luni, 13 iulie 2009

Fantomele din pădurea Trivale

FANTOMELE DIN PĂDUREA TRIVALE




Conform art. 24 din Legea 1/2000, „pădurile care au statut de rezervaţie naturală sunt exceptate de la retrocedare”. Pădurea Trivale a fost inventariată ca rezervaţie naturală de către Direcţia Silvică Argeş încă din 2001, când printr-un ordin al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Apelor a fost stabilit că este exceptată de la retrocedare. Cu toate acestea autorităţile locale din Argeş, au găsit o „portiţă” prin care doi cetăţeni din Bascov au fost puşi ilegal în posesie pe 32 de ha din Pădurea Trivale. Alte 10 ha au fost cumpărate de fostul patron al „Pieţei Italia”,Tony Lombardo, iar 12.000 mp de din Rezervaţia Naturală Trivale tocmai au fost defrişaţi zilele trecute, pentru a face loc altui cartie rezidenţial de vile. Şi de parcă nu ar fi fost de-ajuns, tot zilele trecute afaceristul PSD Nicolae Ivănescu şi-a transferat 33 ha de teren forestier situate pe raza comunei Răteşti, fix în Parcul Trivale. Parcul „Trivale” Pădurea Trivale măsura 2.200 de ha, dintre care 700 ha reprezenta numai Parcul Trivale, mai exact, Rezervaţia Naturală, exceptată de la retrocedare conform art. 24 din Legea 1/2000. Pe de-altă parte, Pădurea Trivale reprezintă pentru Piteşti şi piteşteni „plămânul” prin care aceştia mai pot respira o gură de aer proaspăt într-o zonă dintre cele mai poluate din România. Ei bine, nici acest colţ de rai nu a scăpat unor interese meschine, ale unor grupuri de interese locale. În cei 19 ani de democraţie originală, au fost ridicate la poalele Pădurii Trivale cartiere întregi de sute sau poate mii de vile. Nu există „baştan”, poliţist, magistrat, judecător, inspector de fisc sau afacerist pe bani publici, care se respectă, fără să nu-şi fi ridicat un „viloi” fie la poalele Pădurii Trivale, fie chiar în mijlocul pădurii. Şi chiar dacă au trebuit să recurgă la tot felul de inginerii funciare: transferuri peste transferuri, trecerea din regim silvic în regim de extravilan şi apoi din extravilan în intravilan (pentru a se pierde statutul iniţial), şi tot nu s-au dat bătuţi. Nimic nu a fost în măsură să-i împiedice să ridice viloul, cel mai adesea, de cel mai înalt grad de prost gust. „Actorii” ingineriilor silvice În cazul de faţă, principalii actori ai acestui abuz au fost, primarul comunei Bascov PSD-istul Gheorghe Stancu, cel care i-a găsit pe cei doi „posesori” de pădure, care neam de neamul lor nu au deţinut măcar un m.p. de pădure în Trivale. Următorul „actor” al acestei inginerii silvice, distribuit într-un rol principal de Guvern, a fost ex-prefectul de Argeş Ion Cârstoiu (cumătrul preşedintelui Băsescu), cel responsabilul cu respectarea legalităţii în judeţ, dar şi preşedintele Comisiei Judeţene de Fond Funciar. Un alt „actor” a fost directorul Oficiului de Cadastru, PD-istul Sorin Pandele. O mână nesperată de ajutor a dat-o şi primarul Piteştiului Tudor Pendiuc, precum şi conducerea Direcţiei Silvice Argeş. Amintim şi faptul că anul trecut a fost creat un precedent, în urma căruia italianul Toni Lombardo a pus mâna pe o suprafaţă de peste 10 ha din Pădurea Trivale, unde va ridica un nou cartier rezidenţial de vile. Toni Lombardo a reuşit să „spele” astfel o sumă frumuşică de bani negri. O altă mână de ajutor a fost dată acestei ingenerii silvice tot de primarul piteştiului care a hotărât construirea unui drum pe patru benzi, care să lege cartierul Trivale de cartierul Găvana, taman prin Pădurea Trivale, iar cele 32 ha de pădure retrocedată celor doi săteni din Bascov se învecinează de loc întâmplător tocmai cu drumul care va lega cele două cartiere piteştene Trtivale cu Găvana. Mai trebuie precizat că preţul metrului pătrat de teren în zona respectivă este de peste 100 euro, başca valoarea masei lemnoase ce va rezulta din defrişarea păduri, lemnul urmând să fie probabil valorificat la export. Mai precizăm şi faptul că Pădurea Trivale este una multiseculară. Una peste alta, valoarea estimată de speciliştii imobiliari arată că acest nou „tun” imobiliar este de peste 32 milioane euro. Acestei sume i se adaugă alte 10 milioane euro, „albiţi” de către don’ Lombardo, care i-au rontunjit conturile şi-aşa doldora de bani „spălaţi”. Defrişările însă nu se vor opri aici. Potrivit unor informaţii de ultimă oră defrişările vor continua pe cu alte 33 de ha. Beneficiarul viitoarelor defrişări este afaceristul PSD Nicolae Ivănescu. Nicolae Ivănescu, este patronul mai multor firme, printre care şi „Silva Grup”, cea care i-a construit vila lui Văcăroiu de la Valea Mare-Ştefăneşti. Potrivit directorului Direcţiei Silvice Argeş, Gheorghe Davidescu, Nicolae Ivănescu zis „Nenea” (cum i se mai spune), a reuşit performanţa de a transfera 33 ha de teren silvic, situate în comuna Răteşti, fix în Parcul Trivale. Teren, care urmează să fie defrişat şi-apoi parcelat, pentru a face loc unui nou cartier rezidenţial de vile.




Un articol de Ştefan Dumitru Afrimescu (2009-06-18)


Articolul a fost vazut de 227 ori.



Comentarii (3)

Niciun comentariu: