Editorial Cearta pe coduri… Apropierea Raportului de ţară pe Justiţie a C.E. bagă zâzanie între Putere, societatea civilă şi ONG- uri
După cum este cunoscut, din cauza ratei ridicate a corupţiei şi a faptului că Justiţia continuă să mimeze combatarea corupţiei şi actul de dreptate, România (ca şi Bulgaria), deţine încă un steguleţ, e drept de culaore galbenă, pe Justiţie. Spre deosebire de Bulgaria, României nu i-au fost îmcă „îngheţate” fondurile nerambursabile. Numai că, în iunie a.c., Comisia de Justiţie a Comsiliul Europei (C.E.) va trebui să prezinte în plenul Parlamentului European raportul de ţară pe Justiţia din România. Recent, cu ocazia Zilelor Europei mai mulţi parlamentari germani au sugerat C.E. blocarea fondurilor europene şi pentru România. Conştiente că de data acesta Europa nu va mai „închide ochii”, ca până acum şi că urmează un raport de ţară „pe bune”, asezonat cu sancţiuni dure, autorităţile române vor să nu mai treacă prin dezbaterile Parlamentului cele patru coduri procedurale ale Justiţiei. Pentru început, coaliţia mizând pe majoritatea zdrobitoare din Parlament vrea să împuternicească Executivul cu asumarea răspunderii în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului a codurilor, penal şi civil. Gestul coaliţiei a stârnit reacţia dezaprobatoare atât a ministrului Justiţiei Cătălin Predoiu (independent), pentru faptul că nu a fost consultat, când coaliţia a luat decizia amintită, cât şi a unor ONG-uri, ca Transparance Internaţional, care invocă faptul că, noul Cod de procedură penală, prin prevederile de reducere a pedepselor la jumătate, pentru săvârşirea actelor de corupţie sau de infracţiuni economice (spălare de bani, evaziune fiscală, recuperări ilegale de TVA, etc), nu fac altceva decât să încurajeze corupţia din România. De fapt, cel puţn cele două coduri, penal şi civil sunt făcute parcă anume pentru a apăra corupţia şi a-i proteja pe cei care comit actele de corupţie. „Nu e posibil ca la nivelul de corupţie din România, în loc să înăspreşti pedepsele, pentru a descuraja săvârşirea actelor de corupţie, noul Cod de procedură penală să reducă perioadele executării pedepselor. Este clar că sunt făcute pentru protejarea făptuitorilor din rândurile clasei politice, ale clientelei politice ”. Dar, probleme sunt şi la Codul de procedură civilă, susţin şi specialiştii în drept civil. Pe de-altă parte, despre procedurile primelor două coduri şi ale celorlalte două, nici pomeneală să le vedem prea curând, ci de-abia la sfârşitul anului 2010 sau începutul lui 2011. Prin urmare, chiar şi în al doisprezecelea ceas, Puterea de la Bucureşti continuă să mimeze aplicarea directivelor CE. Şi toate acestea au loc într-o perioadă în care Europa stă cu ochii pe România ca pe „butelie”, abia aşteptând să ne găsească, fie şi un nod în papură, pentru a ne „taxa” , unde ne doare cel mai rău: la bani. Şi, ca şi cum nu era fi de-ajuns, Traian Băsecu declara luni la Paris în faţa românilor stabiliţi în Franţa că: „Ştie că i-a dezamăgit nu numai pe românii de-acolo, ci şi pe sine însuşi, aducând la guvernare actuala coaliţie”. Atunci ce să mai înţeleagă românii încă rămaşi ţară? Dar restul europenilor? Că şeful unui stat membru UE are dublu discurs? În ţară spunea, referindu-se la actuala coalţie, că (citez), „Mi-am văzut visul cu ochii”, iar românilor de la Paris, că i-a dezamăgit nu numai pe ei, ci s-a dezamăgit până şi pe sine însuşi! Adică, un fel de...una spune la Bucureşti şi alta „fumează” la Paris!? Ştefan Dumitru Afrimescu
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu