ONU-China a intrecut SUA, devenind producătorul numarul 1 de mărfuri din lume! Dar nu oricum!
China a devenit anul trecut cel mai mare producător de bunuri din lume. Industria sa a fost cu 3,6% mai productivă decât cea a Statelor Unite ale Americii.
Potrivit datelor ONU, citate de profesorul de economie Mark J.Perry, pe blogul său, China a pus astfel capăt dominaţiei americane care durează de la 1800 incoace.
Concret, China a priodus bunuri in valoare de 19.222 de mii de miliarde de dolari, reprezentand 18.89% din toate bunurile produse pe Glob in anul 2010, pe când America a ramas “doar” cu… 18,24%.
China a reuşit insă această performanţă cu o forţă de muncă de aproape 10 ori mai mare decât cea a Statelor Unite. In China, se estimează că a avut în 2010, peste 100-120 de milioane de muncitori. SUA a a avut doar 11,5 milioane de angajaţi. Mai mult, chiar
dacă China a devenit principalul producător al lumii, aceasta nu se reflectă nici in standardul de viaţă al chinezilor de rând (care traiesc “vai steaua lor”!), nici în calitatea produselor chinezeşti. PIB-ul pe cap de locuitor din China este de doar 2.800 de dolari si este la nivelul la care era PIB-ul american pe cap de locuitor in 1878, acum 133 de ani.
Romania se situează în acest clasament abia pe poziţia 38, cu o valoare de 36,8 miliarde de dolari! De altfel, nivelul PIB/cap de chinez din 2010, egal cu cel American din 1878, dovedeşte că China se află de fapt cu 132 de ani în urma SUA.
Şt.D.Afrimescu
sâmbătă, 31 decembrie 2011
vineri, 23 decembrie 2011
Editorial S-a stins părintele “revoluţiei de catifea”! Când vom avea şi noi Havel?!
Editorial
S-a stins părintele revoluţiei de catifea!
Când vom avea şi noi Havel?!
A plecat într-o lume poate mai bună, cel care se poate numi, fără teama vreunei exagerări, că a fost pentru cehi, părintele Cehoslovaciei revoluţionare şi mai apoi al Cehiei postrevoluţionare, al „revoluţiilor de catifea”,şi mai ales al Cehiei moderne.
Scriitor, iubitor de muzică Rock, dar mai ales dezident autentic (poate chiar mai autentic decât Lehc Walesa), pentru care a plătit cu 8 ani de viaţă în închisorile comuniste din Cehoslovacia, participant activ pe baricadele „Primăverii de la Praga” din 1968, Vaclav Havel se stingea câte puţin cu fiecare zi ale ultimilor 15 ani. Havel este şi autorul teoriei multiculturalităţii în sânul unei Europe unite, dar şi decadente, cu antecedente hegemonice, într-o lume (cea de după 1990), multipolară. Şi tocmai Multiculturalismul lui Havel pare să fie soluţia ieşirii Europei din impasul în care se află şi în care nu mai are forţa de a acţiona, ci doar de-a avea sporadice reacţii la acţiunile celorlalţi competitori: USA, China, Federaţia Rusă şi Japonia. Sigur, Havel nu se putea afişa drept un eurosceptic, opunându-se lărgirii UE sau aderării Cehiei la structurile Euro-Atlantice, dar nu a acceptat-o ca un dat, ci venind cu anumite condiţii şi aducând şi unele soluţii pentru funcţionarea UE. Opera sa politică rămâne însă, pregătirea Cehiei, nu doar pentru aderare, ci pentru o reală integrare în cele trei structuri, euroatlantice şi a euromonedei (zonei euro), obective de care România se află la distanţă de ani-lumină faţă de Cehia. Realizări pe care România le-ar fi putut atinge doar cu alţi lideri politici în fruntea sa. Şi, chiar dacă nu i-ar fi avut trebia să şi-i inventeze. Cu atât mai trist pentru noi, întrucât la momentul acela, 1991-1992, chiar îi aveam: exista un Raţiu, dar mai ales un Corneliu Coposu, care putea fi pentru români alternativa la Havel. Iată cum este perceput Havel chiar în ţara lui:
“Evenimentele politice curente amintesc întregii noastre societăţi cît este de dificil să ai o reprezentare politică solidă şi un sistem legal stabil. Dezbaterea amară şi iraţională pe marginea Tratatului de la Lisabona, pe care preşedintele în exerciţiu al Cehiei, Václav Klaus, neruşinatul nostru scandalagiu, refuză să îl semneze, dă naştere unui dor pe jumătate naiv, pe jumătate sentimental, după vremurile dinainte, cînd ne era preşedinte „rivalul“ lui Klaus, Václav Havel”, susţine Libuse Heczkova.
Despre opera lui Havel şi-au spus părerea critici cu adevărat avizaţi:
“Lumea aceasta actualizează fără să ştie ultima piesă a lui Havel, Despărţire, prima lui scriere după 19 ani, creată la patru ani de la ieşirea din politică (contextualizarea este accentuată de conflictele actuale dintre Havel şi Klaus în legătură cu UE şi cu NATO, ca şi de puternica opoziţie a lui Havel faţă de Moscova). Comedia Despărţire înfăţişează criza de putere şi de valori, ridicînd o serie de probleme morale referitoare la stadiul actual al societăţii. Despărţire se alătură altor piese profund politice, la fel de absurde, precum Audienţă sauTentaţie, ceea ce dovedeşte că Havel a fost toată viaţa un om profund politic. Era cît se poate de firesc să devină conducătorul mişcării cehe de disidenţă, iar după căderea regimului comunist – preşedintele Cehoslovaciei. Poziţiile sale politice – pentru care este încă renumit – sînt influenţate de filozoful Jan Patocka, părintele spiritual al principalului text al disidenţei cehe, Carta 77 (Jan Patocka a murit în acelaşi an, ca urmare a anchetelor îndurate din partea regimului comunist) şi, prin intermediul acestuia, de etica umanismului evanghelic promovată de primul preşedinte al Cehoslovaciei şi filozoful politic care a fost Tomas G. Masaryk.
Ultima scriere a lui Havel este o comedie neagră, cu puternice elemente tragice, despre un fost cancelar care şi-a pierdut puterea. Autorul continuă să contureze aici situaţia unui om faţă cu o putere care îl poate corupe şi îi poate distruge umanitatea. Havel însuşi a susţinut că piesa este „construită pe o experienţă arhetipală a unei lumi care se prăbuşeşte, a prăbuşirii valorilor, a pierderii certitudinilor“. Piesa lui este ironic veselă şi absurdă, fapt evident în strania voce auctorială care rosteşte reflecţia autoironică. Într-un sens mai general, această ironie contrastează puternic cu elita noastră politică actuală, căreia îi lipseşte nu doar generozitatea, integritatea morală şi viziunea politică, ci şi simţul umorului, spiritul critic. Textul Despărţirii se referă la Livada cu vişini a lui Cehov şi la shakesperianul Rege Lear, şi criticii au văzut în ea cu precădere elemente biografice, chiar referinţe la disputele personale ale lui Havel cu Václav Klaus. Dar imaginea disperată a viitorului în care livada cu vişini este tăiată de noul lider şi de mafia lui pentru a face loc unui mall, unui cazinou şi unui bordel nu îl ţinteşte direct, exclusiv, pe Klaus. Ea reflectă frustrarea generală, cauzată de situaţia actuală îngrozitoare, dorinţa de a lupta pentru idealuri pe care Havel le-a avut întotdeauna şi cărora le-a dat glas de nenumărate ori”.
Aşadar, acesta a fost Havel. Havel al cehilor. Havel al Europei, şi aproape sigur al acestei epoci post-moderne. Noi, noi românii cănd o să avem şi noi, un Havel al nostru?! Cu care nu doar să ne mândrim, ci să şi ieşim cu el în lume?! Şt.D.Afrimescu
S-a stins părintele revoluţiei de catifea!
Când vom avea şi noi Havel?!
A plecat într-o lume poate mai bună, cel care se poate numi, fără teama vreunei exagerări, că a fost pentru cehi, părintele Cehoslovaciei revoluţionare şi mai apoi al Cehiei postrevoluţionare, al „revoluţiilor de catifea”,şi mai ales al Cehiei moderne.
Scriitor, iubitor de muzică Rock, dar mai ales dezident autentic (poate chiar mai autentic decât Lehc Walesa), pentru care a plătit cu 8 ani de viaţă în închisorile comuniste din Cehoslovacia, participant activ pe baricadele „Primăverii de la Praga” din 1968, Vaclav Havel se stingea câte puţin cu fiecare zi ale ultimilor 15 ani. Havel este şi autorul teoriei multiculturalităţii în sânul unei Europe unite, dar şi decadente, cu antecedente hegemonice, într-o lume (cea de după 1990), multipolară. Şi tocmai Multiculturalismul lui Havel pare să fie soluţia ieşirii Europei din impasul în care se află şi în care nu mai are forţa de a acţiona, ci doar de-a avea sporadice reacţii la acţiunile celorlalţi competitori: USA, China, Federaţia Rusă şi Japonia. Sigur, Havel nu se putea afişa drept un eurosceptic, opunându-se lărgirii UE sau aderării Cehiei la structurile Euro-Atlantice, dar nu a acceptat-o ca un dat, ci venind cu anumite condiţii şi aducând şi unele soluţii pentru funcţionarea UE. Opera sa politică rămâne însă, pregătirea Cehiei, nu doar pentru aderare, ci pentru o reală integrare în cele trei structuri, euroatlantice şi a euromonedei (zonei euro), obective de care România se află la distanţă de ani-lumină faţă de Cehia. Realizări pe care România le-ar fi putut atinge doar cu alţi lideri politici în fruntea sa. Şi, chiar dacă nu i-ar fi avut trebia să şi-i inventeze. Cu atât mai trist pentru noi, întrucât la momentul acela, 1991-1992, chiar îi aveam: exista un Raţiu, dar mai ales un Corneliu Coposu, care putea fi pentru români alternativa la Havel. Iată cum este perceput Havel chiar în ţara lui:
“Evenimentele politice curente amintesc întregii noastre societăţi cît este de dificil să ai o reprezentare politică solidă şi un sistem legal stabil. Dezbaterea amară şi iraţională pe marginea Tratatului de la Lisabona, pe care preşedintele în exerciţiu al Cehiei, Václav Klaus, neruşinatul nostru scandalagiu, refuză să îl semneze, dă naştere unui dor pe jumătate naiv, pe jumătate sentimental, după vremurile dinainte, cînd ne era preşedinte „rivalul“ lui Klaus, Václav Havel”, susţine Libuse Heczkova.
Despre opera lui Havel şi-au spus părerea critici cu adevărat avizaţi:
“Lumea aceasta actualizează fără să ştie ultima piesă a lui Havel, Despărţire, prima lui scriere după 19 ani, creată la patru ani de la ieşirea din politică (contextualizarea este accentuată de conflictele actuale dintre Havel şi Klaus în legătură cu UE şi cu NATO, ca şi de puternica opoziţie a lui Havel faţă de Moscova). Comedia Despărţire înfăţişează criza de putere şi de valori, ridicînd o serie de probleme morale referitoare la stadiul actual al societăţii. Despărţire se alătură altor piese profund politice, la fel de absurde, precum Audienţă sauTentaţie, ceea ce dovedeşte că Havel a fost toată viaţa un om profund politic. Era cît se poate de firesc să devină conducătorul mişcării cehe de disidenţă, iar după căderea regimului comunist – preşedintele Cehoslovaciei. Poziţiile sale politice – pentru care este încă renumit – sînt influenţate de filozoful Jan Patocka, părintele spiritual al principalului text al disidenţei cehe, Carta 77 (Jan Patocka a murit în acelaşi an, ca urmare a anchetelor îndurate din partea regimului comunist) şi, prin intermediul acestuia, de etica umanismului evanghelic promovată de primul preşedinte al Cehoslovaciei şi filozoful politic care a fost Tomas G. Masaryk.
Ultima scriere a lui Havel este o comedie neagră, cu puternice elemente tragice, despre un fost cancelar care şi-a pierdut puterea. Autorul continuă să contureze aici situaţia unui om faţă cu o putere care îl poate corupe şi îi poate distruge umanitatea. Havel însuşi a susţinut că piesa este „construită pe o experienţă arhetipală a unei lumi care se prăbuşeşte, a prăbuşirii valorilor, a pierderii certitudinilor“. Piesa lui este ironic veselă şi absurdă, fapt evident în strania voce auctorială care rosteşte reflecţia autoironică. Într-un sens mai general, această ironie contrastează puternic cu elita noastră politică actuală, căreia îi lipseşte nu doar generozitatea, integritatea morală şi viziunea politică, ci şi simţul umorului, spiritul critic. Textul Despărţirii se referă la Livada cu vişini a lui Cehov şi la shakesperianul Rege Lear, şi criticii au văzut în ea cu precădere elemente biografice, chiar referinţe la disputele personale ale lui Havel cu Václav Klaus. Dar imaginea disperată a viitorului în care livada cu vişini este tăiată de noul lider şi de mafia lui pentru a face loc unui mall, unui cazinou şi unui bordel nu îl ţinteşte direct, exclusiv, pe Klaus. Ea reflectă frustrarea generală, cauzată de situaţia actuală îngrozitoare, dorinţa de a lupta pentru idealuri pe care Havel le-a avut întotdeauna şi cărora le-a dat glas de nenumărate ori”.
Aşadar, acesta a fost Havel. Havel al cehilor. Havel al Europei, şi aproape sigur al acestei epoci post-moderne. Noi, noi românii cănd o să avem şi noi, un Havel al nostru?! Cu care nu doar să ne mândrim, ci să şi ieşim cu el în lume?! Şt.D.Afrimescu
marți, 20 decembrie 2011
În atenţia organelor abilitate ale statului, Poliţie, Parchete, DNA:
În atenţia organelor abilitate ale statului, Poliţie, Parchete, DNA:
Prtimarul comunei argeşene Albota, Ion Dumitru ameninţă cu moartea jurnaliştii care scriu adevărul despre ilegalităţile şi abuzurile săvârşite în fruntea primăriei!
Luni, 19 decembrie 2011, în jurul orei 14,00, în timp ce mă aflam pe scările Prefecturii Argeş, unde trăgeam ultimele fumuri dintr-o ţigară înainte de-a o arunca, pentru a intra în instituţie, a apărut şi primarul comunei Albota Ion Dumitru. S-a apropiat de mine înjurându-mă: „Afrimescule băgami-şi p-la în mă-ta, am să te termin. Ţi-ai bătut joc de mine şi de familia mea, de copii, făcându-mi fetele curve şi-n toate felurile. Pentru asta am să te termin. Am să demisionez de la primărie şi am să mă ţin de capul tău băgami-şi p-la în barba ta, până ori o să te bag în puşcărie, ori am să te ntermin”. Repet, toate acestea s-au petrecut în 2011, în miezul zilei şi pe scările Prefectrii Argeş. Deşi am încercat să-i explic faptul că nu am scris niciodată despre fiicele sale că ar curve şi articolele stau mărturie, nu a continit să mă înjure şi să mă ameninţe cu închisoarea şi cu maortea. Precizez că toate articolele despre primarul Ion Dumitru, apărute în Ediţie Specială Press au fost scrise numai în baza unor documente autentice şi nu au vizat decât latura infracţională a primarului Ion Dumitru şi eventual a unor membri ai familiei, care au participat alături de primar la săvârşirea lor. Şi, în acest sens voi şi aduce un argument. Iată un comentariu despre primarul comunei albota:
“Mafia din primaria albota este formata din Toboiu, inginerul agricol si Stancu Anisoara. In principal: Toboiu are rolul de a intocmi procesele verbale false, care nu corespund cu realitatea si Stancu Anisoara introduce datele false in sistem si comenteaza orice act de proprietate prezentat; apoi, impreuna cu Politia Albota: seful de post Stan si Mihaita Lambru, agentul-sef principal, se duc peste proprietatile oamenilor si ii ameninta cu dosare penale; apoi, le intocmesc dosare penale, care nu au nici o baza legala; au o smecherie: nu i-au in considerare actele de proprietate, ci numai minciunile si rapoartele false intocmite de primarul de Albota; apoi cheama oamenii la politie si trimite dosarele penale la un procuror de la judecatoria pitesti pe mina cu ei; acestia trimit citatii succesive victimelor pentru ai determina sa cedeze santajului si sa cedeze din terenurile lor; aceste lucruri se intimpla in anul 2011; seful postului este sustinut de D. Nicolae sef ipj. Asa ca oamenii, care le intra in vizor nu au prea multe sanse; omul se gindeste: decit sa ma duc in instanta cu un dosar penal, care poate apuca pe mina unui judecator de-al lor, mai bine ii las dracului in plata domnului; si asa, 200 m de la unul,300 de la altu; isi fac oamenii averi; pe mina cu ei este si cel de la Cadastru Albota, care face un cadastrul care nu corespunde cu realitatea, apoi vin in haita peste oameni, cu politia si asa pierd oamenii din terenul lor; situatia este foarte grava, avind in vedere ca acum noua metoda este sa declare drumuri pe proprietatile oamenilor, cu martori mincinosi vin in haita si alte terenuri furate; fiica lui Dumitru a omorit un om cu masina, trebuia arestata, dar cu spagi mari a scapat; la fiecare tranzactie de teren fiecare primeste 50 milioane de lei vechi: Toboiu si Stancu Anisoara, nemaivorbind de primar (aceasta taxa este cunoscuta de toata lumea in albota); acesta este motivul pentru care sta pe scarile primariei si injura si ameninta oamenii care nu fac parte din haita lui: apara mafia si fiecare om, care intra, este o potentiala victima anuntata de Stancu Anisoara care comenteaza actele prezentate la Primaria Albota si anunta primarul: “de aici putem fura”; mafia este foarte mare, asa ca aveti grija: este in stare de orice.”
De la Anonim despre http://www.youtube.com/watch?v=1kEqpkoVvOU&feature..., la 03:39
De-aici reese cât se poate de clar că oamenilor din Albota le este frică să mai dea ochii cu primarul comunei lor, Ion Dumitru şi preferă acest mod de aş face cunoscute problemele cu care se confruntă în relaţia cu primarul şi cu o parte dintre angajaţii Primărei Albota. Deocamdată atât, cu rugămintea din titlul articolului, ca organelle abilitate amintite, să se autosesizeze şi să i-a măsurile care se impun, în ceea ce-l priveşte pe dl. Ion Dumitru.
Ştefan Dumitru Afrimescu-redactor-şef Eiţie Specială Press
Prtimarul comunei argeşene Albota, Ion Dumitru ameninţă cu moartea jurnaliştii care scriu adevărul despre ilegalităţile şi abuzurile săvârşite în fruntea primăriei!
Luni, 19 decembrie 2011, în jurul orei 14,00, în timp ce mă aflam pe scările Prefecturii Argeş, unde trăgeam ultimele fumuri dintr-o ţigară înainte de-a o arunca, pentru a intra în instituţie, a apărut şi primarul comunei Albota Ion Dumitru. S-a apropiat de mine înjurându-mă: „Afrimescule băgami-şi p-la în mă-ta, am să te termin. Ţi-ai bătut joc de mine şi de familia mea, de copii, făcându-mi fetele curve şi-n toate felurile. Pentru asta am să te termin. Am să demisionez de la primărie şi am să mă ţin de capul tău băgami-şi p-la în barba ta, până ori o să te bag în puşcărie, ori am să te ntermin”. Repet, toate acestea s-au petrecut în 2011, în miezul zilei şi pe scările Prefectrii Argeş. Deşi am încercat să-i explic faptul că nu am scris niciodată despre fiicele sale că ar curve şi articolele stau mărturie, nu a continit să mă înjure şi să mă ameninţe cu închisoarea şi cu maortea. Precizez că toate articolele despre primarul Ion Dumitru, apărute în Ediţie Specială Press au fost scrise numai în baza unor documente autentice şi nu au vizat decât latura infracţională a primarului Ion Dumitru şi eventual a unor membri ai familiei, care au participat alături de primar la săvârşirea lor. Şi, în acest sens voi şi aduce un argument. Iată un comentariu despre primarul comunei albota:
“Mafia din primaria albota este formata din Toboiu, inginerul agricol si Stancu Anisoara. In principal: Toboiu are rolul de a intocmi procesele verbale false, care nu corespund cu realitatea si Stancu Anisoara introduce datele false in sistem si comenteaza orice act de proprietate prezentat; apoi, impreuna cu Politia Albota: seful de post Stan si Mihaita Lambru, agentul-sef principal, se duc peste proprietatile oamenilor si ii ameninta cu dosare penale; apoi, le intocmesc dosare penale, care nu au nici o baza legala; au o smecherie: nu i-au in considerare actele de proprietate, ci numai minciunile si rapoartele false intocmite de primarul de Albota; apoi cheama oamenii la politie si trimite dosarele penale la un procuror de la judecatoria pitesti pe mina cu ei; acestia trimit citatii succesive victimelor pentru ai determina sa cedeze santajului si sa cedeze din terenurile lor; aceste lucruri se intimpla in anul 2011; seful postului este sustinut de D. Nicolae sef ipj. Asa ca oamenii, care le intra in vizor nu au prea multe sanse; omul se gindeste: decit sa ma duc in instanta cu un dosar penal, care poate apuca pe mina unui judecator de-al lor, mai bine ii las dracului in plata domnului; si asa, 200 m de la unul,300 de la altu; isi fac oamenii averi; pe mina cu ei este si cel de la Cadastru Albota, care face un cadastrul care nu corespunde cu realitatea, apoi vin in haita peste oameni, cu politia si asa pierd oamenii din terenul lor; situatia este foarte grava, avind in vedere ca acum noua metoda este sa declare drumuri pe proprietatile oamenilor, cu martori mincinosi vin in haita si alte terenuri furate; fiica lui Dumitru a omorit un om cu masina, trebuia arestata, dar cu spagi mari a scapat; la fiecare tranzactie de teren fiecare primeste 50 milioane de lei vechi: Toboiu si Stancu Anisoara, nemaivorbind de primar (aceasta taxa este cunoscuta de toata lumea in albota); acesta este motivul pentru care sta pe scarile primariei si injura si ameninta oamenii care nu fac parte din haita lui: apara mafia si fiecare om, care intra, este o potentiala victima anuntata de Stancu Anisoara care comenteaza actele prezentate la Primaria Albota si anunta primarul: “de aici putem fura”; mafia este foarte mare, asa ca aveti grija: este in stare de orice.”
De la Anonim despre http://www.youtube.com/watch?v=1kEqpkoVvOU&feature..., la 03:39
De-aici reese cât se poate de clar că oamenilor din Albota le este frică să mai dea ochii cu primarul comunei lor, Ion Dumitru şi preferă acest mod de aş face cunoscute problemele cu care se confruntă în relaţia cu primarul şi cu o parte dintre angajaţii Primărei Albota. Deocamdată atât, cu rugămintea din titlul articolului, ca organelle abilitate amintite, să se autosesizeze şi să i-a măsurile care se impun, în ceea ce-l priveşte pe dl. Ion Dumitru.
Ştefan Dumitru Afrimescu-redactor-şef Eiţie Specială Press
luni, 19 decembrie 2011
Financial Times despre închisorile CIA din Romania
Financial Times despre închisorile CIA din Romania:
“Anchetarea României privind închisorile CIA a vizat apărarea autorităţilor şi acoperirea adevărului!”
Anchetele desfăşurate de România şi Polonia în dosarul centrelor secrete de detenţie ale CIA au avut ca principal scop să apere autorităţile şi să blocheze căutarea adevărului, comentează Financial Times, potrivit NewsIn.
Principala problemă din cele două ţări, dar şi din altele din Europa, este atitudinea obstructivă a guvernelor, care au invocat principiile securităţii statului pentru a bloca tentativele de descoperire a ilegalităţilor.
Însă, după cum arată Consiliul Europei în cel mai recent raport al său, dat publicităţii săptămâna trecută, niciun guvern nu are dreptul să îşi asume responsabilitatea exclusivă pentru definirea şi apărarea intereselor statului. Într-o democraţie, Parlamentul şi sistemul judiciar împart acest rol. Aceste organisme sunt obligate să ancheteze şi, dacă este necesar, să pedeapsească încălcarea drepturilor omului.
La ani după atentatele al-Qaeda din 11 septembrie 2001, vizând New Yorkul şi Washingtonul, ţările europene şi-au ascuns cu succes asistenţa oferită Statelor Unite în războiul împotriva terorismului. Abia după ce Consiliul Europei şi Parlamentul European au dat publicităţii trei rapoarte, în 2006 şi 2007, unele dintre detalii au ieşit la lumină.
Însă nici măcar în prezent nu se cunoaşte exact amploarea implicării Europei. Dar este clar că mai multe ţări au încălcat drepturile omului, prin fapte de variază de la răpiri ilegale, extrădări extraordinare ale suspecţilor de terorism în ţări din afara Europei cu regimuri represive, dispariţii, detenţii secrete, tortură şi rele tratamente.
Aceste excese au fost comise de CIA în colaborare cu ţări europene, al căror rol a fost secundar, dar nu le scuză complicitatea. subliniază FT. Ceea ce rămâne de stabilit este măsura în care guverne europene au dat ordine explicite sau au încurajat implicit serviciile lor secrete pentru a asista CIA.
Din păcate, guvernele par hotărâte să ascundă aceste dosare!
Anchetele oficiale din ţările implicate în cea mai mare măsură în programele secrete americane de detenţie nu au ajuns la nicio concluzie importantă sau au fost încheiate prematur, afirmă publicaţia.
Unele activităţi ale serviciilor secrete trebuie să rămână necunoscute opiniei publice. Însă încălcarea legii nu trebuie să primească automat clasificarea de secret de stat. Guvernele europene şi parlamentarii trebuie să înfiinţeze mecanisme care să permită un control mai eficient şi supravegherea serviciilor secrete fără a submina securitatea statului, conchide FT.
Fosta închisoare CIA din România a fost localizată?!
În nordul Bucureştilor, într-un cartier rezidenţial aglomerat, se află un loc secret pe care Guvernul României a încercat să-l protejeze timp de ani de zile.
CIA a folosit o clădire guvernamentală cu numele de cod „Bright Light" („Lumina Strălucitoare") ca închisoare improvizată, pentru unii dintre cei mai importanţi deţinuţi. Acolo au fost închişi membri importanţi ai organizaţiei al-Qaeda, printre care Khalid Sheik Mohammad, „creierul" atentatelor de la 11 septembrie 2001. Prizonierii au fost ţinuţi în subsolul clădirii, trasnformat în închisoare, înainte de a fi transferaţi la Guantanamo Bay în anul 2006, relatează Associated Press.
Informaţiile au fost furnizate de către foşti oficiali ai serviciului american de informaţii, familiarizaţi cu locul şi modul de funcţionare interioară ale închisorii.
Închisoarea din Bucureşti, la vedere
Închisoarea din România a făcut parte dintr-o reţea formată din aşa-numitele „locuri negre", pe care CIA le exploata şi controla în câteva ţări precum Thailanda, Lituania şi Polonia. Toate închisorile au fost închise în mai 2006, iar programul de detenţii şi interogatorii s-a încheiat în 2009.
Spre deosebire de închisoarea din mediul rural lituanian şi de cea ascunsă într-un complex militar secret din Polonia, închisoarea din România se afla la vedere şi consta dintr-o serie de blocuri pe un mare bulevard bucureştean, mărginit de şiruri de copaci şi de blocuri de locuinţe, aflat lângă calea ferată.
Clădirea este folosită de către Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, cunoscut sub numele de ORNISS. Acolo sunt depozitate şi informaţiile clasificate de la NATO şi UE.
În cadrul unui interviu realizat în noiembrie, directorul adjunct al ORNISS, Adrian Cămărăşan, (vi-l mai amintiţi de la mineriade), a declarat că: “Subsolul clădirii conţine cele mai sigure camere din România, dar americanii nu au avut niciodată o închisoare acolo”.
Şi totuşi,” Închisoarea a fost deschisă în 2003, după ce CIA a decis să renunţe la cea din Polonia”, conform declaraţiilor foştilor oficiali americani, aflaţi sub protecţia anonimatului.
După ce prizonierii erau aduşi la Bucureşti, ei erau transportaţi la închisoare cu ajutorul unor dube. Agenţii CIA parcau pe o stradă laterală şi se foloseau de intrarea din spate.
Subsolul era format din şase celule dotate, fiecare, cu un ceas şi o săgeată care indica direcţia spre Mecca. Celulele se aflau pe arcuri, care se balansau şi provocau dezorientare printre deţinuţi. În prima lună de detenţie, prizonierii erau privaţi de somn şi udaţi cu apă, bătuţi şi forţaţi să stea în poziţii dureroase, au declarat foştii oficiali. Simularea inecului nu s-a practicat, însă, în România.
După interogatoriile iniţiale, deţinuţii au fost bine trataţi. Ei au beneficiat cu regularitate de controale medicale dentare şi psihologice şi de alimente din Germania, preparate în conformitate cu normele religioase musulmane.
Oficialii români declară că nu ştiu nimic: „Suntem la curent cu criticile, dar nu ştim nimic despre acest subiect", a declarat preşedintele României, Traian Băsescu, într-un interviu realizat, în luna septembrie, de către AP.
Însă detaliile cu privire la reţeaua de închisori continuă să circule prin intermediul anchetelor efectuate de către organismele internaţionale, jurnalişti şi grupurile care militează pentru drepturile omului. „Au fost ani de negări oficiale", a declarat Dick Marty, un parlamentar elveţian care a condus o anchetă pentru Consiliul Europei privind închisorile secrete ale CIA.
Ministrul Afacerilor Externe din România i-a asigurat pe anchetatori, într-un raport, că „nici un oficial sau o altă persoană publică nu a fost implicată în privarea secretă de libertate, sau în transportul secret al unor persoane private de libertate". Raportul a descris şi alte anchete realizate de către Guvernul României, concluzionând că „nu au avut loc astfel de activităţi pe teritoriul românesc".
Persoane importante din cadrul al-Qaeda
Înregistrările de zbor ale unui Boeing 737, folosit de către CIA, au dovedit existenţa unui zbor din Polonia la Bucureşti, în septembrie 2003. Printre prozonieri se aflau Mohammad şi Walid bin Attash, implicat în bombardarea USS Cole. Ulterior, alţi deţinuţi, printre care Abd al-Nashiri, Ramzi Binalshibh şi Abu Faraj, au fost mutaţi în România. Un alt deţinut a furnizat informaţii care i-au ajutat pe agenţii CIA să-l identifice pe curierul de încredere al lui Osama bin Laden, care i-a condus, fără să vrea, la fostul lider la organizaţiei teroriste.
Agenţii CIA lucrau în ture de 90 de zile, timp în care nu aveau voie să părăsească închisoarea
Un fost ofiţer s-a plâns de faptul că CIA şi-a petrecut tot timpul ocupându-se de mai mulţi deţinuţi care şi-au pierdut „valoarea informaţională" odată cu trecerea anilor.
Închisorile din România şi Lituania au fost închise în prima jumătate a anului 2006. O parte dintre deţinuţi au fost transferaţi la Kabul, unde CIA i-a putut reţine, în mod legal, până i-a transferat la Guantanamo.
Avionul unei echipe de baseball a adus terorişti la Bucureşti?
Un proces al industriei aviatice scoate la iveală noi informaţii despre zborurile CIA
Detalii despre unul dintre cele mai ascunse programe ale serviciilor secrete americane au fost dezvăluite de avocaţii unei companii de transport aviatic; acestea arată cum războiul împotriva terorismului s-a transformat într-o oportunitate de afaceri pentru companiile americane.
Până aici, cazul nu este din cale afară de interesant: un proces dintr-un oraş de provincie, între două companii care au, fiecare, câte o mână de angajaţi; nu ar fi existat nici un motiv pentru presă să îi acorde fie şi cea mai mică atenţie - dacă nu ar fi intervenit ONGul britanic Reprieve, care are ca obiect de activitate, conform propriului site, reprezentarea în justiţie şi „apărarea drepturilor umane ale deţinuţilor - de la cei care aşteaptă pedeapsa cu moartea la cei din Guantanamo Bay".
Bucureştiul, în actele de proces
Analizând dosarele şi documentele procesului, Reprieve a descoperit că încărcătura transportată de avioanele companiei Richmor era una deosebit de brizantă - şi anume prizonieri suspectaţi că ar fi făcut parte din organizaţii teroriste. Aceştia erau duşi din bazele militare americane din Afghanistan şi Irak, dar şi din alte state, către închisoarea militară de la Guantamo Bay şi către state din Europa în care se presupune că ar fi existat închisori secrete ale CIA. Cel puţin două zboruri au avut ca destinaţie şi Bucureştiul: unul dintre ele a venit pe ruta Amman, Riad, Doha şi Geneva, decolând apoi mai departe către Washington, cu o escală la Barcelona. Al doilea a venit din Guantanamo, destinaţia finală fiind aeroportul din Rabat, din Maroc. Cu toate că presa din Statele Unite şi Europa de Vest a scris în repetate rânduri despre existenţa unui centru secret de detenţie, operat de CIA, pe teritoriul României, aceasta nu a fost recunoscută nici de oficialii de la Bucureşti, nici de cei de la Washington.
Membrii organizaţiei Retrieve au încercat să refacă, cu ajutorul documentelor obţinute, transferurile deţinuţilor suspectaţi de terorism - reuşind să reconstituiască, printre altele, itinerarul unui zbor care l-a avut la bord pe Khalid Sheik Mohammed, unul dintre organizatorii atacurilor din 11 septembrie 2001. Capturat în Pakistan în 2003, se presupune că Mohammed a fost, cel puţin temporar, deţinut într-o închisoare secretă din România.
1.258 ore de zbor, 6 milioane de dolari
Cel mai interesant aspect al dezvăluirii făcute de Retrieve este, însă, structura creată de CIA pentru transporturile de prizonieri. Astfel, cele două companii, Sportsflight şi Richmor, au fost angajate de DynCorp, o companie militară particulară care a acţionat în numele CIA. DynCorp a închiriat de la Richmor, prin intermediul firmei Sportsflight, un avion Gulfstream IV, cu 4.900 de dolari pe oră de zbor. Conform unuia dintre proprietarii firmei Richmor, acestora li s-ar fi zis că vor fi „foarte, foarte ocupaţi în următoarea vreme". Aceste cuvinte aveau să se adeverească; conform cotidianului american The Washington Post, între 2002 şi 2005, avioanele companiei Richmor aveau să acumuleze 1.258 de ore de zbor pentru CIA, compania primind cel puţin 6 milioane de dolari de la serviciile secrete americane.
Documentele procesului conţin sute de pagini pe care cheltuielile firmei Richmor sunt trecute până în cel mai mic detaliu - de la decontarea sandvişurilor mâncate de piloţi şi permisiuni de decolare şi aterizare până la costurile kerozinei. Unele date, cum ar fi lista de convorbiri telefonice purtate de la bordul aeronavei (multe dintre ele cu centrala CIA din Langley şi cu responsabilul pentru programul închisorilor secrete) sunt deosebit de sensibile, şi este de mirare că guvernul american a permis ca ele să fie făcute publice în cadrul procesului.
Ce reiese din documentele descoperite de Retrieve? În primul rând, că programul închisorilor secrete este, totodată, o afacere profitabilă pentru multe companii, după cum scrie cotidianul britanic The Guardian. Şi în al doilea rând că, cel puţin la mijlocul deceniului trecut, acele transporturi secrete de prizonieri - înaintea cărora aceştia erau sedaţi cu ajutorul unor supozitoare, îmbrăcaţi în deja celebrele salopete portocalii şi cagule negre - deveniseră o normalitate: între zborurile din şi către Guantanamo, Irak şi Afghanistan, avionul companiei Richmor era folosit pentru transportul echipei de baseball Boston Red Sox. Şt. D. Afrimescu
“Anchetarea României privind închisorile CIA a vizat apărarea autorităţilor şi acoperirea adevărului!”
Anchetele desfăşurate de România şi Polonia în dosarul centrelor secrete de detenţie ale CIA au avut ca principal scop să apere autorităţile şi să blocheze căutarea adevărului, comentează Financial Times, potrivit NewsIn.
Principala problemă din cele două ţări, dar şi din altele din Europa, este atitudinea obstructivă a guvernelor, care au invocat principiile securităţii statului pentru a bloca tentativele de descoperire a ilegalităţilor.
Însă, după cum arată Consiliul Europei în cel mai recent raport al său, dat publicităţii săptămâna trecută, niciun guvern nu are dreptul să îşi asume responsabilitatea exclusivă pentru definirea şi apărarea intereselor statului. Într-o democraţie, Parlamentul şi sistemul judiciar împart acest rol. Aceste organisme sunt obligate să ancheteze şi, dacă este necesar, să pedeapsească încălcarea drepturilor omului.
La ani după atentatele al-Qaeda din 11 septembrie 2001, vizând New Yorkul şi Washingtonul, ţările europene şi-au ascuns cu succes asistenţa oferită Statelor Unite în războiul împotriva terorismului. Abia după ce Consiliul Europei şi Parlamentul European au dat publicităţii trei rapoarte, în 2006 şi 2007, unele dintre detalii au ieşit la lumină.
Însă nici măcar în prezent nu se cunoaşte exact amploarea implicării Europei. Dar este clar că mai multe ţări au încălcat drepturile omului, prin fapte de variază de la răpiri ilegale, extrădări extraordinare ale suspecţilor de terorism în ţări din afara Europei cu regimuri represive, dispariţii, detenţii secrete, tortură şi rele tratamente.
Aceste excese au fost comise de CIA în colaborare cu ţări europene, al căror rol a fost secundar, dar nu le scuză complicitatea. subliniază FT. Ceea ce rămâne de stabilit este măsura în care guverne europene au dat ordine explicite sau au încurajat implicit serviciile lor secrete pentru a asista CIA.
Din păcate, guvernele par hotărâte să ascundă aceste dosare!
Anchetele oficiale din ţările implicate în cea mai mare măsură în programele secrete americane de detenţie nu au ajuns la nicio concluzie importantă sau au fost încheiate prematur, afirmă publicaţia.
Unele activităţi ale serviciilor secrete trebuie să rămână necunoscute opiniei publice. Însă încălcarea legii nu trebuie să primească automat clasificarea de secret de stat. Guvernele europene şi parlamentarii trebuie să înfiinţeze mecanisme care să permită un control mai eficient şi supravegherea serviciilor secrete fără a submina securitatea statului, conchide FT.
Fosta închisoare CIA din România a fost localizată?!
În nordul Bucureştilor, într-un cartier rezidenţial aglomerat, se află un loc secret pe care Guvernul României a încercat să-l protejeze timp de ani de zile.
CIA a folosit o clădire guvernamentală cu numele de cod „Bright Light" („Lumina Strălucitoare") ca închisoare improvizată, pentru unii dintre cei mai importanţi deţinuţi. Acolo au fost închişi membri importanţi ai organizaţiei al-Qaeda, printre care Khalid Sheik Mohammad, „creierul" atentatelor de la 11 septembrie 2001. Prizonierii au fost ţinuţi în subsolul clădirii, trasnformat în închisoare, înainte de a fi transferaţi la Guantanamo Bay în anul 2006, relatează Associated Press.
Informaţiile au fost furnizate de către foşti oficiali ai serviciului american de informaţii, familiarizaţi cu locul şi modul de funcţionare interioară ale închisorii.
Închisoarea din Bucureşti, la vedere
Închisoarea din România a făcut parte dintr-o reţea formată din aşa-numitele „locuri negre", pe care CIA le exploata şi controla în câteva ţări precum Thailanda, Lituania şi Polonia. Toate închisorile au fost închise în mai 2006, iar programul de detenţii şi interogatorii s-a încheiat în 2009.
Spre deosebire de închisoarea din mediul rural lituanian şi de cea ascunsă într-un complex militar secret din Polonia, închisoarea din România se afla la vedere şi consta dintr-o serie de blocuri pe un mare bulevard bucureştean, mărginit de şiruri de copaci şi de blocuri de locuinţe, aflat lângă calea ferată.
Clădirea este folosită de către Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, cunoscut sub numele de ORNISS. Acolo sunt depozitate şi informaţiile clasificate de la NATO şi UE.
În cadrul unui interviu realizat în noiembrie, directorul adjunct al ORNISS, Adrian Cămărăşan, (vi-l mai amintiţi de la mineriade), a declarat că: “Subsolul clădirii conţine cele mai sigure camere din România, dar americanii nu au avut niciodată o închisoare acolo”.
Şi totuşi,” Închisoarea a fost deschisă în 2003, după ce CIA a decis să renunţe la cea din Polonia”, conform declaraţiilor foştilor oficiali americani, aflaţi sub protecţia anonimatului.
După ce prizonierii erau aduşi la Bucureşti, ei erau transportaţi la închisoare cu ajutorul unor dube. Agenţii CIA parcau pe o stradă laterală şi se foloseau de intrarea din spate.
Subsolul era format din şase celule dotate, fiecare, cu un ceas şi o săgeată care indica direcţia spre Mecca. Celulele se aflau pe arcuri, care se balansau şi provocau dezorientare printre deţinuţi. În prima lună de detenţie, prizonierii erau privaţi de somn şi udaţi cu apă, bătuţi şi forţaţi să stea în poziţii dureroase, au declarat foştii oficiali. Simularea inecului nu s-a practicat, însă, în România.
După interogatoriile iniţiale, deţinuţii au fost bine trataţi. Ei au beneficiat cu regularitate de controale medicale dentare şi psihologice şi de alimente din Germania, preparate în conformitate cu normele religioase musulmane.
Oficialii români declară că nu ştiu nimic: „Suntem la curent cu criticile, dar nu ştim nimic despre acest subiect", a declarat preşedintele României, Traian Băsescu, într-un interviu realizat, în luna septembrie, de către AP.
Însă detaliile cu privire la reţeaua de închisori continuă să circule prin intermediul anchetelor efectuate de către organismele internaţionale, jurnalişti şi grupurile care militează pentru drepturile omului. „Au fost ani de negări oficiale", a declarat Dick Marty, un parlamentar elveţian care a condus o anchetă pentru Consiliul Europei privind închisorile secrete ale CIA.
Ministrul Afacerilor Externe din România i-a asigurat pe anchetatori, într-un raport, că „nici un oficial sau o altă persoană publică nu a fost implicată în privarea secretă de libertate, sau în transportul secret al unor persoane private de libertate". Raportul a descris şi alte anchete realizate de către Guvernul României, concluzionând că „nu au avut loc astfel de activităţi pe teritoriul românesc".
Persoane importante din cadrul al-Qaeda
Înregistrările de zbor ale unui Boeing 737, folosit de către CIA, au dovedit existenţa unui zbor din Polonia la Bucureşti, în septembrie 2003. Printre prozonieri se aflau Mohammad şi Walid bin Attash, implicat în bombardarea USS Cole. Ulterior, alţi deţinuţi, printre care Abd al-Nashiri, Ramzi Binalshibh şi Abu Faraj, au fost mutaţi în România. Un alt deţinut a furnizat informaţii care i-au ajutat pe agenţii CIA să-l identifice pe curierul de încredere al lui Osama bin Laden, care i-a condus, fără să vrea, la fostul lider la organizaţiei teroriste.
Agenţii CIA lucrau în ture de 90 de zile, timp în care nu aveau voie să părăsească închisoarea
Un fost ofiţer s-a plâns de faptul că CIA şi-a petrecut tot timpul ocupându-se de mai mulţi deţinuţi care şi-au pierdut „valoarea informaţională" odată cu trecerea anilor.
Închisorile din România şi Lituania au fost închise în prima jumătate a anului 2006. O parte dintre deţinuţi au fost transferaţi la Kabul, unde CIA i-a putut reţine, în mod legal, până i-a transferat la Guantanamo.
Avionul unei echipe de baseball a adus terorişti la Bucureşti?
Un proces al industriei aviatice scoate la iveală noi informaţii despre zborurile CIA
Detalii despre unul dintre cele mai ascunse programe ale serviciilor secrete americane au fost dezvăluite de avocaţii unei companii de transport aviatic; acestea arată cum războiul împotriva terorismului s-a transformat într-o oportunitate de afaceri pentru companiile americane.
Până aici, cazul nu este din cale afară de interesant: un proces dintr-un oraş de provincie, între două companii care au, fiecare, câte o mână de angajaţi; nu ar fi existat nici un motiv pentru presă să îi acorde fie şi cea mai mică atenţie - dacă nu ar fi intervenit ONGul britanic Reprieve, care are ca obiect de activitate, conform propriului site, reprezentarea în justiţie şi „apărarea drepturilor umane ale deţinuţilor - de la cei care aşteaptă pedeapsa cu moartea la cei din Guantanamo Bay".
Bucureştiul, în actele de proces
Analizând dosarele şi documentele procesului, Reprieve a descoperit că încărcătura transportată de avioanele companiei Richmor era una deosebit de brizantă - şi anume prizonieri suspectaţi că ar fi făcut parte din organizaţii teroriste. Aceştia erau duşi din bazele militare americane din Afghanistan şi Irak, dar şi din alte state, către închisoarea militară de la Guantamo Bay şi către state din Europa în care se presupune că ar fi existat închisori secrete ale CIA. Cel puţin două zboruri au avut ca destinaţie şi Bucureştiul: unul dintre ele a venit pe ruta Amman, Riad, Doha şi Geneva, decolând apoi mai departe către Washington, cu o escală la Barcelona. Al doilea a venit din Guantanamo, destinaţia finală fiind aeroportul din Rabat, din Maroc. Cu toate că presa din Statele Unite şi Europa de Vest a scris în repetate rânduri despre existenţa unui centru secret de detenţie, operat de CIA, pe teritoriul României, aceasta nu a fost recunoscută nici de oficialii de la Bucureşti, nici de cei de la Washington.
Membrii organizaţiei Retrieve au încercat să refacă, cu ajutorul documentelor obţinute, transferurile deţinuţilor suspectaţi de terorism - reuşind să reconstituiască, printre altele, itinerarul unui zbor care l-a avut la bord pe Khalid Sheik Mohammed, unul dintre organizatorii atacurilor din 11 septembrie 2001. Capturat în Pakistan în 2003, se presupune că Mohammed a fost, cel puţin temporar, deţinut într-o închisoare secretă din România.
1.258 ore de zbor, 6 milioane de dolari
Cel mai interesant aspect al dezvăluirii făcute de Retrieve este, însă, structura creată de CIA pentru transporturile de prizonieri. Astfel, cele două companii, Sportsflight şi Richmor, au fost angajate de DynCorp, o companie militară particulară care a acţionat în numele CIA. DynCorp a închiriat de la Richmor, prin intermediul firmei Sportsflight, un avion Gulfstream IV, cu 4.900 de dolari pe oră de zbor. Conform unuia dintre proprietarii firmei Richmor, acestora li s-ar fi zis că vor fi „foarte, foarte ocupaţi în următoarea vreme". Aceste cuvinte aveau să se adeverească; conform cotidianului american The Washington Post, între 2002 şi 2005, avioanele companiei Richmor aveau să acumuleze 1.258 de ore de zbor pentru CIA, compania primind cel puţin 6 milioane de dolari de la serviciile secrete americane.
Documentele procesului conţin sute de pagini pe care cheltuielile firmei Richmor sunt trecute până în cel mai mic detaliu - de la decontarea sandvişurilor mâncate de piloţi şi permisiuni de decolare şi aterizare până la costurile kerozinei. Unele date, cum ar fi lista de convorbiri telefonice purtate de la bordul aeronavei (multe dintre ele cu centrala CIA din Langley şi cu responsabilul pentru programul închisorilor secrete) sunt deosebit de sensibile, şi este de mirare că guvernul american a permis ca ele să fie făcute publice în cadrul procesului.
Ce reiese din documentele descoperite de Retrieve? În primul rând, că programul închisorilor secrete este, totodată, o afacere profitabilă pentru multe companii, după cum scrie cotidianul britanic The Guardian. Şi în al doilea rând că, cel puţin la mijlocul deceniului trecut, acele transporturi secrete de prizonieri - înaintea cărora aceştia erau sedaţi cu ajutorul unor supozitoare, îmbrăcaţi în deja celebrele salopete portocalii şi cagule negre - deveniseră o normalitate: între zborurile din şi către Guantanamo, Irak şi Afghanistan, avionul companiei Richmor era folosit pentru transportul echipei de baseball Boston Red Sox. Şt. D. Afrimescu
sâmbătă, 17 decembrie 2011
WikiLeaks loveşte din nou!
WikiLeaks loveşte din nou! Site-ul specializat în publicarea documentelor secrete a dezvăluit întregii planete informaţii care datează din 1966 şi până în februarie 2010!
Toate cele 251.287 de telegrame pe care le deţinea Wikileaks au fost publicate ieri noapte, după ce, în urma unui sondaj pe Twitter, fanii telegramelor diplomaţilor americani au scris că vor informaţiile, scrie cotidianul francez Le Monde. Deşi au anunţat pe contul său de Twitter difuzarea telegramelor, reprezentanţii Wikileaks nu au precizat totuşi dacă din aceste documente au fost şterse numele persoanelor implicate.
Totalitatea telegramelor diplomatice publicate de WikiLeaks, care sunt redactate în limba engleză, pot fi consultate cu ajutorul unui cuvânt-cheie, fie introducând numele unei ţări, a datei unei telegrame sau a originii unui document, de aici. Informaţiile furnizate de diplomaţii americani despre România, le puteţi găsi aici.
WikiLeaks a obţinut informaţiile de la 274 de ambasade ale SUA în ţări din toată lumea şi de la Departamentul de Stat din Washington. Ele au fost distribuite către şase ziare partenere: Le Monde (Franţa), El Pais (Spania), Der Spiegel (Germania), New York Times (SUA) şi The Guardian (Marea Britanie).
Înainte să lanseze toate informaţiile secrete, organizaţia a întrebat peste un milion de oameni de pe pagina de Twitter dacă îşi doresc acest lucru. Cei mai mulţi au răspuns "Da!", aşa că simpatizanţii WikiLeaks au descărcat fişierele de pe microblogul Twitter.
Cu toate acestea, ziarele partenere ale Wikileaks au "condamnat" vineri publicarea în întregime a telegramelor diplomatice americane de către site-ul specializat în dezvăluirea documentelor secrete, relatează AFP, citat de Mediafax.
The Guardian, New York Times, Der Spiegel şi El Pais "deplâng", la unison, "decizia WikiLeaks de a publica telegrame needitate, ceea ce poate pune surse în pericol". Până acum, ziarele colaboratoare ale Wikileaks, au şters din telegrame numele care ar fi putut pune în pericol sursele.
WikiLeaks îşi reia activitatea!
Publică documente despre spionajul la scară mondială!
WikiLeaks a anunţat că şi-a reluat activitatea suspendată în octombrie, din cauza lipsei de fonduri, cu publicarea unor documente care arată cum guvernele îşi spionează propriii cetăţeni, graţie unor tehnologii furnizate de industriile specializate în supraveghere, relatează AFP, preliată de Mediafax.
În cadrul unei conferinţe de presă, fondatorul site-ului, Julian Assange, a lansat publicarea a sute de documente provenind de la 160 de companii din 25 de ţări, specializate în supravegherea şi interceptarea telecomunicaţiilor.
Acestea arată cum asemenea sisteme permit guvernelor să supravegheze persoanele prin telefoanele mobile, conturile de e-mail şi urmele lăsate pe Internet.
"Publicăm astăzi peste 287 de dosare care arată realitatea unei industrii de supraveghere la scară mare - o industrie care vinde echipamente atât democraţiilor, cât şi dictaturilor pentru a spiona populaţii întregi", a declarat fondatorul WikiLeaks la Londra.
În paralel, site-ul Owni.fr a dezvăluit în parteneriat cu WikiLeaks aproximativ 1.100 de documente provenind de la companii, între care o firmă franceză, Amesys, care a făcut afaceri cu regimul fostului lider libian Muammar Gaddafi.
E-mailurile a şapte opozanţi libieni în exil, care locuiesc în Marea Britanie sau Statele Unite, au fost spionate în aceste ţări prin sistemul de interceptare şi supraveghere vândut Libiei de Amesys, potrivit acestui site.
Documentele publicate joi de WikiLeaks includ manuale de supraveghere vândute în trecut regimurilor autoritare din lumea arabă cum ar fi Siria, Libia, Tunisia şi Egipt.
Potrivit lui Julian Assange, industria de supraveghere şi interceptare a comunicaţiilor a trecut de la un cerc restrâns de clienţi din domeniul serviciilor de informaţii, cum ar fi agenţiile de informaţii americane sau britanice, la o reţea mondială.
Experţii care au lucrat cu WikiLeaks în vederea publicării documentelor, au cerut o reglementare a acestor tehnologii. "Guvernele occidentale nu pot rămâne inactive când acest tip de tehnologie este vândut", a subliniat Eric King, de la organizaţia neguvernamentală Privacy International.
Julian Assange se află în prezent în arest la domiciliu în Marea Britanie, în aşteptarea apelului formulat împotriva deciziei de extrădare în Suedia, unde trebuie să răspundă acuzaţiei de agresiune sexuală. Tribunalul urma să decidă la 5 decembrie dacă va primi apelul.
WikiLeaks:
Băsescu îi spunea vicepreşedintelui SUA că şeful statului afgan este complice la traficul cu droguri!
Preşedintele Traian Băsescu i-a spus vicepreşedintelui SUA Joe Biden că preşedintele Hamid Karzai este complice la comerţul cu droguri din Afganistan şi că o soluţie ar fi cumpărarea directă de mac şi încurajarea culturilor alternative, scria ambasadorul Gitenstein într-o notă apărută pe Wikileaks, relatează Mediafax.
Informaţiile se regăsesc într-o notă diplomatică publicată pe 30 august de Wikileaks, clasificată "secret" şi redactată de ambasadorul Mark Gitenstein. Potrivit acesteia, Traian Băsescu exprima disponibilitatea României de a trimite specialişti în agricultură în Afganistan.
Diplomatul relatează despre discuţia pe care preşedintele Traian Băsescu a avut-o cu vicepreşedintele american Joe Biden, la Bucureşti, la 22 octombrie 2009.
"Băsescu a menţionat Afganistanul drept cea mai importantă problemă comună de politică externă. El s-a referit la raportul McChrystal şi a exprimat opinia României potrivit căreia sunt necesare mai multe trupe acolo, adăugând că România va contribui cu resurse adiţionale pe cât poate", se arată în documentul Wikileaks.
Potrivit telegramei, din perspectiva României, un eşec în Afganistan le-ar permite talibanilor şi teroriştilor internaţionali să se deplaseze mai uşor prin Asia Centrală, ameninţând direct Europa. De asemenea, în text se arată că Băsescu şi-a exprimat convingerea că SUA trebuie să răspundă cu sinceritate cererii de trupe suplimentare formulată de comandanţii militari din teren.
Băsescu a mai spus că un eşec în Afganistan nu ar afecta doar Europa, ci şi credibilitatea NATO în viitor. "Un element al acestei strategii ar trebui să includă rezolvarea problemei drogurilor, care oferă o sursă de finanţare a demersurilor internaţionale legate de jihad. Băsescu a spus că acest comerţ cu droguri în Afganistan are loc cu deplina complicitate a preşedintelui Karzai şi că pentru combaterea acestui fenomen o soluţie ar fi cumpărarea directă de mac pentru a-i lăsa pe talibani fără resursele necesare continuării luptei împotriva trupelor coaliţiei în Afganistan. Dacă o astfel de strategie ar fi adoptată, România ar fi dispusă să ofere specialişti în agricultură pentru încurajarea culturilor alternative", se notează în cablograma semnată de ambasadorul Mark Gitenstein.
În telegramă se arată că vicepreşedintele i-a răspuns lui Băsescu că propunerea este un bun subiect de discuţie, dar că ceva similar s-a încercat şi în America Latină, însă fără succes.
Nota mai arată, pe de altă parte, că Băsescu credea că intervenţia Rusiei în statele foste comuniste este o problemă "reală şi răspândită", dar şi “că România este îngrijorată de influenţa Rusiei în statele vecine”.
În încheierea întâlnirii, "Biden l-a implorat pe Băsescu să ia în calcul problema adopţiilor internaţionale", despre care a afirmat că "rămân un un punct major iritant în relaţia bilaterală".
"Băsescu a replicat spunând că eliminarea vizelor rămâne o prioritate pentru România, Biden răspunzând că Administraţia (n.red. Guvernul american) va susţine includerea în Visa Waiver, dar că România trebuie să facă eforturi pentru a diminua considerabil rata de refuz".
Wikileaks:
Băsescu ştia de la Bashar al-Assad că Siria vrea medierea SUA, în discuţiile cu Israelul!
Preşedintele Băsescu i-a transmis fostului ambasador Nicolas Taubman, la sfârşitul lui 2008, că Bashar al-Assad i-a spus în timpul unei întrevederi la Damasc că Siria ar vrea să reia discuţiile cu Israelul, în condiţiile în care SUA ar accepta să fie mediator, relateazăMediafax.
Nota diplomatică redactată de fostul ambasador Nicholas Taubman şi catalogată drept "confidenţială" descrie vizita de rămas-bun pe care oficialul american i-a făcut-o preşedintelui, la sfârşitul lui noiembrie 2008.
Printre subiectele discutate figurează şi Siria. Nota diplomatică americană precizează că preşedintele Traian Băsescu i-a transmis lui Taubman un mesaj pe care îl primise de la liderul sirian Bashar al-Assad.
"Comentând pe tema recentei sale călătorii în Siria, Băsescu a spus că ştia de la Assad (n.red. Bashar al-Assad, preşedintele Siriei) că Guvernul irakian vrea să reducă durata de şedere a trupelor americane în Irak. El a spus că “problema este cu Iranul: plecarea forţelor americane este o condiţie pentru pacea Irakului cu Iranul. Assad repetase la toate cele trei discuţii la nivel prezidenţial de la Damasc că Siria este gata să discute serios cu Israelul cu două precondiţii: clarificarea graniţei Înălţimilor Golan şi acceptul SUA de a media discuţiile”.
Băsescu a reconfirmat declaraţia cu Assad după revenirea sa la Bucureşti, înainte de a transmite mai departe mesajul ambasadorului israelian. Bănuiala lui Băsescu este că Siria ar fi dispusă să renunţe la precondiţia legată de frontiera Înălţimilor Golan dacă SUA ar accepta să medieze discuţiile siriano-israeliene", notează documentul diplomatic publicat de Wikileaks.
Nota respectivă mai menţionează şi că „ambasadorul i-a recomandat preşedintelui achiziţionarea a 24 de avioane F16 la un preţ sub un miliard de dolari, oferta incluzând printre altele instruirea piloţilor, echipament şi trei ani de mentenanţă de către tehnicieni SUA.
Un alt punct al discuţiei a fost încercarea ambasadorului de a obţine acordul preşedintelui Băsescu pentru un studiu de fezabilitate al USTDA (U.S. Trade and Development Agency) referitoare la necesităţile sistemului de sănătate - un studiu pe o durată de 9 luni plătit de Guvernul american.
Wikileaks:
Băsescu l-a presat pe Boc să-l numească pe Baconschi la MAE
Diplomaţii americani de la Bucureşti povestesc, potrivit unei telegrame din ianuarie 2010 publicată de Wikileaks, că preşedintele Traian Băsescu însuşi l-a presat pe premierul Boc să îl aleagă pe Teodor Baconschi în funcţia de ministru de Externe în locul secretarului de stat din MAE Bogdan Aurescu, care fusese nominalizat anterior dar căruia îi lipsea familiaritatea cu preşedintele, potrivit Mediafax.
"Preşedintele Traian Băsescu însuşi l-a presat pe premierul Emil Boc să îl aleagă pe Baconschi pentru acest post în locul secretarului de stat din MAE Bogdan Aurescu, care fusese nominalizat pentru funcţia de ministru de Externe în două formule guvernamentale anterioare care au fost respinse sau care nu au fost luate în calcul de Parlament înainte de alegerile prezidenţiale din decembrie", se arată în notă.
Ambasada SUA mai menţionează că, "în timpul ceremoniei de învestire, preşedintele Băsescu a spus că a ales un diplomat «experimentat» pentru funcţia de ministru de Externe pentru a transmite un semnal puternic că această poziţie nu este pentru politicieni".
Diplomaţii americani au notat că şi Bogdan Aurescu este un diplomat de carieră, "dar îi lipseşte experienţa de ambasador şi familiaritatea cu Băsescu, ceea ce l-a favorizat pe Baconschi".
Diplomaţii americani mai notează că preşedintele Traian Băsescu ştie "la prima mână" calităţile diplomatice ale lui Baconschi, cu care "a lucrat îndeaproape".
Nota diplomatică citată, semnată de ministrul consilier Jerri Guthrie Corn, face o trecere în revistă a carierei lui Baconschi, precizând că Andrei Pleşu este cunoscut ca "principalul său mentor".
"Alegerea de către preşedintele Băsescu a unui diplomat de carieră în care are personal încredere este un indiciu puternic a determinării sale de a ţine politica externă în afara influenţei partidelor politice. Cu această alegere, preşedintele îşi reafirmă rolul de forţă călăuzitoare a politicii externe a României, după un an de interferenţă politică din partea fostului partener de coaliţie, în prezent în opoziţie, Cristian Diaconescu de la PSD", notează documentul.
Diplomaţii americani mai spun că, deşi în general este sensibil la problemele importante ale ambasadei, Teodor Baconschi s-a dovedit un foarte puternic susţinător al Bisericii Ortodoxe "şi este insensibil la plângerile minorităţilor religioase din ţară".
WikiLeaks:
Marian Lupu ar fi încercat în 2009 să influenţeze o decizie a Curţii Constituţionale
Marian Lupu i-ar fi spus ambasadorului american la Chişinău că l-a avertizat pe preşedintele Curţii Constituţionale că "zilele lui Voronin sunt numărate" şi i-a promis că dacă va lua "decizia corectă" va "avea grijă" de el, potrivit unei telegrame publicate de WikiLeaks, informează Mediafax.
Într-o întâlnire din 3 septembrie 2009, Lupu i-a spus ambasadorului că s-a întâlnit în secret cu preşedintele Curţii Constituţionale, Dumitru Pulbere, despre care susţine că lucrează cu liderul comuniştilor, Vladimir Voronin. El a afirmat însă că l-a avertizat pe Pulbere că "zilele lui Voronin sunt numărate" şi că este important "să facă ceea ce este corect (prin care el înţelege luarea unei decizii în favoarea alegerii lui Ghimpu ca preşedinte al Parlamentului)".
Lupu i-a spus ambasadorului că ştie că lui Pulbere "îi plac banii", dar deoarece, din nefericire, nu are niciun ban de oferit, i-a făcut lui Pulbere o promisiune vagă de genul "Dacă iei decizia corectă, voi avea grijă de tine".
Contactat de Jurnal de Chişinău, Dumitru Pulbere a afirmat că aceste desecretizări sunt nişte "aberaţii" al căror scop este să îl discrediteze înainte de 20 septembrie, când Curtea Constituţională va examina sesizarea AIE cu privire la interpretarea alineatului 6, articolul 78 din Constituţie cu privire la alegerea preşedintelui Republicii Moldova.
"Neg categoric acest fapt. Asemenea discuţii nu au fost nici cu Lupu, nici cu alţi lideri politici din R.Moldova ... Consider că se face presiune asupra Curţii Constituţionale, asupra judecătorilor şi asupra mea pentru a mă discredita înainte de 20 septembrie, când vom examina sesizarea a trei deputaţi din alianţă cu privire la interpretarea alineatului 6, art. 78, din Constituţie", a declarat Pulbere.
Marian Lupu a declarat că informaţiile de pe site-ul Wikileaks sunt nişte "minciuni gogonate". "Asemenea discuţii nu au fost purtate niciodată, la fel ca în cazul milioanelor care mi-ar fi fost oferite pentru o anumită funcţie", a declarat Lupu.
WikiLeaks:
Cum te poţi trezi cu preşedintele la masă în China comunistă! înscenare sau realitate?
Când preşedintele Chinei, Hu Jintao, a apărut în casa unui fermier pentru a lua cina cu ocazia anului nou chinezesc, totul a părut spontan şi relaxat, numai că, în realitate, era un scenariu bine pus la punct de autorităţile de la Beijing, potrivit unei telegrame a Wikileaks, citată de BBC.
Reportajul îl arată pe preşedintele Hu râzând împreună cu fermierul şi cu familia acestuia şi bucurându-se de o specialitate locală, cartoful Dingxi. Telegrama ambasadei Statelor Unite de la Beijing, publicată de Wikileaks, sugerează că totul nu a fost decât o manipulare prin intermediul televizorului.
Mai marii partidului comunist au pregătit această vizită timp de mai multe zile pentru a se asigura că nimic nu va merge prost. Nici un detaliu pare să nu le fi scăpat, iarautorităţile i-au instruit chiar pe localnici să nu se bărbierească pentru a părea mai rustici.
Dacă de multe ori, liderii politici din întrega lume încearcă să manipuleze diverse evenimente prin intermediul televiziunii, ceea ce era mai puţin cunoscut, până la publicarea telegramelor Wikileaks, era modul în care liderii chinezi încearcă să direcţioneze opinia publică prin prin evenimente regizate.
„Când Hu Jintao vine la cină"!
Telegrama, intitulată „Când Hu Jintao vine la cină", a fost trimisă din ambasada SUA de la Beijing în noiembrie 2009 şi descrie vizita secretarului general al partidului comunist chinez în Gansu, iar diplomaţii americani susţin că au primit aceste informaţii de la un fost secretar de partid, Shi Jing.
Shi Jing le-a spus diplomaţilor americani că oficialii locali au fost informaţi cu zece zile înainte ca evenimentul să aibă loc că o persoană „la nivel înalt" va vizita zona, în preajma sărbătorilor.
Autorităţilor locale nu li s-a spus despre cine este vorba, dar acestea au ghicit că ar putea fi vorba de Hu Jintao fiindcă mai vizitase acelaşi sat, Daping, şi în urmă cu opt ani.
Shi le-a povestit diplomaţilor SUA că şi-a dat repede seama că vizitatorul este Hu Jintao bazat pe faptul că„numai agenţia de ştiri Xinhua şi Televiziunea chineză centrală (CCTV) au acoperit mediatic acest eveniment", care sugera că vizitatorul trebuia să fie foarte important.
Oficialii partidului Comunist doreau ca şeful statului să cunoască „chintesenţa înţelepciunii unui fermier din Gansu". Pentru această vizită, a fost ales Li Cai, un bărbat de 70 de ani, căruia i s-a transmis că nu trebuie să se bărbierească. Autorităţile locale i-au mai spus bărbatului să nu îşi facă modificări prin casă adăugând lucruri precum aplicaţii electronice sau mobilă.
În ciuda avertismentului, Shi le-a spus diplomaţilor de la ambasadă că a instalat un cuptor şi un horn în casa fermierului pentru ca acesta să poată găti delicatesa locală - cartoful Dingxi.
Dar lucrurile nu merg întotdeauna aşa cum sunt plănuite. Potrivit telegramei, preşedintele Hu jintao aşezat la masă i-a oferit un cartof nepoatei fermierului care i-a spus liderului care conduce un stat cu peste 1,3 miliarde de persoane că „s-a săturat de mâncat cartofi".
Într-o campanie publicitară recentă, un oficial local a spus că vrea să transforme această zonă în „capitala chineză a cartofului" fiindcă această legumă „are un viitor prosper".
În cele din urmă, nepoata lui Li Cai a fost convinsă să mănânce cartoful, moment care a fost imortalizat de CCTV.
Preşedintele vrea să gătească. Ce facem cu uleiul încins?
O altă problemă ivită în cursul vizitei a fost cel în care preşedintele trebuia să prăjească nişte aluat pentru a face o mâncare tradiţională. Reprezentanţii partidului comunist se întrebau ce s-ar fi întâmplat dacă uleiul ar fi sărit şi l-ar fi ars pe Hu Jintao?
„Soluţia a fost să încălzească uleiul la 70% din temperatura normală şi să îi dea lui Hu un set foarte lung de beţişoare", mai scrie în telegramă, iar în plus, preşedintelui i s-a dat să mănânce o mâncare pregătită dinainte.
Wikileaks:
Mugabe suferă de cancer la prostată şi va muri până în 2013!
Bancherul personal al preşedintelui Zimbabwe Robert Mugabe i-a spus fostului ambasador american că liderul de la Harare suferă de cancer la prostată şi va muri până în 2013, arată documente date publicităţii de WikiLeaks, potrivit Mediafax.
Şeful băncii centrale, Gideon Cono, a făcut aceste declaraţii în iunie 2008, când Zimbabwe era afectată de violenţe electorale, după ce Mugabe a pierdut alegerile în faţa liderului de opoziţie Moran Tsvangirai.
În pofida speculaţiilor alimentate de vizitele lui Mugabe în Africa, oficiali din partidului său au refuzat să admită că preşedintele, în vârstă de 87 de ani, are probleme medicale.
Un purtător de cuvânt al preşedintelui, George Charamba, a spus că cele cinci vizite făcute anul acesta de familia prezidenţială au fost necesare pentru o operaţie de cataractă suferită de Mugabe în luna ianuarie şi pentru tratarea unor răni la spate suferite de soţia sa, după ce a căzut în casă.
"Preşedintele Robert Mugabe are cancer la prostată cu metastaze şi, potrivit medicilor, acesta îi va rovoca moartea în trei, până la cinci ani", arată documente WikiLeaks. "Medicul lui Mugabe (...) i-a recomandat să îşi reducă activităţile", se arată în document. Mugabe conduce Zimbabwe din 1980. Prelucrat de Şt.D.A.
Toate cele 251.287 de telegrame pe care le deţinea Wikileaks au fost publicate ieri noapte, după ce, în urma unui sondaj pe Twitter, fanii telegramelor diplomaţilor americani au scris că vor informaţiile, scrie cotidianul francez Le Monde. Deşi au anunţat pe contul său de Twitter difuzarea telegramelor, reprezentanţii Wikileaks nu au precizat totuşi dacă din aceste documente au fost şterse numele persoanelor implicate.
Totalitatea telegramelor diplomatice publicate de WikiLeaks, care sunt redactate în limba engleză, pot fi consultate cu ajutorul unui cuvânt-cheie, fie introducând numele unei ţări, a datei unei telegrame sau a originii unui document, de aici. Informaţiile furnizate de diplomaţii americani despre România, le puteţi găsi aici.
WikiLeaks a obţinut informaţiile de la 274 de ambasade ale SUA în ţări din toată lumea şi de la Departamentul de Stat din Washington. Ele au fost distribuite către şase ziare partenere: Le Monde (Franţa), El Pais (Spania), Der Spiegel (Germania), New York Times (SUA) şi The Guardian (Marea Britanie).
Înainte să lanseze toate informaţiile secrete, organizaţia a întrebat peste un milion de oameni de pe pagina de Twitter dacă îşi doresc acest lucru. Cei mai mulţi au răspuns "Da!", aşa că simpatizanţii WikiLeaks au descărcat fişierele de pe microblogul Twitter.
Cu toate acestea, ziarele partenere ale Wikileaks au "condamnat" vineri publicarea în întregime a telegramelor diplomatice americane de către site-ul specializat în dezvăluirea documentelor secrete, relatează AFP, citat de Mediafax.
The Guardian, New York Times, Der Spiegel şi El Pais "deplâng", la unison, "decizia WikiLeaks de a publica telegrame needitate, ceea ce poate pune surse în pericol". Până acum, ziarele colaboratoare ale Wikileaks, au şters din telegrame numele care ar fi putut pune în pericol sursele.
WikiLeaks îşi reia activitatea!
Publică documente despre spionajul la scară mondială!
WikiLeaks a anunţat că şi-a reluat activitatea suspendată în octombrie, din cauza lipsei de fonduri, cu publicarea unor documente care arată cum guvernele îşi spionează propriii cetăţeni, graţie unor tehnologii furnizate de industriile specializate în supraveghere, relatează AFP, preliată de Mediafax.
În cadrul unei conferinţe de presă, fondatorul site-ului, Julian Assange, a lansat publicarea a sute de documente provenind de la 160 de companii din 25 de ţări, specializate în supravegherea şi interceptarea telecomunicaţiilor.
Acestea arată cum asemenea sisteme permit guvernelor să supravegheze persoanele prin telefoanele mobile, conturile de e-mail şi urmele lăsate pe Internet.
"Publicăm astăzi peste 287 de dosare care arată realitatea unei industrii de supraveghere la scară mare - o industrie care vinde echipamente atât democraţiilor, cât şi dictaturilor pentru a spiona populaţii întregi", a declarat fondatorul WikiLeaks la Londra.
În paralel, site-ul Owni.fr a dezvăluit în parteneriat cu WikiLeaks aproximativ 1.100 de documente provenind de la companii, între care o firmă franceză, Amesys, care a făcut afaceri cu regimul fostului lider libian Muammar Gaddafi.
E-mailurile a şapte opozanţi libieni în exil, care locuiesc în Marea Britanie sau Statele Unite, au fost spionate în aceste ţări prin sistemul de interceptare şi supraveghere vândut Libiei de Amesys, potrivit acestui site.
Documentele publicate joi de WikiLeaks includ manuale de supraveghere vândute în trecut regimurilor autoritare din lumea arabă cum ar fi Siria, Libia, Tunisia şi Egipt.
Potrivit lui Julian Assange, industria de supraveghere şi interceptare a comunicaţiilor a trecut de la un cerc restrâns de clienţi din domeniul serviciilor de informaţii, cum ar fi agenţiile de informaţii americane sau britanice, la o reţea mondială.
Experţii care au lucrat cu WikiLeaks în vederea publicării documentelor, au cerut o reglementare a acestor tehnologii. "Guvernele occidentale nu pot rămâne inactive când acest tip de tehnologie este vândut", a subliniat Eric King, de la organizaţia neguvernamentală Privacy International.
Julian Assange se află în prezent în arest la domiciliu în Marea Britanie, în aşteptarea apelului formulat împotriva deciziei de extrădare în Suedia, unde trebuie să răspundă acuzaţiei de agresiune sexuală. Tribunalul urma să decidă la 5 decembrie dacă va primi apelul.
WikiLeaks:
Băsescu îi spunea vicepreşedintelui SUA că şeful statului afgan este complice la traficul cu droguri!
Preşedintele Traian Băsescu i-a spus vicepreşedintelui SUA Joe Biden că preşedintele Hamid Karzai este complice la comerţul cu droguri din Afganistan şi că o soluţie ar fi cumpărarea directă de mac şi încurajarea culturilor alternative, scria ambasadorul Gitenstein într-o notă apărută pe Wikileaks, relatează Mediafax.
Informaţiile se regăsesc într-o notă diplomatică publicată pe 30 august de Wikileaks, clasificată "secret" şi redactată de ambasadorul Mark Gitenstein. Potrivit acesteia, Traian Băsescu exprima disponibilitatea României de a trimite specialişti în agricultură în Afganistan.
Diplomatul relatează despre discuţia pe care preşedintele Traian Băsescu a avut-o cu vicepreşedintele american Joe Biden, la Bucureşti, la 22 octombrie 2009.
"Băsescu a menţionat Afganistanul drept cea mai importantă problemă comună de politică externă. El s-a referit la raportul McChrystal şi a exprimat opinia României potrivit căreia sunt necesare mai multe trupe acolo, adăugând că România va contribui cu resurse adiţionale pe cât poate", se arată în documentul Wikileaks.
Potrivit telegramei, din perspectiva României, un eşec în Afganistan le-ar permite talibanilor şi teroriştilor internaţionali să se deplaseze mai uşor prin Asia Centrală, ameninţând direct Europa. De asemenea, în text se arată că Băsescu şi-a exprimat convingerea că SUA trebuie să răspundă cu sinceritate cererii de trupe suplimentare formulată de comandanţii militari din teren.
Băsescu a mai spus că un eşec în Afganistan nu ar afecta doar Europa, ci şi credibilitatea NATO în viitor. "Un element al acestei strategii ar trebui să includă rezolvarea problemei drogurilor, care oferă o sursă de finanţare a demersurilor internaţionale legate de jihad. Băsescu a spus că acest comerţ cu droguri în Afganistan are loc cu deplina complicitate a preşedintelui Karzai şi că pentru combaterea acestui fenomen o soluţie ar fi cumpărarea directă de mac pentru a-i lăsa pe talibani fără resursele necesare continuării luptei împotriva trupelor coaliţiei în Afganistan. Dacă o astfel de strategie ar fi adoptată, România ar fi dispusă să ofere specialişti în agricultură pentru încurajarea culturilor alternative", se notează în cablograma semnată de ambasadorul Mark Gitenstein.
În telegramă se arată că vicepreşedintele i-a răspuns lui Băsescu că propunerea este un bun subiect de discuţie, dar că ceva similar s-a încercat şi în America Latină, însă fără succes.
Nota mai arată, pe de altă parte, că Băsescu credea că intervenţia Rusiei în statele foste comuniste este o problemă "reală şi răspândită", dar şi “că România este îngrijorată de influenţa Rusiei în statele vecine”.
În încheierea întâlnirii, "Biden l-a implorat pe Băsescu să ia în calcul problema adopţiilor internaţionale", despre care a afirmat că "rămân un un punct major iritant în relaţia bilaterală".
"Băsescu a replicat spunând că eliminarea vizelor rămâne o prioritate pentru România, Biden răspunzând că Administraţia (n.red. Guvernul american) va susţine includerea în Visa Waiver, dar că România trebuie să facă eforturi pentru a diminua considerabil rata de refuz".
Wikileaks:
Băsescu ştia de la Bashar al-Assad că Siria vrea medierea SUA, în discuţiile cu Israelul!
Preşedintele Băsescu i-a transmis fostului ambasador Nicolas Taubman, la sfârşitul lui 2008, că Bashar al-Assad i-a spus în timpul unei întrevederi la Damasc că Siria ar vrea să reia discuţiile cu Israelul, în condiţiile în care SUA ar accepta să fie mediator, relateazăMediafax.
Nota diplomatică redactată de fostul ambasador Nicholas Taubman şi catalogată drept "confidenţială" descrie vizita de rămas-bun pe care oficialul american i-a făcut-o preşedintelui, la sfârşitul lui noiembrie 2008.
Printre subiectele discutate figurează şi Siria. Nota diplomatică americană precizează că preşedintele Traian Băsescu i-a transmis lui Taubman un mesaj pe care îl primise de la liderul sirian Bashar al-Assad.
"Comentând pe tema recentei sale călătorii în Siria, Băsescu a spus că ştia de la Assad (n.red. Bashar al-Assad, preşedintele Siriei) că Guvernul irakian vrea să reducă durata de şedere a trupelor americane în Irak. El a spus că “problema este cu Iranul: plecarea forţelor americane este o condiţie pentru pacea Irakului cu Iranul. Assad repetase la toate cele trei discuţii la nivel prezidenţial de la Damasc că Siria este gata să discute serios cu Israelul cu două precondiţii: clarificarea graniţei Înălţimilor Golan şi acceptul SUA de a media discuţiile”.
Băsescu a reconfirmat declaraţia cu Assad după revenirea sa la Bucureşti, înainte de a transmite mai departe mesajul ambasadorului israelian. Bănuiala lui Băsescu este că Siria ar fi dispusă să renunţe la precondiţia legată de frontiera Înălţimilor Golan dacă SUA ar accepta să medieze discuţiile siriano-israeliene", notează documentul diplomatic publicat de Wikileaks.
Nota respectivă mai menţionează şi că „ambasadorul i-a recomandat preşedintelui achiziţionarea a 24 de avioane F16 la un preţ sub un miliard de dolari, oferta incluzând printre altele instruirea piloţilor, echipament şi trei ani de mentenanţă de către tehnicieni SUA.
Un alt punct al discuţiei a fost încercarea ambasadorului de a obţine acordul preşedintelui Băsescu pentru un studiu de fezabilitate al USTDA (U.S. Trade and Development Agency) referitoare la necesităţile sistemului de sănătate - un studiu pe o durată de 9 luni plătit de Guvernul american.
Wikileaks:
Băsescu l-a presat pe Boc să-l numească pe Baconschi la MAE
Diplomaţii americani de la Bucureşti povestesc, potrivit unei telegrame din ianuarie 2010 publicată de Wikileaks, că preşedintele Traian Băsescu însuşi l-a presat pe premierul Boc să îl aleagă pe Teodor Baconschi în funcţia de ministru de Externe în locul secretarului de stat din MAE Bogdan Aurescu, care fusese nominalizat anterior dar căruia îi lipsea familiaritatea cu preşedintele, potrivit Mediafax.
"Preşedintele Traian Băsescu însuşi l-a presat pe premierul Emil Boc să îl aleagă pe Baconschi pentru acest post în locul secretarului de stat din MAE Bogdan Aurescu, care fusese nominalizat pentru funcţia de ministru de Externe în două formule guvernamentale anterioare care au fost respinse sau care nu au fost luate în calcul de Parlament înainte de alegerile prezidenţiale din decembrie", se arată în notă.
Ambasada SUA mai menţionează că, "în timpul ceremoniei de învestire, preşedintele Băsescu a spus că a ales un diplomat «experimentat» pentru funcţia de ministru de Externe pentru a transmite un semnal puternic că această poziţie nu este pentru politicieni".
Diplomaţii americani au notat că şi Bogdan Aurescu este un diplomat de carieră, "dar îi lipseşte experienţa de ambasador şi familiaritatea cu Băsescu, ceea ce l-a favorizat pe Baconschi".
Diplomaţii americani mai notează că preşedintele Traian Băsescu ştie "la prima mână" calităţile diplomatice ale lui Baconschi, cu care "a lucrat îndeaproape".
Nota diplomatică citată, semnată de ministrul consilier Jerri Guthrie Corn, face o trecere în revistă a carierei lui Baconschi, precizând că Andrei Pleşu este cunoscut ca "principalul său mentor".
"Alegerea de către preşedintele Băsescu a unui diplomat de carieră în care are personal încredere este un indiciu puternic a determinării sale de a ţine politica externă în afara influenţei partidelor politice. Cu această alegere, preşedintele îşi reafirmă rolul de forţă călăuzitoare a politicii externe a României, după un an de interferenţă politică din partea fostului partener de coaliţie, în prezent în opoziţie, Cristian Diaconescu de la PSD", notează documentul.
Diplomaţii americani mai spun că, deşi în general este sensibil la problemele importante ale ambasadei, Teodor Baconschi s-a dovedit un foarte puternic susţinător al Bisericii Ortodoxe "şi este insensibil la plângerile minorităţilor religioase din ţară".
WikiLeaks:
Marian Lupu ar fi încercat în 2009 să influenţeze o decizie a Curţii Constituţionale
Marian Lupu i-ar fi spus ambasadorului american la Chişinău că l-a avertizat pe preşedintele Curţii Constituţionale că "zilele lui Voronin sunt numărate" şi i-a promis că dacă va lua "decizia corectă" va "avea grijă" de el, potrivit unei telegrame publicate de WikiLeaks, informează Mediafax.
Într-o întâlnire din 3 septembrie 2009, Lupu i-a spus ambasadorului că s-a întâlnit în secret cu preşedintele Curţii Constituţionale, Dumitru Pulbere, despre care susţine că lucrează cu liderul comuniştilor, Vladimir Voronin. El a afirmat însă că l-a avertizat pe Pulbere că "zilele lui Voronin sunt numărate" şi că este important "să facă ceea ce este corect (prin care el înţelege luarea unei decizii în favoarea alegerii lui Ghimpu ca preşedinte al Parlamentului)".
Lupu i-a spus ambasadorului că ştie că lui Pulbere "îi plac banii", dar deoarece, din nefericire, nu are niciun ban de oferit, i-a făcut lui Pulbere o promisiune vagă de genul "Dacă iei decizia corectă, voi avea grijă de tine".
Contactat de Jurnal de Chişinău, Dumitru Pulbere a afirmat că aceste desecretizări sunt nişte "aberaţii" al căror scop este să îl discrediteze înainte de 20 septembrie, când Curtea Constituţională va examina sesizarea AIE cu privire la interpretarea alineatului 6, articolul 78 din Constituţie cu privire la alegerea preşedintelui Republicii Moldova.
"Neg categoric acest fapt. Asemenea discuţii nu au fost nici cu Lupu, nici cu alţi lideri politici din R.Moldova ... Consider că se face presiune asupra Curţii Constituţionale, asupra judecătorilor şi asupra mea pentru a mă discredita înainte de 20 septembrie, când vom examina sesizarea a trei deputaţi din alianţă cu privire la interpretarea alineatului 6, art. 78, din Constituţie", a declarat Pulbere.
Marian Lupu a declarat că informaţiile de pe site-ul Wikileaks sunt nişte "minciuni gogonate". "Asemenea discuţii nu au fost purtate niciodată, la fel ca în cazul milioanelor care mi-ar fi fost oferite pentru o anumită funcţie", a declarat Lupu.
WikiLeaks:
Cum te poţi trezi cu preşedintele la masă în China comunistă! înscenare sau realitate?
Când preşedintele Chinei, Hu Jintao, a apărut în casa unui fermier pentru a lua cina cu ocazia anului nou chinezesc, totul a părut spontan şi relaxat, numai că, în realitate, era un scenariu bine pus la punct de autorităţile de la Beijing, potrivit unei telegrame a Wikileaks, citată de BBC.
Reportajul îl arată pe preşedintele Hu râzând împreună cu fermierul şi cu familia acestuia şi bucurându-se de o specialitate locală, cartoful Dingxi. Telegrama ambasadei Statelor Unite de la Beijing, publicată de Wikileaks, sugerează că totul nu a fost decât o manipulare prin intermediul televizorului.
Mai marii partidului comunist au pregătit această vizită timp de mai multe zile pentru a se asigura că nimic nu va merge prost. Nici un detaliu pare să nu le fi scăpat, iarautorităţile i-au instruit chiar pe localnici să nu se bărbierească pentru a părea mai rustici.
Dacă de multe ori, liderii politici din întrega lume încearcă să manipuleze diverse evenimente prin intermediul televiziunii, ceea ce era mai puţin cunoscut, până la publicarea telegramelor Wikileaks, era modul în care liderii chinezi încearcă să direcţioneze opinia publică prin prin evenimente regizate.
„Când Hu Jintao vine la cină"!
Telegrama, intitulată „Când Hu Jintao vine la cină", a fost trimisă din ambasada SUA de la Beijing în noiembrie 2009 şi descrie vizita secretarului general al partidului comunist chinez în Gansu, iar diplomaţii americani susţin că au primit aceste informaţii de la un fost secretar de partid, Shi Jing.
Shi Jing le-a spus diplomaţilor americani că oficialii locali au fost informaţi cu zece zile înainte ca evenimentul să aibă loc că o persoană „la nivel înalt" va vizita zona, în preajma sărbătorilor.
Autorităţilor locale nu li s-a spus despre cine este vorba, dar acestea au ghicit că ar putea fi vorba de Hu Jintao fiindcă mai vizitase acelaşi sat, Daping, şi în urmă cu opt ani.
Shi le-a povestit diplomaţilor SUA că şi-a dat repede seama că vizitatorul este Hu Jintao bazat pe faptul că„numai agenţia de ştiri Xinhua şi Televiziunea chineză centrală (CCTV) au acoperit mediatic acest eveniment", care sugera că vizitatorul trebuia să fie foarte important.
Oficialii partidului Comunist doreau ca şeful statului să cunoască „chintesenţa înţelepciunii unui fermier din Gansu". Pentru această vizită, a fost ales Li Cai, un bărbat de 70 de ani, căruia i s-a transmis că nu trebuie să se bărbierească. Autorităţile locale i-au mai spus bărbatului să nu îşi facă modificări prin casă adăugând lucruri precum aplicaţii electronice sau mobilă.
În ciuda avertismentului, Shi le-a spus diplomaţilor de la ambasadă că a instalat un cuptor şi un horn în casa fermierului pentru ca acesta să poată găti delicatesa locală - cartoful Dingxi.
Dar lucrurile nu merg întotdeauna aşa cum sunt plănuite. Potrivit telegramei, preşedintele Hu jintao aşezat la masă i-a oferit un cartof nepoatei fermierului care i-a spus liderului care conduce un stat cu peste 1,3 miliarde de persoane că „s-a săturat de mâncat cartofi".
Într-o campanie publicitară recentă, un oficial local a spus că vrea să transforme această zonă în „capitala chineză a cartofului" fiindcă această legumă „are un viitor prosper".
În cele din urmă, nepoata lui Li Cai a fost convinsă să mănânce cartoful, moment care a fost imortalizat de CCTV.
Preşedintele vrea să gătească. Ce facem cu uleiul încins?
O altă problemă ivită în cursul vizitei a fost cel în care preşedintele trebuia să prăjească nişte aluat pentru a face o mâncare tradiţională. Reprezentanţii partidului comunist se întrebau ce s-ar fi întâmplat dacă uleiul ar fi sărit şi l-ar fi ars pe Hu Jintao?
„Soluţia a fost să încălzească uleiul la 70% din temperatura normală şi să îi dea lui Hu un set foarte lung de beţişoare", mai scrie în telegramă, iar în plus, preşedintelui i s-a dat să mănânce o mâncare pregătită dinainte.
Wikileaks:
Mugabe suferă de cancer la prostată şi va muri până în 2013!
Bancherul personal al preşedintelui Zimbabwe Robert Mugabe i-a spus fostului ambasador american că liderul de la Harare suferă de cancer la prostată şi va muri până în 2013, arată documente date publicităţii de WikiLeaks, potrivit Mediafax.
Şeful băncii centrale, Gideon Cono, a făcut aceste declaraţii în iunie 2008, când Zimbabwe era afectată de violenţe electorale, după ce Mugabe a pierdut alegerile în faţa liderului de opoziţie Moran Tsvangirai.
În pofida speculaţiilor alimentate de vizitele lui Mugabe în Africa, oficiali din partidului său au refuzat să admită că preşedintele, în vârstă de 87 de ani, are probleme medicale.
Un purtător de cuvânt al preşedintelui, George Charamba, a spus că cele cinci vizite făcute anul acesta de familia prezidenţială au fost necesare pentru o operaţie de cataractă suferită de Mugabe în luna ianuarie şi pentru tratarea unor răni la spate suferite de soţia sa, după ce a căzut în casă.
"Preşedintele Robert Mugabe are cancer la prostată cu metastaze şi, potrivit medicilor, acesta îi va rovoca moartea în trei, până la cinci ani", arată documente WikiLeaks. "Medicul lui Mugabe (...) i-a recomandat să îşi reducă activităţile", se arată în document. Mugabe conduce Zimbabwe din 1980. Prelucrat de Şt.D.A.
duminică, 11 decembrie 2011
Guvernul din umbră al Planetei!
“Guvernul din umbră” al Planetei!
Cine face parte din "Guvernul mondial"?!
Reuniunea din 2011 a grupului Bilderberg a avut loc în staţiunea elveţiană Saint-Moritz, în perioada 9-12 iunie. În presă au apărut deja o parte din numele celor care au participat la această reuniune.
Înfiinţat în 1954 în hotelul olandez cu acelasi nume, grupul Bilderberg îşi propunea să întărească relaţiile dintre SUA şi Europa. Acum grupul este prezidat de Henry Kissinger, fost secretar de Stat al SUA, şi de vicontele Etienne Davignon, fost vicepreşedinte al Comisiei Europene. După spusele lui Denis Healey, fost ministru britanic al Apărării şi de Finanţe, "Bilderberg a devenit cel mai folositor grup internaţional pe care l-am frecventat". Aceasta şi pentru că, sub garanţia confidenţialităţii, participanţii vorbesc foarte deschis.
Participă la întruniririle Bilderberg nu doar capete încoronate, mari finanţişti, producători de arme, politicieni, ci şi patroni de presă şi jurnalişti. Însă niciunul dintre aceştia nu relatează nimic despre dezbateri şi nici nu sugerează modul în care acestea ar fi influenţat evenimentele ulterioare.
Cincidenţe doar?
Coincidenţe sau nu, pe atunci guvernatorul Bill Clinton a participat la reuniunea Bilderberg din 1991, iar apoi a devenit preşedinte. În 2002, şeful Pentagonului, Donald Rumsfeld a planificat intervenţia din Irak, iar în 2003, Valery Giscard d'Estaing a prezentat proiectul noii constituţii europene. Tot în acest cadru, Herman Van Rompuy a fost "uns" preşedinte al Consiliului European.
Ţarile cu cei mai mulţi participanţi în acest an la reuniunea din 2011 a grupului Bilderberg sunt Statele Unite ale Americii (29), Elveţia (10), Marea Britanie (9), Franţa, Canada şi Olanda (câte 6), Germania, Italia şi Spania (câte 5). Din partea organizaţiilor internaţionale participă 9 oficiali.
Lista obţinută de jurnalişti nu este însă completă întrucât unii participaţi au cerut ca numele lor să nu apară, potrivit Infowars.com
Belgia
Luc Coene, guvernatorul Băncii Naţionale a Belgiei
Etienne Davignon, ministru de Stat
Thomas Leysen, preşedinte Umicore
China
Fu Ying, vicepremier al Afacerilor Externe
Yiping Huang, profesor de economie la Universitatea Peking
Danemarca
Anders Eldrup, CEO DONG Energy
Federspiel Ulrik, vicepreşedinte Haldor Topsøe A/S
Peter Schütze, membru în consiliul director al Nordea Bank AB
Germania
Josef Ackermann, preşedinte al bordului de conducere şi al comitetului executive Deutsche Bank
Thomas Enders, CEO Airbus SAS
Peter Löscher, preşedinte şi CEO al Siemens AG
Matthias Nass, şeful corespondenţilor internaţionali al publicaţiei Die Zeit
Peer Steinbrück, membru al parlamentului german şi fost ministru de Finanţe
Finlanda
Matti Apunen, director al Formului de afaceri şi politică EVA
Ole Johansson, preşedinte al Confederaţiei industriaşilor finlandezi
Jorma Ollila, preşedinte Royal Dutch Shell
Mikael Pentikäinen, redactor-şef Helsingin Sanomat
Franţa
Nicolas Baverez, partener al firmei de avocatură globală Gibson, Dunn & Crutcher LLP
Nicolas Bazire, director al grupului Arnault /LVMH
Henri Castries, preşedinte şi CEO AXA
Maurice Lévy, preşedinte şi CEO al grupului de comunicare Publicis Groupe
Thierry de Montbrial, preşedinte al Institutului Francez pentru Relaţii Internaţionale
Olivier Roy, profesor de la European University Institute
Marea Britanie
Marcus Agius, preşedinte Barclays
Douglas J.Flint, preşedinte HSBC Holdings
John Kerr, membru al Camerei Lorzilor şi vicepreşedinte Royal Dutch Shell
Richard Lambert, director non-executiv Ernst & Young
Peter Mandelson, membru al Camerei Lorzilor şi preşedinte al Global Counsel
John Micklethwait, redactor-şef The Economist
George Osborne, cancelar (ministru) Finanţelor
Rory Stewart, membru al Parlamentului
J. Martin Taylor, preşedinte Syngenta International
Grecia
George A.David, preşedinte Coca-Cola H.B.C. S.A.
Gikas A. Hardouvelis, economist şef Eurobank EFG
George Papaconstantinou, ministru de Finanţe
Loukas Tsoukalis, preşedinte ELIAMEP Grisons
Organizaţii internationale
Joaquín Almunia, vicepreşedinte al Comisiei Europene
Frans van Daele, şeful staff-ului preşedintelui Consiliului European
Neelie Kroes, vicepreşedinte al Comisiei Europene
Pascal Lamy, director general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului
Herman van Rompuy, preşedinte Consiliul European
Josette Sheeran, director executiv al Programul Alimentar Mondial al Naţiunilor Unite
Javier Solana Madariaga, preşedintele al Centrului pentru Economie Globală şi Geopolitică
Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene
Robert B.Zoellick, preşedintele Băncii Mondiale
Irlanda
Paul Gallagher, consilier, fost procuror general
Michael McDowell, consilier, fost viceprim-ministru
Peter D.Sutherland, preşedinte Goldman Sachs International
Italia
Franco Bernabè, CEO Telecom Italia
John Elkann, preşedinte Fiat
Mario Monti, preşedintele Universităţii Luigi Bocconi
Paolo Scaroni, CEO Eni
Giulio Tremonti, ministrul Economiei şi Finanţelor
Canada
Mark J.Carney, guvernatorul Bancii Canadei
Edmund Clark, preşedinte şi CEO TD Bank Financial Group
Frank McKenna, , vicepreşedintele TD Bank Financial Group
James Orbinksi, profesor la Universitatea din Toronto
J. Robert S, Prichard, preşedinte Torys LLP
Heather Reisman, preşedinte şi CEO Indigo Books & Music Inc. Center
Olanda
Marc J.Bolland, director executiv Marks and Spencer
Marc E. Chavannes, editorialist politic şi profesor de jurnalism
Victor Halberstadt, profesor la Universitatea Leiden, fost secretar general al întâlnirilor de la Bilderberg
Regina Olandei
Uri Rosenthal, ministrul Afacerilor Externe
Jaap W. Winter, partener al casei de avocatura De Brauw Blackstone Westbroek
Norvegia
Egil Myklebust, fost preşedinte al consiliului director SAS, sk Hydro ASA
Prinţul Moştenitor Haakon al Norvegiei
Ole Petter Ottersen, rector la Universităţii din Oslo
Erna Solberg, liderul Partidului Conservator
Austria
Oscar Bronner, CEO Standard Medien AG
Werner Faymann, cancelar federal
Walter Rothensteiner, preşedintele bordului Raiffeisen Zentralbank Österreich AG
Rudolf Scholten, membru al consiliului director Oesterreichische Kontrollbank AG
Portugalia
Francisco Pinto Balsemão, preşedinte şi CEO IMPRESA, fost prim-ministru
Clara Ferreira Alves, CEO Claref LDA, scriitoare
António Nogueira Leite, membru al conducerii José de Mello Investimentos
Suedia
Alexey A. Mordashov, CEO Severstal Schweden
Carl Bildt, ministrul Afacerilor Externe
Ewa Björling, ministrul Comerţului
Jacob Wallenberg, preşedinte Investor AB
Elveţia
Peter Brabeck-Letmathe, Director Nestlé S.A.
Hans Groth, Director de Onoare al Unităţii de Oncologie şi Politici de Sănătate la Pfizer Europa
Barbara Janom Steiner, Şef al Departmentului de Justiţie, Securitate şi Sănătate
André Kudelski, Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Kudelski Group S.A.
Doris Leuthard, Cancelar Federal al Cantoanelor
Martin Schmid, Preşedinte al Guvernului Cantonului Grisons
Rolf Schweiger, Membru al Consiliului Elveţian de Stat
Rolf Soiron, Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Holcim Ltd. şi Lonza Ltd.
Daniel L. Vasella, Preşedinte Novartis AG
Jürg Witmer, Preşedinte al Givaudan SA şi Clariant AG
Spania
Juan Luis Cebrián, Preşedinte al Consiliului de Administraţie PRISA
María Dolores de Cospedal, Secretar General al Partidului Popular
Bernardino León Gross, Secretar General al Preşedinţiei Guvernului Spaniol
Juan María Nin Génova, Preşedinte al Băncii "La Caixa"
Majestatea Sa Regina Sofia a Spaniei
Turcia
Süreyya Ciliv, Preşedinte al Consiliului de Administraţie Turkcell Iletisim Hizmetleri A.S.
Tayyibe Gülek Domac, fost Ministru de Stat
Mustafa V. Koç, Preşedinte Koç Holding A.S.
Sefika Pekin, Membru Fondator al firmei de avocatură Pekin & Bayar
SUA
Keith B. Alexander, Director al Agenţiei Naţionale de Securitate
Roger C. Altman, Preşedinte Evercore Partners Inc.
Jeff Bezos, Fondator şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Amazon.com
Timothy C. Collins, Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Ripplewood Holdings, LLC
Martin S. Feldstein, Profesor de Economie la Universitatea Harvard Reid Hoffman, Cofondator şi Director Executiv al LinkedIn
Chris R. Hughes, Cofondator Facebook
Kenneth M. Jacobs, Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Lazard
James A. Johnson, Vicepreşedinte al Perseus, LLC
Vernon E. Jordan Jr., Director Executiv al Lazard Frères & Co. LLC
John M. Keane, Membru al SCP Partners; general în retragere al Armatei SUA
Henry Kissinger, Preşedinte al Kissinger Associates, Inc.
Klaus Kleinfeld, Preşedinte al Aluminum Company Of America
Henry R. Kravis, Copreşedinte şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Kohlberg Kravis, Roberts & Co.
Marie-Josée Kravis, membru al Hudson Institute, Inc.
Cheng Li, Director al Diviziei de Cercetare John L. Thornton China Center, Brookings
Instituţii
Craig J. Mundie, Cercetător Şef la Microsoft
Peter R. Orszag, Vicepreşedinte Citigroup Global Markets, Inc.
Richard N. Perle, Membru al American Enterprise Institute for Public Policy Research
David Rockefeller, Fost Preşedinte al Chase Manhattan Bank
Charlie Rose, Jurnalist
Robert E. Rubin, Preşedinte al Consiuliului de Afaceri Externe, fost Secretar al Trezoreriei
Eric Schmidt, Director Executiv Google Inc.
James B. Steinberg, Vicesecretar de Stat
Peter A. Thiel, Preşedinte al Clarium Capital Management, LLC
Christine A. Varney, Procuror General pe Politici Antitrust
James W. Vaupel, Director Fondator al Institutului de Cercetări Demografice Max Planck
Kevin Warsh, Fost membru al Rezervei Federale de Stat
James D. Wolfensohn, Preşedinte al Wolfensohn & Company, LLC
Şt.D. Afrimescu
Cine face parte din "Guvernul mondial"?!
Reuniunea din 2011 a grupului Bilderberg a avut loc în staţiunea elveţiană Saint-Moritz, în perioada 9-12 iunie. În presă au apărut deja o parte din numele celor care au participat la această reuniune.
Înfiinţat în 1954 în hotelul olandez cu acelasi nume, grupul Bilderberg îşi propunea să întărească relaţiile dintre SUA şi Europa. Acum grupul este prezidat de Henry Kissinger, fost secretar de Stat al SUA, şi de vicontele Etienne Davignon, fost vicepreşedinte al Comisiei Europene. După spusele lui Denis Healey, fost ministru britanic al Apărării şi de Finanţe, "Bilderberg a devenit cel mai folositor grup internaţional pe care l-am frecventat". Aceasta şi pentru că, sub garanţia confidenţialităţii, participanţii vorbesc foarte deschis.
Participă la întruniririle Bilderberg nu doar capete încoronate, mari finanţişti, producători de arme, politicieni, ci şi patroni de presă şi jurnalişti. Însă niciunul dintre aceştia nu relatează nimic despre dezbateri şi nici nu sugerează modul în care acestea ar fi influenţat evenimentele ulterioare.
Cincidenţe doar?
Coincidenţe sau nu, pe atunci guvernatorul Bill Clinton a participat la reuniunea Bilderberg din 1991, iar apoi a devenit preşedinte. În 2002, şeful Pentagonului, Donald Rumsfeld a planificat intervenţia din Irak, iar în 2003, Valery Giscard d'Estaing a prezentat proiectul noii constituţii europene. Tot în acest cadru, Herman Van Rompuy a fost "uns" preşedinte al Consiliului European.
Ţarile cu cei mai mulţi participanţi în acest an la reuniunea din 2011 a grupului Bilderberg sunt Statele Unite ale Americii (29), Elveţia (10), Marea Britanie (9), Franţa, Canada şi Olanda (câte 6), Germania, Italia şi Spania (câte 5). Din partea organizaţiilor internaţionale participă 9 oficiali.
Lista obţinută de jurnalişti nu este însă completă întrucât unii participaţi au cerut ca numele lor să nu apară, potrivit Infowars.com
Belgia
Luc Coene, guvernatorul Băncii Naţionale a Belgiei
Etienne Davignon, ministru de Stat
Thomas Leysen, preşedinte Umicore
China
Fu Ying, vicepremier al Afacerilor Externe
Yiping Huang, profesor de economie la Universitatea Peking
Danemarca
Anders Eldrup, CEO DONG Energy
Federspiel Ulrik, vicepreşedinte Haldor Topsøe A/S
Peter Schütze, membru în consiliul director al Nordea Bank AB
Germania
Josef Ackermann, preşedinte al bordului de conducere şi al comitetului executive Deutsche Bank
Thomas Enders, CEO Airbus SAS
Peter Löscher, preşedinte şi CEO al Siemens AG
Matthias Nass, şeful corespondenţilor internaţionali al publicaţiei Die Zeit
Peer Steinbrück, membru al parlamentului german şi fost ministru de Finanţe
Finlanda
Matti Apunen, director al Formului de afaceri şi politică EVA
Ole Johansson, preşedinte al Confederaţiei industriaşilor finlandezi
Jorma Ollila, preşedinte Royal Dutch Shell
Mikael Pentikäinen, redactor-şef Helsingin Sanomat
Franţa
Nicolas Baverez, partener al firmei de avocatură globală Gibson, Dunn & Crutcher LLP
Nicolas Bazire, director al grupului Arnault /LVMH
Henri Castries, preşedinte şi CEO AXA
Maurice Lévy, preşedinte şi CEO al grupului de comunicare Publicis Groupe
Thierry de Montbrial, preşedinte al Institutului Francez pentru Relaţii Internaţionale
Olivier Roy, profesor de la European University Institute
Marea Britanie
Marcus Agius, preşedinte Barclays
Douglas J.Flint, preşedinte HSBC Holdings
John Kerr, membru al Camerei Lorzilor şi vicepreşedinte Royal Dutch Shell
Richard Lambert, director non-executiv Ernst & Young
Peter Mandelson, membru al Camerei Lorzilor şi preşedinte al Global Counsel
John Micklethwait, redactor-şef The Economist
George Osborne, cancelar (ministru) Finanţelor
Rory Stewart, membru al Parlamentului
J. Martin Taylor, preşedinte Syngenta International
Grecia
George A.David, preşedinte Coca-Cola H.B.C. S.A.
Gikas A. Hardouvelis, economist şef Eurobank EFG
George Papaconstantinou, ministru de Finanţe
Loukas Tsoukalis, preşedinte ELIAMEP Grisons
Organizaţii internationale
Joaquín Almunia, vicepreşedinte al Comisiei Europene
Frans van Daele, şeful staff-ului preşedintelui Consiliului European
Neelie Kroes, vicepreşedinte al Comisiei Europene
Pascal Lamy, director general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului
Herman van Rompuy, preşedinte Consiliul European
Josette Sheeran, director executiv al Programul Alimentar Mondial al Naţiunilor Unite
Javier Solana Madariaga, preşedintele al Centrului pentru Economie Globală şi Geopolitică
Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene
Robert B.Zoellick, preşedintele Băncii Mondiale
Irlanda
Paul Gallagher, consilier, fost procuror general
Michael McDowell, consilier, fost viceprim-ministru
Peter D.Sutherland, preşedinte Goldman Sachs International
Italia
Franco Bernabè, CEO Telecom Italia
John Elkann, preşedinte Fiat
Mario Monti, preşedintele Universităţii Luigi Bocconi
Paolo Scaroni, CEO Eni
Giulio Tremonti, ministrul Economiei şi Finanţelor
Canada
Mark J.Carney, guvernatorul Bancii Canadei
Edmund Clark, preşedinte şi CEO TD Bank Financial Group
Frank McKenna, , vicepreşedintele TD Bank Financial Group
James Orbinksi, profesor la Universitatea din Toronto
J. Robert S, Prichard, preşedinte Torys LLP
Heather Reisman, preşedinte şi CEO Indigo Books & Music Inc. Center
Olanda
Marc J.Bolland, director executiv Marks and Spencer
Marc E. Chavannes, editorialist politic şi profesor de jurnalism
Victor Halberstadt, profesor la Universitatea Leiden, fost secretar general al întâlnirilor de la Bilderberg
Regina Olandei
Uri Rosenthal, ministrul Afacerilor Externe
Jaap W. Winter, partener al casei de avocatura De Brauw Blackstone Westbroek
Norvegia
Egil Myklebust, fost preşedinte al consiliului director SAS, sk Hydro ASA
Prinţul Moştenitor Haakon al Norvegiei
Ole Petter Ottersen, rector la Universităţii din Oslo
Erna Solberg, liderul Partidului Conservator
Austria
Oscar Bronner, CEO Standard Medien AG
Werner Faymann, cancelar federal
Walter Rothensteiner, preşedintele bordului Raiffeisen Zentralbank Österreich AG
Rudolf Scholten, membru al consiliului director Oesterreichische Kontrollbank AG
Portugalia
Francisco Pinto Balsemão, preşedinte şi CEO IMPRESA, fost prim-ministru
Clara Ferreira Alves, CEO Claref LDA, scriitoare
António Nogueira Leite, membru al conducerii José de Mello Investimentos
Suedia
Alexey A. Mordashov, CEO Severstal Schweden
Carl Bildt, ministrul Afacerilor Externe
Ewa Björling, ministrul Comerţului
Jacob Wallenberg, preşedinte Investor AB
Elveţia
Peter Brabeck-Letmathe, Director Nestlé S.A.
Hans Groth, Director de Onoare al Unităţii de Oncologie şi Politici de Sănătate la Pfizer Europa
Barbara Janom Steiner, Şef al Departmentului de Justiţie, Securitate şi Sănătate
André Kudelski, Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Kudelski Group S.A.
Doris Leuthard, Cancelar Federal al Cantoanelor
Martin Schmid, Preşedinte al Guvernului Cantonului Grisons
Rolf Schweiger, Membru al Consiliului Elveţian de Stat
Rolf Soiron, Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Holcim Ltd. şi Lonza Ltd.
Daniel L. Vasella, Preşedinte Novartis AG
Jürg Witmer, Preşedinte al Givaudan SA şi Clariant AG
Spania
Juan Luis Cebrián, Preşedinte al Consiliului de Administraţie PRISA
María Dolores de Cospedal, Secretar General al Partidului Popular
Bernardino León Gross, Secretar General al Preşedinţiei Guvernului Spaniol
Juan María Nin Génova, Preşedinte al Băncii "La Caixa"
Majestatea Sa Regina Sofia a Spaniei
Turcia
Süreyya Ciliv, Preşedinte al Consiliului de Administraţie Turkcell Iletisim Hizmetleri A.S.
Tayyibe Gülek Domac, fost Ministru de Stat
Mustafa V. Koç, Preşedinte Koç Holding A.S.
Sefika Pekin, Membru Fondator al firmei de avocatură Pekin & Bayar
SUA
Keith B. Alexander, Director al Agenţiei Naţionale de Securitate
Roger C. Altman, Preşedinte Evercore Partners Inc.
Jeff Bezos, Fondator şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Amazon.com
Timothy C. Collins, Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Ripplewood Holdings, LLC
Martin S. Feldstein, Profesor de Economie la Universitatea Harvard Reid Hoffman, Cofondator şi Director Executiv al LinkedIn
Chris R. Hughes, Cofondator Facebook
Kenneth M. Jacobs, Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Lazard
James A. Johnson, Vicepreşedinte al Perseus, LLC
Vernon E. Jordan Jr., Director Executiv al Lazard Frères & Co. LLC
John M. Keane, Membru al SCP Partners; general în retragere al Armatei SUA
Henry Kissinger, Preşedinte al Kissinger Associates, Inc.
Klaus Kleinfeld, Preşedinte al Aluminum Company Of America
Henry R. Kravis, Copreşedinte şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Kohlberg Kravis, Roberts & Co.
Marie-Josée Kravis, membru al Hudson Institute, Inc.
Cheng Li, Director al Diviziei de Cercetare John L. Thornton China Center, Brookings
Instituţii
Craig J. Mundie, Cercetător Şef la Microsoft
Peter R. Orszag, Vicepreşedinte Citigroup Global Markets, Inc.
Richard N. Perle, Membru al American Enterprise Institute for Public Policy Research
David Rockefeller, Fost Preşedinte al Chase Manhattan Bank
Charlie Rose, Jurnalist
Robert E. Rubin, Preşedinte al Consiuliului de Afaceri Externe, fost Secretar al Trezoreriei
Eric Schmidt, Director Executiv Google Inc.
James B. Steinberg, Vicesecretar de Stat
Peter A. Thiel, Preşedinte al Clarium Capital Management, LLC
Christine A. Varney, Procuror General pe Politici Antitrust
James W. Vaupel, Director Fondator al Institutului de Cercetări Demografice Max Planck
Kevin Warsh, Fost membru al Rezervei Federale de Stat
James D. Wolfensohn, Preşedinte al Wolfensohn & Company, LLC
Şt.D. Afrimescu
miercuri, 7 decembrie 2011
Cazu "volodea" alias Vladimir Tismăneanu
|
Aurel Rogojan despre Cazul Tismanean,. cu o addendă de Larry Watts şi documente ale Kominternului şi Securităţii!
De 4 iulie, Ziua Americii, Ziarişti Online au oferit cadou reprezentaţilor SUA un sub-capitol din cartea generalului (r) SRI Aurel I Rogojan privind “Cazul Tismăneanu” şi o addendă din primul volum al istoricului american Larry Watts, “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”, respectiv o notă la capitolul“Moşteniri imperiale în Comintern şi organele de securitate sovietice”.
Tismăneanu şi Patapievici: sub zodia noilor cominformisti
“Cazul Volodea” sau Ce vor să ştie americanii despre emigrarea lui Vladimir Tismăneanu
„Serviciile văd, ca şi noi, efectele dezastruoase ale guvernărilor din ultimii 30 de ani. Dar ele pot scruta şi neputinţa naţională, «hrănita» de planurile cinice ale marilor puteri, de presiunile şantajiste ale vecinilor şi de toleranţa noastră păguboasa la trădare, incompetenţă, corupţie. De la fereastra lor secretă, peisajul arata mult mai accidentat decât îl ştim, dar atât de clar, încât se zăresc, documentate de arhive, până şi contribuţiile otrăvite ale propriilor lor agenţi. Poate vreun onest proiect de ţara să ignore o asemenea geografie?”
«Anul 1990 i-a prins pe mulţi cu importante lichidităţi. Nu erau neapărat persoane din înalta nomenclatura, ci îndeosebi oameni care – spun ei – s-au descurcat. [...] Posesorii de lichidităţi erau permanent în căutare de oameni siguri, pe care să se poată bizui la punerea pe picioare şi la promovarea afacerilor. Oferta cea mai preţioasă o constituiau foştii ofiţeri de Securitate, apreciaţi că discreţi, conştiincioşi, modeşti în pretenţii şi disciplinaţi, devotaţi, capabili să înfrunte riscuri şi deprinşi să rezolve situaţii critice. Alianţa puterii economice în curs de afirmare cu „excomunicaţii“ din lumea informaţiilor secrete a stat la baza multor reţete de succes în afaceri, dar a cunoscut şi evoluţii la limita legii ori care s-au constituit în riscuri şi pericole pentru legalitate. Mai cu seamă acolo unde au interferat reţelele internaţionale ale crimei organizate conduse de falşi masoni dar veritabili mafioţi. După două decenii de continuă deconspirare, supuşi permanent blamului public, suspectaţi de toate relele societăţii şi imperfecţiunile democraţiei, „securiştii“ au devenit imuni. Campania dusă împotriva lor nu face decât să le crească mai departe cotă. Aşa s-a ajuns că valoarea securistului să nu mai poată fi cuantificată. Azi, cine se respectă în România are propriul său securist. Bibelou, mascota ori talisman!»
În urmă cu un an şi mai bine am fost solicitat de “un membru al staffului tehnic” al unuia dintre cele două partide dominante ale scenei politice americane să sprijin efortul de lămurire a împrejurărilor în care Vladimir Tismăneanu, fiul militanţilor comunişti Leonte Tismăneanu și Hermina Marcushon, a “emigrat” SUA în 1981, când doar agenţii din Securitate, Direcţia Informaţii Externe, aveau parte de asemenea privilegii. Aceştia sunt termenii în care mi-a fost adresată cererea.
Prima mea reacţie a fost aceea de a observa, nu fără maliţiozitate, că, în primul rând, respectivii agenţi trebuiau “pierduţi” într-un număr rezonabil de emigranţi adevăraţi şi, în al doilea rând, că serviciile de spionaj nu prea îşi trimiteau agenţii direct la ţintă, ci pe rute ocolite, care puteau include una sau mai multe ţări de tranzit, ideal fiind să ajungă la destinaţie ca cetăţeni ai uneia dintre aceste ţări. Remarca mi-a fost aprobata “profesionist” şi considerată ca fiind bine-venită.
Interlocutorul meu avea o listă de probleme neclare asupra împrejurarilor plecării lui Vladimir Tismăneanu din România şi m-a rugat să-i facilitez legătura cu foştii ofiţeri a căror nume au fost extrase din documentele întocmite de unităţi ale Departamentului Securităţii Statului în legătură cu eliberarea, în 1981, a paşaportului care i-a deschis Cortina de Fier.
Am reţinut lista şi i-am promis că la o viitoare revenire în România s-ar putea să am o parte din răspunsuri, dar că nu-i voi intermedia nici o legătură cu ofiţerii respectivi, dacă ei există.
Agitaţia tsunamică a personajului controversat, urmare la comentariile provocate de publicarea în cotidianul.ro a articolului Cristinei Horvat “Cartea neagră a băsismului. Tismăneanu: «Atacarea lui Băsescu duce la izolarea ţării»”, mă determină să anticipez, în parte, unele dintre clarificările posibile asupra împrejurarilor plecării sale din ţară.
Astfel, deşi în documentele identificate la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (unde se află doar ceea ce nu mai are legătură cu securitatea naţionala a României în contextul noii sale alianţe politico-militare) sunt o serie de piese care pun în evidenţă preocupările Centrului de Informaţii Externe faţă de persoana sa, avizul favorabil eliberării paşaportului, fundamentat pe câteva argumente false, l-a dat o unitate a Serviciului Intern al Securităţii, cea de contrainformaţii în sectoarele economice (vezi documentul mai jos, din arhiva Civic Media).
Ce mai stabiliseră investigatorii americani şi unde-şi focalizau interesul? Cităm:
“1) Intr-o fisa a Securitatii privitoare la V.T. [n.n. atentie ! ], elaborata in primavara anului 1987, publicata de Mihai Pelin in anii 2000, se specifica printre altele urmatoarele:
a/ lui V.T. i s-a aprobat o viza de calatorie in Franta si Spania (impreuna cu mama, Hermina M);
b/ V.T. nu a mai calatorit in tari capitaliste, nici in tari socialiste;
c/ V.T. nu are rude in alte tari;
d/ V.T. corespunde normelor pentru acordarea vizei de calatorie.
Nedumerirea in legatura cu cele mentionate in raportul de la acea data, vine dintr-o serie de alte rapoarte ale aceleasi institutii. De exemplu, din documente ale Directiei de Informatii Externe ,din anii ’70, reiese ca V.T . avea rude in mai multe tari precum: Franta, pe Cristina Boico (sora mamei si fiica acesteia, Olga si Andrei Boico, fiul Cristinei Boico), Venezuela, Sofia Imber, verisoara tatalui lui V.T., in URSS, Tismenetchi Nahona (sora tatalui lui V.T).
Mai mult, V.T. voiajase in anii 70 si in tari capitaliste (RFG) si in tari socialiste (RDG).
Momentul intocmirii fisei respective, primavara 87, este de asemenea , foarte important, deoarece atunci V.T. impreuna cu Dorin Tudoran si Michael Radu au obtinut fonduri de la National Endowement for Democracy pentru a publica revista Agora (unde colaborau opozanti din Romania). Revista era distribita in Romania pe diverse cai si comentata la Europa Libera. Acest grup, prin Agora, erau primi reprezentanti ai opozitiei din Romania finantati de guvernul american , dezvoltind grupurile de mai tirziu ale societatii civice, primele reviste, formatori de opinie, etc., in continuare finantate cu sume semnificative pana in anii 93-94.
Din perspectiva celor de mai sus s-ar putea interpreta ca V.T. ar fi putut beneficia de un anumit sprijin/protectie, intr-un moment cheie, din partea unor persoane foarte influente in conducerea statului (probabil CC/PCR) pentru a explica exceptia acordarii vizei de calatorie… Cum interpretati ? Cine ar fi avut puterea sa ghideze producerea si scurgerea (pentru ochii americanilor) a datelor incorecte? Cu rezultatul ca acea “fisa curata” a permis crearea grupului de reprezentare a actiunilor sponsorizate in Romania. (De remarcat ca V.T. a fost contestat vehement inainte si dupa initierea acelor programe. V.T. a intimpinat greutati pentru emigrarea in S.U.A. A putut emigra prinr-o casatorie aranjata , divortand apoi imediat ce si-a obtinut resedinta permanenta ).
2) V.T. are doua surori, amandoua nascute in URSS. Una dintre ele, Rodica, casatorita Tonciulescu, inginer chimist, a lucrat in apropierea Elenei Ceausescu. Dupa activitatile “anti” Ceausescu ale lui V.T., cum poate fi interpretata aceasta alta exceptie ?!
click pt vizualizarea Fișei de securitate a lui Tismăneanu (civicmedia.ro)
3) Rapoartele Directiei de Informatii Externe, dar si alte surse, sugereaza discret ca V.T. ar fi avut un comportament ( ….) atipic cunoscut. Numele unui profesor important si foarte apropiat de V.T. si al unui coleg cu care a tinut legatura multa vreme dupa plecare ar contura ceea ce se sugereaza. Cum ar fi putut influenta aceste date evaluarile analistilor securitatii vis-a-vis de V.T.?
4) Cu numele ofiterilor “G” si “M. L.” sunt semnate mai multe rapoarte, in diferite perioade, referitoare la V.T. si Hermina T. Ar fi posibila identificarea lor ?
Sunt, de asemenea, binevenite orice alte sugestii care ar putea contribui la dezlegarea misterelor care plutesc in jurul “itinerariului” lui V.T.”
Am încheiat citatul.
Ofiţerii Centrului de Informaţii Externe, care apar în dosarul cazului cu numele lor de serviciu, s-au ocupat de… marşrutizări şi infiltrări de agenţi în obiective străine, inclusiv în “redactiile posturilor de radio ostile României”. Fără comentarii!
Ofiţerii Centrului de Informaţii Externe consemnau că “obiectivul are rude stabilite în străinătate, după cum urmează (…) şi a mai efectuat călătorii turistice în (…)”, în timp ce ofiţerul din unitatea serviciului intern nu a menţionat aceste elemente, cu şase ani înainte, în susţinerea avizului pentru eliberarea paşaportului.
În legătură cu această neconcordanţă şi aspectele ridicate de investigatorul republican se impun câteva precizări:
1. Pentru acoperirea interesului Centrului de Informaţii Extene faţă de o persoană care urma să se deplaseze în străinătate, verificările şi avizul pentru aprobarea eliberării paşaportului erau chipurile “lăsate la aprecierea unităţii serviciului intern”, pentru ca în dosarul de paşapoarte să nu existe documente care să conducă la o eventuală deconspirare. Se ajungea, astfel, în situaţia ca ofiţeri ai serviciului intern să fie sancţionaţi pentru “neprevenirea rămânerii ilegale în străinătate” a unor persoane care, în realitate, erau trimise în misiuni de către serviciul extern al securităţii statului. În acest fel se consolida acoperirea.
2. În 1987, fişa era rezultatul evaluării stricte a Centrului de Informaţii Externe, faţă şi de noua perspectivă deschisă lui Vladimir Tismăneanu.
3. În mai multe cazuri, persoanele “anti” Ceauşescu, cu o oarecare notorietate, care au ajuns în străinătate, au avut ca numitor comun stimularea opoziţiei lor de către duşmanii României de la Moscova, folosindu-ne steagul pentru plantarea în Occident a aşa-zişilor disidenţi. Cu o carte de vizită confecţionată printr-o opoziţie regizată împotriva regimului din România, KGB îşi infiltra cârtiţele în Occident, inclusiv pentru controlul şi manipularea exilului românesc.
4. În 1987, în plin avânt al “perestroika şi glasnosti”, nu trebuie omisă conlucrarea subterană (“interservicii”) a marilor puteri, care pregăteau lumea de după 1989, după cum nu ar trebui să treacă neobservat interesul comun pentru înlăturarea liderilor comunişti nereformişti.
5. Nu a existat moment în întreaga perioadă a Războiului Rece în care KGB să nu se afle la originea celor mai multe dintre mişcările de rezistenţă anticomunistă, inclusiv a celor apărute în Occident. Era mai simplu să le creeze şi să le controleze decât să apară la iniţiativa altora şi să încerce ulterior abordarea lor.
6. Plecarea lui V.T. în străinătate s-a realizat “pe firul scurt”. Pentru cine nu ştie, denominaţia semnifică o intervenţie pe telefonul “S”, deţinut numai de demnitarii cu rang ministerial. O bună prietenă a mamei sale, pe care la Moscova se conta într-o eventuală debarcare a lui Ceauşescu printr-o mişcare din interiorul conducerii partidului, a făcut o asemenea intervenţie.
7. Refuzul lui V.T. de a reveni în ţară nu a produs nici un deranjament major până în primăvara anului 1987, când s-a simulat o anchetă internă a circumstanţelor plecării. Scandalizarea a fost la nivelul şefului Centrului de Informaţii Externe, dar “oalele sparte” s-au decontat la unitatea serviciului intern care a avizat plecarea.
8. Unul dintre ofiţerii care au avut în studiu, verificare şi pregătire obiectivul a trebuit să-şi întrerupă fortuit activitatea. Circumstanţele ar merita un studiu de caz.
9. Elementele reţelei KGB de control asupra acţiunilor Securităţii trebuie obligatoriu prezumate ca fiind mai puternice şi mult mai dificil, dacă nu imposibil, de controlat pe zonele externe ale activităţii, unde exista, la un moment dat, o adevărată inflaţie de agenţi ai Moscovei originari din Basarabia şi care treceau drept români.
10. S-a arătat că obiectivul a avut puncte de sprijin în Venezuela, aceasta fiind ultima ţară de tranzit spre SUA.
Nota bene: Spionajul României nu a folosit Venezuela sau Mexic şi, în general, ţările din America Latină pentru “acomodarea” agenţilor cu destinaţie SUA sau Canada, deoarece spaţiile respective erau fieful KGB.
Aurel I Rogojan, general ® SRI
Moşteniri imperiale în Comintern şi organele de securitate sovietice
Notă: Tentative de a nega faptul că Valter Roman şi Leon Tismăneanu au fost agenţi sovietici au fost făcute individual de membri ai familiilor lor. În cazul lui Tismăneanu, statele de plată ale Cominternului din februarie-iunie 1944 indică faptul că era plătit cel mai bine, dintre cei 26 de agenţi de pe listă, surclasând agenţi semnificativi că Vasile Luca, Iosif Chisinevschi sau Valter Roman. Numai Boris Stefanov (nume de acoperire: I. Draganov) primea la fel de mult ca el, iar acesta era titularul Partidului Comunist Roman din acea vreme. Vezi Rosiiskii Gosudarstvennyi Arkhiv Sotsial’noi i Politicheskoi Istorii[Arhiva Rusă de Stat pentru Istorie Politică şi Socială: RGASPI], fond 495, opis 286, dosar 55, f. 13
Larry L Watts
Lista neagră a cominterniştilor şi soldele primite!
avatar
Articol redactat de afrimescu
Aurel Rogojan despre Cazul Tismanean,. cu o addendă de Larry Watts şi documente ale Kominternului şi Securităţii!
De 4 iulie, Ziua Americii, Ziarişti Online au oferit cadou reprezentaţilor SUA un sub-capitol din cartea generalului (r) SRI Aurel I Rogojan privind “Cazul Tismăneanu” şi o addendă din primul volum al istoricului american Larry Watts, “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”, respectiv o notă la capitolul“Moşteniri imperiale în Comintern şi organele de securitate sovietice”.
Tismăneanu şi Patapievici: sub zodia noilor cominformisti
“Cazul Volodea” sau Ce vor să ştie americanii despre emigrarea lui Vladimir Tismăneanu
„Serviciile văd, ca şi noi, efectele dezastruoase ale guvernărilor din ultimii 30 de ani. Dar ele pot scruta şi neputinţa naţională, «hrănita» de planurile cinice ale marilor puteri, de presiunile şantajiste ale vecinilor şi de toleranţa noastră păguboasa la trădare, incompetenţă, corupţie. De la fereastra lor secretă, peisajul arata mult mai accidentat decât îl ştim, dar atât de clar, încât se zăresc, documentate de arhive, până şi contribuţiile otrăvite ale propriilor lor agenţi. Poate vreun onest proiect de ţara să ignore o asemenea geografie?”
«Anul 1990 i-a prins pe mulţi cu importante lichidităţi. Nu erau neapărat persoane din înalta nomenclatura, ci îndeosebi oameni care – spun ei – s-au descurcat. [...] Posesorii de lichidităţi erau permanent în căutare de oameni siguri, pe care să se poată bizui la punerea pe picioare şi la promovarea afacerilor. Oferta cea mai preţioasă o constituiau foştii ofiţeri de Securitate, apreciaţi că discreţi, conştiincioşi, modeşti în pretenţii şi disciplinaţi, devotaţi, capabili să înfrunte riscuri şi deprinşi să rezolve situaţii critice. Alianţa puterii economice în curs de afirmare cu „excomunicaţii“ din lumea informaţiilor secrete a stat la baza multor reţete de succes în afaceri, dar a cunoscut şi evoluţii la limita legii ori care s-au constituit în riscuri şi pericole pentru legalitate. Mai cu seamă acolo unde au interferat reţelele internaţionale ale crimei organizate conduse de falşi masoni dar veritabili mafioţi. După două decenii de continuă deconspirare, supuşi permanent blamului public, suspectaţi de toate relele societăţii şi imperfecţiunile democraţiei, „securiştii“ au devenit imuni. Campania dusă împotriva lor nu face decât să le crească mai departe cotă. Aşa s-a ajuns că valoarea securistului să nu mai poată fi cuantificată. Azi, cine se respectă în România are propriul său securist. Bibelou, mascota ori talisman!»
În urmă cu un an şi mai bine am fost solicitat de “un membru al staffului tehnic” al unuia dintre cele două partide dominante ale scenei politice americane să sprijin efortul de lămurire a împrejurărilor în care Vladimir Tismăneanu, fiul militanţilor comunişti Leonte Tismăneanu și Hermina Marcushon, a “emigrat” SUA în 1981, când doar agenţii din Securitate, Direcţia Informaţii Externe, aveau parte de asemenea privilegii. Aceştia sunt termenii în care mi-a fost adresată cererea.
Prima mea reacţie a fost aceea de a observa, nu fără maliţiozitate, că, în primul rând, respectivii agenţi trebuiau “pierduţi” într-un număr rezonabil de emigranţi adevăraţi şi, în al doilea rând, că serviciile de spionaj nu prea îşi trimiteau agenţii direct la ţintă, ci pe rute ocolite, care puteau include una sau mai multe ţări de tranzit, ideal fiind să ajungă la destinaţie ca cetăţeni ai uneia dintre aceste ţări. Remarca mi-a fost aprobata “profesionist” şi considerată ca fiind bine-venită.
Interlocutorul meu avea o listă de probleme neclare asupra împrejurarilor plecării lui Vladimir Tismăneanu din România şi m-a rugat să-i facilitez legătura cu foştii ofiţeri a căror nume au fost extrase din documentele întocmite de unităţi ale Departamentului Securităţii Statului în legătură cu eliberarea, în 1981, a paşaportului care i-a deschis Cortina de Fier.
Am reţinut lista şi i-am promis că la o viitoare revenire în România s-ar putea să am o parte din răspunsuri, dar că nu-i voi intermedia nici o legătură cu ofiţerii respectivi, dacă ei există.
Agitaţia tsunamică a personajului controversat, urmare la comentariile provocate de publicarea în cotidianul.ro a articolului Cristinei Horvat “Cartea neagră a băsismului. Tismăneanu: «Atacarea lui Băsescu duce la izolarea ţării»”, mă determină să anticipez, în parte, unele dintre clarificările posibile asupra împrejurarilor plecării sale din ţară.
Astfel, deşi în documentele identificate la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (unde se află doar ceea ce nu mai are legătură cu securitatea naţionala a României în contextul noii sale alianţe politico-militare) sunt o serie de piese care pun în evidenţă preocupările Centrului de Informaţii Externe faţă de persoana sa, avizul favorabil eliberării paşaportului, fundamentat pe câteva argumente false, l-a dat o unitate a Serviciului Intern al Securităţii, cea de contrainformaţii în sectoarele economice (vezi documentul mai jos, din arhiva Civic Media).
Ce mai stabiliseră investigatorii americani şi unde-şi focalizau interesul? Cităm:
“1) Intr-o fisa a Securitatii privitoare la V.T. [n.n. atentie ! ], elaborata in primavara anului 1987, publicata de Mihai Pelin in anii 2000, se specifica printre altele urmatoarele:
a/ lui V.T. i s-a aprobat o viza de calatorie in Franta si Spania (impreuna cu mama, Hermina M);
b/ V.T. nu a mai calatorit in tari capitaliste, nici in tari socialiste;
c/ V.T. nu are rude in alte tari;
d/ V.T. corespunde normelor pentru acordarea vizei de calatorie.
Nedumerirea in legatura cu cele mentionate in raportul de la acea data, vine dintr-o serie de alte rapoarte ale aceleasi institutii. De exemplu, din documente ale Directiei de Informatii Externe ,din anii ’70, reiese ca V.T . avea rude in mai multe tari precum: Franta, pe Cristina Boico (sora mamei si fiica acesteia, Olga si Andrei Boico, fiul Cristinei Boico), Venezuela, Sofia Imber, verisoara tatalui lui V.T., in URSS, Tismenetchi Nahona (sora tatalui lui V.T).
Mai mult, V.T. voiajase in anii 70 si in tari capitaliste (RFG) si in tari socialiste (RDG).
Momentul intocmirii fisei respective, primavara 87, este de asemenea , foarte important, deoarece atunci V.T. impreuna cu Dorin Tudoran si Michael Radu au obtinut fonduri de la National Endowement for Democracy pentru a publica revista Agora (unde colaborau opozanti din Romania). Revista era distribita in Romania pe diverse cai si comentata la Europa Libera. Acest grup, prin Agora, erau primi reprezentanti ai opozitiei din Romania finantati de guvernul american , dezvoltind grupurile de mai tirziu ale societatii civice, primele reviste, formatori de opinie, etc., in continuare finantate cu sume semnificative pana in anii 93-94.
Din perspectiva celor de mai sus s-ar putea interpreta ca V.T. ar fi putut beneficia de un anumit sprijin/protectie, intr-un moment cheie, din partea unor persoane foarte influente in conducerea statului (probabil CC/PCR) pentru a explica exceptia acordarii vizei de calatorie… Cum interpretati ? Cine ar fi avut puterea sa ghideze producerea si scurgerea (pentru ochii americanilor) a datelor incorecte? Cu rezultatul ca acea “fisa curata” a permis crearea grupului de reprezentare a actiunilor sponsorizate in Romania. (De remarcat ca V.T. a fost contestat vehement inainte si dupa initierea acelor programe. V.T. a intimpinat greutati pentru emigrarea in S.U.A. A putut emigra prinr-o casatorie aranjata , divortand apoi imediat ce si-a obtinut resedinta permanenta ).
2) V.T. are doua surori, amandoua nascute in URSS. Una dintre ele, Rodica, casatorita Tonciulescu, inginer chimist, a lucrat in apropierea Elenei Ceausescu. Dupa activitatile “anti” Ceausescu ale lui V.T., cum poate fi interpretata aceasta alta exceptie ?!
click pt vizualizarea Fișei de securitate a lui Tismăneanu (civicmedia.ro)
3) Rapoartele Directiei de Informatii Externe, dar si alte surse, sugereaza discret ca V.T. ar fi avut un comportament ( ….) atipic cunoscut. Numele unui profesor important si foarte apropiat de V.T. si al unui coleg cu care a tinut legatura multa vreme dupa plecare ar contura ceea ce se sugereaza. Cum ar fi putut influenta aceste date evaluarile analistilor securitatii vis-a-vis de V.T.?
4) Cu numele ofiterilor “G” si “M. L.” sunt semnate mai multe rapoarte, in diferite perioade, referitoare la V.T. si Hermina T. Ar fi posibila identificarea lor ?
Sunt, de asemenea, binevenite orice alte sugestii care ar putea contribui la dezlegarea misterelor care plutesc in jurul “itinerariului” lui V.T.”
Am încheiat citatul.
Ofiţerii Centrului de Informaţii Externe, care apar în dosarul cazului cu numele lor de serviciu, s-au ocupat de… marşrutizări şi infiltrări de agenţi în obiective străine, inclusiv în “redactiile posturilor de radio ostile României”. Fără comentarii!
Ofiţerii Centrului de Informaţii Externe consemnau că “obiectivul are rude stabilite în străinătate, după cum urmează (…) şi a mai efectuat călătorii turistice în (…)”, în timp ce ofiţerul din unitatea serviciului intern nu a menţionat aceste elemente, cu şase ani înainte, în susţinerea avizului pentru eliberarea paşaportului.
În legătură cu această neconcordanţă şi aspectele ridicate de investigatorul republican se impun câteva precizări:
1. Pentru acoperirea interesului Centrului de Informaţii Extene faţă de o persoană care urma să se deplaseze în străinătate, verificările şi avizul pentru aprobarea eliberării paşaportului erau chipurile “lăsate la aprecierea unităţii serviciului intern”, pentru ca în dosarul de paşapoarte să nu existe documente care să conducă la o eventuală deconspirare. Se ajungea, astfel, în situaţia ca ofiţeri ai serviciului intern să fie sancţionaţi pentru “neprevenirea rămânerii ilegale în străinătate” a unor persoane care, în realitate, erau trimise în misiuni de către serviciul extern al securităţii statului. În acest fel se consolida acoperirea.
2. În 1987, fişa era rezultatul evaluării stricte a Centrului de Informaţii Externe, faţă şi de noua perspectivă deschisă lui Vladimir Tismăneanu.
3. În mai multe cazuri, persoanele “anti” Ceauşescu, cu o oarecare notorietate, care au ajuns în străinătate, au avut ca numitor comun stimularea opoziţiei lor de către duşmanii României de la Moscova, folosindu-ne steagul pentru plantarea în Occident a aşa-zişilor disidenţi. Cu o carte de vizită confecţionată printr-o opoziţie regizată împotriva regimului din România, KGB îşi infiltra cârtiţele în Occident, inclusiv pentru controlul şi manipularea exilului românesc.
4. În 1987, în plin avânt al “perestroika şi glasnosti”, nu trebuie omisă conlucrarea subterană (“interservicii”) a marilor puteri, care pregăteau lumea de după 1989, după cum nu ar trebui să treacă neobservat interesul comun pentru înlăturarea liderilor comunişti nereformişti.
5. Nu a existat moment în întreaga perioadă a Războiului Rece în care KGB să nu se afle la originea celor mai multe dintre mişcările de rezistenţă anticomunistă, inclusiv a celor apărute în Occident. Era mai simplu să le creeze şi să le controleze decât să apară la iniţiativa altora şi să încerce ulterior abordarea lor.
6. Plecarea lui V.T. în străinătate s-a realizat “pe firul scurt”. Pentru cine nu ştie, denominaţia semnifică o intervenţie pe telefonul “S”, deţinut numai de demnitarii cu rang ministerial. O bună prietenă a mamei sale, pe care la Moscova se conta într-o eventuală debarcare a lui Ceauşescu printr-o mişcare din interiorul conducerii partidului, a făcut o asemenea intervenţie.
7. Refuzul lui V.T. de a reveni în ţară nu a produs nici un deranjament major până în primăvara anului 1987, când s-a simulat o anchetă internă a circumstanţelor plecării. Scandalizarea a fost la nivelul şefului Centrului de Informaţii Externe, dar “oalele sparte” s-au decontat la unitatea serviciului intern care a avizat plecarea.
8. Unul dintre ofiţerii care au avut în studiu, verificare şi pregătire obiectivul a trebuit să-şi întrerupă fortuit activitatea. Circumstanţele ar merita un studiu de caz.
9. Elementele reţelei KGB de control asupra acţiunilor Securităţii trebuie obligatoriu prezumate ca fiind mai puternice şi mult mai dificil, dacă nu imposibil, de controlat pe zonele externe ale activităţii, unde exista, la un moment dat, o adevărată inflaţie de agenţi ai Moscovei originari din Basarabia şi care treceau drept români.
10. S-a arătat că obiectivul a avut puncte de sprijin în Venezuela, aceasta fiind ultima ţară de tranzit spre SUA.
Nota bene: Spionajul României nu a folosit Venezuela sau Mexic şi, în general, ţările din America Latină pentru “acomodarea” agenţilor cu destinaţie SUA sau Canada, deoarece spaţiile respective erau fieful KGB.
Aurel I Rogojan, general ® SRI
Moşteniri imperiale în Comintern şi organele de securitate sovietice
Notă: Tentative de a nega faptul că Valter Roman şi Leon Tismăneanu au fost agenţi sovietici au fost făcute individual de membri ai familiilor lor. În cazul lui Tismăneanu, statele de plată ale Cominternului din februarie-iunie 1944 indică faptul că era plătit cel mai bine, dintre cei 26 de agenţi de pe listă, surclasând agenţi semnificativi că Vasile Luca, Iosif Chisinevschi sau Valter Roman. Numai Boris Stefanov (nume de acoperire: I. Draganov) primea la fel de mult ca el, iar acesta era titularul Partidului Comunist Roman din acea vreme. Vezi Rosiiskii Gosudarstvennyi Arkhiv Sotsial’noi i Politicheskoi Istorii[Arhiva Rusă de Stat pentru Istorie Politică şi Socială: RGASPI], fond 495, opis 286, dosar 55, f. 13
Larry L Watts
Lista neagră a cominterniştilor şi soldele primite!
avatar
Articol redactat de afrimescu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)