Traiul pe o planetă tot mai nesigură, întro lume tot mai bolnavă

Traiul pe o planetă tot mai nesigură într-o lume tot mai bolnavă



Despre sănătate se poate vorbi la nesfârşit. Noi însă, ne-am propus cu totul altceva. Să vorbim despre sănătate în general, despre cea globală spre exemplu, pentru că tot e la modă globalizarea, de sănătatea unei naţiuni, a unei comuniţăţi, dar şi de sănătatea individului şi, desigur, despre sănătate ca sistem. Demersul, depinde in mod cert de nivelul de abordare. Vom încerca să vă relatăm despre fiecare în parte. Mai întâi ce este sănătatea? O poate defini ceneva? Dar s-o descrie?
Cât de sănătoasă mai este în ceasul acesta omenirea? Sau naţiunile care o compun? Cât de sănătoasă mai este de pildă naţiunea nord-koreană, muritoare de foame, aflată în plin totalitarism? Dar sociatatea americană, după momentul 11 septembrie 2001? Poporul irakian, cât de sănătos a mai rămas după ce a ieşit de sub dictatura lui Sadam? Europa cât de sănătoasă a ieşti după decenii întregi de război rece, cortine de fier şi tot felul de ziduri? Se poate întâmpla ca în cursul evoluţiei unei naţiuni sau comunităţi să fi avut loc tot felul de „accidente”: istorice, geografice, de mediu sau politice, care să influienţeze nefast evoluţia nu doar a naţiunii respective, a unor comunităţi, ci a unor regiuni întregei, aşa cum, spre exemplu, comunismul a influenţat întreaga Europă de Sud-Est, ţări din Asia, precum China, Korea de Nord şi Vietnam, dar şi din cele trei Americi. Aşadar, sănătatea unei naţiuni sau comunităţi este influenţată de foarte mulţi factori: istorici, sociali, geo-politici, de resurse, dar şi de gradul de instrucţie şi de civilizaţie atins. Şi nu în ultimul rând de nivelul de trai şi de gradul de informare la care a avut sau nu acces.
Cât de sănătoşi mai puteam fi noi românii după aproape 50 de ani de comunism şi alţi aproape 20 de ani de tranziţie? Exact atât cât să mai putem plânge încă după Ceauşescu, să putem aplauda mineriadele lui Iliescu şi chiar să le mulţumim minerilor pentru bâtele administrate unei capitale întregi. Pentru că, vorbind mai întâi despre acest tip de...”sănătate”, le putem aborda şi pe celelalte. Sănătatea fiecărui indivd în parte depinde în mod fatal de „sănătatea” sitemului de sănătate, a politicilor asumate şi în sfârşit a resurselor, însemnând bugetele alocate, sau nu sănătăţii, calitatea personalului angajat în sănătate, a specialistului, calitatea actului medical, precum şi calitatea managementului sistemului, fiind vorba de Managementul unui sistem la fel de „bolnav” ca societatea românească însăşi. Un sistem subfinanţat timp de-aproape 60 de ani, corupt şi, de-aceea, reticent la schimbare şi reformă. Un sistem tot mai ineficent. Sănătatea, un domeniu în care, pentru că se fură-n draci, pacientul este nevoit, pentru a supravieţui, să vină de-acasă cu mâncare şi medicamente, deşi e plătitor de asigurări de sănătate. Spitale în care pacienţii dorm şi câte doi sau trei în pat, şi unde, dacă nu dau şpagă, sunt uitaţi de medici, asistente şi infirmiere şi lăsaţi în grija Domnului sau să se descurce singuri. Sănătatea, o „joiană” bună numai de muls de „băieţii deştepţi” din sistem. Acesta este sistemul de sănătate românesc. Un sistem în care s-au pompat bani cu nemiluita pentru echipamente şi tehnologii de vârf, iar aparatura medicală a zăcut nefolosită ani de-a rândul pentru că nu aveam specialişti apţi s-o folosească. O sănătate ai cărei viitori slujitori plagiază tezele de doctorat, alţii le i-au pe şpagi, specialiştii deja se vor directori şi peste câte două-trei spitale, iar unii şi-au tras, din comisioane, conturi babane prin bănci din strănătate. Acesta este de fapt sistemul de sănătate românesc, un sistem aflat de ani de zile în colaps şi la un pas de „metastază”. Un sistem, care asemenea Justiţiei, Învăţământului şi Internelor nu ar trebui să fie nişte anexe ale clasei politice. Dar, se mai poate vorbi azi de sănătatea individului, fără a ne raporta la sănătatea mediului din care provine, a comunităţii în care se manifestă, la gradul de cultură şi civilizaţie atins, la nivelul de trai, la sursele de informare, la nivelul tehnologic şi de cercetare al actului medical, la sursele de stres, la dietă, la sursele şi resursele de hrană şi la calitatea lor, la politicile demografice, la planingul familial şi la factorii de mediu şi de risc? Toate acestea formează un sistem. De cât de funcţional este acest sistem depindem toţi cei 18 sau 19 milioane de români, câţi am mai rămas să ne târâm zilele între graniţele acestei României. Ştefan Dumitru Afrimescu