Nu am Învăţat nimic! De la jocurile piramidale tip Caritas şi Philadelphi, la Delfinul
România mileniului trei şi după experienţele numite “Caritas”-ul de la Cluj”, “Philadelphia”, “Megacaritas”, “Dama cu Camelii” şi “Ferati”, de la Piteşti, dar mai ales după FNI, FNA şi Gelsor ale actualului mogul media Sorin Ovidiu Vântu, în această eternă şi fascinantă Românie continuă şi azi să funcţioneze un astfel de joc piramidal. Acesta se numeşte “Delfinul. ”
În cele ce urmează voi face referiri la existenţa concretă pe teritoriul României a unor astfel de “paradisuri” fiscale sau a unor forme oarecum “primitive” ale acestora. Bunăoară, ce au însemnat prin anii 1992-1995 acele mii de jocuri piramidale, răsărite în România precum ciupercile după ploaie? Sigur au fost nişte forme primitive de fonduri speculative prin care s-a urmărit adunarea banilor de la populaţie, pentru a fi apoi investiţi în activităţi cu risc ridicat. Ce s-a ales de acele sume uriaşe, acumulate de organizatorii acelor jocuri piramidale? Dar de organizatorii jocurilor şi de principalii profitori, “grangurii” judeţelor şi-ai oraşelor, pe raza cărora funcţionau: şefi de inspectorate de poliţie, magistraţi, judecători, primari şi consilieri locali, medici, popi etc? Nimic! Aproape nimănui nu i s-a întâplat nimic. Doar doi sau trei dintre patronii unor jocuri piramidale au stat cel mult câte doi-trei ani după gratii, unde, de altfel au şi putut fi protejaţi de furia mulţimilor înşelate. Şi spun FUNCŢIONAU, pentru că un asemenea joc piramidal mai funcţionează şi-n ziua de azi. El se numeşte DELPHINUL, iar sumele vehiculate în România sunt “exportate” în Cipru, Monaco sau Gibraltar. Din acest “DELPHIN” fac parte parlamentari, miniştri, şefi din Poliţie şi Jandarmerie, primari, viceprimari, magistraţi, judecători, “moguli media” şi afacerişti. Principiul de funcţionare este aproape acelaşi cu al jocurilor piramidale precedente, diferă doar sumele, “ambalajul”, în care este prezentat şi calitatea participanţilor. Nu sunt acceptaţi decât cei cu ştaif, veniţi numai la costum, cravată şi la volanul unor limuzine, ca Audi Q7, sau offroad-ere ca Hummer, BMW, Nissan sau Mercedes.
Structură de tip mafiot
Structura organizatiei este bine determinata, ierarhic structurata, avand forma unei piramide financiare. Pentru atragerea noilor parteneri ai asa-numitei companii, in etapa initiala sunt organizate prezentari si traininguri, la care participa aproximativ 500-600 de invitati. Aceste seminare se desfasoara de regula in sali cu mare capacitate si au o durata de circa patru ore. Pentru participarea la seminar se achita o suta de euro. In cadrul seminarelor, organizatorii participa activ la dezbateri, astfel fiind creata imaginea unei companii de mare succes, care deja şi-a onorat obligatiile financiare fată de partenerii săi.
„Reteta fericirii” sau mostră de taxă pe prostie?
Afacerea „Delphinul“ are in vedere o serie de etape bine gandite si care se bazeaza pe naivitatea potentialilor clienti, pe lipsa de informatie a acestora si, nu in ultimul rand, pe dorinta acestora de a se imbogati repede si cu cat mai putin efort. Acestora li se propune sa devina membri ai unei companii cu imagine de mare succes. Persoanele vizate sunt invitate la un seminar, unde participa aproximativ 500-600 de oameni, potentiale victime, dintre care o parte, fiind cointeresate si avand rolurile impartite intre ele, folosind metode de influenta psihologica la nivel subconstient, conving persoana racolata sa accepte conditiile impuse. Celui convins ii este impus sa semneze un contract prin care procura asa-zisul „succes“ la suma de 2.290 de euro. Banii luati de la victime sunt impartiti intre membrii gruparii in modul urmator: primul nivel - asistent aspirant - 540 euro, al doilea nivel - asistent - 360 euro, nivelul trei - asistent manager - 180 euro, nivelul patru - leading manager - 120 euro, la nivelul cinci - manager director - 110 euro si ultimul nivel, sase - general director - 100 euro.
Initiatorul din umbra al Delfinului din Romania
Dupa ce Krutek a adus jocul din Cehia in Romania, prima „tinta“ a fost Oradea, iar apoi, cand lista persoanelor „solvabile“ s-a epuizat, afacerea a fost mutata la Arad, iar intalnirile de taina au fost transferate de la Baile Felix in statiunea Buzias. Intrarea la intalnirile de taina, o adevarata psihoza colectiva, cum le-a descris un participant, se face numai in baza unei „recomandari“ din partea unui asistent. Ritualul practicat era la fel de ciudat ca si afacerea in sine. Taxa de participare era de 40-50 de lei, iar suma pentru a deveni „delfin“ se ridica la 2.290 de euro. „Reteta“ de „imbogatire“ consta in achizitionarea unei banale carti, in patru volume, numita, pretentios, „Calea Succesului“. Investigatiile au scos la iveala ca o parte din valuta incasata ajungea in contul societatilor din Gibraltar, pe numele a doi „parteneri straini“ - Delphin International si Private Course for Personal Development -, iar o alta parte, intr-o banca din Nicosia (Cipru), ambele destinatii fiind doua paradisuri fiscale binecunoscute.
„Delfinii“ urmariti penal cauta fraieri in judete
Persoanele care stau in umbra jocului si impotriva carora a fost inceputa urmarirea penala sunt: Camelia Zachar, din Arad, asociat si administrator la SC Business Center Consulting SRL Arad, Daniel Andreas FÌssler, administrator al firmei Delphin International LTD si al altei firme partenere din Gibraltar, domiciliat in Monaco, Emil Krutek, din Cehia, inventatorul jocului in tara sa de origine si in Romania, Felix Daniel Toana, din Timisoara, si Silviu Bogdan Blidaru, tot din Timisoara, manageri. Intre capetele de acuzare formulate impotriva acestora se regasesc infractiuni precum evaziune fiscala, inselaciune, asociere in vederea comiterii de infractiuni si exercitarea unor acte de comert in favoarea si pe seama unei societati straine. Chiar daca este anchetata de purtatorii de uniforma, firma Delphin International isi continua nestingherita activitatea, incercand sa racoleze persoane din Pitesti, Prahova, Salaj, Constanta, Buzau etc., judete in care nu a activat pana in prezent. In rest, a tras tepe in toata zona de vest a tarii. In concluzie, cam asta ii asteapta pe cetatenii naivi, ademeniti de posibilitatea unor castiguri peste noapte. Adica sa plateasca 500 euro pentru o carte care costa, de fapt, cateva zeci de lei si care nu le foloseste la nimic, umfland pe aceasta cale conturile unei societati-fantoma, infiintata intr-un paradis fiscal.
Traistariu s-a imbogatit si de pe urma neamurilor
„Delphin“ este si in atentia magistratilor de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, iar printre protagonistii acestei „afaceri“ se numara si cantaretul Mihai Traistariu. El a declarat faptul ca - din punctul sau de vedere - este o afacere care are succes, dupa ce a intrat in joc acum vreo cativa ani. El a „profitat“ de cunostinte, rude si prieteni, pe care i-a atras in „joc“, si astfel s-a imbogatit serios. „Dupa ce am dus zeci de persoane la Delphin, banii veneau de la sine. Nu pot sa va spun cati bani am facut la Delphin sau despre ce e de fapt vorba, pentru ca nu am voie sa vorbesc despre afacere“, a precizat Traistariu. Faptul ca a terminat, la Iasi, Facultatea de Matematica l-a determinat sa-si puna in aplicare „cunostintele“ - dupa ce si-a racolat rude si prieteni - si a ajuns la o „inalta functie“ in jocul piramidal, functie care ii aduce o avere. „Mi-am bagat in afacere sora, fratele si prietenii, si toti si-au scos investitiile. Am bagat in joc 90 de persoane si nu cred ca afacerea Delphin International este ceva necurat, nimeni nu e obligat sa intre. Este o afacere pentru oameni cu tupeu, smecheri. Multi au intrat si au acum extrem de multi bani si masini scumpe, dar sunt si multi care au pierdut. Nu au stiut sa convinga oamenii. Sa stiti ca sunt si multe alte vedete implicate in joc, nu le dau numele. Eu am ajuns la Delphin adus de o persoana din TVR“, a mai spus Traistariu.
“Serviciile”, implicate ca si in cazul “caritas”-urilor precedente
Arama serviciilor secrete privind implicarea si in aceasta afacere necurata (la fel ca si modul cum au actionat in cazul Caritas, cand nimeni nu a fost tras la raspundere) a fost data pe fata la Ploiesti. Astfel, „fostul“ colonel SPP, Gheorghe Trutulescu, a fost recunoscut, la Casa de Cultura din Ploiesti, in timp ce participa la intalnirile „delfinilor“. Acesta se pare ca ar fi avansat foarte repede in ierarhia jocului si ca ar fi adus destul de multe servicii firmei organizatoare. Fostul comandant al Unitatii de Cercetare si Diversiune Buzau si-a deschis o firma de detectivi particulari, sursele noastre sustinand ca n-ar fi intrerupt colaborarea cu „delphinii“. Sute de persoane au fost lamurite de catre Trutulescu sa intre in joc, printre acestea numarandu-se si cadre active din SPP. Pe la intrunirile de la Ploiesti s-au perindat foarte multe persoane publice, din diferite judete ale tarii. Unele au ramas fidele sistemului, altele s-au retras dupa ce au acumulat ceva bani. Desi au fost in posesia a suficiente dovezi care atestau faptul ca activitatea era nelegala, sectiile Garzii Financiare si Inspectoratele Judetene de Politie din zonele in care s-au organizat sedintele de recrutare de clienti si „trainingurile de afaceri“, prin care erau inselati clientii, au tratat cu indiferenta fenomenul, contribuind astfel la proliferarea lui. Trutulescu a fost colonel in cadrul Serviciului de Paza si Protectie si a facut inchisoare pentru afacerea Tigareta II. Despre activitatea sa in Delphin s-au auzit foarte multe lucruri. Dupa cum sustin persoanele care l-au cunoscut pe Trutulescu prin intermediul acestei afaceri, fostul comandant al Unitatii de Cercetare si Diversiune Buzau facea prezentari si se ocupa serios de racolare.
Delfinul în Argeş
Argeşul este nu numai „cap de pod” pentru jocul piramidal Delfinul, ci chiar „gazda” sediului adminstrativ al Delphinului. Societatea se numeşte Office Euro Bissines. Sediul acesteea se află pe str. Fraţi Goleşti şi e administrată de Adelina Pleşa, soţia lui Costel Pleşa, fost subofiţer al Jandarmeriei Vâlcea, lider manager pentru judeţul vecin al Delphinului. Adelina Pleşa, fostă Mastraghin Adelina, este originară din Băbeni-Vâlcea şi e fiica unui profesor de sport. .
Infracţiuni pe bandă rulantă
SC Office Euro Bissines SRL Piteşti, prin liderii săi manageri Bogdan Blidariu, Mircea Crişan şi Daniel Peher scoate săptămânal din ţară atât legal cât mai iles ilegal, sute de mii de euro. Legal, bani luaţi de la fraieri se trimit prin sistemul „Smih and smith”, în bănci cum ar fi Sabadel Atlantico Estepona (Spania), stabilite dinainte cu şefii firmei. Restul banilor încasaţi la negru sunt transportaţi la reşedinţa lui Emil Krutek, situată în orăşelul Opava din nordul Cehiei la peste 1500 km de Piteşti. Transportul este făcut de către Blidariu, Crişan şi Peher cu maşini puternice şi de lux. Blidariu cu un BMW seria 7, nr. IS 15 CRM, Crişan cu Hummer nr. B 31 CMC şi BMW seria 6, nr TM 10 CMC şi Peher cu BMW M6 nr. TM 14 RDF. Din câte vă puteţi da seama cei trei scot banii din ţară săvârşind o serie lungă de infracţiuni, una mai gravă decât cealaltă. Cu toate acestea, Poliţia doarme în bocanci, Vama nu se bagă, având angajaţi printre „delfini”, iar Garda Fiannciară pretinde că nu are cadrul legal, pentru a putea acţiona. Între timp bani strânşi din Piteşti, Vâlcea şi mai înainte şi din alte judeţe, fieff-ri ale „delfinilor”, sunt direcţionaţi spre firme din Cipru, Monaco, Gibraltar şi alte paradisuri fiscale, fără să li se mai poată da vreodată de urmă.
Potrivit OUG nr 83/1998 veniturile nerezidenţilor sunt supuse unui impozit de 15% din profit. Impozit, pe care atât SC Delphin Internaţional cât şi firma piteşteană cu care colaborează-SC Office Euro Bissnes ar fi trebuit să lverse în conturile statului român Lucruri care nu sau întâmplat. Mai mult din unele verificări rezultă că nu-şi plătesc impozitele nici măcar cei care ocupă funcţiile de lider manageri, manage, asistent sau asistennţii aspiranţi, cum tot neplătite sunt şi taxele aferente distribuirii cărţii „Calea Succesului”.
Ultima oră
Ultima întrunire de prezentare a noi membri a avut loc la Câmpina, chiar în sediul Şcolii de Poliţie din oraşul amintit. DELFINUL are filiale în mai toate capitalele de judeţ ale ţării: Rm. Vâlcea, Slatina, Piteşti, Tg Jiu, Craiova, Alexandria etc. Se zice, că pe fir ar fi intrat până acum doar vaarda Financiară. Restul instituţiilor abilitate ale statului, respectiv Jandarmerie, Poliţie, Parchet, Curte de Conturi, Oficiul de Combatere a Spălării Banilor, aşteaptă se pare să fie invitate, ca la nuntă, respectiv cu lăutari! Şi aceasta, pentru a-şi face doar datoria, pentru care sunt plătite cu bani publici. Până acum, numai în judeţul Iaşi, s-au sinucis trei participanţi la DELFINUL, care ajunseseră pe drumuri din cauza datoriilor accumulate la bănci şi cămătari..
Stefan Dumitru Afrimescu
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu