Cinci foşti sau actuali parlamentari de Argeş s-au ales cu dosare penale la Parchetul General
În urma unei campanii susţinute de săptămânalul Caţavencu, aproape 600 de demnitari şi înalţi funcţionari publici s-au ales cu dosare penale, privind declaraţiile de avere. Printre cei 600 de demnitari se află şi cinci foşti sau actuali parlamentri de Argeş. Aceştia sunt: ex-deputatul PRM Ion Mânzână, în prezent vicepreşedinte al AVAS, ex-deputat PSD Constantin Tamagă, fost prefect de Argeş în perioada 2000-2004, în prezent senator PSD, ex-deputatul PNL Adrian Miuţescu, în prezent doar preşedintele PNL Argeş, „Blonda de la PSD”, Daciana Sârbu europarlamentar PSD şi, ex-preşedintele Senatului Nicolae Văcăroiu, în prezent preşedintele Curţii de Conturi a României. Prin urmare, avem de-aface cu foşti şi actuali parlamentari, un fost prefect, o „blondă” şi cu preşedintele Curţii de Conturi a României, cu toţii, cu dosare penale la Parchetul General.
Minunile care la români durează doar trei
Acum însă nu trebuie să ne facem nici prea mari iluzii, întrucât cercetările sunt începute doar pe linie de competenşe şi cu siguranţă va mai dura ceva timp până ce demnitarii în cauză vor fi invitaţi la Parchet să dea cu su subsemnatul.. Întâi de toate, pentru că procurorul care s-a ocupat iniţial de dosarrul 494/P/2007 a fost transferat la o altă secţie a Parchetului General, iar procurorul care a preluat dosarul în cauză s-a aflat timp de o lună de zile în concediu medical. Pe de-altă parte, împricinaţii susţin că n-au nicio vină. Ba mai mult, unii dintre învinuiţi îi ameninţă cu Instanţa pe jurnaliştii de la sătămânalul bucureştean, iar alţii le ia-n derâdere demersul. În Legea 115/1996 încă validă până la intrarea în vigoare a Legii ANI se spune la capitolul sancţiuni, eventualele minciuni sau inartventenţe din declaraţiile de avere ale demnitarilor sunt încadrate ca falsuri şi sunt supuse art.292 C.P., fiind pedepsite cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă penală, care se trece în cazier. Iată şi care sunt abaterile celor cinci demnitari argeşeni de la Legea privind declaraţiile de avere.
*-Ion Mânzână, fost parlamentar, în prezent vicepreşedinte al AVAS: „Nu a completat în declarţia de avere instituţia bancară care-i administrează depozitul bancar, nu a completat firmele şi societăţile cotate la bursă unde este acţionar şi nici cotele sale de participare şi nu a completat adresele surselor generatoare de venituri de tip salarial”.
*-Adrian Miuţescu, preşedinte PNL Argeş, fost deputat PNL: „Nu a completat adresele a două terenuri, a unui apartament şi a unei case de vacanţă, nu a completat adresele instituţiilor bancare care administrează două conturi bancare şi nu a completat adresele surselor de venituri din salarii, nici pentru el, nici pentru soţie”.
*-Daciana Sârbu, europarlamentar: „Nu a completat în declaaţia de avere veniturile obţinute din funcţia pe care o deţine”.
*-Constantin Tamagă:”nu a completat veniturile obţinute din funcţia pe care o deţine şi nu şi-actualizat declaraţia de avere din ianurie 2006”.
*-Nicolae Văcăroiu (alias Nea Nicu): „Nu a completat adresele instituţiilor bancare care îi administrează conturile, nu a completat numele şi adresele surselor cadourilor primite, nu a completat sursele veniturilor sale şi ale soţiei şi nu a completat serviciul prestat de donsoartă”. Fără alte comentarii.
Ştefan Dumitru Afrimescu
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu