Scrisoare deschisă- dlui Marin Ioniţă, cu prietenie

Scrisoare deschisă-Dlui Marin Ioniţă (alias tele-Marin), cu prietenie! E timpul...
Dle Marin Ioniţă, îmi pare rău, dar nu aţi înţeles nimic din articolele mele, nu mai amintesc de cărţi, pentru că nu avea-ţi cum să le citiţi, cel mult le puteaţi împrumuta. Dar mă îndoiesc că v-ar fi dat cineva ghes pentru a o face. Nici măcar curiozitatea. În propria autosuficienţă ignoraţi totul. Am să încerc în cele ce urmează să vă aduc pentru circa trei, patru minute cu picioarele pe pămant. Înainte de aceasta, însă, precizez că nu voi folosi asemenea dumitale învectivele, instigarea la violenţă din articolele apărute în Argeşul şi Jurnal de Argeş sub semnatura dumitale (prof Marin Ioniţă). Nu de-altceva, dar nu-mi stă-n fire. Sunt un om paşnic, şi-atat. Nimic mai mult. Nu mă cred genial nici în presă, nici în poezie, sau în ceea ce scriu. Nu mi-am pus niciodată problema că a-şi putea jigni pe cineva prin ceea scriu. Este problema dumitale dacă te-ai simţit ofesat. Atenţie însă, că eu nu am instigat pe nimeni să vă dea peste bot. Nici să vă dea de pomană. Dumitatale însă ar trebui să vă dea de pomană, cei care au ceva talent de prosos. Dar am mari îndoieli. Cu talent şi vocaţie te naşti. Nu ţi se v-a da niciodată, nici cu împrumut şi nici nu le ve-ţi găsi nici pe tarabe. Talentul şi vocaţia nu sunt nici de cumpărat, nici de dat cu împrumut, nici de vanzare. Cu siguranţă însă, că cititorul de rand nu cunoaşte motivul pentru care aţi fost dat afară de la Revista Argeş. Din motive de incompetenţă dle Ioniţă. Şi pentru că eraţi un agramat. Şi aţi mai fost şi profesor de lb. romană. Întreaga redacţie se săturase să vă corecteze textele la nesfarşit. Apropos de muncă: În ciuda specuaţiilor dumitale, am totuşi pe cartea de muncă vreo 29 de ani şi de niciunde un am fost dat afară, ci am plecat singur din motive de conjunctură, pentru a evita pupincurismul. Şi încă ceva: nu vă mai însuşiţi gesturi pe care şi dumneata eşti convins că nu eşti în stare să le faci. Dumneata nu poţi garanta nici pentru propria-ţi persoană, dar s-o mai faci pentru terţe (!). Iar pentru mine, faţă de cei la Romania liberă, nici atat, mai cu seamă că îţi luasem locul. Şi mai ales atata timp cat erai un ilustru necunoscut chiar şi-n judeţ, iar în Capitală nici măcar atat. Pentru mine nu a garantat nimeni, nimic, niciodată. Şi „prietenii” ştiu de ce. Pentru că spre deosibire de dumneata, eu mi-am păstrat verticalitatea faţă de politicieni, de afacerişti şi de reprezentanţii instituţiilor statului. Nu am „spălat” niciodată un „cadavru” politic sau pe-al vreunui potentat al zilei, cum ai făcut-o dumneata. Un singur exemplu: Hermeneutica libertăţii trebuia să apară în 2003 şi- a apărut abia în 2010. Nu vă spune nimic acest lucru? Această amanare de şapte ani? Normal. În cei şapte ani, dumneata câte cărţi ţi-ai tipărit? Şi ai făcut-o pe banii dumitale? Vă spun eu: exclus. Le-ai tipărit pe banii Centrului Cultural, ai Consiliului Local şi Judeţean. Eşti „mielul” care ai „supt” banii publici ai celor trei instituţii. Şi vii acum şi-mi dai mie lecţii? Cu ce drept? Cine-ţi dă dreptul să mă jigneşti, să-mi instigi prieteni şi cititorii la violenţe impotriva mea? („Feriţi-vă! Muşcă! Nu vă feriţi, mai bine daţi-i peste bot!”). Referitor la scăpatul labelor pe sanii şi-n chiloţii poeteselor de conjunctură: nu sunt primul care evocă asemena gesturi care-ţi aparţin. A făcut-o şi Observator-ul, informaţia în ceea ce mă priveşte, fiind preluată chiar de la victime. Chiar ai uitat când o invitai pe G. B. la pieptul dumitale?! Şi aceasta într-un loc public, de faţă cu o sală plină? În ce calitate o făceai? Te-a deranjat refuzul, dar uitase-şi se pare, că la cei 27 de ani, câţi avea atunci G.B., caştigase peste 30 de premii literare, mai multe decat dumneta în toată existenţa de pana acum. Ce-i mai putea-i oferii la cei 80 de ani? O compromitere? Sau ai crezut că era o „gasculiţa” asemenea celorlalte? Ei bine dle Ioniţă e timpul să ne laşi. Să ne laşi în pace. Trăieşte-ţi măcar senectutea un pic mai altfel decat ţi-ai trăit tot restul vieţii. E timpul să te împaci cu Dumnezeu, măcar pentru marea judecată de apoi, care ştii bine că nu-ţi v-a ierta nimic din răul făcut pe-aici. Virulenţa dumitale aminteşte de anii cei mai crinţi ai stalinismului. Eşti în urmă cu cel puţin o jumătate de veac. Reprezinţi stahanovismul, lupta de clasă. Reşapat eşti dumneta. Nu eu sunt cel trecut prin „Şcoala” kominternistă de literatură de pe Kiselef şi nici rebutul ei, ci dumneta. Şi vi-i acum să-mi dai lecţii despre ce? Cumva despre verticalitatea în jurnalism?! Despre deontologie profesională? Despre verticalitatea în poezia pe care o scriu? Dum-nea-ta?! Drept cine te crezi? Ţi-am zis: e timpul să ne laşi. Ai infestat destul atâta amar de ani această brumă de peisaj literar-artistic şi cultural (pe-alocuri), cu rebuturile dimitale literar-culturnice. Te asigur că nu voi duce niciodată dorul „îmbârligăturilor” de care eşti în stare şi nici nu-ţi voi simţi niciodată lipsa. E timpul să pleci în uitare, cu tot cu generaţiea dumitale de culturnici. De dinozauri ai proletkul’tovscineiei! Ştefan Dumitru Afrimescu