Editorial-După 20 de ani-Mineriadele adevarate pietre de moară atarnate de grumazul Romaniei

După 20 de ani Mineriadele...


Mineriadele, au fost manipulările cele mai grosolane, cele mai brutale, din istoria recentă a Romaniei. Unice prin modul de manifestare, mineriadele ne-au scos practic, pentru cel puţin 15-16 ani pe linia de centur[ a Europei. Toată bruma de admiraţie a întregii lumii, caştigată prin jertfele eroilor revoluţiei de la Timişoara din decembrie 1989 a fost spulberată în numai trei zile de invazie a hoardelor mienereşti “împănate” cu miliţieni şi securişti, în Capitală, la chemarea lui Ion Iliescu şi a Guvernului Petre Roman. Guvern, care avea să cadă la randul lui un an mai tarziu, tot în urma unei mineriade, cea din 23-28 septembrie 1991. Aşadar, mineriada din 13-15 iunie 1990 din Capitală, de la a cărei declanşare s-au împlinit 20 de ani zilele acestea, a fost precedată de alte două manifestări ale minerilor, ajutaţi de muncitorii de la IMGB Bucureşti, la fel de violente. Este vorba de manifestările din 29 ianuarie şi respectiv 28 februarie acelaşi an. Mineriadei din 13-15 iunie 1990 i-au urmat aşadar, mineriadele din 23-28 septembrie 1991, soldată cu debarcarea Cabinetului Roman şi o alta peste 8 ani, din 17-23 ianuarie 1999, un fel de început al sfarşitului, atat pentru Miron Cozma, cat şi pentru mineriadele de pană atunci. Despre forţele care s-a aflat în spatele tuturor mineriadelor se ştie, că au fost scursorile structurilor fostei Securităţi, chemate de Ion Iliescu şi susţinute în plan extern, de scursorile din fostul KGB. Pentru Romania şi pentru romani în general, mineriadele încă mai înseamnă, chiar şi după 20 de ani adevărate” pogromuri” ale proletariatului împotriva intelectualilor, a studenţilor, a oamenilor de cultură, a artiştilor şi jurnaliştilor.
Astfel, după decizia Frontului Salvarii Nationale (FSN) de a se transforma in partid politic, a avut loc o demonstratie anticomunista in Piata Victoriei, organizata de PNTCD, PNL si cateva partide mai mici. Nemultumirile protestatarilor il vizau pe Ion Iliescu. Principalele slogane au fost: "Cine-a stat cinci ani la rusi/Nu poate gandi ca Bush", "Nu vrem neocomunism", "Ieri Ceausescu/Azi Iliescu" si "Ati mintit poporul/cu televizorul". Şi, dacă FSN nu ar fi organizat
o contramanifestatie, scoţand muncitori inarmati cu bate si rangi din fabrici, care strigau "Moarte intelectualilor!", destul de probabil că totul s-ar fi finalizat cu acele slogane. Protestatarii anticomunisti au mers ulterior la Parlament, unde FSN a inceput negocierile cu partidele din opozitie. Dar, pe de-altă parte, Ion Iliescu a cerut populatiei din Romania sa vina in Bucuresti pentru a apara democratia. Şi o parte a populaţiei a venit de fiecare dată..

In dimineata zilei de 29 ianuarie 1990, peste 5000 de mineri din Valea Jiului au ajuns la Bucuresti. Au atacat si devastat sediile centrale ale PNTCD si PNL.

La mai putin de o luna distanta, o alta demonstratie anticomunista a avut loc in Bucuresti. In ciuda caracterului non-violent declarat al manifestatiei, au existat persoane care au aruncat cu pietre in cladirea Guvernului, Dupa interventia fortelor de ordine, in noaptea de 28 spre 29, februarie 1990, 4.000 de mineri au ajuns, din nou in Bucuresti. Nu a mai fost nevoie de interventia lor, asa ca s-au intors in Valea Jiului la fel cum au venit.

In dimineata zilei de 13 iunie 1990, fortele de ordine au distrus corturile celor aflati in Piata Universitatii si au facut arestari. Cordoanele de trupe antitero au fost rupte de manifestanti. In jurul orei 9, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit in Piata Universitatii scandand lozincile: "IMGB face ordine!" si "Moarte intelectualilor!", "Noi muncim, nu gandim!". Muncitorii s-au retras ulterior.

Pe tot parcursul zilei au avut loc confruntari violente intre manifestanti si fortele de politie; au fost incendiate autobuzele politiei, sediile Politiei Capitalei, Ministerului de Interne si SRI.

La televiziune s-a citit un comunicat al presedintelui Ion Iliescu: "Chemam toate fortele constiente si responsabile sa se adune in jurul cladirii guvernului si televiziunii pentru a curma incercarile de forta ale acestor grupuri extremiste, pentru a apara democratia atat de greu cucerita". In seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri au plecat din Petrosani spre Bucuresti, iar un alt tren a plecat a doua zi din gara Motru spre Bucuresti.

Ajunsi in Gara de Nord la 4 dimineata, minerii condusi de Miron Cozma au fost orientati spre punctele nevralgice ale Capitalei. Un grup mare a ocupat Piata Universitatii, unde au pretins ca refac rondurile de flori distruse de corturile manifestantilor, pe platoul din fata Teatrului National.

Au fost devastate sediile Facultatii de Geologie, Ligii Studentilor, Facultatii de Litere si celei de Matematica, Institutul de Arhitectura Ion Mincu. N-au scapat nici sediile PNTCD si PNL, unde minerii au pretins ca au descoperit valuta falsa si arme. Toti intelectualii, persoanele cu barba, cei imbracati cu haine fistichii au fost batuti, arestati, urcati in dubele Politiei si interogati la o unitate militara din Magurele.

Pe 15 iunie, la orele pranzului, minerii au fost urcati in autobuze si transportati la Romexpo, unde seful statutului, Ion Iliescu, le-a multumit. Imediat dupa aceasta au fost condusi la trenurile care ii asteptau in Gara de Nord si transportati in Valea Jiului

In dimineata zilei de 25 septembrie 1991, minerii condusi de Miron Cozma au ajuns in Capitala cu mai multe garnituri de tren. Prima oprire a fost Piata Victoriei, unde au cerut o intalnire cu primul-ministru Petre Roman. Sediul Guvernului a fost atacat cu pietre si sticle incendiare. Miron Cozma s-a intalnit la Palatul Cotroceni cu presedintele Ion Iliescu si a cerut demiterea primului-ministru.

A doua zi, pe 26 septembrie, minerii au atacat din nou cladirea Guvernului. Autoritatile au acceptat negocierile. Presedintele Senatului, Alexandru Barladeanu, a anuntat, cateva ore mai tarziu, demisia Cabinetului Petre Roman.

Cozma a ordonat minerilor sa plece acasa, dar acestia nu l-au ascultat si au intrat in sala de sedinte a Camerei Deputatilor, unde au cerut demisia lui Ion Iliescu. Iliescu s-a intalnit din nou cu o delegatie a minerilor condusa de Miron Cozma, cu care a semnat un comunicat prin care se anunta ca revendicarile minerilor au fost rezolvate.

Pe 18 ianuarie 1999 minerii au luat iarăşi drumul Capitalei, pentru a protesta impotriva deciziei Curtii Supreme de Justiţie de condamnare a lui Miron Cozma la 18 ani de inchisoare pentru mineriada din 1990. Pe 21-22 ianuarie 1999 a fost emisă Ordonanţa prin care a fost instituită starea de urgenţă în Romania, începand cu ora 14,00 a zilei de 22 ianuarie. Minerii au fost opriţi, dupa confruntari violente, la Stoenesti, judetul Valcea.. În 22 şi 23 ianuarie au vut loc întalniri şi negocieri ale liderilor minerilor cu premierul de-atunci Radu Vasile la Manăstirea Cozia, negocieri încheiate cu “Pacea de la Cozia”. Documentul a fost semnat chiar în bucătăria Manăstirii, în care servesc masa sfinţii părinţi, şi arăta ca o bisericuţă, iar pe geamul ei a fugit de frica presei ex-premierul Radu Vasile, după semnarea documentului cu liderii minerilor. Ştefan Dumitru Afrimescu
PS: Fac parte dintre cei care au fost bătuţi de hoardele de mineri, miliţieni şi securişti în Piaţa Unirii. Am fost scăpat din ghiarele lor de către scriitorul Aurel maria Baros, care mă aştepta să ajung de la Aeroport unde aterizase avionul cu care ca venisem de la Sibiu.