luni, 6 februarie 2012

Ponta corupător de minore!

Ponta corupător de minore!

La trei ani de la deschiderea celebrului dosar legat de implicarea unor membrimarcanţi ai PSD într-o reţea internaţională de prostituţie. Un martor-cheie din acel dosar, în persoana uneia dintre fetele interceptate atunci, face acum dezvăluiri care ar putea arunca în aer Opoziţia. Într-un interviu dat în exclusivitate ziarului „Puterea“, aceasta vorbeşte despre relaţia ei amoroasă cu Victor Ponta. La vremea respectivă (vara lui 2008) fata avea 17 ani şi era plătită pentru“prestaţii” atât de actualul lider PSD, cât şi de Robert Negoiţă, proprietarul lanţului hotelier unde s-ar fi consumat o parte dintre aceste întâlniri. Cel puţin acestea sunt declaraţiile fetei, pe care procurorii au considerat-o atuncivictimă a traficului de persoane, dar pe care au “omis” să o mai audieze într-un cadru oficial.

Toată povestea a început în urmă cu aproape două săptămâni, când pe adresa ziarului„Puterea“ au venit o serie de materiale audio-video reprezentând mărturiile acestei fete. Evident că a apărut scenariul că cineva ar fi putut truca măcar o parte din aceste probe, pentru a lovi în principalul lider al Opoziţiei. Din acest motiv, o echipă de jurnalişti ai„Puterea“ s-a ocupat de documentarea amănunţită a acestui caz, în aşa fel încât acumputem să spunem cititorilor noştri următoarele: fata cu pricina chiar există, era minoră la momentul presupusei relaţii cu Victor Ponta, a fost interceptată în acel dosar şi vorbeşteîn exclusivitate pentru un ziar din România despre cum au decurs întâlnirile sale cu greii din PSD. O primă parte a acestor interviuri puteţi găsi pe site-ul nostru, www.puterea.ro, sub forma unui fişier audio. Pentru a-i proteja identitatea acesteia din urmă, care între timp a renunţat la practicile reprobabile şi a încercat să-şi schimbe viaţa, o vom denumi încontinuare Domnişoara X.

D-ra X: relaţie cu Ponta, aventură cu Bănicioiu
Din confesiunile fetei cu pricina se trage concluzia că aceasta a avut nu doar o aventură cu Victor Ponta, ci chiar o relaţie. Şeful de la PSD i-ar fi fost prezentat de către Robert Negoiţă, cel care o cunoştea de mai multă vreme pe Domnişoara X. “Robert mi l-a prezentat ca fiind un anume Gabi, şoferul său. După câteva întâlniri mi-am dat seama că era altcineva dar am continuat prin a vorbi cu el cu acelaşi prenume”. Aceasta povesteşte că l-ar fi cunoscut pePonta la sfârşitul lunii iulie 2008, că ar fi avut relaţii sexuale, că ar fi plătit-o de fiecare dată cu 100 de euro şi că ar fi primit chiar cadou de la acesta un telefon mobil. Din punctul ei de vedere, între ei s-ar fi legat o relaţie.

Dar tot pe filiera proxeneţi-Robert Negoiţă ea a ajuns să cunoască şi alţi PSD-işti. Cu unul dintre aceştia, Nicolae Bănicioiu, s-ar fi întâlnit la Constanţa, în vara aceluiaşi an 2008, la un concurs de Miss TSD. Acesta din urmă ar fi întreţinut relaţii sexuale cu Domnişoara X, însă nu a plătit acele favoruri. Pentru el nu a mai plătit nici Robert Negoiţă, fapt ce ar fi generat o serie de tensiuni pe această temă. În cele ce urmează găsiţi o parte a interviului dat de Domnişoara X, a cărui formă audio integralăapare pe www.puterea.ro.

Invitaţie la Parchet, făcută pierdută pe drum

Domnişoara X, personajul care povesteşte toate aceste amănunte intime legate de Victor Ponta, ne-a mai declarat că a primit şi o citaţie pentru a da declaraţii la Parchet. Însă de atunci, nimeni nu a mai căutat-o. Cum de mers la procurori i-a fost frică s-o facă, a ascuns citaţia departe de ochii familiei şi prietenilor şi a aşteptat. “Din fericire, nimeni nu mi-a mai zis să merg la declaraţii. Am bănuit că probabil s-a închis dosarul. Ceea ce vroiam eu era să nu mă afle colegii, părinţii, rudele. Îmi pare rău pentru ce am făcut şi sper să nu mai ajung vreodată să fac aşa ceva. Eram venită în Bucureşti, fără bani şi ceea ce-mi dădeau ei m-a ajutat”, povesteşte Domnişoara X.

Ceea ce nu ştia aceasta la vremea respectivă era că procurorii DIICOT care au instrumentat dosarul au considerat-o victimă a traficului de persoane. Motivul: vârsta pe care aceasta o avea. La momentul în care ea susţinea că era plătită de Victor Ponta, Domnişoara X avea 17 ani şi câteva luni. Acesta ar fi fost şi motivul pentru care nu ar fi putut pleca împreună cu el într-o vacanţă în Spania. Aceasta nu ar fi fost tratată ca un martor sau inculpat, ci ca o victimă a celor ce au abuzat de încrederea sa. În cazul lui Victor Ponta, dacă cele spuse de fată ar fi reale, încadrarea ar putea fi de la 3 la 15 ani. Motivul: sex cu un minor, pentru care s-au plătit diverse sume de bani. Ziarul „Puterea“ vă prezintă astăzi un prim episod din acest scandal sexual, ce ar putea avea urmări majore în politica românească.

Top-modele şi fetiţe pentru partid!
Scandalul damelor de companie livrate lui Robert Negoiţă de o aşa-zisă companie de modeling a izbucnit la mijlocul anului 2010, iar proxeneţii au ajuns în faţa judecătorilor în luna noiembrie a aceluiaşi an. În total, patru persoane au compărut în instanţă, aceştia fiind acuzaţi că au plasat peste 80 de fotomodele ca prostituate de lux în România, Italia sau Austria. Cei patru, Ion Valeriu Tămârjan, Relu Cornel Costan, Radu Ştefan Nicola şi Alexandru Gabriel Voicu, au încasat de pe urma serviciilor oferite de fete peste 100.000 de euro. În dosar apare ca martor, respectiv client al fetelor, şi Robert Negoiţă, patronul celui mai luxos hotel din România, Rin Grand Hotel. Totodată, DIICOT consemnează faptul că „inculpatul Costan Relu Cornel este cel care i-a făcut cunoştinţă lui Tămârjan Ion Valeriu cu Negoiţă Robert Sorin, cu reprezentanţii legali ai Casino Queen, cu Nuredin Beinur, Pantelis Kalliagkas, Munteanu Florin (de la radio SKY) şi poate chiar şi cu reprezentanţii TVR 2, Răzvan Nicolescu - director general - şi Ştefan Stănescu - producător de emisiuni”, cu toţii bănuiţi a fi întreţinut relaţii cu fetele livrate de agenţie.

„Făceam sex normal şi sex oral”
Confesiunile celei care susţine că a “prestat” pentruVictor Ponta

Rep.: Când l-ai cunoscut prima dată pe VictorPonta?
X.: Pe Victor Ponta l-am cunoscut în vara anului 2008, înluna iulie. S-a prezentat ca fiind şoferul lui Robert Negoiţă, sub numele de „Gabi”. Nu am avut atunci nici o relaţiesexuală, abia după o săptămână ne-am întâlnit, am avutrelaţii sexuale normale, după care a urmat să ne întâlnim înfiecare lună. Aproximativ... aproape un an.

Câţi ani aveai când l-ai văzut prima oară?
Când l-am cunoscut aveam 17 ani şi jumătate, eram minoră.

El ştia că eşti minoră?
Ştia că sunt minoră.

De unde ştia? I-ai spus câţi ani ai sau de unde ştia?
Da, m-a întrebat câţi ani am, dar nu m-a întrebat prima oară când ne-am întâlnit, abia adoua, a treia oară m-a întrebat ce vârstă am. Se aştepta să am mai mult, să fiu deja majoră. Mi-a propus să mergem într-o călătorie, să mai vin cu încă o fată. Dar eu nu puteam să iesdin ţară pentru că eram minoră pe atunci.

„Robert Negoiţă ne-a făcut legătura”

Cine v-a făcut legătura?
Cunoştinţă ne-a făcut Robert Negoiţă, la Rin Grand Hotel. Acolo ne întâlneam de obicei.Aveam cameră dată de Robert, care era trecută pe protocol. Mă plătea cu o sumă de 100 de euro.

Cine anume te plătea cu 100 de euro?
100 de euro îmi dădea Victor Ponta, plus ceea ce îmi dădea Robert Negoiţă, dublu.

Robert Negoiţă, în momentul în care v-a făcut legătura, ţi-a spus exact ce ai defăcut?
Mai fusesem la astfel de întâlniri şi ştiam că urmează să am relaţii sexuale cu Victor Ponta.

Tu ţi-ai dat seama de prima dată cine este?
Nu mi-am dat seama de prima oară. Abia a doua oară. Între timp s-a nimerit să îl şi văd latelevizor şi mi-am dat seama că totul a fost o glumă când s-a prezentat ca fiind şoferul luiRobert Negoiţă, şi că nici nu îl cheamă Gabi, cum se prezentase.

Aşa, ca şi tip... Din câte persoane ai mai cunoscut, cum ţi s-a părut?
Era o persoană liniştită. Nu era violent, nu era nesimţit.

Ai spus că aveaţi partide normale de sex. În ce constau?
Sex normal şi sex oral.

De obicei cât stătea cu tine?
Maximum o oră şi ne întâlneam seara, după ce îşi termina treburile.

V-aţi întâlnit vreodată în altă locaţie decât în hotelul lui Robert Negoiţă?
Nu, doar la Rin Grand Hotel.

În afară de bani, ţi-a făcut alte cadouri? Parfumuri, o pereche de ciorapi, haine?
Da, când am împlinit 18 ani mi-a făcut cadou un telefon BlackBerry.

Când a fost asta?
Dacă eu l-am cunoscut în vara anului 2008, în iarnă, când eu am împlinit 18 ani mi-a făcut cadou acel telefon.

Mai ai cumva telefonul?
Da, îl mai am.

Cadou - telefon cu poza soţiei în el

Telefonul era nou-nouţ, sau mai avea ceva date înregistrate pe el?
Da, mai avea date înregistrate pe el, cum ar fi o poză cu soţia lui. Dar acum nu mai am acea poză.

Dar el ţi l-a prezentat ca fiind totuşi un telefon nou, un cadou...
Da, da.

În afară de Victor Ponta, ai mai avut cu altcineva, prezentat de Robert, relaţii, din partid?
Da, cu Nicu Bănicioiu. S-a întâmplat tot în 2008, la mare, la un concurs de Miss TSD (Tineretul Social Democrat, nota red.). Mi l-a prezentat, şi ştiam că aşa face de obicei, nu neapărat pe Victor şi pe Nicu Bănicioiu, dar mi-a mai prezentat şi alte personaje care nu făceau parte din politică, şi, făcându-mi cunoştinţă cu el, am crezut că trebuie să am relaţii sexuale şi cu acesta, cu Nicu Bănicioiu. Am avut relaţii sexuale cu el, la un hotel unde eram cazată, mai exact la Flora, şi nu m-a plătit, nu mi-a dat nici un ban, după care şi Robert s-a supărat pe mine şi mi-a zis că nu am procedat bine că m-am întâlnit cu Nicu Bănicioiu.

„Începuse să se ascundă”

Revenind la Victor Ponta... cam cât timp v-aţi văzut, câte luni?
Aproximativ un an. Din iunie 2008, până în februarie, martie, 2009, până în primăvara lui 2009.

Şi de ce aţi încetat să vă mai vedeţi?
Nu ne-am mai văzut pentru că nu îmi mai răspundea la mesaje, nici nu mă mai căuta să îmi zică să ne întâlnim, nici nu îmi mai convenea preţul, şi oarecum începuse să se ascundă. Era prea ocupat cu serviciul şi nu mai vrea să facă asemenea chestii, cel puţin asta mi-a zis mie.

Când vă întâlneaţi, Victor Ponta folosea prezervativ?
Da, întotdeauna.

Te căuta şi din alte motive, să îţi spună că este o relaţie puţin specială între voi, îţi mai spunea o vorbă dulce la telefon?
Nu, nu, nu. Mă suna o dată pe lună şi mă întreba dacă pot să vin la Bucureşti, să ne întâlnim.

Ai fost vreodată la Parchet, să dai vreo declaraţie, de când a început acest scandal, sau la DIICOT?
Nu, niciodată. Nu am dat nici o declaraţie.

Să spunem că el neagă, că ar fi avut vreo relaţie cu tine, tu ai vreun argument, să-i spui „măi, cum spui tu că nu ai fost cu mine, când eu te ştiu atât de bine”, ce ai putea să îi spui?
A fost de faţă şi Robert Negoiţă, că doar el ne-a făcut cunoştinţă, şi a mai fost şi o fată. Nu mai ştiu cum o cheamă, dar dacă o văd o recunosc. Deci nu am fost doar eu cu el.

Dar câte fete eraţi în cercul ăsta?
Eram destule... La acea agenţie erau fete şi liniştite, şi altele care prestau şi alte servicii.

Niciun comentariu: