Dragi prieteni ai Roşiei Montana,
Vizionează filmuleţul - FRF, cianura şi banii. Suntem în ALERTĂ pentru distribuirea acestui mesaj!
Când presa tace, putem împreună fi cea mai mare reţea alternativă de transmitere a informaţiei. Avem nevoie de ajutorul tău ca adevărul să fie cunoscut!
http://www.youtube.com/watch?v=GT6jFQReWCs
Tu ai vinde Naţionala de Fotbal pentru spălarea imaginii unei corporaţii?
Ştim care este răspunsul nostru. Un răspuns, deşi la polul opus, are şi Mircea Sandu. Fără ezitare ar vinde contra unui pumn de bani preţuirea şi mândria pe care românii o au pentru echipa lor naţională.
Cumpărătorul ar fi putut fi nimeni altul decât mult blamata Roşia Montana Gold Corporation, compania care intenţionează să facă cea mai mare mină de aur la Roşia Montană. Numai că, din eroarea şi autosuficienţa FRF, tratativele s-au purtat cu un grup de oameni care au fost confundaţi cu RMGC. A urmat un şir ireal de erori, discuţii şi negocieri care au culminat cu o întâlnire la nivel înalt între Mircea Sandu şi aşa zişii RMGC-iști. Pentru a afla cât de servil este FRF-ul dispus să fie, grupul 11 pentru România au gândit cele mai hilare propuneri de greenwash (spălare a imaginii corporatiste) şi le-au servit pompos (în cadrul unei pseudo întâlniri de business) FRF-ului: clipuri publicitare de susţinere necondiţionată, vizita echipei naţionale în cariera şi "alergarea unor ture" în jurul unui iaz de decantare imaginar, închiderea gurii suporterilor şi punctul maxim - "închinarea unui pahar de cianură de către jucători". Nu a necesitat mare efort ca Mircea Sandu să accepte toate cerinţele făcute, în numele FRF. Pentru un contract de milioane de euro cu RMGC, Mircea Sandu ar fi semnat orice.
Grupul 11 pentru România a realizat în sprijinul Campaniei Salvaţi Roşia Montană prima acţiune de tip yesmen din România. Cu participarea jurnalistului Mihai Gotiu, informaţii revoltătoare au devenit publice. Înregistrările audio ale negocierilor purtate de FRF cu cei pe care îi credeau reprezentanţii companiei miniere sunt cu atât mai importante cu cât este singura dată când publicul are acces la tratative care dealtfel au loc cu uşile închise.
Întâmplarea de mai sus ar fi trebuit să facă prima pagină a presei din România. Cenzura realizată prin contractele de publicitate dintre RMGC şi trusturile de presă este însă atotprezentă. Astfel avem nevoie, mai mult ca niciodată ca informaţia să circule! Mesajul acestei acţiuni trebuie să ajungă la fiecare dintre prietenii noştri.
Trimite acest mesaj şi linkurile către filmuleţul de mai jos la întreaga ta agendă, către toţi prietenii şi cunoscuţii tăi, postează pe forumuri şi facebook, trimite suporterilor Naționalei, iar dacă eşti persoană publică distribuie informaţia către cei cu care interacţionezi.
Când presa tace, e rândul nostru să ne unim vocile şi să ne facem auzit mesajul!
De ce 11 pentru România?
Corporatişti, politicieni şi specialişti de tot felul mai pun la cale o strategie, o mică dezinformare sau poate chiar un mic tratat - ca tu să fii redus la tăcere. Până să reacţionezi, întreaga maşinărie se va fi pus în mişcare spre a strivi orice act rebel, trezirea conştiinţei sau orice alt gest de împotrivire. Sau cel puţin ei aşa îşi doresc. În opinia lor, Roşia Montana n-ar trebui să existe. Iar o echipă de oameni harnici, plătiţi cu onorarii de sute de mii de euro: Naumovici, Baltazar, Răzvan Theodorescu muncesc de zor ca tu să nu o mai vezi, să laşi privirea în jos şi să priveşti neputincios.
Dar asta nu e una din acele poveşti. E doar una în care pur şi simplu binele învinge.
Sub pretextul unui banal contract de sponsorizare poţi obţine orice. Iar beneficiarii îşi vor oferi rapid pe tava tăcerea şi mai mult de atât - sprijinul. Personajul nostru de acum e Mircea Sandu, dar mai ieri au fost media, grupul experţilor independenți pe probleme de patrimoniu şi aproape oricine şi-a dorit nişte arginţi. Cifrele o arată: 10 milioane euro a băgat RMGC în campania de publicitate, cu 1 milion de euro doar în presa scrisă, 800 000 euro este bonusul de succes al artizanului manipulării - Naumovici, iar despre finanţarea campaniilor electorale, ei bine aici putem licita: au fost milioane, a fost pentru un singur politician sau pentru toţi. Băsescu singur ne ajută aici să găsim răspunsuri.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu