Viaţa ca...accident!!! Şapte asasinate econmice în serie zguduie România!!!
De câteva zile România este zguduită de descoperirea a şapte asasinate economice în serie, produse de-a lungul a patru ani, în perioada 2006-2010, apărute zilele trecute . Principalul suspect este Sergiu Băhăian, care a fost arestat în noapte de vineri spre sâmbătă respective 16 ianuarie a.c., în jurul orei 3,00. Suspectul nu numai că s-a opus arestării, dar s-a şi bătut cu poliţiştii veniţi să-l aresteze intenţionând să calce cu autoturismul pe reprezentanţii Legii, care efectuau punerea în aplicare a unui mandate de arestare emis de procurorii DIICOT, pe numele suspectului S.B. Iată însă modul de operare. Asasinatele au fost execuţii în stil mafiot, două dintre victim fiind îngropate de vii la peste doi metri sub pământ, celelalte victim fiind ucise şi-apoi aruncate în Canalul Dunăre-marea Neagră, unele chiar de pe podul de la Cernavodă. Sergiu Băhăian este un cunoscut reprezentant al modelingului şi al showbiz-ului dâmboviţean, cu cazier, dispărut şi mai apoi arestat, prilej cu care a şi executat doi ani de închisoare. Cele şapte victime sunt administratori de firme, pe numele cărora lua în lesing diferite bunuri de folosinţă îndelungată, autoturisme, imobile etc., pe care apoi le scotea la vânzare. Urma, pentru a li se perde urmele, asasinarea celor pe numele cărora erau achiziţionate bunurile. Asasinatele, după modul în care au fost executate (prin lovituri cu ciocanul, îngropaţi de vii sau aruncaţi în Canalul Dunăre-Marea Neagră), pot fi etichetate drept crime abominabile, produse cu o violenţă nu doar rar întâlnită, ci greu şi de imaginat: “Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti şi Biroul Teritorial Ialomiţa, cu sprijinul tehnic şi informativ al SRI şi DGIPI şi împreună cu ofiţeri din cadrul BCCO Constanţa şi Bucureşti, au procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat de anvergură, constituit din peste zece persoane, având o structură ermetică, cu membri extrem de violenţi, specializat în fraude macro-economice, vizând prejudicierea unor firme, prin emiterea de file CEC sau bilete la ordin fără acoperire, în numele unor societăţi fictive", informează DIICOT.
Gruparea acţiona pe raza localităţilor Constanţa, Ialomiţa şi Bucureşti. "Modul conspirat de acţiune al grupului a necesitat alocarea de resurse umane şi materiale deosebite pentru monitorizarea acestuia. Membrii grupării foloseau, pentru săvârşirea infracţiunilor, persoane racolate în acest scop, pe numele cărora erau înfiinţate societăţile comerciale, care primeau toate indicaţiile privind modul de acţiune, iar după ce îşi îndeplineau rolul, erau eliminate", spune sursa citată.
Până în prezent au fost identificate patru victime, ucise prin cruzimi de către membrii grupului, în perioada 2006-2008. Potrivit DIICOT, victimele, după ce erau obligate să ingereze alcool şi pastile de diazepam, erau îngropate de vii sau aruncate în canalul Dunăre - Marea Neagră.
Două cadavre au fost găsite în curtea unei locuinţe din comuna Cerchezu, satul Măgura, judeţul Constanţa, fiind îngropate la o adâncime de aproximativ 2,5 metri, deasupra lor fiind turnat un strat de piatră şi beton.
În 11 ianuarie 2010 a fost descoperit cadavrul unei alte victime, ucisă prin aplicarea mai multor lovituri cu ciocanul în cap, cadavrul fiind apoi aruncat în Canalul Dunăre - Marea Neagră.
Cea de a patra victimă a fost ucisă în luna septembrie 2006, fiind aruncată de pe podul Cernavodă în Dunăre.
Prejudiciul estimat până în prezent depăşeşte suma de două milioane de euro. "Informaţiile deţinute până la această dată conturează posibilitatea ca şi alţi membri ai reţelei să fi fost eliminaţi astfel, fiindu-le suprimată viaţa prin aceleaşi metode", mai susţine DIICOT. Dar, potrivit DIICOT, ar putea fi vorba de încă trei victime.Alături de Sergiu Băhăian au mai fost reţinute încă 10 persoane, complice ale patronului firmei “Sabina Product”, Sergiu Băhăian. Iată cum Viaţa poate devinii un…accident! În vreme ce pentru criminalii în serie, violenţa, sadismul, asasinatele şi crimele abominabile sunt mult mai de preţ. Ştefan Dumitru Afrimescu
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu