“Guvernul din umbră” al Planetei!
Cine face parte din "Guvernul mondial"?!
Reuniunea din 2011 a grupului Bilderberg a avut loc în staţiunea elveţiană Saint-Moritz, în perioada 9-12 iunie. În presă au apărut deja o parte din numele celor care au participat la această reuniune.
Înfiinţat în 1954 în hotelul olandez cu acelasi nume, grupul Bilderberg îşi propunea să întărească relaţiile dintre SUA şi Europa. Acum grupul este prezidat de Henry Kissinger, fost secretar de Stat al SUA, şi de vicontele Etienne Davignon, fost vicepreşedinte al Comisiei Europene. După spusele lui Denis Healey, fost ministru britanic al Apărării şi de Finanţe, "Bilderberg a devenit cel mai folositor grup internaţional pe care l-am frecventat". Aceasta şi pentru că, sub garanţia confidenţialităţii, participanţii vorbesc foarte deschis.
Participă la întruniririle Bilderberg nu doar capete încoronate, mari finanţişti, producători de arme, politicieni, ci şi patroni de presă şi jurnalişti. Însă niciunul dintre aceştia nu relatează nimic despre dezbateri şi nici nu sugerează modul în care acestea ar fi influenţat evenimentele ulterioare.
Cincidenţe doar?
Coincidenţe sau nu, pe atunci guvernatorul Bill Clinton a participat la reuniunea Bilderberg din 1991, iar apoi a devenit preşedinte. În 2002, şeful Pentagonului, Donald Rumsfeld a planificat intervenţia din Irak, iar în 2003, Valery Giscard d'Estaing a prezentat proiectul noii constituţii europene. Tot în acest cadru, Herman Van Rompuy a fost "uns" preşedinte al Consiliului European.
Ţarile cu cei mai mulţi participanţi în acest an la reuniunea din 2011 a grupului Bilderberg sunt Statele Unite ale Americii (29), Elveţia (10), Marea Britanie (9), Franţa, Canada şi Olanda (câte 6), Germania, Italia şi Spania (câte 5). Din partea organizaţiilor internaţionale participă 9 oficiali.
Lista obţinută de jurnalişti nu este însă completă întrucât unii participaţi au cerut ca numele lor să nu apară, potrivit Infowars.com
Belgia
Luc Coene, guvernatorul Băncii Naţionale a Belgiei
Etienne Davignon, ministru de Stat
Thomas Leysen, preşedinte Umicore
China
Fu Ying, vicepremier al Afacerilor Externe
Yiping Huang, profesor de economie la Universitatea Peking
Danemarca
Anders Eldrup, CEO DONG Energy
Federspiel Ulrik, vicepreşedinte Haldor Topsøe A/S
Peter Schütze, membru în consiliul director al Nordea Bank AB
Germania
Josef Ackermann, preşedinte al bordului de conducere şi al comitetului executive Deutsche Bank
Thomas Enders, CEO Airbus SAS
Peter Löscher, preşedinte şi CEO al Siemens AG
Matthias Nass, şeful corespondenţilor internaţionali al publicaţiei Die Zeit
Peer Steinbrück, membru al parlamentului german şi fost ministru de Finanţe
Finlanda
Matti Apunen, director al Formului de afaceri şi politică EVA
Ole Johansson, preşedinte al Confederaţiei industriaşilor finlandezi
Jorma Ollila, preşedinte Royal Dutch Shell
Mikael Pentikäinen, redactor-şef Helsingin Sanomat
Franţa
Nicolas Baverez, partener al firmei de avocatură globală Gibson, Dunn & Crutcher LLP
Nicolas Bazire, director al grupului Arnault /LVMH
Henri Castries, preşedinte şi CEO AXA
Maurice Lévy, preşedinte şi CEO al grupului de comunicare Publicis Groupe
Thierry de Montbrial, preşedinte al Institutului Francez pentru Relaţii Internaţionale
Olivier Roy, profesor de la European University Institute
Marea Britanie
Marcus Agius, preşedinte Barclays
Douglas J.Flint, preşedinte HSBC Holdings
John Kerr, membru al Camerei Lorzilor şi vicepreşedinte Royal Dutch Shell
Richard Lambert, director non-executiv Ernst & Young
Peter Mandelson, membru al Camerei Lorzilor şi preşedinte al Global Counsel
John Micklethwait, redactor-şef The Economist
George Osborne, cancelar (ministru) Finanţelor
Rory Stewart, membru al Parlamentului
J. Martin Taylor, preşedinte Syngenta International
Grecia
George A.David, preşedinte Coca-Cola H.B.C. S.A.
Gikas A. Hardouvelis, economist şef Eurobank EFG
George Papaconstantinou, ministru de Finanţe
Loukas Tsoukalis, preşedinte ELIAMEP Grisons
Organizaţii internationale
Joaquín Almunia, vicepreşedinte al Comisiei Europene
Frans van Daele, şeful staff-ului preşedintelui Consiliului European
Neelie Kroes, vicepreşedinte al Comisiei Europene
Pascal Lamy, director general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului
Herman van Rompuy, preşedinte Consiliul European
Josette Sheeran, director executiv al Programul Alimentar Mondial al Naţiunilor Unite
Javier Solana Madariaga, preşedintele al Centrului pentru Economie Globală şi Geopolitică
Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene
Robert B.Zoellick, preşedintele Băncii Mondiale
Irlanda
Paul Gallagher, consilier, fost procuror general
Michael McDowell, consilier, fost viceprim-ministru
Peter D.Sutherland, preşedinte Goldman Sachs International
Italia
Franco Bernabè, CEO Telecom Italia
John Elkann, preşedinte Fiat
Mario Monti, preşedintele Universităţii Luigi Bocconi
Paolo Scaroni, CEO Eni
Giulio Tremonti, ministrul Economiei şi Finanţelor
Canada
Mark J.Carney, guvernatorul Bancii Canadei
Edmund Clark, preşedinte şi CEO TD Bank Financial Group
Frank McKenna, , vicepreşedintele TD Bank Financial Group
James Orbinksi, profesor la Universitatea din Toronto
J. Robert S, Prichard, preşedinte Torys LLP
Heather Reisman, preşedinte şi CEO Indigo Books & Music Inc. Center
Olanda
Marc J.Bolland, director executiv Marks and Spencer
Marc E. Chavannes, editorialist politic şi profesor de jurnalism
Victor Halberstadt, profesor la Universitatea Leiden, fost secretar general al întâlnirilor de la Bilderberg
Regina Olandei
Uri Rosenthal, ministrul Afacerilor Externe
Jaap W. Winter, partener al casei de avocatura De Brauw Blackstone Westbroek
Norvegia
Egil Myklebust, fost preşedinte al consiliului director SAS, sk Hydro ASA
Prinţul Moştenitor Haakon al Norvegiei
Ole Petter Ottersen, rector la Universităţii din Oslo
Erna Solberg, liderul Partidului Conservator
Austria
Oscar Bronner, CEO Standard Medien AG
Werner Faymann, cancelar federal
Walter Rothensteiner, preşedintele bordului Raiffeisen Zentralbank Österreich AG
Rudolf Scholten, membru al consiliului director Oesterreichische Kontrollbank AG
Portugalia
Francisco Pinto Balsemão, preşedinte şi CEO IMPRESA, fost prim-ministru
Clara Ferreira Alves, CEO Claref LDA, scriitoare
António Nogueira Leite, membru al conducerii José de Mello Investimentos
Suedia
Alexey A. Mordashov, CEO Severstal Schweden
Carl Bildt, ministrul Afacerilor Externe
Ewa Björling, ministrul Comerţului
Jacob Wallenberg, preşedinte Investor AB
Elveţia
Peter Brabeck-Letmathe, Director Nestlé S.A.
Hans Groth, Director de Onoare al Unităţii de Oncologie şi Politici de Sănătate la Pfizer Europa
Barbara Janom Steiner, Şef al Departmentului de Justiţie, Securitate şi Sănătate
André Kudelski, Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Kudelski Group S.A.
Doris Leuthard, Cancelar Federal al Cantoanelor
Martin Schmid, Preşedinte al Guvernului Cantonului Grisons
Rolf Schweiger, Membru al Consiliului Elveţian de Stat
Rolf Soiron, Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Holcim Ltd. şi Lonza Ltd.
Daniel L. Vasella, Preşedinte Novartis AG
Jürg Witmer, Preşedinte al Givaudan SA şi Clariant AG
Spania
Juan Luis Cebrián, Preşedinte al Consiliului de Administraţie PRISA
María Dolores de Cospedal, Secretar General al Partidului Popular
Bernardino León Gross, Secretar General al Preşedinţiei Guvernului Spaniol
Juan María Nin Génova, Preşedinte al Băncii "La Caixa"
Majestatea Sa Regina Sofia a Spaniei
Turcia
Süreyya Ciliv, Preşedinte al Consiliului de Administraţie Turkcell Iletisim Hizmetleri A.S.
Tayyibe Gülek Domac, fost Ministru de Stat
Mustafa V. Koç, Preşedinte Koç Holding A.S.
Sefika Pekin, Membru Fondator al firmei de avocatură Pekin & Bayar
SUA
Keith B. Alexander, Director al Agenţiei Naţionale de Securitate
Roger C. Altman, Preşedinte Evercore Partners Inc.
Jeff Bezos, Fondator şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Amazon.com
Timothy C. Collins, Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Ripplewood Holdings, LLC
Martin S. Feldstein, Profesor de Economie la Universitatea Harvard Reid Hoffman, Cofondator şi Director Executiv al LinkedIn
Chris R. Hughes, Cofondator Facebook
Kenneth M. Jacobs, Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Lazard
James A. Johnson, Vicepreşedinte al Perseus, LLC
Vernon E. Jordan Jr., Director Executiv al Lazard Frères & Co. LLC
John M. Keane, Membru al SCP Partners; general în retragere al Armatei SUA
Henry Kissinger, Preşedinte al Kissinger Associates, Inc.
Klaus Kleinfeld, Preşedinte al Aluminum Company Of America
Henry R. Kravis, Copreşedinte şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Kohlberg Kravis, Roberts & Co.
Marie-Josée Kravis, membru al Hudson Institute, Inc.
Cheng Li, Director al Diviziei de Cercetare John L. Thornton China Center, Brookings
Instituţii
Craig J. Mundie, Cercetător Şef la Microsoft
Peter R. Orszag, Vicepreşedinte Citigroup Global Markets, Inc.
Richard N. Perle, Membru al American Enterprise Institute for Public Policy Research
David Rockefeller, Fost Preşedinte al Chase Manhattan Bank
Charlie Rose, Jurnalist
Robert E. Rubin, Preşedinte al Consiuliului de Afaceri Externe, fost Secretar al Trezoreriei
Eric Schmidt, Director Executiv Google Inc.
James B. Steinberg, Vicesecretar de Stat
Peter A. Thiel, Preşedinte al Clarium Capital Management, LLC
Christine A. Varney, Procuror General pe Politici Antitrust
James W. Vaupel, Director Fondator al Institutului de Cercetări Demografice Max Planck
Kevin Warsh, Fost membru al Rezervei Federale de Stat
James D. Wolfensohn, Preşedinte al Wolfensohn & Company, LLC
Şt.D. Afrimescu
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu