Ghaddafi, afara din Istorie

Ghaddafi, afară din istorie!
Cat de mult mai poţi fi iubit sau respectat de compatrioţi, după 40 de ani de dictatură personală? Aceasta ar trebui să fie întrebarea oricărui dictator, din orice colţ al lumii, fie că e vorba de Europa, Asia, Australia, cele trei Americi, Antarctica sau Africa. Ei bine, Ghaddafi nu realizează că toată iubirea, respectful şi admiraţia, concetăţenilor săi, admiţand că vor fi nutrit vreodată aceste sentimente, s-au topit de mult în cei peste 40 de ani de dictatură personală. Ghaddafi nu vrea, sau poate să concepă că toate au un sfarşit, chiar şi o dictatură personală şi preferă să aresteze şi să-şi ucidă partea de populaţie care nu-l mai adulează, care a ieşit în stradă, pentru a-l răsturna de la putere, amintindu-i că nici măcar el, Ghaddafi, dictatură lui sau cei peste 40 de miliarde USD, furaţi de la gurile libienilor, nu sunt veşnici. Veşnică ar putea fi Libia, dar numai dacă Ghaddafi nu apucă s-o scufunde înainte de-a renunţa, fie şi-n al 13-lea ceas, la propria-i dictatură. Trist este că, în toţi cei peste 40 de ani de dictatură personală sau măcar în ultimele şase luni, nu a învăţat nimic din lunga listă cu “lecţiile” numite, Stalin, Hitler, Ceauşescu, Jivkov, Iaruzelski, Miloşevic, Ferdinand Markos, Benazil, sau Mubarak. Sfarşitul dictaturilor personale ale celor enumeraţi ar trebui să se constituie în tot atatea lecţii pentru Ghaddafi şi oricare alt dictator de-aiurea. Pentru Ghaddafi, cel cu peste 1000 de victime pe conştiinţă, făcute numai de la începutul acestei revolte libiene, unica soluţie rămane ieşirea din Istorie pe uşa ei din dos, şi plecarea în uitare definitivă. Şi aceasta, pentru că în afara poporului libian, cred că nimeni nu ar accepta să-şi păteze mainile şi conştiinţa cu sangele unui tiran. Un tiran la fel de sangeros ca şi Hitler, Stalin, Ceauşescu, Miloşevic, Sadam sau Mubarak. Un criminal la fel de odios ca toţi cei enumeraţi. Locul acestora este la coşul de gunoi al Istoriei şi nu în fruntea unor naţiuni, oricare ar fi acelea. Ce meriite ar trebui să i se atribuie lui Ghaddafi, care şi-a ţinut poporul organizat mai rău ca în Evul Mediu: în triburi. Îngrădirea accesului la liberă exprimare, la informaţie, la dreptul de a alege şi de-a fi ales, la învăţămant, cultură şi civilizaţie, în ciuda unor bogăţii imense pe care le deţine Lbia, atat în petrol şi gaze, cat şi în pietre preţioase. Ce a făcut Ghaddafi cu aceste bogăţii? Şi constituit ce mai mare avere deţinută vreodată de un şef de stat fie chiar şi dictator şi s-a înarmat pană-n dinţi. Pentru a se apăra de cine? De propriul popor!!! De proprii concetăţeni!!! Ştefan Dumitru Afrimescu

Editorial

Editorial Japonia-continuarea apropierii de Apocalipsă!?
Nu trebuie să fii Nostradamus, vreun preot maiaş, ori nu ştiu ce vizionar, ca să-ţi dai seama că civilizaţia Terrei se află la răscruce. Că Divinitatea supremă, Dumnezeu sau oricum s-o fi numind, pe de-o parte s-a cam săturat de erorile şi ororile omenirii, pe de-altă parte, se pare că ca acest colţ de Univers, numit Planeta Pămant se apropie de încherea unui alt ciclu de civilizaţie, din nenumăratele, care s-au perindat pe suprafaţa ei. Oricum, tot ceea ce se întamplă de caţiva ani, începand cu Cernobal, seamănă teribil de mult cu apropierea Apocalipsei, iar ceea ce-a urmat după Cernobal, cu o continuare a apropierii de punctual terminus al acestui ciclu de civilizaţie şi de momentul ZERO al unui nou “Bing-Beng”! Episodul Japonia ar putea fi doar o nouă etapă în apropierea tot mai iminentă de încă un sfarşit, dar şi de un deocamdată doar virtual început.
Remember!
Aşadar, 1986 sau mometul Cernobal, pare să fi fost declanşatorul începutului de declin al acestui ciclu de civilizaţie al Terrei. Incompetenţa şi inconştienţa liderilor sovietici, dar nu numai, puteau aduce Europa (si nu numai), în situaţia autodistrugerii. Chiar şi aşa numai, accidentul de la Cernobal a făcut şi continuă şi azi să facă mult mai multe victime în randul cetăţenilor Europei, decat au făcut cele două bombe nucleare aruncate asupra Hiroşimei şi Nagasaki la sfarşitul celei de-a doua conflagraţii mondiale. Din păcate, aproape nimeni, dintre cei cu responsabilităţi la nivel planetar nu a înţeles nimic din acel avertisment. Nimeni nu a trecut la luarea unor măsuri urgente de verificare a tututor centralelor atomo-nucleare din lume, la supunerea acestora la teste aidoma condiţiilor create de seismul din Japonia, urmate de efectele seismului din arhipeleagul nipon. Se evitau aceste situaţiile limită prin care trece acum Japonia şi, destul de probabil, nu numai. Japonia riscă repetarea scufundării Atlantidei, Atlantida fiind, la randul ei se pare, tot un arhipeleag. S-ar putea însă, ca Japonia să treacă prin încercări vecine cu Apocalipsa, pe care nu sunt foarte sigur că le merită. Stefan Dumitru Afrimescu

Exclusivitate media

EXCLUSIVITATE NU le mai ajunge de cand tot fură!
Nicolescu sau Pendiuc şi-a tras bloc pe terenul grădiniţei din Craiovei!
Am stat de multe ori să mă întreb dacă nu cumva “Doamne-Doamne” ăsta, de la o vreme stă mai mult plecat în concediu! Dacă nu cumva doarme pe el, la fel cum dorm politicienii noştri prin Parlament! Şi aceasta, pentru că, de la un timp prea nu mai vede ce se întamplă prin “parohia” asta a sa, numită Romania (sau Romanica?!)! Bunăoară, nu le mai vede politicienilor noştri, altminteri nişte jepcari sadea, care au furat Romania, nu doar ca-n codru, ci, cu tot cu codri, nici ilegalităţile, nici abuzurile, nici conturile burduşite cu paray, nici măcar averile, care sunt la suprafaţă şi se văd chiar şi de pe Lună! Ar mai fi o explicaţie: aceea ca şi “Doamne-Doamne” să fi trecut de partea lor. Ceea ce nici n-ar fi atat de extraordinar, la cată corupţie este în Romania şi la caţi corupţi încă nedovidiţi de instanţe, există! Dar, am să vă las pe voi să-i “judecaţi” în locul reprezentanţilor unor instituţii abilitate ale statului, care dorm pe banii voştri, în loc să-şi facă datoria, pentru care au fost numiţi, aleşi ori “plantaţi” politic de către mafiile politico-administrative din unele partide. Nimic mai mult!

Modus operandi!
Unul dinntre cei doi (sau poate chiar împreună), au pus mai întai ochii pe terenul grădiniţei din cartierul piteştean Craiovei. Cel care ştia de existenţa terenului era primarul piteştiului Tudor Pendiuc, mai ales că locuise în tinereţe în bl. 2 din cartierul amintit, destul de aproape de grădinţa la care şi-a dat şi cele două odrasle. Apoi, în calitatea de edil ştia cel mai bine ce are în propria “ogradă”. Cert este că pană la urmă s-a găsit un “moştenitor” în persoana celui mai bătran şi experimentat jurist din primăriea Piteşti, care a fost pus în posesie pe o parte din terenul grădiniţei, tocmai pe terenul de joacă, destinat micuţilor. Oricum, într-un timp record aproximativ 7-8 luni a răsărit ca din pămant o mandreţe de bloc de şase etaje şi cu garaj la subsol, a cărui recepţie a fost făcută în septembrie 2010. Totul făcandu-se pe tăcute şi cu o discreţie, vecină cu Legea Omertei.

Legea Omertei!
Niciunul dintre vecini nu vrea să vorbească nimic despre proprietarul blocului, despre proprietarii apartamentelor sau despre preţul de achiziţie, păstrandu-se astfel un adevărat mister în jurul imobilului amintit. Demn de amintit ar fi poate şi faptul că petrolistul Dinu Patriciu şi-a plantat, nu ştim cat de întamplător, un magazin din lanţul de magazine numet “Mic Gro”, chiar la parterul blocului în cauză. La fel de demn de precizat este şi faptul, că în parcarea din faţa blocului sunt parcate, aproape exclusiv, numai limuzine şi jeep-uri, cu numere de Bucureşti. Mă întreb ce mărci de maşini s-or fi afland în parcarea de la subsol. Şi mai trebuie precizat încă un aspect: blocul se află situat în spatele Gridiniţei, dar şi în imediata apropiere a Stadionului “Aripi” aparţinand Şcolii nr. 11 cu profil sportive, ceea ce nu ar fi exclus să fi fost construit cu “dedicaţie” pentru “fotbaliştii lu’ Peşte” de la F.C. Argeş, care se sunt pe punctual de a retrograda şi din Liga a-ll-a , probabil direct în Liga a lV-a. Aceasta, în timp ce cateva zeci actori, scriitori, poeţi şi jurnalişti, locuiesc în Teatru, cu chirie, la ţară sau cu reale perspective de-a ajunge să locuiască în canale.
Ştefan Dumitru Afrimescu

EXCLUSIVITATE NU le mai ajunge de cand tot fură! Nicolescu sau Pendiuc şi-a tras bloc pe terenul grădiniţei din Craiovei!
Am stat de multe ori să mă întreb dacă nu cumva “Doamne-Doamne” ăsta, de la o vreme stă mai mult plecat în concediu! Dacă nu cumva doarme pe el, la fel cum dorm politicienii noştri prin Parlament! Şi aceasta, pentru că, de la un timp prea nu mai vede ce se întamplă prin “parohia” asta a sa, numită Romania (sau Romanica?!)! Bunăoară, nu le mai vede politicienilor noştri, altminteri nişte jepcari sadea, care au furat Romania, nu doar ca-n codru, ci, cu tot cu codri, nici ilegalităţile, nici abuzurile, nici conturile burduşite cu paray, nici măcar averile, care sunt la suprafaţă şi se văd chiar şi de pe Lună! Ar mai fi o explicaţie: aceea ca şi “Doamne-Doamne” să fi trecut de partea lor. Ceea ce nici n-ar fi atat de extraordinar, la cată corupţie este în Romania şi la caţi corupţi încă nedovidiţi de instanţe, există! Dar, am să vă las pe voi să-i “judecaţi” în locul reprezentanţilor unor instituţii abilitate ale statului, care dorm pe banii voştri, în loc să-şi facă datoria, pentru care au fost numiţi, aleşi ori “plantaţi” politic de către mafiile politico-administrative din unele partide. Nimic mai mult!
Modus operandi! Unul dinntre cei doi (sau poate chiar împreună), au pus mai întai ochii pe terenul grădiniţei din cartierul piteştean Craiovei. Cel care ştia de existenţa terenului era primarul piteştiului Tudor Pendiuc, mai ales că locuise în tinereţe în bl. 2 din cartierul amintit, destul de aproape de grădinţa la care şi-a dat şi cele două odrasle. Apoi, în calitatea de edil ştia cel mai bine ce are în propria “ogradă”. Cert este că pană la urmă s-a găsit un “moştenitor” în persoana celui mai bătran şi experimentat jurist din primăriea Piteşti, care a fost pus în posesie pe o parte din terenul grădiniţei, tocmai pe terenul de joacă, destinat micuţilor. Oricum, într-un timp record aproximativ 7-8 luni a răsărit ca din pămant o mandreţe de bloc de şase etaje şi cu garaj la subsol, a cărui recepţie a fost făcută în septembrie 2010. Totul făcandu-se pe tăcute şi cu o discreţie, vecină cu Legea Omertei.
Legea Omertei! Niciunul dintre vecini nu vrea să vorbească nimic despre proprietarul blocului, despre proprietarii apartamentelor sau despre preţul de achiziţie, păstrandu-se astfel un adevărat mister în jurul imobilului amintit. Demn de amintit ar fi poate şi faptul că petrolistul Dinu Patriciu şi-a plantat, nu ştim cat de întamplător, un magazin din lanţul de magazine numet “Mic Gro”, chiar la parterul blocului în cauză. La fel de demn de precizat este şi faptul, că în parcarea din faţa blocului sunt parcate, aproape exclusiv, numai limuzine şi jeep-uri, cu numere de Bucureşti. Mă întreb ce mărci de maşini s-or fi afland în parcarea de la subsol. Şi mai trebuie precizat încă un aspect: blocul se află situat în spatele Gridiniţei, dar şi în imediata apropiere a Stadionului “Aripi” aparţinand Şcolii nr. 11 cu profil sportive, ceea ce nu ar fi exclus să fi fost construit cu “dedicaţie” pentru “fotbaliştii lu’ Peşte” de la F.C. Argeş, care se sunt pe punctual de a retrograda şi din Liga a-ll-a , probabil direct în Liga a lV-a. Aceasta, în timp ce cateva zeci actori, scriitori, poeţi şi jurnalişti, locuiesc în Teatru, cu chirie, la ţară sau cu reale perspective de-a ajunge să locuiască în canale. Ştefan Dumitru Afrimescu

Poeme din volumul Dincolo de ...dincolo! (Fragment)

Poeme din volumul Dincolo de…dincolo!
(Fragment)
-*-
… Şi eu, care vegheam stelele crude,
Vegheam cerul să nu se spargă
Înainte ca Tu să optezi, între da sau nu!
Mai ştiu că la ceasul acela,
Bolţile-i erau în nemişcare
Râurile duceau plângând de mână un copil pană la izvoare
Iar sub tinere ceruri viaţa dădea buzna în viaţă!
E adevărat, erau şi alte timpuri!
Apoi am aţipit şi veghea însăşi, aţipise.
Era tîrziu şi-n stele!
Când m-am trezit, până şi aerul încărunţise,
poate, de-atâta aşteptare!)
Ce să mai vorbim de lume! Eram în lumea asta, dar lumea mea
Era mult prea în urmă sau cine ştie cât de înainte.
În cer era o vale şi Pământul tot era un munte.
Viaţa mea, nici nu mai ştiu, era în mine sau fugise?!
De fapt, mergeam alături, fiecare umbra celuilalt.
Şi tu, tu care erai vis doar sau, pur şi simplu, un surâs,
Contur de carne şi de sânge,
Demult, violat numai de îngeri sau de zei
Însă, vezi bine, totuşi violat,
Tu, care acum erai salvarea mea, deşi erai la rându-ţi de salvat
Tu vei fi de-acum şi veghetor şi veghe.
Altfel se va face iar târziu,
În viaţă se va face frig, în jur pustiu, şi-n noi, deşert,
Iar noi vom căpăta înfăţişarea a două pietre,
Uitate una în cealaltă,
Şi amîndouă ajunse depozite de linişti, statui ale degringoladei,
E-adevărat, însă, statui!
Ei şi...?! Glorificând pe cine?
-x-
De-aceea, ţi-am arătatat mai întâi cum cerul
se naşte primăvara-n iarbă,
apoi, cum râul acela a devenit somnul unui copil,
nu se ştie cine va fi venit primul pe lume, râul sau el
pentru că, între timp, au încărunţit amândoi.
A rămas unul şi-a plecat celălalt.
Ţi-am arătat, mai apoi, într-un apus, corabia pe care am urcat,
corabia s-a-ntors, eu însă,
mai navighez şi-acum, în alte mări, pe alte corăbii,
sub altfel de pavilioane. Am să ţi le-arăt pe toate într-o zi,
atunci când ne vom iubi fără dorinţa zilei de apoi,
fără niciun fel de urmaşi, nici iluştri, nici şterşi,
întorcându-ne mereu în viaţă, adică acolo unde n-am reuşit să rămânem,
pentru ca-ntotdeauna mai rămâne câte ceva de făcut,
desigur, cât vom mai crede şi-n adevărul acesta,
Pe urmă, ne vom întoarce la corabia pe care am urcat,
pentru a face cu ea ultimul drum, prevăzut, fără nicio escală.
Vom călători pe o mare de timp, sub pavilion alb,
pe sub ceruri străine, fără ţărmuri şi fără cuvinte.
-x-
Ceea ce va urma, va fi o nerostire
a adevărului în faţa fricii de-adevăr,
pentru că din tăceri şi spaime
au fost dăltuite bolţile cerului, iar cerul…
cerul fu ridicat din nelinişti şi-ndoieli,
îndoieli pe care lumea şi le-a urcat mai sus,
nemaifiind în lume loc,
pentru ca, mai apoi, nemaifiind nici timp,
cu timpul să coboare totul şi să urce lumea.
-x-
Până atunci, noaptea continuă să descrească,
Dezbrăcându-se de întuneric pe câte o stea,
Iar în iarbă, zorii mai dau încă naştere zilei,
Pentru ca lumea să poată pleca
să-şi linşeze visele, avute peste noapte.
Apoi, aceeaşi oameni încep să-şi caute pâinea,
Şi-s oameni cu chipuri brutale, disperaţi, fericiţi!
Unii mulţumiţi că mai există totuşi,
Alţii nemulţumiţi că mai sunt încă,
Cu toţii însă adorm cu moartea-n suflet
şi cu un cântec despre viaţă pe buze!
-*-
Apoi, ziua începe să scadă,
noapte se-mbracă iarăşi în stele.
Ce hlamidă frumoasă este întunericul!
Şi ce vise o mai fi având lumea?
-x-
Ascultă noaptea femeie, şi auzi-o cum strigă
După cei plecaţi poate, sau la cei care stau gata să vină.
Ascultă-i strigătul şi mângâie-i rănile uitate deschise
Şi nu uita, sunt şi rănile lumii,
Chiar dacă lumii aceleia nu i-a păsat nicidată de noi,
Mângâie-i rănile şi-adoarme-o!
-x-
Pentru că, deocamdată, sufletul mi-e zugrăvit şi nu gol,
Zugrăvit în toate culorile pe care le-au avut pasiunile lui
Şi dezastrele altora,
Şi asta pentru ca la sfârşit să se-aleagă cu puţină ură escamotată,
Cu şi mai multă indiferenţă
Şi cu un munte de greaţă!
Deocamdată sufletul mi-e zugrăvit şi nu gol.
Zugrăvit în toate culorile
acestui paradis şi infern la un loc.
-x-
Şi apoi, în zadar, vântul îşi bate joc de culori.
Spun în zadar, pentru motivul că, cea mai puţină culoare
Rămâne culoarea însăşi. Asta vine la fel ca atunci când din întâmplare
dai peste o pereche de îndrăgostiţi
şi nu prea multa lor apropiere te-ar orbi
ci, apropierea însăşi
pe urmă, vedeţi? Între cuvinte şi idei
sunt mai multe de neînţeles, decat
suntem noi în stare să nu mai înţelegem.
-*-
Şi apoi cum să nu fii?
Stai şi te întrebi aproape uimit
de ce-ţi poate trece prin gând,
sfârşind prin a o recunoaşte aproape,
e adevărat, puţin uluit asemenea cuvintelor
uimite şi ele, de cate ganduri pot exprima!
-*-
Aţi închis eternitatea îndărătul unor ziduri.
Şi este aşa de mult de atunci
Că am şi uitat-o cum arată
Şi-o mai aduce aminte cineva?
“Mmmda, e ca un murmur,
Pe care, dacă apuci să i-l auzi,
E ca şi cum ţi-ai fi terminat de scris ultimul poem
Al ultimei cărţi la care lucrai!”
Şi-atunci nu-ţi mai rămâne decât să taci şi să aştepţi!
Să aştepţi să se clocească în tine cuvintele!
Şi când vei fi terminat aşteptarea,
Să-ncepi să te-ntrebi,
(desigur, dacă mai ai timp de pus întrebări),
Ce ţi-a fost viaţa?
Şi tot tu să-ţi răspunzi:
N-am ştiut decât să tac şi să aştept.
Am dat un cunoscut pe alt necunoscut
şi tot n-am înţeles.
apoi destinul, nu mi-a surâs decât odată,
şi atunci eram plecat.
Restul găsiţi în poemele mele apucate nescrise!
-x-
Şi nu mai am timp
Pentru că, toţi cei care mi-au fost alături până mai ieri
Au plecat să-şi caute ţara, destinul…
Eu? Eu ce mai aştept?
-x-
Se va însera în curând şi iarăşi voi începe să mă adâncesc în stele
Urmând, cu bruma de sânge care mi-a mai rămas,
Să colorez cerul!
Pentru că, la noapte (am uitat să vă spun),
la noapte, pe retina ochilor mei, vor tipărite inscripţii
de către un înger, plângând!
Ce mai vreţi, poate nu vom mai simţi gerul,
Atunci când spre zori, vom înălţa cort
Chiar pe linia orizontului,
Lîngă somnul Mariei,
Foarte aproape de muţenia stelelor.
-x-
Pentru că sărmana lume, ajunsă azi, cea mai săracă,
Lume, încotro mai duc drumurile tale?
Şi încotro vor mai duce mâine,
Lume, ajunsă dintr-o dată (ce altceva decat…?),
reserve de tăceri şi laşităţi (prost învăţate).
Pentru că cel mai bine ai ştiut
Să uiţi frumos şi să minţi cel puţin tot la fel.
Să suferi cât toate celelalte lumi,
Şi să înduri cât toate la un loc.
Suferind, însă, nu vei mai avea cum te îndobitoci.
Aceasta, nu-i nimic, va veni pe urmă,
Atunci când vlăguită cum vei ieşi,
Pentru că n-ai altfel cum intra,
În alte nesfârşite reserve de tăceri şi laşităţi.
Pentru că lume, nimic n-a învăţat, niciodată,
Iar din ce-a ştiut cel mai bine,
n-a ştiut decît să te continui,
ceea ce nu e deloc puţin, deşi, gândind un alt timp,
te putea regândi pe tine, întorcându-se mereu acolo,
de unde-ai plecat, şi nu unde n-ai putut să rămâi,
în curaj, în lumină, în adevăr,
în bruma de demnitate, în puţinele libertăţi,
în şi mai puţina iubire,
într-o viaţă şi un timp,
pe care să nici nu le mai recunoaşti, motive
şi să fugi înapoi, adică în timp sau în somn.
Poate, cu timpul, te vei regăsi!
Ştefan Dumitru Afrimescu

Poem din volumul “Poemele Iubirii”
Poem 1
Autogara Coridorului patru, paneuropean!

Alergi în lungul coridoarelor
sîngelui meu, nici albastru, nici
roşu, nici verde, alergi cu viteza luminii.
Şi-n pletele-ţi lungi, asemenea
unei cozi de cometă, se-agaţă
câte o umbră. Iubito mă doare
de-atunci fiecare stea căzătoare,
mă dor coridoarele goale, mă
dor vorbele grele, ale tale
sau ale mele, mă dor globulele...
Ştii, sunt un fel de ţară caldă din
lumea a treişpea, traversată
de Coridorul patru paneropean,
prevăzută cu o singură autogară,
în care ai garat pentru o vreme.
Acum, îmi fojgăi cu şoapte prin
Sângele, în care-n curând, va mai fi
noapte şi-atât.
Ştefan Dumitru Afrimescu

În curand şi-n exlusivitate o anchetă privind blocul privat, construit pe terenul de joacă al copiilor grădiniţei din cartierul Craiovei din Piteşti

Ghici-ţi cui aparţine "mastodontul" din imagine?

Editorial-O romanie nebună, nebună, nebună!

Editorial O Romanie nebună, nebună, nebună!

Trăim de la o vreme timpuri, pe de-o parte tragice, pe de-altă parte de-a dreptul hazlii, dacă nu ar fi chiar mai trgice decat sunt percepute. Astfel, aflu că întregul tam-tam legat de corupţia din Vămi, s-ar putea sfarşi cu un fiasco,urmat de hapy and. La fel ca în “Cazul Nicolescu”. Se tot caută o “regină”, pentru ca să constatăm că toţi erau de fapt numai nebuni! Şi nu oricum, ci nebuni de legat. Mai aflu că la varful politichiei romaneşti s-a instalat o nouă dihonie: cearta pe noul Cod al muncii. La ce v-a fi trebuit romanilor un nou Cod al muncii, cand în realitate romanii au nevoie de muncă, nu de coduri! De locuri de muncă ducem lipsă şi nici de cum de coduri ale muncii, ultimul adoptat, şi, coincidenţa dracului(!), tot prin asumare, a avut loc prin 2003, atuci cand “Bombonel” se afla pe “cai mari”, şi cand Romania era “butonată” de un alt “partid stat”, e drept că era altul decat cel de-acum, un soi de altă Marie, dar cu aceeaşi pălărie! Mai aflu că la o şedinţă a Consiliului Permanent al PDL, “dinozaurii” Blaga, Berceanu, Videanu, Oltean & Comp. au sărit la beregăţile reformiştilor (?!), Macovei, Preda şi Voinescu. Utopicii chiar au crezut că alde Blaga, Berceanu, Oltean şi cu Videanu vor lăsa să le scape printre degete privilegiile obţinute în 20 de ani, cu atatea “sacrificii”! ÎN plan local, copilul de suflet al dlui Nicolescu, deputatul Mircea Drăghici a fost chemat la DNA, pentru oarece “autografe”. Iată pentru ce la PSD, este ca în ceata lui piţigoi, cand dai într-unul, ţipă doi sau trei sau după caz, cate 300-400 sute. Şi tot în plan local mai aflu că Sile la gazat la propriu pe dom Neguş. Măi Sile măi, tu chiar n-ai avut de lucru în vinerea aia plină de ghinion! Măi Sile măi, habar n-ai tu cine te “paşte”. Se numeşte “Mititica”, şi poartă la geamuri oarece zăbrele! Dar, s-ar putea să mai ai o şansă, Neguş Inimă Largă s-ar putea să te treacă cu vederea contra oarece parai, cu condiţia să-i ai, să nu-l mai tragi pe sfoară şi să-i şi dai, pană nu se răzgandeşte şi te-aruncă după gratii. Tot în plan local, aflu că PS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului trage sforile să ajungă mitropolit, fie în locul PS Valeriu Ananaia, defunctul mitropolit al Clujului, fie în locul lui Irineu. Se vede treaba că şi în cele sfinte tot ucigă-l toaca îşi face jocul, altminteri ce-ar avea de căutat Calinic Argatul, turnătorul călugărilor de la Cernica şi Călduraşani, să fie uns ditamai mitropolitul?! Şi aceastea nu sunt decat o frantură, dintr-o Romanie nebună, nebună, nebună! Pe curand.
Ştefan Dumitru Afrimescu