2010?= Majorări de accize, de taxe şi impoite, şomaj, scumpiri în lanţ şi curbe de sacrificiu!
Incompetenţa Guvernelor Boc unu, doi şi trei, peste care s-au suprapus efectele crizei politice declanşată de ruperea coaliţiei PSD-PDL, ieşirea PSD de la guvernare şi elegerile prezidenţiale, au făcut ca reforma şi măsurile împotriva crizei economice practic să nu existe. Urmările se vor vedea abia în 2010, când pentru români va fi adevăratul vârf de criză. În 2010 vom suporta noi, şi nu clasa politică, politicienii, alte structurii sau entităţi, nota de plată cu toate costurile incompetenţei, relei voinţe sau ambiţiile unor politicieni. La butoanele puterii, ale bunăstării, vor fi tot ei. Cei cu burţile goale, cu datorii la bănci şi restanţe la întreţinere vom fi noi. Tocmai noi, care i-am adus la putere! Dar, trei sau cinci ani, ca mâine trec şi se vor întoarce iarăşi la „bobor”, pentru a le mai oferi încă un mandat de patru ani de stat de geaba, dar la „butoanele” puterii. Şi cu toată „amnezia” proverbială a românilor poate vom reuşi să ne-amintim, de toate promisiunile neonorate ale celor care ne cer încă un mandat, de îngheţarea salariilor, de creşterea şomajului, de toate datoriile, de la bănci şi întreţinerea de la bloc, de scumpirile în lanţ, ce vor urma majorării accizelor la carburanţi, cafea, ţigări şi alcool, de scumpirea curentului electric, a alimentelor de bază (pâine, carne, lapte), a actului medical, etc. Şi toate acestea, în timp ce lor le cresc pensiile, salariile, primele de sărbători şi de vacanţă, conturile din bănci, cifrele de afaceri ale unor SRL-uri de apartament, cu un singur angajat (şi-acela fiind, după caz, consoarta, amanta sau propria odraslă)! Până la viitoarele aegeri însă, mai avem de traversat trei ani de calvar, de suportat creşteri de taxe şi impote, majorări de accize, şomaj, scumpiri în lanţ şi multe, multe curbe de sacrificiu. Pe de-altă parte, cu siguranţă ne merităm soarta atâta vreme cât, continuăm să le acceptăm şpăgile electorale, să le ingurgităm pe „nemestecate” promisiunile fără acoperire, populismele ieftine, imaginea contrafăcută, pentru care plătesc zeci sau sute de milioane de dolari, pentru a fece din ei nişte forme fără fond, care ne vor transforma după „chipul” şi „asemănarea” lor. Adică, tot în forme fără fond, în mase amorfe, pe care să le poată manipula când vor, cum vor sau când şi cum le dictează interesul. La Mulţi Ani români, oriunde v-aţi afla! Ştefan Dumitru Afrimescu
joi, 31 decembrie 2009
luni, 28 decembrie 2009
Despre impostori, eroi şi morminte!
Rovoluţia română între adevăr şi impostură
Revoluţia română sau… despre impostori, eroi şi morminte!
S-au împlinit zilele trecute 20 de ani de la evenimentele din decembrie ’89, numite destul de pompos şi revoluţia română. Analitic vorbind, a fost prima “revoluţie”, rog a se citi lovitură de stat, transmisă în direct. Tot în direct s-a transmis, câţiva ani mai târziu, aboliriea unei alte dictaturi din est. I-a urmat în ‘99 abolirea dictaturii lui Miloşevics, de data acesta din Balkani. Apoi, a urmat invazia Iraqului, în 2003. Dictaturile sunt însă aceleaşi peste tot, cu mici diferenţe. Poate că ar trebui să fie tipărit un studiu despre dictaturi într-un tiraj de masă, pentru că noi, românii avem, pe lângă o duzină de defecte, unul care i-a ajutat pe foştii dictatori şi pe aceşti pseudopoliticieni de azi să facă tot ce-au vrut muşchii lor. Defectul acela este că pricem greu (sau doar ne prefacem), uităm repede şi iertăm chiar mai repede decât uităm. Celelalte defecte ar fi laşitatea, oportunismul, inconsecvenţa, iar în dreptul calităţi, ar fi într-o doză aproape insesizabilă, puţina nebunie, manifestată cam odată la o sută şi ceva de ani. Din păcate, de rezultatul nebuniei unora, de fiecare dată au profitat impostorii, acel soi de profitori, care se agaţă de orice oportunitate, pentru aş însuşi calităţi pe care nu le-au avut niciodată. Au ştiut întotdeauna să se afle la momentul potrivit, în locul potrivit, chiar dacă au mimat totul. Nu, nici măcar figuraţie n-au făcut, ci doar au mimamt până şi figuraţia. Ei bine, tocmai acest soi de impostori, aceşti mimi ai figuraţiei sunt cei mai vocali. Am uitat să adaug la capitolul “calităţi” mimetismul românilor. Suntem în stare să mimăm tot: de la un act sexual la o revoluţie. De la orgasm, la reform. De la eretism, la frica de Dumnezeu. Totul e de mimat. De la dictatură, la democraţie. De la economia de comandă, la economia de piaţă, noi preferând economia subterană. Mimăm competenţa, preferând de fapt sistemul de pile şi relaţii. Mimăm statul de drept, preferându-l pe cel mafiot. “Calităţi” de care nu cred că ne vom mai vindeca vreodată. Până şi ultima noastră revoluţie a fost tot mimată. Doar morţii, răniţii şi mutilaţii acelor zile nu au mai reuşit să mimeze moartea, rănile şi gloanţele rămase pentru tot restul vieţii în trupuri. Crimele au fost au fost pe cât de reale pe-atât de inutile. Regimul îşi dovedise incompetenţa timp de 45 de ani. Prin urmare, trebuia să plece. Acelaşi Regim, ca şi cum nu i-au ajuns sutele de mii de victime de până în ’89, a vrut să mai lase în urmă alte câteva mii de morţi, răniţi şi mutilaţi pe viaţă. Dar, putea fi şi mai rău. Adică, putea ieşi din scenă, printr-o adevărată baie de sânge. Păcat de acei tineri căzuţi la Inter, de morţii de la Timişoara, aduşi la Bucureşti şi arşi în crematoriu, a căror cenuşă a fost aruncată la canal. Pe cadavrele lor impostorii au ajuns la putere, alţii pe funcţii babane, sau cu indemnazaţii de 17-18 milioane lei/lună, doar pentru că au fluturat de la vreun balcon al judeţenelor de partid vreun drapel găurit. Apoi, unii ca ei au venit peste ani şi se bat cu cărămida-n piepturi urlând că au “făcut istoria”. Că fără ei se scufunda lumea sau mai ştii poate întregul Univers! Când de fapt, revoltă a fost doar la Timişoara. La mitingul de la Bucureşti a fost o” dulce” pantomimă: Ceauşescu a mimat că vrea să fie veşnic, iar mulţimea că era sătulă de promisiuni. În realitate, “pingelică” era la fel de adulat ca-n anii lui de glorie. Noroc cu “agenturili”, şi-a fost nevoie de vreo patru, cinci asemenea “agenturi”, pentru al debarca. Restul, respectiv mimarea procesului şi asasinarea celor doi, chiar în ziua de Crăciun, este “brand” sută la sută românesc. Preferam pentru ce doi o altfel de pedeapsă, cum ar fi condamnarea pe viaţă la aceleşi condiţii de trai pe care le oferiseră ei românilor timp de aproape un sfert de veac.Dar, Impostorii i-au vrut morţi, şi cât mai repede, pentru a duce cu ei adevăruri, care puteau însemna ani grei după gratii, şi pentru impostori. Dacă dictatorii ar mai fi rămas în viaţă, destul de probabil că azi am fi avut mai puţini impostori printer noi, şi mai mulţi după gratii. Dar…n-a fost să fie! Poate…data viitoare! Ştefan Dumitru Afrimescu
Revoluţia română sau… despre impostori, eroi şi morminte!
S-au împlinit zilele trecute 20 de ani de la evenimentele din decembrie ’89, numite destul de pompos şi revoluţia română. Analitic vorbind, a fost prima “revoluţie”, rog a se citi lovitură de stat, transmisă în direct. Tot în direct s-a transmis, câţiva ani mai târziu, aboliriea unei alte dictaturi din est. I-a urmat în ‘99 abolirea dictaturii lui Miloşevics, de data acesta din Balkani. Apoi, a urmat invazia Iraqului, în 2003. Dictaturile sunt însă aceleaşi peste tot, cu mici diferenţe. Poate că ar trebui să fie tipărit un studiu despre dictaturi într-un tiraj de masă, pentru că noi, românii avem, pe lângă o duzină de defecte, unul care i-a ajutat pe foştii dictatori şi pe aceşti pseudopoliticieni de azi să facă tot ce-au vrut muşchii lor. Defectul acela este că pricem greu (sau doar ne prefacem), uităm repede şi iertăm chiar mai repede decât uităm. Celelalte defecte ar fi laşitatea, oportunismul, inconsecvenţa, iar în dreptul calităţi, ar fi într-o doză aproape insesizabilă, puţina nebunie, manifestată cam odată la o sută şi ceva de ani. Din păcate, de rezultatul nebuniei unora, de fiecare dată au profitat impostorii, acel soi de profitori, care se agaţă de orice oportunitate, pentru aş însuşi calităţi pe care nu le-au avut niciodată. Au ştiut întotdeauna să se afle la momentul potrivit, în locul potrivit, chiar dacă au mimat totul. Nu, nici măcar figuraţie n-au făcut, ci doar au mimamt până şi figuraţia. Ei bine, tocmai acest soi de impostori, aceşti mimi ai figuraţiei sunt cei mai vocali. Am uitat să adaug la capitolul “calităţi” mimetismul românilor. Suntem în stare să mimăm tot: de la un act sexual la o revoluţie. De la orgasm, la reform. De la eretism, la frica de Dumnezeu. Totul e de mimat. De la dictatură, la democraţie. De la economia de comandă, la economia de piaţă, noi preferând economia subterană. Mimăm competenţa, preferând de fapt sistemul de pile şi relaţii. Mimăm statul de drept, preferându-l pe cel mafiot. “Calităţi” de care nu cred că ne vom mai vindeca vreodată. Până şi ultima noastră revoluţie a fost tot mimată. Doar morţii, răniţii şi mutilaţii acelor zile nu au mai reuşit să mimeze moartea, rănile şi gloanţele rămase pentru tot restul vieţii în trupuri. Crimele au fost au fost pe cât de reale pe-atât de inutile. Regimul îşi dovedise incompetenţa timp de 45 de ani. Prin urmare, trebuia să plece. Acelaşi Regim, ca şi cum nu i-au ajuns sutele de mii de victime de până în ’89, a vrut să mai lase în urmă alte câteva mii de morţi, răniţi şi mutilaţi pe viaţă. Dar, putea fi şi mai rău. Adică, putea ieşi din scenă, printr-o adevărată baie de sânge. Păcat de acei tineri căzuţi la Inter, de morţii de la Timişoara, aduşi la Bucureşti şi arşi în crematoriu, a căror cenuşă a fost aruncată la canal. Pe cadavrele lor impostorii au ajuns la putere, alţii pe funcţii babane, sau cu indemnazaţii de 17-18 milioane lei/lună, doar pentru că au fluturat de la vreun balcon al judeţenelor de partid vreun drapel găurit. Apoi, unii ca ei au venit peste ani şi se bat cu cărămida-n piepturi urlând că au “făcut istoria”. Că fără ei se scufunda lumea sau mai ştii poate întregul Univers! Când de fapt, revoltă a fost doar la Timişoara. La mitingul de la Bucureşti a fost o” dulce” pantomimă: Ceauşescu a mimat că vrea să fie veşnic, iar mulţimea că era sătulă de promisiuni. În realitate, “pingelică” era la fel de adulat ca-n anii lui de glorie. Noroc cu “agenturili”, şi-a fost nevoie de vreo patru, cinci asemenea “agenturi”, pentru al debarca. Restul, respectiv mimarea procesului şi asasinarea celor doi, chiar în ziua de Crăciun, este “brand” sută la sută românesc. Preferam pentru ce doi o altfel de pedeapsă, cum ar fi condamnarea pe viaţă la aceleşi condiţii de trai pe care le oferiseră ei românilor timp de aproape un sfert de veac.Dar, Impostorii i-au vrut morţi, şi cât mai repede, pentru a duce cu ei adevăruri, care puteau însemna ani grei după gratii, şi pentru impostori. Dacă dictatorii ar mai fi rămas în viaţă, destul de probabil că azi am fi avut mai puţini impostori printer noi, şi mai mulţi după gratii. Dar…n-a fost să fie! Poate…data viitoare! Ştefan Dumitru Afrimescu
miercuri, 23 decembrie 2009
România, ţara unde s-a răsturnat căruţa cu proşti?!
Guvern româno-maghiar la Bucureşti!!!
Guvern româno-maghiar la Bucureşti!!! România, ţara unde s-a răsturnat căruţa cu proşti?!
Nu sunt un extremiost şi nici măcar măcar unul din “oastea” lui Vadim. Nu sunt un xenofob şi nici măcar un naţionalist, Sunt doar un roman dintre cei 17-18 milioane rămaşi între graniţele naţionale al României. Am trăit să văd însă, instalându-se la Bucureşti, şi nu la Budapesta, un Guvern româno-maghiar. Tocmai pentru aceasta, nu pot să-mi reprim o serie de întrebări. Chiar s-a epuizat în ţara asta compentenţa? Chiar s-a epuizat în ţara asta compentenţa? Chiar să se fi răsturnat în România căruţa cu proşti? Şi tocmai pe malurile Dâmboviţei?! Să fi fugit chiar toate crerele acestei naţii? Sigur, am toată stima pentru miniştrii maghiari din Guvernul României, Ceea ce mă irită e faptul că, dacă PDL ştia că nu are destui ministeriabili, pentru a forma guvernul, atunci, ce a căutat la guvernare? De ce PDL şi preşedintele a ţinut cu dinţii să-l repună în funcţia de prim-ministru pe acelaşi Emil Boc şi restul Cabinetului său demis în urma primei moţiuni de cenzură care a “trântit”, pentru prima dată după 1990 un Executiv? Cu ce ar putea fi mai performant acest Cabint Boc lV, decât restul celorlalte trei Cabinete? Cine sau ce ne poate garanta că noul Executiv va performa, dacă nu a performat timp de peste 10 luni? Sau acelea nu se iau în calcul? Şi, dacă tot avem la Educaţie un ministru maghiar, să înţelegem că urmează ca limba maghiară să devină limbă maternă, pentru toţi românii?! „De la Nistru pân’ la Tisa/Tot românul plânsu-mi-sa…”! To by continue! Ştefan Dumitru Afrimescu
Guvern româno-maghiar la Bucureşti!!! România, ţara unde s-a răsturnat căruţa cu proşti?!
Nu sunt un extremiost şi nici măcar măcar unul din “oastea” lui Vadim. Nu sunt un xenofob şi nici măcar un naţionalist, Sunt doar un roman dintre cei 17-18 milioane rămaşi între graniţele naţionale al României. Am trăit să văd însă, instalându-se la Bucureşti, şi nu la Budapesta, un Guvern româno-maghiar. Tocmai pentru aceasta, nu pot să-mi reprim o serie de întrebări. Chiar s-a epuizat în ţara asta compentenţa? Chiar s-a epuizat în ţara asta compentenţa? Chiar să se fi răsturnat în România căruţa cu proşti? Şi tocmai pe malurile Dâmboviţei?! Să fi fugit chiar toate crerele acestei naţii? Sigur, am toată stima pentru miniştrii maghiari din Guvernul României, Ceea ce mă irită e faptul că, dacă PDL ştia că nu are destui ministeriabili, pentru a forma guvernul, atunci, ce a căutat la guvernare? De ce PDL şi preşedintele a ţinut cu dinţii să-l repună în funcţia de prim-ministru pe acelaşi Emil Boc şi restul Cabinetului său demis în urma primei moţiuni de cenzură care a “trântit”, pentru prima dată după 1990 un Executiv? Cu ce ar putea fi mai performant acest Cabint Boc lV, decât restul celorlalte trei Cabinete? Cine sau ce ne poate garanta că noul Executiv va performa, dacă nu a performat timp de peste 10 luni? Sau acelea nu se iau în calcul? Şi, dacă tot avem la Educaţie un ministru maghiar, să înţelegem că urmează ca limba maghiară să devină limbă maternă, pentru toţi românii?! „De la Nistru pân’ la Tisa/Tot românul plânsu-mi-sa…”! To by continue! Ştefan Dumitru Afrimescu
luni, 21 decembrie 2009
Rinocerizarea României
Dinozaurii politici româneşti
Rinocerizarea României Dinozaurii politicii româneşti (doi)!
Ştiam că pachidermele, adică elefanţii, indieni sau africani, când îmbătrânesc sau suferă de vreo boală, se retrag din turmă şi cu timpul, pentru a nu deveni turmei o povară, se îndreaptă singuri spre un loc numai de ei ştiut, numit îndeobşte cimitirul elefanţilor. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat de-a lungul istoriei şi cu dinozaurii, care nu au dispărut decât în urma unor cataclisme mai mult sau mai puţin naturale, cum a fost cel care a declanşat era glaciară. Se pare că şi în politica românească ar trebui să apară o astfel de eră glaciară, paentru ca politicieni cum ar fi: Ion Iliescu, Nicolae Văcăroiu, Traian Băsescu, Kereştoi Otilo, Marko Bela, Miron Mitrea, Viorel Hrebenciuc, alias „guzganul rozaliu”, Radu Mazăre, Oprişan, Sechelariu, Filip Georgescu, Constantin Nicolescu, C.V.Tudor, Adrian Păunescu, „Stolo”, Marian şi Ilie Sârbu, Gabriel Oprea, Pogea, Videanu, Berceanu şi alte vreo câteva sute de astfel de exemplare, de adevăraţi rinoceri ai politici dâmboviţene, care nu vor să se retragă de pe scena politică şi a vieţii publice, asemenea elefanţilor, atunci să dispară precum dinozaurii. Şi aceasta, pentru că au furat destul, au devalizat destule bănci şi bugete ale ţării, au minţit mai mult decât toţi românii la un loc, au deturnat România de la ţintele ei fireşti, au divizat-o, fărâmiţând-o cum nu a mai fost decât pe vremea cânezatelor şi voievodatelor, au făcut atâta rău acestei ţări şi locuitorilor ei, cum nici toţi sultanii, emirii şi fanarioţii la un loc, nu l-au putut face. Au transformat România dintr-un stat de drept, într-un stat mafiot. S-au înconjurat de adevărate camarile, cu ajutorul cărora stăpânesc şi controlează totul, de la resurse, până la informaţii clasificate. Au fraudat tot ce se putea, de la resurse, până la scrutinuri. Au corupt tot ce se putea corupe: poliţie, parchete, justiţie, funcţionari publici şi înalţi funcţionari ai statului, miniştri, secretari de stat, parlamentari, primari, consilieri de stat, locali şi judeţeni, electorat. Au mimat realitatea, adevărul, reformele, democraţia, economia de piaţă, responsabilitatea, competenţa, bunul gust şi bunul simţ profesionalismul, drepturile şi libertăţile omului, directivele UE şi NATO etc. Pentru toate acestea şi pentru faptul că încă nu vor să se retragă de pe scena politică şi de pe cea a vieţii publice, să-şi plmbe nepoţii, strănepoţii şi/sau strănepoţii ori, să treacă în mediul privat sau pur şi simplu să precedeze asemenenea pachidermelor, asemenea personaje merită soarta dinozaurilor. Adică, să dispară pur şi simplu . Românii, cel puţin o parte dintre ei, s-au săturat de asemenea specimene. Ştefan Dumitru Afrimescu
Rinocerizarea României Dinozaurii politicii româneşti (doi)!
Ştiam că pachidermele, adică elefanţii, indieni sau africani, când îmbătrânesc sau suferă de vreo boală, se retrag din turmă şi cu timpul, pentru a nu deveni turmei o povară, se îndreaptă singuri spre un loc numai de ei ştiut, numit îndeobşte cimitirul elefanţilor. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat de-a lungul istoriei şi cu dinozaurii, care nu au dispărut decât în urma unor cataclisme mai mult sau mai puţin naturale, cum a fost cel care a declanşat era glaciară. Se pare că şi în politica românească ar trebui să apară o astfel de eră glaciară, paentru ca politicieni cum ar fi: Ion Iliescu, Nicolae Văcăroiu, Traian Băsescu, Kereştoi Otilo, Marko Bela, Miron Mitrea, Viorel Hrebenciuc, alias „guzganul rozaliu”, Radu Mazăre, Oprişan, Sechelariu, Filip Georgescu, Constantin Nicolescu, C.V.Tudor, Adrian Păunescu, „Stolo”, Marian şi Ilie Sârbu, Gabriel Oprea, Pogea, Videanu, Berceanu şi alte vreo câteva sute de astfel de exemplare, de adevăraţi rinoceri ai politici dâmboviţene, care nu vor să se retragă de pe scena politică şi a vieţii publice, asemenea elefanţilor, atunci să dispară precum dinozaurii. Şi aceasta, pentru că au furat destul, au devalizat destule bănci şi bugete ale ţării, au minţit mai mult decât toţi românii la un loc, au deturnat România de la ţintele ei fireşti, au divizat-o, fărâmiţând-o cum nu a mai fost decât pe vremea cânezatelor şi voievodatelor, au făcut atâta rău acestei ţări şi locuitorilor ei, cum nici toţi sultanii, emirii şi fanarioţii la un loc, nu l-au putut face. Au transformat România dintr-un stat de drept, într-un stat mafiot. S-au înconjurat de adevărate camarile, cu ajutorul cărora stăpânesc şi controlează totul, de la resurse, până la informaţii clasificate. Au fraudat tot ce se putea, de la resurse, până la scrutinuri. Au corupt tot ce se putea corupe: poliţie, parchete, justiţie, funcţionari publici şi înalţi funcţionari ai statului, miniştri, secretari de stat, parlamentari, primari, consilieri de stat, locali şi judeţeni, electorat. Au mimat realitatea, adevărul, reformele, democraţia, economia de piaţă, responsabilitatea, competenţa, bunul gust şi bunul simţ profesionalismul, drepturile şi libertăţile omului, directivele UE şi NATO etc. Pentru toate acestea şi pentru faptul că încă nu vor să se retragă de pe scena politică şi de pe cea a vieţii publice, să-şi plmbe nepoţii, strănepoţii şi/sau strănepoţii ori, să treacă în mediul privat sau pur şi simplu să precedeze asemenenea pachidermelor, asemenea personaje merită soarta dinozaurilor. Adică, să dispară pur şi simplu . Românii, cel puţin o parte dintre ei, s-au săturat de asemenea specimene. Ştefan Dumitru Afrimescu
luni, 7 decembrie 2009
Dinozaurii...
Dinozaurii politicii romanesti! Alegeri nelegitime şi cu iz penal?!
S–a furat domninilor. S-a furat şi s-a dezinformat. S-a manipulat şi s-a dat şpagă electorală. S-a făcut turism electoral şi s-a votat sub tot felul de şantaje şi ameninţări şi cu fluturaşi otrăviţi, prin care votanţii erau anunţaţi că primarii PSD trecuseră de partea lui Traian Băsescu. Iată pentru ce scrutinul turului doi pentru preşedinţie ar trebui declarat nelegitim, cu puternic iz penal şi cu puşcăriabili din ambele tabere.
Prezidenţialele turului doi au venit şi au trecut, lăsând românilor un gust la fel de amar ca acelea dintr-o duminica a orbului (sau a orbilor?), din 1992. Diferenţa a constat doar în scorul strâns dintre cei doi candidaţi, scor datorat mai cu seamă infrastructurilor din teritoriu ale PSD şi PDL şi mai puţin valorii candidaţilor. Astfel, s-a ajuns ca un candidat să se culce preşedinte şi să se trezească dimineaţa pe locul doi, iar celălalt candidat să se declare preşedinte cu două ore înaintea închiderii secţiilor de vot. Mai mult, s-a ajuns ca preşedintele României să fie stabilit de către diasporă! De către o altă diasporă decât cea consacrată drept exislul românesc. O diasporă destul de pestriţă, stabilită în strinătate după 1990, care poate fi la fel de uşor mituită, manipulată şi dezinformată ca şi românii din ţară. Şi pentru a avea tabloul întreg al nopţii post-scrutin la Piteşti (spre exemplu), PSD-iştii piteşteni, în frunte cu liderii locali, crezându-se cu sacii în căruţă şi cu Geoană preşedinte, s-au adunat în Piaţa Milea şi-au început să huiduie, înjurându-şi ca la uşa cortului adversarii politici. Apoi încolonaţi au mers la sediul PDL, unde au continuat să huiduie, să injure şi să profere tot felul ameninţări la adresa pedeliştilor. A trebui să fie aduse cordoane de jandarmi şi polţişti, pentru a preîntâmpina escaladarea evenimentelor şi degenerarea manifestărilor în conflicte de stardă. Când s-au trezit dimineaţa şi au văzut că scorul se inversase, că adormiseră mahumuri cu Geoană preşedinte şi se treziseră cu “Marinurul” pe primul loc, PSD-iştii cărora nu le veneau să-şi creadă ochilor au început să se agite şi să ţipe ca din gură de şarpe, că au afost furaţi. Pe la prânz, deşi le trecuse mahmureala, s-au văzut cu “mortu’ în case" şi nu ştiau cum să scape mai repede de “hoit”. Acum, vor să denunţe scrutinul turului doi ca nelegitim, numai că cei care au mai mulţi membri de partid cercetaţi pentru fraude electorale, printre care prmarul Topoleniului, şi pe viceprimarului Ştefăneştiului deja arestat sunt PSD-işti. Şi la Mărăcineni miroase a dosare penale pentru primar, viceprimar şi alte vreo trei-patru persoane(un consilier local, şoferul primarului şi femeia d serviciu) dădeau şpagă pentru voturi, constând în bani şi produse. Asta nu înseamnă că PDL-işti n-au furat sau că ar fi furat mai puţin. Diferenţa între cele două partide a fost făcută de o anume dibăcie în a fura. În rest, aproape nicio deosebire. Poate doar între lideri lor naţionali. Dovadă? “Naivitatea” cu care Geoană a căzut cursa întinsă de tandemul Băsescu-SOV, chiar în noaptea premergătoare ultimei confruntări între el şi “Băse”, când toată lumea a văvut cu ce s-a lăsat la capitolul procente. Ştefan Dumitru Afrimescu
S–a furat domninilor. S-a furat şi s-a dezinformat. S-a manipulat şi s-a dat şpagă electorală. S-a făcut turism electoral şi s-a votat sub tot felul de şantaje şi ameninţări şi cu fluturaşi otrăviţi, prin care votanţii erau anunţaţi că primarii PSD trecuseră de partea lui Traian Băsescu. Iată pentru ce scrutinul turului doi pentru preşedinţie ar trebui declarat nelegitim, cu puternic iz penal şi cu puşcăriabili din ambele tabere.
Prezidenţialele turului doi au venit şi au trecut, lăsând românilor un gust la fel de amar ca acelea dintr-o duminica a orbului (sau a orbilor?), din 1992. Diferenţa a constat doar în scorul strâns dintre cei doi candidaţi, scor datorat mai cu seamă infrastructurilor din teritoriu ale PSD şi PDL şi mai puţin valorii candidaţilor. Astfel, s-a ajuns ca un candidat să se culce preşedinte şi să se trezească dimineaţa pe locul doi, iar celălalt candidat să se declare preşedinte cu două ore înaintea închiderii secţiilor de vot. Mai mult, s-a ajuns ca preşedintele României să fie stabilit de către diasporă! De către o altă diasporă decât cea consacrată drept exislul românesc. O diasporă destul de pestriţă, stabilită în strinătate după 1990, care poate fi la fel de uşor mituită, manipulată şi dezinformată ca şi românii din ţară. Şi pentru a avea tabloul întreg al nopţii post-scrutin la Piteşti (spre exemplu), PSD-iştii piteşteni, în frunte cu liderii locali, crezându-se cu sacii în căruţă şi cu Geoană preşedinte, s-au adunat în Piaţa Milea şi-au început să huiduie, înjurându-şi ca la uşa cortului adversarii politici. Apoi încolonaţi au mers la sediul PDL, unde au continuat să huiduie, să injure şi să profere tot felul ameninţări la adresa pedeliştilor. A trebui să fie aduse cordoane de jandarmi şi polţişti, pentru a preîntâmpina escaladarea evenimentelor şi degenerarea manifestărilor în conflicte de stardă. Când s-au trezit dimineaţa şi au văzut că scorul se inversase, că adormiseră mahumuri cu Geoană preşedinte şi se treziseră cu “Marinurul” pe primul loc, PSD-iştii cărora nu le veneau să-şi creadă ochilor au început să se agite şi să ţipe ca din gură de şarpe, că au afost furaţi. Pe la prânz, deşi le trecuse mahmureala, s-au văzut cu “mortu’ în case" şi nu ştiau cum să scape mai repede de “hoit”. Acum, vor să denunţe scrutinul turului doi ca nelegitim, numai că cei care au mai mulţi membri de partid cercetaţi pentru fraude electorale, printre care prmarul Topoleniului, şi pe viceprimarului Ştefăneştiului deja arestat sunt PSD-işti. Şi la Mărăcineni miroase a dosare penale pentru primar, viceprimar şi alte vreo trei-patru persoane(un consilier local, şoferul primarului şi femeia d serviciu) dădeau şpagă pentru voturi, constând în bani şi produse. Asta nu înseamnă că PDL-işti n-au furat sau că ar fi furat mai puţin. Diferenţa între cele două partide a fost făcută de o anume dibăcie în a fura. În rest, aproape nicio deosebire. Poate doar între lideri lor naţionali. Dovadă? “Naivitatea” cu care Geoană a căzut cursa întinsă de tandemul Băsescu-SOV, chiar în noaptea premergătoare ultimei confruntări între el şi “Băse”, când toată lumea a văvut cu ce s-a lăsat la capitolul procente. Ştefan Dumitru Afrimescu
joi, 3 decembrie 2009
Tristeţi (electorale), autumnale!
Tristeţi electorale autumnale!
Suntem tot mai trişti şi cenuşii. Suntem tot mai disperaţi, tot mai dezbinaţi şi debusolaţi. Dar, mai suntem? Mai existăm? Şi dacă mai suntem încă, ne poate cineva spune ce fel de existenţă ducem, câţi mai existăm şi până când vom mai suporta acest mod dâmboviţean de-a fi?Educaţia e la pământ, Sănătatea se află de ani de zile în colaps. Tot în colaps este şi protecţia social. Economia e-n plop şi plopu’-n aer. Primăriile, Poliţia, Magistratura şi Justiţia sunt instituţiile cele mai corupte din Europa. Nu există instituţie şi/ sau funcţionar public, care să nu perceapă cunoscuta şpagă, aşa încât se poate afirma fără teama de-a exagera, că mita a devenit endemică pentru români. Aceasta, adăugată taxelor şi impozitelor face din traiul românilor şi aşa ajuns la limita supravieţuirii, un adevărat calvar. Mai avem să dăm şpagă şi să plătim taxe şi impozite şi pentru aerul pe care-l respirăm, deşi într-un fel, déjà plătim anumite taxe şi impozite, atât pentru că respirăm, cât şi pentru ce fel de aer respirăm, plăţi efectuate atât finnanciar, cât şi cu starea de sănătate tot mai precară a românilor. Cu toate acestea niciunul dintre cei doi candidaţi din turul doi, nu amintesc nimic despre toate aceste realităţi imediate ale românilor. Niciunul dintre cei doi prezidenţiabili nu are în programul lor limitarea măcar a fenomenului de corupţiei. Niciunul dintre cei doi nu-şi propune în programele lor despre creşterea economiei, a nivelului de trai, despre soluţiile de ieşire din criză, despre funcţionalitatea instituţiilor statului, blocate pur şi simplu de-aproape 20 de ani. Până azi din păcate, mai toţi candidaţii ne-au oferit doar circ, asezonat cu mici, bere şi manele, mintinguri electorale şi contramanifestări cum a fos pe 1 decembrie la Timişoara, Cluj, Braşov şi Bucureşti. Atâta pot, atâta ştiu şi-atâta fac prezidenţiabilii noştri. Bunăoară, Traian Băsescu ar trebui să facă public raportul privind starea naţiunii la sfârşitul celor 5 ani de mandat prezidenţial, cu datoria externă de peste 40 de miliarde euro, acumulată numai în ultimul an, precum şi cu un proiect de preşedinte pentru următorii 5 ani. Să le vorbească românilor pe ce a cheltuit Guvernul Boc aceste miliarde de euro, şi cine va achita nota de plată. La fel şi “mr”. Geoană, ar trebui să vină, pe lângă proiectul Iohannis, care de fapt aparţine lui Crin Antonescu, cu un al doilea proiect compatibil cu noua majoritate parlamentară configurată de-acum şi în Parlament, şi la fel ca Traian Băsescu, să prezinte un raport al stării naţiunii, cei doi fiind în coaliţie în 2009. Un proiect, care să conţină o îmbinare a celor două politici, de stânga a PSD-ului, cu cea de dreapata a PNL. Sunt lucruri pe care românii, măcar o parte dintre ei, ar fi dorit să le audă în confruntările dentre prezidenţiabili. Ori, tocmai aceste lucruri de substanţă au lipsit pe tot parcursul acestei campanii electorale. Românii vor soluţii şi nu ca până acum, discursuri filozofardate. Românii s-au săturat de vorbe vorbite, de promisiuni fără acoperire, de miştouri şi gogomănii. Cu siguranţă că dacă PNL ar fi avut structurile din teritoriu ale PSD şi PDL, Crin Antonescu, care a avut un proiect cu adevărat fezabil, ar fi intrat în turul doi şi ar fi câştigat în faţa oricărui candidat. Dar, PNL-iştii nu sa-u străduit se se ridice, măcar la înălţimea candidatului lor. Nici nu s-au spetit de altfel, organizând în teritoriu o infrastructură care să-i permită lui Antonescu un procent vecin cu al contracandidaţilor lui, care chiar au o adevărată maşinărie electorală. Şi încă ceva, dacă nu vor fi aduşi la vot cu microbuze şi autocare, românii nu vor mai ieşi la vot în aceeaşi proprţie ca în primul tur şi să avem un preşedinte ales de numai 35-40% dintre români. Ştefan Dumitru Afrimescu
Suntem tot mai trişti şi cenuşii. Suntem tot mai disperaţi, tot mai dezbinaţi şi debusolaţi. Dar, mai suntem? Mai existăm? Şi dacă mai suntem încă, ne poate cineva spune ce fel de existenţă ducem, câţi mai existăm şi până când vom mai suporta acest mod dâmboviţean de-a fi?Educaţia e la pământ, Sănătatea se află de ani de zile în colaps. Tot în colaps este şi protecţia social. Economia e-n plop şi plopu’-n aer. Primăriile, Poliţia, Magistratura şi Justiţia sunt instituţiile cele mai corupte din Europa. Nu există instituţie şi/ sau funcţionar public, care să nu perceapă cunoscuta şpagă, aşa încât se poate afirma fără teama de-a exagera, că mita a devenit endemică pentru români. Aceasta, adăugată taxelor şi impozitelor face din traiul românilor şi aşa ajuns la limita supravieţuirii, un adevărat calvar. Mai avem să dăm şpagă şi să plătim taxe şi impozite şi pentru aerul pe care-l respirăm, deşi într-un fel, déjà plătim anumite taxe şi impozite, atât pentru că respirăm, cât şi pentru ce fel de aer respirăm, plăţi efectuate atât finnanciar, cât şi cu starea de sănătate tot mai precară a românilor. Cu toate acestea niciunul dintre cei doi candidaţi din turul doi, nu amintesc nimic despre toate aceste realităţi imediate ale românilor. Niciunul dintre cei doi prezidenţiabili nu are în programul lor limitarea măcar a fenomenului de corupţiei. Niciunul dintre cei doi nu-şi propune în programele lor despre creşterea economiei, a nivelului de trai, despre soluţiile de ieşire din criză, despre funcţionalitatea instituţiilor statului, blocate pur şi simplu de-aproape 20 de ani. Până azi din păcate, mai toţi candidaţii ne-au oferit doar circ, asezonat cu mici, bere şi manele, mintinguri electorale şi contramanifestări cum a fos pe 1 decembrie la Timişoara, Cluj, Braşov şi Bucureşti. Atâta pot, atâta ştiu şi-atâta fac prezidenţiabilii noştri. Bunăoară, Traian Băsescu ar trebui să facă public raportul privind starea naţiunii la sfârşitul celor 5 ani de mandat prezidenţial, cu datoria externă de peste 40 de miliarde euro, acumulată numai în ultimul an, precum şi cu un proiect de preşedinte pentru următorii 5 ani. Să le vorbească românilor pe ce a cheltuit Guvernul Boc aceste miliarde de euro, şi cine va achita nota de plată. La fel şi “mr”. Geoană, ar trebui să vină, pe lângă proiectul Iohannis, care de fapt aparţine lui Crin Antonescu, cu un al doilea proiect compatibil cu noua majoritate parlamentară configurată de-acum şi în Parlament, şi la fel ca Traian Băsescu, să prezinte un raport al stării naţiunii, cei doi fiind în coaliţie în 2009. Un proiect, care să conţină o îmbinare a celor două politici, de stânga a PSD-ului, cu cea de dreapata a PNL. Sunt lucruri pe care românii, măcar o parte dintre ei, ar fi dorit să le audă în confruntările dentre prezidenţiabili. Ori, tocmai aceste lucruri de substanţă au lipsit pe tot parcursul acestei campanii electorale. Românii vor soluţii şi nu ca până acum, discursuri filozofardate. Românii s-au săturat de vorbe vorbite, de promisiuni fără acoperire, de miştouri şi gogomănii. Cu siguranţă că dacă PNL ar fi avut structurile din teritoriu ale PSD şi PDL, Crin Antonescu, care a avut un proiect cu adevărat fezabil, ar fi intrat în turul doi şi ar fi câştigat în faţa oricărui candidat. Dar, PNL-iştii nu sa-u străduit se se ridice, măcar la înălţimea candidatului lor. Nici nu s-au spetit de altfel, organizând în teritoriu o infrastructură care să-i permită lui Antonescu un procent vecin cu al contracandidaţilor lui, care chiar au o adevărată maşinărie electorală. Şi încă ceva, dacă nu vor fi aduşi la vot cu microbuze şi autocare, românii nu vor mai ieşi la vot în aceeaşi proprţie ca în primul tur şi să avem un preşedinte ales de numai 35-40% dintre români. Ştefan Dumitru Afrimescu
marți, 1 decembrie 2009
La Multi ani Romania MEA!
La Multi Ani Romania MEA!
La MulţI ani România Mea!
Nu. Nu visaţi, citind titlul de mai sus. L-am scris şi-l repet: La Mulţi Ani România Mea! Exact, României mele, şi nu României lor, La mulţi Ani!La Mulţi Ani României de prin canale, de prin boscheţi, de prin subsolurile blocurilor, de pe băncile din parcuri şi staţiile de autobuze, L a Mulţi Ani!. La Mulţi Ani României interbelice. La Mulţi Ani României MORALE, care sper să mai exite, măcar în străfundurile Ei, României Reale, României Profunde. La dracu cu românia băseştilor, geoanilor, hrebenciucilor, oprişenilor, mazăricilor, nicoleştilor, văcăroilor, vanghelilor, vadimilor, blondelor de la drept, ridzelor,bourenilor,“abramburicelor” ş.a.m.d. La Mulţi Anii Româniilor numite Creangă, Eminescu, Enescu, Brâncuşi, Blaga, Eliade, Ionesco, Nichita, Grigorescu, Luchian etc . La Mulţi ANI României Brătienilor, României lui Coposu şi României făptuitorilor Marii Uniri din anul de graţie 1918. De ce Româniilor celor enumeraţi? Pentru că azi, la 91 de ani de-atunci, România acestor ani este mai diviztă ca niciodată. România de azi este mai dezbinată şi mai devastată ca niciodată şi asta fără ca măcar să se fi tras un singur glonţ. Dovadă? Vedeţi ce s-a întâmplat azi, 1 Decembrie 2009, chiar de Ziua Naţională a României, e drept, a unei Românii a LOR. Astfel, în loc de unitatea la care ne-am fi aşteptat, Timişoara, fiind “Capitala” reconcilierii, ne-am trezit cu o Timişoară mai dezbinată ca niciodată în ultimii 20 de ani. Iată pentru ce sunt nevoit să spun LA Mulţi Ani, Româniilor celor de mai sus, care cu siguranţă că azi s-au răsucit cu toţii în morminte. Recunosc totuşi că nu sunt de partea celor care vor o reconciliere cu orice preţ sau conjuncturală. Totuşi, măcar azi, de ziua unităţii tuturor românilor, puteam fi mai concilianţi măcar cu noi înşine. Măcar de ochii lumii. Mă întreb şi eu ce v-a fi zis Europa, uitându-se la ce s-a întâmplat azi la Timişoara, chiar de ziua naţionale a României?! Parcă o şi vd dându-şi coate şi întrebându-se: “Ce dracului mai caută şi ăştia alături de noi?!” Aceasta e ste imaginea transmisă Europei, de către români, chiar de ziua naţională a ţării lor. Păcat.” Păcat de sângele vărsat”, în zilele de 15, 16, 17, 18, 19, 20, şi 21 decembrie 1989, pe scările Catedralei din Timişoara. Păcat că ţara asta e locuită de români. Ştefan Dumitru Afrimescu
La MulţI ani România Mea!
Nu. Nu visaţi, citind titlul de mai sus. L-am scris şi-l repet: La Mulţi Ani România Mea! Exact, României mele, şi nu României lor, La mulţi Ani!La Mulţi Ani României de prin canale, de prin boscheţi, de prin subsolurile blocurilor, de pe băncile din parcuri şi staţiile de autobuze, L a Mulţi Ani!. La Mulţi Ani României interbelice. La Mulţi Ani României MORALE, care sper să mai exite, măcar în străfundurile Ei, României Reale, României Profunde. La dracu cu românia băseştilor, geoanilor, hrebenciucilor, oprişenilor, mazăricilor, nicoleştilor, văcăroilor, vanghelilor, vadimilor, blondelor de la drept, ridzelor,bourenilor,“abramburicelor” ş.a.m.d. La Mulţi Anii Româniilor numite Creangă, Eminescu, Enescu, Brâncuşi, Blaga, Eliade, Ionesco, Nichita, Grigorescu, Luchian etc . La Mulţi ANI României Brătienilor, României lui Coposu şi României făptuitorilor Marii Uniri din anul de graţie 1918. De ce Româniilor celor enumeraţi? Pentru că azi, la 91 de ani de-atunci, România acestor ani este mai diviztă ca niciodată. România de azi este mai dezbinată şi mai devastată ca niciodată şi asta fără ca măcar să se fi tras un singur glonţ. Dovadă? Vedeţi ce s-a întâmplat azi, 1 Decembrie 2009, chiar de Ziua Naţională a României, e drept, a unei Românii a LOR. Astfel, în loc de unitatea la care ne-am fi aşteptat, Timişoara, fiind “Capitala” reconcilierii, ne-am trezit cu o Timişoară mai dezbinată ca niciodată în ultimii 20 de ani. Iată pentru ce sunt nevoit să spun LA Mulţi Ani, Româniilor celor de mai sus, care cu siguranţă că azi s-au răsucit cu toţii în morminte. Recunosc totuşi că nu sunt de partea celor care vor o reconciliere cu orice preţ sau conjuncturală. Totuşi, măcar azi, de ziua unităţii tuturor românilor, puteam fi mai concilianţi măcar cu noi înşine. Măcar de ochii lumii. Mă întreb şi eu ce v-a fi zis Europa, uitându-se la ce s-a întâmplat azi la Timişoara, chiar de ziua naţionale a României?! Parcă o şi vd dându-şi coate şi întrebându-se: “Ce dracului mai caută şi ăştia alături de noi?!” Aceasta e ste imaginea transmisă Europei, de către români, chiar de ziua naţională a ţării lor. Păcat.” Păcat de sângele vărsat”, în zilele de 15, 16, 17, 18, 19, 20, şi 21 decembrie 1989, pe scările Catedralei din Timişoara. Păcat că ţara asta e locuită de români. Ştefan Dumitru Afrimescu
luni, 23 noiembrie 2009
Alegeri cu turism electoral, mii de nereguli,fraude şi "brăşări- Lecţia 22 noiembrie
Lecţia 22 noiembrie
“Lecţia” 22 noiembrie Alegeri cu turism electoral, mii de nereguli, fraude şi “brăţări” de inox!
S-a furat! S-a furat cu microbuzele, cu atocarele, cu Secţiile de Vot Speciale. S-a furat nu numai în ţară, ci şi în Italia, Spania, Germania, SUA şi Chişinău. S-a furat oriunde au votat românii. Din cauza proastei organizări s-a stat la cozi cu jumătăţile de zi şi cu peste 1,5 miliaone de alegători, care nu au mai apucat să-şi exprime votul, majoritatea fiind studenţi. Iar acolo unde nu s-a furat, s-a mers cu şantajul.
Alegeri aşadar, cu peste 1,5 milioane de alegători la cozi, care nu au mai apucat să voteze, cu alegători pe post de turişti electorali, cu zeci de mii de nereguli, cu zeci de mii de fraude, cu zeci de dosare şi cu doar câteva arestări. Sub aceste „zodii” au stat alegerile primului tur la prezidenţiale. Au fost probleme care se repetă de-aproape 20 de ani. Cu toate acestea, aş spune că, chiar în ciuda lecţiilor primite în aceşti ultimi 20 de ani, românii tot n-au înţeles nimic. Mai mult, nu ne-am vindecat nici măcar acum de autoritarism, cum de altfel, nici de foştii comunişti. Cât priveşte Argeşul, a rămas acelaşi judeţ roşu în „ţara” brătienilor, PSD Argeş, înregistrând dublu procentelor PDL şi/sau PNL! Eşecul PNL, al PNL deci, şi nu al liderului Crin Antonescu, trebuie musai analizat. Analize trebuiesc făcute şi asupra provenienţei sumelor şi a costului alegerilor la PSD şi PDL, precum şi la fiecare dintre ce doi candidaţi în parte. Până ce nu vor fi clarificate aceste aspecte ar trebui să nu aibă loc turul doi, pentru că odată ajuns preşedinte unul dintre cei doi prezidenţiabili, va obţine şi imunitate faţă de orice ar însemna cercetare, instanţă etc. Stefan Dumitru Afrimescu
“Lecţia” 22 noiembrie Alegeri cu turism electoral, mii de nereguli, fraude şi “brăţări” de inox!
S-a furat! S-a furat cu microbuzele, cu atocarele, cu Secţiile de Vot Speciale. S-a furat nu numai în ţară, ci şi în Italia, Spania, Germania, SUA şi Chişinău. S-a furat oriunde au votat românii. Din cauza proastei organizări s-a stat la cozi cu jumătăţile de zi şi cu peste 1,5 miliaone de alegători, care nu au mai apucat să-şi exprime votul, majoritatea fiind studenţi. Iar acolo unde nu s-a furat, s-a mers cu şantajul.
Alegeri aşadar, cu peste 1,5 milioane de alegători la cozi, care nu au mai apucat să voteze, cu alegători pe post de turişti electorali, cu zeci de mii de nereguli, cu zeci de mii de fraude, cu zeci de dosare şi cu doar câteva arestări. Sub aceste „zodii” au stat alegerile primului tur la prezidenţiale. Au fost probleme care se repetă de-aproape 20 de ani. Cu toate acestea, aş spune că, chiar în ciuda lecţiilor primite în aceşti ultimi 20 de ani, românii tot n-au înţeles nimic. Mai mult, nu ne-am vindecat nici măcar acum de autoritarism, cum de altfel, nici de foştii comunişti. Cât priveşte Argeşul, a rămas acelaşi judeţ roşu în „ţara” brătienilor, PSD Argeş, înregistrând dublu procentelor PDL şi/sau PNL! Eşecul PNL, al PNL deci, şi nu al liderului Crin Antonescu, trebuie musai analizat. Analize trebuiesc făcute şi asupra provenienţei sumelor şi a costului alegerilor la PSD şi PDL, precum şi la fiecare dintre ce doi candidaţi în parte. Până ce nu vor fi clarificate aceste aspecte ar trebui să nu aibă loc turul doi, pentru că odată ajuns preşedinte unul dintre cei doi prezidenţiabili, va obţine şi imunitate faţă de orice ar însemna cercetare, instanţă etc. Stefan Dumitru Afrimescu
duminică, 22 noiembrie 2009
Alegerile ca la români
Alegerile...
Alegerile ca la români
Suntem, destul de probabil, unici în lume. Oricum, în Europa suntem cu siguranţaunici.Se pare că nimic din ceea ce avusesem moral, ca naţie, nu am reuşit să mai păstrat. Nici măcar bunul simţ. Totul a fost topit în retortele socialism-comunismului “multilateral dezvoltat”. Este şi motivul pentru care cered că ne meritam şi situaţia în care am fost aduşi şi soarta şi conducătorii. Votaţii domnilor tot pe cei care ne-au adus unde ne aflăm. Mai mult, vă rog să-i şi felicitaţi. Nu chiar oricene poate aduce o ţară, de la o creştere economică de aproape + 8%, la minus 8%., ceea ce înseamnă o recesiune de minus 16%. Votaţii! După atâtea “performanţe” mai merită măcar încă un mandate, dar…după gratii. Adică, acolo, unde le era de ani de zile locul. Şi încă ceva, “felicitări” şi celor care s-au lăsat cumpăraţi. Meritaţi aceleaşi gratii. “Succesuri”! S.D.A.
Alegerile ca la români
Suntem, destul de probabil, unici în lume. Oricum, în Europa suntem cu siguranţaunici.Se pare că nimic din ceea ce avusesem moral, ca naţie, nu am reuşit să mai păstrat. Nici măcar bunul simţ. Totul a fost topit în retortele socialism-comunismului “multilateral dezvoltat”. Este şi motivul pentru care cered că ne meritam şi situaţia în care am fost aduşi şi soarta şi conducătorii. Votaţii domnilor tot pe cei care ne-au adus unde ne aflăm. Mai mult, vă rog să-i şi felicitaţi. Nu chiar oricene poate aduce o ţară, de la o creştere economică de aproape + 8%, la minus 8%., ceea ce înseamnă o recesiune de minus 16%. Votaţii! După atâtea “performanţe” mai merită măcar încă un mandate, dar…după gratii. Adică, acolo, unde le era de ani de zile locul. Şi încă ceva, “felicitări” şi celor care s-au lăsat cumpăraţi. Meritaţi aceleaşi gratii. “Succesuri”! S.D.A.
duminică, 15 noiembrie 2009
Criză, criză, dar să fie şi la Preşedinţie şi prin ministere!
Criză, criză, dar să fie şi la Preşedinţie şi ministere! Buget prezidenţial majorat numai la bunuri şi sevicii cu 75%!
Hotărât lucru această criză este la noi la români, pentru unii mumă, pentru alţii ciumă! A devenit extrem de..selectivă, mai ales cu unele instituţii ale statului, pe care a ales să nu afecteze veniturile în aceeaşi măsură ca pe-ale altora, de parcă unele sunt mai egale decât altele sau nu arfi ale aceleeaşi Românii. Ba mai mult decât atât, unele instituţii sfidându-i şi pe români şi criza şi-au majorat bugetele chiar şi cu 75% faţă de anul trecut. Şi măcar de-ar fi la nişte capitole mai acătări, indispensabile bunului mers al treburilor statului. Dimpotrivă! Dovada? Iată-le: cheltuieli cu personalul-peste 13 milioane RONI, cu 20% mai mult ca anul trecut; bunuri şi servicii-29 mil. RONIm cu 75% mai mult ca în 2006; deplasări externe-aproape 1 mil de euro, peste 9 mil RONI, cu 50% mai mult decât anul trecut; deplasări interne-peste 1 mil RONI, faţă de 700.000 RONI în 1008; protocol-1,5 mil. RONI, cu 50% mai mult decât anul trecut; transport- cheltuieli majorate de 32 de ori faţă de 2008, de la 3000 RONI, la 100.000 RONI; cheltuieli cu personalul-29,78 mil RONI, în creştere cu 51, 87 faţă de 2008; achiziţii de maşini, echipamente şi mijloace de transport-450.000 RONI, în creştere cu 57,89% faţă de 2008, care a fost de 285.000 RONI.. Schema de personal a Cotrocenilor este de 260 angajaţi dinn care: 11 consilieri prezidenţiali, 17 consilieri de stat, 29 de persoane cu demnitate publică şi 121 posturi pentru personal de specialitate. Astfel, veniturile Administraţiei Prezidenţiale în 2009 ajung la 3,3 mil. RONI, în creştere cu 35,2% faţă de 2008, din care, 3,1 mil. RONI reprezintănumai cheltuieli de personal.
Potrivit proiectului de buget avizat de parlamentari, 85% din total venituri, vor fi alocate în 2009 pentru întărirea capacităţii insituţionale a preşedinţiei, 6% pentru punerea în valoare a Muzeului Cotroceni şi 9%, pentru sistemul naţional de decorări. Şi toate acstea se întâlnesc doar la Preşedinţie, fără să mai amintim de cheltuielile Ministerului Turismului, la cele făcute de Ministerul Tineretului şi Sportului sau la cele de la Mediu. Prin urmare dacă tot e criză, atunci să fie pentru toţi şi mai ales pentru instituţiile statului. Ştefan Dumitru Afrimescu
Hotărât lucru această criză este la noi la români, pentru unii mumă, pentru alţii ciumă! A devenit extrem de..selectivă, mai ales cu unele instituţii ale statului, pe care a ales să nu afecteze veniturile în aceeaşi măsură ca pe-ale altora, de parcă unele sunt mai egale decât altele sau nu arfi ale aceleeaşi Românii. Ba mai mult decât atât, unele instituţii sfidându-i şi pe români şi criza şi-au majorat bugetele chiar şi cu 75% faţă de anul trecut. Şi măcar de-ar fi la nişte capitole mai acătări, indispensabile bunului mers al treburilor statului. Dimpotrivă! Dovada? Iată-le: cheltuieli cu personalul-peste 13 milioane RONI, cu 20% mai mult ca anul trecut; bunuri şi servicii-29 mil. RONIm cu 75% mai mult ca în 2006; deplasări externe-aproape 1 mil de euro, peste 9 mil RONI, cu 50% mai mult decât anul trecut; deplasări interne-peste 1 mil RONI, faţă de 700.000 RONI în 1008; protocol-1,5 mil. RONI, cu 50% mai mult decât anul trecut; transport- cheltuieli majorate de 32 de ori faţă de 2008, de la 3000 RONI, la 100.000 RONI; cheltuieli cu personalul-29,78 mil RONI, în creştere cu 51, 87 faţă de 2008; achiziţii de maşini, echipamente şi mijloace de transport-450.000 RONI, în creştere cu 57,89% faţă de 2008, care a fost de 285.000 RONI.. Schema de personal a Cotrocenilor este de 260 angajaţi dinn care: 11 consilieri prezidenţiali, 17 consilieri de stat, 29 de persoane cu demnitate publică şi 121 posturi pentru personal de specialitate. Astfel, veniturile Administraţiei Prezidenţiale în 2009 ajung la 3,3 mil. RONI, în creştere cu 35,2% faţă de 2008, din care, 3,1 mil. RONI reprezintănumai cheltuieli de personal.
Potrivit proiectului de buget avizat de parlamentari, 85% din total venituri, vor fi alocate în 2009 pentru întărirea capacităţii insituţionale a preşedinţiei, 6% pentru punerea în valoare a Muzeului Cotroceni şi 9%, pentru sistemul naţional de decorări. Şi toate acstea se întâlnesc doar la Preşedinţie, fără să mai amintim de cheltuielile Ministerului Turismului, la cele făcute de Ministerul Tineretului şi Sportului sau la cele de la Mediu. Prin urmare dacă tot e criză, atunci să fie pentru toţi şi mai ales pentru instituţiile statului. Ştefan Dumitru Afrimescu
vineri, 13 noiembrie 2009
EBA face vizite tot mai frecvente iubitului din Argeş
EBA face vizite tot mai frecvente iubitului din Argeş
După cum deja este cunoscut, mezina prezidenţială, europarlamentarul Elena Băsescu, alias EBA, are de mai bine de şase luni o nouă relaţie după cea eşuată cu Hrebi jr.De data aceasta, noua sa relaţie se numeşte Syda, alias Bogdan Ionescu şi este un tânăr argeşan, originar din comuna Mălureni. De câteva zile EBA, poartă cu mândrie un superb inel de logodnă, estimat la peste 15.000 de euro, oferit de Syda chiar la Paris. Dacă EBA a ajuns europarlamentar fiind “fata lu’ tata” şi mezină prezidenţială, Syda, alias Bogdan Ionescu este unul dintre cei mai tineri oameni de afaceri de success. Sătenii din Mălureni, povestesc, că de foarte multe ori, mezina prezidenţială vine împreună cu noul său ales la locuinţa acestuia de la la ţară, o vilă cochetă şi dotată cu jacudzii, piscină şi terenuri de tenis. Vecinii tânărului argeşan din Mălureni mai cred că e o chestiune de numai câteva luni până ce Eba şi Bogdan îşi vor pune “pirostriile” şi vor spune “da” în faţa ofiţerului stării civile, acordul prezidenţial fiind dat în direct pe un post de televiziune: “Mai bine Syda şi mai sănătos, decât Hrebenciuc”, a declarat Tran Băsescu la Pro TV. Ştefan Dumitru Afrimescu
După cum deja este cunoscut, mezina prezidenţială, europarlamentarul Elena Băsescu, alias EBA, are de mai bine de şase luni o nouă relaţie după cea eşuată cu Hrebi jr.De data aceasta, noua sa relaţie se numeşte Syda, alias Bogdan Ionescu şi este un tânăr argeşan, originar din comuna Mălureni. De câteva zile EBA, poartă cu mândrie un superb inel de logodnă, estimat la peste 15.000 de euro, oferit de Syda chiar la Paris. Dacă EBA a ajuns europarlamentar fiind “fata lu’ tata” şi mezină prezidenţială, Syda, alias Bogdan Ionescu este unul dintre cei mai tineri oameni de afaceri de success. Sătenii din Mălureni, povestesc, că de foarte multe ori, mezina prezidenţială vine împreună cu noul său ales la locuinţa acestuia de la la ţară, o vilă cochetă şi dotată cu jacudzii, piscină şi terenuri de tenis. Vecinii tânărului argeşan din Mălureni mai cred că e o chestiune de numai câteva luni până ce Eba şi Bogdan îşi vor pune “pirostriile” şi vor spune “da” în faţa ofiţerului stării civile, acordul prezidenţial fiind dat în direct pe un post de televiziune: “Mai bine Syda şi mai sănătos, decât Hrebenciuc”, a declarat Tran Băsescu la Pro TV. Ştefan Dumitru Afrimescu
România paradoxală
România paradoxală-Abandonul, o soluţie!
România paradoxală! Abandonul-soluţia unei ţări încremenită între turneee electorale, executive fantomă şi guvernări interimare?!
Hotărât lucru trăim într-o Românie paradoxală! Pe de-oparte suntem anunţaţi că nu vor mai fi bani pentru pensii şi salariile bugaterilor pe luna decembrie şi, pe de-altă parte, candidaţii la preşedinţie abia mai fac faţă turneelor eletorale, iar Geoană şi Băsescu aruncă cu milioane de euro în pomeni electorale, materiale promoţionale şi autocare cu „mitingişti de profesie”, aduşi din diferite judeţe ale patriei în capitalele altor judeţe, ca Argeş, Dolj, Buzău, Timiş sau Constanţa, unde la loc de frunte au fost micii, berea şi manelele, asezonate cu discursurile sforăitoare ale candidaţilor la preşedinţie, Geoană şi Băsescu, doi dintre „dalmaţienii” la prezidenţialele de peste nici două săptămâni. Numai din Piaţa Milea din Piteşti au fost adunate, în urma mitingului electoral al lui Traian Băsescu, 48 de tone de deşeuri menajere În tot acest timp, la Cotroceni se fac şi se desfac guverne fantomă, se desemnează premieri marionetă, iar majoritatea parlamentară existentă şi „premierul” neamţ Klaus Iohannis, agreat de trei partide parlamentare, rămân ignoraţi de încă preşedintele în exerciţiu, de mai bine de-o lună de zile.
Perspectivele „care este”, ale unei Românii încremenită!
Dacă România va continua să rămână instabilă politic, respectiv, cu un Executiv demis, cu miniştri interimari, inclusiv la „Interne”, ministerul care va gestiona scrutinul prezidenţial, atunci ne vom scufunda definitiv în haos, iar perspectivele unei astfel de Românii sunt dintre cele mai sumbre. Întâi de toate, va fi contestat scrutinul prezidenţial din 22 noiembrie-6 decembrie. România va fi ocolită de investitori, dar şi de instituţiile financiare internaţionale:FMI, Banca Mondială, BERD, BIRD şi/sau Comsiliul Europei, pentru că nicio asemenea instituţie nu va semna niciodată vreun document oficial cu un Guvern interimar. Nici perspectivele post electorale nu sunt mai roze. Datorită blocajului instituţional, viitorul preşedinte va fi nevoit să dizolve Parlamentul şi să declanşeze procedurile alegerilor anticipate, „anticipate”, care vor fi organizate, fie de către acelaşi Executiv Boc 2, Boc 3 sau 4, fie de un alt Guvern, dar tot interimar. Apoi, procedurile alegerilor anticipate vor dura şi ele până prin primavara anului 2010, alegerile propriu zise urmând să aibă loc destul de probabil, abia în jurul Paştelui. Aceasta presupune încă aproape patru luni de imobilism, de încremenire în aşteptare, de izolare internaţională, de stagnare a puţinelor proiecte aflate în derulare şi de adâncirea crizei şi recesiunii economice. Cea care are de pierdut într-o astfel de situaţie este desigur, România. Dar, nu România celor „care este”, ci România reală. România profundă, a celor cu datorii nu numai la bănci sau leasing, ci mai ales a celor cu datorii la întreţinerea de la bloc, la utilităţi, cum sunt apa, gazele, canalul, cablul şi curentul electric. A României celor ca sunt „talpa ţării”.
Abandonul - o soluţie?
Ce mai presupune cantonarea unor politicieni în zona gri a interimatelor, a instabilităţii politice, suprapuse peste criza economică şi morală în care se află România? Păi, cine îşi mai doreşte să discute, să semneze documente sau să negocieze cu un Guvern demis? Ceea ce înseamnă îndepărtarea unor investitori interesaţi să investescă în România, alungarea acelor investitori aflaţi deja în România, izoloarea externă de cetre instituţiile financiare internaţionale, de care România este dependentă cel puţin pe termen mediu, discreditarea clasei politice, a statului român, afectarea imagologică a României. Şi cine va fi declarat direct răspunzător de toate acestea? Nimeni, desigur! Cum să declari răspunzător un Guvern demis, un preşedinte aflat în campanie electorală sau nişte partide, aflate la fel în campanie electorală?! Cineva însă, tot va trebui să dea socoteală, şi aceasta s-ar putea să se petreacă mai curând decât ne putem imagina. Poate chiar în turul doi al prezidenţialelor din 6 decembrie. Iată şi motivul pentru care cred că, acei prezidenţiabili care se simt responsabili de situaţia în care a fost adusă România, ar trebui să abandoneze cursa pentru Cotroceni. Să se retragă definitiv şi-n linişte, fară prea mult tam-tam, atât din viaţa politică, cât şi din cea publică. Prezenţa lor, fie şi într-o cursă electorală, este deja mult prea toxică, pentru România. Este de altfel preferabil un abandon în linişte, unui eşec răsunător. Unei înfrângeri ruşinoase, pe care s-o poată pune, cum altfel, decât pe seama fraudei electorale! A „turismului” electoral! Deşi ei vor primii care vor produce frauda. Care vor apela la „turismul” electoral. Un fel de „hoţii strigă, hoţii”, arătând unul spre celălalt şi fiecare având „dreptatea”lui!
Bomboana pe colivă-o vizită la Moscova
După cum este cunoscut, politica externă este al doilea apanaj al preşedintelui României după acela de comandant suprem al armatei. Probabil că aşa o fi gândit şi Mircea Geoană, candidatul PSD la Preşedinţie atunci când a decis să facă o vizită la Moskova. Numai că, s-a dovedit a fi fost total inoportună, întrucât vizita a fost una privată, deşi mister Geoană este ditamai preşedintele Senatului şi vicepreşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), unde se discutau şi directive ale UE şi NATO. Şi, dacă în vizitele interne, liderul PSD nu pleacă niciodată fără liota de televiziuni, la Moskova, Mircea Geoană a plecat pe „şest”. Totul a fost ţinut secret, nu numai numele persoanelor cu care s-a întâlnit Geoană la Moscova sau subiectele discutate, ci şi scopul vizitei şi chiar vizita în sine. Toate acestea, până mai zilele trecute, când „serviciile” au hotărât ca infosrmaţia să „transpire” şi în presă. Şi...a „transpirat”! Situaţie de care ceilalţi contracandidaţi ai lui Geoană n-au ezitat să profite, somându-l să se „spovedească” public: „De unde să ştim că dl. Geoană nu s-a dus la Moscova pentru a obţine sprijin financiar sau logistic, pentru a le folosi în campania electorală, contra unor secrete de stat?”, se întrebă contracandidaţii lui Geoană la preşedinţie. Cert este, că vizită „incognito” la Moscova efectuată de Mircea Geoană ar putea să reprezinte „bomboana pe coliva” propriei curse pentru Cotroceni. Ştefan Dumitru Afrimescu
România paradoxală! Abandonul-soluţia unei ţări încremenită între turneee electorale, executive fantomă şi guvernări interimare?!
Hotărât lucru trăim într-o Românie paradoxală! Pe de-oparte suntem anunţaţi că nu vor mai fi bani pentru pensii şi salariile bugaterilor pe luna decembrie şi, pe de-altă parte, candidaţii la preşedinţie abia mai fac faţă turneelor eletorale, iar Geoană şi Băsescu aruncă cu milioane de euro în pomeni electorale, materiale promoţionale şi autocare cu „mitingişti de profesie”, aduşi din diferite judeţe ale patriei în capitalele altor judeţe, ca Argeş, Dolj, Buzău, Timiş sau Constanţa, unde la loc de frunte au fost micii, berea şi manelele, asezonate cu discursurile sforăitoare ale candidaţilor la preşedinţie, Geoană şi Băsescu, doi dintre „dalmaţienii” la prezidenţialele de peste nici două săptămâni. Numai din Piaţa Milea din Piteşti au fost adunate, în urma mitingului electoral al lui Traian Băsescu, 48 de tone de deşeuri menajere În tot acest timp, la Cotroceni se fac şi se desfac guverne fantomă, se desemnează premieri marionetă, iar majoritatea parlamentară existentă şi „premierul” neamţ Klaus Iohannis, agreat de trei partide parlamentare, rămân ignoraţi de încă preşedintele în exerciţiu, de mai bine de-o lună de zile.
Perspectivele „care este”, ale unei Românii încremenită!
Dacă România va continua să rămână instabilă politic, respectiv, cu un Executiv demis, cu miniştri interimari, inclusiv la „Interne”, ministerul care va gestiona scrutinul prezidenţial, atunci ne vom scufunda definitiv în haos, iar perspectivele unei astfel de Românii sunt dintre cele mai sumbre. Întâi de toate, va fi contestat scrutinul prezidenţial din 22 noiembrie-6 decembrie. România va fi ocolită de investitori, dar şi de instituţiile financiare internaţionale:FMI, Banca Mondială, BERD, BIRD şi/sau Comsiliul Europei, pentru că nicio asemenea instituţie nu va semna niciodată vreun document oficial cu un Guvern interimar. Nici perspectivele post electorale nu sunt mai roze. Datorită blocajului instituţional, viitorul preşedinte va fi nevoit să dizolve Parlamentul şi să declanşeze procedurile alegerilor anticipate, „anticipate”, care vor fi organizate, fie de către acelaşi Executiv Boc 2, Boc 3 sau 4, fie de un alt Guvern, dar tot interimar. Apoi, procedurile alegerilor anticipate vor dura şi ele până prin primavara anului 2010, alegerile propriu zise urmând să aibă loc destul de probabil, abia în jurul Paştelui. Aceasta presupune încă aproape patru luni de imobilism, de încremenire în aşteptare, de izolare internaţională, de stagnare a puţinelor proiecte aflate în derulare şi de adâncirea crizei şi recesiunii economice. Cea care are de pierdut într-o astfel de situaţie este desigur, România. Dar, nu România celor „care este”, ci România reală. România profundă, a celor cu datorii nu numai la bănci sau leasing, ci mai ales a celor cu datorii la întreţinerea de la bloc, la utilităţi, cum sunt apa, gazele, canalul, cablul şi curentul electric. A României celor ca sunt „talpa ţării”.
Abandonul - o soluţie?
Ce mai presupune cantonarea unor politicieni în zona gri a interimatelor, a instabilităţii politice, suprapuse peste criza economică şi morală în care se află România? Păi, cine îşi mai doreşte să discute, să semneze documente sau să negocieze cu un Guvern demis? Ceea ce înseamnă îndepărtarea unor investitori interesaţi să investescă în România, alungarea acelor investitori aflaţi deja în România, izoloarea externă de cetre instituţiile financiare internaţionale, de care România este dependentă cel puţin pe termen mediu, discreditarea clasei politice, a statului român, afectarea imagologică a României. Şi cine va fi declarat direct răspunzător de toate acestea? Nimeni, desigur! Cum să declari răspunzător un Guvern demis, un preşedinte aflat în campanie electorală sau nişte partide, aflate la fel în campanie electorală?! Cineva însă, tot va trebui să dea socoteală, şi aceasta s-ar putea să se petreacă mai curând decât ne putem imagina. Poate chiar în turul doi al prezidenţialelor din 6 decembrie. Iată şi motivul pentru care cred că, acei prezidenţiabili care se simt responsabili de situaţia în care a fost adusă România, ar trebui să abandoneze cursa pentru Cotroceni. Să se retragă definitiv şi-n linişte, fară prea mult tam-tam, atât din viaţa politică, cât şi din cea publică. Prezenţa lor, fie şi într-o cursă electorală, este deja mult prea toxică, pentru România. Este de altfel preferabil un abandon în linişte, unui eşec răsunător. Unei înfrângeri ruşinoase, pe care s-o poată pune, cum altfel, decât pe seama fraudei electorale! A „turismului” electoral! Deşi ei vor primii care vor produce frauda. Care vor apela la „turismul” electoral. Un fel de „hoţii strigă, hoţii”, arătând unul spre celălalt şi fiecare având „dreptatea”lui!
Bomboana pe colivă-o vizită la Moscova
După cum este cunoscut, politica externă este al doilea apanaj al preşedintelui României după acela de comandant suprem al armatei. Probabil că aşa o fi gândit şi Mircea Geoană, candidatul PSD la Preşedinţie atunci când a decis să facă o vizită la Moskova. Numai că, s-a dovedit a fi fost total inoportună, întrucât vizita a fost una privată, deşi mister Geoană este ditamai preşedintele Senatului şi vicepreşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), unde se discutau şi directive ale UE şi NATO. Şi, dacă în vizitele interne, liderul PSD nu pleacă niciodată fără liota de televiziuni, la Moskova, Mircea Geoană a plecat pe „şest”. Totul a fost ţinut secret, nu numai numele persoanelor cu care s-a întâlnit Geoană la Moscova sau subiectele discutate, ci şi scopul vizitei şi chiar vizita în sine. Toate acestea, până mai zilele trecute, când „serviciile” au hotărât ca infosrmaţia să „transpire” şi în presă. Şi...a „transpirat”! Situaţie de care ceilalţi contracandidaţi ai lui Geoană n-au ezitat să profite, somându-l să se „spovedească” public: „De unde să ştim că dl. Geoană nu s-a dus la Moscova pentru a obţine sprijin financiar sau logistic, pentru a le folosi în campania electorală, contra unor secrete de stat?”, se întrebă contracandidaţii lui Geoană la preşedinţie. Cert este, că vizită „incognito” la Moscova efectuată de Mircea Geoană ar putea să reprezinte „bomboana pe coliva” propriei curse pentru Cotroceni. Ştefan Dumitru Afrimescu
joi, 5 noiembrie 2009
"Dalmaţienii" prezidenţialelor
Dezvăluiri incendiare în România "care este"!
Dalmaţienii” de la prezidenţiale! Dezvăluiri incendiare în România “care este”!
Eterna şi fascinanta Românie trăieşte, căci până să le traverseze va mai dura, poate cele mai profunde crize post-decembriste. Astfel, peste criza morală şi cea economic s-a instalat criza politică, iar peste cele trei crize se instalează noua gripă porcină A/H1N1. Şi, poate că “bucuroşi le-am duce toate”, dacă peste toate acestea nu s-ar suprapune una dintre cele mai dure campanii electorale pentru Cotroceni. Campanie, care presupune întruniri publice, mitinguri electorale, lansări şi relansări ale candidaţilor şi bine-nţeles cunoscutele pomeni electorale, care la rândul lor pot transmite temutul virus AH1N1. Cu toate acestea, nimic nu pare ai mai opri pe politicieni în a se iţi pe “sticle”, în a se da în spectacole, care, mai de care, mai groteşti sau în aş da la “geoale”, indiferent de împrejurări.
Aceasta e România “care este”! România reală este cea cu probleme existenţiale, cea înfometată, cea datoare, nu numai la bănci, ci şi la FMI, cea cu rate neachitate de la sfârşitul anului 2008, cea care moare cu zile prin spitalele patriei, cea care moare cu dreptatea în mână pe holurile instanţelor. Aceasta este România reală. România “care este”, e cea a celor de teapa lui Băsescu, Boureanu, Dragnea, Geoană, Mazăre, Năstase, Nicolescu, Oprescu, Oprişan şi bine-nţeles, Vanghelie. De-aproape 20 de ani, România reală asistă de pe margini, de loc neputincioasă, la circul făcut de cei din România “care este”. O bună parte dintre cei din România reală şi-au frecat mâinile de satisfacţie, văzând ce “spectacole” pot da aleşii lor, aşa încât , cei mai mulţi au renunţat nu numai la spectacolele reale, date de profesioniştii scenei, ci şi la filme, lecturi, mişcare şi chiar la raţiune, totul de dragul circului politic şi/sau electoral. Pe de-altă parte, cum să nu rămâi siderat ca roman din România reală, când auzi că Traian Băsescu l-a şantajat pe Adrian Năstase în 2004 cu un dosar şi nenumătrate fotografii care îl aveau ca protagonist pe contra candidatul la preşedinţie Adrian Năstase. Fotografiile îl înfăţişau pe Năstase în mijlocul unui grup de homosexuali, iar dosarul era unul de urmărire, deverile sexuale fiind interzise în fostul Regim comunist. Dosar şi fotografi absolute reale, pe care le-a deţinut şi câteva redacţii centrale ca România Liberă, Ziua şi Evenimentul, încă din vara preelectorală a anului 2004. De ce nu le-a făcut publice încă de-atunci? Deja este problema patronilor celor trei cotidiane, a directorilor lor şi a redactorilor şefi, care au interzis publicarea acelor documente. Cert este, că în timp ce dosarul şi fotografiile cu scene homo dintre Năstase şi grupul de tineri homosexuali, făceau deliciul unor “moguli” şi “tonomate” din media centrale, Adrian Năstase “bătea” ţara în lung şi-n lat cu elicopterele şi lansa proiectul “Trofeul Calităţii cu Năstase preşedinte”, priect electoral prin care agenţii economici privaţi şi de stat au fost spoliaţi cu peste 2 milioane euro. Numai că, exact la momentul potrivit, Băsescu i-a arătat lui Năstase “pisica”, numită “dosarul de urmărire” şi “fotografiile cu scenele fierbimnţi de gay”.Însă, starea de “Tânăr şi neliniştit” a lui Năstase este cel mai bine cunoscută de către Ristea Priboi, ofiţerul SECU, căruia ex-premierul Năstase îşi turna apoi toţi partenerii gay. E drept însă, că Priboiu’ e fugit de vreo patru ani din ţară, dar “prietenii” ştiu de unde să-l salte şi aşteaptă doar momentul potrivit. O fază exersată şi cu “Stolo”, care ca, şi Năstase, are şi el vreo câteva “dosare” la sertar, unul fiind de fost ofiţer SECU, altul în urma afacerii “MegaPawaer”, dar şi-a unor privatizări cu “cântec”, făcute în perioada cât a fost prim-miinstru. Şi lista cu alţi “captive” ai lui Băsescu, poate continua cu nume ca Berceanu, Stoica,Videanu, Udrea, Oltean etc.
Nici Mircea Geoană nu este o uşă de biserică, aşa cum pare a lăsa să se-nţeleagă. Dimpotrivă. Cele două sau trei case din America, societăţile comerciale administrate de “cumnăţelul”, fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor sub guvernarea CDR, apoi proprietăţile familiei Costea, al cărui ginere e liderul PSD Mircea Geoană, conturile acestuia din băncile americane, domiciliul familiei Geoană, care deşi deţine câteva prprietăţi în Bucureşti, contună să locuiască într-o ditamai vila a RAPPS, ca locuinţă de serviciu, pentru care plăteşte o chirie simbolică de numai 400-500 RONI/lună, başca apartenenţa tatălui lui Geoană la structurile fostei Securităţi, generalul Geoană fiind responsabilul cu tunelurile secrete ale lui Ceauşescu, la care se adaugă “ştampila” de “prostănac”, pusă de “tătucul” Iliescu. Şi, dacă Băsescu deţine câţiva “captivi” nominalizaţi mai sus, la Mircea Geoană lucrurile stau exact invers, Geoană este el “captivul” câtorva grupuri de interese din sânul PSD şi nu numai, şi-a unor “baroni” locali, tot ai PSD, ca Mazăre, Vanghelie, Dragnea, Oprişan, “guzganul rozaliu”, alias Hrebenciuc, “Grupul de la Cluj” etc., extreme de influienţi, care îi pot impune componenţa unui Executiv, adjudecarea unor funcţii de secretari de stat, directori de agenţii şi de deconcentrate etc.
Revenind la Traian Băsescu, dincolo de “captivii” prezidenţiali, are la rândul lui probleme grave, care în orice altă ţară din lumea civilizată l-ar recomanda ca neeligibil, pentru un nou mandat de şef al statului. Dacă ar fi să amintim numai de modul în care a intrat în posesia casei din str. “Mihăileanu”, de felulîn care odrazla cea mare şi achiziţionat apartamentul din complexul imobiliar Popoviciu, de stilul în care mezina “Eba” a ajuns europarlamentar, de afacerile fratelui prezidenţial făcute în zona muniţiior şi armamentului, de cum percepe Traian Băsescu mass media, pe care o împarte în “moguli” şi “tonomate”, apetitul prezidenţial, pentru populism, conflicte şi circ politic, precum şi apetenţa pentru nerespectarea unor promisiuni, chiar şi după ce le-a promulgat, deci neelectorale: “Voi demisiona la cinci minute după ce voi fi suspendat”! Vi se pare cumva că Traian Băsescu ar fi demisionat vreodată, după suspendare, din funcţia de preşedinte sau de locatar la Cotroceni?! “Voi majora salariile profesorilor în secunda doi după alegeri”! Au primit cumva profesorii salarii majorate şi…nu ştim noi? Başca, apartenenţa sa la fostele structuri securisto-comuniste: “Nu ştiu de ce românii trebuie să-şi aleagă un preşedinte între doi foşti comunişti”.
Dacă despre Geoană şi Băsescu se ştiu atâtea, despre cel de-al treilea candidat la preşedinţie, Crin Antonescu nu s-a aflat mai nimic. E drept însă, că nici n-au intrat zilele-n sac. Până pe 22 noiembrie mai sunt destule zile, iar până pe 6 decembrie mai sunt cel puţin trei săptămâni, timp în care se pot “fabrica” atâtea, dar un biet dosar! E drept că nu duce lipsă de “moguli” în PNL numai că mogulul liberal a interzis reclama polititică în paginile publicaţiilor lui, iar jurnaliştii care trudesc pe tarlaua sa, nu sunt tocmai nişte “tonomate”. A pornit de jos,, de la cea mai insignifiantă catedră de profesor de ţară, nu a locuit o clipă măcar în “Primăverii”. E drept că nu se descurcă foarte bine cu limba lui Shakespeare, dar decât engleza de “baltă” a lui Geoană Iliescu şi Băsescu, mai bine să se “descurce” în limba lui Voltaire. Adică, a diplomaţiei.
Sorin Oprescu, cel de-al patrulea candidat la preşedinţie, este un soi de ecuaţie cu mai multe nescunoscute decât credem unii dintre noi. Bunăoară: ştie cineva pentru ce candidează Sorin Oprescu? Dar pentru cine? Şi mă rog, al cui candidat este? Dar cât de independent o fi, faţă de spectrul politic sau de anumite grupuri de interese, sfere de influienţă etc.? Poate cineva să ne lămurească şi pe noi? (Aştept răspunsurile!). La cât este de “lunecos”, cred că nici el însuşi nu ar putea răspunde! Restul candidaţilor chiar nu contează pentru preşedinţie. Doar Vadim ar putea, în cazul unor anticipate, să readucă PRM-ul în Parlament. Ceea ce ar fi excat, tot ce-ar mai lipsi unui Parlament unicameral! Ştefan Dumitru Afrimescu
Dalmaţienii” de la prezidenţiale! Dezvăluiri incendiare în România “care este”!
Eterna şi fascinanta Românie trăieşte, căci până să le traverseze va mai dura, poate cele mai profunde crize post-decembriste. Astfel, peste criza morală şi cea economic s-a instalat criza politică, iar peste cele trei crize se instalează noua gripă porcină A/H1N1. Şi, poate că “bucuroşi le-am duce toate”, dacă peste toate acestea nu s-ar suprapune una dintre cele mai dure campanii electorale pentru Cotroceni. Campanie, care presupune întruniri publice, mitinguri electorale, lansări şi relansări ale candidaţilor şi bine-nţeles cunoscutele pomeni electorale, care la rândul lor pot transmite temutul virus AH1N1. Cu toate acestea, nimic nu pare ai mai opri pe politicieni în a se iţi pe “sticle”, în a se da în spectacole, care, mai de care, mai groteşti sau în aş da la “geoale”, indiferent de împrejurări.
Aceasta e România “care este”! România reală este cea cu probleme existenţiale, cea înfometată, cea datoare, nu numai la bănci, ci şi la FMI, cea cu rate neachitate de la sfârşitul anului 2008, cea care moare cu zile prin spitalele patriei, cea care moare cu dreptatea în mână pe holurile instanţelor. Aceasta este România reală. România “care este”, e cea a celor de teapa lui Băsescu, Boureanu, Dragnea, Geoană, Mazăre, Năstase, Nicolescu, Oprescu, Oprişan şi bine-nţeles, Vanghelie. De-aproape 20 de ani, România reală asistă de pe margini, de loc neputincioasă, la circul făcut de cei din România “care este”. O bună parte dintre cei din România reală şi-au frecat mâinile de satisfacţie, văzând ce “spectacole” pot da aleşii lor, aşa încât , cei mai mulţi au renunţat nu numai la spectacolele reale, date de profesioniştii scenei, ci şi la filme, lecturi, mişcare şi chiar la raţiune, totul de dragul circului politic şi/sau electoral. Pe de-altă parte, cum să nu rămâi siderat ca roman din România reală, când auzi că Traian Băsescu l-a şantajat pe Adrian Năstase în 2004 cu un dosar şi nenumătrate fotografii care îl aveau ca protagonist pe contra candidatul la preşedinţie Adrian Năstase. Fotografiile îl înfăţişau pe Năstase în mijlocul unui grup de homosexuali, iar dosarul era unul de urmărire, deverile sexuale fiind interzise în fostul Regim comunist. Dosar şi fotografi absolute reale, pe care le-a deţinut şi câteva redacţii centrale ca România Liberă, Ziua şi Evenimentul, încă din vara preelectorală a anului 2004. De ce nu le-a făcut publice încă de-atunci? Deja este problema patronilor celor trei cotidiane, a directorilor lor şi a redactorilor şefi, care au interzis publicarea acelor documente. Cert este, că în timp ce dosarul şi fotografiile cu scene homo dintre Năstase şi grupul de tineri homosexuali, făceau deliciul unor “moguli” şi “tonomate” din media centrale, Adrian Năstase “bătea” ţara în lung şi-n lat cu elicopterele şi lansa proiectul “Trofeul Calităţii cu Năstase preşedinte”, priect electoral prin care agenţii economici privaţi şi de stat au fost spoliaţi cu peste 2 milioane euro. Numai că, exact la momentul potrivit, Băsescu i-a arătat lui Năstase “pisica”, numită “dosarul de urmărire” şi “fotografiile cu scenele fierbimnţi de gay”.Însă, starea de “Tânăr şi neliniştit” a lui Năstase este cel mai bine cunoscută de către Ristea Priboi, ofiţerul SECU, căruia ex-premierul Năstase îşi turna apoi toţi partenerii gay. E drept însă, că Priboiu’ e fugit de vreo patru ani din ţară, dar “prietenii” ştiu de unde să-l salte şi aşteaptă doar momentul potrivit. O fază exersată şi cu “Stolo”, care ca, şi Năstase, are şi el vreo câteva “dosare” la sertar, unul fiind de fost ofiţer SECU, altul în urma afacerii “MegaPawaer”, dar şi-a unor privatizări cu “cântec”, făcute în perioada cât a fost prim-miinstru. Şi lista cu alţi “captive” ai lui Băsescu, poate continua cu nume ca Berceanu, Stoica,Videanu, Udrea, Oltean etc.
Nici Mircea Geoană nu este o uşă de biserică, aşa cum pare a lăsa să se-nţeleagă. Dimpotrivă. Cele două sau trei case din America, societăţile comerciale administrate de “cumnăţelul”, fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor sub guvernarea CDR, apoi proprietăţile familiei Costea, al cărui ginere e liderul PSD Mircea Geoană, conturile acestuia din băncile americane, domiciliul familiei Geoană, care deşi deţine câteva prprietăţi în Bucureşti, contună să locuiască într-o ditamai vila a RAPPS, ca locuinţă de serviciu, pentru care plăteşte o chirie simbolică de numai 400-500 RONI/lună, başca apartenenţa tatălui lui Geoană la structurile fostei Securităţi, generalul Geoană fiind responsabilul cu tunelurile secrete ale lui Ceauşescu, la care se adaugă “ştampila” de “prostănac”, pusă de “tătucul” Iliescu. Şi, dacă Băsescu deţine câţiva “captivi” nominalizaţi mai sus, la Mircea Geoană lucrurile stau exact invers, Geoană este el “captivul” câtorva grupuri de interese din sânul PSD şi nu numai, şi-a unor “baroni” locali, tot ai PSD, ca Mazăre, Vanghelie, Dragnea, Oprişan, “guzganul rozaliu”, alias Hrebenciuc, “Grupul de la Cluj” etc., extreme de influienţi, care îi pot impune componenţa unui Executiv, adjudecarea unor funcţii de secretari de stat, directori de agenţii şi de deconcentrate etc.
Revenind la Traian Băsescu, dincolo de “captivii” prezidenţiali, are la rândul lui probleme grave, care în orice altă ţară din lumea civilizată l-ar recomanda ca neeligibil, pentru un nou mandat de şef al statului. Dacă ar fi să amintim numai de modul în care a intrat în posesia casei din str. “Mihăileanu”, de felulîn care odrazla cea mare şi achiziţionat apartamentul din complexul imobiliar Popoviciu, de stilul în care mezina “Eba” a ajuns europarlamentar, de afacerile fratelui prezidenţial făcute în zona muniţiior şi armamentului, de cum percepe Traian Băsescu mass media, pe care o împarte în “moguli” şi “tonomate”, apetitul prezidenţial, pentru populism, conflicte şi circ politic, precum şi apetenţa pentru nerespectarea unor promisiuni, chiar şi după ce le-a promulgat, deci neelectorale: “Voi demisiona la cinci minute după ce voi fi suspendat”! Vi se pare cumva că Traian Băsescu ar fi demisionat vreodată, după suspendare, din funcţia de preşedinte sau de locatar la Cotroceni?! “Voi majora salariile profesorilor în secunda doi după alegeri”! Au primit cumva profesorii salarii majorate şi…nu ştim noi? Başca, apartenenţa sa la fostele structuri securisto-comuniste: “Nu ştiu de ce românii trebuie să-şi aleagă un preşedinte între doi foşti comunişti”.
Dacă despre Geoană şi Băsescu se ştiu atâtea, despre cel de-al treilea candidat la preşedinţie, Crin Antonescu nu s-a aflat mai nimic. E drept însă, că nici n-au intrat zilele-n sac. Până pe 22 noiembrie mai sunt destule zile, iar până pe 6 decembrie mai sunt cel puţin trei săptămâni, timp în care se pot “fabrica” atâtea, dar un biet dosar! E drept că nu duce lipsă de “moguli” în PNL numai că mogulul liberal a interzis reclama polititică în paginile publicaţiilor lui, iar jurnaliştii care trudesc pe tarlaua sa, nu sunt tocmai nişte “tonomate”. A pornit de jos,, de la cea mai insignifiantă catedră de profesor de ţară, nu a locuit o clipă măcar în “Primăverii”. E drept că nu se descurcă foarte bine cu limba lui Shakespeare, dar decât engleza de “baltă” a lui Geoană Iliescu şi Băsescu, mai bine să se “descurce” în limba lui Voltaire. Adică, a diplomaţiei.
Sorin Oprescu, cel de-al patrulea candidat la preşedinţie, este un soi de ecuaţie cu mai multe nescunoscute decât credem unii dintre noi. Bunăoară: ştie cineva pentru ce candidează Sorin Oprescu? Dar pentru cine? Şi mă rog, al cui candidat este? Dar cât de independent o fi, faţă de spectrul politic sau de anumite grupuri de interese, sfere de influienţă etc.? Poate cineva să ne lămurească şi pe noi? (Aştept răspunsurile!). La cât este de “lunecos”, cred că nici el însuşi nu ar putea răspunde! Restul candidaţilor chiar nu contează pentru preşedinţie. Doar Vadim ar putea, în cazul unor anticipate, să readucă PRM-ul în Parlament. Ceea ce ar fi excat, tot ce-ar mai lipsi unui Parlament unicameral! Ştefan Dumitru Afrimescu
marți, 27 octombrie 2009
Impostorii, profitorii revoluţiei, ameninţă cu moartea jurnaliştii
Pe urmele unor pseudorevoluţionari din Argeş! Impostorii Revoluţiei, profitori ai revoltei populare, ameninţă jurnaliştii cu moartea!
Evenimentele din decembrie ’89 au făcut sute de morţi şi răniţi, mutilaţi ai fostului Regim totalitar, dar şi ai Regimului Iliescu, instalat după 22 decembrie ’89. Numai că, în timp ce la Timişoara, Bucureşti sau la Sibiu se murea pe bune, în Argeş, la Piteşti, Câmpulung, Curtea de Argeş sau la Topoloveni se „murea”, cel mult, de...râs. Cu toate acestea, sute de argeşeni au devenit peste noapte „revoluţionari”. Pseudorevoluţionari. Şi, prin bunăvoinţa unora, chiar cu patalamale în regulă. La adăpostul acestor „patalamale”, au apărut profitorii revoluţiei. Iar în Argeş au fost de-o sută de ori mai mulţi profitori decât revoluţionari autentici. Bunăoară Dorin Popa, Luiza Orbişor, sora lui Dorin Popa, ex-comisar Vasile Duminică, primarul Gheorghe Boţârcă, Ionescu Gh. Alexandru, ex-director în Prefectura Argeş, Tiberiu Răducu, prosper om de afaceri, şi lista continuă cu alte câteva sute de astfel de falşi revoluţionari.
Pseudorevoluţionarii lui Popa
Preşedintele Asociaţiei Revoluţionarilor din Argeş, Dorin Popa, a fost înainte de ’90 şoferul directorului Exploatării Miniere din Câmpulung. După 1990, acelaşi Dorin Popa a devenit şoferul liderilor Sindicatului Minier. Evenimentele din decembrie ’89, la care pretinde că ar fi participat, l-au prins pe Dorin Popa la Câmpulung, unde, în faţa Primăriei, striga din toţi rărunchii să-l pună pe directorul exploatării Miniere (un oarecare Stoienescu), primar al municipiului, în care numai revoluţie nu a fost. Cu toate acestea, Popa a ajuns preşedintele celei mai mari asociaţii de revoluţionari din Argeş. Asociaţie care numără peste 280 de membri. În această calitate, Dorin Popa a susţinut eliberarea de Certificate de revoluţionar pe bandă rulantă, dar contra cost, asemenea lui Bebe Ivanovici. Printre cei dotaţi cu astfel de Certificate se numără: Gheorghe Boţârcă-primarul oraşului Topoloveni; Nicolae Barbu-decanul Facultăţii de Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii Piteşti, fratele ex-rectorului aceleiaşi universităţi, Gheorghe Barbu, rector al Universităţii amintite; Mihai Mustăţea, mâna dreaptă a primarului Boţârcă, „traseist” cu „autobuzul electoral”, prins în 2004 votând tocmai pe la Călăraşi; ex-primarul Piteştiului, Ion Dumitrescu, samsarul spaţiilor comerciale ale lanţului de magazine „Universal” SA; sora lui Dorin Popa şi Mihai Tantana, fost patron al unei reţele de TV prin cablu, stabilit de vreo cinci ani în Canada, singurul care a recunoscut că a cumpărat în’97, de la Dorin Popa, una bucată Certificat de revoluţionar, cu suma de două milioane lei, la nivelul anului 1997. Pentru toţi aceştia, Dorin Popa s-a bătut ca un leu, ajutat de Bebe Ivanovici şi Rudolf Schmutzer, ofiţer SIE sub acoperire, artizanul „modernizării” MIG-urilor de către firmă israeliană, să le fie eliberate certificatele de revoluţionari. Acum, o parte dintre dosarele acestora au fost respinse de comisia guvernamentală S.S.P.R., condusă de Petrişor Morar, ministrul cu problemele revoluţionarilor, iar Dorin Popa, încolţit, a trebui să dea, la rândul său, explicaţii în două locuri: la Comisia SSPR, şi faţă de „revoluţionarii” nevalidaţi, dar care şi-au plătit certificatele.
Impostorii, pofitori
Falşii revoluţionari din Argeş sunt, fără nicio jenă, principalii profitori ai Revoluţiei române. Profiturile falşilor revoluţionari constau mai ales în bunuri imobiliare şi credite preferenţiale, deşi revoluţia au făcut-o în faţa televizorului. Printre cei mai veroşi profitori ai Revoluţiei se numără: fostul primar al Piteştiului, Ion Dumitrescu, samsarul spaţiilor comerciale aparţinând lanţului de magazine „Universal” SA din Piteşti, devenind proprietarul a sute de mii de mp de spaţii comerciale, pe care le-a închiriat pe zeci de euro/mp. De altfel, Ion Dumitrescu s-a judecat aproape 10 ani cu micii acţionari ai „Universal” SA, pentru fals, uz de fals şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. A scăpat, uzând de influenţa pe care a avut-o încă asupra asupra magistraţilor, cu ajutorul spaţiilor comerciale şi cu patalamaua de „Luptător în Revoluţie”. Gogu Davidescu, fost subprefect de Argeş sub guvernarea PSD, fost director al Direcţiei Silvice Argeş în mai multe rânduri, ultima dată până cu trei săptămâni în urmă, actualul prefect de Argeş. Nicolae Barbu, decanul Facultăţii de Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii Piteşti, posesor de terenuri, spaţii comerciale şi alte avantaje. Gheorghe Boţârcă, primarul baron PSD de Topoloveni-terenuri şi afaceri de zeci de milioane de euro. Vasile Duminică, făcut ofiţer de Poliţie imediat după Revoluţie, fost comisar de Poliţie la Pază şi Ordine Publică, azi ieşit la pensie. În 2004 a primit un ha de teren pe raza comunei Bradu de la primarul Costel Zamfir, pe care mai apoi l-a anchetat în zeci de dosare (mai ales pe Legea 18), dar şi pentru fals, uz de fals, fals în înscrisuri şi abuz în funcţie, scos basma curată de dom Vasile şi, cu voia dvs., ultima pe listă, Luiza Orbişor, sora revoluţionarului şef Dorin Popa.
Şeful revoluţionarilor din Argeş, cercetat de Parchetul Militar, pentru Mineriada din ’90
La şase luni după decembrie ’89, în 13-15 iunie ’90, Dorin Popa a venit, la chemarea lui Iliescu, în Capitală. S-a pus în fruntea a peste 1000 de mineri din Câmpulung şi i-a adus cu autobuzele în Bucureşti, unde numai de plantat panseluţe în Pieţele: Presei Libere, Victoriei, Unirii sau la Universitate nu s-au ocupat. Mai mult, Dorin Popa şi-a instigat ortacii chiar şi la plecarea din Capitală, când au tăbărât cu bâtele pe câţiva bucureşteni care îi huduiau. La ordinele lui Dorin Popa, au fost oprite autobuzele, din care au coborât cîteva sute de ortaci, care au tăbărât peste grupul de bucureşteni, pe care i-au bătut până i-au lăsat laţi. Aceasta după ce îşi încheiaseră misiunea pentru care fuseseră chemaţi de Iliescu în Capitală. Şi pentru care, de altfel, le-a şi mulţumit. Numai că, şi lui Dorin Popa i-a trecut glonţul pe lângă ureche abia în 2008, când procurorul militar Dan Voinea a început anchetarea Mineriadei din 13-15 1990 şi în rândurile ortacilor de la Câmpulung. Iar primul anchetat, chiar în sediul Asociaţiei Revoluţionarilor din Argeş, a fost tocmai preşedintele Asociaţiei, Dorin Popa. În acest sens, mai multe persoane, între care şi Nicolae Decebal, s-au constituit în părţi vătămate ale lui Dorin Popa.
De la Asociaţia de Revoluţionari, la Asociaţia Română Antidrog, via Asociaţia Naţională Antidrog şi traficul cu carne vie!
Nu se cunoaşte prin ce relaţii, Dorin Popa a ajuns şi preşedintele Asociaţiei Române Antidrog din Argeş, patronată la nivel naţional de generalul Pavel Abraham. În această calitate, Dorin Popa a eliberat legitimaţii de luptător antidrog la tot cartieru’, evident, contra a cel puţin 100 de euro/bucată. Mai mult, asemenea legitimaţii au fost eliberate chiar şi unor traficanţi şi consumatori de droguri, care nu au ezitat, când au fost prinşi, să le prezinte anchetatorilor, pretextând că se aflau în misiune. Este vorba de cazurile Bosnea şi Adrian Alexandru, din judeţul Buzău, nimeni altcineva decât fratele secretarei Asociaţiei Antidrog Argeş. După aflarea faptelor lui Dorin Popa, Pavel Abraham l-a exclus din Asociaţia sa, dar la scurt timp s-a constituit Asociaţia Română Antidrog, la care a dat buzna şi Dorin Popa. Dar, pentru a avea o imagine şi mai exactă despre şeful revoluţionarilor din Argeş, trebuie să amintim şi momentul 2004, când acesta, adică Dorin Popa, a fost reţinut 24 de ore de Poliţie pentru trafic de carne vie, fiind acuzat de plasarea pe piaţa sexului din Grecia a unor minore din Argeş. A fost pus în libertate, numai după ce şi-a adus un foarte bun avocat şi şi-a vândut o limuzină. Insă ilegalităţile acestui pseudorevoluţionar continuă şi la această oră. Întâi de toate, se foloseşte de un sediu, situat faţă-n faţă cu Prefectura şi C.J. Argeş, pentru care nu plăteşte nici chirie şi nici utilităţi. Apoi, excedentul de spaţiu l-a subînchiriat, unora pe sume mari, altora pe gratis. Exemplu? Firmele consoartei, cărora le-a închiriat „moca”, başca spaţiile comerciale la care are dreptul în baza Legii 42/1990, în calitate de „loviluţionar”, başca un teren de 2500 mp în comuna Băbana.
Ameninţări cu moartea:”Te mierlesc direct...”
Săptămâna trecută, în timp ce mă aflam vizavi de sediul Asociaţiei Revoluţionarilor, aşteptând un taxi, a oprit lângă mine o honda, de la volanul căreia a coborât nimeni altul decât Dorin Popa, zis „minerul”, care, fără prea multe politeţuri a trecut direct la ameninţări cu moartea: „Auzi bă ziaristule, dacă nu dai dezminţire la ce-ai scris pe site-ul ăla te „mierlesc”. N-o să te dau în judecată, că n-am eu timp de pierdut cu tine prin tribunale. Te „mierlesc” direct. Şi dacă nu ţi-o place să nu-mi mai zici mie Dorin Popa”. Între timp apăruse şi taxiul pe care îl aşteptam i-ar şoferul asiata înlemnit la scena creată de preşedintele Asociaţiei Revoluţionarilor din Argeş Dorin Popa, preşedintele Asociaţiei Române Antidrog Argeş. Ştefan Dumitru Afrimescu
Evenimentele din decembrie ’89 au făcut sute de morţi şi răniţi, mutilaţi ai fostului Regim totalitar, dar şi ai Regimului Iliescu, instalat după 22 decembrie ’89. Numai că, în timp ce la Timişoara, Bucureşti sau la Sibiu se murea pe bune, în Argeş, la Piteşti, Câmpulung, Curtea de Argeş sau la Topoloveni se „murea”, cel mult, de...râs. Cu toate acestea, sute de argeşeni au devenit peste noapte „revoluţionari”. Pseudorevoluţionari. Şi, prin bunăvoinţa unora, chiar cu patalamale în regulă. La adăpostul acestor „patalamale”, au apărut profitorii revoluţiei. Iar în Argeş au fost de-o sută de ori mai mulţi profitori decât revoluţionari autentici. Bunăoară Dorin Popa, Luiza Orbişor, sora lui Dorin Popa, ex-comisar Vasile Duminică, primarul Gheorghe Boţârcă, Ionescu Gh. Alexandru, ex-director în Prefectura Argeş, Tiberiu Răducu, prosper om de afaceri, şi lista continuă cu alte câteva sute de astfel de falşi revoluţionari.
Pseudorevoluţionarii lui Popa
Preşedintele Asociaţiei Revoluţionarilor din Argeş, Dorin Popa, a fost înainte de ’90 şoferul directorului Exploatării Miniere din Câmpulung. După 1990, acelaşi Dorin Popa a devenit şoferul liderilor Sindicatului Minier. Evenimentele din decembrie ’89, la care pretinde că ar fi participat, l-au prins pe Dorin Popa la Câmpulung, unde, în faţa Primăriei, striga din toţi rărunchii să-l pună pe directorul exploatării Miniere (un oarecare Stoienescu), primar al municipiului, în care numai revoluţie nu a fost. Cu toate acestea, Popa a ajuns preşedintele celei mai mari asociaţii de revoluţionari din Argeş. Asociaţie care numără peste 280 de membri. În această calitate, Dorin Popa a susţinut eliberarea de Certificate de revoluţionar pe bandă rulantă, dar contra cost, asemenea lui Bebe Ivanovici. Printre cei dotaţi cu astfel de Certificate se numără: Gheorghe Boţârcă-primarul oraşului Topoloveni; Nicolae Barbu-decanul Facultăţii de Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii Piteşti, fratele ex-rectorului aceleiaşi universităţi, Gheorghe Barbu, rector al Universităţii amintite; Mihai Mustăţea, mâna dreaptă a primarului Boţârcă, „traseist” cu „autobuzul electoral”, prins în 2004 votând tocmai pe la Călăraşi; ex-primarul Piteştiului, Ion Dumitrescu, samsarul spaţiilor comerciale ale lanţului de magazine „Universal” SA; sora lui Dorin Popa şi Mihai Tantana, fost patron al unei reţele de TV prin cablu, stabilit de vreo cinci ani în Canada, singurul care a recunoscut că a cumpărat în’97, de la Dorin Popa, una bucată Certificat de revoluţionar, cu suma de două milioane lei, la nivelul anului 1997. Pentru toţi aceştia, Dorin Popa s-a bătut ca un leu, ajutat de Bebe Ivanovici şi Rudolf Schmutzer, ofiţer SIE sub acoperire, artizanul „modernizării” MIG-urilor de către firmă israeliană, să le fie eliberate certificatele de revoluţionari. Acum, o parte dintre dosarele acestora au fost respinse de comisia guvernamentală S.S.P.R., condusă de Petrişor Morar, ministrul cu problemele revoluţionarilor, iar Dorin Popa, încolţit, a trebui să dea, la rândul său, explicaţii în două locuri: la Comisia SSPR, şi faţă de „revoluţionarii” nevalidaţi, dar care şi-au plătit certificatele.
Impostorii, pofitori
Falşii revoluţionari din Argeş sunt, fără nicio jenă, principalii profitori ai Revoluţiei române. Profiturile falşilor revoluţionari constau mai ales în bunuri imobiliare şi credite preferenţiale, deşi revoluţia au făcut-o în faţa televizorului. Printre cei mai veroşi profitori ai Revoluţiei se numără: fostul primar al Piteştiului, Ion Dumitrescu, samsarul spaţiilor comerciale aparţinând lanţului de magazine „Universal” SA din Piteşti, devenind proprietarul a sute de mii de mp de spaţii comerciale, pe care le-a închiriat pe zeci de euro/mp. De altfel, Ion Dumitrescu s-a judecat aproape 10 ani cu micii acţionari ai „Universal” SA, pentru fals, uz de fals şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. A scăpat, uzând de influenţa pe care a avut-o încă asupra asupra magistraţilor, cu ajutorul spaţiilor comerciale şi cu patalamaua de „Luptător în Revoluţie”. Gogu Davidescu, fost subprefect de Argeş sub guvernarea PSD, fost director al Direcţiei Silvice Argeş în mai multe rânduri, ultima dată până cu trei săptămâni în urmă, actualul prefect de Argeş. Nicolae Barbu, decanul Facultăţii de Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii Piteşti, posesor de terenuri, spaţii comerciale şi alte avantaje. Gheorghe Boţârcă, primarul baron PSD de Topoloveni-terenuri şi afaceri de zeci de milioane de euro. Vasile Duminică, făcut ofiţer de Poliţie imediat după Revoluţie, fost comisar de Poliţie la Pază şi Ordine Publică, azi ieşit la pensie. În 2004 a primit un ha de teren pe raza comunei Bradu de la primarul Costel Zamfir, pe care mai apoi l-a anchetat în zeci de dosare (mai ales pe Legea 18), dar şi pentru fals, uz de fals, fals în înscrisuri şi abuz în funcţie, scos basma curată de dom Vasile şi, cu voia dvs., ultima pe listă, Luiza Orbişor, sora revoluţionarului şef Dorin Popa.
Şeful revoluţionarilor din Argeş, cercetat de Parchetul Militar, pentru Mineriada din ’90
La şase luni după decembrie ’89, în 13-15 iunie ’90, Dorin Popa a venit, la chemarea lui Iliescu, în Capitală. S-a pus în fruntea a peste 1000 de mineri din Câmpulung şi i-a adus cu autobuzele în Bucureşti, unde numai de plantat panseluţe în Pieţele: Presei Libere, Victoriei, Unirii sau la Universitate nu s-au ocupat. Mai mult, Dorin Popa şi-a instigat ortacii chiar şi la plecarea din Capitală, când au tăbărât cu bâtele pe câţiva bucureşteni care îi huduiau. La ordinele lui Dorin Popa, au fost oprite autobuzele, din care au coborât cîteva sute de ortaci, care au tăbărât peste grupul de bucureşteni, pe care i-au bătut până i-au lăsat laţi. Aceasta după ce îşi încheiaseră misiunea pentru care fuseseră chemaţi de Iliescu în Capitală. Şi pentru care, de altfel, le-a şi mulţumit. Numai că, şi lui Dorin Popa i-a trecut glonţul pe lângă ureche abia în 2008, când procurorul militar Dan Voinea a început anchetarea Mineriadei din 13-15 1990 şi în rândurile ortacilor de la Câmpulung. Iar primul anchetat, chiar în sediul Asociaţiei Revoluţionarilor din Argeş, a fost tocmai preşedintele Asociaţiei, Dorin Popa. În acest sens, mai multe persoane, între care şi Nicolae Decebal, s-au constituit în părţi vătămate ale lui Dorin Popa.
De la Asociaţia de Revoluţionari, la Asociaţia Română Antidrog, via Asociaţia Naţională Antidrog şi traficul cu carne vie!
Nu se cunoaşte prin ce relaţii, Dorin Popa a ajuns şi preşedintele Asociaţiei Române Antidrog din Argeş, patronată la nivel naţional de generalul Pavel Abraham. În această calitate, Dorin Popa a eliberat legitimaţii de luptător antidrog la tot cartieru’, evident, contra a cel puţin 100 de euro/bucată. Mai mult, asemenea legitimaţii au fost eliberate chiar şi unor traficanţi şi consumatori de droguri, care nu au ezitat, când au fost prinşi, să le prezinte anchetatorilor, pretextând că se aflau în misiune. Este vorba de cazurile Bosnea şi Adrian Alexandru, din judeţul Buzău, nimeni altcineva decât fratele secretarei Asociaţiei Antidrog Argeş. După aflarea faptelor lui Dorin Popa, Pavel Abraham l-a exclus din Asociaţia sa, dar la scurt timp s-a constituit Asociaţia Română Antidrog, la care a dat buzna şi Dorin Popa. Dar, pentru a avea o imagine şi mai exactă despre şeful revoluţionarilor din Argeş, trebuie să amintim şi momentul 2004, când acesta, adică Dorin Popa, a fost reţinut 24 de ore de Poliţie pentru trafic de carne vie, fiind acuzat de plasarea pe piaţa sexului din Grecia a unor minore din Argeş. A fost pus în libertate, numai după ce şi-a adus un foarte bun avocat şi şi-a vândut o limuzină. Insă ilegalităţile acestui pseudorevoluţionar continuă şi la această oră. Întâi de toate, se foloseşte de un sediu, situat faţă-n faţă cu Prefectura şi C.J. Argeş, pentru care nu plăteşte nici chirie şi nici utilităţi. Apoi, excedentul de spaţiu l-a subînchiriat, unora pe sume mari, altora pe gratis. Exemplu? Firmele consoartei, cărora le-a închiriat „moca”, başca spaţiile comerciale la care are dreptul în baza Legii 42/1990, în calitate de „loviluţionar”, başca un teren de 2500 mp în comuna Băbana.
Ameninţări cu moartea:”Te mierlesc direct...”
Săptămâna trecută, în timp ce mă aflam vizavi de sediul Asociaţiei Revoluţionarilor, aşteptând un taxi, a oprit lângă mine o honda, de la volanul căreia a coborât nimeni altul decât Dorin Popa, zis „minerul”, care, fără prea multe politeţuri a trecut direct la ameninţări cu moartea: „Auzi bă ziaristule, dacă nu dai dezminţire la ce-ai scris pe site-ul ăla te „mierlesc”. N-o să te dau în judecată, că n-am eu timp de pierdut cu tine prin tribunale. Te „mierlesc” direct. Şi dacă nu ţi-o place să nu-mi mai zici mie Dorin Popa”. Între timp apăruse şi taxiul pe care îl aşteptam i-ar şoferul asiata înlemnit la scena creată de preşedintele Asociaţiei Revoluţionarilor din Argeş Dorin Popa, preşedintele Asociaţiei Române Antidrog Argeş. Ştefan Dumitru Afrimescu
duminică, 18 octombrie 2009
Scandalurile de corupţie 2008-2009, din Argeş din
Scandalurile de corupţie 2008-2009, din Argeş „Fabrica de permise” de la Piteşti, aducătoare de Vile şi maşini de lux cu epoleţi (Continuare din numărul trecut)
Dacă anul 2007-2008 dosarele de corupţie din Argeş au fost dosite sau lăsate la dospite, în 2008-2009 dosare mai vechi sau mai noi au fost puse pe tapet. Astfel, în perioada amintită a fost un adevărat „pelerinaj” al multor VIP-uri pe la DNA şi DIICOT, „pelerinaj” urmat de reţineri şi chiar arestări, unele de-a dreptul răsunătoare. Dar, cum în România orice minune durează cel mult trei zile, la fel s-a întâmplat şi în Justiţia argeşană. Şi nici n-ar trebui să ne mai mire, la câtă corupţie există în Justiţia română. Printre cei care au dat cu subsemnatul pe la cele două structuri, DIICOT şi DNA s-au aflat: afaceristul de carton Cornel Penescu, fostul şef al OPC Argeş Libertatu, urmaţi de o duzină de arbitri, în frunte cu „arbitrul-şef”,vreo două- trei duzine de polţişti de la Serviciul Permise şi Poliţia Rutieră Argeş în frunte cu Vasile Voinea şi Codruţ Vlăsceanu, mai marii „fabricii de permise” din Argeş, afaceristul Nicolae Oiţă Marinescu, fostul şef al Gărzii Financiare, comisar-şef Aurel Stoian, precum şi „greii” judeţului şi ai municipiului Piteşti, primarul Tudor Pendiuc şi preşedintele C.J., Constantin Nicolescu.
Vile şi maşini de lux cu epoleţi: Vlăsceanu-trei vile, un Audi Q7 şi o Toyota
Codruţ Vlăsceanu, fostul şef al Serviciului Permise Auto Argeş, deţine o vilă construită recent în cartierul rezidenţial din Aleea Căminelor şi o altă casă mai mică, ridicată în aceeaşi curte destinată celor care aveau grijă de acareturi. Consoarta lui Vlăsceanu conduce o superbă limuzină Audi Q7, iar Codruţ Vlăsceanu deţine o Toyota la fel de superbă. Comisarul-şef s-a îngrijit şi de bunăstarea odraslei, cumpărându-i o „viluţă” la Tacodrom şi un apartament în Capitală. Familia Vlăsceanu mai deţine încă o vilă cu etaj şi mansardă „îmbrăcată” în termopane, situată în Dobrogostea. E drept că a aparţinut socrilor, dar după decesul lor a fost trecută în proprietatea aceluiaşi comisar Vlăsceanu.
Voinea mai tare-n „imobiliare”chiar şi decât „Năstase 4 case”
Dacă Vlăsceanu deţine „doar” 3 vile şi un apartament în Capitală, fostul său adjunct, comisarul şef Vasile Voinea l-a depăşit în imobile până şi pe „Năstase 4 case”. Astfel, Vasile Voinea deţine potrivit unor surse 13 imobile, potrivit altor surse ar deţine nu mai puţin de 40, dintre care: patru case, Grădiniţa „Arlechino”, cinci apartamente situate ultracentral, spaţii comerciale în buricul târgului (vi-sa-vi de Liceul MIU) şi două terenuri situate pe str. Fraţii Goleşti. Toate achiziţionate din salariul său de bugetar! Pentru a mai scăpa de aceste „acareturi” mai făcea şi câte două-trei donaţii pe an ficei sale, Andra Voinea (23 ani). Salariul anual de bugetar al adjunctului de la Permise auto, Vasile Voinea a fost pe întregul an 2007 de 250 milioane lei vechi. Valoarea imobilelor achiziţionate de comisarul Vasile Voinea este dee zeci de milioane de euro. Numai grădiniţa „Arlechino” valorează peste 3 milioane euro, apoi fostul sediu al SIF Muntenia alte 2-2,5 milioane. Urmează cele 5 apartamente situate ultracentarl, fiecare în valoare de peste 150.000 de euro. Următoarele două proprietăţi ale lui Vasile Voinea constau în două terenuri, unul în suprafaţă de 131 mp şi altul de 231 situate pe str Fraţii Goleşti, unde mătrul pătrat de teren ajunge şi la 500 de euro. Şi lista continuă cu un alt teren în suprafaţă de 660, care aparţinea Parohiei Mavrodolu încă din 1913, cumpărat de la preotul Onu Constantin cu numai 100.000 de euro, terenul valorând în jur de un milioane euro. Acelaşi Voinea mai deţine şi două limuzine, cumpărate în locul celei furate chiar din garajul comisarului şef.
Ultima Oră: final fericit pentru toţi arestaţii
Loturile Voinea şi Vlăsceanu, după un proces de câteva luni la Judecătoria din Tg Mureş, a fost eliberat din închisoare, urmând să fie jdecat în continuare, dar în stare în libertate. Eliberat, dar pe motiv de boală, a fost şi patronul Lactag, Nicolae Oiţă Marinescu. Puşi în libertate şi judecaţi în stare de libertate sunt şi cei din „lotul Penescu”, primul eliberat fiind fostul şef al OPC, Libertatu. Mai mult, de câteva zile se caută soluţii pentru repunerea pe vechile funcţii a celor care au făcut parte din „lotul” Voinea şi Vlăsceanu, chiar dacă la perchiţiile efectuate de procurorii DNA la domicilii şi locurile de muncă ale celor doi a fost găsit peste...un metru cub de euro. Pus pe liber a fost şi fostul comisar şef al Gărzii Financiare, Aurel Stoian. Şi pentru el se caută soluţii pentru repunerea pe vechea funcţie, cea de comisar şef al G.F. Argeş, deşi suma luată ca şpagă de la Penescu, pentru a nu-i trimite controalele pe cap, s-a ridicat la peste 400.000 RONI, să ecunoaştem, un mizilic pe lângă metrul cub de euro, găsit la şefii „fabricii de permise”. DNA nu aluat încă nicio măsură împotriva primarului Tudor Pendiuc şi a preşedintelui C.J. Constantin Nicolescu, fiecare audiaţi de câte două ori. Dar, mai sunt încă vreo două luni pâna la sfârşitl anului şi o campanie electorală urmată de două tururi de scrutin, cu un final neprevăzut. Ştefan Dumitru Afrimescu
Dacă anul 2007-2008 dosarele de corupţie din Argeş au fost dosite sau lăsate la dospite, în 2008-2009 dosare mai vechi sau mai noi au fost puse pe tapet. Astfel, în perioada amintită a fost un adevărat „pelerinaj” al multor VIP-uri pe la DNA şi DIICOT, „pelerinaj” urmat de reţineri şi chiar arestări, unele de-a dreptul răsunătoare. Dar, cum în România orice minune durează cel mult trei zile, la fel s-a întâmplat şi în Justiţia argeşană. Şi nici n-ar trebui să ne mai mire, la câtă corupţie există în Justiţia română. Printre cei care au dat cu subsemnatul pe la cele două structuri, DIICOT şi DNA s-au aflat: afaceristul de carton Cornel Penescu, fostul şef al OPC Argeş Libertatu, urmaţi de o duzină de arbitri, în frunte cu „arbitrul-şef”,vreo două- trei duzine de polţişti de la Serviciul Permise şi Poliţia Rutieră Argeş în frunte cu Vasile Voinea şi Codruţ Vlăsceanu, mai marii „fabricii de permise” din Argeş, afaceristul Nicolae Oiţă Marinescu, fostul şef al Gărzii Financiare, comisar-şef Aurel Stoian, precum şi „greii” judeţului şi ai municipiului Piteşti, primarul Tudor Pendiuc şi preşedintele C.J., Constantin Nicolescu.
Vile şi maşini de lux cu epoleţi: Vlăsceanu-trei vile, un Audi Q7 şi o Toyota
Codruţ Vlăsceanu, fostul şef al Serviciului Permise Auto Argeş, deţine o vilă construită recent în cartierul rezidenţial din Aleea Căminelor şi o altă casă mai mică, ridicată în aceeaşi curte destinată celor care aveau grijă de acareturi. Consoarta lui Vlăsceanu conduce o superbă limuzină Audi Q7, iar Codruţ Vlăsceanu deţine o Toyota la fel de superbă. Comisarul-şef s-a îngrijit şi de bunăstarea odraslei, cumpărându-i o „viluţă” la Tacodrom şi un apartament în Capitală. Familia Vlăsceanu mai deţine încă o vilă cu etaj şi mansardă „îmbrăcată” în termopane, situată în Dobrogostea. E drept că a aparţinut socrilor, dar după decesul lor a fost trecută în proprietatea aceluiaşi comisar Vlăsceanu.
Voinea mai tare-n „imobiliare”chiar şi decât „Năstase 4 case”
Dacă Vlăsceanu deţine „doar” 3 vile şi un apartament în Capitală, fostul său adjunct, comisarul şef Vasile Voinea l-a depăşit în imobile până şi pe „Năstase 4 case”. Astfel, Vasile Voinea deţine potrivit unor surse 13 imobile, potrivit altor surse ar deţine nu mai puţin de 40, dintre care: patru case, Grădiniţa „Arlechino”, cinci apartamente situate ultracentral, spaţii comerciale în buricul târgului (vi-sa-vi de Liceul MIU) şi două terenuri situate pe str. Fraţii Goleşti. Toate achiziţionate din salariul său de bugetar! Pentru a mai scăpa de aceste „acareturi” mai făcea şi câte două-trei donaţii pe an ficei sale, Andra Voinea (23 ani). Salariul anual de bugetar al adjunctului de la Permise auto, Vasile Voinea a fost pe întregul an 2007 de 250 milioane lei vechi. Valoarea imobilelor achiziţionate de comisarul Vasile Voinea este dee zeci de milioane de euro. Numai grădiniţa „Arlechino” valorează peste 3 milioane euro, apoi fostul sediu al SIF Muntenia alte 2-2,5 milioane. Urmează cele 5 apartamente situate ultracentarl, fiecare în valoare de peste 150.000 de euro. Următoarele două proprietăţi ale lui Vasile Voinea constau în două terenuri, unul în suprafaţă de 131 mp şi altul de 231 situate pe str Fraţii Goleşti, unde mătrul pătrat de teren ajunge şi la 500 de euro. Şi lista continuă cu un alt teren în suprafaţă de 660, care aparţinea Parohiei Mavrodolu încă din 1913, cumpărat de la preotul Onu Constantin cu numai 100.000 de euro, terenul valorând în jur de un milioane euro. Acelaşi Voinea mai deţine şi două limuzine, cumpărate în locul celei furate chiar din garajul comisarului şef.
Ultima Oră: final fericit pentru toţi arestaţii
Loturile Voinea şi Vlăsceanu, după un proces de câteva luni la Judecătoria din Tg Mureş, a fost eliberat din închisoare, urmând să fie jdecat în continuare, dar în stare în libertate. Eliberat, dar pe motiv de boală, a fost şi patronul Lactag, Nicolae Oiţă Marinescu. Puşi în libertate şi judecaţi în stare de libertate sunt şi cei din „lotul Penescu”, primul eliberat fiind fostul şef al OPC, Libertatu. Mai mult, de câteva zile se caută soluţii pentru repunerea pe vechile funcţii a celor care au făcut parte din „lotul” Voinea şi Vlăsceanu, chiar dacă la perchiţiile efectuate de procurorii DNA la domicilii şi locurile de muncă ale celor doi a fost găsit peste...un metru cub de euro. Pus pe liber a fost şi fostul comisar şef al Gărzii Financiare, Aurel Stoian. Şi pentru el se caută soluţii pentru repunerea pe vechea funcţie, cea de comisar şef al G.F. Argeş, deşi suma luată ca şpagă de la Penescu, pentru a nu-i trimite controalele pe cap, s-a ridicat la peste 400.000 RONI, să ecunoaştem, un mizilic pe lângă metrul cub de euro, găsit la şefii „fabricii de permise”. DNA nu aluat încă nicio măsură împotriva primarului Tudor Pendiuc şi a preşedintelui C.J. Constantin Nicolescu, fiecare audiaţi de câte două ori. Dar, mai sunt încă vreo două luni pâna la sfârşitl anului şi o campanie electorală urmată de două tururi de scrutin, cu un final neprevăzut. Ştefan Dumitru Afrimescu
România...interimară
Viaţă la second hand într-o România...interimară!
De 24 de zile, trăim într-o Românie...interimară! O Românie cu trei guverne paralele, condusă de un Guvern interimar, format din 11 miniştri interimari, la rândul lui condus de un premier interimar, care gestionează, cum altfel (?), decât tot interimar, treburile ţării! În tot acest timp, singurii care sunt nevoiţi să trăiască la modul concret sunt români. Şi aceasta, pentru că viaţa nu poate fi trăită... interimar, ci zi de zi, clipă de clipă, cu crize cu tot. Crize, care în România reală reverberează direct şi exponenţial în omul de rând, fără măcar o minimă protecţie. Totul e pe viu şi la vedere. Totul este ca o intervenţie pe cord deschis, fără nicio anestezie. Fără analgezice măcar. Şi România este toată o rană vie. Dar, cui, ce-i pasă?! Desigur nimănui. Nici măcar românilor. Românii tocmai s-au obişnuit cu traiul, într-o Românie tot mai nesigură şi cu viţile lor la second hand. Iar politicienilor cu atât mai puţin le vor fi păsând. Pe ei nu-i mai preocupă decât procentele. Procentele din sondaje, cele de la Bursă, dar mai ales procentele propriilor afaceri. Nu, nici măcar procentele partidului care i-a propulsat în fruntea bucatelor. Procentele partidului îi vor mai interesa doar în ajunul campaniilor electorale. Atunci când se stabileşte, cine, ce şi pentru ce sumă, urmează să primească viitoarea sinecură. Nenorocirea face, ca erorile politicienilor să nu fie plătite de către ei, ci tocmai de către cei care sunt „vinovaţi” doar, pentru că le-au făcut un bine şi i-au trimis în structurile Puterii. Acolo, de unde politicienii pot, şi-ar trebui să poată, să întoarcă binele celor care i-au votat, prin legi şi/sau acte normative bune şi nu prin pomeni electorale, constând în mici, bere şi manele, şi nici într-o plasă cu sigla partidului la vedere, conţinând un kg de făină sau mălai, un kg de zahăr şi un litru de ulei sau, după caz, un litru de suc, desigur nu „moca”, aşa cum s-ar putea crede, ci contra unei semnături de susţinere a unuia sau altuia dintre candidaţi. E drept, că mai trebuie să mai şi vrea politicienii noştri să înapoieze cetăţenilor măcar o parte din binele primit, dar nu aşa cum am arătat mai sus, ci prin taxe şi impozite suportabile, prin reguli clare, lipsite de ambiguităţi şi aplicabile oricând şi către oricine şi pe termene măcar medii. Până atunci, adică până vor fi îndeplinite aceste minime deziderate, vom continua să trăim într-o Românie interimară, sub un Guvern interimar, compus din minştri interimari, conduşi de un Premier interimar. Vom continua să ducem un trai de azi, pe mâine şi o viaţă la second hand. Ştefan Dumitru Afrimescu
De 24 de zile, trăim într-o Românie...interimară! O Românie cu trei guverne paralele, condusă de un Guvern interimar, format din 11 miniştri interimari, la rândul lui condus de un premier interimar, care gestionează, cum altfel (?), decât tot interimar, treburile ţării! În tot acest timp, singurii care sunt nevoiţi să trăiască la modul concret sunt români. Şi aceasta, pentru că viaţa nu poate fi trăită... interimar, ci zi de zi, clipă de clipă, cu crize cu tot. Crize, care în România reală reverberează direct şi exponenţial în omul de rând, fără măcar o minimă protecţie. Totul e pe viu şi la vedere. Totul este ca o intervenţie pe cord deschis, fără nicio anestezie. Fără analgezice măcar. Şi România este toată o rană vie. Dar, cui, ce-i pasă?! Desigur nimănui. Nici măcar românilor. Românii tocmai s-au obişnuit cu traiul, într-o Românie tot mai nesigură şi cu viţile lor la second hand. Iar politicienilor cu atât mai puţin le vor fi păsând. Pe ei nu-i mai preocupă decât procentele. Procentele din sondaje, cele de la Bursă, dar mai ales procentele propriilor afaceri. Nu, nici măcar procentele partidului care i-a propulsat în fruntea bucatelor. Procentele partidului îi vor mai interesa doar în ajunul campaniilor electorale. Atunci când se stabileşte, cine, ce şi pentru ce sumă, urmează să primească viitoarea sinecură. Nenorocirea face, ca erorile politicienilor să nu fie plătite de către ei, ci tocmai de către cei care sunt „vinovaţi” doar, pentru că le-au făcut un bine şi i-au trimis în structurile Puterii. Acolo, de unde politicienii pot, şi-ar trebui să poată, să întoarcă binele celor care i-au votat, prin legi şi/sau acte normative bune şi nu prin pomeni electorale, constând în mici, bere şi manele, şi nici într-o plasă cu sigla partidului la vedere, conţinând un kg de făină sau mălai, un kg de zahăr şi un litru de ulei sau, după caz, un litru de suc, desigur nu „moca”, aşa cum s-ar putea crede, ci contra unei semnături de susţinere a unuia sau altuia dintre candidaţi. E drept, că mai trebuie să mai şi vrea politicienii noştri să înapoieze cetăţenilor măcar o parte din binele primit, dar nu aşa cum am arătat mai sus, ci prin taxe şi impozite suportabile, prin reguli clare, lipsite de ambiguităţi şi aplicabile oricând şi către oricine şi pe termene măcar medii. Până atunci, adică până vor fi îndeplinite aceste minime deziderate, vom continua să trăim într-o Românie interimară, sub un Guvern interimar, compus din minştri interimari, conduşi de un Premier interimar. Vom continua să ducem un trai de azi, pe mâine şi o viaţă la second hand. Ştefan Dumitru Afrimescu
joi, 15 octombrie 2009
"Trofeul Calitatii" cu Nastase presedinte
Acasă
Editoriale
Exclusiv
Noutăţi
Sens Giratoriu
Diaspora
America Australia Canada Germania Grecia Franţa Italia Marea Britanie Moldova Spania Timoc
Sport
Speciale
Momentul de consolidare culturală Spiritualitate romanească Eroii rock-ului
Diverse
Informaţii utile
Despre Noi
Parteneri
Reţea online
Asociaţie
Statut Activitati Proiecte Radio
AutentificareRadio Zone
Vocea Diasporei
<>
Evenimente
Evenimente la zi
“Trofeul calităţii” cu…“Năstase preşedinte!”
Ultima actualizare în Sâmbătă, 06 Iunie 2009 13:31 Scris de Ştefan Dumitru Afrimescu Miercuri, 29 Aprilie 2009 17:44
Spălarea de bani pentru campania prezidenţială a lui Năstase, finanţată de români!
În România post-decembristă, corupţia a ajuns să fie…endemică! O întâlneşti la toate nivelele societăţii! Se manifestă ca şi cum ai mânca, bea apă sau respira! Şi, se repetă în fiecare secvenţă de viaţă a românilor, de la naştere, până la moarte. Ba, chiar şi după dispariţia fizică, atunci când cei rămaşi trebuie să-ţi facă rost de-un loc de veci, pe care nu-l vor obţine decât… tot pe “şpagă”.
Vinovaţi de această stare a lucrurilor suntem cu toţii, dar mai ales clasa politică din România, politicienii României, începând cu simplul consilier local din comuna Cuca Măcăii sau Cucuieţii din Deal, continuând cu şefii instituţiilor publice şi terminând cu miniştrii (şase foşti minştri din două guvernări anterioare sunt anchetaţi de DNA), ex-primi-miniştri (Adrian Năstase şi destul de probabil, urmează Călin Popescu Tăriceanu), parlamentarii şi chiar şeful statului Traian Băsescu, acuzat de vânzarea flotei României, în perioada cât a fost minstru de resort, dar şi pentru obţinerea ilegală a unei vile în str. Mihăileanu, din Bucureşti), dosare suspendate datorită imunităţii prezidenţiale.
Mega-spălătoria de bani publici a ex-premierului Năstase
De altfel, în România ultimilor apropae 20 de ani s-a instaurat o regulă: majoritatea celor certaţi cu legea îşi cumpără câte-o imunitate pe care o deţin până la prescrierea faptelor. Pentru toate acestea, o vină o poartă şi UE, care ne-a primit în rândurile ei nepregătiţi de aderare. Pe acest fundal, României, o criză globală era tot ce-i mai lipsea. Aceasta, adaugată celorlalte crize (morală, de identitate, uneori xenophobe şi de radicalism politic), prin care trecem, ne-ar putea trimite în trecut cu încă 50-100 de ani. Bunăoară, cazul “Mega-spălătoria” de bani publici a ex-premierului Adrian Năstase, unde am fi ajuns, dacă ar fi câştigat alegerile şi devenea preşedintele României?! Dar, să vedem în cele ce urmează, cum au stat lucrurile. În timpul campaniei electorale din 2004, Adrian şi Dana Năstase puteau fi văzuţi aproape săptămânal în Argeş (dar nu numai) fotografiindu- se cu oamenii de rând. Mulţi se-ntrebau atunci “De ce atâta dragoste pe soţii Năstase pentru argeşeni ?” Răspunsul aveau să-l primească abia peste câţiva ani, când a ieşit la iveală mega-spălătoria de bani, pentru campania electorală la preşediţia României. Şi totul sub paravanul numit “Trofeul Calităţii în Construcţii”, pentru care, fostul premier a ajuns în sfârţit să fie anchetat împreună cu fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii, Irina Jianu, subordonata directă a lui Miron Mitrea. Dosaru “Trofeul Calităţii în Construcţii” şi fostul premier au ajuns la DNA abia peste patru ani, iar în Instanţă ar putea să nu mai ajungă niciodată.
Instituţii, patroni şi firme, participante la “spălătoria” ex-premierului
“Trofeul Calităţii în Construcţii” a fost paravanul sub care Adrian Năstase a reuşit să adune suma record de 71,2 mliarde lei vechi (2 mil. Euro). Printre sponsorii campaniei prezidenţiale din 2004 a ex-premierului Adran Năstase la preşedinţie s-au numărat zeci de patroni, de firme şi deconcentrate din Argeş, printre care Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), subordonat Consiliului Judeţean, Direcţia Silvică, subordonată Prefecturii şi “Termoficare 2000”, la care acţionar majoritar este Primăria şi Consiliul Local Piteşti, iar la nivel naţional alte 10 inspectorate Teritoariale în Construcţii, Romsilva, condusă de Ion Dumitru, care a obligat zeci de direcţii judeţene şi ocoale silvice din ţară să achite taxa de participare, Agenţia Naţională a Protecţiei Consumatorilor (ANPC), condusă de Rovana Plumb, care a procedat la fel, Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară, condusă de Liviu Harbuz. Nici companiile naţionale nu au scăpat de cotizaţia la “spălătoria” de bani a lui Năstase. Astfel, companiile: Complexul Enrergetic Turceni, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, Hidroelectrica, Distrigaz Sud şi Electrica Muntenia, companii care nu aveau nicio legătură cu Simpozionul “Trofeul Calităţii în Construcţii”, au achitat taxa pentru campania lui Năstase la “prezidenţiale” din 2004. A fost astfel, adunată suma de 67,5 miliarde lei vechi. Diferenţa de până la 71,2 miliarde lei, în sumă de 4,7 miliarde lei, a fost plătită de organizatorul simpozionului, respective, de Inspectoratul de Stat în Construcţii, subordonată direct Cabinetului primului ministru.
“Bidonarea”
Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, cele 71,2 muliarde lei nu au ajuns în conturile ISC, colecţionar al fondurilor şi organizator al simpozionului, ci în cele ale firmei Axa Management, proprietate a soţilor Bogdan şi Ioana Popovici, apropiaţi ai soţilor Dana şi Adrian Năstase, precum şi în ale altor patru firme (Urban Consult, Rond SRL Contur Media şi Media Global Invest), controlate de soţii Popovici. Axa Management şi cele patru firme au fost alese prin atribuire directă să gestioneze întreaga organizare a mega-spălătoriei de bani “Trofeului Calităţii”. În conturile celor cinci firme au fost dirijate 61,55 miliarde lei. Dar, Banii nu au rămas decât pentru scurt timp în conturile firmelor amintite, ci suma de 53,2 miliarde s-a scurs pe rând din cele cinci firme, în conturile SC “Eurografica”, patronată de Mihai Vasile. Cele 53,2 miliarde lei, trebuia, oficial, să acopere costurile materialelor promoţionale ale simpozionului: mape, postere, insigne şi cheltuielile de cazare ale participanţilor, cazare achitată, însă de fiecare participant.la simpozion şi materiale promoţionale, care n-au fot niciodată cumpărate de cineva. Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, cu o zi înainte de finala simpozionului “Trofeul Calităţii”, banii au fost viraţi de Mihai Vasile, patronul Eurogarficii, pentru achitarea costurilor materialelor publicitare cu sloganul “Adrian Năstase-preşedinte”, destinate campaniei electorale pentru preşedinţia României din 2004. Printre materialele de publicitate electorală cu poza lui Năstase şi sloganul “Adrian Năstase-preşedine” s-au aflat şi 400.000 de caiete şcolare. Numai că, Mihai Vasile a întocmit avizele de expediţie ale materialelor publicitare pentru campania electorală a lui Nstase, spre diverşi sau potenţaili clienţi ai firmei sale, în fals, respectivii nominalizaţi în avizele expediţie declarând la DNA, că nu au primit niciodată materiale promoţionale cu sloganul lui Adrian Năstase.
Spre luare aminte
Ex-premierul României Adrian Năstase deţine nu mai puţin de patru case, nenumărate puşti de vânătoare, primite ca mită de la fostul şef al cancelariei primului ministru, Şerban Mihăilescu, zis “Miki Şpagă”, dar şi patru dosare la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), o structură a Ministerului Public, de luptă împotriva corupţiei, menită să ancheteze cazurile de corupţie din rândurile demnitarilor statului, ale funcţionarilor şi înalţi-funcţionrilor publici. Timp de patru ani, fostul premier s-a tot ascuns în spatele imunităţii conferite de funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, apoi de simplu deputat PSD, aflat în opoziţie, invocând la fiecare solicitarea a DNA de ridicare a imunităţii faptul că, toate dosarele sale ar fi fabricate (etichetându-le “dosare politice”), la comanda politică a preşedintelui Traian Băsesscu. Cel de-al patrulea dosar, pe numele ex-premierului Năstase, deschis de procurorii DNA este tocmai cel de “spălare de bani publici” în scopuri politice, pentru accederea la funcţia supremă în stat, dar nu în calitatea de înalt demnitar al statului (ministru, premier sau preşedinte al Camerei Deputaţilor), ci de “simplu” candidat la preşedinţia României. “Simplu candidat” fiind desigur un euphemism, Năstase era totuşi preşedintele şi candidatul la preşedinţia României din partea Partidului Social Democrat (PSD), care tocmai guvernase singur ţara timp de patru ani (perioada 2000-2004), declarându-se prin liderii săi “partidul-stat”.
Ştefan Dumitru Afrimescu
Editoriale
Exclusiv
Noutăţi
Sens Giratoriu
Diaspora
America Australia Canada Germania Grecia Franţa Italia Marea Britanie Moldova Spania Timoc
Sport
Speciale
Momentul de consolidare culturală Spiritualitate romanească Eroii rock-ului
Diverse
Informaţii utile
Despre Noi
Parteneri
Reţea online
Asociaţie
Statut Activitati Proiecte Radio
AutentificareRadio Zone
Vocea Diasporei
<>
Evenimente
Evenimente la zi
“Trofeul calităţii” cu…“Năstase preşedinte!”
Ultima actualizare în Sâmbătă, 06 Iunie 2009 13:31 Scris de Ştefan Dumitru Afrimescu Miercuri, 29 Aprilie 2009 17:44
Spălarea de bani pentru campania prezidenţială a lui Năstase, finanţată de români!
În România post-decembristă, corupţia a ajuns să fie…endemică! O întâlneşti la toate nivelele societăţii! Se manifestă ca şi cum ai mânca, bea apă sau respira! Şi, se repetă în fiecare secvenţă de viaţă a românilor, de la naştere, până la moarte. Ba, chiar şi după dispariţia fizică, atunci când cei rămaşi trebuie să-ţi facă rost de-un loc de veci, pe care nu-l vor obţine decât… tot pe “şpagă”.
Vinovaţi de această stare a lucrurilor suntem cu toţii, dar mai ales clasa politică din România, politicienii României, începând cu simplul consilier local din comuna Cuca Măcăii sau Cucuieţii din Deal, continuând cu şefii instituţiilor publice şi terminând cu miniştrii (şase foşti minştri din două guvernări anterioare sunt anchetaţi de DNA), ex-primi-miniştri (Adrian Năstase şi destul de probabil, urmează Călin Popescu Tăriceanu), parlamentarii şi chiar şeful statului Traian Băsescu, acuzat de vânzarea flotei României, în perioada cât a fost minstru de resort, dar şi pentru obţinerea ilegală a unei vile în str. Mihăileanu, din Bucureşti), dosare suspendate datorită imunităţii prezidenţiale.
Mega-spălătoria de bani publici a ex-premierului Năstase
De altfel, în România ultimilor apropae 20 de ani s-a instaurat o regulă: majoritatea celor certaţi cu legea îşi cumpără câte-o imunitate pe care o deţin până la prescrierea faptelor. Pentru toate acestea, o vină o poartă şi UE, care ne-a primit în rândurile ei nepregătiţi de aderare. Pe acest fundal, României, o criză globală era tot ce-i mai lipsea. Aceasta, adaugată celorlalte crize (morală, de identitate, uneori xenophobe şi de radicalism politic), prin care trecem, ne-ar putea trimite în trecut cu încă 50-100 de ani. Bunăoară, cazul “Mega-spălătoria” de bani publici a ex-premierului Adrian Năstase, unde am fi ajuns, dacă ar fi câştigat alegerile şi devenea preşedintele României?! Dar, să vedem în cele ce urmează, cum au stat lucrurile. În timpul campaniei electorale din 2004, Adrian şi Dana Năstase puteau fi văzuţi aproape săptămânal în Argeş (dar nu numai) fotografiindu- se cu oamenii de rând. Mulţi se-ntrebau atunci “De ce atâta dragoste pe soţii Năstase pentru argeşeni ?” Răspunsul aveau să-l primească abia peste câţiva ani, când a ieşit la iveală mega-spălătoria de bani, pentru campania electorală la preşediţia României. Şi totul sub paravanul numit “Trofeul Calităţii în Construcţii”, pentru care, fostul premier a ajuns în sfârţit să fie anchetat împreună cu fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii, Irina Jianu, subordonata directă a lui Miron Mitrea. Dosaru “Trofeul Calităţii în Construcţii” şi fostul premier au ajuns la DNA abia peste patru ani, iar în Instanţă ar putea să nu mai ajungă niciodată.
Instituţii, patroni şi firme, participante la “spălătoria” ex-premierului
“Trofeul Calităţii în Construcţii” a fost paravanul sub care Adrian Năstase a reuşit să adune suma record de 71,2 mliarde lei vechi (2 mil. Euro). Printre sponsorii campaniei prezidenţiale din 2004 a ex-premierului Adran Năstase la preşedinţie s-au numărat zeci de patroni, de firme şi deconcentrate din Argeş, printre care Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), subordonat Consiliului Judeţean, Direcţia Silvică, subordonată Prefecturii şi “Termoficare 2000”, la care acţionar majoritar este Primăria şi Consiliul Local Piteşti, iar la nivel naţional alte 10 inspectorate Teritoariale în Construcţii, Romsilva, condusă de Ion Dumitru, care a obligat zeci de direcţii judeţene şi ocoale silvice din ţară să achite taxa de participare, Agenţia Naţională a Protecţiei Consumatorilor (ANPC), condusă de Rovana Plumb, care a procedat la fel, Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară, condusă de Liviu Harbuz. Nici companiile naţionale nu au scăpat de cotizaţia la “spălătoria” de bani a lui Năstase. Astfel, companiile: Complexul Enrergetic Turceni, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, Hidroelectrica, Distrigaz Sud şi Electrica Muntenia, companii care nu aveau nicio legătură cu Simpozionul “Trofeul Calităţii în Construcţii”, au achitat taxa pentru campania lui Năstase la “prezidenţiale” din 2004. A fost astfel, adunată suma de 67,5 miliarde lei vechi. Diferenţa de până la 71,2 miliarde lei, în sumă de 4,7 miliarde lei, a fost plătită de organizatorul simpozionului, respective, de Inspectoratul de Stat în Construcţii, subordonată direct Cabinetului primului ministru.
“Bidonarea”
Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, cele 71,2 muliarde lei nu au ajuns în conturile ISC, colecţionar al fondurilor şi organizator al simpozionului, ci în cele ale firmei Axa Management, proprietate a soţilor Bogdan şi Ioana Popovici, apropiaţi ai soţilor Dana şi Adrian Năstase, precum şi în ale altor patru firme (Urban Consult, Rond SRL Contur Media şi Media Global Invest), controlate de soţii Popovici. Axa Management şi cele patru firme au fost alese prin atribuire directă să gestioneze întreaga organizare a mega-spălătoriei de bani “Trofeului Calităţii”. În conturile celor cinci firme au fost dirijate 61,55 miliarde lei. Dar, Banii nu au rămas decât pentru scurt timp în conturile firmelor amintite, ci suma de 53,2 miliarde s-a scurs pe rând din cele cinci firme, în conturile SC “Eurografica”, patronată de Mihai Vasile. Cele 53,2 miliarde lei, trebuia, oficial, să acopere costurile materialelor promoţionale ale simpozionului: mape, postere, insigne şi cheltuielile de cazare ale participanţilor, cazare achitată, însă de fiecare participant.la simpozion şi materiale promoţionale, care n-au fot niciodată cumpărate de cineva. Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, cu o zi înainte de finala simpozionului “Trofeul Calităţii”, banii au fost viraţi de Mihai Vasile, patronul Eurogarficii, pentru achitarea costurilor materialelor publicitare cu sloganul “Adrian Năstase-preşedinte”, destinate campaniei electorale pentru preşedinţia României din 2004. Printre materialele de publicitate electorală cu poza lui Năstase şi sloganul “Adrian Năstase-preşedine” s-au aflat şi 400.000 de caiete şcolare. Numai că, Mihai Vasile a întocmit avizele de expediţie ale materialelor publicitare pentru campania electorală a lui Nstase, spre diverşi sau potenţaili clienţi ai firmei sale, în fals, respectivii nominalizaţi în avizele expediţie declarând la DNA, că nu au primit niciodată materiale promoţionale cu sloganul lui Adrian Năstase.
Spre luare aminte
Ex-premierul României Adrian Năstase deţine nu mai puţin de patru case, nenumărate puşti de vânătoare, primite ca mită de la fostul şef al cancelariei primului ministru, Şerban Mihăilescu, zis “Miki Şpagă”, dar şi patru dosare la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), o structură a Ministerului Public, de luptă împotriva corupţiei, menită să ancheteze cazurile de corupţie din rândurile demnitarilor statului, ale funcţionarilor şi înalţi-funcţionrilor publici. Timp de patru ani, fostul premier s-a tot ascuns în spatele imunităţii conferite de funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, apoi de simplu deputat PSD, aflat în opoziţie, invocând la fiecare solicitarea a DNA de ridicare a imunităţii faptul că, toate dosarele sale ar fi fabricate (etichetându-le “dosare politice”), la comanda politică a preşedintelui Traian Băsesscu. Cel de-al patrulea dosar, pe numele ex-premierului Năstase, deschis de procurorii DNA este tocmai cel de “spălare de bani publici” în scopuri politice, pentru accederea la funcţia supremă în stat, dar nu în calitatea de înalt demnitar al statului (ministru, premier sau preşedinte al Camerei Deputaţilor), ci de “simplu” candidat la preşedinţia României. “Simplu candidat” fiind desigur un euphemism, Năstase era totuşi preşedintele şi candidatul la preşedinţia României din partea Partidului Social Democrat (PSD), care tocmai guvernase singur ţara timp de patru ani (perioada 2000-2004), declarându-se prin liderii săi “partidul-stat”.
Ştefan Dumitru Afrimescu
Cuvernul Boc-ultimul bal
Guvernul Boc-ultimul „bal”! Test crucial al democarţiei dâmboviţene
Şi Marţi, şi zi de 13! Ce alt ghinion mai mare ca acesta ar fi putut avea Guvernul Boc?! Ş tocmai marţi şi în zi de 13, Parlamentul României şi-a găsit să voteze moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Boc, pe Legea unică a Pensiilor. Bun sau rău, Executivul Boc a guvernat totuşi în coaliţie cu PSD, aproape nouă luni şi jumătate. Şi destul de probabil s-ar putea să mai gestioneze treburile ţării, până după scrutinul prezidenţial. Sigur, e foarte uşor să demolezi orice. Chiar şi un Guvern. Înainte de aceasta, însă, ar trebui să ştii foarte exact ce pui în loc. Şi asta, pentru că un Guvern nu este nici un CAP, nici un SRL şi nici măcar un S.A.! Este o chestiune cu mult mai serioasă. De un Guvern depinde soarta unui popor, a unei euro-regiuni sau continent. De competenţa acelui guvern poate depinde securitatea şi stabilitatea nu doar a statului respectiv, ci şi-a altor state din zonă. Noţiuni cu care nu prea ai cum să jonglezi, ţinând cont mai cu samă de geopoliticile zonei: pe deoparte Marea Neagră-Ucraina-Transnistria-Armata a 14-a - Republica Moldova, şi pe de-altă parte, Balcanii cu statele desprinse din fosta Iugoslavie. Aceste realităţi geopolitice se suprapun pe realităţi interne extrem de dure: criza economică, criza de resurse, criza morală si suprapusă peste toate acestea, criza politică. O criză politică, care poate cauţiona pe termen lung, creşterea economică a ţării şi adâncirea celorlalte trei crize. Principalii vinovaţi de actuala stare a lucrurilor, de haosul instalat în România sunt în egală măsură Emil Boc, Mircea Geoană şi Traian Băsescu. Graţie lor s-a rupt coaliţia PSD-PDL, tot datorită lor s-a produs şi căderea Executivului şi tot din cauza lor cursul evenimentelor post-ruptură a coaliţiei şi mai ales post- moţiune a luat o turnură halucinantă, care numai Dumnezeu ştie unde va duce şi cât de controlabil mai poate fi. Nominalizarea unui alt premier, decât ce propus de nou formata mjoritate parlamentară Klaus Iohannis, nu va face altceva decât să adâncească şi mai mult haosul social, economic şi politic din România. Poate mai mult ca niciodată în aceşti 20 de ani, România arată ca o ţară neguvernată, trecută pe pilot automat. În exterior este aproape la fel de izolată ca pe vremea lui Ceauşescu, iar în plan intern se află la un pas de a intra în imposiblitatea plăţii salariilor bugetare, a pensiilor şi ajutorului de şomaj. Mai mult decât atât, până şi oficialii FMI şi-au amânat venirea în România pentru eliberarea ultimelor două tarnşe de împrumut pe 2009, până după formarea şi investirea noului Guvern. Ceea ce se vede însă chiar şi de pe Lună, este ţinerea cu dinţii de butoanele Puteri a preşedintelui Traian Băsescu,.în vederea dezideratului prezidenţial ca interimarul Excutiv Boc să rămâna la putere, numai pentru organizarea alegerilor prezidenţiale. Astfel, Traian Băsescu, premierul interimar Emil Boc şi PDL, sunt dispuşi să sacrifice interesul naţional, pentru intereul lor propriu şi personal, ceea ce nu dă bine ca imagine nici în plan intern şi cu atât mai puţin în paln extern, în faţa celorlalte democraţii europene şi nu numai. Se pare însă, că nici preşedintelui Băsescu, nici „interimarului” Cabinet Boc şi nici PDL, nu le mai pasă. Pentru Cabinetul Boc şi PDL ultimul bal se amână până după „prezidenţiale”. Ultimul Bal a fost doar pentru Coaliţie. Ştefan Dumitru Afrimescu
Şi Marţi, şi zi de 13! Ce alt ghinion mai mare ca acesta ar fi putut avea Guvernul Boc?! Ş tocmai marţi şi în zi de 13, Parlamentul României şi-a găsit să voteze moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Boc, pe Legea unică a Pensiilor. Bun sau rău, Executivul Boc a guvernat totuşi în coaliţie cu PSD, aproape nouă luni şi jumătate. Şi destul de probabil s-ar putea să mai gestioneze treburile ţării, până după scrutinul prezidenţial. Sigur, e foarte uşor să demolezi orice. Chiar şi un Guvern. Înainte de aceasta, însă, ar trebui să ştii foarte exact ce pui în loc. Şi asta, pentru că un Guvern nu este nici un CAP, nici un SRL şi nici măcar un S.A.! Este o chestiune cu mult mai serioasă. De un Guvern depinde soarta unui popor, a unei euro-regiuni sau continent. De competenţa acelui guvern poate depinde securitatea şi stabilitatea nu doar a statului respectiv, ci şi-a altor state din zonă. Noţiuni cu care nu prea ai cum să jonglezi, ţinând cont mai cu samă de geopoliticile zonei: pe deoparte Marea Neagră-Ucraina-Transnistria-Armata a 14-a - Republica Moldova, şi pe de-altă parte, Balcanii cu statele desprinse din fosta Iugoslavie. Aceste realităţi geopolitice se suprapun pe realităţi interne extrem de dure: criza economică, criza de resurse, criza morală si suprapusă peste toate acestea, criza politică. O criză politică, care poate cauţiona pe termen lung, creşterea economică a ţării şi adâncirea celorlalte trei crize. Principalii vinovaţi de actuala stare a lucrurilor, de haosul instalat în România sunt în egală măsură Emil Boc, Mircea Geoană şi Traian Băsescu. Graţie lor s-a rupt coaliţia PSD-PDL, tot datorită lor s-a produs şi căderea Executivului şi tot din cauza lor cursul evenimentelor post-ruptură a coaliţiei şi mai ales post- moţiune a luat o turnură halucinantă, care numai Dumnezeu ştie unde va duce şi cât de controlabil mai poate fi. Nominalizarea unui alt premier, decât ce propus de nou formata mjoritate parlamentară Klaus Iohannis, nu va face altceva decât să adâncească şi mai mult haosul social, economic şi politic din România. Poate mai mult ca niciodată în aceşti 20 de ani, România arată ca o ţară neguvernată, trecută pe pilot automat. În exterior este aproape la fel de izolată ca pe vremea lui Ceauşescu, iar în plan intern se află la un pas de a intra în imposiblitatea plăţii salariilor bugetare, a pensiilor şi ajutorului de şomaj. Mai mult decât atât, până şi oficialii FMI şi-au amânat venirea în România pentru eliberarea ultimelor două tarnşe de împrumut pe 2009, până după formarea şi investirea noului Guvern. Ceea ce se vede însă chiar şi de pe Lună, este ţinerea cu dinţii de butoanele Puteri a preşedintelui Traian Băsescu,.în vederea dezideratului prezidenţial ca interimarul Excutiv Boc să rămâna la putere, numai pentru organizarea alegerilor prezidenţiale. Astfel, Traian Băsescu, premierul interimar Emil Boc şi PDL, sunt dispuşi să sacrifice interesul naţional, pentru intereul lor propriu şi personal, ceea ce nu dă bine ca imagine nici în plan intern şi cu atât mai puţin în paln extern, în faţa celorlalte democraţii europene şi nu numai. Se pare însă, că nici preşedintelui Băsescu, nici „interimarului” Cabinet Boc şi nici PDL, nu le mai pasă. Pentru Cabinetul Boc şi PDL ultimul bal se amână până după „prezidenţiale”. Ultimul Bal a fost doar pentru Coaliţie. Ştefan Dumitru Afrimescu
vineri, 2 octombrie 2009
Noua luni, 10 zile si restul ore sau radiografia unui esec anuntat
Radiografia unui eşec anunţat!
Nouă luni, 10 zile şi restul ore, de “sarcină” toxică, circ politic şi/sau “teatru” prost!
Inevitabilul s-a produs! Coaliţia PDL-isto-PSD-istă, acea struţo-cămilă, făcută frnjuri dinainte de-a se naşte, şi-a dat obştescul sfârşit. Asta nu înseamnă că s-a terminat cu circul politic din România. Dimpotrivă. Se v-a înteţi şi mai abitir. De-acum va fi peste tot nu numai în Bucureşti. Dovadă? Chiar azi, PSD îl lansează pentru a treia oară pe Mircea Geoană la” prezidenţiale”, cu o participare de peste 10.000 de PSD-işti, aduşi cu autocarele. Re-Lansare, urmată de un Congres extraordinar al PSD. Din toată acestă circotecă, singura care a pierdut a fost România. Acea Românie reală şi profundă, a oamenilor de rând. A celor care se calcă în picioare pentru un litru de ulei, un kg de făină sau mălai şi un kg de zahăr, aşa cum s-a întâmplat la Piteşti.
S-a rupt aşadar o guvernare. Una dintre cele mai toxice din câte au existat. O guvernare, care a produs în doar nouă luni, 10 zile şi câteva ore, o îndatorare a României la bănci şi diferite organisme financiare internaţionale cu peste 40 de miliarde euro, aproape toate “pompate” în ministerele conduse de miniştri PSD: Minsterul Muncii, pentru pensii, salarii şi ajutorul de şomaj, Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Interne şi Ministerul Mediului; a mai produs: aproape 700.000 de şomeri, o recesiune economică de peste 8% din PIB, plus anularea dezvoltării de 8%, înregistrată în 2008, sărăcirea a peste 40% dintre români, o creştere exponenţială a corupţiei, a infracţiunii stradale, a spargerilor de bănci, bancomate, case de schimb valutar şi locuinţe, a jafurilor la drumul mare, a crimei organizate, a omuciderilor, a accidentelor rutiere pe şosele şi CFR. S-a dus pe apa sâmbetei şi bruma de încrdere, câtă mai exista în politicieni. Ceea ce e şi mai trist, este faptul că o mare parte din sumele împrumutate de Guvern a fost cheltuită pe bairamuri, chiolhanuri şi chermeze, pe lucruri care nu au avut niciun fel de impact asupra economiei. Bunăoară, numai pentru “Zilele Argeşului şi Muscelului”, Consiliul Judeţean (C.J.) Argeş a cheltuit 900.000 de euro, câte 30.000 de euro/zi, pe mici, bere şi manele sau pentru plata unor aşa zise spectacole, de nici doi bani valoare. Pe diplome din cartoane plastifiate, înmânate unor aşa zişi “Fii ai Argeşului şi Muscelului”, fii care, întâmplător sau nu, s-au dovedit a fi aproape exclusiv membrii sau simpatizanţi ai PSD. Şi era să uit, au mai fost editate şi tipărite două “cărămizi” de cărţi, fiecare cu peste 500 de pagini, cu numele celor “înobilaţi” cu titlul de “Fii ai Ageşului şi Muscelului”. Povestea de la Argeş s-a repatat şi în Capitală cu ocazia “Zilelor Bucureştiului”. Primul efect în Argeş al cheltuielilor fără nicio noimă, făcute de C:J. a fost acela că mai mult de jumătate dintre primării şi consiliile locale argeşene au rămas fără bani, până şi pentru achitarea salariilor propriilor angajaţi. Nu mai vorbim de bani, pentru achitarea ajutorului de sprijin acordat persoanelor defavorizate sau de investiţii în derulare, ori pentru plata utilităţilor: gaze, apă şi curent electric. Între timp, PDL şi-a “plantat” déjà noii miniştri interimari în locul miniştrilor demisionari ai PSD. Cu toate acestea PSD căntinuă să rămână la putere, prin structurile din teritoriu, mii de PSD-işti, plantaţi în fruntea “deconcentratelor” , prefecturilor şi consiliilor judeţene, refuză să renunţe la salariile de directori, subprefecţi şi înalaţi funcţionari, agaţându-s de funcţiile pe care, vrea-nu-vrea, trebuie să le părăsească. Până atunci însă, vin alegerile şi unii dintre ei ar putea rămâne pe funcţii până la alegerile generale din 2012. Ştefan Dumitru Afrimescu .
Nouă luni, 10 zile şi restul ore, de “sarcină” toxică, circ politic şi/sau “teatru” prost!
Inevitabilul s-a produs! Coaliţia PDL-isto-PSD-istă, acea struţo-cămilă, făcută frnjuri dinainte de-a se naşte, şi-a dat obştescul sfârşit. Asta nu înseamnă că s-a terminat cu circul politic din România. Dimpotrivă. Se v-a înteţi şi mai abitir. De-acum va fi peste tot nu numai în Bucureşti. Dovadă? Chiar azi, PSD îl lansează pentru a treia oară pe Mircea Geoană la” prezidenţiale”, cu o participare de peste 10.000 de PSD-işti, aduşi cu autocarele. Re-Lansare, urmată de un Congres extraordinar al PSD. Din toată acestă circotecă, singura care a pierdut a fost România. Acea Românie reală şi profundă, a oamenilor de rând. A celor care se calcă în picioare pentru un litru de ulei, un kg de făină sau mălai şi un kg de zahăr, aşa cum s-a întâmplat la Piteşti.
S-a rupt aşadar o guvernare. Una dintre cele mai toxice din câte au existat. O guvernare, care a produs în doar nouă luni, 10 zile şi câteva ore, o îndatorare a României la bănci şi diferite organisme financiare internaţionale cu peste 40 de miliarde euro, aproape toate “pompate” în ministerele conduse de miniştri PSD: Minsterul Muncii, pentru pensii, salarii şi ajutorul de şomaj, Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Interne şi Ministerul Mediului; a mai produs: aproape 700.000 de şomeri, o recesiune economică de peste 8% din PIB, plus anularea dezvoltării de 8%, înregistrată în 2008, sărăcirea a peste 40% dintre români, o creştere exponenţială a corupţiei, a infracţiunii stradale, a spargerilor de bănci, bancomate, case de schimb valutar şi locuinţe, a jafurilor la drumul mare, a crimei organizate, a omuciderilor, a accidentelor rutiere pe şosele şi CFR. S-a dus pe apa sâmbetei şi bruma de încrdere, câtă mai exista în politicieni. Ceea ce e şi mai trist, este faptul că o mare parte din sumele împrumutate de Guvern a fost cheltuită pe bairamuri, chiolhanuri şi chermeze, pe lucruri care nu au avut niciun fel de impact asupra economiei. Bunăoară, numai pentru “Zilele Argeşului şi Muscelului”, Consiliul Judeţean (C.J.) Argeş a cheltuit 900.000 de euro, câte 30.000 de euro/zi, pe mici, bere şi manele sau pentru plata unor aşa zise spectacole, de nici doi bani valoare. Pe diplome din cartoane plastifiate, înmânate unor aşa zişi “Fii ai Argeşului şi Muscelului”, fii care, întâmplător sau nu, s-au dovedit a fi aproape exclusiv membrii sau simpatizanţi ai PSD. Şi era să uit, au mai fost editate şi tipărite două “cărămizi” de cărţi, fiecare cu peste 500 de pagini, cu numele celor “înobilaţi” cu titlul de “Fii ai Ageşului şi Muscelului”. Povestea de la Argeş s-a repatat şi în Capitală cu ocazia “Zilelor Bucureştiului”. Primul efect în Argeş al cheltuielilor fără nicio noimă, făcute de C:J. a fost acela că mai mult de jumătate dintre primării şi consiliile locale argeşene au rămas fără bani, până şi pentru achitarea salariilor propriilor angajaţi. Nu mai vorbim de bani, pentru achitarea ajutorului de sprijin acordat persoanelor defavorizate sau de investiţii în derulare, ori pentru plata utilităţilor: gaze, apă şi curent electric. Între timp, PDL şi-a “plantat” déjà noii miniştri interimari în locul miniştrilor demisionari ai PSD. Cu toate acestea PSD căntinuă să rămână la putere, prin structurile din teritoriu, mii de PSD-işti, plantaţi în fruntea “deconcentratelor” , prefecturilor şi consiliilor judeţene, refuză să renunţe la salariile de directori, subprefecţi şi înalaţi funcţionari, agaţându-s de funcţiile pe care, vrea-nu-vrea, trebuie să le părăsească. Până atunci însă, vin alegerile şi unii dintre ei ar putea rămâne pe funcţii până la alegerile generale din 2012. Ştefan Dumitru Afrimescu .
marți, 29 septembrie 2009
Circotecă la Bucureşti
Cadril politic soldat cu o ruptură amânată a coaliţiei!
În timp ce Executivul Boc în integralitatea lui, primeşte din partea Consiliului Europei (C.E.), cea mai mică notă acordată guvenelor statelor member UE, adică 1,3 (unu virgulă trei), iar România se află pe penultimul loc la investiţii străine, circul din coaliţie nu mai conteneşte. O scurtă trecere în evistă a certurilor din sânul “struţo-cămilei” PSD-isto-PDL-istă aduce credem lămuriri suficiente. Primele certuri au apărut în coaliţie chiar în timpul distribuirii mandatelor de miniştri, de secretari de stat, de şefi de agenţii, de preşedinţi şi vicepreşedinţi de camere parlamentare şi pâna la portarii instituţiilor administrate de “militanţii” celor două partide. A urmat cearta pe postul vicepremier şi ministru al Internelor, când în mai puţin de 45 de zile au fost schimbaţi trei titulari. Coaliţia a continuat cu cearta pe Codurile Justiţiei. Şi lista poate continua. Cert este că, odată cu apropierea termenului alegerilor prezidenţiale certurile au cunoscut o dinamică aparte. La fel de adevărat este şi faptul că aproape toţi miniştri celor două partide au gafat, a-şi zice, în egală măsură, în gestionarea actului de guvernăre. Pe de-altă parte, PSD şi-a dorit extrem de mult minsterul internelor şi postul de vicepremier, aceasta în condiţiile în care PSD deţine postul de director al SRI, iar postul de director SIE este ocupat de un PNL-ist. Cu toate acestea şi de data aceasta criza de la Bucureşti a fost declanşată tot de titularul aceluiaşi minister de Interne, în urma unei declaraţii, cel puţin hazardată, făcută de către Dan Nica: “Toate autocarele româneşti au fost închiriate pentru ziua alegerilor”, ceea ce a echivalat cu fraudarea alegerilor de către PDL prin turism electoral. Nica a fost apoi chemat de premier pentru explicaţii. Declaraţia lui Nica s-a dovedit însă hazardată, întrucât mai mulţi ministri PDL printre care cel al transporturilor şi premirerul l-au contrazis. Ceea ce a urmat a fost revocarea lui Dan Nica din cele două funcţii. Gest, care a declanşat criza politică de la Bucureşti, Marţi, au început ultimatumurile, încheiate cu o rundă de consultări la Cotroceni între şeful statului şi preşedinţii PSD şi PDL. La sfârşit Traian Băsescu a declarat că a propus celor doi lideri două variante de şef la Interne şi vipremier: 1)-desemnarea în locul lui Nica a unui titular la interne neutru, din punct de vedere politic şi 2) sau a unui ministru al Internelor racolat din rândurile opoziţiei. PSD, prin Mircea Geoană a susţinut la consultări că, Nica şi cele două funcţii deţinute nu sunt negociabile. Băsescu a preferat să nu semneze totuşi cererea premierului de revocare a lui Dan Nica şi numirea interimară a lui Vasile Blaga, invitând cele două partiede la meditaţie şi “împăcăciune”! Prin urmare, deznodământul se amână. Potrivit presei naţionale, întregul circ de la Bucureşti a fost încă o “fumigenă” a Cotroceniului, în urma căreea, cel care a punctat la capitolul imagine a fost tot preşedintele în exerciţiu Traian Băsescu, cel care a “pozat în părintele naţiunii”. Rămâne de văzut peste 50 de zile, la urnele de vot, care vor fi costurile reale ale diversiunilor “marca Băsescu”, exprimate în voturi pro sau contra Traian Băsescu. Pe de-altă parte, PSD s-a arătat mai unit ca niciodată, în jurul “revocatului” Dan Nica, ameninţând cu demisia în bloc a miniştrilor săi din Cabinetul Boc. S-a dovedit însă, încă o promisiune neonorată de PSD, În tot acest timp, Guverul se îndatorează la bănci aproape zilnic, România reală se scufundă într-o criză tot mai profundă. Sindicatele din Educaţie, Agricultură şi cele ale bugetarilor ameninţă cu pichetări la sediile PSD şi PDL, cu greve şi chiar cu o grevă generală, nivelul de trai al românilor scade cu fiecare zi, soluţiile anticriză continuă să se lasă aşteptate, iar guvernanţilor le arde de agăţatul de Putere cu orice preţ. Senzaţia pe care o lasă Executivul Boc este, că România a fost trecută pe “pilot automat”, iar Guvernulului, gestionarul de facto al crizei, îi arde de gestionat circoteca de la Bucureşti, falsele crize, diversiunile, Marca PSD şi/sau PDL. Ştefan Dumitru Afrimescu
În timp ce Executivul Boc în integralitatea lui, primeşte din partea Consiliului Europei (C.E.), cea mai mică notă acordată guvenelor statelor member UE, adică 1,3 (unu virgulă trei), iar România se află pe penultimul loc la investiţii străine, circul din coaliţie nu mai conteneşte. O scurtă trecere în evistă a certurilor din sânul “struţo-cămilei” PSD-isto-PDL-istă aduce credem lămuriri suficiente. Primele certuri au apărut în coaliţie chiar în timpul distribuirii mandatelor de miniştri, de secretari de stat, de şefi de agenţii, de preşedinţi şi vicepreşedinţi de camere parlamentare şi pâna la portarii instituţiilor administrate de “militanţii” celor două partide. A urmat cearta pe postul vicepremier şi ministru al Internelor, când în mai puţin de 45 de zile au fost schimbaţi trei titulari. Coaliţia a continuat cu cearta pe Codurile Justiţiei. Şi lista poate continua. Cert este că, odată cu apropierea termenului alegerilor prezidenţiale certurile au cunoscut o dinamică aparte. La fel de adevărat este şi faptul că aproape toţi miniştri celor două partide au gafat, a-şi zice, în egală măsură, în gestionarea actului de guvernăre. Pe de-altă parte, PSD şi-a dorit extrem de mult minsterul internelor şi postul de vicepremier, aceasta în condiţiile în care PSD deţine postul de director al SRI, iar postul de director SIE este ocupat de un PNL-ist. Cu toate acestea şi de data aceasta criza de la Bucureşti a fost declanşată tot de titularul aceluiaşi minister de Interne, în urma unei declaraţii, cel puţin hazardată, făcută de către Dan Nica: “Toate autocarele româneşti au fost închiriate pentru ziua alegerilor”, ceea ce a echivalat cu fraudarea alegerilor de către PDL prin turism electoral. Nica a fost apoi chemat de premier pentru explicaţii. Declaraţia lui Nica s-a dovedit însă hazardată, întrucât mai mulţi ministri PDL printre care cel al transporturilor şi premirerul l-au contrazis. Ceea ce a urmat a fost revocarea lui Dan Nica din cele două funcţii. Gest, care a declanşat criza politică de la Bucureşti, Marţi, au început ultimatumurile, încheiate cu o rundă de consultări la Cotroceni între şeful statului şi preşedinţii PSD şi PDL. La sfârşit Traian Băsescu a declarat că a propus celor doi lideri două variante de şef la Interne şi vipremier: 1)-desemnarea în locul lui Nica a unui titular la interne neutru, din punct de vedere politic şi 2) sau a unui ministru al Internelor racolat din rândurile opoziţiei. PSD, prin Mircea Geoană a susţinut la consultări că, Nica şi cele două funcţii deţinute nu sunt negociabile. Băsescu a preferat să nu semneze totuşi cererea premierului de revocare a lui Dan Nica şi numirea interimară a lui Vasile Blaga, invitând cele două partiede la meditaţie şi “împăcăciune”! Prin urmare, deznodământul se amână. Potrivit presei naţionale, întregul circ de la Bucureşti a fost încă o “fumigenă” a Cotroceniului, în urma căreea, cel care a punctat la capitolul imagine a fost tot preşedintele în exerciţiu Traian Băsescu, cel care a “pozat în părintele naţiunii”. Rămâne de văzut peste 50 de zile, la urnele de vot, care vor fi costurile reale ale diversiunilor “marca Băsescu”, exprimate în voturi pro sau contra Traian Băsescu. Pe de-altă parte, PSD s-a arătat mai unit ca niciodată, în jurul “revocatului” Dan Nica, ameninţând cu demisia în bloc a miniştrilor săi din Cabinetul Boc. S-a dovedit însă, încă o promisiune neonorată de PSD, În tot acest timp, Guverul se îndatorează la bănci aproape zilnic, România reală se scufundă într-o criză tot mai profundă. Sindicatele din Educaţie, Agricultură şi cele ale bugetarilor ameninţă cu pichetări la sediile PSD şi PDL, cu greve şi chiar cu o grevă generală, nivelul de trai al românilor scade cu fiecare zi, soluţiile anticriză continuă să se lasă aşteptate, iar guvernanţilor le arde de agăţatul de Putere cu orice preţ. Senzaţia pe care o lasă Executivul Boc este, că România a fost trecută pe “pilot automat”, iar Guvernulului, gestionarul de facto al crizei, îi arde de gestionat circoteca de la Bucureşti, falsele crize, diversiunile, Marca PSD şi/sau PDL. Ştefan Dumitru Afrimescu
luni, 28 septembrie 2009
Lecţia Germaniei
Alegerile din Germania-o lecţie pentru români
După cum este cunoscut, Duminică, 27 septembrie a.c., Germania, adică motorul economiei europene, şi-a ales parlamentarii. Şi nu pentru un Parlament unicameral, ci pentru unul cu două cemere,başca parlamentele landurilor. La ei nu s-a mai pus problema cheltuielilor cu lefurile celor aleşi, aşa cum s-a pus la noi. La „nemţi” democraţia e mai presus de costuri şi chiar de populisme ieftine. La ei nu au contat nici costurile unificării cu Germania de Est, în timp.ce la noi, peste 40% dintre cetăţeni trăiesc sub pragul sărăciei. Şi aceasta, fără să ne fi unit măcar cu Basarabia. Germania, chair dacă a părut că semnalizează stânga şi-a ales până la urmă dreapta. În urma scrutinului din Germania fostul Cancelar creştin-democrat Angela Merkel va conduce un nou guver, dar alături de liberali, care au obţinut cel mai bun scor electoral, în timp ce social-democarţii au înregistart cel mai slab scor din istoria lor. Aşadar, stânga germană a înregistrat ceea mai usturătoare înfrângere. În vreme ce la noi stânga, cu o întrerupere de numai patru ani, stă la guvernare încă din 1990. Ce a adus românilor guvernările de stânga se poate vedea chiar şi după Lună. Nici în restul ţărilor foste comuniste, Bulgaria, Ungaria, Slovacia, guvernările de stânga nu au adus mai multă bunăstare. Măcar cetăţenii celor trei state s-au trezit la timp, au înlăturat stânga şi au pus în loc gverne tehnocrate, în timp ce noi perseverăm să ţinem la guvernare o struţo-cămilă doar de dragul stabilităţii, impusă chipurile de FMI. Nimic mai fals! FMI-ului nu-i pasă cum obţii, ca stat, parametri economici negociaţi. Restul, prin ce politici, sub ce guvernari, de stânga sau de dreapta, FMI-ului îi este perfect egal. Nu şi Bucureştiului. Bucureştiul vrea cu orce preţ să facă totul cu o struţo-cămilă de Guvern. Desigur şi Germania a exersat o cohabitare a dreptei cu stânga, dar Guvernul Merkel era format numai din „nemţi”, în vreme ce Guvernul Boc este înjghebat numai din...”manelişti”, care, după cum se observă, guvernează, cum altfel, decât după ureche. Totuşi, într-un fel, românii îşimerită soarta, fie şi numai pentru cum au ales în 2008. Alegerile din Germaani ar trebui să fie pentru români o adevarată lecţie şi să lase de-oparte fumigenele, perdele de fum, intoxicările politicienilor, mai cu seamă că votul din noiembrie, respectiv decembrie v-a fi pentru cinci ani, şi că vor trebui să traverseze efectele unei crize pe care actuala guvernare nu a fost capapbilă să-i limiteze efectele. Ştefan Dumitru Afrimescu
După cum este cunoscut, Duminică, 27 septembrie a.c., Germania, adică motorul economiei europene, şi-a ales parlamentarii. Şi nu pentru un Parlament unicameral, ci pentru unul cu două cemere,başca parlamentele landurilor. La ei nu s-a mai pus problema cheltuielilor cu lefurile celor aleşi, aşa cum s-a pus la noi. La „nemţi” democraţia e mai presus de costuri şi chiar de populisme ieftine. La ei nu au contat nici costurile unificării cu Germania de Est, în timp.ce la noi, peste 40% dintre cetăţeni trăiesc sub pragul sărăciei. Şi aceasta, fără să ne fi unit măcar cu Basarabia. Germania, chair dacă a părut că semnalizează stânga şi-a ales până la urmă dreapta. În urma scrutinului din Germania fostul Cancelar creştin-democrat Angela Merkel va conduce un nou guver, dar alături de liberali, care au obţinut cel mai bun scor electoral, în timp ce social-democarţii au înregistart cel mai slab scor din istoria lor. Aşadar, stânga germană a înregistrat ceea mai usturătoare înfrângere. În vreme ce la noi stânga, cu o întrerupere de numai patru ani, stă la guvernare încă din 1990. Ce a adus românilor guvernările de stânga se poate vedea chiar şi după Lună. Nici în restul ţărilor foste comuniste, Bulgaria, Ungaria, Slovacia, guvernările de stânga nu au adus mai multă bunăstare. Măcar cetăţenii celor trei state s-au trezit la timp, au înlăturat stânga şi au pus în loc gverne tehnocrate, în timp ce noi perseverăm să ţinem la guvernare o struţo-cămilă doar de dragul stabilităţii, impusă chipurile de FMI. Nimic mai fals! FMI-ului nu-i pasă cum obţii, ca stat, parametri economici negociaţi. Restul, prin ce politici, sub ce guvernari, de stânga sau de dreapta, FMI-ului îi este perfect egal. Nu şi Bucureştiului. Bucureştiul vrea cu orce preţ să facă totul cu o struţo-cămilă de Guvern. Desigur şi Germania a exersat o cohabitare a dreptei cu stânga, dar Guvernul Merkel era format numai din „nemţi”, în vreme ce Guvernul Boc este înjghebat numai din...”manelişti”, care, după cum se observă, guvernează, cum altfel, decât după ureche. Totuşi, într-un fel, românii îşimerită soarta, fie şi numai pentru cum au ales în 2008. Alegerile din Germaani ar trebui să fie pentru români o adevarată lecţie şi să lase de-oparte fumigenele, perdele de fum, intoxicările politicienilor, mai cu seamă că votul din noiembrie, respectiv decembrie v-a fi pentru cinci ani, şi că vor trebui să traverseze efectele unei crize pe care actuala guvernare nu a fost capapbilă să-i limiteze efectele. Ştefan Dumitru Afrimescu
sâmbătă, 26 septembrie 2009
Sfertodoctii presei romanesti
Sfertodocţii presei româneşti! Cum a ajuns presa de la, “a patra putere” sau “câinele de pază”, la „a patra putoare” şi” javra de serviciu” a politicienilor, iar jurnaliştii nişte ”tonomate”!
Cu 10-12 ani în urmă, un fost Premier al României a avut curajul să rostească, e drept într-un cerc restrâns, o sintagmă care ar fi trebuit să dea încă de pe-atunci de gândit mass mediei româneşti. Citez: “Care a patra putere domnilor? Poate aţi vrut să ziceţi a patra putoare!”. Sigur că pe moment, aserţiunea acelui Premier despre mass media, m-a oripilat. Mai cu seamă că, prin felul în care a fost pusă în ecuaţie, “Presa…a patra putoare în stat” însemna că şi celelelalte trei Puteri ale statului, Puterea Legislativă, Puterea Executivă şi cea Judecătorească. erau tot nişte “putori”. Aserţiunea în sine m-a făcut în acel moment să mă simt mai solidar ca niciodată cu cei din bresla din fac parte. Aserţiunea aceea m-a urmărit apoi, mai bine de 10 ani, creându-mi aproape clipă de clipă un discomfort pe care l-a putut egala doar concedierea de la România liberă. Cu timpul însă, aveam să-mi nuanţez resentimentele şi să-i dau, măcar parţial, dreptate acelui Premier. “Putoare” nu este însă toată mass media din România. “Putori” sunt doar unii aşa zişi jurnalişti, numiţi în fruntea unor instituţii media pe te miri ce criterii, de către nişte persoane, care habar n-au cu ce se “mănâncă” profesia de journalist. Reprezentante ale unor grupuri de interese sau centre de putere, devenite pe căi mai mult sau mai puţin oneste, adevăraţi “moguli”, acele persoane ştiu să-şi urmărească doar propriele interese, pe-ale centrelor de Putere şi/sau pe cele ale grupurilor de interese pe care le reprezintă. Aceştia, alături de acei pseudojurnaliştii, care au acceptat să le devină chipurile consilieri, transformaţi în “simpli” executanţi, în fapt ni;te trepăduşi de serviciu, însă pe salarii de mii şi mii de euro. Aceştia sunt adevăratele “putori” din presa românească. Aceştia, grupurile de interese şi centrele de putere din spatele lor se fac vinovate în egală măsură de alterarea media din România. Acum, când au rămas mai puţin de trei luni pâna la împlinirea a 20 de ani de la evenimentele din decembrie ’89, la ceas aniversar deci, pe cei mai mulţi dintre români nu-i mai încearcă decât un gust amar, iar sintagma “Păcat, de sângele vărsat”, este mai veridică şi mai actuală ca niciodată. Şi restul Puterilor statului, Executivele perindate la guvernarea României, Parlamentele şi Justiţia, s-au dovedit unele mai incompetente decât celălalte, iar Puterea nou instalată în decembrie 2008, formată din coaliţia PDL-PSD, în frunte cu Cabinetul Boc, se dovedeşte cea mai incompetentă guvernare din câte a avut România ultimilor 50-60 de ani.
De la “şantajul şi etajul” lui Pamfil Şeicaru, la “mogulii” şi “tonomatele” de azi! Cu mai bine de 70 de ani urmă, gurile rele ziceau despre Pamfil Şeicaru că practica în presa vremii “şantajul şi etajul”. Azi, la mai bine de 70 de ani distanţă, patronatele din presă românească nu numai că nu au evoluat, dar s-au transformat în “moguli”, iar pe “angajaţi”( vorba vine, întreucât cei mai mulţi dintre jurnalişti nu au decât un amărât de contract de colaborare), i-a transformat în “tonomate”. Aşa se face, că aproape niciuna dintre solicitările participanţilor ditect la evenimentele de până în 22 decembrie ’89 să nu mai fie respectată. Până şi cele mai importante dintre solicitări, ca dreptul la informare corectă şi dreptul la liberă exprimare, să nu mai fie respectate. În ciuda unei adevărate inflaţii de mijloace media, precedată de o dezvoltare oarecum haotică, garantarea dreptului la informare corectă şi a dreptului la liberă exprimare au rămas doar vorbe-n vânt. Cenzura este aproape la fel de prezentă ca înainte de 1990. Mmijloacele media, luate în stăpânire cel mai adesea de persoane cu bani, câştigaţi mai mult sau mai puţin onest, dar care reprezintă anumite grupuri de interese, ori centre de putere, sunt (sau vor să pară?!), absolut paralele cu profesia de jurnalist, cu ceea ce presupune exercitarea aceastei profesii la modul profesional şi onest. Aceştia, preferă să angajeze în locul unor jurnalişti cu talent, experienţă şi expertiză, pseudojurnalişti, ieşiţi pe benzile rulante ale universităţilor particulare sau de stat, unde au învăţat să facă, în cel mai fericit caz, o presă de cartier, cel mai adesea însă, îşi “scriu” articolele cu “coppy peste,” fie de pe fluxurile de ştiri ale agenţiilor de presă, fie din paginile comunicatelor de presă, ori ale altor mijlaoce media, ca radiouri, televiziuni ori diferite site-uri. Practic, aproape a fost desfiinţată presa de autor. Reportajul, ancheta, reportajul-anchetă, în unele cazuri chiar şi editorialele, sunt pe cale de dispariţie. Profitându-se de lipsa de organizare a acestei bresle, există, din păcate, o tendinţă reală de închiderea unor publicaţii. Printre primele redacţii închise în Argeş au fost “Societatea Argeşană”, “Observator”, “Actualitatea Argeşană” şi “Viitorul Argeşan”. Închiderile acestor publicaţii au fost urmate de disponibilizări colective. O altă soluţie găsită de patronatele din media a fost tabloidizare masivă a unor publicaţii de tradiţie cum sunt “Adevărul” şi “Evenimentul Zilei”, tendinţă, care va duce finalmente la anihilarea jurnaliştilor cu personalitate, a jurnalistului de brand şi transformarea acestora într-o masă amorfă, din care “mogulii” să poată face orice, care să poată fi şi mai uşor manipulată. Astfel, din vectori de opinie, jurnaliştii urmează să fie transformaţi în nişte “legume”, simpli executanţi ai dorinţelor unor “moguli”. Şi până la urmă, la ce te-ai putea aştepta de la nişte patroni de presă în genul lui Penescu senior şi Penescu jr., al Marilenei Baraţă şi Cristi Neguţ, al celor de la “Vasicos”, editorii “Societăţii Argeşene” sau al ex-ministrului Tineretului şi Sportului Georgiu Gingăraş, omul din saptele “Actualităţii Argeşene”? Toţi aceştia au avut alte profesii, total paralele cu profesia de journalist. Cu toate acestea nimeni şi nimic nu i-a împiedicat să decidă nu numai asupra salariilor jurnaliştilor, ci şi asupra subiectelor sau a subiecţilor despre care angajaţii urmau să scrie. Din păcate, aceeaşi “moguli”gen Adamescu jr. sau gen Penescu jr., care, ca şi Adamescu jr., i-a lăsat pe jurnalişti fără salarii, tot pentru a-şi cumpăra o limuzină, diferenţa constând doar în marca limuzinelor. Ei bine, astfel de patroni de presă, asemenea celor două “beizadele”, vor să restructureze mass media românească. Pe de-altă parte, chiar dacă pare a fi sosit momentul unei restructurări a mass media din România, nu ar fi de loc de bun augur să fie făcută în vremuri de criză, asemenea legilor tocmai asumate de Guvern. Astfel de demersuri se fac în vremuri normale, de stabilitate şi nu asemenea celor pe care le traversăm. Sigur, există riscul datorat crizei, ca restructurarea să se producă instantaneu. Ar fi, pe cât de păcat, pe-atât de trist, pentru consumatorii de media mai ales, dar şi pentru români în general. Şi aceasta, în primul rând, pentru că românii sunt încă avizi de informaţie. Din păcate, criza face ca segmente întregi de populaţie, cum ar fi pensionarii şi/sau bugetarii să nu-şi mai poată permite cumpărarea unui ziar. La acest capitol poate ar trebui făcut ceea ce Europa civilizată a făcut de ani buni:: spre exemplu, accesul gratuit sau la un preţ simbolic, la informaţie.
“Tonomatele” din presa românească
Dacă în primii anii de după 1990, presa era cu adevărat a patra putere, reuşind nu de puţine ori să schimbe în urma articolelor chiar şi Premieri, azi la mai puţin de 20 de ani mass media românească a ajuns, din câinele de pază al democraţiei o bietă” maidaneză”, care abia dacă mai mârâie şi uneori mai apucă să şi “latre”, fără să mai reuşească, măcar din când în când, să “muşte”! Căci de “sfâşiat” nici vorbă!. Cine a reuşit, în mai puţin de 20 de ani, să pună mass media din România cu “botul pe labe”? Nimeni, decât EA însăşi, prin proprii ei reprezentanţi, transformaţi de “moguli” în “tonomate”! Pentru că, după ce “pui botul” la tot felul de…”oportunităţi”, nu te mai poţi da apoi şi …“fată mare”! Bunăoară, cum pot fi numiţi jurnaliştii celor trei Antene ale moguluilui “Felix”, adică Mircea Badea, Mihai Gâdea, Radu Tudor, Tolontan, et comp. sau unii dintre jurnaliştii aflaţi în “parohia” mogulului SOV. Nici presa scrisă nu e ocolită de sindromul “tonomatelor”, cotidiane centrale ca EvZ, Cotidianul sau România liberă, au fost transformate de moguli în “trompete” prezidenţiale, care ezită să comenteze nu numai gesturile sau atitudinile mârlăneşti ale preşedintelui Băsescu, ci şi afacerile scandaloase ale familiei prezidenţiale. De cealaltă parte există alte cotidiane, ca Jurnalul Naţional, respectiv restul publicaţiilor editate de trustul Intact, care s-au transformat în trompetele lui Mircea Geoană şi ale PSD. Mai mult, genul acesta de publicaţii fac totul prin ceea ce scriu să deturneze atenţia cititorilor de la problemele reale de zi cu zi ale românilor, să dezinformeze şi să intoxice, prin tot soiul de “fumigene”, lansate fie de la Cotroceni sau Modrogan, fie de Mircea Geoană direct din laboratoarele PSD.
“Mogulii”
După cum se ştie, presa a fost primul domeniu care s-a privatizat după 1990 în România. A fost din păcate o privatizare, originală, asemenea tuturor privatizărilor de la noi., Adică, tot una de “cumetrie”. Au urmat investiţiile în media. Cei mai mulţi dintre cei care au investit în mass media din România au fost fie trusturi de media străine, Wass, Rengier, fie ”investitori” autohtoni, care fie au iniţiat jocuri piramidale, gen FNI, FNA şi Gelsor ale lui SOV sau Philadelphia, căruia Briostar îi publica listele cu câştigătorii şi îi făcea publicitate, contra unor sume uriaşe pentru acele timpuri, fie au fentat statul şi clienţii, cum au procedat fraţii Penescu .Există însă, cel puţin în Argeş, un alt soi de “investitori” în media, mai ales din rândurile PSD şi PC, care în ciuda sumelor investite, preferă să rămână în umbră, de unde însă pot mai bine să facă jocurile şi să împartă şi “cărţile”, celor care le merită. Această specie de “investitori” sunt la fel de “moguli”, însă mult mai periculoşi pentru presă şi jurnalişti decât “mogulii” obişnuiţi, întrucât deţin pe lângă forţa financiară, şi multă, foarte multă putere politică. Un astfel de mogul, poate converti cele trei puteri (financiară, politică şi mass media), într-una singură absolut nimicitoare pentru orice fel de adversar, politic sau de afaceri. Ştean Dumitru Afrimescu
Cu 10-12 ani în urmă, un fost Premier al României a avut curajul să rostească, e drept într-un cerc restrâns, o sintagmă care ar fi trebuit să dea încă de pe-atunci de gândit mass mediei româneşti. Citez: “Care a patra putere domnilor? Poate aţi vrut să ziceţi a patra putoare!”. Sigur că pe moment, aserţiunea acelui Premier despre mass media, m-a oripilat. Mai cu seamă că, prin felul în care a fost pusă în ecuaţie, “Presa…a patra putoare în stat” însemna că şi celelelalte trei Puteri ale statului, Puterea Legislativă, Puterea Executivă şi cea Judecătorească. erau tot nişte “putori”. Aserţiunea în sine m-a făcut în acel moment să mă simt mai solidar ca niciodată cu cei din bresla din fac parte. Aserţiunea aceea m-a urmărit apoi, mai bine de 10 ani, creându-mi aproape clipă de clipă un discomfort pe care l-a putut egala doar concedierea de la România liberă. Cu timpul însă, aveam să-mi nuanţez resentimentele şi să-i dau, măcar parţial, dreptate acelui Premier. “Putoare” nu este însă toată mass media din România. “Putori” sunt doar unii aşa zişi jurnalişti, numiţi în fruntea unor instituţii media pe te miri ce criterii, de către nişte persoane, care habar n-au cu ce se “mănâncă” profesia de journalist. Reprezentante ale unor grupuri de interese sau centre de putere, devenite pe căi mai mult sau mai puţin oneste, adevăraţi “moguli”, acele persoane ştiu să-şi urmărească doar propriele interese, pe-ale centrelor de Putere şi/sau pe cele ale grupurilor de interese pe care le reprezintă. Aceştia, alături de acei pseudojurnaliştii, care au acceptat să le devină chipurile consilieri, transformaţi în “simpli” executanţi, în fapt ni;te trepăduşi de serviciu, însă pe salarii de mii şi mii de euro. Aceştia sunt adevăratele “putori” din presa românească. Aceştia, grupurile de interese şi centrele de putere din spatele lor se fac vinovate în egală măsură de alterarea media din România. Acum, când au rămas mai puţin de trei luni pâna la împlinirea a 20 de ani de la evenimentele din decembrie ’89, la ceas aniversar deci, pe cei mai mulţi dintre români nu-i mai încearcă decât un gust amar, iar sintagma “Păcat, de sângele vărsat”, este mai veridică şi mai actuală ca niciodată. Şi restul Puterilor statului, Executivele perindate la guvernarea României, Parlamentele şi Justiţia, s-au dovedit unele mai incompetente decât celălalte, iar Puterea nou instalată în decembrie 2008, formată din coaliţia PDL-PSD, în frunte cu Cabinetul Boc, se dovedeşte cea mai incompetentă guvernare din câte a avut România ultimilor 50-60 de ani.
De la “şantajul şi etajul” lui Pamfil Şeicaru, la “mogulii” şi “tonomatele” de azi! Cu mai bine de 70 de ani urmă, gurile rele ziceau despre Pamfil Şeicaru că practica în presa vremii “şantajul şi etajul”. Azi, la mai bine de 70 de ani distanţă, patronatele din presă românească nu numai că nu au evoluat, dar s-au transformat în “moguli”, iar pe “angajaţi”( vorba vine, întreucât cei mai mulţi dintre jurnalişti nu au decât un amărât de contract de colaborare), i-a transformat în “tonomate”. Aşa se face, că aproape niciuna dintre solicitările participanţilor ditect la evenimentele de până în 22 decembrie ’89 să nu mai fie respectată. Până şi cele mai importante dintre solicitări, ca dreptul la informare corectă şi dreptul la liberă exprimare, să nu mai fie respectate. În ciuda unei adevărate inflaţii de mijloace media, precedată de o dezvoltare oarecum haotică, garantarea dreptului la informare corectă şi a dreptului la liberă exprimare au rămas doar vorbe-n vânt. Cenzura este aproape la fel de prezentă ca înainte de 1990. Mmijloacele media, luate în stăpânire cel mai adesea de persoane cu bani, câştigaţi mai mult sau mai puţin onest, dar care reprezintă anumite grupuri de interese, ori centre de putere, sunt (sau vor să pară?!), absolut paralele cu profesia de jurnalist, cu ceea ce presupune exercitarea aceastei profesii la modul profesional şi onest. Aceştia, preferă să angajeze în locul unor jurnalişti cu talent, experienţă şi expertiză, pseudojurnalişti, ieşiţi pe benzile rulante ale universităţilor particulare sau de stat, unde au învăţat să facă, în cel mai fericit caz, o presă de cartier, cel mai adesea însă, îşi “scriu” articolele cu “coppy peste,” fie de pe fluxurile de ştiri ale agenţiilor de presă, fie din paginile comunicatelor de presă, ori ale altor mijlaoce media, ca radiouri, televiziuni ori diferite site-uri. Practic, aproape a fost desfiinţată presa de autor. Reportajul, ancheta, reportajul-anchetă, în unele cazuri chiar şi editorialele, sunt pe cale de dispariţie. Profitându-se de lipsa de organizare a acestei bresle, există, din păcate, o tendinţă reală de închiderea unor publicaţii. Printre primele redacţii închise în Argeş au fost “Societatea Argeşană”, “Observator”, “Actualitatea Argeşană” şi “Viitorul Argeşan”. Închiderile acestor publicaţii au fost urmate de disponibilizări colective. O altă soluţie găsită de patronatele din media a fost tabloidizare masivă a unor publicaţii de tradiţie cum sunt “Adevărul” şi “Evenimentul Zilei”, tendinţă, care va duce finalmente la anihilarea jurnaliştilor cu personalitate, a jurnalistului de brand şi transformarea acestora într-o masă amorfă, din care “mogulii” să poată face orice, care să poată fi şi mai uşor manipulată. Astfel, din vectori de opinie, jurnaliştii urmează să fie transformaţi în nişte “legume”, simpli executanţi ai dorinţelor unor “moguli”. Şi până la urmă, la ce te-ai putea aştepta de la nişte patroni de presă în genul lui Penescu senior şi Penescu jr., al Marilenei Baraţă şi Cristi Neguţ, al celor de la “Vasicos”, editorii “Societăţii Argeşene” sau al ex-ministrului Tineretului şi Sportului Georgiu Gingăraş, omul din saptele “Actualităţii Argeşene”? Toţi aceştia au avut alte profesii, total paralele cu profesia de journalist. Cu toate acestea nimeni şi nimic nu i-a împiedicat să decidă nu numai asupra salariilor jurnaliştilor, ci şi asupra subiectelor sau a subiecţilor despre care angajaţii urmau să scrie. Din păcate, aceeaşi “moguli”gen Adamescu jr. sau gen Penescu jr., care, ca şi Adamescu jr., i-a lăsat pe jurnalişti fără salarii, tot pentru a-şi cumpăra o limuzină, diferenţa constând doar în marca limuzinelor. Ei bine, astfel de patroni de presă, asemenea celor două “beizadele”, vor să restructureze mass media românească. Pe de-altă parte, chiar dacă pare a fi sosit momentul unei restructurări a mass media din România, nu ar fi de loc de bun augur să fie făcută în vremuri de criză, asemenea legilor tocmai asumate de Guvern. Astfel de demersuri se fac în vremuri normale, de stabilitate şi nu asemenea celor pe care le traversăm. Sigur, există riscul datorat crizei, ca restructurarea să se producă instantaneu. Ar fi, pe cât de păcat, pe-atât de trist, pentru consumatorii de media mai ales, dar şi pentru români în general. Şi aceasta, în primul rând, pentru că românii sunt încă avizi de informaţie. Din păcate, criza face ca segmente întregi de populaţie, cum ar fi pensionarii şi/sau bugetarii să nu-şi mai poată permite cumpărarea unui ziar. La acest capitol poate ar trebui făcut ceea ce Europa civilizată a făcut de ani buni:: spre exemplu, accesul gratuit sau la un preţ simbolic, la informaţie.
“Tonomatele” din presa românească
Dacă în primii anii de după 1990, presa era cu adevărat a patra putere, reuşind nu de puţine ori să schimbe în urma articolelor chiar şi Premieri, azi la mai puţin de 20 de ani mass media românească a ajuns, din câinele de pază al democraţiei o bietă” maidaneză”, care abia dacă mai mârâie şi uneori mai apucă să şi “latre”, fără să mai reuşească, măcar din când în când, să “muşte”! Căci de “sfâşiat” nici vorbă!. Cine a reuşit, în mai puţin de 20 de ani, să pună mass media din România cu “botul pe labe”? Nimeni, decât EA însăşi, prin proprii ei reprezentanţi, transformaţi de “moguli” în “tonomate”! Pentru că, după ce “pui botul” la tot felul de…”oportunităţi”, nu te mai poţi da apoi şi …“fată mare”! Bunăoară, cum pot fi numiţi jurnaliştii celor trei Antene ale moguluilui “Felix”, adică Mircea Badea, Mihai Gâdea, Radu Tudor, Tolontan, et comp. sau unii dintre jurnaliştii aflaţi în “parohia” mogulului SOV. Nici presa scrisă nu e ocolită de sindromul “tonomatelor”, cotidiane centrale ca EvZ, Cotidianul sau România liberă, au fost transformate de moguli în “trompete” prezidenţiale, care ezită să comenteze nu numai gesturile sau atitudinile mârlăneşti ale preşedintelui Băsescu, ci şi afacerile scandaloase ale familiei prezidenţiale. De cealaltă parte există alte cotidiane, ca Jurnalul Naţional, respectiv restul publicaţiilor editate de trustul Intact, care s-au transformat în trompetele lui Mircea Geoană şi ale PSD. Mai mult, genul acesta de publicaţii fac totul prin ceea ce scriu să deturneze atenţia cititorilor de la problemele reale de zi cu zi ale românilor, să dezinformeze şi să intoxice, prin tot soiul de “fumigene”, lansate fie de la Cotroceni sau Modrogan, fie de Mircea Geoană direct din laboratoarele PSD.
“Mogulii”
După cum se ştie, presa a fost primul domeniu care s-a privatizat după 1990 în România. A fost din păcate o privatizare, originală, asemenea tuturor privatizărilor de la noi., Adică, tot una de “cumetrie”. Au urmat investiţiile în media. Cei mai mulţi dintre cei care au investit în mass media din România au fost fie trusturi de media străine, Wass, Rengier, fie ”investitori” autohtoni, care fie au iniţiat jocuri piramidale, gen FNI, FNA şi Gelsor ale lui SOV sau Philadelphia, căruia Briostar îi publica listele cu câştigătorii şi îi făcea publicitate, contra unor sume uriaşe pentru acele timpuri, fie au fentat statul şi clienţii, cum au procedat fraţii Penescu .Există însă, cel puţin în Argeş, un alt soi de “investitori” în media, mai ales din rândurile PSD şi PC, care în ciuda sumelor investite, preferă să rămână în umbră, de unde însă pot mai bine să facă jocurile şi să împartă şi “cărţile”, celor care le merită. Această specie de “investitori” sunt la fel de “moguli”, însă mult mai periculoşi pentru presă şi jurnalişti decât “mogulii” obişnuiţi, întrucât deţin pe lângă forţa financiară, şi multă, foarte multă putere politică. Un astfel de mogul, poate converti cele trei puteri (financiară, politică şi mass media), într-una singură absolut nimicitoare pentru orice fel de adversar, politic sau de afaceri. Ştean Dumitru Afrimescu
marți, 8 septembrie 2009
De la "Inflaţia" de soluţii anticriză, la criza de soluţii
Eforturi direcţinate aiurea
De la Inflaţia de soluţii anticriză, la criza de soluţii
De la „inflaţia” de soluţii anticriză, la criza de soluţii!
În timpul campaniei electorale din 2008, actualii guvernanţi strigau din toţi rărunchii, pe toate posturile tv şi în toată presa scrisă, că sunt singurii care au soluţiile de ieşire din criză. şi românii chiar i-au crezut, aducându-i la putere. De-atunci au trecut aproape 11 luni, iar soluţii de ieşire din criză promise de actuali guvernanţi încă se mai lasă aşteptate, soluţiile lor dovedindu-se a fi un fel de frecţie „Galenica”, aplicată la un picior de lemn. Atât de valoroase au fost, încât ne-am trezit cu un deficit bugetar de minus 8-8,5%, iar estimările unor organisme financiare internaţionale sunt şi mai sceptice, apropiindu-se la sfârsitul anului în curs de 10%, şi de peste 8,5% din PIB. Cu toate acestea, şi chiar în ciuda evideţelor (şomaj, falimente, câte 10 zile obligatorii de concediu fără plată, reducerea cu 20% a salariului bugetarilor, etc.), guvernanţii nu mai contenesc să se laude cu „soluţiile” lor minune, anticriză! Care soluţii, cum ar fi impozitul forfetar, disponibilizările colective, majorarea taxelor şi impozitelor, în fapt au adâncit şi mai mult criza din Romania. Soluţiile guvernanţilor noştri sunt exact pe invers celor luate de restul statelor membre UE. Aşa se face, că ţări ca Ungaria, Polonia, Cehia sau Slovacia, care intraseră în 2009 cu economiile mult mai afectate decât a României, au reuşit nu doar să împiedice adîncirea cizei, ci să obţine şi uşoare creşteri economice. Aceasta, în timp ce în România singurele creşteri au fost înregistrate la falimente, somaj, disponibilizări colective şi scandaluri. Nu a fost zi în care să nu se înregistreze un nou scandal, de fiecare dată, protagoniştii fiind, fie din sânul familiei prezidenţiale sau din anturajul ei, respectiv PDL, fie din sânul marii „familii” PSD. Astfel, primul scandal post electoral a fost generat chiar de premier, prin angajarea unei nepoate în Executiv, după ce premierul însuşi declanşase acţiunea „jos cu nepotismele”. Şi scandalurile au continuat în ritmuri ameţitoare, unul cu mult mai mare decât celălalt, cel de ieri mult mai mic decât următorul. Iar următorul scandal a fost cel al Europarlamentarelor, legat de candidatura „Ebei”. Şi la orizont a apărut scandalul Popoviciu, de la care, cealaltă odraslă prezidenţială, Ioana Băsescu a achiziţionat o locuinţă, după unii „moca”, după alţii la un preţ de peste un milion de eeuro, sumă pe care Ioana Băsescu nu o poate justifica. Şi nici nu i se stinsese bine ecoul, că „mezina” prezidenţială a generat un nou scandal, cel al „legalizării drogurilor”. Acestuia i-a urmat scandalul „muniţie pentru terorişti”, în care este implicat este fratele prezidenţial Mircea Băsescu. Nici acestui scandal nu i s-a stins bine ecoul şi a apărut scandalul „serviciilor” de la Interne, declanşat de „blonda de la Turism” şi detonat de Vanghele, „primarul care este”. Ultimul scandal declanşat chair seara trecută este legat de modificarea unei ordonanţe de urgenţă la sugestia prezidenţială, în baza căreea Traian Băsescu poate candida ca independent, dar din partea PDL, ceea ce îi va permite să-şi „planteze” oamenii în secţiile de votare. Sigur, atâtea scandaluri, uneori chiar şi câte două pe zi, presupune un efort uriaşi pentru o gestionare adecvată. Aşe se face, că mai toate energiile guvernanţilor, în loc să fie canalizate în direcţia gestionării treburilor ţării, sunt folosite la stingerea, muşamalizarea sau măcar atenuarea efectelor pe care le-ar produce, măcar pe termen scurt, asemenea scandaluri. Astfel că, eforturile Executivului, în loc să fie folosite la găsirea celor mai bune soluţii de scoaterea românilor din criză, sunt direcţionate în zone conflictuale, criza şi efectele ei fiind aproape abandonate. Şi iată cum am ajun de la „inflaţia” de soluţii anticriză, din timpul camaniei, la criza de soluţii. Sigur că toate aceste scandaluri fac deliciul foarte multora dintre români, precum şi al presei, mai ales a celei audio-vizuale, dar...totuşi, românii nu se hrănesc numai cu presă şi scandaluri. Cei mai mulţi nu mai au bani nici să-şi cumpere o pâine, dar să mai cumpere şi un ziar. Dar, din păcate politicienii noştri, odată văzuţi cu sacii-n căruţă, vor să ne ofere în loc de soluţii anticriză, scandaluri şi în loc de pâine, mai mult circ. Nici măcar pâne şi circ, ci doar circ pe burta goală! ştefan dumitru afrimescu
De la Inflaţia de soluţii anticriză, la criza de soluţii
De la „inflaţia” de soluţii anticriză, la criza de soluţii!
În timpul campaniei electorale din 2008, actualii guvernanţi strigau din toţi rărunchii, pe toate posturile tv şi în toată presa scrisă, că sunt singurii care au soluţiile de ieşire din criză. şi românii chiar i-au crezut, aducându-i la putere. De-atunci au trecut aproape 11 luni, iar soluţii de ieşire din criză promise de actuali guvernanţi încă se mai lasă aşteptate, soluţiile lor dovedindu-se a fi un fel de frecţie „Galenica”, aplicată la un picior de lemn. Atât de valoroase au fost, încât ne-am trezit cu un deficit bugetar de minus 8-8,5%, iar estimările unor organisme financiare internaţionale sunt şi mai sceptice, apropiindu-se la sfârsitul anului în curs de 10%, şi de peste 8,5% din PIB. Cu toate acestea, şi chiar în ciuda evideţelor (şomaj, falimente, câte 10 zile obligatorii de concediu fără plată, reducerea cu 20% a salariului bugetarilor, etc.), guvernanţii nu mai contenesc să se laude cu „soluţiile” lor minune, anticriză! Care soluţii, cum ar fi impozitul forfetar, disponibilizările colective, majorarea taxelor şi impozitelor, în fapt au adâncit şi mai mult criza din Romania. Soluţiile guvernanţilor noştri sunt exact pe invers celor luate de restul statelor membre UE. Aşa se face, că ţări ca Ungaria, Polonia, Cehia sau Slovacia, care intraseră în 2009 cu economiile mult mai afectate decât a României, au reuşit nu doar să împiedice adîncirea cizei, ci să obţine şi uşoare creşteri economice. Aceasta, în timp ce în România singurele creşteri au fost înregistrate la falimente, somaj, disponibilizări colective şi scandaluri. Nu a fost zi în care să nu se înregistreze un nou scandal, de fiecare dată, protagoniştii fiind, fie din sânul familiei prezidenţiale sau din anturajul ei, respectiv PDL, fie din sânul marii „familii” PSD. Astfel, primul scandal post electoral a fost generat chiar de premier, prin angajarea unei nepoate în Executiv, după ce premierul însuşi declanşase acţiunea „jos cu nepotismele”. Şi scandalurile au continuat în ritmuri ameţitoare, unul cu mult mai mare decât celălalt, cel de ieri mult mai mic decât următorul. Iar următorul scandal a fost cel al Europarlamentarelor, legat de candidatura „Ebei”. Şi la orizont a apărut scandalul Popoviciu, de la care, cealaltă odraslă prezidenţială, Ioana Băsescu a achiziţionat o locuinţă, după unii „moca”, după alţii la un preţ de peste un milion de eeuro, sumă pe care Ioana Băsescu nu o poate justifica. Şi nici nu i se stinsese bine ecoul, că „mezina” prezidenţială a generat un nou scandal, cel al „legalizării drogurilor”. Acestuia i-a urmat scandalul „muniţie pentru terorişti”, în care este implicat este fratele prezidenţial Mircea Băsescu. Nici acestui scandal nu i s-a stins bine ecoul şi a apărut scandalul „serviciilor” de la Interne, declanşat de „blonda de la Turism” şi detonat de Vanghele, „primarul care este”. Ultimul scandal declanşat chair seara trecută este legat de modificarea unei ordonanţe de urgenţă la sugestia prezidenţială, în baza căreea Traian Băsescu poate candida ca independent, dar din partea PDL, ceea ce îi va permite să-şi „planteze” oamenii în secţiile de votare. Sigur, atâtea scandaluri, uneori chiar şi câte două pe zi, presupune un efort uriaşi pentru o gestionare adecvată. Aşe se face, că mai toate energiile guvernanţilor, în loc să fie canalizate în direcţia gestionării treburilor ţării, sunt folosite la stingerea, muşamalizarea sau măcar atenuarea efectelor pe care le-ar produce, măcar pe termen scurt, asemenea scandaluri. Astfel că, eforturile Executivului, în loc să fie folosite la găsirea celor mai bune soluţii de scoaterea românilor din criză, sunt direcţionate în zone conflictuale, criza şi efectele ei fiind aproape abandonate. Şi iată cum am ajun de la „inflaţia” de soluţii anticriză, din timpul camaniei, la criza de soluţii. Sigur că toate aceste scandaluri fac deliciul foarte multora dintre români, precum şi al presei, mai ales a celei audio-vizuale, dar...totuşi, românii nu se hrănesc numai cu presă şi scandaluri. Cei mai mulţi nu mai au bani nici să-şi cumpere o pâine, dar să mai cumpere şi un ziar. Dar, din păcate politicienii noştri, odată văzuţi cu sacii-n căruţă, vor să ne ofere în loc de soluţii anticriză, scandaluri şi în loc de pâine, mai mult circ. Nici măcar pâne şi circ, ci doar circ pe burta goală! ştefan dumitru afrimescu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)