luni, 30 iulie 2012
Cauza şi Eefectele crizei politice de pe malurile Dâmboviţei!
Cauze - El Pais: Romania, noua oaie neagra a Europei!
De ce s-a suparat UE atat de tare pe premierul Victor Ponta!
Continuăm dezvăluirile din presa străină despre criza politică de la bucureşti. Criza pe care a provocat-o premierul roman Victor Ponta trece dincolo de instabilitatea politica obisnuita din Romania – Ponta este al treilea prim-ministru numit in acest an, comenteaza cotidianul spaniol El Pais. Scopul lui de a-l suspenda pe inamicul sau, presedintele Traian Basescu, s-a indeplinit, iar pe 29 iulie romanii merg la referendum pentru a-l demite sau nu pe seful statului.
Confuzia si incertitudinea, precum si rapiditatea cu care au fost schimbati sefi de institutii si legi au dus la prabusirea monedei nationale – leul, mai ales in conditiile in care cetatenii Romaniei au suportat reduceri drastice de venituri din cauza crizei economice.
In principiu, Ponta a folosit artileria grea pentru a-l inlatura de la putere pe Traian Basescu, pe care il acuza de faptul ca a abuzat de puterile sale si ca s-a implicat in politica, desi Constitutia ii interzice acest lucru. Presedintele, pe de alta parte, are puteri considerabile in Romania, mai scrie El Pais, precizand ca seful statului reprezinta tara pe plan extern, numeste procurorul general, dar si sefii serviciilor secrete, de exemplu.
Unele voci sustin insa ca guvernul de la Bucuresti a facut toate aceste manevre nu numai pentru a-l suspenda pe presedinte. El Pais sustine ca ziua in care s-a declansat, de fapt, criza politica din Romania a fost 20 iunie, zi in care fostul premier Adrian Nastase a incercat sa se sinucida, dupa ce fusese condamnat la inchisoare pentru fapte de coruptie.
Nastase, care a condus guvernul de la Bucuresti intre 2000 si 2004, a fost cel care a bagat Romania in NATO si a inceput negocierile pentru aderarea Romaniei la UE.
Publicatia spaniola il citeaza pe directorul Societatii Academice Romane (SAR), Sorin Ionita, care spune ca vestea condamnarii lui Nastase a fost “un soc electric pentru intreaga clasa politica” si a fost un succes al justitiei in lupta impotriva coruptiei.
Cristina Guseth, de la Freedom House Romania sustine, pe de alta parte, teza potrivit careia “scopul ultimelor manevre este obtinerea controlului justitiei.”
El Pais mai sustine ca insusi procesul de aderare a Romaniei la UE a fost unul dificil din cauza coruptiei. Ultimul raport a Transparency International, din decembrie, arata ca institutiile democratice din Romania sunt inca fragile si noteaza ca tara mai are multe de facut pentru a schimba mentalitatea montenita din comunism. Cristina Guseth spune ca ceea ce s-a intamplat dupa ’89 a fost ca “vechea nomenclatura s-a transformat in ”.
Comentatorul de la El Pais aseamana situatia din Romania cu cea din Ungaria, de la inceputul anului, desi guvernul de la Bucuresti nu a modificat Constitutia. Budapesta propunea, in decembrie, o noua Costitutie care submina principiile democratiei, libertatea presei si indepdendenta bancii centrale. Aceste schimbari au creat nervozitate la Bruxelles, care a suspendat negocierile cu Budapesta pentru acordarea unui imprumut de 20 de miliarde de euro. Ulterior, Viktor Orban a fost de acord sa faca unele schimbari legate de independenta bancii centrale, care au multumit UE.
Le Monde:
Ponta submineaza tot ce are Europa mai sacru - democratia
Premierul Romaniei, Victor Ponta, submineaza tot ce are Europa mai sacru, si anume democratia, scrie presa franceza.
Cotidianul francez de stânga Le Monde titreaza, intr-un editorial publicat luni, "Romania, contra Europei?", in care atrage atentia ca, printr-o lovitura de stat aparent legala, premierul Victor Ponta atenteaza la statul de drept si la democraţie..
La Croix:
Ponta-echilibristică între Bruxelles şi propri majoritate
"Europa este deja destabilizata de criza monedei euro. (...) In anul 2007, 52% dintre cetatenii celor 27 de tari membre ale Uniunii Europene erau in favoarea UE, ca acum procentul sa ajunga la doar 32%.
De parca nu era de ajuns criza economica, in Europa a luat nastere o noua problema, care este contagioasa: regresia democratiei, intalnita in tarile care, in prezent, sunt membre UE, dar care provin din fostul bloc comunist", scrie oficiosul socialiştilor Le Monde la inceputul articolului.
"La Bucuresti, vinovata de acest lucru nu este dreapta, cum este in cazul Budapestei, ci stanga. Guvernul socialist al lui Victor Ponta 's-a angajat intr-o lovitura de stat legala'. Oricare ar fi scopul juridic a ceea ce face actuala Putere din Romania, rezultatul este unul singur: se intampla opusul a ceea ce ne asteptam de la o tara membra a UE, spatiu unde se pune mare pret pe practicile democratice.
Der Spiegel, despre Ponta:
Cum nu ar trebui să se comporte un demograt
Pe 6 iulie, majoritatea de centru-stanga din Parlametnul Romaniei a votat pentru suspendarea presedintelui Traian Băsescu. Acest vot trebuie, insa, confirmat in data de 29 iulie, cand va avea loc referendumul de demitere a presedintelui. (...) Responsabil de o politica de austeritate severa, presedintele Basescu a fost nepopular. Dar romanii au ocazia sa-i multumească, in mod democratic, in 2014, la sfarsitul mandatului sau", mai scriu jurnalistii francezi.
In finalul editorialului, Le Monde atrage atentia ca Victor Ponta submineaza tot ce are Europa mai sacru - democratia: "Comportamentul sau (al lui Victor Ponta-n.red.) readuce pe masa intrebarea legata de temeiul extinderii Uniunii Europene din 2007, care s-a petrecut cu o prea mare repeziciune si cu o prea mare lejeritate (...) Tolerarea unor practici precum cele ale lui Viktor Orban sau ale lui Victor nu face decat sa subreazeasca ratiunea de a fi a Uniunii Europene".
Efecte-Moody's are numai previziuni sumbre pentru Romania!
Criza politica pune in pericol consolidarea fiscala din ultimii 3 ani
Evenimentele recente din Romania au amplificat temerile din piata ca turbulentele politice ar putea pune in pericol consolidarea fiscala din ultimii trei ani, iar incertitudinile ar putea persista chiar pana dupa alegerile din toamna si vor afecta, probabil, reformele structurale, potrivit Moody's.
Agentia de rating se refera la suspendarea presedintelui si convocarea referendumului pentru demitere, pe 29 iulie.
"Aceste evenimente au amplificat ingrijorarea din piata ca turbulentele politice ar putea pune in pericol consolidarea fiscala reusita de tara in ultimii trei ani si sunt de factura negativa pentru ratingul de credit al Romaniei", se arata intr-o analiza Moody's, citata de Mediafax.
Moody's atribuie Romaniei ratingul de credit "Baa3", cel mai slab din categoria activelor recomandate pentru investitii pe termen lung. Agentia a inrautatit la sfarsitul lunii iunie perspectiva ratingului Romaniei pentru datoriile pe termen lung in valuta si lei de la stabila la negativa, din cauza riscurilor legate de expunerea la zona euro, prin canale comerciale, de investitii si financiare.
Agentia noteaza, in analiza prezentata luni, ca incertitudinile din piata au determiant deprecierea leului cu peste 2% in luna iulie, cea mai puternica scadere inregistrata "pe pietele emergente comparabile" in aceeasi perioada.
Deprecierea monedei nationale a provocat cresterea costurilor de finantare ale Guvernului, majorand costurile de credit si de rambursare a datoriilor pentru "toti debitorii romani", remarca Moody's.
Dincolo de reactia pietelor, agentia de rating aminteste ca deficitul bugetar este mai redus in prima jumatate a acestui an fata de nivelul din perioada corespunzatoare a anului trecut, iar tensiunile politice nu reprezinta o noutate in Romania, presedintele fiind suspendat si in 2007, cand rezultatul referendumului a fost in favoarea sa.
"Totusi, tinand cont de incertitudinile economice regionale si globale, temerile din piata privind actuala suspendare sunt generate partial si de faptul ca partidul din care provine Traian Basescu, formatiunea de centru-dreapta PDL, a fost asociata cu consolidarea fiscala din ultimii trei ani, in timp ce partidul dominant din actuala coalitie USL, PSD, de centru stanga, a criticat in trecut unele masuri de austeritate si a operat o crestere modesta a salariilor din sectorul public dupa ce a venit la putere", se spune in raportul Moody's.
Mai mult, incertiduinile de pe scena politica ar putea persista pana la alegerile din trimestrul al patrulea, chiar dincolo de acest moment, si vor intarzia, probabil, reformele structurale care vizeaza sectorul "vast" al companiilor de stat din Romania, anticipeaza agentia de rating.
Investitorii straini din Romania sunt ingrijorati de evolutiile de pe scena politica de la Bucuresti
Consiliul Investitorilor Straini (CIS) este ingrijorat de recentele evolutii pe scena politica a Romaniei, care ar putea afecta stabilitatea si cresterea economica, precum si imaginea tarii pe pietele internationale, a declarat presedintele Consiliului, Steven van Groningen.
Presedintele CIS arata ca actiunile clasei politice din aceste zile aduc noi incertitudini peste cele deja existente si au ca efect scaderea increderii consumatorilor si investitorilor.
Totodata, lipsa de stabilitate si predictibilitate sunt bariere importante pentru investitori, iar acestea pot produce efecte cu atat mai grave acum, cand Romania are atat de multa nevoie de capital, potrivit sursei citate.
"Membrii Consiliului Investitorilor Straini au investit sume importante pe termen lung si vor continua sa fie prezenti in Romania, chiar si dupa ce mandatele actualilor politicieni se vor incheia. Nu se pune problema unor retrageri de capital din Romania. Investitorii sunt interesati sa continue sa investeasca in Romania, pentru ca potential pe termen lung exista. Romania ar trebui sa profite mai mult de atuurile sale, sa-si intareasca pozitia economica in regiunea Europei de Sud Est, dar acestea nu sunt posibile in lipsa predictibilitatii si a increderii investitorilor in mediul de afaceri", a spus seful CIS, potrivit Mediafax.
Steven van Groningen este si presedintele si directorul executiv al Raiffeisen Bank.
Consiliul Investitorilor Straini, infiintat in 1997, este asociatia celor mai importanti investitori straini din Romania. CIS are in prezent 128 companii membre, cu investitii cumulate in Romania de aproximativ 40 miliarde euro. Consiliul include companii multinationale cu peste 185.000 de salariati in Romania.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu