Editorial S-a stins părintele “revoluţiei de catifea”! Când vom avea şi noi Havel?!

Editorial
S-a stins părintele revoluţiei de catifea!
Când vom avea şi noi Havel?!

A plecat într-o lume poate mai bună, cel care se poate numi, fără teama vreunei exagerări, că a fost pentru cehi, părintele Cehoslovaciei revoluţionare şi mai apoi al Cehiei postrevoluţionare, al „revoluţiilor de catifea”,şi mai ales al Cehiei moderne.

Scriitor, iubitor de muzică Rock, dar mai ales dezident autentic (poate chiar mai autentic decât Lehc Walesa), pentru care a plătit cu 8 ani de viaţă în închisorile comuniste din Cehoslovacia, participant activ pe baricadele „Primăverii de la Praga” din 1968, Vaclav Havel se stingea câte puţin cu fiecare zi ale ultimilor 15 ani. Havel este şi autorul teoriei multiculturalităţii în sânul unei Europe unite, dar şi decadente, cu antecedente hegemonice, într-o lume (cea de după 1990), multipolară. Şi tocmai Multiculturalismul lui Havel pare să fie soluţia ieşirii Europei din impasul în care se află şi în care nu mai are forţa de a acţiona, ci doar de-a avea sporadice reacţii la acţiunile celorlalţi competitori: USA, China, Federaţia Rusă şi Japonia. Sigur, Havel nu se putea afişa drept un eurosceptic, opunându-se lărgirii UE sau aderării Cehiei la structurile Euro-Atlantice, dar nu a acceptat-o ca un dat, ci venind cu anumite condiţii şi aducând şi unele soluţii pentru funcţionarea UE. Opera sa politică rămâne însă, pregătirea Cehiei, nu doar pentru aderare, ci pentru o reală integrare în cele trei structuri, euroatlantice şi a euromonedei (zonei euro), obective de care România se află la distanţă de ani-lumină faţă de Cehia. Realizări pe care România le-ar fi putut atinge doar cu alţi lideri politici în fruntea sa. Şi, chiar dacă nu i-ar fi avut trebia să şi-i inventeze. Cu atât mai trist pentru noi, întrucât la momentul acela, 1991-1992, chiar îi aveam: exista un Raţiu, dar mai ales un Corneliu Coposu, care putea fi pentru români alternativa la Havel. Iată cum este perceput Havel chiar în ţara lui:

“Evenimentele politice curente amintesc întregii noastre societăţi cît este de dificil să ai o reprezentare politică solidă şi un sistem legal stabil. Dezbaterea amară şi iraţională pe marginea Tratatului de la Lisabona, pe care preşedintele în exerciţiu al Cehiei, Václav Klaus, neruşinatul nostru scandalagiu, refuză să îl semneze, dă naştere unui dor pe jumătate naiv, pe jumătate sentimental, după vremurile dinainte, cînd ne era preşedinte „rivalul“ lui Klaus, Václav Havel”, susţine Libuse Heczkova.

Despre opera lui Havel şi-au spus părerea critici cu adevărat avizaţi:
“Lumea aceasta actualizează fără să ştie ultima piesă a lui Havel, Despărţire, prima lui scriere după 19 ani, creată la patru ani de la ieşirea din politică (contextualizarea este accentuată de conflictele actuale dintre Havel şi Klaus în legătură cu UE şi cu NATO, ca şi de puternica opoziţie a lui Havel faţă de Moscova). Comedia Despărţire înfăţişează criza de putere şi de valori, ridicînd o serie de probleme morale referitoare la stadiul actual al societăţii. Despărţire se alătură altor piese profund politice, la fel de absurde, precum Audienţă sauTentaţie, ceea ce dovedeşte că Havel a fost toată viaţa un om profund politic. Era cît se poate de firesc să devină conducătorul mişcării cehe de disidenţă, iar după căderea regimului comunist – preşedintele Cehoslovaciei. Poziţiile sale politice – pentru care este încă renumit – sînt influenţate de filozoful Jan Patocka, părintele spiritual al principalului text al disidenţei cehe, Carta 77 (Jan Patocka a murit în acelaşi an, ca urmare a anchetelor îndurate din partea regimului comunist) şi, prin intermediul acestuia, de etica umanismului evanghelic promovată de primul preşedinte al Cehoslovaciei şi filozoful politic care a fost Tomas G. Masaryk.
Ultima scriere a lui Havel este o comedie neagră, cu puternice elemente tragice, despre un fost cancelar care şi-a pierdut puterea. Autorul continuă să contureze aici situaţia unui om faţă cu o putere care îl poate corupe şi îi poate distruge umanitatea. Havel însuşi a susţinut că piesa este „construită pe o experienţă arhetipală a unei lumi care se prăbuşeşte, a prăbuşirii valorilor, a pierderii certitudinilor“. Piesa lui este ironic veselă şi absurdă, fapt evident în strania voce auctorială care rosteşte reflecţia autoironică. Într-un sens mai general, această ironie contrastează puternic cu elita noastră politică actuală, căreia îi lipseşte nu doar generozitatea, integritatea morală şi viziunea politică, ci şi simţul umorului, spiritul critic. Textul Despărţirii se referă la Livada cu vişini a lui Cehov şi la shakesperianul Rege Lear, şi criticii au văzut în ea cu precădere elemente biografice, chiar referinţe la disputele personale ale lui Havel cu Václav Klaus. Dar imaginea disperată a viitorului în care livada cu vişini este tăiată de noul lider şi de mafia lui pentru a face loc unui mall, unui cazinou şi unui bordel nu îl ţinteşte direct, exclusiv, pe Klaus. Ea reflectă frustrarea generală, cauzată de situaţia actuală îngrozitoare, dorinţa de a lupta pentru idealuri pe care Havel le-a avut întotdeauna şi cărora le-a dat glas de nenumărate ori”.
Aşadar, acesta a fost Havel. Havel al cehilor. Havel al Europei, şi aproape sigur al acestei epoci post-moderne. Noi, noi românii cănd o să avem şi noi, un Havel al nostru?! Cu care nu doar să ne mândrim, ci să şi ieşim cu el în lume?! Şt.D.Afrimescu