Poemele iubiri (fragment)

POEMELE IUBIRII
de Ştefan Dumitru Afrimescu
publicat miercuri, 18 Octombrie 2006

Poetul şi ziaristul Ştefan Dumitru Afrimescu s-a născut la 4 februarie 1951, în comuna Urluieni (Bârla), satul Afrimeşti (Argeş)._După_liceu, lucrează_la Combinatul Petrochimic Piteşti (unitate ce a dat literaturii române _şi alţi mari poeţi, de la Virgil Diaconu la Magda Grigore), până_în anul 1984 când, la o vizită_a Elenei Ceuşescu, este ,,luat la ochi de organele de partid şi de stat, pentru nonconformismul său (practic, ,,savanta de renume mondial” a exclamat, observându-l: ,,să_nu-l mai văd p’ăsta pe-ici!” ). Din anii aceia datează_multe cicluri de versuri, în frunte cu “Poemele libertăţii” (respectiv “Hermeneutica libertăţii”) şi ”Poeme albastre”, înregistrate pe bandă de casetofon de autor, conştient că_ nu le poate publica _şi temător că_manuscrisele ar fi putut să cădă pe mâna cui nu trebuia. În volum, debutase, în urma unui concurs naţional, la Editura “Albatros” (1983, “Caietul debutanţilor” pe. 1980-1981). După falimentul propriei reviste (Mileniul III), o vreme lucrează_ca director de cămin cultural, după_care devine corespondent pentru Argeş_al ziarului “România liberă”_(anchetele sale i-au adus zeci de procese de calomnie, sute de ameninţări şi chiar o sechestrare şi lipsire de lebertate, urmate de-o bătaie).
Cei care îl cunosc ca ziarist nu bănuiesc o clipă,_că_dincolo de virulentele sale articole, are puterea de a scrie versuri extrem de sensibile, publicate, de-a lungul anilor, în “SLAST”, “Calende”, “Solstiţiu”, Revista “Argeş”, “Cafeneaua literară”, Săgetătorul ori “Societatea literară”._Este autorul a trei_cărţi de versuri: “No man’s patria” (2002) şi Hermeneutica libertăţii 2010 (respectiv o tentativă în 2004, de numai 25 de exemplae), prima apărută la editura prietenului şi consăteanului Aurel Maria Baros (A.M.B.), iar “Hermeneutica libertăţii” şi” Poeme albastre” la Editura “Tiparg”. Până_în prezent, despre poezia scrisă_de Ştefan Dumitru Afrimescu s-au pronunţat elogios Cezar Ivănescu, Victor Atanasiu, Dan Stanca, Nicolae Prelipceanu, dar şi critici locali ca Mircea Barsilă, Dumitru Augustin Doman, Marian Barbu sau Marin Rădulescu. (Scris de Centrul Cultural)

POEMELE IUBIRII
(fragment din volum)
-*-
Un umăr dezgolit, iubito, ca
adevărul de crud, şi nişte sâni
agăţaţi peste cearcănul nopţii,
transfiguraţi, peste
cearcănul sorţii. Iubito, de-ai
şti cât de mult îmi lipseşti sau
cât de mult te doresc. De aceea,
iubito, încerc să_opresc (doar
pentru tine), timpul în loc
şi să_dau foc trecutului tău,
în care ai fost mai mult drac
decât înger. Iubito, am să_te
fulger într-o noapte cu ochiul
meu din ceafă_sau din tâmple.
Deşi, iubito, n-aşi_vrea să_se
întâmple ceva rău între noi, Ştiu
sigur că_unul va ajunge o junglă,
iar celălalt, noroi. Unul va
sfida timpul, iar celălalt va deveni
gunoi. Unul se va-ngemăna
cu sine, până_la refuz, iar
celălalt va deveni havuz, mut
şi surd; matricea lumii, însă,_
a unei lumi aproape stinsă.
(15-16 martie 2004)

-*-
Şi ce cauţi tu în viaţa asta
a mea, atât de bizară? Cu
siguranţă_cea mai bizară_
din câte există. Ce cauţi tu
în respiraţia mea? Dar în
transpiraţie, ce-mi cauţi?
Ce cauţi în sarea lacrimei
mele!? În vise, ce-mi cauţi,
iubito sau în nopţile albe
şi lungi cât istoria!? Ce-mi
cauţi, iubito, până_şi prin
sânge, tocmai când în mine
cineva se plânge de rău
tratament?! Dar în sudoare?
Ce-ţi caută iubito, porii tăi în
porii mei?! Iubito, mersul
tău, în mersul meu, râsul tău în plansul meu?!
Centrul Cultural Pitesti
(20-21 martie 2004)

-*-
Doamne, şi ce de ani stau
grămădiţi, iubito, între
noi! Ce de timp, iubito,
irosit_tot căutând, încă_
nu se ştie ce. Şi cât de
puţine lucruri trebuiau
făcute, pentru ca măcar
tu să_fi fost fericită. Atât
de puţine, că_ar fi trebuit
să_ne sperie. Adevărul este
că_n-am ştiut niciodată,
nici cum, şi nici când să_
iubesc o femeie ca tine!
Nu am avut niciodată_
vreme destulă_să-nvăţ
pe de rost gesturi, fireşti
pentru unii, pentru alţii
automatisme şi-atât.
Gesturi, altfel derizorii.
Derizoriu e totul, iubito!
Doamne, şi-atât de efemer!
(6 martie 2004)

-*-
Astfel că_dimineaţa de
azi s-a făcut fără_tine şi
cu mine a plecat până_la
capătul vieţii, să-nduplec
timpul, să_te-aducă-napoi.
Dar nu s-a mai întors
nimeni: nici eu, nici
dimineaca zilei de mâine.
Un mâine, care s-a făcut
fără_noi! De-atunci,
şi tu şi eu am devenit
unul celuilalt, ficţiune!
(6 martie 2004)

-*-
Şi, iată_că, de ce-mi
era cel mai frică_
să_nu ni se-ntîmple,
tocmai a avut loc;
ziua de mâine, cea în
care scriu, nu ne-a
mai prins împreună_.
Şi dacă_ţi-aş fi spus-o
cu doar o seară-n urmă!
(6 martie 2004)

-*-
Doar anii aceştia, iubito,
grămădiţi între noi şi
diferenţa de ani-lumină_
dintre simţuri. Iubito,
amândoi iubim, dar…
diferit, fiecare cu altul
dintre simţuri sau organe,
şi amândoi, iubind pe
câte-altcineva. Chiar şi
de gândit; gândim, dar
fiecare cu gândurile altcuiva. Dacă mai şi gandim
PS: -Ţie îţi voi explica mai târziu,
iar cititorilor poate niciodată!
(6 martie 2004)

-*-
Străino, cu trupul culcat
în somnul unei elipse,
mă_mai iubeşti? În curând
lumina sau poate întunericul
peşterii tale, cu ecoul chemării
din străfunduri, va întâlni,
năvălind, păstăile seminţei
mele sau pe-ale altuia,
Străino, cu trupul culcat în
somn, asemenea unei elipse,
dacă_nu mă mai_iubeşti, atunci
alungă-mă_ La fel, dacă_ nu
mă_urăşti îndeajuns.
(7 martie 2004)

-*-
Foarte curând, iubito,
vom deveni ficţiuni.
Deocamdată, mai
avem să_ne spunem
câte ceva: tu cu cine
mă-nşeli, în fiecare
noapte, eu lângă_cine
mă_trezesc în zori.
Apoi, la capăt de timp,
iubito, vom depune
fiecare mărturie de
fidelitate, jurându-ne
credinţă_pe- altă_lume.
Suntem, iubito, dacă_
încă_nu ştiai, fiecare,
deja, ficţiunea celuilalt!
(6 martie 2004)


-*-
Acum scriu într-o
noapte în care te ştiu
departe de mine.
În care, aproape că_
nu-ţi mai aud respiraţia. Scriu peste o noapte
din care aş_vrea să_fug
cu tine în mân_,
până_ la marginea
lumii, şi-acolo iubito
s-aprindem un rug
în care să_ne ardem
aripile de îngeri,
izgoniţi la margine
de timp, iubito, ce
târziu s-a făcut
E miez de noapte,
iubito-cântec tăcut,
de stea călătoare-
iubito, mă_doare
rana din sânge şi
cântecul mut, mă_
doare, iubito, tot
ce se stinge, ca
rugul acesta ce
sunt, căci îngeri,
iubito, nu mai
suntem de mult!
(25 februarie 2004)

-*-
Nu-ţi mai recunosc, iubito,
nici una dintre frumuseţi!
Nici una dintre puterile-ţi
avute cândva;
iubito, nu te mai recunosc.
Eşti vid, iubito. Eşti neant!
Eşti cuţitul răsucit în rana
sângerândă_peste care, mai
zilele trecute, presărasei
sarea unei mări de timp
şi de unitate. Iubito, mă_ doare conturul urmelor
tale de dor. Doamne, şi
cum te-aşezai în mine, ca
o aducere aminte, peste
uitarea ce urma să-mi_devii.
(13-14 martie 2004)

-*-
Ce poate fi însă_mai frumos
decât să_iubeşti?! Sau ce-ar putea fi mai trist decât să_nu poţi răspunde iubirii
cu iubire, dorinţei cu dorinţă,
numai că, nici una dintre ele
nu e veşnică. Veşnică_e doar…
uitarea, veşnică suferinţa. Veşnici
rămân munţii aceştia care ne despart,
veşnic e timpul şi-ar mai putea rămâne
veşnice poemele acestea, ca o
veşnică_a noastră_pomenire.
Restul e deşărtăciune!

Nici regăsici ca lumea, că_
şi presimt că_ne vom pierde
iarăşi, că_ne vom risipi în
căutări absurde.
Presimt iubito, că_vom rătăci
din nou încă_o mie de ani,
încercând zadarnic să_ne
regăsim fiecare în câte
cineva, care oricum nu
ne va merita iubirea.
Presimt că_ne vom pierde
vremea cu nimicuri, fiecare
culcându-ne cu statuia
celuilalt în suflet.
Într-un târziu, iubito,
presimt că_ne vom regăsi
uitându-ne în străfundurile
noastre golite de sensuri,
goale de noi înşine, iubito,
deveniţi hiatusuri
devoratoare de neant.

Şi ce poem am fi putut
scrie noaptea trecută!
Ce mai poem, iubito,
puteam isca din noi doi,
departe de lume, iubito,
departe de noi şi de ei
într-o noapte, iubito, rămasă_
neconsumată_ nici pe
după_ somn, în patul
acela imens, iubito,
cât imensitatea însăşi.
__
Iubito, într-atât mi-ai înfrumuseţat
suferinţa, încât ştiu de-acum, că_
doar tu o puteai face, mai mult decât
altele, decât alţii. De aceea, cu
bruma de sânge ce mi-a rămas din
precedentele tentative, am vrut s-o
pictez. Prea târziu însă!_Visul mi
se terminase pe drum. Iar de tine,
iubito, curând va mai rămâne o
amintire şi-atât. O frumoasă
aducere- aminte ce mi-a
înfrumuseţat canva suferinţele.
Cândva,dar...(cine mai ştie cand), ne vom reinventa.
17-20 martie, 2004
Centrul Cultural Pitesti
http://www.centrul-cultural-pitesti.ro Powered by Joomla