Primarul Piteştiului s-a mai ales cu un dosar penal la DNA
Cine este primar al piteştiului cred că ştie tot natul. La fel e ştiut şi numărul de mandate de edil-şef acordat de pitştenii, care cu o inconştienţă demnă de cause mai nobile l-au votat în 5 scrutinuri (precedate de tot atatea campanii electorale costisitoare). Drept răslată, pentru încrederea acordată, primarul le-a pavat piteştenilor întregul centru cu pevele produse de firma prietenului Dobre de la “Zeus”. Apoi aceeaşi firmă “Zeus”a construit şi arteziana muzicală din faţa primăriei, pentru suma de 1,4 milioane euro, un preţ cel puţin dublu decat al celor construite în Occident. Toate lucrările edilitare au fost făcute cu unicul scop: de a “lua ochii” pieştenilor cu un soi de “sclipici ieftin”, dar pe bani foarte mulţi şi prin metode de loc ortodoxe, în timp ce construirea de locuinţe şi adevăratele lucrările de infrastructură, care ar crea locuri de muncă, sunt amanate la “calendele greceşti”. Că aşa stau lucrurile, o dovedeşte numărul de procese, al audierilor la DNA şi al dosarelor în care primarul Piteştiului este cercetat penal de acelaşi DNA. Astfel, dacă procesul din dosarul “Selecta” a fost evitat în stil tipic romanesc, adică achitand cotravaloarea fraudei produsă CE, din bani publici, în noul dosar de la DNA, nr. 122/P/2009, întocmit clar pentru corupţie şi/sau fapte conexe, v-a fi (sperăm), finalizat cu reţinerea, trimiterea judecată a inculpatului, judecarea în libertate şi suspendarea din funcţie pe durata procesului. Ar fi nu doar în interesul PSD sau al lui Nicolescu, ci pană la urmă, şi-n proprul său interes. Ştefan Dumitru Afrimescu
PS-Pntru dl Artur Ionescu:Pot fi contactat la tel: 0746/074776: 0732/605644: 0770/741989.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu