miercuri, 21 iulie 2010

Ginerele italian al preşedintelui CJ "vanat" de Fiscul lui Berlusconi

Ginerele Italian al preşedintelui CJ, căutat de Fiscul lui Berlusconi?!

După episoadele în care Constantin Nicolescu însuşi a fost invitat de cateva ori pe la DNA să “dea cu subsemnatul”, a venit randul se pare unui alt membru al “famigliei” să fie căutat, însă de către autorităţile unui alt stat membru al UE. Este vorba despre ginerele Italian al lui Constantin Nicolescu, Enrico Perini stabilit de ani buni în Capitala noastră mioritică, mai excat în cartierul “Primăverii”. Puţini Romani ştiu însă, că Italia, aflată cu economia şi finanţele în “pioneze” asemenea Spaniei şi Potugaliei, dar mult mai bine decat ale Greciei şi Romaniei, a acordat începand cu 15 septembrie 2009, o amnistie fiscală, tuturor celor care au fraudat zeci de ani finanţele statului Italian. O Lege total diferită de amnistia fiscală acordată de Executivul Boc doar unui număr de 56.000 de firme, aflate în faliment. Amnistia fiscală promovată de Guvernul Berlusconi, presupune, pentru cei amnistiaţi, inclusiv din randurile mafioţilor, repatrierea tuturor capitalurilor, chiar şi a celor “spălate” şi ascunse prin te miri ce paradisuri fiscale sau conturi secrete deschise în ţări “exotice”, din punct de vedere fiscal. Legea italiană a amnistiei fiscale, care avea o dată limită prevăzută a fost prelungită, pană la sfarşitul lunii aprilie a.c., dată la care fuseseră repatriate nu mai puţin de 95 de miliarde euro, fiscul Italian încasand peste 5 miliarde USD, obţinuţi din impozitul fix de 5%. Data limită, fixată la sfarşitul lunii aprilie, pană la care se puteau face repatrieri de capitaluri s-a cam dus de mult, după care, cei care au ignorant legea sau din varii motive nu s-au încadrat în termenii ei vor fi şi mai abitir căutaţi de Fiscul italian şi de procurori, oriunde s-ar afla ascunşi cei vizaţi sau conturile lor. De această amnistie fiscală au beneficiat chiar şi traficanţii de droguri, traficanţii de armament şi muniţi sau de persoane, patronii de cazinouri sau de aparate electronice de jocuri de noroc modificate. O altă condiţie a Legii amnistiei fiscale este şi aceea, ca după amnistiere făptuirii să se “pocăiască”, adică să intre în legalitate, să aibă afacerile la vedere, să înceteze cu orice fel de tranzacţii ilicite şi evident să-şi mute conturiele, cu tot cu capital, în Italia. Şi încă ceva: nu este amnistiată decat o singră infrcaţiune, cea a fraudării fiscului. Restul infracţiunilor săvarşite de cetăţenii intalieni contra persoanelor, a statului sau instituţiilor lui, mai puţin cea a Fiscului (cum ar fi traficul de droguri, traficul cu armament şi muniţie, acţiuni teroriste, omucideri, talhării, înşelăciuni etc), au fost pedepsite conform legilor în vigoare în Italia. Printre cei care nu s-au conformat Legii amnistiei fiscale se află, potrivit mai multor cetăţeni italieni rezidenţi în Piteşti, precum şi-a unor romani, care fac parte din anturajul italienilor piteşteni, ca Marian Stan, dar nu numai, “Cetăţeanul italian Enrico Perini, nimeni altul decat patronul “Romstal” şi ginerele preşedintelui C.J. Constantin Nicolescu, este căutat de Fiscul italian, pentru săvarşirea de infracţiuni fiscale, comise pe teritoriul Italiei”. Ştefan Dumitru Afrimescu
PS1-Marian Stan (zis Italianu’), a fost timp de 10 zile în Italia, unde a aflat de la faţa locului cele de mai sus.
PS2-Vă alătur şi un banc cu mafioţi: La un colocviu international al mafioţilor!
După colocviu, il capo di tutti capi îl cheamă pe Ion, şeful mafiei româneşti, la el. - Auzi, Ioane, tu ai vilă din asta cu 2 etaje, cum am eu? - Nu, răspunde Ion. - Dar Mertzane ca ale mele, ai? - Nu. - Dar lanţ din ăsta gros cât 2 degete, de aur, ai? - Nu. - Măi, păi ce mafiot eşti tu? La colocviul următor să nu te aud că nu ai ce ţi-am zis azi, clar? Merge Ion acasă şi îl strigă pe servitorul lui, Ghiţă. - Ghiţă!!! Dărâmă ultimele 2 etaje de la casă, vinde elicopterele şi cumpără Mertzane, iar câinele du-l în casă, că lanţul lui trebuie să-l port eu.

Niciun comentariu: