sâmbătă, 28 aprilie 2012

Dosarul "Prostituate pentru VIP-uri"

Scandalul cu Prostituate pentru vip-urile PSD
Robert Negoiţă, Nicu Bănicioiu, Adrian Enache, Pantelis Kalliagkas, Munteanu Florin (de la radio SKY), Răzvan Nicolescu (director general TVR 2) şi Ştefan Stănescu (producător de emisiuni TVR 2) sunt câteva dintre numele ce apar într-un rechizitoriu al DIICOT prin care patru persoane au fost trimise în judecată pentru trafic de persoane. Tribunalul Ialomiţa începe în 24 noiembrie judecarea procesului celor patru bărbaţi acuzaţi de către procurorii DIICOT pentru recrutarea a 80 de fete pe care le-au plasat ca prostituate de lux, sub paravanul unor agenţii de fotomodele, potrivit Mediafax. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Biroul Teritorial Ialomiţa i-au trimis în judecată pe Ion Valeriu Tămârjan, Relu Cornel Costan, Radu Ştefan Nicola şi pe Alexandru Gabriel Voicu, primii doi în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane. DIICOT susţine că activitatea infracţională s-a desfăşurat sub paravanul a două agenţii de selecţie şi promovare a fotomodelelor, iar victimele erau plasate pe piaţa prostituţiei de lux din România, Italia şi Austria, în cluburi sau la locuinţele clienţilor, veniturile obţinute depăşind suma de 100.000 de euro. Inculpaţii Ion Valeriu Tămârjan (34 de ani), Relu Cornel Costan (36 de ani), Alexandru Gabriel Voicu (22 de ani) şi Radu Ştefan Nicola (28 de ani) nu au antecedente penale. Potrivit rechizitoriului, primul contact al inculpatului Relu Cornel Costan cu reprezentanţii clubului Babylon din Viena - în special Bretterklieber Peter - s-ar fi stabilit la începutul lunii noiembrie 2006, în timp ce se îndrepta spre Germania, împreună cu trei tinere, una dintre ele minoră. Relu Costan le convinsese pe cele trei modele din agenţie să participe la o şedinţă foto în Germania şi le transporta cu autoturismul său în acea ţară, când s-au întâlnit în Viena cu un reprezentant local al Fashion TV, un anume Max Posch. Costan a aflat de la Max despre clubul Babylon din Viena - un bordel de lux în care tarifele practicate erau avantajoase. Cele trei tinere au lucrat în clubul Babylon aproximativ o săptămână, timp în care Costan le-a pretins un sfert din câştigurile lor totale, ba chiar a început să le supravegheze pentru a se convinge că nu-l minţeau cu privire la câştigurile lor zilnice. Le-a pretins atunci şi o sumă de 1.000 euro, plata transportului din România în Austria/Germania. În perioada în care a stat în clubul Babylon din Viena, Costan s-ar fi înţeles cu Bretterklieber ca acesta să participe în România la o preselecţie de modele pentru o reclamă video de promovare a clubului ce urma a fi difuzată pe mai multe posturi de televiziune, îndeosebi pe Fashion TV. Preselecţia a avut loc în Constanţa în a doua jumătate a lunii noiembrie 2006, iar modelele alese au participat la filmarea videoclipului la începutul lunii decembrie 2006, în Viena, într-un muzeu din oraş, în timp ce au fost cazate efectiv în Clubul Babylon. Deşi li s-a promis o sumă de 1.000 de euro pentru participarea la realizarea reclamei, în afara comisionului de 200 de euro pe care trebuia să-l perceapă agenţia Diva Models, Costan nu le-a dat celor zece participante decât sume cuprinse între 300 şi 400 de euro, motivând "că diferenţa de bani acoperea cheltuielile cu transportul şi cazarea lor acolo în Austria, cheltuieli care în realitate au fost suportate de beneficiar". Deşi filmările au durat doar trei-patru zile, Costan le-a spus unora dintre modele că trebuia să stea în club două săptămâni (deşi au stat efectiv doar o săptămână), timp în care să practice prostituţia pentru a nu suporta ele cheltuielile de cazare. Le-a pretins o parte din câştigurile zilnice, ba chiar a încercat să le reţină actele de identitate sau documentele de călătorie pentru a nu se putea întoarce în ţară cu banii câştigaţi înainte de a-i remite lui suma pretinsă, susţine DIICOT. Relu Costan şi Ion Tămârjan se cunoscuseră la diferite evenimente de modă organizate de Mirea Ion, reprezentantul în România al Fashion TV. Ei au ajuns astfel să se împrietenească şi să colaboreze, prin organizarea împreună de evenimente, împrumutul reciproc de modele. În perioada decembrie 2006 - ianuarie 2007, odată ce îşi consolidase legătura cu Bretterklieber Peter, proprietarul cluburilor Babylon, Relu Costan i-a făcut cunoştinţă acestuia cu Ion Tămârjan, stabilindu-se ca românii să furnizeze clubului persoane de sex feminin care să practice legal prostituţia pe teritoriul statului austriac. Astfel, a început să fie aduse modele ale Agenţiei Star Models în Austria la începutul anului 2007, pentru şedinţe foto şi "shopping". Întrucât Costan a fost cel care i-a făcut cunoştinţă cu reprezentanţii cuburilor Babylon, Tămârjan trebuia să-i plătească acestuia, conform unei înţelegeri, un comision de 1.000 de euro.

Niciun comentariu: