Aro-un dezastru promagrat-lll

Aro-un dezastru programat - lll
Despre adevăratele motive pentru care a fost falimentată Uzina Aro

Voi continua în cele ce urmează să relatez despre Aro, singura uzină constructoare de autoturisme romaneşti, care a existat vreodată pe pămant romanesc. Aro a fost singurul brand de autoturism construit sută la sută cu inteligenţă romanească. După cum este cunoscut, înainte de 1990 peste 90% din producţia uzinei Aro, mergea la export. Aşa se şi explica fenomenul cozilor pe listele aştepatere pentru cumpărarea znui Aro. Dintre romani şingurii care-şi permiteau să spere la un autoturism Aro peste rand, erau cei din conducerea de partid şi de stat, fotbaliştii de performanţă, şi ciobanii din zonele necolectivizate, care veneau cu sacii de bani la uzină şi plecau o dată sau de două ori pe an cu cate un “Zimbru al Carpaţilor”, cum era denumit autoturimul Aro.Dintre instituţiile care-şi permiteau să achiziţioneze maşini Aro erau Armata, Securitatea şi din cand în cand Miliţia. De altfel, IMS-ul putea funcţiona asemenea Hamă-rului American, inclusiv cu petrol lampant Dacă Dacia era vandută pe pieţele din Vest cu o tonă de benzină la pachet, pe Aro s-au adus în ţară miliaone de barili de petrol în ţară pentru procesare în marile combinate chimice ale patriei. Cu toate acestea, Uzina Aro, şi nu Dacia, a fost falimentat. Ani de zile m-a chinuit întrebarea “de ce totuşi?”, dar mai ales răspunsul acestei întrebări, pe care abia mai săptămanile trecute am reuşit să mi-l dau, deşi îl caut de prin 2003. Şi, iată-l.

Remember!

Precizam într-o anchetă anterioară următoarele: prin 1991”investitorul strategic” Vitalie Usturoi, resident KGB la Chişinău a solicitat conducerii din 1991a Uzinei Aro 3.000 de autoturisme Aro, pe care a uitat să le mai plătească nici pană azi. Valoarea lor la poarta uzinei era de 5000 USD, iar la vanzare a obţinut, în funcţie de model şi de piaţă, între 8.000 şi 10.000 USD. Pieţele principale pe care au fost vandute cele 3.000 de maşini Aro, au fost Orientul Mijlociu, Egipt, Iran, Irak, dar şi pe cele din America Latină, respectiv Columbia şi Venezuiela. Înainte de a ridica cele 3.000, patronul “Valeologia”, KGB-istul Vitalie Usturoiu a obţinut un împrumut de 15.000.000 USD de la o bancă romanească de comerţ exterior tocmai în vederea achiziţionării celor 3.000 de autoturisme de la Aro. După ce s-a văzut cu sacii în căruţă, adică şi cu banii pe cele 3.000 de maşini adică vreo 30.000.000 USD şi cu cele 15.000.000 USD din banca la care lucre dl Pascariu, dus a fost. A ajuns nu foarte departe, ci pană în Transnistria (tot pămant romanesc), unde staţionează Armata a 14-a Sovietică, de la care a cumpărat muniţie şi armament în valoare de peste 40 mil. USD. Între timp a început războiul din fosta Iugoslavie, creîndu-se astefel o piaţă nesperată pentru Usturoi, de armament şi muniţie. Astfel, cu restul de tehnică militară rămasă, după ce livrese destulă insurgenţilor de marxişti din Iemen şi Sudan, a încărcat un şlep, tot romanesc, şi pleacat să o livreze în plin embagou ONU, armatei lui Slobodan Miloşevici. Unul dintre transporturi a fost interceptat însă de unguri la Novaci şi confiscată întreaga cantitate de muniţie, armament şi tehnică militară, respectiv grenade, mine, taburi şi rachete.

Motivele falimentării Aro

De-a lungul a 13 ani, caţi Aro a mai rezistat pe pieţe, la conducerea uzinei s-au perindat mai multe echipe managerial. Cele mai neprofesioniste au fost cele conduse de Giuvelcă, Nicolae şi mai ales Preoteasa. Sub directoratul ultimei echipe Preoteasa-director general, Tocilă-dir. Economic şi Perez-acţionar majoritar şi preşedinte al CA, diletantismul menageriala atins apogeul. Aceasta pe de-o parte. Pe de-altă parte, este destul de probabil, procentul probabilistic fiind de cel puţin 50%, ca o anumită parte a Serviiciilor să fi avut tot interesul ca brandul Aro să dispară. Şi aceasta din mai multe motive. Prin 1998-1999, odată cu devoalarea în presă a “evaporării” celor 3.000 de maşini Aro şi a găurii negre produse uzinei, mai multe instituţii abilitate ale statului începuseră să se intereseze de soarta lor şi a uzinei. Numai că în 2000 CDR a pierdut alegerile, şi investigaţiile au fost stopate de PSD, pană-n ziua de azi. Cert este că, singur mod de a face pierdute urmele celor 3.000 de maşini Aro a fost falimentarea uzinei şi închiderea definitivă. Ceea ce s-a şi întamplat în septembrie 2003 cand a fost vandztă anericano-cubanezului John Perez, agent al fostei Securităţi şi mai multor servicii secrete, inclusiv al temutului KGB. Aro aşadar, a fost falimentat nu doar cu acordul , ci chiar la ordinul mai multor servicii secrete, inclusiv romaneşti, reprezentate de către Constantin Nicolescu, de al cărui amestec în actul managerial post-privatizare de la Aro, s-a plans pană şi John Perez.
ştefan dumitru afrimescu