duminică, 12 septembrie 2010

Clipa de libertate -fragment din volumul apărut, Harmeneutica libertăţii

STEFAN DUMITRU AFRIMESCU
Clipa de libertate

Iar tu te-nhami la vremea altora,
la ploaia unor anotimpuri nici
pe jumătate ale tale. Te-nhami
şi tragi după tine timpul,
îmbătrânind ploile unui veac
isteric şi absurd, te-nhami şi
delirezi, îndemnând la drum,
„di, di, di sângele meu!”

***
Însă, curaj, bătrâne prieten, căci
răul de-abia se pregăteşte să…
înceapă. Curând, lucrarea lui va
fi perfectă! Golul împrejurul meu
se rotunjeşte ca un măr, iar eu, în
centru mă adaug golului, la fel
de gol… Ce haos domnilor!? Ce
haos poate fi, până la urmă,
şi-ntr-un măr!
***
Şi tocmai când se-nscriau pe
liste cei ce aşteptau la rând
de săptămâna trecută, cineva
le-a strigat de la balcon:
„Viermilor… maşina cu pâine
întârzie, iar cea cu lapte va mai
veni la fel ca săptămâna trecută!”
se face îmbulzeală, se-aud
înjurături, vociferări, se fac
pariuri se pun întrebări, al căror
răspuns avea să nu mai
intereseze pe nimeni!

***
Şi deodată, născută în fiecare dintre
cei aflaţi la rând, starea de iarnă, de
frică, de gol şi neputinţă. Prezentul
mai avea un rost doar pentru cei ce-şi
sărbătoreau libertatea dincolo de
gratii, pentru că dincoace nu mai
era loc! Nu era nici urmă de libertate.
Pâinea abdicase de mult de pe mese
iar noi toţi rămâneam doar faţă-n faţă
cu noi şi cu noaptea cea lungă,
cerşind cu-mprumut, chiar şi-o
oră de libertate.
***
i-au curs pe pământ şi de-aşteptare
s-au înverzit.
Deodată, unul adoarme, iar celălalt
plecat să cumpere alt ziar, s-a mai
întors cu buzele cusute şi ploapele
umflate de derizoriu. De… efemer.

***
Între timp, copilul din flori fu
luat de torenţii de lapte şi miere
promişi în centrul oraşului.
Cineva în curând îşi va pierde
pentru totdeauna identitatea…
Şi ziua e încă departe, noaptea la
fel, iar eu locuiesc tocmai spaţiul
acesta dintre starea de-a fi şi
vremea de-afară, unde deodată
se face atâta frig şi atâta linişte,
că poţi auzi creşterea ierbii sub
nămeţii de anul trecut. Nopţi
albite de sarea lacrimei!
Speranţe pierdute. Pierduţi
suntem toţi.

Fragment apărut în revista Argeş

Niciun comentariu: