Efectul şi consecinţele vocaţiei de mimi! Romanii, cand carne de tun, cand mase de manevre, cand şi una şi cealaltă!
Se întamplă de vreo 20 de ani, ca o parte important a romanilor să fie, pentru politicieni, cand carne de tun, cand mase de manevre, cand şi una şi cealaltă, în toate cazurile însă victim sigure ale unor scenarii concepute în laboratoarele fostei securităţi. Cui a trebuit spre exemplu acest pseudomega miting? La ce a folosit? A reuşit să sperie măcar un singur politician? Să dea de gandit măcar unui singur guvernant? Aiurea! Dacă totuşi a trebuit cuiva acest “mega-miting”, atunci cu siguranţă de el s-a folosit doar Puterea. Puterea s-a folosit de miting pentru a arăta lumii, respectiv Europei şi USA, dar mai ales FMI-ului, că avem şi noi mişcare sindicală, care mişcare este în colaps, ca mai tot ce există în Romania. Despre ce sindicalism se mai poate vorbi în Romania cand toţi lideri sindicali sunt putrezi de bogaţi, cu afaceri de zeci de miliaone de euro, asociaţi la tot felul de bănci private, membri ai Parlamentului, secretari de stat sau consilieri guvernamentali sau înalţi demnitari ai statului? Totul este de fapt o făcătură, de un imens prost gust. De altfel, suntem aici unde am ajuns, tocmai pentru că spre deosebire de restul statelor civilizate, noi, prin liderii noştri am mimat totul. Am mimat revoluţia, am mimat apoi reformarea clasei politice, am mimat restructurarea economiei, am mimat economia de piaţă, am mimat reformarea sistemului, am crezut că putem mima şi această criza, iar aici ni s-a înfundat. Criza nu am mai putut-o mima. Aceasta ne-a găsit total descoperiţi, izbindu-ne în plin, măturand practic cu noi, fără a mai putea mima ceva. Continuăm în schimb, să mimăm de-aproape doi ani, lupta cu criza şi soluţiile de ieşire din ea. Un mimetism, care ne adanceşte şi mai mult în marasmul economic, în receseune. Nici împrumuturile contractate de Guvern nu mai sunt o joacă nişte sau nişte mimări nevinovate. Acestea vor fi plătite de roamnii de rand şi nu de clasa politică sau de Putere, adevărata vinovată de contractarea împrumuturilor. Trist este că romanii au ieşit abia acum în stradă şi nu în perioada în care se anunţa contractarea împrumutului şi se negociau condiţiile şi termenii împrumutului. Ştefan Dumitru Afrimescu .
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu