2010?= Majorări de accize, de taxe şi impoite, şomaj, scumpiri în lanţ şi curbe de sacrificiu!
Incompetenţa Guvernelor Boc unu, doi şi trei, peste care s-au suprapus efectele crizei politice declanşată de ruperea coaliţiei PSD-PDL, ieşirea PSD de la guvernare şi elegerile prezidenţiale, au făcut ca reforma şi măsurile împotriva crizei economice practic să nu existe. Urmările se vor vedea abia în 2010, când pentru români va fi adevăratul vârf de criză. În 2010 vom suporta noi, şi nu clasa politică, politicienii, alte structurii sau entităţi, nota de plată cu toate costurile incompetenţei, relei voinţe sau ambiţiile unor politicieni. La butoanele puterii, ale bunăstării, vor fi tot ei. Cei cu burţile goale, cu datorii la bănci şi restanţe la întreţinere vom fi noi. Tocmai noi, care i-am adus la putere! Dar, trei sau cinci ani, ca mâine trec şi se vor întoarce iarăşi la „bobor”, pentru a le mai oferi încă un mandat de patru ani de stat de geaba, dar la „butoanele” puterii. Şi cu toată „amnezia” proverbială a românilor poate vom reuşi să ne-amintim, de toate promisiunile neonorate ale celor care ne cer încă un mandat, de îngheţarea salariilor, de creşterea şomajului, de toate datoriile, de la bănci şi întreţinerea de la bloc, de scumpirile în lanţ, ce vor urma majorării accizelor la carburanţi, cafea, ţigări şi alcool, de scumpirea curentului electric, a alimentelor de bază (pâine, carne, lapte), a actului medical, etc. Şi toate acestea, în timp ce lor le cresc pensiile, salariile, primele de sărbători şi de vacanţă, conturile din bănci, cifrele de afaceri ale unor SRL-uri de apartament, cu un singur angajat (şi-acela fiind, după caz, consoarta, amanta sau propria odraslă)! Până la viitoarele aegeri însă, mai avem de traversat trei ani de calvar, de suportat creşteri de taxe şi impote, majorări de accize, şomaj, scumpiri în lanţ şi multe, multe curbe de sacrificiu. Pe de-altă parte, cu siguranţă ne merităm soarta atâta vreme cât, continuăm să le acceptăm şpăgile electorale, să le ingurgităm pe „nemestecate” promisiunile fără acoperire, populismele ieftine, imaginea contrafăcută, pentru care plătesc zeci sau sute de milioane de dolari, pentru a fece din ei nişte forme fără fond, care ne vor transforma după „chipul” şi „asemănarea” lor. Adică, tot în forme fără fond, în mase amorfe, pe care să le poată manipula când vor, cum vor sau când şi cum le dictează interesul. La Mulţi Ani români, oriunde v-aţi afla! Ştefan Dumitru Afrimescu
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu