Nuntă regală la Londra
Nu-mi dau seama dacă va fi chiar "nunta secolului", aşa cum a numit-o o parte a mass media romanească, mai cu seamă că din acest secol XXl nu am parcurs decat 11 ani. Cert este însă, că unirea destinului prinţului William cu al lui Kate a fost cu adevărat o nuntă princiară. Mai mult decat atat, Casa Regală a Marii Britanii, şi monarhiile în general, au caştigat prin acest eveniment în imagine cat ar fi putot-o face în zeci de ani săraci în astfel de "mondenităţi". O întrebare, pe care nu şi-a pus-o nimeni este, cat s-ar va fi bucurat Diana dacă ar mai fi trăit?! Sau cum ar fi arătat această numntă cu Diana prezentă la eveniment? Ce schimbări at fi făcut în desfăşurarea evenimentului? Dar cat ar fi caştigat Romania în imagine, dacă ar fi fost în loc de republică, o monarhie, la fel de modernă ca a Marii Britanii?! Şi unde s-ar fi aflat economic şi ca nivel de trai Romania azi? S-ar mai fi furat la fel de mult ca sub cei trei preşedinţi, fără ca aproape nimeni să nu fi păţit nimic?Care ar fi fost după 20 de ani, nivelul corupţiei? Greu de răspuns, dar şi mai greu de crezut că ne-am fi aflat în acelaşi punct în care suntem azi. Adică, încremeniţi de 20 de ani în nişte proiecte inexistente. Cine va fi purtand vina acestor blesteme, ar trebui să şi plătească pentru ele.
Ştefan Dumitru Afrimescu
sâmbătă, 30 aprilie 2011
miercuri, 27 aprilie 2011
Despre cum se fură un muzeu: Mesajul dlui Gh. Iosif
Citat din mesajul lui: Gheorghe Iosif - Noiembrie 27, 2010, 15:57:40
Despre cum se fură un muzeu în Roamanica!
Am trăit s-o văd şi pe-asta! Dar, la cate mi-a fost dat să asist, pentru că de implicat nu am avut cum să mă implic, decat scrind şi eventual, făcand cunoscute fărădelegile comise, devalizarea de valori a unui muzeu, fie el şi al aurului, poate nu mai oripilează pe foarte mulţi. Şi afirm aceasta, întrucat au fost ele furate brăţările dacice din pămantul Sarmisegetusei, dar nişte piese de aur adunate de-a gata într-un muzeu?! Au fost furaţi muţi cu tot cu păduri si subsol, au fost tăiate şi exportate ca fier vechi instalaţii chimice şi petrochimice, au fost vandute pe nimic zăcămintele de petrol şi acum asistăm neputincioşi la scumpirile carburanţilor. Şi-apoi nu doar Muzeul Aurului de la Brad a fost devalizat, ci mult mai multe muzee, cum ar fi Peleşi, Bran,Brancuşi, Piteşti, au fost “uşurate” de piese rare şi de patrimoniu, sensibil egale sau chiar mai mari ca valoare (cărţi unicat, opera de artă, picturi, sculpturi, uneori chiar colecţii întregi, etc), au luat drumul străinătăţii. În unele cazuri se şi cunosc autorii acestor şi chiar beneficiarii acestor furturi. Una sau două dintre brăţările dacice de la Sarmisegetuza au intrat în posesia familiei Adrian şi Dana Năstase, o alta s-a aflat în posesia lui Dan Iosif, care era era şi unul dintre acoperitorii reţelelor de tranficanţi de obiecte de tezaur din zona Orăştiei şi nu numai. Un alt acoperitor al unei alte reţele de traficanţi de valori de patrimoniu a fost şi C.V.Tudor şi lista poate continua. Deci lucrurile sunt cunoscute. Cu atat mai mult rămane de neînţeles pasivitatea, neimplicarea organelor abilitate ale statului în acţiuni care să facă măcar lumină în cazurile déjà cunoscute. Sigur că oripilează ceea ce s-a petrecut sau urma să se petreacă la Muzeul Aurului de la Brad, dar s-o vezi pe Dana Năstase pe Antena 1 cu o brăţară dacică pe braţ de ce nu o fi oripilat pe nmeni din nicio instuţie abilitată a statului?! Nu era cazul sau nu era de competenţa lor? A DNA-ului spre exemplu?
Alătur acestui şapou mesajul dlui Gh. Iosif, spre edificarea celor abilitaţi să facă exact ce-ar fi trebuit făcut şi în cazurile relate mai sus.
Ş.D.Afrimescu
"În municipiul Brad, judeţul Hunedoara, există prin strădania şi purtarea de grijă a unor profesionişti şi vizionari ai meseriei de miner, din minele de aur ale moţilor, MUZEUL AURULUI BRAD. În urmă cu câteva zeci de ani, nişte oameni din domeniu, au iniţiat şi au susţinut cu consecvenţă strângerea şi conservarea într-un loc anume, a mineralelor auro-argintifere [cunoscute în graiul minerilor ca şciufe] care prin forma, conţinutul şi valoarea lor îşi justificau locul în dulapurile şi vitrinele aşezământului, fiind descoperite în minele zonei, precum şi pietre preţioase şi altele semipreţioase aduse din toată lumea.
Pentru a afla istoricul şi truda entuziaştilor vremurilor trecute, de a constitui una dintre cele mai fabuloase colecţii de minerale la nivel planetar, prin valoarea intrinsecă inestimabilă a exponatelor, dar şi prin unicitatea lor la nivel mondial, vă rog să accesaţi pe un motor de căutare al internetului numele muzeului şi veţi afla o istorie fascinantă, diferită şi deosebită de ceea ce îndeobşte se presupune că înseamnă înfiinţarea unui muzeu. A încerca o istorie a acestei comori, tezaur la propriu, [dar şi la figurat] în spaţiul asigurat de rigorile unui articol de ziar, ar însemna să sacrific pe altarul criteriilor şi încorsetărilor formatelor de presă o poveste adevărată şi fascinantă, demnă de legendele şi miturile care însoţesc marile comori şi tezaure ale nu mai puţin fabuloaselor poveşti orientale.
Acest material se doreşte un strigăt de furie, dar şi de deznădejde pentru ceea ce se întâmplă cu Muzeul Aurului, nu în întunericul absolut al unei galerii miniere de pe vremea romanilor, de la mina de aur Gurabarza-Brad, ci la lumina zilei, în anul de graţie 2010, şi nu în Evul Mediu, şi nu de către puteri oculte şi străine ci de către încrengături de celenterate autohtone. Profitând de incoerenţa legislativă endemică existentă, şi făcând o periculoasă echilibristică printre paragrafele legilor, cu concursul dat de personae lipsite de interes pentru ceea ce se întâmplă sub nasul şi în „parohia” lor, dar şi de către persoane lipsite de cinste, dar nu şi de interese în speţa respectivă, nişte nemernici au pus mâna lor murdară pe Muzeul Aurului din Brad. Se pare însă, că reuşita lor nu este deplină încă, şi că strigătul de pericol al zecilor de mii de cetăţeni, la aflarea acestei stupefiante veşti, şi măsurile luate de organele puterii locale şi atitudinea miilor de oameni de bine din lumea întreagă, materializate în semnături on line pe un PROTEST, [lucru pentru care le mulţumim respectuos tuturor] vor determina până-n final stoparea şi anularea acestei ruşinoase mizerii.
Rădăcinile adânci ale răului pornesc de la politica “consecventă şi bine condusă” în anii ‘90,de distrugere a mineritului în general şi a celui auro-argintifer în special. Extragerea acestor metale preţioase şi punerea lor, lună de lună pe cântarul Băncii Naţionale, făcea cumva inoperante, sau măcar îngreuna, strădaniile de a ne şti, pe noi românii, cu căciula-n mână la uşile diferitelor organisme financiare ale lumii. Astfel că am fost “îndrumaţi” să nu mai subvenţionăm mineritul, care, nu-i aşa, era o mare gaură neagră în bugetul ţării. Dar ca nici să nu ne folosim banii, cică economisiţi astfel, şi să fim şi fără mineritul care producea direct şi nimic altceva decât AUR şi ARGINT şi CUPRU şi ALTE MINEREURI SCUMPE, s-a preferat în schimb, ca sumele respective să treacă în buzunarele marilor companii mondiale de construcţii autostrazi, [dar nu numai] care ni le construiesc [?] la preţuri triplate si qvadruplate faţă de costul real, [practicat azi în lume]. Toate acestea fiind posibile cu complicităţi [din nou] despre care nu e locul de a fi aici discutate. În concret, vechile găuri negre au fost transformate în altele, noi, mult mai suple şi savante de „topire” a aceloraşi bani, de la subvenţionarea mineritului. În rândul minelor puse pe lista dezafectării a fost şi bimilenara Întreprindere Minieră Auriferă Barza-Brad, în a cărei proprietate era Muzeul Aurului. Ajuns în mâinile unui lichidator, odată cu întreprinderea căreia îi era în proprietate, muzeul, a ajuns obiect de negoţ, practicându-se, de-acum cunoscutul model de rapt, prin devalorizare controlată, prin casări successive, prin lucrul cu valori de inventar neactualizate de zeci de ani, etc, etc.
În ceea ce ne priveste pe noi, brădenii, dar şi pe alţi români şi neromâni, oameni de bine din lumea întreagă, în timp ce facem cunoscut furtul şi vă strigăm tuturor pentru ajutor, nu ne rămâne altceva de făcut, până la pronunţarea justiţiei, decât să luptăm până la ultima consecinţă prin toate mijloacele legale, pentru a evita în ultima clipă dezastrul, şi, la nevoie, să instituim gărzi civile permanente care să apere, cu bâta-n mână MUZEUL AURULUI BRAD
Despre cum se fură un muzeu în Roamanica!
Am trăit s-o văd şi pe-asta! Dar, la cate mi-a fost dat să asist, pentru că de implicat nu am avut cum să mă implic, decat scrind şi eventual, făcand cunoscute fărădelegile comise, devalizarea de valori a unui muzeu, fie el şi al aurului, poate nu mai oripilează pe foarte mulţi. Şi afirm aceasta, întrucat au fost ele furate brăţările dacice din pămantul Sarmisegetusei, dar nişte piese de aur adunate de-a gata într-un muzeu?! Au fost furaţi muţi cu tot cu păduri si subsol, au fost tăiate şi exportate ca fier vechi instalaţii chimice şi petrochimice, au fost vandute pe nimic zăcămintele de petrol şi acum asistăm neputincioşi la scumpirile carburanţilor. Şi-apoi nu doar Muzeul Aurului de la Brad a fost devalizat, ci mult mai multe muzee, cum ar fi Peleşi, Bran,Brancuşi, Piteşti, au fost “uşurate” de piese rare şi de patrimoniu, sensibil egale sau chiar mai mari ca valoare (cărţi unicat, opera de artă, picturi, sculpturi, uneori chiar colecţii întregi, etc), au luat drumul străinătăţii. În unele cazuri se şi cunosc autorii acestor şi chiar beneficiarii acestor furturi. Una sau două dintre brăţările dacice de la Sarmisegetuza au intrat în posesia familiei Adrian şi Dana Năstase, o alta s-a aflat în posesia lui Dan Iosif, care era era şi unul dintre acoperitorii reţelelor de tranficanţi de obiecte de tezaur din zona Orăştiei şi nu numai. Un alt acoperitor al unei alte reţele de traficanţi de valori de patrimoniu a fost şi C.V.Tudor şi lista poate continua. Deci lucrurile sunt cunoscute. Cu atat mai mult rămane de neînţeles pasivitatea, neimplicarea organelor abilitate ale statului în acţiuni care să facă măcar lumină în cazurile déjà cunoscute. Sigur că oripilează ceea ce s-a petrecut sau urma să se petreacă la Muzeul Aurului de la Brad, dar s-o vezi pe Dana Năstase pe Antena 1 cu o brăţară dacică pe braţ de ce nu o fi oripilat pe nmeni din nicio instuţie abilitată a statului?! Nu era cazul sau nu era de competenţa lor? A DNA-ului spre exemplu?
Alătur acestui şapou mesajul dlui Gh. Iosif, spre edificarea celor abilitaţi să facă exact ce-ar fi trebuit făcut şi în cazurile relate mai sus.
Ş.D.Afrimescu
"În municipiul Brad, judeţul Hunedoara, există prin strădania şi purtarea de grijă a unor profesionişti şi vizionari ai meseriei de miner, din minele de aur ale moţilor, MUZEUL AURULUI BRAD. În urmă cu câteva zeci de ani, nişte oameni din domeniu, au iniţiat şi au susţinut cu consecvenţă strângerea şi conservarea într-un loc anume, a mineralelor auro-argintifere [cunoscute în graiul minerilor ca şciufe] care prin forma, conţinutul şi valoarea lor îşi justificau locul în dulapurile şi vitrinele aşezământului, fiind descoperite în minele zonei, precum şi pietre preţioase şi altele semipreţioase aduse din toată lumea.
Pentru a afla istoricul şi truda entuziaştilor vremurilor trecute, de a constitui una dintre cele mai fabuloase colecţii de minerale la nivel planetar, prin valoarea intrinsecă inestimabilă a exponatelor, dar şi prin unicitatea lor la nivel mondial, vă rog să accesaţi pe un motor de căutare al internetului numele muzeului şi veţi afla o istorie fascinantă, diferită şi deosebită de ceea ce îndeobşte se presupune că înseamnă înfiinţarea unui muzeu. A încerca o istorie a acestei comori, tezaur la propriu, [dar şi la figurat] în spaţiul asigurat de rigorile unui articol de ziar, ar însemna să sacrific pe altarul criteriilor şi încorsetărilor formatelor de presă o poveste adevărată şi fascinantă, demnă de legendele şi miturile care însoţesc marile comori şi tezaure ale nu mai puţin fabuloaselor poveşti orientale.
Acest material se doreşte un strigăt de furie, dar şi de deznădejde pentru ceea ce se întâmplă cu Muzeul Aurului, nu în întunericul absolut al unei galerii miniere de pe vremea romanilor, de la mina de aur Gurabarza-Brad, ci la lumina zilei, în anul de graţie 2010, şi nu în Evul Mediu, şi nu de către puteri oculte şi străine ci de către încrengături de celenterate autohtone. Profitând de incoerenţa legislativă endemică existentă, şi făcând o periculoasă echilibristică printre paragrafele legilor, cu concursul dat de personae lipsite de interes pentru ceea ce se întâmplă sub nasul şi în „parohia” lor, dar şi de către persoane lipsite de cinste, dar nu şi de interese în speţa respectivă, nişte nemernici au pus mâna lor murdară pe Muzeul Aurului din Brad. Se pare însă, că reuşita lor nu este deplină încă, şi că strigătul de pericol al zecilor de mii de cetăţeni, la aflarea acestei stupefiante veşti, şi măsurile luate de organele puterii locale şi atitudinea miilor de oameni de bine din lumea întreagă, materializate în semnături on line pe un PROTEST, [lucru pentru care le mulţumim respectuos tuturor] vor determina până-n final stoparea şi anularea acestei ruşinoase mizerii.
Rădăcinile adânci ale răului pornesc de la politica “consecventă şi bine condusă” în anii ‘90,de distrugere a mineritului în general şi a celui auro-argintifer în special. Extragerea acestor metale preţioase şi punerea lor, lună de lună pe cântarul Băncii Naţionale, făcea cumva inoperante, sau măcar îngreuna, strădaniile de a ne şti, pe noi românii, cu căciula-n mână la uşile diferitelor organisme financiare ale lumii. Astfel că am fost “îndrumaţi” să nu mai subvenţionăm mineritul, care, nu-i aşa, era o mare gaură neagră în bugetul ţării. Dar ca nici să nu ne folosim banii, cică economisiţi astfel, şi să fim şi fără mineritul care producea direct şi nimic altceva decât AUR şi ARGINT şi CUPRU şi ALTE MINEREURI SCUMPE, s-a preferat în schimb, ca sumele respective să treacă în buzunarele marilor companii mondiale de construcţii autostrazi, [dar nu numai] care ni le construiesc [?] la preţuri triplate si qvadruplate faţă de costul real, [practicat azi în lume]. Toate acestea fiind posibile cu complicităţi [din nou] despre care nu e locul de a fi aici discutate. În concret, vechile găuri negre au fost transformate în altele, noi, mult mai suple şi savante de „topire” a aceloraşi bani, de la subvenţionarea mineritului. În rândul minelor puse pe lista dezafectării a fost şi bimilenara Întreprindere Minieră Auriferă Barza-Brad, în a cărei proprietate era Muzeul Aurului. Ajuns în mâinile unui lichidator, odată cu întreprinderea căreia îi era în proprietate, muzeul, a ajuns obiect de negoţ, practicându-se, de-acum cunoscutul model de rapt, prin devalorizare controlată, prin casări successive, prin lucrul cu valori de inventar neactualizate de zeci de ani, etc, etc.
În ceea ce ne priveste pe noi, brădenii, dar şi pe alţi români şi neromâni, oameni de bine din lumea întreagă, în timp ce facem cunoscut furtul şi vă strigăm tuturor pentru ajutor, nu ne rămâne altceva de făcut, până la pronunţarea justiţiei, decât să luptăm până la ultima consecinţă prin toate mijloacele legale, pentru a evita în ultima clipă dezastrul, şi, la nevoie, să instituim gărzi civile permanente care să apere, cu bâta-n mână MUZEUL AURULUI BRAD
sâmbătă, 23 aprilie 2011
Sărbători Pascale Fericite!
Cristos a înviat!
Sărbători Pascale Fericite! Cristos a Înviat! Şi la La Mulţi Ani, tuturor cititorilor acestui blog!
Sărbători Pascale Fericite! Cristos a Înviat! Şi la La Mulţi Ani, tuturor cititorilor acestui blog!
luni, 18 aprilie 2011
Despre romani şi rezistenţa lor la reforme
Despre romani şi rezistenţa lor la reforme
Despre romani şi calităţile şi/sau defectele lor s-a tot scris, dar despre rezistenţa romanilor la reformele iniţiate de guvern şi guvernanţi, oricare ar fi fost aceia şi oricum se va fi numit acel guvern: Văcăroiu, Ciorbea, Radu Vasile, Tăriceanu, Adrian Năstase, Boc sau oricum s-ar numi acel premier. E drept că Văcăroiu, Radu Vasile şi Năstase nici nu s-au spetit implementand oarece reforme. Din acest motiv, dar nu numai, Romania a tot bătut pasul pe loc la capitolele restructurări, reforme, reformare. Practic niciun domeniu din Romania, fie că se numeşte Poliţie, Justiţie, Învăţămant, Sănătate, Cultură, Economie sau Cercetare, au rămas încremenite în comunism, sistemul de tristă amintire al economiei de comandă. Totul se explică prin: rezistenţa unor romani la pierderea sau renunţarea de bună voie, la unele privilegii, deţinute de ani sau chiar zeci de ani de zile, la lipsa de informare corectă, la lipsa de comunicare explicită şi coerentă dintre guvernanţi şi cei guvernaţi, prin incoerenţa măsurilor reformtoare şi aplicarea lor, prin lipsa de tact a guvernanţilor, prin absenţa unor strategii pe termen scurt, mediu şi lung, însoţite de alternative la fel de viabile, studii solide aplicate anterior în diferite state. Există un păcat al politicienilor romani, acela de a avea pretenţia că sunt inventatorii apei calde, a roţii sau mersului pe jos, deşi au fost inventate cu mii de ani în urmă.
Pe de-altă parte, romanii nu sunt nici mai buni, dar nici mai răi, decat grecii, să zicem decat cehii sau englezii, nu sunt nici mai leneşi sau mai harnici decat cei numiţi anterior, poate muncesc mai haotic, or fi poate mai îndărătnici, or avea poate unele lacune datorate lipsei de informaţie, dar cu siguranţă nu sunt proşti. Sigur avem şi noi “faliţii” noştri, respectiv “uscăturile” noastre, dar nu cred că trebuie generalizat acest ultim aspect.
Referitor la politicieni, guvernanţi şi înalţi demnitari: ar trebui să nu ne mai tot lamentăm, doar sunt cei pe care îi merităm. Romanii i-au trimis acolo, pentru ai reprezenta. Atata timp cat romanii se lasă mituiţi cu un litru de ulei, 1 kg de zahăr şi unul de făină sau mălai, de ce se mai miră că în Parlament, în Executiv sau prin ministere au ajuns politicieni care habar n-au cu ce se mănancă funcţiile în care au fost unşi, pe pile şi relaţii şi în baza carnetelor de partid? Eu sau tu i-ai pus pe romani să-i voteze pe cei care le-au dat 50 sau 100 de lei, pentru un vot?
Sigur, trebuie să muncim, poate nu neapărat mai mult , dar cu siguranţă ceva mai eficient, mai responsabil şi mai competent. Dar marea problem este o constituie locurile de muncă. Nu-I poţi cere unui popor să iasă la muncă sau să pună osul la treabă, cată vreme tu Guvern nu-i creezi front de lucru, nu creezi facilităţi investitorilor, pentru a creea la randul lor locuri de muncă, dacă tu stat nu eşti în stare, prin facilităţi înţelegand ieftinirea locului de muncă creat, prin reducerea numărului de taxe şi impozite, dar şi a coantumului lor. Pană atunci, pană nu se vor întampla toate acestea, mare lucru nu se va schimba în Romania, iar romanii cu atat mai puţin vor avea motive să se schimbe, astfel încat vom continua să ne învartim în jurul cozii, să tot batem pasul pe loc.
Corupţia, infracţiunile economice, furturile, vor fi ţinute sub control, atunci, şi numai atunci, cand în Romania se va trăi decent. Pană atunci, vom continua să ne lamentăm, aruncad vina cand pe un segment social, cand pe altul, cand pe politicieni, cand pe cetăţeni sau pe investitori. S-a pornit alan-dala şi aşa se v-a continua, pană se v-a gripa întregul sistem. Dar, nu mai e mult pană departe, şi vom ajunge şi acolo! Şi-atunci, să vezi!
Ştefan Dumitru Afrimescu
Despre romani şi calităţile şi/sau defectele lor s-a tot scris, dar despre rezistenţa romanilor la reformele iniţiate de guvern şi guvernanţi, oricare ar fi fost aceia şi oricum se va fi numit acel guvern: Văcăroiu, Ciorbea, Radu Vasile, Tăriceanu, Adrian Năstase, Boc sau oricum s-ar numi acel premier. E drept că Văcăroiu, Radu Vasile şi Năstase nici nu s-au spetit implementand oarece reforme. Din acest motiv, dar nu numai, Romania a tot bătut pasul pe loc la capitolele restructurări, reforme, reformare. Practic niciun domeniu din Romania, fie că se numeşte Poliţie, Justiţie, Învăţămant, Sănătate, Cultură, Economie sau Cercetare, au rămas încremenite în comunism, sistemul de tristă amintire al economiei de comandă. Totul se explică prin: rezistenţa unor romani la pierderea sau renunţarea de bună voie, la unele privilegii, deţinute de ani sau chiar zeci de ani de zile, la lipsa de informare corectă, la lipsa de comunicare explicită şi coerentă dintre guvernanţi şi cei guvernaţi, prin incoerenţa măsurilor reformtoare şi aplicarea lor, prin lipsa de tact a guvernanţilor, prin absenţa unor strategii pe termen scurt, mediu şi lung, însoţite de alternative la fel de viabile, studii solide aplicate anterior în diferite state. Există un păcat al politicienilor romani, acela de a avea pretenţia că sunt inventatorii apei calde, a roţii sau mersului pe jos, deşi au fost inventate cu mii de ani în urmă.
Pe de-altă parte, romanii nu sunt nici mai buni, dar nici mai răi, decat grecii, să zicem decat cehii sau englezii, nu sunt nici mai leneşi sau mai harnici decat cei numiţi anterior, poate muncesc mai haotic, or fi poate mai îndărătnici, or avea poate unele lacune datorate lipsei de informaţie, dar cu siguranţă nu sunt proşti. Sigur avem şi noi “faliţii” noştri, respectiv “uscăturile” noastre, dar nu cred că trebuie generalizat acest ultim aspect.
Referitor la politicieni, guvernanţi şi înalţi demnitari: ar trebui să nu ne mai tot lamentăm, doar sunt cei pe care îi merităm. Romanii i-au trimis acolo, pentru ai reprezenta. Atata timp cat romanii se lasă mituiţi cu un litru de ulei, 1 kg de zahăr şi unul de făină sau mălai, de ce se mai miră că în Parlament, în Executiv sau prin ministere au ajuns politicieni care habar n-au cu ce se mănancă funcţiile în care au fost unşi, pe pile şi relaţii şi în baza carnetelor de partid? Eu sau tu i-ai pus pe romani să-i voteze pe cei care le-au dat 50 sau 100 de lei, pentru un vot?
Sigur, trebuie să muncim, poate nu neapărat mai mult , dar cu siguranţă ceva mai eficient, mai responsabil şi mai competent. Dar marea problem este o constituie locurile de muncă. Nu-I poţi cere unui popor să iasă la muncă sau să pună osul la treabă, cată vreme tu Guvern nu-i creezi front de lucru, nu creezi facilităţi investitorilor, pentru a creea la randul lor locuri de muncă, dacă tu stat nu eşti în stare, prin facilităţi înţelegand ieftinirea locului de muncă creat, prin reducerea numărului de taxe şi impozite, dar şi a coantumului lor. Pană atunci, pană nu se vor întampla toate acestea, mare lucru nu se va schimba în Romania, iar romanii cu atat mai puţin vor avea motive să se schimbe, astfel încat vom continua să ne învartim în jurul cozii, să tot batem pasul pe loc.
Corupţia, infracţiunile economice, furturile, vor fi ţinute sub control, atunci, şi numai atunci, cand în Romania se va trăi decent. Pană atunci, vom continua să ne lamentăm, aruncad vina cand pe un segment social, cand pe altul, cand pe politicieni, cand pe cetăţeni sau pe investitori. S-a pornit alan-dala şi aşa se v-a continua, pană se v-a gripa întregul sistem. Dar, nu mai e mult pană departe, şi vom ajunge şi acolo! Şi-atunci, să vezi!
Ştefan Dumitru Afrimescu
miercuri, 13 aprilie 2011
Un nou virus la orizont!
Your Friendly - Social Networking site!
A message to all members of FRIENDS
If a person called Simon Ashton (simon25@hotmail.co.uk ) contacts you through email don't open the message. Delete it because he is a hacker!! Tell everyone on your list because if somebody on your list adds him then you will get him on your list. he will figure out your id computer address, so copy and paste this message to everyone even if you don't care for them and fast because if he hacks their email he hacks your mail too!!!!!..... Anyone-using Internet mail such as Yahoo, Hotmail, AOL and so on.
This information arrived this morning, Direct from both Microsoft and Norton. Please send it to everybody you know who has access to the Internet. You may receive an apparently harmless e-mail titled ‘Mail Server Report' If you open either file, a message will appear on your screen saying: 'It is too late now; your life is no longer beautiful.' Subsequently you will lose everything in your pc. And the person who o sent it to you will gain access to your name, e-mail and password. This is a new virus which started to circulate on Saturday afternoon. AOL has already confirmed the severity, and the anti virus software's are not capable of destroying it. The virus has been created by a hacker who calls himself ‘life owner'.. please send a copy of this e-mail to all your friends, and ask them to pass it on immediately!
-- În cazul în care o persoana numita Simon Ashton (simon25@hotmail.co.uk) contactele pe care prin intermediul e-mail nu deschideţi mesajul. Ştergeţi-l că el este un hacker! Spune-i toată lumea de pe lista dumneavoastră pentru că, dacă cineva de pe lista ta adaugă el, atunci il vei primi pe lista ta. el va figura la adresa computerului id-ul, copiaţi şi lipiţi deci acest mesaj pentru toată lumea, chiar dacă nu avea grijă de ei şi de repede pentru că dacă el hacks lor de e-mail el hacks prea mail-ul !!!!!..... Oricine-mail prin Internet, cum ar fi Yahoo, Hotmail, AOL şi aşa mai departe.
Aceste informaţii au ajuns în această dimineaţă, direct de la ambele Microsoft şi Norton. Vă rugăm să trimiteţi-l la toţi ştiţi cine are acces la Internet. Posibil să primiţi un aparent inofensiv e-mail cu titlul "Mail Server Raportul" Dacă deschideţi oricare fişier, va apărea un mesaj pe ecran, spunând: "Este prea tarziu acum, viata ta nu mai este frumos." Ulterior veţi pierde totul în PC-ul. Şi persoana care a trimis-o la tine va avea acces la numele tau, e-mail si parola. Acesta este un virus nou care a început să circule pe sâmbătă după-amiază. AOL a confirmat deja gravitatea, şi software-ul anti-virus nu sunt capabile de a distruge-l. Virusul a fost creat de un hacker care numeşte "proprietar de viata", el însuşi .. vă rugăm să trimiteţi o copie a acestui e-mail la toţi prietenii tăi, şi să le cereţi să-l treacă pe imediat!
-
Multe binecuvantari & Multumesc,
Many Blessings & Thanks,
Kathy Sirosis
A message to all members of FRIENDS
If a person called Simon Ashton (simon25@hotmail.co.uk ) contacts you through email don't open the message. Delete it because he is a hacker!! Tell everyone on your list because if somebody on your list adds him then you will get him on your list. he will figure out your id computer address, so copy and paste this message to everyone even if you don't care for them and fast because if he hacks their email he hacks your mail too!!!!!..... Anyone-using Internet mail such as Yahoo, Hotmail, AOL and so on.
This information arrived this morning, Direct from both Microsoft and Norton. Please send it to everybody you know who has access to the Internet. You may receive an apparently harmless e-mail titled ‘Mail Server Report' If you open either file, a message will appear on your screen saying: 'It is too late now; your life is no longer beautiful.' Subsequently you will lose everything in your pc. And the person who o sent it to you will gain access to your name, e-mail and password. This is a new virus which started to circulate on Saturday afternoon. AOL has already confirmed the severity, and the anti virus software's are not capable of destroying it. The virus has been created by a hacker who calls himself ‘life owner'.. please send a copy of this e-mail to all your friends, and ask them to pass it on immediately!
-- În cazul în care o persoana numita Simon Ashton (simon25@hotmail.co.uk) contactele pe care prin intermediul e-mail nu deschideţi mesajul. Ştergeţi-l că el este un hacker! Spune-i toată lumea de pe lista dumneavoastră pentru că, dacă cineva de pe lista ta adaugă el, atunci il vei primi pe lista ta. el va figura la adresa computerului id-ul, copiaţi şi lipiţi deci acest mesaj pentru toată lumea, chiar dacă nu avea grijă de ei şi de repede pentru că dacă el hacks lor de e-mail el hacks prea mail-ul !!!!!..... Oricine-mail prin Internet, cum ar fi Yahoo, Hotmail, AOL şi aşa mai departe.
Aceste informaţii au ajuns în această dimineaţă, direct de la ambele Microsoft şi Norton. Vă rugăm să trimiteţi-l la toţi ştiţi cine are acces la Internet. Posibil să primiţi un aparent inofensiv e-mail cu titlul "Mail Server Raportul" Dacă deschideţi oricare fişier, va apărea un mesaj pe ecran, spunând: "Este prea tarziu acum, viata ta nu mai este frumos." Ulterior veţi pierde totul în PC-ul. Şi persoana care a trimis-o la tine va avea acces la numele tau, e-mail si parola. Acesta este un virus nou care a început să circule pe sâmbătă după-amiază. AOL a confirmat deja gravitatea, şi software-ul anti-virus nu sunt capabile de a distruge-l. Virusul a fost creat de un hacker care numeşte "proprietar de viata", el însuşi .. vă rugăm să trimiteţi o copie a acestui e-mail la toţi prietenii tăi, şi să le cereţi să-l treacă pe imediat!
-
Multe binecuvantari & Multumesc,
Many Blessings & Thanks,
Kathy Sirosis
joi, 7 aprilie 2011
Dezvaluiri
Saturday, June 26, 2010 Ultima oră
IUNIE 26. 20,19
SERVICIILE SECRETE ROMANESTI CORDONATOARE AL UNEI URIASE
ACTIUNI DE CONTRABANDA CU ARME?!
O navă cu 19 marinari români la bord, interceptată în India, pentru transport ilegal de arme!
O navă, la bordul căreia se află şi marinari români, a fost interceptată vineri, 25 iunie 2010 de autorităţile indiene şi a fost transferată la Calcutta, pentru investigaţii, după ce s-a constat că aceasta transporta armament către portul pakistanez Karachi, relatează agenţia IANS, citată de site-ul “Thaindian.com”.
Nava a fost interceptată la Hooghly, India şi va fi ancorată la Calcutta pentru a fi investigată, a anunţat poliţia indiană, sâmbătă 26 iunie, 2010.
Ministerele Apărării, de Externe şi de Interne au fost informate în legătură cu această navă, care transportă lansatoare de rachetă, fumigene şi arme antiaeriene, a anunţat comandantul Pazei de coastă indian.
Nava Aegean Glory a fost încărcată în portul Monrovia, din Liberia, potrivit documentelor prezentate de căpitan personalului de securitate.
Nava a ancorat în portul Cox Bazar în Chittagong, din Bangladesh, pentru a încărca maşini înainte de a ajunge în India. Următorul port de destinaţie al navei era Karachi.
Căpitanul navei este de origine greacă, în timp ce ceilalţi 19 membri ai echipajului provin din România.
Nava, care urma să debarce o parte din încărcătură la Calcutta, a ancorat la Sandhead, în Golful Bengal, vineri după-amiază. Ulterior, aceasta a ajuns în insulele Sagar, unde un ofiţer a abordat nava pentru a o ghida. Când pilotul l-a întrebat însă pe căpitan despre natura încărcăturii, acesta a afirmat că în afară de maşini, nava transportă echipament militar cu gradul unu de explozibilitate.
"Ofiţerii de securitate din port şi cei vamali, alături de personal din Marină şi Paza de Coastă au verificat nava şi au constatat că aceasta transporta materiale explozibile cum ar fi lansatoare de rachete, fumigene şi arme antiaeriene, în afară de alte arme sofisticate şi muniţie, deşi nu avea autorizaţiile necesare pentru un astfel de transport", a declarat un oficial din cadrul Pazei de coastă. Personalul de securitate a declarat că echipajul navei a făcut declaraţii contradictorii.
"S-a stabilit ca nava să fie andocată la Calcutta, unde personalul de securitate o va verifica. Ministerele Apărării şi de Interne al Romaniei fost anunţate de acesta operatiune.
Sunday, June 20, 2010
PRINCIPALELE ZIARE AMERICANE: CHICHAGO TRIBUNE., THE SEATTLE NEWS, NEW YORK TIMES ETC., CER JUDECAREA LUI BASESCU IN REGIM DE URGENTA?!
ARMELE MAFIEI TRAFICULUI CU ARMAMENT AU INVADAT AFRICA, DUCAND LA
MOARTEA A SUTE DE MII DE OAMENI SI LA MILIOANE DE REFUGIATI.
Arma AK-47 fabricata la Cugir, a invadat continentul African. Cumparate la un pret derizoriu ( un sfert din pretul de market) ele se gasesc in toate regiunile acoperite de Embargoul ONU sau de conventii internationala semnate de Romania, Mii de arme trimise au dus la sute de mii de morti. Este momentul ca opinia publica sa afle gravul adevar, iar Basescu sa fie chemat in fata unui tribunal international. Sper ca fiecare cetatean al Romaniei sa citeasca articolul despre genocidul perpetuat de Traian Basescu pentru a umple buzunarele unei mafii lipsite de orice urma de umanitate si scapate de orice control. Iata cateva fragmente care nu pot fi uitate usor :
THE SEATTLE NEWS :
The guns of Africa: Violence-wracked nations are dumping grounds for world’s arsenals
By Paul Salopek
CHICHAGO TRIBUNE
Miliarde de dolari echivalente “în puşti, mitraliere, lansatoare de rachete şi pistoale au inundat intregul continent, alimentând războaiele care au ucis milioane de africani şi au adus saracie pentru zeci de milioane de africani
în ultimul deceniu.
“Ikombi ucis primul om cu o arma, un model AKM-47, care fost asamblat într-o fabrică în România. Copilul soldat se lăuda cum a impuscat trei soldaţi cu arma lui. Şi, zîmbind viclean povesteste cum a mai impuscat si doua femei dintr-un sat. Dezradacinat, cu un trecut mutilat de război şi un viitor redus la foame, există un milion de Grace Ikombis în Africa.cu un trecut mutilată de război şi un viitor redus la un gol foame, există un milion de Grace Ikombis în Africa. Comforml , Institutului Internaţional pentru Studii Strategice din Londra 100.000 de oameni au fost ucişi în mod direct de război doar în in ultimul an. Mai multe milioane au murit în războaiele din ultimul deceniu.
MADE IN ROMANIA
Aceasta este povestea unui mic pion in agonia moderna a Africii.
Specialistii militari….au gasit serialul armei ucigase purtate de copilul soldat.
El este DA 0889, si a fost fafricata la poalele unui obscur oras de la poalele
muntilor Carpati din Romania.
Documentele lor de export româneşti sugerează că traseul a fost urmat de alte 20.000 de puşti de asalt identice, expediate din aceiasi fabrica de armament, cu destinaţia Uganda, unul din cele şapte ţări care s-au amestecat în brutalul războiul civil din Congo
.
Fabricile romane de arme vand peste tot, inclusiv tarilor aflate sub embargoul ONU
Componentele rachetelor romanesti au ajuns in Irak.
Anul trecut, pistoale automate şi mitraliere romaneşti au intrat în mâinile rebelilor din Angola, locul celui mai lung razboi civil in care au fost ucisi cel putin 500.000 de oameni. Insurgentii din africa reprezinta marchetul principal, pentru transportul ilegal de arme.Intr -un studiu publicat în acest an, la Geneva de Institutul Universitar de Studii Internaţionale a calculat că în Africa, sunt 20.000 000 de rebeli.Aceste grupari de guerila reprezinta mai mult decat toate fortele regulate de pe intraga planeta la un loc
SPECIAL, PENTRU “EXPLOZIV NEWS”
P.S.-Daţi-mi voie să pun şi eu o întrebare de” bun simţ”: Nu cumva, actualele revolte din Africa sunt alimentate cu arme, tehnică de luptă şi muniţie, traficate şi din Romania???! Şi dacă este aşa, unde se duc banii încasaţi pe asemenea operaţiuni? Pentru asemenea operaţiuni ilegale, nu cumva se poate declanşa procedura de demitere a conducerilor SRI şi SIE?
IUNIE 26. 20,19
SERVICIILE SECRETE ROMANESTI CORDONATOARE AL UNEI URIASE
ACTIUNI DE CONTRABANDA CU ARME?!
O navă cu 19 marinari români la bord, interceptată în India, pentru transport ilegal de arme!
O navă, la bordul căreia se află şi marinari români, a fost interceptată vineri, 25 iunie 2010 de autorităţile indiene şi a fost transferată la Calcutta, pentru investigaţii, după ce s-a constat că aceasta transporta armament către portul pakistanez Karachi, relatează agenţia IANS, citată de site-ul “Thaindian.com”.
Nava a fost interceptată la Hooghly, India şi va fi ancorată la Calcutta pentru a fi investigată, a anunţat poliţia indiană, sâmbătă 26 iunie, 2010.
Ministerele Apărării, de Externe şi de Interne au fost informate în legătură cu această navă, care transportă lansatoare de rachetă, fumigene şi arme antiaeriene, a anunţat comandantul Pazei de coastă indian.
Nava Aegean Glory a fost încărcată în portul Monrovia, din Liberia, potrivit documentelor prezentate de căpitan personalului de securitate.
Nava a ancorat în portul Cox Bazar în Chittagong, din Bangladesh, pentru a încărca maşini înainte de a ajunge în India. Următorul port de destinaţie al navei era Karachi.
Căpitanul navei este de origine greacă, în timp ce ceilalţi 19 membri ai echipajului provin din România.
Nava, care urma să debarce o parte din încărcătură la Calcutta, a ancorat la Sandhead, în Golful Bengal, vineri după-amiază. Ulterior, aceasta a ajuns în insulele Sagar, unde un ofiţer a abordat nava pentru a o ghida. Când pilotul l-a întrebat însă pe căpitan despre natura încărcăturii, acesta a afirmat că în afară de maşini, nava transportă echipament militar cu gradul unu de explozibilitate.
"Ofiţerii de securitate din port şi cei vamali, alături de personal din Marină şi Paza de Coastă au verificat nava şi au constatat că aceasta transporta materiale explozibile cum ar fi lansatoare de rachete, fumigene şi arme antiaeriene, în afară de alte arme sofisticate şi muniţie, deşi nu avea autorizaţiile necesare pentru un astfel de transport", a declarat un oficial din cadrul Pazei de coastă. Personalul de securitate a declarat că echipajul navei a făcut declaraţii contradictorii.
"S-a stabilit ca nava să fie andocată la Calcutta, unde personalul de securitate o va verifica. Ministerele Apărării şi de Interne al Romaniei fost anunţate de acesta operatiune.
Sunday, June 20, 2010
PRINCIPALELE ZIARE AMERICANE: CHICHAGO TRIBUNE., THE SEATTLE NEWS, NEW YORK TIMES ETC., CER JUDECAREA LUI BASESCU IN REGIM DE URGENTA?!
ARMELE MAFIEI TRAFICULUI CU ARMAMENT AU INVADAT AFRICA, DUCAND LA
MOARTEA A SUTE DE MII DE OAMENI SI LA MILIOANE DE REFUGIATI.
Arma AK-47 fabricata la Cugir, a invadat continentul African. Cumparate la un pret derizoriu ( un sfert din pretul de market) ele se gasesc in toate regiunile acoperite de Embargoul ONU sau de conventii internationala semnate de Romania, Mii de arme trimise au dus la sute de mii de morti. Este momentul ca opinia publica sa afle gravul adevar, iar Basescu sa fie chemat in fata unui tribunal international. Sper ca fiecare cetatean al Romaniei sa citeasca articolul despre genocidul perpetuat de Traian Basescu pentru a umple buzunarele unei mafii lipsite de orice urma de umanitate si scapate de orice control. Iata cateva fragmente care nu pot fi uitate usor :
THE SEATTLE NEWS :
The guns of Africa: Violence-wracked nations are dumping grounds for world’s arsenals
By Paul Salopek
CHICHAGO TRIBUNE
Miliarde de dolari echivalente “în puşti, mitraliere, lansatoare de rachete şi pistoale au inundat intregul continent, alimentând războaiele care au ucis milioane de africani şi au adus saracie pentru zeci de milioane de africani
în ultimul deceniu.
“Ikombi ucis primul om cu o arma, un model AKM-47, care fost asamblat într-o fabrică în România. Copilul soldat se lăuda cum a impuscat trei soldaţi cu arma lui. Şi, zîmbind viclean povesteste cum a mai impuscat si doua femei dintr-un sat. Dezradacinat, cu un trecut mutilat de război şi un viitor redus la foame, există un milion de Grace Ikombis în Africa.cu un trecut mutilată de război şi un viitor redus la un gol foame, există un milion de Grace Ikombis în Africa. Comforml , Institutului Internaţional pentru Studii Strategice din Londra 100.000 de oameni au fost ucişi în mod direct de război doar în in ultimul an. Mai multe milioane au murit în războaiele din ultimul deceniu.
MADE IN ROMANIA
Aceasta este povestea unui mic pion in agonia moderna a Africii.
Specialistii militari….au gasit serialul armei ucigase purtate de copilul soldat.
El este DA 0889, si a fost fafricata la poalele unui obscur oras de la poalele
muntilor Carpati din Romania.
Documentele lor de export româneşti sugerează că traseul a fost urmat de alte 20.000 de puşti de asalt identice, expediate din aceiasi fabrica de armament, cu destinaţia Uganda, unul din cele şapte ţări care s-au amestecat în brutalul războiul civil din Congo
.
Fabricile romane de arme vand peste tot, inclusiv tarilor aflate sub embargoul ONU
Componentele rachetelor romanesti au ajuns in Irak.
Anul trecut, pistoale automate şi mitraliere romaneşti au intrat în mâinile rebelilor din Angola, locul celui mai lung razboi civil in care au fost ucisi cel putin 500.000 de oameni. Insurgentii din africa reprezinta marchetul principal, pentru transportul ilegal de arme.Intr -un studiu publicat în acest an, la Geneva de Institutul Universitar de Studii Internaţionale a calculat că în Africa, sunt 20.000 000 de rebeli.Aceste grupari de guerila reprezinta mai mult decat toate fortele regulate de pe intraga planeta la un loc
SPECIAL, PENTRU “EXPLOZIV NEWS”
P.S.-Daţi-mi voie să pun şi eu o întrebare de” bun simţ”: Nu cumva, actualele revolte din Africa sunt alimentate cu arme, tehnică de luptă şi muniţie, traficate şi din Romania???! Şi dacă este aşa, unde se duc banii încasaţi pe asemenea operaţiuni? Pentru asemenea operaţiuni ilegale, nu cumva se poate declanşa procedura de demitere a conducerilor SRI şi SIE?
sâmbătă, 2 aprilie 2011
Despre imaginea Romaniei în Europa comunitară!
Despre imaginea Romaniei în Eurpa comunitară, sub Regimul Băsescu! Foşti agenţi ai unei veritabile poliţii politice a gandirii, ne fac de rasul lumii în toată Europa!
Strigatele unora nu au fost īn pustiu. Iata ca dupa ce i-am deconspirat pe agentii unei veritabile Politii a Gāndirii, rānd pe rānd, mari personalitati ale lumii se conving de autenticitatea dezvaluirilor tinerilor de la Civic Media. De data aceasta, scārbita de-a dreptul, Herta Muller, disidenta autentica si singura femeie scriitor nominalizata la Premiul Nobel pentru Literatura pe care a dat-o Romānia, dupa cum arata Wikipedia, īi spune adio lui Horia Roman Patapievici, fiul agentului bolsevic Denis Patapievici, zis si Dionisie. Ea este īnsotita de un alt scriitor german originar din Romānia, la fel de valoros, Richard Wagner. Cei doi sunt urmati, zilnic, de alti intelectuali din Germania. Dar nu si din Romānia. Īn timp ce prsa germana vuieste de-a dreptul, presa„romāna“ tace. De ce? Aflati mai jos.
Dupa cum scriam mai jos, īn XXXX, ICR a īnceput operatiunea de reciclare a „intelectualilor publici“ turnatori. Astfel, doi bolnavi ai societatii civile, deconspirati īn mare parte īn urma declansarii campaniei Voci Curate, au fost luati īn brate de Horia Roman Patapievici si Mircea Mihaies si trimisi, pe banii nostri, pentru a conduce o „Academie de vara“, chiar la Berlin. Este vorba de Sorin Antohi si Andrei Corbea- Hoisie, ambii „intelectuali publici“ care si-au ascuns trecutul timp de 17 ani, ambii membri de vaza ai GDS si Fundatiei Soros, ambii dovediti de CNSAS drept fosti informatori mizeri ai Securitatii, ambii protejati si promovati ani de-a rāndul de Andrei Plesu si Horia Roman Patapievici. Decizia conducerii Institutului Cultural Romān de a trimite īn vacanta doi agenti ai Securitatii chiar īn tara care a avut de furca cu STASI a ultragiat Germania si putinii intelectuali reali ai Romāniei. De ce sunt putini cei ce mai īndraznesc sa se revolte pe fata?
Pentru ca intelectuali nu sunt numai cei care jongleaza cu cuvintele si īsi pozeaza grimasele, ca niste scamatori buni de circ, ci acele valori care aduc bine omenirii inclusiv prin propriul exemplu de moralitate. {i acestea sunt din ce īn ce mai sufocate de intelectualii de carton din gasca GDS, avizi de putere si bani. Basescu ar fi trebuit sa fie mai atent. Pentru ca unii ca Patapievici si Tismaneanu, acesti Sile Pietroi si Sile Camataru ai societatii civile, se vor agata de gātul lui pāna se va duce la fund. Dupa care vor schimba „gazda“ fara sa clipeasca. Daca o sa-l omoare cineva pe Basescu, ei vor fi aceia. Gasiti mai jos motivele, īn romāna si germana, evidentiate si de Deutsche Welle, si de Deutsche Presse-Agenture, si de Deutschland Radio, si de Der Spiegel, si de Frankfurter Rundschau, si de Tagesspiegel, si de Berliner Literatur Kritik, si de Die Welt, si lista se mareste pe zi ce trece. La noi, Dumnezeule mare!, tacere ca pe vremea lui Ceausescu: mormāntala. Dom’ presedinte, prietene Basescu, wake-up! Pāna nu e prea tārziu si te trezesti nu cu unul ci cu 30 de cutite-nfipte īn spate: unul de fiecare banut.
Dar sa revenim la lupii nostri īn haine de oaie: Daca despre cazul Sorin Antohi, alias „Valentin“, informator stahanovist si doctor īn istorie īnchipuit, s-a scris mai mult (vezi si), cazul turnatorului Andrei Corbea-Hoisie, alias „Horia“, desi era ambasador, a fost mai putin tratat īn presa de mare tiraj. |nsa el este revelator pentru demantelarea Retelei Anti-Romānia, bazata īn mare parte pe Secta „intelectualilor“?! Cititi domnilor si cruciti-va!
Decizia de politie politica data de CNSAS pe 26 aprilie 2007 īn cazul profesorului iesean a ramas definitiva prin necontestare. El fusese numit ambasador al Romāniei īn Austria īn iunie 2006 la cerinta lui Mihai Razvan Ungureanu. Cadru didactic la Facultatea de Litere a Universitatii „Al.I. Cuza“, el se alatura astfel unui corp diplomatic din care mai fac parte alti doi ieseni – ministrul Mihai Razvan Ungureanu si secretarul de stat Lucian Leustean (cel desemnat de Ungureanu sa cloneze Fundatia Gojdu īn folosul Ungariei – nota mea)- , remarca www.wien.ro, care īi ia la vremea respectiva si un interviu. |ntrebat „Cum ati ajuns sa fiti numit ambasador?“, Hoisie īsi deconspira propteau singur, cel mai probabil din prostie: „Nu stiu care au fost toate ratiunile ce au īndemnat conducerea Ministerului Afacerilor Externe (MAE) sa ia īn considerare numirea mea. A existat o asemenea propunere īnca din 1999, din partea ministrului de atunci, Andrei Plesu, pe care nu am putut-o onora, pentru ca eram profesor la Paris, la École Normale Superieure“, spune el. Desi la ora respectiva se declansase operatiunea Voci Curate care privea initial si Ministerul Afacerilor Externe, care a fost īnsa rugat/stimulat sa-si rezolve singur problemele, Hoisie nu se sfieste sa accepte. Fusese „acoperit“ de 17 ani. Dan Petrescu, unul dintre (tot) putinii intelectuali si disidenti reali, īndepartat de Andrei Plesu din Ministerul Culturii dupa ce acesta a semnalat mai multe ciudatenii, spune: „Au fost mai multe momente care mi-au confirmat ca Andrei Hoisie e colaborator. Unul dintre acestea s-a petrecut cānd, proaspat stabilit īn Iasi, am propus sa scoatem un numar la «Dialog» fara nici o tenta politica, profilat exclusiv pe eseu. Neam īntālnit cu cei de la revista, printre care erau si Sorin Antohi si Andrei Hoisie, si am cazut de acord. A doua zi, cei doi m-au luat deoparte si miau spus ca nu putem scoate acel numar. E clar ca le spusesera «baietilor cu ochi albastri» de intentia noastra, iar ei zisesera «Nu»“.
Tānara revizionista maghiara Andrea Varga, cotroboitoarea si ea īn arhivele perioadei comuniste din Romānia, dezvaluie ca a facut mai multe filme despre matusa ambasadorului Romāniei īn Austria, Andrei Corbea-Hoisie, o supravietuitoare a deportarilor din timpul celui de-al doilea razboi mondial, Miriam Korber- Bercovici. Hoisie este considerat de apropiatii sai drept „un germanist de prestigiu“. Ca si alti membri ai Retelei, el a fost laureat al Premiului Herder – o modalitatea prin care multi agenti de influenta erau platiti pe fata, sub pretextul conferiri distinctiei. Tot ca si alti membri ai Retelei, el a fost membru īn Consiliul de conducere al Fundatiei Soros; īntre 1998 si 2000. Tot ca si alti membri mai cunoscuti ai Retelei, cum ar fi Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu, si el a fost bursier al unor universitati din Germania īnca dinainte de 1989.
Presa ieseana remarca o „coincidenta“ apropiata de domeniul penalului: cert este ca unele semne de īntrebare cu privire la eventualele „pete“ din dosar au aparut acum doua luni (īn februarie 2007 – nota mea), cānd, īn mod aparent inexplicabil, Mihai Razvan Ungureanu, pe atunci īnca ministru de Externe, a anuntat intentia de retragere a lui Andrei Hoisie din postul de la Viena, pentru care tot el īl sustinuse. Cel mai probabil, Ungureanu, care īi datoreaza īntreaga sa cariera lui Plesu, a facut o ultima īncercare de a evita scandalul, pe baza unor informatii scurse de la CNSAS: „Nu cunosc nimic despre acest caz si nu vreau sa comentez“, a declarat Alexandru Zub, unul dintre intelectualii mai apropiati de Andrei Hoisie si singurul academician din Comisia Tismaneanu. „Nu doresc sa comentez“, a spus si Horia- Roman Patapievici, fost membru al Colegiului, cunoscut drept cel care l-a „acoperit“ pe Antohi, pe vremea cānd era īn conducerea CNSAS. Nu uitati: acesti promovatori ai unor josnici turnatori ai Securitatii sunt cei care urla pe la balcoane si se bat īncontinuu īn piept cu caramida „anti-comunista“ a falsului „Raport“ Tismaneanu. Ce-o sa mai spuna acum distinsul reprezentant al Presedentiei Romāniei la sefia Institutului Cultural Romān, (care considera Romānia o fecala) cānd Herta Muller īl demasca astfel, dupa trimiterea celor doi turnatori la racolat de alte cadre de nadejde, tocmai īn Germania: „Crede ICR-ul ca traieste pe o alta planeta unde nu exista conceptele de demnitate personala si de integritate morala?“
Scrisoare Deschisa, adresata ICR, prin intermediul cotidianului de mare tiraj Frankfurter Rundschau (700.000 de exemplare)!
Turnator īn „Academia de vara“!!!
„Draga Horia Patapievici,
dupa cum reiese din programul Institutului Cultural Romān vor veni la „Academia de vara“ a ICR Berlin īn aceasta luna Andrei Corbea Hoisie si Sorin Antohi. Antohi este chiar „directorul“ acestui colocviu.
Este scandalos faptul că Romānia se prezintă īn Germania cu aceste doua persoane care pe timpul dictaturii au conlucrat cu serviciul de securitate romān.
Īn Germania s-a discutat timp de mai multi ani despre problema informatorilor STASI si au fost trase consecintele īn toate domeniile: Fostii informatori nu pot ocupa functii īn cadrul universitatilor, la ziare si la institutiile culturale. Daca ICR-ul se prezinta īn Germania cu aceste persoane īsi va cauza daune ireparabile siesi, iar participantii germani vor fi folositi doar pentru lustruirea imaginii unor agenti deconspirati.
Se pune īntrebarea cum īi vor prezenta angajatii ICR Berlin invitatilor la scoala de vara pe partenerii de discutie romāni: Corbea Hoisie - profesor si agent de Securitate cu o activitate īndelungata si Sorin Antohi - oaspete al unor universitati europene timp īndelungat cu un titlul de doctor falsificat si cu publicatii fictive? Şi ce vor relata presei germane? Sau mai bine zis: ce nu vor relata?
Crede ICR-ul ca traieste pe o alta planeta unde nu exista conceptele de demnitate personala si de integritate morala īn stiinta? Ce īnseamna sa fii intelectual īn Romānia de azi? Ce s-a ales din promisiunile Romāniei facute cu ocazia integrarii īn UE?
ICR-ul de la Berlin reprezinta vitrina Romāniei īn Germania - dar de fapt se prezinta drept vitrina unui trecut care nu mai apune. Cine va prelua raspunderea pentru acest fapt? De la caderea lui Ceausescu fiecare institutie īn Romānia are propria raspundere si influenteaza felul īn care se traieste īn contextul libertatii cāstigate pentru care au murit sute de oameni! Am sperat ca Romānia se va normaliza īn final (dupa atāta timp si dupa atātea sanse pierdute), cel putin īn domeniul cultural. Ma doare si ma īnfurie faptul ca se īntāmpla exact contrariul.
Promit ca nu voi mai calca pragul ICR la Berlin- si nu voi fi singura care va proceda astfel.
Cu salutari cordiale
Herta Muller
„Tagespiegel“ – cotidian de sute de mii de exemplare, publica un articol despre disputa dintre scriitorul de origine romāna Richard Wagner si ICR Berlin, recenzat de postul de radio oficial Deutsche Welle:
DEUTSCHE WELLE ( 20 iulie, 2010, ora 13:00) - Rubrica: „Magazin cultural“ - Realizator: Alexandra Şora -
„Turnătorii ne dau lectii“ ar suna, īn traducere aproximativa, titlul unui articol publicat de cotidianul german „Tagesspiegel“, sub semnatura scriitorului Richard Wagner. Autorul, originar din Romānia, tematizeaza problematica neāncheiatei si insuficientei confruntari cu mecanismele si agentii delatiunii īn perioada dictaturii comuniste, pornind de la invitarea de catre Institutul Cultural Romān „Titu Maiorescu“ din Berlin a doi fosti colaboratori ai Securitatii īn cadrul programului unei scoli de vara. Mai grav īnca – asa cum rezulta din finalul articolului -, daca deconspirarea unor fosti colaboratori ai securitatii ramāne doar un simplu exercitiu obligatoriu, lipsit de urmari, atunci vremurile sunt prielnice celor care s-au facut vinovati de delatiune. Democratia īnsa, vitregita de valori neconditionate, ramāne vulnerabila.
Reporter: Rodica Binder - La palmaresul literar al lui Richard Wagner se alatura premiul de carte „Georg Dehio“, care-i va fi decernat la 5 octombrie autorului, pentru īntreaga sa opera, de catre Deutsche Kulturforum östliches Europa (Forumul Cultural German pentru Rasaritul Europei).
Complexa, opera lui Richard Wagner are si un important palier publicistic. Mari ziare germane īi gazduiesc opiniile si textele. De asta data, īn „Tagesspiegel“ din Berlin, Richard Wagner atrage atentia asupra unei ?anomalii“, care risca īnsa sa treaca neobservata īn baza unui act devenit reflex: acela de a reactiona ca si cum nimic nu s-ar fi īntāmplat, īn fata unui anumit trecut. Ca si nobletea, prestigiul unor institutii obliga. Institutul Cultural Romān „Titu Maiorescu“ din Berlin („un fel de Institut Goethe cu mandat cultural si politic“ - li se explica cititorilor germani), alaturi de CNSAS - considera Richard Wagner -, ar releva prin activitatea lor, cu un grad sporit de pregnanta, stadiul democratizarii Romāniei. Numai ca o privire fugara īn programul unei scoli de vara, organizata de Institutul „Titu Maiorescu“, dezvaluie, īntre altele, necesitatea unei legaturi care ar fi trebuit sa existe īn baza rolului asemanator al acestuia cu CNSAS. Pe scurt, la tema „Germania si Romānia.Transferuri academice, culturale si ideologice“, doi dintre conferentiari – istoricul Sorin Antohi si germanistul Andrei Corbea Hoisie - sunt fosti colaboratori ai Securitatii, „vulgo – turnatori“.
Aceasta precizare este urmata de altele vizānd trecutul public si cel ocultat al celor doi conferentiari.
Interesant este ca īn ceea ce-l priveste pe Sorin Antohi, care are la activ o cariera exemplara, deja din 2002 ar fi existat indicii ale colaborarii sale cu securitatea, despre care Horia -Roman Patapievici, Directorul Institutului Cultural Central Romān de la Bucuresti (care pāna īn 2005 a facut parte si din Consiliul Director al CNSAS) trebuie sa fi fost informat.
Detaliul nu este nesemnificativ, de vreme ce Antohi va sustine la Berlin trei prelegeri, fiind si unul din cei trei coordonatori ai īntregii manifestari. Cāt despre germanistul Andrei Corbea Hoisie, laureat al Premiului Herder īn 1998, excelent cunoscator si expert īn cultura bucovineana, el a fost si ambasador al Romāniei la Viena, unde, dupa ce a fost nevoit sa renunte la activitatea diplomatica, a beneficiat īn continuare de statutul de profesor invitat.
Personalitate culturala si academica complexa, Andrei Corbea Hoisie a avut parte īn timpul lui Ceausescu de un statut special, gratie caruia a efectuat si numeroase calatorii īn strainatate.
Īn 2007 trecutul sau de colaborator al fostei Securitati a fost dat la iveala. Probele erau atāt de zdrobitoare, īncāt reputatul germanist nu si-a putut nega colaborarea.
Simpozionul de la Berlin ar putea deveni foarte interesant, scrie Richard Wagner, tocmai daca „acest trecut deocheat“ ar fi luat īn discutie, ceea ce īnsa nu va fi cazul.
Va fi, īn schimb, vorba despre dialogul Est- Vest, purtat īntre „naivi, oportunisti si fosti agenti ai Securitatii“, va fi vorba despre schimburi culturale, influente si metode de cercetare. „Ca si cum nimic nu s-ar fi īntāmplat“, īn Germania, ca si īn Romānia.
Realizator: De altfel, si Herta Muller, scriitoare de limba germana originara din Banat, a publicat īn cotidianul „Frankfurter Rundschau“ o scrisoare de protest adresata directorului Institutului Cultural Romān, Horia Roman Patapievici. Potrivit Hertei Muller, participarea a doi fosti colaboratori ai securitatii la scoala de vara nu se potriveste „cu integritatea morala a stiintei“. Herta Muller a declarat ca nu va mai trece niciodata pragul acestui Institut cultural. Nici reactia scriitoarei de origine romāna Carmen Francesca Banciu nu a īntārziat, care a sprijinit opinia celor doi colegi de breasla īntr-un articol publicat īn „Die Welt“.
Directoarea Institutului Cultural Romān din Berlin, Adriana Popescu, a raspuns ca „procesul confruntarii cu istoria presupune si sa se caute dialogul“ - citeaza Agentia germana DPA.
P.S.-Şapoul, titlurile şi înrtitlurile aparţin subsemnatului (Ş.D.Afrimescu)
Strigatele unora nu au fost īn pustiu. Iata ca dupa ce i-am deconspirat pe agentii unei veritabile Politii a Gāndirii, rānd pe rānd, mari personalitati ale lumii se conving de autenticitatea dezvaluirilor tinerilor de la Civic Media. De data aceasta, scārbita de-a dreptul, Herta Muller, disidenta autentica si singura femeie scriitor nominalizata la Premiul Nobel pentru Literatura pe care a dat-o Romānia, dupa cum arata Wikipedia, īi spune adio lui Horia Roman Patapievici, fiul agentului bolsevic Denis Patapievici, zis si Dionisie. Ea este īnsotita de un alt scriitor german originar din Romānia, la fel de valoros, Richard Wagner. Cei doi sunt urmati, zilnic, de alti intelectuali din Germania. Dar nu si din Romānia. Īn timp ce prsa germana vuieste de-a dreptul, presa„romāna“ tace. De ce? Aflati mai jos.
Dupa cum scriam mai jos, īn XXXX, ICR a īnceput operatiunea de reciclare a „intelectualilor publici“ turnatori. Astfel, doi bolnavi ai societatii civile, deconspirati īn mare parte īn urma declansarii campaniei Voci Curate, au fost luati īn brate de Horia Roman Patapievici si Mircea Mihaies si trimisi, pe banii nostri, pentru a conduce o „Academie de vara“, chiar la Berlin. Este vorba de Sorin Antohi si Andrei Corbea- Hoisie, ambii „intelectuali publici“ care si-au ascuns trecutul timp de 17 ani, ambii membri de vaza ai GDS si Fundatiei Soros, ambii dovediti de CNSAS drept fosti informatori mizeri ai Securitatii, ambii protejati si promovati ani de-a rāndul de Andrei Plesu si Horia Roman Patapievici. Decizia conducerii Institutului Cultural Romān de a trimite īn vacanta doi agenti ai Securitatii chiar īn tara care a avut de furca cu STASI a ultragiat Germania si putinii intelectuali reali ai Romāniei. De ce sunt putini cei ce mai īndraznesc sa se revolte pe fata?
Pentru ca intelectuali nu sunt numai cei care jongleaza cu cuvintele si īsi pozeaza grimasele, ca niste scamatori buni de circ, ci acele valori care aduc bine omenirii inclusiv prin propriul exemplu de moralitate. {i acestea sunt din ce īn ce mai sufocate de intelectualii de carton din gasca GDS, avizi de putere si bani. Basescu ar fi trebuit sa fie mai atent. Pentru ca unii ca Patapievici si Tismaneanu, acesti Sile Pietroi si Sile Camataru ai societatii civile, se vor agata de gātul lui pāna se va duce la fund. Dupa care vor schimba „gazda“ fara sa clipeasca. Daca o sa-l omoare cineva pe Basescu, ei vor fi aceia. Gasiti mai jos motivele, īn romāna si germana, evidentiate si de Deutsche Welle, si de Deutsche Presse-Agenture, si de Deutschland Radio, si de Der Spiegel, si de Frankfurter Rundschau, si de Tagesspiegel, si de Berliner Literatur Kritik, si de Die Welt, si lista se mareste pe zi ce trece. La noi, Dumnezeule mare!, tacere ca pe vremea lui Ceausescu: mormāntala. Dom’ presedinte, prietene Basescu, wake-up! Pāna nu e prea tārziu si te trezesti nu cu unul ci cu 30 de cutite-nfipte īn spate: unul de fiecare banut.
Dar sa revenim la lupii nostri īn haine de oaie: Daca despre cazul Sorin Antohi, alias „Valentin“, informator stahanovist si doctor īn istorie īnchipuit, s-a scris mai mult (vezi si), cazul turnatorului Andrei Corbea-Hoisie, alias „Horia“, desi era ambasador, a fost mai putin tratat īn presa de mare tiraj. |nsa el este revelator pentru demantelarea Retelei Anti-Romānia, bazata īn mare parte pe Secta „intelectualilor“?! Cititi domnilor si cruciti-va!
Decizia de politie politica data de CNSAS pe 26 aprilie 2007 īn cazul profesorului iesean a ramas definitiva prin necontestare. El fusese numit ambasador al Romāniei īn Austria īn iunie 2006 la cerinta lui Mihai Razvan Ungureanu. Cadru didactic la Facultatea de Litere a Universitatii „Al.I. Cuza“, el se alatura astfel unui corp diplomatic din care mai fac parte alti doi ieseni – ministrul Mihai Razvan Ungureanu si secretarul de stat Lucian Leustean (cel desemnat de Ungureanu sa cloneze Fundatia Gojdu īn folosul Ungariei – nota mea)- , remarca www.wien.ro, care īi ia la vremea respectiva si un interviu. |ntrebat „Cum ati ajuns sa fiti numit ambasador?“, Hoisie īsi deconspira propteau singur, cel mai probabil din prostie: „Nu stiu care au fost toate ratiunile ce au īndemnat conducerea Ministerului Afacerilor Externe (MAE) sa ia īn considerare numirea mea. A existat o asemenea propunere īnca din 1999, din partea ministrului de atunci, Andrei Plesu, pe care nu am putut-o onora, pentru ca eram profesor la Paris, la École Normale Superieure“, spune el. Desi la ora respectiva se declansase operatiunea Voci Curate care privea initial si Ministerul Afacerilor Externe, care a fost īnsa rugat/stimulat sa-si rezolve singur problemele, Hoisie nu se sfieste sa accepte. Fusese „acoperit“ de 17 ani. Dan Petrescu, unul dintre (tot) putinii intelectuali si disidenti reali, īndepartat de Andrei Plesu din Ministerul Culturii dupa ce acesta a semnalat mai multe ciudatenii, spune: „Au fost mai multe momente care mi-au confirmat ca Andrei Hoisie e colaborator. Unul dintre acestea s-a petrecut cānd, proaspat stabilit īn Iasi, am propus sa scoatem un numar la «Dialog» fara nici o tenta politica, profilat exclusiv pe eseu. Neam īntālnit cu cei de la revista, printre care erau si Sorin Antohi si Andrei Hoisie, si am cazut de acord. A doua zi, cei doi m-au luat deoparte si miau spus ca nu putem scoate acel numar. E clar ca le spusesera «baietilor cu ochi albastri» de intentia noastra, iar ei zisesera «Nu»“.
Tānara revizionista maghiara Andrea Varga, cotroboitoarea si ea īn arhivele perioadei comuniste din Romānia, dezvaluie ca a facut mai multe filme despre matusa ambasadorului Romāniei īn Austria, Andrei Corbea-Hoisie, o supravietuitoare a deportarilor din timpul celui de-al doilea razboi mondial, Miriam Korber- Bercovici. Hoisie este considerat de apropiatii sai drept „un germanist de prestigiu“. Ca si alti membri ai Retelei, el a fost laureat al Premiului Herder – o modalitatea prin care multi agenti de influenta erau platiti pe fata, sub pretextul conferiri distinctiei. Tot ca si alti membri ai Retelei, el a fost membru īn Consiliul de conducere al Fundatiei Soros; īntre 1998 si 2000. Tot ca si alti membri mai cunoscuti ai Retelei, cum ar fi Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu, si el a fost bursier al unor universitati din Germania īnca dinainte de 1989.
Presa ieseana remarca o „coincidenta“ apropiata de domeniul penalului: cert este ca unele semne de īntrebare cu privire la eventualele „pete“ din dosar au aparut acum doua luni (īn februarie 2007 – nota mea), cānd, īn mod aparent inexplicabil, Mihai Razvan Ungureanu, pe atunci īnca ministru de Externe, a anuntat intentia de retragere a lui Andrei Hoisie din postul de la Viena, pentru care tot el īl sustinuse. Cel mai probabil, Ungureanu, care īi datoreaza īntreaga sa cariera lui Plesu, a facut o ultima īncercare de a evita scandalul, pe baza unor informatii scurse de la CNSAS: „Nu cunosc nimic despre acest caz si nu vreau sa comentez“, a declarat Alexandru Zub, unul dintre intelectualii mai apropiati de Andrei Hoisie si singurul academician din Comisia Tismaneanu. „Nu doresc sa comentez“, a spus si Horia- Roman Patapievici, fost membru al Colegiului, cunoscut drept cel care l-a „acoperit“ pe Antohi, pe vremea cānd era īn conducerea CNSAS. Nu uitati: acesti promovatori ai unor josnici turnatori ai Securitatii sunt cei care urla pe la balcoane si se bat īncontinuu īn piept cu caramida „anti-comunista“ a falsului „Raport“ Tismaneanu. Ce-o sa mai spuna acum distinsul reprezentant al Presedentiei Romāniei la sefia Institutului Cultural Romān, (care considera Romānia o fecala) cānd Herta Muller īl demasca astfel, dupa trimiterea celor doi turnatori la racolat de alte cadre de nadejde, tocmai īn Germania: „Crede ICR-ul ca traieste pe o alta planeta unde nu exista conceptele de demnitate personala si de integritate morala?“
Scrisoare Deschisa, adresata ICR, prin intermediul cotidianului de mare tiraj Frankfurter Rundschau (700.000 de exemplare)!
Turnator īn „Academia de vara“!!!
„Draga Horia Patapievici,
dupa cum reiese din programul Institutului Cultural Romān vor veni la „Academia de vara“ a ICR Berlin īn aceasta luna Andrei Corbea Hoisie si Sorin Antohi. Antohi este chiar „directorul“ acestui colocviu.
Este scandalos faptul că Romānia se prezintă īn Germania cu aceste doua persoane care pe timpul dictaturii au conlucrat cu serviciul de securitate romān.
Īn Germania s-a discutat timp de mai multi ani despre problema informatorilor STASI si au fost trase consecintele īn toate domeniile: Fostii informatori nu pot ocupa functii īn cadrul universitatilor, la ziare si la institutiile culturale. Daca ICR-ul se prezinta īn Germania cu aceste persoane īsi va cauza daune ireparabile siesi, iar participantii germani vor fi folositi doar pentru lustruirea imaginii unor agenti deconspirati.
Se pune īntrebarea cum īi vor prezenta angajatii ICR Berlin invitatilor la scoala de vara pe partenerii de discutie romāni: Corbea Hoisie - profesor si agent de Securitate cu o activitate īndelungata si Sorin Antohi - oaspete al unor universitati europene timp īndelungat cu un titlul de doctor falsificat si cu publicatii fictive? Şi ce vor relata presei germane? Sau mai bine zis: ce nu vor relata?
Crede ICR-ul ca traieste pe o alta planeta unde nu exista conceptele de demnitate personala si de integritate morala īn stiinta? Ce īnseamna sa fii intelectual īn Romānia de azi? Ce s-a ales din promisiunile Romāniei facute cu ocazia integrarii īn UE?
ICR-ul de la Berlin reprezinta vitrina Romāniei īn Germania - dar de fapt se prezinta drept vitrina unui trecut care nu mai apune. Cine va prelua raspunderea pentru acest fapt? De la caderea lui Ceausescu fiecare institutie īn Romānia are propria raspundere si influenteaza felul īn care se traieste īn contextul libertatii cāstigate pentru care au murit sute de oameni! Am sperat ca Romānia se va normaliza īn final (dupa atāta timp si dupa atātea sanse pierdute), cel putin īn domeniul cultural. Ma doare si ma īnfurie faptul ca se īntāmpla exact contrariul.
Promit ca nu voi mai calca pragul ICR la Berlin- si nu voi fi singura care va proceda astfel.
Cu salutari cordiale
Herta Muller
„Tagespiegel“ – cotidian de sute de mii de exemplare, publica un articol despre disputa dintre scriitorul de origine romāna Richard Wagner si ICR Berlin, recenzat de postul de radio oficial Deutsche Welle:
DEUTSCHE WELLE ( 20 iulie, 2010, ora 13:00) - Rubrica: „Magazin cultural“ - Realizator: Alexandra Şora -
„Turnătorii ne dau lectii“ ar suna, īn traducere aproximativa, titlul unui articol publicat de cotidianul german „Tagesspiegel“, sub semnatura scriitorului Richard Wagner. Autorul, originar din Romānia, tematizeaza problematica neāncheiatei si insuficientei confruntari cu mecanismele si agentii delatiunii īn perioada dictaturii comuniste, pornind de la invitarea de catre Institutul Cultural Romān „Titu Maiorescu“ din Berlin a doi fosti colaboratori ai Securitatii īn cadrul programului unei scoli de vara. Mai grav īnca – asa cum rezulta din finalul articolului -, daca deconspirarea unor fosti colaboratori ai securitatii ramāne doar un simplu exercitiu obligatoriu, lipsit de urmari, atunci vremurile sunt prielnice celor care s-au facut vinovati de delatiune. Democratia īnsa, vitregita de valori neconditionate, ramāne vulnerabila.
Reporter: Rodica Binder - La palmaresul literar al lui Richard Wagner se alatura premiul de carte „Georg Dehio“, care-i va fi decernat la 5 octombrie autorului, pentru īntreaga sa opera, de catre Deutsche Kulturforum östliches Europa (Forumul Cultural German pentru Rasaritul Europei).
Complexa, opera lui Richard Wagner are si un important palier publicistic. Mari ziare germane īi gazduiesc opiniile si textele. De asta data, īn „Tagesspiegel“ din Berlin, Richard Wagner atrage atentia asupra unei ?anomalii“, care risca īnsa sa treaca neobservata īn baza unui act devenit reflex: acela de a reactiona ca si cum nimic nu s-ar fi īntāmplat, īn fata unui anumit trecut. Ca si nobletea, prestigiul unor institutii obliga. Institutul Cultural Romān „Titu Maiorescu“ din Berlin („un fel de Institut Goethe cu mandat cultural si politic“ - li se explica cititorilor germani), alaturi de CNSAS - considera Richard Wagner -, ar releva prin activitatea lor, cu un grad sporit de pregnanta, stadiul democratizarii Romāniei. Numai ca o privire fugara īn programul unei scoli de vara, organizata de Institutul „Titu Maiorescu“, dezvaluie, īntre altele, necesitatea unei legaturi care ar fi trebuit sa existe īn baza rolului asemanator al acestuia cu CNSAS. Pe scurt, la tema „Germania si Romānia.Transferuri academice, culturale si ideologice“, doi dintre conferentiari – istoricul Sorin Antohi si germanistul Andrei Corbea Hoisie - sunt fosti colaboratori ai Securitatii, „vulgo – turnatori“.
Aceasta precizare este urmata de altele vizānd trecutul public si cel ocultat al celor doi conferentiari.
Interesant este ca īn ceea ce-l priveste pe Sorin Antohi, care are la activ o cariera exemplara, deja din 2002 ar fi existat indicii ale colaborarii sale cu securitatea, despre care Horia -Roman Patapievici, Directorul Institutului Cultural Central Romān de la Bucuresti (care pāna īn 2005 a facut parte si din Consiliul Director al CNSAS) trebuie sa fi fost informat.
Detaliul nu este nesemnificativ, de vreme ce Antohi va sustine la Berlin trei prelegeri, fiind si unul din cei trei coordonatori ai īntregii manifestari. Cāt despre germanistul Andrei Corbea Hoisie, laureat al Premiului Herder īn 1998, excelent cunoscator si expert īn cultura bucovineana, el a fost si ambasador al Romāniei la Viena, unde, dupa ce a fost nevoit sa renunte la activitatea diplomatica, a beneficiat īn continuare de statutul de profesor invitat.
Personalitate culturala si academica complexa, Andrei Corbea Hoisie a avut parte īn timpul lui Ceausescu de un statut special, gratie caruia a efectuat si numeroase calatorii īn strainatate.
Īn 2007 trecutul sau de colaborator al fostei Securitati a fost dat la iveala. Probele erau atāt de zdrobitoare, īncāt reputatul germanist nu si-a putut nega colaborarea.
Simpozionul de la Berlin ar putea deveni foarte interesant, scrie Richard Wagner, tocmai daca „acest trecut deocheat“ ar fi luat īn discutie, ceea ce īnsa nu va fi cazul.
Va fi, īn schimb, vorba despre dialogul Est- Vest, purtat īntre „naivi, oportunisti si fosti agenti ai Securitatii“, va fi vorba despre schimburi culturale, influente si metode de cercetare. „Ca si cum nimic nu s-ar fi īntāmplat“, īn Germania, ca si īn Romānia.
Realizator: De altfel, si Herta Muller, scriitoare de limba germana originara din Banat, a publicat īn cotidianul „Frankfurter Rundschau“ o scrisoare de protest adresata directorului Institutului Cultural Romān, Horia Roman Patapievici. Potrivit Hertei Muller, participarea a doi fosti colaboratori ai securitatii la scoala de vara nu se potriveste „cu integritatea morala a stiintei“. Herta Muller a declarat ca nu va mai trece niciodata pragul acestui Institut cultural. Nici reactia scriitoarei de origine romāna Carmen Francesca Banciu nu a īntārziat, care a sprijinit opinia celor doi colegi de breasla īntr-un articol publicat īn „Die Welt“.
Directoarea Institutului Cultural Romān din Berlin, Adriana Popescu, a raspuns ca „procesul confruntarii cu istoria presupune si sa se caute dialogul“ - citeaza Agentia germana DPA.
P.S.-Şapoul, titlurile şi înrtitlurile aparţin subsemnatului (Ş.D.Afrimescu)
Originile lui Adrian Năstase
Originile tiganesti ale lui Adrian Nastase si orgiile sale homosexuale – PARTEA I
Postat pe 21 Apr 2010 la 2:33am
Curentul International.
Scris prin 2004 de Aurel Sergiu Marinescu (odihneasca-se in pace), un unchi al lui Adrian Nastase. Articolul vine sa descrie cu un savuros lux de amanunte, viata picanta, originile de tigan, orgiile gay, prefacatoria, parvenitismul sau simtul furtului la Adrian Nastase inca din copilărie şi mai apoi adolescenţă.
Voi publica articolul in două părţi, intrucat este extrem de lung si n-as vrea sa plictisescă.
(Mentionez ca autorul il denumeste generic pe Nastase sau pe cei din neamul lui, “Scatii”, adica parveniti)!
Tărtăşeşti, început de secol...XX! La o distanţă egală între Bucureşti şi Târgovişte există un sat din negura vremurilor numit Tărtăşeşti. A fost şi este o aşezare de tip Bărăgan, cu toate aspectele pozitive şi negative ale satului românesc de câmpie. La marginea lui trăia o ţigancă, mai focoasă decât alte ţigănci din sat. Şi tot în acele vremuri, în acelaşi Tărtăşeşti, trăia un ţăran necăjit, având doar câteva pogoane de pământ, pe numele de familie Dumitru. Acest ţăran a prins drag de ţigancă şi – prin legătura lor nelegitimă – oacheşa, pe numele de familie Năstase, a născut un băiat, căruia i-a pus numele Marin. Cum în vremurile acelea la declararea naşterii unui copil trebuia prezentat actul de căsătorie, în lipsa acestuia, ofiţerul Stării Civile a trecut în certificatul de naştere “copil din flori”, în locul numelui tatălui. Deci Marin Năstase era copil din flori, crescut de o mamă săracă, probabil ajutată cumva şi de tatăl biologic. Ţiganca Năstase nu avea pământ, se întreţinea muncind cu ziua pe la alţii, mai înstăriţi.
Tot în acele vremuri exista un obicei care a continuat până la instaurarea comuniştilor la putere: acela al copiilor de trupă. Pentru a ajuta familiile sărace cu mulţi copii, orfanii, văduvele cu copii sau copiii din flori, unităţile militare primeau fiecare câţiva asemenea copii. Din hainele militare reformate li se confecţionau şi lor mici uniforme, iar la cazan se găsea mereu o lingură în plus şi pentru ei. Erau un fel de soldaţi în miniatură, care respectau regulamentele militare, disciplina, regimul cazon. Dacă mergeau la şcoală, tot regimentul le asigura cele necesare (cărţi, caiete, rechizite). Unii erau trimişi la şcoli de muzică şi rămâneau în Armată, la fanfara regimentelor; alţii, la vârsta de 21 de ani, se angajau şi deveneau cu timpul subofiţeri, iar cei mai dotaţi erau trimişi la liceu şi, mai departe, la studii militare superioare. Aşa s-a întâmplat şI cu puradelul Marin Năstase, care, fiind copil din flori, fără tată legal, a fost acceptat copil de trupă la un regiment. Deoarece puradelul s-a dovedit foarte bun la învăţătură, deştept, inteligent şi disciplinat, comandantul a hotărât să-l trimită la Liceul Militar “Mănăstirea Dealu”, pe cheltuiala regimentului.
Marin Năstase nu i-a dezamăgit pe cei care au investit în el, terminând în fiecare an de studiu primul şi, ca şef de promoţie, ciclul. Comandantul regimentului a hotărât să-l mai trimită şi la Şcoala de Ofiţeri de Artilerie, pe care Marin Năstase a absolvit-o, tot ca şef de promoţie, după ce an de an a fost primul, dovedind a fi foarte inteligent, cu memorie bună şi extrem de disciplinat. Este promoţia anului 1943 şi, ca proaspăt sublocotenent, a fost invitat, împreună cu toţi ceilalţi şefi de promoţie ai celorlalte arme din promoţia 1943, la un dejun oferit de Regele Mihai, care a dăruit fiecăruia, cu această ocazie, câte o sabie şi tresele cuvenite.
După regulamentele atunci în vigoare, primii trei (şeful de promoţie şi următorii doi) de la fiecare şcoală militară aveau dreptul să-şi aleagă garnizoana. Sublocotenentul Marin Năstase a dat prima mare lovitură a vieţii sale; în loc să meargă pe front, ca ofiţer de artilerie, el a ales artileria antiaeriană şi garnizoana Braşov, unde domneau pacea, liniştea şi nici un pericol. La Braşov, sublocotenentul Marin Năstase a devenit afacerist, având mult timp liber, şi această nouă preocupare a fost a doua mare lovitură a vieţii sale: a “românizat” două magazine evreieşti. Aici suntem obligaţi să dăm câteva explicaţii: în regimul Mareşalului Ion Antonescu, una din legile cu caracter antisemit a fost interzicerea evreilor de a avea magazine. Şi cum românii, ca şi evreii, au simţul dezvoltat al “şmecheriei” s-a găsit şi soluţia: un român (de încredere) devenea legal proprietarul magazinului, cu numele său trecut pe firmă, ca proprietar de drept, dar, în fapt, magazinul aparţinea tot vechiului proprietar, nimic nu se schimba, noul proprietar-paravan nu se amesteca în comerţ, dar primea lunar o cotă de 25-40% din veniturile realizate. De la cele două magazine de încălţăminte, Marin Năstase încasa, ca proprietar-fantomă, sume frumoase, lunar, afacerea fiind înfloritoare, şi devenind, cu încetul, foarte bogat. Trebuie spus că, între timp, ţăranul Dumitru din Tărtăşeşti s-a căsătorit oficial cu ţiganca Năstase – mama sublocotenentului Marin Năstase. Din căsătoria celor doi, au mai rezultat doi copii: un băiat, Constantin (Costel) şi o fată, ambii cu numele de familie al tatălui – Dumitru. Sublocotenentul Marin Năstase a cumpărat câteva zeci de hectare de pământ agricol în Tărtăşeşti, zeci de stupi de albine şi oi, două autoturisme, toate asigurându-i o viaţă trăită din plin, ceea ce un ofiţer tânăr nu-şi prea putea permite doar din soldă. El a dovedit un apetit de îmbogăţire greu de egalat.
Năstase Scatiu are o cădere! A venit 23 August 1944, cu toate nenorocirile aduse de armata roşie. Slt. Marin Năstase, zis Titi, într-o zi, în Bucureşti, şi-a parcat maşina pe o stradă oarecare şi, când s-a întors, maşina ia-o de unde nu-i! După câteva zile, a văzut-o, cu un sovietic la volan. A ţipat, a strigat “hoţu”, a fugit după maşină şi chiar s-a aruncat pe botul ei. A fost arestat de poliţişti români şi anchetat, sub stare de arest, în subsolul blocului Dragomir Niculescu (Romarta) de pe Calea Victoriei, bloc devenit al MAI. Nu a fost reţinut mai mult decât durata anchetei, l-au eliberat, dar maşina sa a trecut, pentru totdeauna, la sovietici. A doua maşină şi-a ascuns-o, de frică, în ograda părintească, sub o şiră de coceni de porumb, dar în urma unui denunţ i-a fost şi ea confiscată. Pământul l-a împărţit formal între membrii familiei, ca şi stupii, oile sau animalele de povară, aşa, ca să nu mai poată fi acuzat de moşier ori chiabur. Şi, cum o nenorocire nu vine niciodată singură, în 1946 a fost epurat din rândurile Armatei (încă regale), devenind şomer prin voinţa generalului Walter Neuländer, zis mai apoi Roman.
Conform legilor de atunci, ofiţerii deblocaţi se mai bucurau de unele avantaje. Li se echivalau în majoritate examenele din şcolile militare, urmând a susţine un număr mic de examene de diferenţă, plus înţelegerea profesorilor universitari faţă de aceşti studenţi tomnatici. Şi astfel, foştii ofiţeri de infanterie, jandarmi ş. a. deveneau licenţiaţI în drept, iar foştii ofiţeri de artilerie, geniu, aviaţie, marină se transformau în ingineri. Astfel a devenit în 1947-48 şi fostul slt. Marin Năstase (Titi) inginer.
Inginer Năstase Scatiu , necazuri, bucurii, succese! Inginer ca inginer, dar sărac, Marin Năstase primise o grea lovitură din partea regimului comunist chiar în trăsătura lui esenţială: aviditatea faţă de puterea banului. A început o viaţă precară, cu un salariu modest, în urma averii pierdute, căsătorit şi repede divorţat, avea de ce să se considere un visceral anticomunist şi antisovietic. Când discuta cu cei mai apropiaţi, sub impresia pierderilor suferite, devenea nervos, vânăt la faţă de ură şi profera cele mai grave acuzaţii împotriva comuniştilor locali şi sovietici.
În 1949, a cunoscut-o, întâmplător, pe aceea care îi va fi soţie până la moarte, domnişoara Elena Dragomirescu, din Bucureşti, fiica lui Gheorghe Dragomirescu, salariat la “Griviţa Roşie”, şi a Amaliei, născută Gush, de origine germană, din Bucovina. Elena Dragomirescu era forte frumoasă. S-au întâlnit-văzut-plăcut-iubit, căsătorindu-se în acelaşi an. Elena Năstase, fină, delicată, orăşeancă, nu cunoscuse muncile agricole, a fost repede transformată în mână de lucru, ea, sclavă, şi el, Titi, tiranul. Încă de la începutul căsătoriei s-a purtat abuziv; vara o ducea la Tărtăşeşti, la muncile casnice şi ale câmpului, să facă mămăligă într-un ceaun uriaş pentru lucrătorii zilieri ai pământurilor împărţite formal între rude, sub supravegherea de cerber a soacrei tuciurii, din cale-afară de rea. În 1950, la un an de la căsătorie, s-a născut primul copil, Adrian, alintat Ady de către părinţi. Apoi, după alţi doi ani. |n 1952 s-a născut sora lui, Dana.
Desigur, se ştie cât de greu se trăia în acei ani. O mamă cu doi copii mici nu putea obţine un serviciu, iar soţul, deşi inginer, primea un salariu care nu îi asigura o viaţă prosperă. Noroc cu ceva zarzavaturi şi alte alimente venite de la Tărtăşeşti. Iniţial, au locuit pe Colentina, în casa cumpărată de Năstase când activa ca ofiţer la Braşov, pe numele surorii sale, după legalizarea relaţiei tatălui său cu ţiganca Năstase, dar sora lui Marin a decedat, tânără şi nemăritată, după care proprietarul real a intrat în posesia imobilului. Comportarea lui ca soţ a fost mizerabilă. Dimineaţa, toată viaţa sa, lăsa o infimă sumă de bani pentru hrana din acea zi, încât copiii au crescut cu cartofi prăjiţi şi ciorbă de fasole. Frumoasa lui consoartă a purtat o haină de iarnă timp de 20 de ani, îmbrăcămintea ei fiind de-a dreptul sărăcăcioasă. Niciodată nu au intrat împreună la vreun restaurant sau spectacol. Chiar mai târziu, când a devenit cadru universitar la nou înfiinţatul Institut de Petrol şi Gaze Bucureşti, financiar sau material, nu s-a schimbat nimic în viaţa de familie, decât că Marin Năstase, care era fumător, a trecut de la ţigara “Carpaţi” la “Kent” şi a continuat să ia prânzul la cantina institutului, la “Coş“ sau la vreun restaurant întâmplător. Aproape a uitat că are o soţie, pe care o neglija total. Dacă aceasta încerca să-l mângâie cumva sau măcar să-l atingă, el o lovea. Foarte violentă această corcitură ţigănească, mereu irascibilă faţă de soţie. A lovit-o şi a bătut-o, de zeci de ori, pentru motive născute din firea lui agresivă. Când se enerva, mai din nimic, se îngălbenea şi tremura de furie. Rar, la câte 6 luni, ba chiar un an, îşi mai aducea aminte că trebuie să fie şi bărbatul soţiei sale. Atât! Ciudat! Niciodată Elena Năstase nu şi-a explicat de ce Titi al ei este aşa de rece cu ea şi de ce timpul liber şi-l petrece cu “prietenul” său bun, prezentat familiei ca un fost ofiţer, camarad şi amic de-al său. Întâmplător, odată, un cumnat, căutându-l la “prieten” acasă, l-a surprins pe Titi în pat cu amicul său bun, însă nimeni nu-şi putea închipui în naivitatea şi în necunoaşterea de atunci sau în lipsa de educaţie sexuală crasă că ar putea exista relaţii amoroase între bărbaţi. Deci Marin Năstase – Titi, zis Ţapu, de către unii cunoscuţi sau cunoscători, era… BISEXUAL.
Şi-a mai făcut un pas: a vândut casa din Colentina, s-a mutat cu chirie într-o locuinţă pe strada 7 Scaune şi şi-a cumpărat o maşină. Şi încă un pas: după puţini ani, s-a mutat iar într-un apartament confortabil, dintr-un bloc cu 4 etaje care, naţionalizat acum, aparţinu-se Fundaţiei “Elias”, bloc situat pe o stradă perpendiculară pe Calea Moşilor, foarte aproape de aceasta, cât şi de Piaţa Moşilor.
Fiul lui, Adrian, a urmat cursurile Liceului “Sfântul Sava” (devenit Nr.1) din Bucureşti şi a fost un elev mediocru în primele clase. Vacanţele de vară şi le petrecea la Tărtăşeşti, unde Marin Năstase îşi ducea întreaga familie, an de an. Acolo îl chema casa părintească, renovată şi mărită, acolo îi erau părinţii, unchii, mătuşile, verişorii. Doamna Elena Năstase muncea din greu, Ady zburda împreună cu alţi copii din sat, adică prietenii copilăriei sale: Toma Zaharia (devenit general în regimul Iliescu-Năstase); Gabriel Bivolaru (gangsterul deputat PDSR, care, împreună cu escroaca Mona de Frejes, originară din Bacău şi devenită cetăţean englez, au furat statului 2300 miliarde lei); Marin Bucur (noul proprietar de formă al faimosului restaurant CAPŞA, fost naţionalizat). Ady se juca voios cu prietenii lui, vară de vară, printre tot felul de nebunii copilăreşti, păşteau vitele împreună, furau fructe din livezile oamenilor şi toate celelalte. Când a ajuns mare om politic, Ady nu şi-a uitat prietenii: pe Toma Zaharia, poliţaiul corupt, care şi-a construit o vilă de miliarde la Tărtăşeşti l-a făcut general, mai marele poliţiştilor pe capitală; pe Marin Bucur, rudă cu familiile Năstase şi Zaharia, l-a folosit drept paravan la cumpărarea restaurantului CAPŞA. Această metodă de camuflare a proprietarului adevărat a utilizat-o şi Marin Năstase, folosindu-şi rudele când a divizat suprafaţa de teren agricol, stupii de albine şi oile cumpărate din biata lui soldă de sublocotenent, ca să nu fie trecut la “chiaburi”.
Metoda aceasta de camuflare a adevăratului proprietar va fi perfecţionată de Ady în cariera sa financiară şi politică. În cazul lui Grigore Bivolaru, când a fost descoperit ca “inginer financiar” păgubind statul cu 2300 miliarde lei şi a fost invitat la Procuratură, deşi era deputat PDSR, în opoziţie, Ady, prietenul din copilărie ajuns preşedinte de partid şi senator, a organizat la repezeală un marş la Procuratură, cu circa 40 de deputaţi şi senatori PDSR, unde a protestat, considerând actul ca persecuţie politică. După ani de tergiversări şi dispariţii de probe din dosare, în domnia bunului plac a lui Ady, Gabriel Bivolaru s-a ales cu o condamnare de 5 ani închisoare, în vreme ce un hoţ de găini primeşte 2 ani.
Ce naşte din pisică, tot şoareci mănâncă!
Anii au trecut în goana lor nebună, Ady a crescut şi a ajuns elev în cursul superior al aceluiaşi liceu, Nr.1, fost Colegiul Naţional “Sfântul Sava”. Viaţa familiei Năstase a mers în acelaşi fel până prin 1963-64, când Marin Năstase, anticomunistul convins şi antisovieticul şi mai convins, a hotărât să se înscrie în rândurile PCR, spunând celor apropiaţi chiar aşa: “Îmi dau seama că viitorul este al comunismului, mă înscriu în PCR şi la fel îmi voi înscrie şi copiii în partid”. Marin Năstase s-a ţinut de cuvânt, s-a înscris şi a devenit membru PCR. Din acel moment, viaţa lui şi a copiilor săi a luat o nouă direcţie, aceea a imposturii, deoarece el nu a urmărit decât avantajele materiale imediate, nici vorbă de vreo motivare ideologică!
Alesul Românilor pentru Preşedinţie!
Pe măsură ce creştea, Adrian (Ady) afişa evident caracteristicile rasei bunicii lui de la Tărtăşeşti: viclean şi hoţ ; în schimb, sora lui, Dana, semăna cu mama ei: blândă, naivă, chiar prostuţă. La 12 ani, Ady şi-a descoperit, subit, bucuria de a se juca la vărul său mai mic cu 6 ani, şi de aceea îl vizita aproape zilnic, după şcoală. Dar nu ca să se distreze altfel decât cu timbrele poştale din cele trei clasoare ale unchiului său. Şi astfel, zi de zi, cum apărea, după ce mătuşa sa îl trata cu sandvişuri, el cerea clasoarele cu timbre, “ca să se joace”. După câteva săptămâni, matuşa a observat că nu mai exista nici un timbru în cele trei clasoare. Aşa a început, cu furtişagul, să colectioneze mărci poştale. Şi, de atunci, i s-a dezvoltat dorinţa de a colecta, mai ales prin acaparare şi furt. Odată cu noua poziţie privilegiată a lui Marin Năstase (Titi), nu numai de membru de partid, cât şi de colaborator al securităţii, sunt indicii că şi Ady a fost, încă de pe atunci, din ultimele clase de liceu, “adoptat” de Securitate. Deodată a devenit elev fruntaş, iar atunci când la liceu venea vreo delegaţie de străini din ţările capitaliste, întotdeauna cuvântul de “bun-venit”, în limbile engleză sau franceză, era rostit de elevul Năstase M. Adrian.
Când era în ultima clasă de liceu, în revista “Magazin istoric” au apărut, sub semnătura lui, unele comunicări sau precizări privind evenimente ori conducători din istoria medievală a României, în special din zonele Banatului şi Transilvaniei. Unele comunicări erau inedite, rodul “cercetărilor” elevului Năstase M. Adrian, uneori precise puneri la punct. Probabil că atunci mulţi s-au mirat sau l-au lăudat pe autorul unor asemenea studii serioase, cu toată vârsta sa adolescentină. Nimeni însă nu a ştiut că de fapt contribuţia lui Adrian – elevul minune – nu era decât semnătura, căci autorul adevărat era “iubitul” lui, fostul profesor de istorie Ion D. Suciu, de la Universitatea din Bucureşti, epurat din cadrele universitare în 1946, condamnat politic de trei ori şi binecunoscut ca homosexual, dar şi ca un specialist în istoria medievală a Banatului şi Transilvaniei.
Aşchia nu sare departe de trunchi!
Legătura lor a fost de lungă durată, ba chiar au purtat şi verighete. Deşi Ionică Suciu era mult mai în vârstă, legătura a fost pasională, şi astfel a apărut şi această moştenire de la tatăl său – bisexualitatea. Într-o seară, Adrian a plecat, beat de amor şi de alcool, de la Suciu. Aproape de casă a cazut pe trotuar, poziţie în care l-a găsit taică-său. Acesta, în loc să reclame cazul la miliţie sau să-l confrunte pe Suciu, i-a dat doar un telefon, rugându-l să-i lase băiatul în pace. Ştia el ce ştia!
Adrian a intrat apoi la Facultatea de Drept şi, ca student, şi-a continuat viaţa sexuală dublă. Deseori, invita la el acasă studenţi negri, cu care se închidea în cameră, spunându-i mamei sale să nu-i deranjeze, că studiază. Şi biata mamă, în naivitatea femeilor generaţiilor trecute, nu avea decât cuvinte de laudă pentru fiul ei aşa de studios.
Încă de pe la 14-15 ani, Marin-tatăl l-a format pe Adrian prin “spălarea creierului”, în mod constructiv, spunându-i de o mie de ori că este superinteligent şi că va ajunge mare, dar că trebuie să se căsătorească cu o fată din înalta nomenclatură comunistă. Probabil că aşa sunau indicaţiile de sus. La rândul său, Marin a mai dat o lovitură importantă a vieţii sale – a încercat, mai întâi la Timişoara, să-şi ia un doctorat, dar nu a reuşit. Atunci a pus în mişcare toată mierea stupilor din Tărtăşeşti, pe care a vândut-o, alături de alte produse agricole şi – cu banii adunaţi, plus “o vorbă bună” de la “Secu” – şi-a luat titlul de doctor în “izotopi radioactivi”, la Bucureşti. Aşa că a devenit Doctor Inginer Marin Năstase, fără să ştie ceva despre izotopii radioactivi. Nu că i-ar fi fost foarte necesar acest titlu în cariera sa de cercetător ştiintific sau în cariera universitară – el habar n-avea de fizică atomică. A procurat doar o carte din străinătate, pe care a tradus-o. Titlul i-a trebuit să justifice că nu-i un oarecare ingineraş, ci un om de ştiinţă, adică un doctor-inginer sadea. Şi în această calitate a făcut, ulterior, parte din mai multe delegaţii de oameni de ştiinţă români, care au mers în străinătate, ca invitaţi la diferite ocazii. Iar Marin Titi Năstase participa ca “ochiul şi urechea” vigilentei Securităţi, fără teama ca un ditamai doctor-inginer să fie bănuit de turnător. A fost în delegaţii în Cehoslovacia, China, Franţa, Suedia (6 luni), şi alte ţări; ca rezultat al acestor plecări, situaţia familiei nu s-a schimbat cu nimic; banii primiţi pentru deplasări în străinătate, în valută, i-a cheltuit pentru sufletul său, pentru tabieturile sale: maşina, ţigările “Kent”, mesele la restaurant. Soţia, biata lui consoartă, a purtat acelaşi palton (făcut dintr-o manta militărească transformată şi vopsită) peste 20 de ani. Şi tot cartofii şi fasolea au fost hrana ei şI a copiilor. În toţi aceşti ani de urcuş vertiginos al semi-ţiganului Marin Năstase, el şi-a mai pregătit o lovitură de “imagine”, care i-a adus bani, glorie, grade militare succesive de rezervist (până la cel de general) şi a fost înmormântat, cu onoruri militare, la Cimitirul Ghencea-militar. Cum comuniştii au căutat cu insistentă să-şi aibă eroii lor antifascişti, Marin Năstase şi-a ticluit o poveste mincinoasă, pe care nimeni n-a verificat-o; dealtfel era şi greu de verificat, după aproape 40 de ani de la sfârşitul războiului. Basmul bulibaşei suna cam aşa: a fost odată, ca niciodată, în Braşov, şi se făcea că un tânăr ofiţer de antiaeriană, care şoma, din lipsă de activitate militară, rătăcea de unul singur, a doua zi imediat după 23 August 1944, pe una din străzile oraşului; deodată a apărut o coloană germană de camioane cu soldaţi şi armament, care se retrăgea de undeva, în confuzie şi mare grăbire. Comandantul coloanei, un ofiţer superior, văzând un chipeş ofiţer român, fost camarad de luptă (teoretic), a oprit coloana şi, politicos, l-a întrebat pe ofiţerul român, care s-a întâmplat să fie chiar Marin Năstase, care e direcţia spre vest, spre Cluj. Proastă inspiraţie a ofiţerului german, care, în loc să aleagă un locuitor al Braşovului, oraş care avea pe atunci o bună populatie săsească, l-a preferat pe ofiţerul român ce nutrea în ascuns sentimente de ură faţă de fascişti şi de mare admiraţie faţă de armata şi poporul rus “libertate ne-a adus”. Ca urmare, ofiţerul român i-a indicat o direcţie contrarie, care mergea spre Moldova, şi care ducea, de altfel, spre o fundătură, drum bine ştiut de bulibaşa artileristă. Deci coloana germană a plecat în direcţia indicată de ofiţerul Năstase şi s-a înfundat undeva, unde a fost pe de-a-ntregul capturată de Armata Roşie, biruitoare.
Prin anii 80, după această poveste, s-a turnat un film, inspirat din lupta contra fascismului. Năstase a fost consilierul regizorului şi a încasat nu numai onorariul pentru munca sa, dar şi o primă suplimentară şi decoraţii. Nimeni nu s-a întrebat în anii turnării acestui film fantezist dacă sublocotenentul Năstase chiar a săvârşit asemenea faptă şi, dacă a făcut-o, atunci de ce în anul 1946 totuşi a fost epurat din armată – fiind în asemenea grad devotat de timpuriu partidului şi comunismului – sau, dacă a făptuit acest lucru, de ce l-a ţinut secret circa 40 de ani? Sfânta impostură! În acei ani s-a considerat el oare curat ca lacrima faţă de partid şi devotat instituţiei cu care colabora? Într-adevăr, a avut grija ca, după izgonirea Regelui, în 1947, să arunce în Dâmboviţa sabia pe care a primit-o în 1942 din mâna Regelui, şi cu asta a considerat că nu a mai ascuns nimic tovarăşilor, nici măcar averea de la Tărtăşeşti.
După terminarea Facultăţii de Drept şi obţinerea licenţei, Adrian Năstase (Ady) a lucrat undeva, la Preşedinţia Consiliului de Miniştri, repartizat… ştiţi de cine. Dar a mai deţinut o funcţie: a fost cooptat ca membru al Asociaţiei de Strângere a Relaţiilor cu Străinătatea, respectiv al Asociaţiei de Prietenie Româno-Americană, Româno-Engleză, Româno-Franceză, etc., etc. Astfel, el avea avantajul privilegiat al pătrunderii fără frică (în misiune) în ambasadele acelor ţări, cu ocazia sărbătorilor lor naţionale sau la alte manifestări social-culturale. Acolo se bucura de dublu avantaj, datorită pătrunderii şi cunoştinţelor sale în limbile engleză şi franceză, învăţate cu meditatori, avea posibilitatea să vâneze victime, atât pentru securitate cât şi pentru el. Atunci el a lucrat pentru DIE, serviciul străinilor în trecere prin teritoriul român, adică pe un american, de exemplu, îl cunoştea la Ambasada SUA, unde Ady era invitat cu ocazia sărbătoririi Independenţei SUA, 4 Iulie. Adrian, amabil şi serviabil, americanul, fericit că a întâlnit un localnic cu care se putea înţelege. Adrian îl invita la Operă, la Athenée Palace, şi în alte locuri frumoase, pentru ca, în acest fel, sub masca amiciţiei, să afle scopul precis al vizitei americanului la Bucureşti; putea constata orice din întrebările puse, ce-l interesa. Afla dacă intenţiona să întâlnească o anumită persoană, cetăţean român şi, în acelaşI timp, găsea şi partenere ori parteneri pentru relaţiile sale bisexuale. La un moment dat, s-a pricopsit cu o suedeză, pe care chiar a găzduit-o acasă, în familie; cum putea oare mama lui, în această situaţie, să-l bănuiască pe Adişor al ei că făcea ceva împotriva firii, mai ales că ea nu statea decât acasă şi cunoştea doar drumul spre piaţă. Nu avea prietene, nimeni nu o vizita. Relaţiile cu familia ei erau rupte, la cererea soţului, ca fiind neconforme cu noua lui linie de impostor-colaboraţionist.
Tot pe la ambasade, la cea a Franţei de data aceasta, a cunoscut un francez distins, partener homosexual, care l-a invitat la Paris (individul fiind o personalitate), aşa că Adişor, pe post de fetiţă, a primit imediat paşaportul şi a plecat pe malurile Senei, unde a avut o “lună de miere” de toată frumuseţea; franţuzul amorezat l-a plimbat prin toată Franţa şi l-a făcut pe deplin fericit. Întors în ţară, el a intrat într-o altă aventură, de data asta ca băiat. La Ambasada USA a întâlnit o tânără naivă, americancă, ai cărei părinţi, evrei, părăsiseră România în 1951, stabilindu-se la New York, unde tatăl profesa medicina. Tânăra, studentă, pregătea o lucrare despre România, iar Ady s-a oferit imediat să o ajute, fapt pentru care a găzduit-o mai multe luni şi cu care a întreţinut nu numai relaţii sexuale normale, dar a şi întocmit planuri serioase de căsătorie. Pe vremea aceea, Adrian Năstase nu nutrea încă dorinţe de a fi conducător al României, i-ar fi plăcut să trăiască în America, sub capitalişti. Tânăra newyorkeză era atât de prostuţă încât a citit notele informative despre ea, făcute de iubitul ei, care, din neglijenţă, le-a uitat în cameră. Când l-a întrebat despre ele, el a liniştit-o că aşa trebuie procedat prin lege când găzduieşti cetăţeni străini şi a convins-o să nu se alarmeze. Între timp, fata s-a îndrăgostit cu adevărat de el, dar tatăl ei a aflat motivul prelungitei sale şederi în ţară şi cine este cel care voia să-i fie ginere, şi şi-a chemat fata urgent la New York, i-a spus totul şi a trimis-o în Franţa, la studii, aşa că ţesătura lui Ady s-a destrămat. Ea a apucat să-i comunice ceea ce ştia tatăl ei. Reacţia imediată a lui Adrian faţă de un prieten a fost: “De unde ştie el? A fost la c… meu?”.
Probabil că au mai apărut şi alte asemenea “iubiri”. Iar despre cei descusuţi informativ se va afla doar dacă vreodată vor fi date publicităţii dosarele şi dacă vor mai exista aceste dosare ale lui Năstase (de activitate asiduă în cadrul DIE şi ale procesului Suciu).
Când, cu câţiva ani în urmă, a izbucnit scandalul Priboi, presa întreagă a înregistrat acţiunile furioase de apărare a lui Priboi de către primul ministru al României, Adrian Năstase. Ce legătură poate fi (că de rudenie nu este) între un pretins intelectual de rasă, doctor în drept, profesor universitar şi un ofiţer torţionar, dovedit semidoct şi semianalfabet original, recrutat din drojdia societăţii şi instruit în şcolile poliţiei politice, unde a învăţat ura de clasă, ura de oameni, deci o brută? Priboi i-a botezat lui Năstase primul copil. Priboi a fost ridicat de Năstase în ritmul urcuşului său politic: purtător de cuvânt, deputat PSD, consilier personal. Şi nimeni nu s-a întrebat de ce Năstase urăşte ideea deconspirării securităţii şi s-a opus cu vehemenţă ca dosarul lui Priboi să fie făcut public. Explicaţia este simplă: Priboi a fost legătura lui Năstase cu Securitatea, a fost îndrumătorul lui. Dacă Priboi este descoperit şi, eventual, adus în faţa justiţiei, atunci el va vorbi şi de Adrian Năstase şi de colaborarea lor. Or, în acest caz, urmează prăbuşirea de pe înaltul soclu pe care şi l-a construit.
Presa din ţară a anunţat că la examenul de bacalaureat părinţii au fost de acord să se facă publice rezultatele obţinute de elevi, cu o singură excepţie: părinţii elevului Andrei A. Năstase (Adrian şi Dana) de la Liceul “Jean Monet”. Iniţial s-ar putea aprecia modestia şi dorinţa de a păstra un secret familial. Dar n-a fost să fie aşa! La finalul examenului de bacalaureat s-a anunţat, de data asta, că odrasla premierului a obţinut cea mai mare notă şi pe liceu, şi pe Bucureşti. Şi atunci unde ar fi modestia? Faptul a reamintit celor ce cunosc amănuntele o altă asemenea situaţie, petrecută cu câteva decade înainte, dar cu alţi actori pe scenă. Dana, sora lui Adrian, a dat examen de admitere la Facultatea de Filologie (secţia engleză) şi a căzut la examen, fapt pentru care plângea acasă în hohote, cu toate consolările mamei sale. Tatăl, Marin Năstase, nu era acasă. Când a venit, el şi-a găsit fiica în lacrimi. A aflat cauza, şi-a îmbrăcat pardesiul imediat şi a ieşit în răcoarea serii de toamnă. După o oră s-a întors, şi vesel i-a spus fetei: ai reuşit! A doua zi, pe listele celor reuşiţi la admiterea la limba engleză a apărut şi numele Năstase M. Dana. Este de bănuit că tăticul a făcut un târg acolo unde s-a dus, fiindcă la absolvirea facultăţii Dana nu a fost angajată ca profesoară, ci ca salariată a unei firme de comerţ exterior. Or, se ştie de cine aparţineau Comerţul Exterior, Externele, Turismul, ş.a. Dana a fost trimisă imediat în Siria, apoi în Norvegia şi Olanda (în coasta NATO). După 1989, a avut servicii numai în contact cu străinii, la Sofitel, Soros şi la mulţi alţii, la fel de importanţi. Aşa că istoria s-a repetat, între două examene: tatăl a avut timpul necesar să aranjeze ca fiul său să cunoască subiectele (sau altă metodă) pentru evitarea oricărei surprize.”
Originile tiganesti ale lui Adrian Nastase si orgiile sale homosexuale – PARTEA II
postate pe 23 Apr 2010 la 3:02am
Curentul International.
Scris prin 2004 de Aurel Sergiu Marinescu (odihneasca-se in pace), un unchi al lui Adrian Nastase. Articolul vine sa descrie cu un exponential lux de amanunte, viata picanta, originile de tigan, orgiile gay, prefacatoria, parvenitismul sau simtul furtului la Adrian Nastase, inca din anii de pruncie!
Alte câteva...eşecuri! Au urmat o serie de evenimente care, analizate acum, după scurgerea timpului, apar nu tocmai plăcute familiei Năstase “Scatiu”. Cu tot doctoratul în izotopi radioactivi, cu toată practica de asistent la Institutul de Petrol şi Gaze, pentru a fi păstrat în Bucureşti (la mutarea din capitală a acestui institut) sau din alte raţiuni, dr. ing. Năstase a fost trimis pe postul de director al învăţământului profesional din Ministerul Învătământului, un post de birocrat, care ar fi putut fi obţinut de oricare alt inginer, nu de un doctor inginer “specialist” în izotopi radioactivi, deci nu un post de mare prestigiu ca profesor universitar.
Prin 1973-1974, prof. dr. ing. a avut din nou o “problemă” cu fiul său, care şi-a continuat vechea relaţie cu I. D. Suciu. De data asta, acest viciat mergea cu Adişor la porţile fabricilor şi, cu tehnica specifică tuturor corupătorilor, ademenea tineri muncitori, atraşi şi de titlul său de fost profesor. La aceste racolări a participat şi acela care, peste ani, avea să pretindă să conducă România şi pe care, din laşitate, chiar şi fostul rege l-a declarat cea mai importantă persoană a anului 2003. Tinerii racolaţi, aduşi în casa lui Suciu, se întreceau în beţii şi orgii, printre partide de sex şi perversiuni sexuale. Cum a aflat Miliţia, rămâne (încă) o mare enigmă. S-o fi lăudat vreunul dintre tinerei? Vecinii au raportat activităţi suspecte sectoristului? Sau Suciu era deja cunoscut secţiei de Moravuri? Cert este că miliţienii au a căzut în mijlocul unui asemenea dezmăţ, după ce înainte, de pe o scară a unei maşini de pompieri, se fotografiase pe fereastră totul. A urmat ancheta, în care vinovaţii principali erau I. D. Suciu şi Adrian Năstase, ca racolatori şi corupători. Până în seara procesului, aşa s-a ştiut, dar a doua zi a urmat bomba: acuzat – Ion D. Suciu, martor al acuzării – Adrian Năstase!
I.D. Suciu, pentru inversiuni sexuale şi corupere a unor bravi fii ai clasei muncitoare, a fost condamnat la 8 ani. După executarea pedepsei, au urmat alţi 6 ani deportare în Bărăgan, Suciu fiind considerat un pericol social. Îngerul păzitor, fie el Priboi sau altul, l-a făcut pe Adrian Năstase curat ca lacrima, într-un proces cu uşile închise, deci fără public, cu numai ceva “lucrători” de miliţie şi securitate, proces ţinut prin 1973. Dar şi “favoritul zeilor” Năstase a avut cumva de suferit. În mod discret, el a fost scos de la Preşedinţia Consiliului de Miniştri şi expediat ca cercetător la Institutul de Drept Penal. Toată această întâmplare a constituit un semnal de alarmă pentru Marin Năstase tatăl. Şi, în liniştea nopţii, a plănuit să-l căsătorească pe Adrian, să-i dea o identitate socială nouă, nimeni nemaiputându-l acuza de “invers”, sperând în acelaşi timp să-i găsească o viitoare soţie tot aşa de naivă şi necunoscătoare cum îşi alesese el. Problema era însă mai complicată, deoarece, conform dorinţei tată-fiu, viitoarea doamnă Adrian Năstase mai trebuia să fie şi fiică de nomenclaturist, care să pună umărul şi la prestigiul familiei şi la ridicarea politică a progeniturii ţigăneşti, Adrian Năstase.
Norocul i-a zâmbit din nou lui Marin Năstase. La Direcţia învăţământului profesional, pe care o conducea, se afla, ca şefă de cadre, soţia fostului ministru de Externe, comunistul ilegalist Grigore Preoteasa, mort în accidentul de avion din 1957 de la Moscova. Tovarăşa Preoteasa avea o fiică, studentă la filologie, în anul 3 sau 4, la Universitatea Bucureşti. Marin Năstase, directorul, a făcut pe peţitoarea, a convins-o pe tovarăşa să-şi mărite fata, el fiind “motorul” care a reuşit să-şi însoare/mărite băiatul, desigur, păstrând secretul despre fiul său, păstrându-l până la moarte şi faţă de soţia sa care, dacă l-ar fi cunoscut, şi-ar fi explicat mai bine propria ei viaţă conjugală.
Sforile au fost trase, tinerii se zice că s-au plăcut, se zice că s-au şi iubit chiar, oricum, căsătoria lui Adrian cu domnişoara/tovarăşa Preoteasa-fiică s-a aranjat. De toate sforăriile tatălui său, Adrian s-a ţinut departe, dar s-a conformat, ca fiu ascultător. Şi, cum ambele familii erau “comuniste”, s-a aranjat numai căsătoria civilă, nu şi cea religioasă. Pe vremea aceea, Adrian nu ştia să-şi facă nici semnul Crucii, nu frecventa bisericile la slujbele religioase, aşa cum o va face peste 30 de ani.
Căsătoria civilă a avut loc la Primăria din Piaţa Amzei, în prezenţa unei echipe de ţărani secui (tov. Preoteasa-mama era unguroaică, din secuime), îmbrăcaţi în hainele lor de la ţară tradiţionale şi a altor câtorva persoane, selecţionate cu grijă de Marin (Titi) Năstase, din partea familiei lui: doar fratele său cu soţia, iar din partea Elenei Dragomirescu-Năstase (mama ginerelui), doar o soră cu soţul. După încheierea ceremoniei şi oferirea unei cupe de şampanie cu biscuiţi, a urmat un prânz, la “Coş”, dar socrul, Marin, s-a îngrijit să elimine dintre invitaţii prezenţi la Starea Civilă pe fratele său cu soţia (fost comerciant, naţionalizat în anul 1948) şi pe sora bună a mamei-soacre a lui Adrian, cu soţul, fost deţinut politic, deşi ar mai fi avut trei fraţi şi părinţii în Bucureşti, nechemaţi, pentru a nu da explicatii tov. Preoteasa despre aceşti “duşmani de clasă” pe care îi invitase (doar ca decor) la ceremonia căsătoriei, unde nu atrăseseră atenţia nimănui.
A doua zi după căsătoria civilă, Adrian Năstase s-a mutat să locuiască în casa tov. Preoteasa, din Parcul Primăverii, îndeplinindu-se dorinţa combinată (a tatălui său şi a lui) de a deveni soţ de fiică de nomenclaturist. Totul dovedea că planurile lui Marin-tatăl s-au realizat şi că mergeau pe drumul dorit de el. Dar n-a fost să fie aşa! După câteva zile de om căsătorit cu o tânără frumoasă, atractvă şi foarte simpatică, într-o seară, pe la orele 11, cineva a sunat la uşa familiei Năstase. La întrebarea doamnei Năstase “cine este?” a răspuns fiul Ady. A urmat un dialog scurt:
“Ce s-a întâmplat, Adişor, mamă?!” Răspunsul: “Mamă, dacă nu mă primeşti în casă, lasă-mă să dorm în hol, nu vreau să mă mai întorc la ea!”.
Şi mama a mai întrebat apoi: “De ce, mamă, este o fată bună, frumoasă?” Răspunsul a fost: “Eu vreau să studiez, să citesc, şi ea mă solicită prea mult!”
A doua zi, tov. ministru Preoteasa a vizitat, cu mare scandal, familia Năstase, spunându-le, fără alte explicaţii inutile, că, în noaptea anterioară, Adrian şi-a părăsit tânăra soţie, sărind pe fereastră, bineînţeles fără ştirea cuiva din casă.
Au continuat discuţiile “între patru ochi”, între Marin (Titi) tatăl şi tov. Preoteasa – mama tinerei doamne Năstase. Nu vom şti niciodată dacă tăticul lui Adişor i-a dezvăluit mamei “victimei” devierea sexuală a fiului. Nu s-a putut gândi că Adişor al ei îşi va schimba “gusturile amoroase” atât de repede. A urmat apoi divorţul. Ceva mai târziu, fiica tov. Preoteasa s-a recăsătorit. Adrian şi-a continuat viaţa lui de burlac, cu aventurile, bucuriile, necazurile şi, mai ales, cu mari succese profesionale, fiind sprijinit, desigur, de “îngerul cu epoleţi”, păzitorul grijuliu, şi ajutat, bineînţeles, pentru randamentul lui.
Ascensiunea spre puterea supremă, bazată pe minciună sau eludarea adevărulu! Ca elev şi student, Adrian Năstase a fost întotdeauna scutit de muncile agricole “voluntare” ori “patriotice”, în timp ce colegii lui erau obligaţi să presteze acele servicii, neplătite, pentru “edificarea societăţii comuniste”. În acele perioade ale anului, el se ocupa cu studiul intens al limbilor franceză, rusă şi engleză. Îngerul lui păzitor, Priboi, veghea asupra lui, îl proteja şi avea, de atunci, de timpuriu, planuri mari cu Năstase. După licenţa în drept şi episodul I. D. Suciu (descris în partea a doua a acestei serii de articole), a lucrat ca cercetător la Institutul de Studii de Drept Penal, vreme de 17 ani. În declaraţiile sale încep confuziile: afirmă (ca să-şi justifice cariera viitoare de diplomat), că de fapt a lucrat la Departamentul de Drept Internaţional, care, pe atunci (institutul) aparţinea de Academie, fără să numească anume care dintre ele: Academia Română? Academia Comercială? În realitate, el evită să declare ziariştilor că această Academie se numea Ştefan Gheorghiu şi aparţinea nemijlocit de PCR. Acolo a obţinut un doctorat în Drept Internaţional.
Necazuri şi bucurii în „fami(g)lia” Năstase! Din punct de vedere financiar, Marin şi Adrian Năstase au prosperat. În primul rând, şi-au cumpărat locuinţă la aceeaşi adresă: tatăl – un apartament; fiul – o garsonieră în Str. Naum Romniceanu, nr. 2, bloc 5, et.3, apt. 13 (şi la etajul I), Bucureşti. Este o stradă perpendiculară pe Dorobanţi, pe partea dreaptă, în sensul spre Arcul de Triumf, circa 400 m. de Dorobanţi. Dintr-o cerere făcută de Adrian Năstase, la 23 iunie 1988, către tov. ministru Ana Mureşan, reiese că susnumitul locuia în str. Jean Texier nr. 4 şi că încă de pe de atunci era nomenclaturist: “Subsemnatul dr. Adrian Năstase, cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări Juridice, vice-preşedinte al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale (ADIRI), domiciliat în Bucureşti, Str. Jean Texier nr. 4, sector 1, telefon 79.39.26., vă rog să binevoiţi a-mi aproba cumpărarea cu prioritate şi cu plata integrală a unui autoturism TRABANT 601 (limuzină). Acest autoturism mi-ar fi deosebit de util pentru numeroasele deplasări pe care le presupun activităţile ce le desfăşor în cadrul ADIRI, (ca preşedinte al Secţiei de Drept Internaţional) în cadrul Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice (Ştefan Gheorghiu, nu?) a Universităţii din Bucureşti, ca lector al CC al PCR, ca membru al Consiliului Juridic al MAE, ca secretar de redacţie al publicaţiei ‘Revue roumaine des sciences sociales, serie de sciences juridiques’ etc.” (ce o însemna oare acest etc?). În urma acestei intervenţii, putem trage câteva concluzii: A. În acele vremuri, “visul” lui A. Năstase – Scatiu’ nu era un Mercedes, BMW sau Rolls, echipate cu girofar, nici măcar o Dacie, ci un amărât de Trabant; C. Cererea demontează una din marile minciuni ale lui Adrain Năstase care, atunci când şi-a prezentat guvernul în faţa parlamentului, a debitat-o aşa cum manipulează poporul român, bătându-şi joc de inteligenţa românilor. Acest Năstase a declarat atunci că “nu a făcut parte din nomenclatură”. Or, cu activităţi la Academia partidului (“Ştefan Gheorghiu”) şi lector al CC al PCR mai poate exista îndoială că nu a fost în nomenclatorul CC al PCR? C. În sfârşit, pe cererea sa pentru Trabant, în colţul din dreapta găsim următoarele rânduri: “Tovarăşă ministru Ana Mureşan, vă rog respectuos să binevoiţi a aproba această cerere, Ambasador A. Miculescu” (Angelo Miculescu-nota autorului). Demn de reţinut este că, în acel moment, Adrian Năstase, vânătorul de mireasă nomenclaturistă, care îşi încercase norocul şi ca să devină ginerele lui Nicolae Ceauşescu (curtând-o pe Zoe), găsise în fine partida râvnită, fiica nomenclaturistului Angelo Romeo Constantin Miculescu. Şi iată-l căsătorit cu Daniela (Dana) Miculescu, locuind la o nouă adresă. Sistemul “intervenţiilor şi pilelor” socrului începuse să funcţioneze pentru el. După prima încercare nereuşită de a fi şi soţ, ambiţiosul Adrian Năstase-Scatiu’ nu şi-a pierdut speranţa de parvenire pe cale matrimonială; învârtindu-se la ceaiurile şi petrecerile date de fiii şi fiicele aristocraţiei nomenclaturiste – cum de altfel proceda de mulţi ani – acolo a întâlnit-o pe fiica ministrului Agriculturii şi Industriei Alimentare, fost ambasador în China, membru CPEx, Angelo Miculescu. Şi căsătoria s-a aranjat în mod foarte precipitat.
Supărarea care pândea! Dana Maria Năstase, sora lui Adrian, în cele din urmă, s-a îndrăgostit. Mare dragoste mare, planuri de nuntă spectaculoase în care scop viitorul ginere, cu garanţia viitorului socru, viitorului cumnat şi viitoarei soţii – toţi colaboratori apreciaţi ai Securităţii – a obţinut paşaport să meargă în R.F. Germania, pentru cumpărături de nuntă. Nu cunoaştem încă cine a avut această idee nefericită, deoarece atât de îndrăgostitul ginere, odată ajuns în Germania, a uitat de nuntă, de mireasă şi a rămas acolo, cerând azil politic. Evenimentul s-a petrecut în anii lumină ai lui Ceauşescu. Durerea şi ruşinea celei care trebuia să fie mireasă, devenită oaie neagră a familiei, au afectat cu putere de cutremur pe toţi cei din jur, la care s-a adăugat, desigur, suspiciunea, dezaprobarea şi probabil neîncrederea periculoasă a Securităţii. Îngerul Priboi a reparat cumva prejudiciile apărute. După un timp, Dana Maria Năstase, sora lui Ady, s-a consolat în mai multe braţe, ca să se oprească în ale unuia pe nume Barb, cu care s-a căsătorit şi au avut o fiică. După care, la câţiva ani, au divorţat şi, după cum ştim, a rămas singură, cu toate încercările reunite ale ei şi ale fratelui ei de a găsi un soţ, bineînţeles un “miliardar de carton”. Asta nu înseamnă că duce o viaţă de abstinenţă. Din contra!
Pentru a ilustra încă şi mai bine profilul moral al lui Marin Năstase (tatăl), redăm un episod din activitatea lui împotriva chiar a membrilor familiei sale prin alianţă (căsătorie). Soţia lui Marin Năstase are patru fraţi în Bucureşti (în acele timpuri tulburi) din care unul, cel mai mare, fost arhitect – deci, cumnatul lui Marin Năstase. Acest arhitect, în anii studenţiei sale, prin ‘50, a fost arestat de Securitate pentru că în sala de cursuri s-a găsit scrisă o lozincă anticomunistă. Cu el au mai fost arestaţi câteva zeci de studenţi. După câteva luni întregi de anchete sălbatice, bătăi şi toată gama de schingiuiri, la Uranus, a fost pus în libertate, anchetatorii găsindu-l nevinovat. Probabil că ei “descoperiseră” făptaşul printre studenţii arestaţi. Ajuns arhitect, s-a dovedit a fi un profesionist de certă valoare; a condus un atelier de 12 arhitecţi şi proiectanţi; a proiectat laminorul de la Galaţi, din Tulcea şi alte obiective industriale importante şi, deşi era atât de priceput şi apreciat, nu putea fi numit oficial şef de atelier, deoarece nu era membru PCR, salariul fiind mai mic, funcţia echivalând cu aceea de şef de atelier. Trebuia să se înscrie în PCR şi, pe motiv de salariu, şi a întocmit o cere în acest sens, de admitere în rândurile partidului. Pentru referinţe, cum se cerea, a indicat câţiva cunoscuţi, printre care şi pe cumnatul său, Marin (Titi) Năstase. Această acţiune s-a petrecut prin anii ‘80, adică la circa 25 de ani de la arestarea sa ca total nevinovat. Cererea de primire în PCR i-a fost respinsă şi, după cum a aflat ulterior, cumnatul lui, Marin-Titi Năstase, a dat cele mai dezastruoase referinţe despre el; niciodată însă nu a aflat ce a putut inventa acel balaoacheş atât de grav, numai ca să demonstreze partidului loialitatea sa şi credinţa peceristă, demascându-şi chiar şi familia.
Încă o afacere murdară, dar nu şi ultima! Dar cea mai perfidă faptă făcută sub îndrumarea lui Marin Năstase şi finalizată de fiul său, Adrian, care mai demonstrează şi cât credeau aceşti oportunişti în permanenţa regimului comunist, a fost acapararea prin viclenie a vilei naţionalizate din strada Aviator Petre Creţu nr. 60, nu departe de Biserica “Caşin”.
Această vilă, aflată într-unul din cele mai selecte cartiere, a aparţinut de fapt şi de drept familiei Mihai şi Elena Ciolan, posesorii actului de vânzare-cumpărare al terenului de 576 m.p. Nr. 32570/14 noiembrie 1930. Mihai Ciolan a fost un strălucit inginer, cu studii la Charlottenburg, în Germania, iar soţia sa, casnică. Mulţi ani, până la instaurarea comunismului, a ocupat funcţia de director al tracţiunii CFR. Ei au construit pe acest teren o vilă (subsol+parter+etaj) de circa 450 m.p. locuibili. În mod abuziv, în 1950, imobilul a fost naţionalizat, prin Decretul nr. 92/1950. Foştilor proprietari li s-a permis să locuiască în două camere din fosta lor casă. N-ar fi inutil să mai afirmăm că era singura lor proprietate imobilă, considerată “construită pentru a fi exploatată”, iar inginerul specialist M. Ciolan dat afară din serviciu de la CFR a cunoscut apoi tot felul de privaţiuni, persecuţii, trăind din vânzarea bunurilor diferite, ca mobilă ş.a. Statul-proprietar a închiriat restul de spaţiu locuibil.
Familia Ciolan nu a avut copii. După câţiva ani, Mihai Ciolan a murit. El nu a avut alte rude decât pe fratele său, Antonin Ciolan, dirijor, compozitor şi profesor la Cluj, care nici el nu a avut copii. Şi Antonin Ciolan şi soţia sa, au decedat la puţină vreme de la moartea fratelui şi cumnatului lor. Elena Ciolan a avut însă un frate în Bucureşti, părinte a 5 copii, 3 fete şi 2 băieţi. Cea mai mare dintre fete s-a întâmplat să fie Elena Dragomirescu, cea care, din 1949, devenise soţia lui Marin Năstase-Titi (zis şi Ţapu în familie). Datorită lipsurilor şi mizeriei, sănătatea Elenei Ciolan s-a deteriorat în decursul anilor şi senilitatea i-a avansat. Aflată în incapacitate mintală totală, nepoata Elena Năstase, dirijată de soţul ei, o izolează pe mătuşă de vecini, prieteni de-o viaţă, de restul familiei şi, în 1989, o pune pe mătuşa senilă, deci inconştientă, să semneze un tesatament prin care o lasă pe nepoata sa, Elena Năstase, moştenitoare universală a proprietarei. Astfel, sub îndemnul soţului – vicleanul şi atavicul bolnav de avere Marin Năstase – soţia lui devine proprietara unei vile naţionalizate de regimul comunist, în regimul comunist.
La 5 mai 1990, Elena Ciolan a decedat, în vârstă de 92 de ani. Nepoata Elena Năstase şi soţul au ţinut în secret decesul ei, ocupându-se de procedurile funerare, ieftin şi rapid, prin incinerare la Crematoriul “Cenuşa”. Nici un alt nepot dintre ceilalţi 4 ai Elenei Ciolan nu a ştiut nimic, nici măcar despre dispariţia ei pământească. Desigur, este o faptă imorală, condamnabilă şi nedemnă aceea de a profita în defavoarea celorlalţi fraţi ai Elenei Năstase, fostă Dragomirescu, care şi ei ar fi avut, din punct de vedere juridic, acelaşi drept de moştenire. Dar acesta este stilul de a face avere şI “a lua cu japca” al tatălui Marin şi fiului Adrian Năstase-Scatiu’. Testamentul semnat de bătrâna în incapacitate mintală are data autentificării Nr. 12008/12/10/1989. Noua proprietară, Elena Năstase, obţine un certificat de moştenitor, cu Nr.1240 din 7 august 1990. După 4 ani, conform strategiei celor doi mari rechini, tată şi fiu, Marin şi Adrian Năstase, proprietara de drept (de fapt, proprietar Adişor), dă statul în judecată, revendicând vila (dosar civil cu Nr. 3706/1994). Judecătoria Sectorului I, într-un mod nemaiîntâlnit de rapid (doar solicitanta era mama fostului ministru de Externe şi Preşedinte al Camerei Deputaţilor) pune în posesiune, prin sentinţa civilă Nr. 3842 din 14 aprilie 1994 pe Elena Năstase, cu drept de recurs în 15 zile şi, bineînţeles, ICRAL nu a făcut recurs. Şi astfel, clanul năstăşeştilor lacomi a acaparat vila.
Este de remarcat faptul că, după hotărârea judecătorească având la bază testamentul autentificat 12008/12/10/89, în 1997 întreg dosarul nr.3706/1994 nu era de găsit la arhiva judecătoriei – testamentul a dispărut. Se pune întrebarea firească: nu cumva şi semnătura de pe testament a fost în fals? Şi ştiind că şi de la o altă judecătorie a dispărut de mult dosarul procesului I.D. Suciu/A. Năstase, putem concluziona cine a fost autorul sustragerilor în scopul de a dispărea orice urmă!” Preluat de pe „Curentul Internaţional” şi adaptat (rescris), de Ş.D.Afrimescu
P.S.-Acesta-i omul, care în 2004, a fost la un pas de-a ne fi preşedinte. Despre cum a avut de gand să opţină Preşedinţia Romaniei, într-o altă relatare, care se numeşte „Năstase- preşedinte?!”
Postat pe 21 Apr 2010 la 2:33am
Curentul International.
Scris prin 2004 de Aurel Sergiu Marinescu (odihneasca-se in pace), un unchi al lui Adrian Nastase. Articolul vine sa descrie cu un savuros lux de amanunte, viata picanta, originile de tigan, orgiile gay, prefacatoria, parvenitismul sau simtul furtului la Adrian Nastase inca din copilărie şi mai apoi adolescenţă.
Voi publica articolul in două părţi, intrucat este extrem de lung si n-as vrea sa plictisescă.
(Mentionez ca autorul il denumeste generic pe Nastase sau pe cei din neamul lui, “Scatii”, adica parveniti)!
Tărtăşeşti, început de secol...XX! La o distanţă egală între Bucureşti şi Târgovişte există un sat din negura vremurilor numit Tărtăşeşti. A fost şi este o aşezare de tip Bărăgan, cu toate aspectele pozitive şi negative ale satului românesc de câmpie. La marginea lui trăia o ţigancă, mai focoasă decât alte ţigănci din sat. Şi tot în acele vremuri, în acelaşi Tărtăşeşti, trăia un ţăran necăjit, având doar câteva pogoane de pământ, pe numele de familie Dumitru. Acest ţăran a prins drag de ţigancă şi – prin legătura lor nelegitimă – oacheşa, pe numele de familie Năstase, a născut un băiat, căruia i-a pus numele Marin. Cum în vremurile acelea la declararea naşterii unui copil trebuia prezentat actul de căsătorie, în lipsa acestuia, ofiţerul Stării Civile a trecut în certificatul de naştere “copil din flori”, în locul numelui tatălui. Deci Marin Năstase era copil din flori, crescut de o mamă săracă, probabil ajutată cumva şi de tatăl biologic. Ţiganca Năstase nu avea pământ, se întreţinea muncind cu ziua pe la alţii, mai înstăriţi.
Tot în acele vremuri exista un obicei care a continuat până la instaurarea comuniştilor la putere: acela al copiilor de trupă. Pentru a ajuta familiile sărace cu mulţi copii, orfanii, văduvele cu copii sau copiii din flori, unităţile militare primeau fiecare câţiva asemenea copii. Din hainele militare reformate li se confecţionau şi lor mici uniforme, iar la cazan se găsea mereu o lingură în plus şi pentru ei. Erau un fel de soldaţi în miniatură, care respectau regulamentele militare, disciplina, regimul cazon. Dacă mergeau la şcoală, tot regimentul le asigura cele necesare (cărţi, caiete, rechizite). Unii erau trimişi la şcoli de muzică şi rămâneau în Armată, la fanfara regimentelor; alţii, la vârsta de 21 de ani, se angajau şi deveneau cu timpul subofiţeri, iar cei mai dotaţi erau trimişi la liceu şi, mai departe, la studii militare superioare. Aşa s-a întâmplat şI cu puradelul Marin Năstase, care, fiind copil din flori, fără tată legal, a fost acceptat copil de trupă la un regiment. Deoarece puradelul s-a dovedit foarte bun la învăţătură, deştept, inteligent şi disciplinat, comandantul a hotărât să-l trimită la Liceul Militar “Mănăstirea Dealu”, pe cheltuiala regimentului.
Marin Năstase nu i-a dezamăgit pe cei care au investit în el, terminând în fiecare an de studiu primul şi, ca şef de promoţie, ciclul. Comandantul regimentului a hotărât să-l mai trimită şi la Şcoala de Ofiţeri de Artilerie, pe care Marin Năstase a absolvit-o, tot ca şef de promoţie, după ce an de an a fost primul, dovedind a fi foarte inteligent, cu memorie bună şi extrem de disciplinat. Este promoţia anului 1943 şi, ca proaspăt sublocotenent, a fost invitat, împreună cu toţi ceilalţi şefi de promoţie ai celorlalte arme din promoţia 1943, la un dejun oferit de Regele Mihai, care a dăruit fiecăruia, cu această ocazie, câte o sabie şi tresele cuvenite.
După regulamentele atunci în vigoare, primii trei (şeful de promoţie şi următorii doi) de la fiecare şcoală militară aveau dreptul să-şi aleagă garnizoana. Sublocotenentul Marin Năstase a dat prima mare lovitură a vieţii sale; în loc să meargă pe front, ca ofiţer de artilerie, el a ales artileria antiaeriană şi garnizoana Braşov, unde domneau pacea, liniştea şi nici un pericol. La Braşov, sublocotenentul Marin Năstase a devenit afacerist, având mult timp liber, şi această nouă preocupare a fost a doua mare lovitură a vieţii sale: a “românizat” două magazine evreieşti. Aici suntem obligaţi să dăm câteva explicaţii: în regimul Mareşalului Ion Antonescu, una din legile cu caracter antisemit a fost interzicerea evreilor de a avea magazine. Şi cum românii, ca şi evreii, au simţul dezvoltat al “şmecheriei” s-a găsit şi soluţia: un român (de încredere) devenea legal proprietarul magazinului, cu numele său trecut pe firmă, ca proprietar de drept, dar, în fapt, magazinul aparţinea tot vechiului proprietar, nimic nu se schimba, noul proprietar-paravan nu se amesteca în comerţ, dar primea lunar o cotă de 25-40% din veniturile realizate. De la cele două magazine de încălţăminte, Marin Năstase încasa, ca proprietar-fantomă, sume frumoase, lunar, afacerea fiind înfloritoare, şi devenind, cu încetul, foarte bogat. Trebuie spus că, între timp, ţăranul Dumitru din Tărtăşeşti s-a căsătorit oficial cu ţiganca Năstase – mama sublocotenentului Marin Năstase. Din căsătoria celor doi, au mai rezultat doi copii: un băiat, Constantin (Costel) şi o fată, ambii cu numele de familie al tatălui – Dumitru. Sublocotenentul Marin Năstase a cumpărat câteva zeci de hectare de pământ agricol în Tărtăşeşti, zeci de stupi de albine şi oi, două autoturisme, toate asigurându-i o viaţă trăită din plin, ceea ce un ofiţer tânăr nu-şi prea putea permite doar din soldă. El a dovedit un apetit de îmbogăţire greu de egalat.
Năstase Scatiu are o cădere! A venit 23 August 1944, cu toate nenorocirile aduse de armata roşie. Slt. Marin Năstase, zis Titi, într-o zi, în Bucureşti, şi-a parcat maşina pe o stradă oarecare şi, când s-a întors, maşina ia-o de unde nu-i! După câteva zile, a văzut-o, cu un sovietic la volan. A ţipat, a strigat “hoţu”, a fugit după maşină şi chiar s-a aruncat pe botul ei. A fost arestat de poliţişti români şi anchetat, sub stare de arest, în subsolul blocului Dragomir Niculescu (Romarta) de pe Calea Victoriei, bloc devenit al MAI. Nu a fost reţinut mai mult decât durata anchetei, l-au eliberat, dar maşina sa a trecut, pentru totdeauna, la sovietici. A doua maşină şi-a ascuns-o, de frică, în ograda părintească, sub o şiră de coceni de porumb, dar în urma unui denunţ i-a fost şi ea confiscată. Pământul l-a împărţit formal între membrii familiei, ca şi stupii, oile sau animalele de povară, aşa, ca să nu mai poată fi acuzat de moşier ori chiabur. Şi, cum o nenorocire nu vine niciodată singură, în 1946 a fost epurat din rândurile Armatei (încă regale), devenind şomer prin voinţa generalului Walter Neuländer, zis mai apoi Roman.
Conform legilor de atunci, ofiţerii deblocaţi se mai bucurau de unele avantaje. Li se echivalau în majoritate examenele din şcolile militare, urmând a susţine un număr mic de examene de diferenţă, plus înţelegerea profesorilor universitari faţă de aceşti studenţi tomnatici. Şi astfel, foştii ofiţeri de infanterie, jandarmi ş. a. deveneau licenţiaţI în drept, iar foştii ofiţeri de artilerie, geniu, aviaţie, marină se transformau în ingineri. Astfel a devenit în 1947-48 şi fostul slt. Marin Năstase (Titi) inginer.
Inginer Năstase Scatiu , necazuri, bucurii, succese! Inginer ca inginer, dar sărac, Marin Năstase primise o grea lovitură din partea regimului comunist chiar în trăsătura lui esenţială: aviditatea faţă de puterea banului. A început o viaţă precară, cu un salariu modest, în urma averii pierdute, căsătorit şi repede divorţat, avea de ce să se considere un visceral anticomunist şi antisovietic. Când discuta cu cei mai apropiaţi, sub impresia pierderilor suferite, devenea nervos, vânăt la faţă de ură şi profera cele mai grave acuzaţii împotriva comuniştilor locali şi sovietici.
În 1949, a cunoscut-o, întâmplător, pe aceea care îi va fi soţie până la moarte, domnişoara Elena Dragomirescu, din Bucureşti, fiica lui Gheorghe Dragomirescu, salariat la “Griviţa Roşie”, şi a Amaliei, născută Gush, de origine germană, din Bucovina. Elena Dragomirescu era forte frumoasă. S-au întâlnit-văzut-plăcut-iubit, căsătorindu-se în acelaşi an. Elena Năstase, fină, delicată, orăşeancă, nu cunoscuse muncile agricole, a fost repede transformată în mână de lucru, ea, sclavă, şi el, Titi, tiranul. Încă de la începutul căsătoriei s-a purtat abuziv; vara o ducea la Tărtăşeşti, la muncile casnice şi ale câmpului, să facă mămăligă într-un ceaun uriaş pentru lucrătorii zilieri ai pământurilor împărţite formal între rude, sub supravegherea de cerber a soacrei tuciurii, din cale-afară de rea. În 1950, la un an de la căsătorie, s-a născut primul copil, Adrian, alintat Ady de către părinţi. Apoi, după alţi doi ani. |n 1952 s-a născut sora lui, Dana.
Desigur, se ştie cât de greu se trăia în acei ani. O mamă cu doi copii mici nu putea obţine un serviciu, iar soţul, deşi inginer, primea un salariu care nu îi asigura o viaţă prosperă. Noroc cu ceva zarzavaturi şi alte alimente venite de la Tărtăşeşti. Iniţial, au locuit pe Colentina, în casa cumpărată de Năstase când activa ca ofiţer la Braşov, pe numele surorii sale, după legalizarea relaţiei tatălui său cu ţiganca Năstase, dar sora lui Marin a decedat, tânără şi nemăritată, după care proprietarul real a intrat în posesia imobilului. Comportarea lui ca soţ a fost mizerabilă. Dimineaţa, toată viaţa sa, lăsa o infimă sumă de bani pentru hrana din acea zi, încât copiii au crescut cu cartofi prăjiţi şi ciorbă de fasole. Frumoasa lui consoartă a purtat o haină de iarnă timp de 20 de ani, îmbrăcămintea ei fiind de-a dreptul sărăcăcioasă. Niciodată nu au intrat împreună la vreun restaurant sau spectacol. Chiar mai târziu, când a devenit cadru universitar la nou înfiinţatul Institut de Petrol şi Gaze Bucureşti, financiar sau material, nu s-a schimbat nimic în viaţa de familie, decât că Marin Năstase, care era fumător, a trecut de la ţigara “Carpaţi” la “Kent” şi a continuat să ia prânzul la cantina institutului, la “Coş“ sau la vreun restaurant întâmplător. Aproape a uitat că are o soţie, pe care o neglija total. Dacă aceasta încerca să-l mângâie cumva sau măcar să-l atingă, el o lovea. Foarte violentă această corcitură ţigănească, mereu irascibilă faţă de soţie. A lovit-o şi a bătut-o, de zeci de ori, pentru motive născute din firea lui agresivă. Când se enerva, mai din nimic, se îngălbenea şi tremura de furie. Rar, la câte 6 luni, ba chiar un an, îşi mai aducea aminte că trebuie să fie şi bărbatul soţiei sale. Atât! Ciudat! Niciodată Elena Năstase nu şi-a explicat de ce Titi al ei este aşa de rece cu ea şi de ce timpul liber şi-l petrece cu “prietenul” său bun, prezentat familiei ca un fost ofiţer, camarad şi amic de-al său. Întâmplător, odată, un cumnat, căutându-l la “prieten” acasă, l-a surprins pe Titi în pat cu amicul său bun, însă nimeni nu-şi putea închipui în naivitatea şi în necunoaşterea de atunci sau în lipsa de educaţie sexuală crasă că ar putea exista relaţii amoroase între bărbaţi. Deci Marin Năstase – Titi, zis Ţapu, de către unii cunoscuţi sau cunoscători, era… BISEXUAL.
Şi-a mai făcut un pas: a vândut casa din Colentina, s-a mutat cu chirie într-o locuinţă pe strada 7 Scaune şi şi-a cumpărat o maşină. Şi încă un pas: după puţini ani, s-a mutat iar într-un apartament confortabil, dintr-un bloc cu 4 etaje care, naţionalizat acum, aparţinu-se Fundaţiei “Elias”, bloc situat pe o stradă perpendiculară pe Calea Moşilor, foarte aproape de aceasta, cât şi de Piaţa Moşilor.
Fiul lui, Adrian, a urmat cursurile Liceului “Sfântul Sava” (devenit Nr.1) din Bucureşti şi a fost un elev mediocru în primele clase. Vacanţele de vară şi le petrecea la Tărtăşeşti, unde Marin Năstase îşi ducea întreaga familie, an de an. Acolo îl chema casa părintească, renovată şi mărită, acolo îi erau părinţii, unchii, mătuşile, verişorii. Doamna Elena Năstase muncea din greu, Ady zburda împreună cu alţi copii din sat, adică prietenii copilăriei sale: Toma Zaharia (devenit general în regimul Iliescu-Năstase); Gabriel Bivolaru (gangsterul deputat PDSR, care, împreună cu escroaca Mona de Frejes, originară din Bacău şi devenită cetăţean englez, au furat statului 2300 miliarde lei); Marin Bucur (noul proprietar de formă al faimosului restaurant CAPŞA, fost naţionalizat). Ady se juca voios cu prietenii lui, vară de vară, printre tot felul de nebunii copilăreşti, păşteau vitele împreună, furau fructe din livezile oamenilor şi toate celelalte. Când a ajuns mare om politic, Ady nu şi-a uitat prietenii: pe Toma Zaharia, poliţaiul corupt, care şi-a construit o vilă de miliarde la Tărtăşeşti l-a făcut general, mai marele poliţiştilor pe capitală; pe Marin Bucur, rudă cu familiile Năstase şi Zaharia, l-a folosit drept paravan la cumpărarea restaurantului CAPŞA. Această metodă de camuflare a proprietarului adevărat a utilizat-o şi Marin Năstase, folosindu-şi rudele când a divizat suprafaţa de teren agricol, stupii de albine şi oile cumpărate din biata lui soldă de sublocotenent, ca să nu fie trecut la “chiaburi”.
Metoda aceasta de camuflare a adevăratului proprietar va fi perfecţionată de Ady în cariera sa financiară şi politică. În cazul lui Grigore Bivolaru, când a fost descoperit ca “inginer financiar” păgubind statul cu 2300 miliarde lei şi a fost invitat la Procuratură, deşi era deputat PDSR, în opoziţie, Ady, prietenul din copilărie ajuns preşedinte de partid şi senator, a organizat la repezeală un marş la Procuratură, cu circa 40 de deputaţi şi senatori PDSR, unde a protestat, considerând actul ca persecuţie politică. După ani de tergiversări şi dispariţii de probe din dosare, în domnia bunului plac a lui Ady, Gabriel Bivolaru s-a ales cu o condamnare de 5 ani închisoare, în vreme ce un hoţ de găini primeşte 2 ani.
Ce naşte din pisică, tot şoareci mănâncă!
Anii au trecut în goana lor nebună, Ady a crescut şi a ajuns elev în cursul superior al aceluiaşi liceu, Nr.1, fost Colegiul Naţional “Sfântul Sava”. Viaţa familiei Năstase a mers în acelaşi fel până prin 1963-64, când Marin Năstase, anticomunistul convins şi antisovieticul şi mai convins, a hotărât să se înscrie în rândurile PCR, spunând celor apropiaţi chiar aşa: “Îmi dau seama că viitorul este al comunismului, mă înscriu în PCR şi la fel îmi voi înscrie şi copiii în partid”. Marin Năstase s-a ţinut de cuvânt, s-a înscris şi a devenit membru PCR. Din acel moment, viaţa lui şi a copiilor săi a luat o nouă direcţie, aceea a imposturii, deoarece el nu a urmărit decât avantajele materiale imediate, nici vorbă de vreo motivare ideologică!
Alesul Românilor pentru Preşedinţie!
Pe măsură ce creştea, Adrian (Ady) afişa evident caracteristicile rasei bunicii lui de la Tărtăşeşti: viclean şi hoţ ; în schimb, sora lui, Dana, semăna cu mama ei: blândă, naivă, chiar prostuţă. La 12 ani, Ady şi-a descoperit, subit, bucuria de a se juca la vărul său mai mic cu 6 ani, şi de aceea îl vizita aproape zilnic, după şcoală. Dar nu ca să se distreze altfel decât cu timbrele poştale din cele trei clasoare ale unchiului său. Şi astfel, zi de zi, cum apărea, după ce mătuşa sa îl trata cu sandvişuri, el cerea clasoarele cu timbre, “ca să se joace”. După câteva săptămâni, matuşa a observat că nu mai exista nici un timbru în cele trei clasoare. Aşa a început, cu furtişagul, să colectioneze mărci poştale. Şi, de atunci, i s-a dezvoltat dorinţa de a colecta, mai ales prin acaparare şi furt. Odată cu noua poziţie privilegiată a lui Marin Năstase (Titi), nu numai de membru de partid, cât şi de colaborator al securităţii, sunt indicii că şi Ady a fost, încă de pe atunci, din ultimele clase de liceu, “adoptat” de Securitate. Deodată a devenit elev fruntaş, iar atunci când la liceu venea vreo delegaţie de străini din ţările capitaliste, întotdeauna cuvântul de “bun-venit”, în limbile engleză sau franceză, era rostit de elevul Năstase M. Adrian.
Când era în ultima clasă de liceu, în revista “Magazin istoric” au apărut, sub semnătura lui, unele comunicări sau precizări privind evenimente ori conducători din istoria medievală a României, în special din zonele Banatului şi Transilvaniei. Unele comunicări erau inedite, rodul “cercetărilor” elevului Năstase M. Adrian, uneori precise puneri la punct. Probabil că atunci mulţi s-au mirat sau l-au lăudat pe autorul unor asemenea studii serioase, cu toată vârsta sa adolescentină. Nimeni însă nu a ştiut că de fapt contribuţia lui Adrian – elevul minune – nu era decât semnătura, căci autorul adevărat era “iubitul” lui, fostul profesor de istorie Ion D. Suciu, de la Universitatea din Bucureşti, epurat din cadrele universitare în 1946, condamnat politic de trei ori şi binecunoscut ca homosexual, dar şi ca un specialist în istoria medievală a Banatului şi Transilvaniei.
Aşchia nu sare departe de trunchi!
Legătura lor a fost de lungă durată, ba chiar au purtat şi verighete. Deşi Ionică Suciu era mult mai în vârstă, legătura a fost pasională, şi astfel a apărut şi această moştenire de la tatăl său – bisexualitatea. Într-o seară, Adrian a plecat, beat de amor şi de alcool, de la Suciu. Aproape de casă a cazut pe trotuar, poziţie în care l-a găsit taică-său. Acesta, în loc să reclame cazul la miliţie sau să-l confrunte pe Suciu, i-a dat doar un telefon, rugându-l să-i lase băiatul în pace. Ştia el ce ştia!
Adrian a intrat apoi la Facultatea de Drept şi, ca student, şi-a continuat viaţa sexuală dublă. Deseori, invita la el acasă studenţi negri, cu care se închidea în cameră, spunându-i mamei sale să nu-i deranjeze, că studiază. Şi biata mamă, în naivitatea femeilor generaţiilor trecute, nu avea decât cuvinte de laudă pentru fiul ei aşa de studios.
Încă de pe la 14-15 ani, Marin-tatăl l-a format pe Adrian prin “spălarea creierului”, în mod constructiv, spunându-i de o mie de ori că este superinteligent şi că va ajunge mare, dar că trebuie să se căsătorească cu o fată din înalta nomenclatură comunistă. Probabil că aşa sunau indicaţiile de sus. La rândul său, Marin a mai dat o lovitură importantă a vieţii sale – a încercat, mai întâi la Timişoara, să-şi ia un doctorat, dar nu a reuşit. Atunci a pus în mişcare toată mierea stupilor din Tărtăşeşti, pe care a vândut-o, alături de alte produse agricole şi – cu banii adunaţi, plus “o vorbă bună” de la “Secu” – şi-a luat titlul de doctor în “izotopi radioactivi”, la Bucureşti. Aşa că a devenit Doctor Inginer Marin Năstase, fără să ştie ceva despre izotopii radioactivi. Nu că i-ar fi fost foarte necesar acest titlu în cariera sa de cercetător ştiintific sau în cariera universitară – el habar n-avea de fizică atomică. A procurat doar o carte din străinătate, pe care a tradus-o. Titlul i-a trebuit să justifice că nu-i un oarecare ingineraş, ci un om de ştiinţă, adică un doctor-inginer sadea. Şi în această calitate a făcut, ulterior, parte din mai multe delegaţii de oameni de ştiinţă români, care au mers în străinătate, ca invitaţi la diferite ocazii. Iar Marin Titi Năstase participa ca “ochiul şi urechea” vigilentei Securităţi, fără teama ca un ditamai doctor-inginer să fie bănuit de turnător. A fost în delegaţii în Cehoslovacia, China, Franţa, Suedia (6 luni), şi alte ţări; ca rezultat al acestor plecări, situaţia familiei nu s-a schimbat cu nimic; banii primiţi pentru deplasări în străinătate, în valută, i-a cheltuit pentru sufletul său, pentru tabieturile sale: maşina, ţigările “Kent”, mesele la restaurant. Soţia, biata lui consoartă, a purtat acelaşi palton (făcut dintr-o manta militărească transformată şi vopsită) peste 20 de ani. Şi tot cartofii şi fasolea au fost hrana ei şI a copiilor. În toţi aceşti ani de urcuş vertiginos al semi-ţiganului Marin Năstase, el şi-a mai pregătit o lovitură de “imagine”, care i-a adus bani, glorie, grade militare succesive de rezervist (până la cel de general) şi a fost înmormântat, cu onoruri militare, la Cimitirul Ghencea-militar. Cum comuniştii au căutat cu insistentă să-şi aibă eroii lor antifascişti, Marin Năstase şi-a ticluit o poveste mincinoasă, pe care nimeni n-a verificat-o; dealtfel era şi greu de verificat, după aproape 40 de ani de la sfârşitul războiului. Basmul bulibaşei suna cam aşa: a fost odată, ca niciodată, în Braşov, şi se făcea că un tânăr ofiţer de antiaeriană, care şoma, din lipsă de activitate militară, rătăcea de unul singur, a doua zi imediat după 23 August 1944, pe una din străzile oraşului; deodată a apărut o coloană germană de camioane cu soldaţi şi armament, care se retrăgea de undeva, în confuzie şi mare grăbire. Comandantul coloanei, un ofiţer superior, văzând un chipeş ofiţer român, fost camarad de luptă (teoretic), a oprit coloana şi, politicos, l-a întrebat pe ofiţerul român, care s-a întâmplat să fie chiar Marin Năstase, care e direcţia spre vest, spre Cluj. Proastă inspiraţie a ofiţerului german, care, în loc să aleagă un locuitor al Braşovului, oraş care avea pe atunci o bună populatie săsească, l-a preferat pe ofiţerul român ce nutrea în ascuns sentimente de ură faţă de fascişti şi de mare admiraţie faţă de armata şi poporul rus “libertate ne-a adus”. Ca urmare, ofiţerul român i-a indicat o direcţie contrarie, care mergea spre Moldova, şi care ducea, de altfel, spre o fundătură, drum bine ştiut de bulibaşa artileristă. Deci coloana germană a plecat în direcţia indicată de ofiţerul Năstase şi s-a înfundat undeva, unde a fost pe de-a-ntregul capturată de Armata Roşie, biruitoare.
Prin anii 80, după această poveste, s-a turnat un film, inspirat din lupta contra fascismului. Năstase a fost consilierul regizorului şi a încasat nu numai onorariul pentru munca sa, dar şi o primă suplimentară şi decoraţii. Nimeni nu s-a întrebat în anii turnării acestui film fantezist dacă sublocotenentul Năstase chiar a săvârşit asemenea faptă şi, dacă a făcut-o, atunci de ce în anul 1946 totuşi a fost epurat din armată – fiind în asemenea grad devotat de timpuriu partidului şi comunismului – sau, dacă a făptuit acest lucru, de ce l-a ţinut secret circa 40 de ani? Sfânta impostură! În acei ani s-a considerat el oare curat ca lacrima faţă de partid şi devotat instituţiei cu care colabora? Într-adevăr, a avut grija ca, după izgonirea Regelui, în 1947, să arunce în Dâmboviţa sabia pe care a primit-o în 1942 din mâna Regelui, şi cu asta a considerat că nu a mai ascuns nimic tovarăşilor, nici măcar averea de la Tărtăşeşti.
După terminarea Facultăţii de Drept şi obţinerea licenţei, Adrian Năstase (Ady) a lucrat undeva, la Preşedinţia Consiliului de Miniştri, repartizat… ştiţi de cine. Dar a mai deţinut o funcţie: a fost cooptat ca membru al Asociaţiei de Strângere a Relaţiilor cu Străinătatea, respectiv al Asociaţiei de Prietenie Româno-Americană, Româno-Engleză, Româno-Franceză, etc., etc. Astfel, el avea avantajul privilegiat al pătrunderii fără frică (în misiune) în ambasadele acelor ţări, cu ocazia sărbătorilor lor naţionale sau la alte manifestări social-culturale. Acolo se bucura de dublu avantaj, datorită pătrunderii şi cunoştinţelor sale în limbile engleză şi franceză, învăţate cu meditatori, avea posibilitatea să vâneze victime, atât pentru securitate cât şi pentru el. Atunci el a lucrat pentru DIE, serviciul străinilor în trecere prin teritoriul român, adică pe un american, de exemplu, îl cunoştea la Ambasada SUA, unde Ady era invitat cu ocazia sărbătoririi Independenţei SUA, 4 Iulie. Adrian, amabil şi serviabil, americanul, fericit că a întâlnit un localnic cu care se putea înţelege. Adrian îl invita la Operă, la Athenée Palace, şi în alte locuri frumoase, pentru ca, în acest fel, sub masca amiciţiei, să afle scopul precis al vizitei americanului la Bucureşti; putea constata orice din întrebările puse, ce-l interesa. Afla dacă intenţiona să întâlnească o anumită persoană, cetăţean român şi, în acelaşI timp, găsea şi partenere ori parteneri pentru relaţiile sale bisexuale. La un moment dat, s-a pricopsit cu o suedeză, pe care chiar a găzduit-o acasă, în familie; cum putea oare mama lui, în această situaţie, să-l bănuiască pe Adişor al ei că făcea ceva împotriva firii, mai ales că ea nu statea decât acasă şi cunoştea doar drumul spre piaţă. Nu avea prietene, nimeni nu o vizita. Relaţiile cu familia ei erau rupte, la cererea soţului, ca fiind neconforme cu noua lui linie de impostor-colaboraţionist.
Tot pe la ambasade, la cea a Franţei de data aceasta, a cunoscut un francez distins, partener homosexual, care l-a invitat la Paris (individul fiind o personalitate), aşa că Adişor, pe post de fetiţă, a primit imediat paşaportul şi a plecat pe malurile Senei, unde a avut o “lună de miere” de toată frumuseţea; franţuzul amorezat l-a plimbat prin toată Franţa şi l-a făcut pe deplin fericit. Întors în ţară, el a intrat într-o altă aventură, de data asta ca băiat. La Ambasada USA a întâlnit o tânără naivă, americancă, ai cărei părinţi, evrei, părăsiseră România în 1951, stabilindu-se la New York, unde tatăl profesa medicina. Tânăra, studentă, pregătea o lucrare despre România, iar Ady s-a oferit imediat să o ajute, fapt pentru care a găzduit-o mai multe luni şi cu care a întreţinut nu numai relaţii sexuale normale, dar a şi întocmit planuri serioase de căsătorie. Pe vremea aceea, Adrian Năstase nu nutrea încă dorinţe de a fi conducător al României, i-ar fi plăcut să trăiască în America, sub capitalişti. Tânăra newyorkeză era atât de prostuţă încât a citit notele informative despre ea, făcute de iubitul ei, care, din neglijenţă, le-a uitat în cameră. Când l-a întrebat despre ele, el a liniştit-o că aşa trebuie procedat prin lege când găzduieşti cetăţeni străini şi a convins-o să nu se alarmeze. Între timp, fata s-a îndrăgostit cu adevărat de el, dar tatăl ei a aflat motivul prelungitei sale şederi în ţară şi cine este cel care voia să-i fie ginere, şi şi-a chemat fata urgent la New York, i-a spus totul şi a trimis-o în Franţa, la studii, aşa că ţesătura lui Ady s-a destrămat. Ea a apucat să-i comunice ceea ce ştia tatăl ei. Reacţia imediată a lui Adrian faţă de un prieten a fost: “De unde ştie el? A fost la c… meu?”.
Probabil că au mai apărut şi alte asemenea “iubiri”. Iar despre cei descusuţi informativ se va afla doar dacă vreodată vor fi date publicităţii dosarele şi dacă vor mai exista aceste dosare ale lui Năstase (de activitate asiduă în cadrul DIE şi ale procesului Suciu).
Când, cu câţiva ani în urmă, a izbucnit scandalul Priboi, presa întreagă a înregistrat acţiunile furioase de apărare a lui Priboi de către primul ministru al României, Adrian Năstase. Ce legătură poate fi (că de rudenie nu este) între un pretins intelectual de rasă, doctor în drept, profesor universitar şi un ofiţer torţionar, dovedit semidoct şi semianalfabet original, recrutat din drojdia societăţii şi instruit în şcolile poliţiei politice, unde a învăţat ura de clasă, ura de oameni, deci o brută? Priboi i-a botezat lui Năstase primul copil. Priboi a fost ridicat de Năstase în ritmul urcuşului său politic: purtător de cuvânt, deputat PSD, consilier personal. Şi nimeni nu s-a întrebat de ce Năstase urăşte ideea deconspirării securităţii şi s-a opus cu vehemenţă ca dosarul lui Priboi să fie făcut public. Explicaţia este simplă: Priboi a fost legătura lui Năstase cu Securitatea, a fost îndrumătorul lui. Dacă Priboi este descoperit şi, eventual, adus în faţa justiţiei, atunci el va vorbi şi de Adrian Năstase şi de colaborarea lor. Or, în acest caz, urmează prăbuşirea de pe înaltul soclu pe care şi l-a construit.
Presa din ţară a anunţat că la examenul de bacalaureat părinţii au fost de acord să se facă publice rezultatele obţinute de elevi, cu o singură excepţie: părinţii elevului Andrei A. Năstase (Adrian şi Dana) de la Liceul “Jean Monet”. Iniţial s-ar putea aprecia modestia şi dorinţa de a păstra un secret familial. Dar n-a fost să fie aşa! La finalul examenului de bacalaureat s-a anunţat, de data asta, că odrasla premierului a obţinut cea mai mare notă şi pe liceu, şi pe Bucureşti. Şi atunci unde ar fi modestia? Faptul a reamintit celor ce cunosc amănuntele o altă asemenea situaţie, petrecută cu câteva decade înainte, dar cu alţi actori pe scenă. Dana, sora lui Adrian, a dat examen de admitere la Facultatea de Filologie (secţia engleză) şi a căzut la examen, fapt pentru care plângea acasă în hohote, cu toate consolările mamei sale. Tatăl, Marin Năstase, nu era acasă. Când a venit, el şi-a găsit fiica în lacrimi. A aflat cauza, şi-a îmbrăcat pardesiul imediat şi a ieşit în răcoarea serii de toamnă. După o oră s-a întors, şi vesel i-a spus fetei: ai reuşit! A doua zi, pe listele celor reuşiţi la admiterea la limba engleză a apărut şi numele Năstase M. Dana. Este de bănuit că tăticul a făcut un târg acolo unde s-a dus, fiindcă la absolvirea facultăţii Dana nu a fost angajată ca profesoară, ci ca salariată a unei firme de comerţ exterior. Or, se ştie de cine aparţineau Comerţul Exterior, Externele, Turismul, ş.a. Dana a fost trimisă imediat în Siria, apoi în Norvegia şi Olanda (în coasta NATO). După 1989, a avut servicii numai în contact cu străinii, la Sofitel, Soros şi la mulţi alţii, la fel de importanţi. Aşa că istoria s-a repetat, între două examene: tatăl a avut timpul necesar să aranjeze ca fiul său să cunoască subiectele (sau altă metodă) pentru evitarea oricărei surprize.”
Originile tiganesti ale lui Adrian Nastase si orgiile sale homosexuale – PARTEA II
postate pe 23 Apr 2010 la 3:02am
Curentul International.
Scris prin 2004 de Aurel Sergiu Marinescu (odihneasca-se in pace), un unchi al lui Adrian Nastase. Articolul vine sa descrie cu un exponential lux de amanunte, viata picanta, originile de tigan, orgiile gay, prefacatoria, parvenitismul sau simtul furtului la Adrian Nastase, inca din anii de pruncie!
Alte câteva...eşecuri! Au urmat o serie de evenimente care, analizate acum, după scurgerea timpului, apar nu tocmai plăcute familiei Năstase “Scatiu”. Cu tot doctoratul în izotopi radioactivi, cu toată practica de asistent la Institutul de Petrol şi Gaze, pentru a fi păstrat în Bucureşti (la mutarea din capitală a acestui institut) sau din alte raţiuni, dr. ing. Năstase a fost trimis pe postul de director al învăţământului profesional din Ministerul Învătământului, un post de birocrat, care ar fi putut fi obţinut de oricare alt inginer, nu de un doctor inginer “specialist” în izotopi radioactivi, deci nu un post de mare prestigiu ca profesor universitar.
Prin 1973-1974, prof. dr. ing. a avut din nou o “problemă” cu fiul său, care şi-a continuat vechea relaţie cu I. D. Suciu. De data asta, acest viciat mergea cu Adişor la porţile fabricilor şi, cu tehnica specifică tuturor corupătorilor, ademenea tineri muncitori, atraşi şi de titlul său de fost profesor. La aceste racolări a participat şi acela care, peste ani, avea să pretindă să conducă România şi pe care, din laşitate, chiar şi fostul rege l-a declarat cea mai importantă persoană a anului 2003. Tinerii racolaţi, aduşi în casa lui Suciu, se întreceau în beţii şi orgii, printre partide de sex şi perversiuni sexuale. Cum a aflat Miliţia, rămâne (încă) o mare enigmă. S-o fi lăudat vreunul dintre tinerei? Vecinii au raportat activităţi suspecte sectoristului? Sau Suciu era deja cunoscut secţiei de Moravuri? Cert este că miliţienii au a căzut în mijlocul unui asemenea dezmăţ, după ce înainte, de pe o scară a unei maşini de pompieri, se fotografiase pe fereastră totul. A urmat ancheta, în care vinovaţii principali erau I. D. Suciu şi Adrian Năstase, ca racolatori şi corupători. Până în seara procesului, aşa s-a ştiut, dar a doua zi a urmat bomba: acuzat – Ion D. Suciu, martor al acuzării – Adrian Năstase!
I.D. Suciu, pentru inversiuni sexuale şi corupere a unor bravi fii ai clasei muncitoare, a fost condamnat la 8 ani. După executarea pedepsei, au urmat alţi 6 ani deportare în Bărăgan, Suciu fiind considerat un pericol social. Îngerul păzitor, fie el Priboi sau altul, l-a făcut pe Adrian Năstase curat ca lacrima, într-un proces cu uşile închise, deci fără public, cu numai ceva “lucrători” de miliţie şi securitate, proces ţinut prin 1973. Dar şi “favoritul zeilor” Năstase a avut cumva de suferit. În mod discret, el a fost scos de la Preşedinţia Consiliului de Miniştri şi expediat ca cercetător la Institutul de Drept Penal. Toată această întâmplare a constituit un semnal de alarmă pentru Marin Năstase tatăl. Şi, în liniştea nopţii, a plănuit să-l căsătorească pe Adrian, să-i dea o identitate socială nouă, nimeni nemaiputându-l acuza de “invers”, sperând în acelaşi timp să-i găsească o viitoare soţie tot aşa de naivă şi necunoscătoare cum îşi alesese el. Problema era însă mai complicată, deoarece, conform dorinţei tată-fiu, viitoarea doamnă Adrian Năstase mai trebuia să fie şi fiică de nomenclaturist, care să pună umărul şi la prestigiul familiei şi la ridicarea politică a progeniturii ţigăneşti, Adrian Năstase.
Norocul i-a zâmbit din nou lui Marin Năstase. La Direcţia învăţământului profesional, pe care o conducea, se afla, ca şefă de cadre, soţia fostului ministru de Externe, comunistul ilegalist Grigore Preoteasa, mort în accidentul de avion din 1957 de la Moscova. Tovarăşa Preoteasa avea o fiică, studentă la filologie, în anul 3 sau 4, la Universitatea Bucureşti. Marin Năstase, directorul, a făcut pe peţitoarea, a convins-o pe tovarăşa să-şi mărite fata, el fiind “motorul” care a reuşit să-şi însoare/mărite băiatul, desigur, păstrând secretul despre fiul său, păstrându-l până la moarte şi faţă de soţia sa care, dacă l-ar fi cunoscut, şi-ar fi explicat mai bine propria ei viaţă conjugală.
Sforile au fost trase, tinerii se zice că s-au plăcut, se zice că s-au şi iubit chiar, oricum, căsătoria lui Adrian cu domnişoara/tovarăşa Preoteasa-fiică s-a aranjat. De toate sforăriile tatălui său, Adrian s-a ţinut departe, dar s-a conformat, ca fiu ascultător. Şi, cum ambele familii erau “comuniste”, s-a aranjat numai căsătoria civilă, nu şi cea religioasă. Pe vremea aceea, Adrian nu ştia să-şi facă nici semnul Crucii, nu frecventa bisericile la slujbele religioase, aşa cum o va face peste 30 de ani.
Căsătoria civilă a avut loc la Primăria din Piaţa Amzei, în prezenţa unei echipe de ţărani secui (tov. Preoteasa-mama era unguroaică, din secuime), îmbrăcaţi în hainele lor de la ţară tradiţionale şi a altor câtorva persoane, selecţionate cu grijă de Marin (Titi) Năstase, din partea familiei lui: doar fratele său cu soţia, iar din partea Elenei Dragomirescu-Năstase (mama ginerelui), doar o soră cu soţul. După încheierea ceremoniei şi oferirea unei cupe de şampanie cu biscuiţi, a urmat un prânz, la “Coş”, dar socrul, Marin, s-a îngrijit să elimine dintre invitaţii prezenţi la Starea Civilă pe fratele său cu soţia (fost comerciant, naţionalizat în anul 1948) şi pe sora bună a mamei-soacre a lui Adrian, cu soţul, fost deţinut politic, deşi ar mai fi avut trei fraţi şi părinţii în Bucureşti, nechemaţi, pentru a nu da explicatii tov. Preoteasa despre aceşti “duşmani de clasă” pe care îi invitase (doar ca decor) la ceremonia căsătoriei, unde nu atrăseseră atenţia nimănui.
A doua zi după căsătoria civilă, Adrian Năstase s-a mutat să locuiască în casa tov. Preoteasa, din Parcul Primăverii, îndeplinindu-se dorinţa combinată (a tatălui său şi a lui) de a deveni soţ de fiică de nomenclaturist. Totul dovedea că planurile lui Marin-tatăl s-au realizat şi că mergeau pe drumul dorit de el. Dar n-a fost să fie aşa! După câteva zile de om căsătorit cu o tânără frumoasă, atractvă şi foarte simpatică, într-o seară, pe la orele 11, cineva a sunat la uşa familiei Năstase. La întrebarea doamnei Năstase “cine este?” a răspuns fiul Ady. A urmat un dialog scurt:
“Ce s-a întâmplat, Adişor, mamă?!” Răspunsul: “Mamă, dacă nu mă primeşti în casă, lasă-mă să dorm în hol, nu vreau să mă mai întorc la ea!”.
Şi mama a mai întrebat apoi: “De ce, mamă, este o fată bună, frumoasă?” Răspunsul a fost: “Eu vreau să studiez, să citesc, şi ea mă solicită prea mult!”
A doua zi, tov. ministru Preoteasa a vizitat, cu mare scandal, familia Năstase, spunându-le, fără alte explicaţii inutile, că, în noaptea anterioară, Adrian şi-a părăsit tânăra soţie, sărind pe fereastră, bineînţeles fără ştirea cuiva din casă.
Au continuat discuţiile “între patru ochi”, între Marin (Titi) tatăl şi tov. Preoteasa – mama tinerei doamne Năstase. Nu vom şti niciodată dacă tăticul lui Adişor i-a dezvăluit mamei “victimei” devierea sexuală a fiului. Nu s-a putut gândi că Adişor al ei îşi va schimba “gusturile amoroase” atât de repede. A urmat apoi divorţul. Ceva mai târziu, fiica tov. Preoteasa s-a recăsătorit. Adrian şi-a continuat viaţa lui de burlac, cu aventurile, bucuriile, necazurile şi, mai ales, cu mari succese profesionale, fiind sprijinit, desigur, de “îngerul cu epoleţi”, păzitorul grijuliu, şi ajutat, bineînţeles, pentru randamentul lui.
Ascensiunea spre puterea supremă, bazată pe minciună sau eludarea adevărulu! Ca elev şi student, Adrian Năstase a fost întotdeauna scutit de muncile agricole “voluntare” ori “patriotice”, în timp ce colegii lui erau obligaţi să presteze acele servicii, neplătite, pentru “edificarea societăţii comuniste”. În acele perioade ale anului, el se ocupa cu studiul intens al limbilor franceză, rusă şi engleză. Îngerul lui păzitor, Priboi, veghea asupra lui, îl proteja şi avea, de atunci, de timpuriu, planuri mari cu Năstase. După licenţa în drept şi episodul I. D. Suciu (descris în partea a doua a acestei serii de articole), a lucrat ca cercetător la Institutul de Studii de Drept Penal, vreme de 17 ani. În declaraţiile sale încep confuziile: afirmă (ca să-şi justifice cariera viitoare de diplomat), că de fapt a lucrat la Departamentul de Drept Internaţional, care, pe atunci (institutul) aparţinea de Academie, fără să numească anume care dintre ele: Academia Română? Academia Comercială? În realitate, el evită să declare ziariştilor că această Academie se numea Ştefan Gheorghiu şi aparţinea nemijlocit de PCR. Acolo a obţinut un doctorat în Drept Internaţional.
Necazuri şi bucurii în „fami(g)lia” Năstase! Din punct de vedere financiar, Marin şi Adrian Năstase au prosperat. În primul rând, şi-au cumpărat locuinţă la aceeaşi adresă: tatăl – un apartament; fiul – o garsonieră în Str. Naum Romniceanu, nr. 2, bloc 5, et.3, apt. 13 (şi la etajul I), Bucureşti. Este o stradă perpendiculară pe Dorobanţi, pe partea dreaptă, în sensul spre Arcul de Triumf, circa 400 m. de Dorobanţi. Dintr-o cerere făcută de Adrian Năstase, la 23 iunie 1988, către tov. ministru Ana Mureşan, reiese că susnumitul locuia în str. Jean Texier nr. 4 şi că încă de pe de atunci era nomenclaturist: “Subsemnatul dr. Adrian Năstase, cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări Juridice, vice-preşedinte al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale (ADIRI), domiciliat în Bucureşti, Str. Jean Texier nr. 4, sector 1, telefon 79.39.26., vă rog să binevoiţi a-mi aproba cumpărarea cu prioritate şi cu plata integrală a unui autoturism TRABANT 601 (limuzină). Acest autoturism mi-ar fi deosebit de util pentru numeroasele deplasări pe care le presupun activităţile ce le desfăşor în cadrul ADIRI, (ca preşedinte al Secţiei de Drept Internaţional) în cadrul Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice (Ştefan Gheorghiu, nu?) a Universităţii din Bucureşti, ca lector al CC al PCR, ca membru al Consiliului Juridic al MAE, ca secretar de redacţie al publicaţiei ‘Revue roumaine des sciences sociales, serie de sciences juridiques’ etc.” (ce o însemna oare acest etc?). În urma acestei intervenţii, putem trage câteva concluzii: A. În acele vremuri, “visul” lui A. Năstase – Scatiu’ nu era un Mercedes, BMW sau Rolls, echipate cu girofar, nici măcar o Dacie, ci un amărât de Trabant; C. Cererea demontează una din marile minciuni ale lui Adrain Năstase care, atunci când şi-a prezentat guvernul în faţa parlamentului, a debitat-o aşa cum manipulează poporul român, bătându-şi joc de inteligenţa românilor. Acest Năstase a declarat atunci că “nu a făcut parte din nomenclatură”. Or, cu activităţi la Academia partidului (“Ştefan Gheorghiu”) şi lector al CC al PCR mai poate exista îndoială că nu a fost în nomenclatorul CC al PCR? C. În sfârşit, pe cererea sa pentru Trabant, în colţul din dreapta găsim următoarele rânduri: “Tovarăşă ministru Ana Mureşan, vă rog respectuos să binevoiţi a aproba această cerere, Ambasador A. Miculescu” (Angelo Miculescu-nota autorului). Demn de reţinut este că, în acel moment, Adrian Năstase, vânătorul de mireasă nomenclaturistă, care îşi încercase norocul şi ca să devină ginerele lui Nicolae Ceauşescu (curtând-o pe Zoe), găsise în fine partida râvnită, fiica nomenclaturistului Angelo Romeo Constantin Miculescu. Şi iată-l căsătorit cu Daniela (Dana) Miculescu, locuind la o nouă adresă. Sistemul “intervenţiilor şi pilelor” socrului începuse să funcţioneze pentru el. După prima încercare nereuşită de a fi şi soţ, ambiţiosul Adrian Năstase-Scatiu’ nu şi-a pierdut speranţa de parvenire pe cale matrimonială; învârtindu-se la ceaiurile şi petrecerile date de fiii şi fiicele aristocraţiei nomenclaturiste – cum de altfel proceda de mulţi ani – acolo a întâlnit-o pe fiica ministrului Agriculturii şi Industriei Alimentare, fost ambasador în China, membru CPEx, Angelo Miculescu. Şi căsătoria s-a aranjat în mod foarte precipitat.
Supărarea care pândea! Dana Maria Năstase, sora lui Adrian, în cele din urmă, s-a îndrăgostit. Mare dragoste mare, planuri de nuntă spectaculoase în care scop viitorul ginere, cu garanţia viitorului socru, viitorului cumnat şi viitoarei soţii – toţi colaboratori apreciaţi ai Securităţii – a obţinut paşaport să meargă în R.F. Germania, pentru cumpărături de nuntă. Nu cunoaştem încă cine a avut această idee nefericită, deoarece atât de îndrăgostitul ginere, odată ajuns în Germania, a uitat de nuntă, de mireasă şi a rămas acolo, cerând azil politic. Evenimentul s-a petrecut în anii lumină ai lui Ceauşescu. Durerea şi ruşinea celei care trebuia să fie mireasă, devenită oaie neagră a familiei, au afectat cu putere de cutremur pe toţi cei din jur, la care s-a adăugat, desigur, suspiciunea, dezaprobarea şi probabil neîncrederea periculoasă a Securităţii. Îngerul Priboi a reparat cumva prejudiciile apărute. După un timp, Dana Maria Năstase, sora lui Ady, s-a consolat în mai multe braţe, ca să se oprească în ale unuia pe nume Barb, cu care s-a căsătorit şi au avut o fiică. După care, la câţiva ani, au divorţat şi, după cum ştim, a rămas singură, cu toate încercările reunite ale ei şi ale fratelui ei de a găsi un soţ, bineînţeles un “miliardar de carton”. Asta nu înseamnă că duce o viaţă de abstinenţă. Din contra!
Pentru a ilustra încă şi mai bine profilul moral al lui Marin Năstase (tatăl), redăm un episod din activitatea lui împotriva chiar a membrilor familiei sale prin alianţă (căsătorie). Soţia lui Marin Năstase are patru fraţi în Bucureşti (în acele timpuri tulburi) din care unul, cel mai mare, fost arhitect – deci, cumnatul lui Marin Năstase. Acest arhitect, în anii studenţiei sale, prin ‘50, a fost arestat de Securitate pentru că în sala de cursuri s-a găsit scrisă o lozincă anticomunistă. Cu el au mai fost arestaţi câteva zeci de studenţi. După câteva luni întregi de anchete sălbatice, bătăi şi toată gama de schingiuiri, la Uranus, a fost pus în libertate, anchetatorii găsindu-l nevinovat. Probabil că ei “descoperiseră” făptaşul printre studenţii arestaţi. Ajuns arhitect, s-a dovedit a fi un profesionist de certă valoare; a condus un atelier de 12 arhitecţi şi proiectanţi; a proiectat laminorul de la Galaţi, din Tulcea şi alte obiective industriale importante şi, deşi era atât de priceput şi apreciat, nu putea fi numit oficial şef de atelier, deoarece nu era membru PCR, salariul fiind mai mic, funcţia echivalând cu aceea de şef de atelier. Trebuia să se înscrie în PCR şi, pe motiv de salariu, şi a întocmit o cere în acest sens, de admitere în rândurile partidului. Pentru referinţe, cum se cerea, a indicat câţiva cunoscuţi, printre care şi pe cumnatul său, Marin (Titi) Năstase. Această acţiune s-a petrecut prin anii ‘80, adică la circa 25 de ani de la arestarea sa ca total nevinovat. Cererea de primire în PCR i-a fost respinsă şi, după cum a aflat ulterior, cumnatul lui, Marin-Titi Năstase, a dat cele mai dezastruoase referinţe despre el; niciodată însă nu a aflat ce a putut inventa acel balaoacheş atât de grav, numai ca să demonstreze partidului loialitatea sa şi credinţa peceristă, demascându-şi chiar şi familia.
Încă o afacere murdară, dar nu şi ultima! Dar cea mai perfidă faptă făcută sub îndrumarea lui Marin Năstase şi finalizată de fiul său, Adrian, care mai demonstrează şi cât credeau aceşti oportunişti în permanenţa regimului comunist, a fost acapararea prin viclenie a vilei naţionalizate din strada Aviator Petre Creţu nr. 60, nu departe de Biserica “Caşin”.
Această vilă, aflată într-unul din cele mai selecte cartiere, a aparţinut de fapt şi de drept familiei Mihai şi Elena Ciolan, posesorii actului de vânzare-cumpărare al terenului de 576 m.p. Nr. 32570/14 noiembrie 1930. Mihai Ciolan a fost un strălucit inginer, cu studii la Charlottenburg, în Germania, iar soţia sa, casnică. Mulţi ani, până la instaurarea comunismului, a ocupat funcţia de director al tracţiunii CFR. Ei au construit pe acest teren o vilă (subsol+parter+etaj) de circa 450 m.p. locuibili. În mod abuziv, în 1950, imobilul a fost naţionalizat, prin Decretul nr. 92/1950. Foştilor proprietari li s-a permis să locuiască în două camere din fosta lor casă. N-ar fi inutil să mai afirmăm că era singura lor proprietate imobilă, considerată “construită pentru a fi exploatată”, iar inginerul specialist M. Ciolan dat afară din serviciu de la CFR a cunoscut apoi tot felul de privaţiuni, persecuţii, trăind din vânzarea bunurilor diferite, ca mobilă ş.a. Statul-proprietar a închiriat restul de spaţiu locuibil.
Familia Ciolan nu a avut copii. După câţiva ani, Mihai Ciolan a murit. El nu a avut alte rude decât pe fratele său, Antonin Ciolan, dirijor, compozitor şi profesor la Cluj, care nici el nu a avut copii. Şi Antonin Ciolan şi soţia sa, au decedat la puţină vreme de la moartea fratelui şi cumnatului lor. Elena Ciolan a avut însă un frate în Bucureşti, părinte a 5 copii, 3 fete şi 2 băieţi. Cea mai mare dintre fete s-a întâmplat să fie Elena Dragomirescu, cea care, din 1949, devenise soţia lui Marin Năstase-Titi (zis şi Ţapu în familie). Datorită lipsurilor şi mizeriei, sănătatea Elenei Ciolan s-a deteriorat în decursul anilor şi senilitatea i-a avansat. Aflată în incapacitate mintală totală, nepoata Elena Năstase, dirijată de soţul ei, o izolează pe mătuşă de vecini, prieteni de-o viaţă, de restul familiei şi, în 1989, o pune pe mătuşa senilă, deci inconştientă, să semneze un tesatament prin care o lasă pe nepoata sa, Elena Năstase, moştenitoare universală a proprietarei. Astfel, sub îndemnul soţului – vicleanul şi atavicul bolnav de avere Marin Năstase – soţia lui devine proprietara unei vile naţionalizate de regimul comunist, în regimul comunist.
La 5 mai 1990, Elena Ciolan a decedat, în vârstă de 92 de ani. Nepoata Elena Năstase şi soţul au ţinut în secret decesul ei, ocupându-se de procedurile funerare, ieftin şi rapid, prin incinerare la Crematoriul “Cenuşa”. Nici un alt nepot dintre ceilalţi 4 ai Elenei Ciolan nu a ştiut nimic, nici măcar despre dispariţia ei pământească. Desigur, este o faptă imorală, condamnabilă şi nedemnă aceea de a profita în defavoarea celorlalţi fraţi ai Elenei Năstase, fostă Dragomirescu, care şi ei ar fi avut, din punct de vedere juridic, acelaşi drept de moştenire. Dar acesta este stilul de a face avere şI “a lua cu japca” al tatălui Marin şi fiului Adrian Năstase-Scatiu’. Testamentul semnat de bătrâna în incapacitate mintală are data autentificării Nr. 12008/12/10/1989. Noua proprietară, Elena Năstase, obţine un certificat de moştenitor, cu Nr.1240 din 7 august 1990. După 4 ani, conform strategiei celor doi mari rechini, tată şi fiu, Marin şi Adrian Năstase, proprietara de drept (de fapt, proprietar Adişor), dă statul în judecată, revendicând vila (dosar civil cu Nr. 3706/1994). Judecătoria Sectorului I, într-un mod nemaiîntâlnit de rapid (doar solicitanta era mama fostului ministru de Externe şi Preşedinte al Camerei Deputaţilor) pune în posesiune, prin sentinţa civilă Nr. 3842 din 14 aprilie 1994 pe Elena Năstase, cu drept de recurs în 15 zile şi, bineînţeles, ICRAL nu a făcut recurs. Şi astfel, clanul năstăşeştilor lacomi a acaparat vila.
Este de remarcat faptul că, după hotărârea judecătorească având la bază testamentul autentificat 12008/12/10/89, în 1997 întreg dosarul nr.3706/1994 nu era de găsit la arhiva judecătoriei – testamentul a dispărut. Se pune întrebarea firească: nu cumva şi semnătura de pe testament a fost în fals? Şi ştiind că şi de la o altă judecătorie a dispărut de mult dosarul procesului I.D. Suciu/A. Năstase, putem concluziona cine a fost autorul sustragerilor în scopul de a dispărea orice urmă!” Preluat de pe „Curentul Internaţional” şi adaptat (rescris), de Ş.D.Afrimescu
P.S.-Acesta-i omul, care în 2004, a fost la un pas de-a ne fi preşedinte. Despre cum a avut de gand să opţină Preşedinţia Romaniei, într-o altă relatare, care se numeşte „Năstase- preşedinte?!”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)