Cadril politic soldat cu o ruptură amânată a coaliţiei!
În timp ce Executivul Boc în integralitatea lui, primeşte din partea Consiliului Europei (C.E.), cea mai mică notă acordată guvenelor statelor member UE, adică 1,3 (unu virgulă trei), iar România se află pe penultimul loc la investiţii străine, circul din coaliţie nu mai conteneşte. O scurtă trecere în evistă a certurilor din sânul “struţo-cămilei” PSD-isto-PDL-istă aduce credem lămuriri suficiente. Primele certuri au apărut în coaliţie chiar în timpul distribuirii mandatelor de miniştri, de secretari de stat, de şefi de agenţii, de preşedinţi şi vicepreşedinţi de camere parlamentare şi pâna la portarii instituţiilor administrate de “militanţii” celor două partide. A urmat cearta pe postul vicepremier şi ministru al Internelor, când în mai puţin de 45 de zile au fost schimbaţi trei titulari. Coaliţia a continuat cu cearta pe Codurile Justiţiei. Şi lista poate continua. Cert este că, odată cu apropierea termenului alegerilor prezidenţiale certurile au cunoscut o dinamică aparte. La fel de adevărat este şi faptul că aproape toţi miniştri celor două partide au gafat, a-şi zice, în egală măsură, în gestionarea actului de guvernăre. Pe de-altă parte, PSD şi-a dorit extrem de mult minsterul internelor şi postul de vicepremier, aceasta în condiţiile în care PSD deţine postul de director al SRI, iar postul de director SIE este ocupat de un PNL-ist. Cu toate acestea şi de data aceasta criza de la Bucureşti a fost declanşată tot de titularul aceluiaşi minister de Interne, în urma unei declaraţii, cel puţin hazardată, făcută de către Dan Nica: “Toate autocarele româneşti au fost închiriate pentru ziua alegerilor”, ceea ce a echivalat cu fraudarea alegerilor de către PDL prin turism electoral. Nica a fost apoi chemat de premier pentru explicaţii. Declaraţia lui Nica s-a dovedit însă hazardată, întrucât mai mulţi ministri PDL printre care cel al transporturilor şi premirerul l-au contrazis. Ceea ce a urmat a fost revocarea lui Dan Nica din cele două funcţii. Gest, care a declanşat criza politică de la Bucureşti, Marţi, au început ultimatumurile, încheiate cu o rundă de consultări la Cotroceni între şeful statului şi preşedinţii PSD şi PDL. La sfârşit Traian Băsescu a declarat că a propus celor doi lideri două variante de şef la Interne şi vipremier: 1)-desemnarea în locul lui Nica a unui titular la interne neutru, din punct de vedere politic şi 2) sau a unui ministru al Internelor racolat din rândurile opoziţiei. PSD, prin Mircea Geoană a susţinut la consultări că, Nica şi cele două funcţii deţinute nu sunt negociabile. Băsescu a preferat să nu semneze totuşi cererea premierului de revocare a lui Dan Nica şi numirea interimară a lui Vasile Blaga, invitând cele două partiede la meditaţie şi “împăcăciune”! Prin urmare, deznodământul se amână. Potrivit presei naţionale, întregul circ de la Bucureşti a fost încă o “fumigenă” a Cotroceniului, în urma căreea, cel care a punctat la capitolul imagine a fost tot preşedintele în exerciţiu Traian Băsescu, cel care a “pozat în părintele naţiunii”. Rămâne de văzut peste 50 de zile, la urnele de vot, care vor fi costurile reale ale diversiunilor “marca Băsescu”, exprimate în voturi pro sau contra Traian Băsescu. Pe de-altă parte, PSD s-a arătat mai unit ca niciodată, în jurul “revocatului” Dan Nica, ameninţând cu demisia în bloc a miniştrilor săi din Cabinetul Boc. S-a dovedit însă, încă o promisiune neonorată de PSD, În tot acest timp, Guverul se îndatorează la bănci aproape zilnic, România reală se scufundă într-o criză tot mai profundă. Sindicatele din Educaţie, Agricultură şi cele ale bugetarilor ameninţă cu pichetări la sediile PSD şi PDL, cu greve şi chiar cu o grevă generală, nivelul de trai al românilor scade cu fiecare zi, soluţiile anticriză continuă să se lasă aşteptate, iar guvernanţilor le arde de agăţatul de Putere cu orice preţ. Senzaţia pe care o lasă Executivul Boc este, că România a fost trecută pe “pilot automat”, iar Guvernulului, gestionarul de facto al crizei, îi arde de gestionat circoteca de la Bucureşti, falsele crize, diversiunile, Marca PSD şi/sau PDL. Ştefan Dumitru Afrimescu
marți, 29 septembrie 2009
luni, 28 septembrie 2009
Lecţia Germaniei
Alegerile din Germania-o lecţie pentru români
După cum este cunoscut, Duminică, 27 septembrie a.c., Germania, adică motorul economiei europene, şi-a ales parlamentarii. Şi nu pentru un Parlament unicameral, ci pentru unul cu două cemere,başca parlamentele landurilor. La ei nu s-a mai pus problema cheltuielilor cu lefurile celor aleşi, aşa cum s-a pus la noi. La „nemţi” democraţia e mai presus de costuri şi chiar de populisme ieftine. La ei nu au contat nici costurile unificării cu Germania de Est, în timp.ce la noi, peste 40% dintre cetăţeni trăiesc sub pragul sărăciei. Şi aceasta, fără să ne fi unit măcar cu Basarabia. Germania, chair dacă a părut că semnalizează stânga şi-a ales până la urmă dreapta. În urma scrutinului din Germania fostul Cancelar creştin-democrat Angela Merkel va conduce un nou guver, dar alături de liberali, care au obţinut cel mai bun scor electoral, în timp ce social-democarţii au înregistart cel mai slab scor din istoria lor. Aşadar, stânga germană a înregistrat ceea mai usturătoare înfrângere. În vreme ce la noi stânga, cu o întrerupere de numai patru ani, stă la guvernare încă din 1990. Ce a adus românilor guvernările de stânga se poate vedea chiar şi după Lună. Nici în restul ţărilor foste comuniste, Bulgaria, Ungaria, Slovacia, guvernările de stânga nu au adus mai multă bunăstare. Măcar cetăţenii celor trei state s-au trezit la timp, au înlăturat stânga şi au pus în loc gverne tehnocrate, în timp ce noi perseverăm să ţinem la guvernare o struţo-cămilă doar de dragul stabilităţii, impusă chipurile de FMI. Nimic mai fals! FMI-ului nu-i pasă cum obţii, ca stat, parametri economici negociaţi. Restul, prin ce politici, sub ce guvernari, de stânga sau de dreapta, FMI-ului îi este perfect egal. Nu şi Bucureştiului. Bucureştiul vrea cu orce preţ să facă totul cu o struţo-cămilă de Guvern. Desigur şi Germania a exersat o cohabitare a dreptei cu stânga, dar Guvernul Merkel era format numai din „nemţi”, în vreme ce Guvernul Boc este înjghebat numai din...”manelişti”, care, după cum se observă, guvernează, cum altfel, decât după ureche. Totuşi, într-un fel, românii îşimerită soarta, fie şi numai pentru cum au ales în 2008. Alegerile din Germaani ar trebui să fie pentru români o adevarată lecţie şi să lase de-oparte fumigenele, perdele de fum, intoxicările politicienilor, mai cu seamă că votul din noiembrie, respectiv decembrie v-a fi pentru cinci ani, şi că vor trebui să traverseze efectele unei crize pe care actuala guvernare nu a fost capapbilă să-i limiteze efectele. Ştefan Dumitru Afrimescu
După cum este cunoscut, Duminică, 27 septembrie a.c., Germania, adică motorul economiei europene, şi-a ales parlamentarii. Şi nu pentru un Parlament unicameral, ci pentru unul cu două cemere,başca parlamentele landurilor. La ei nu s-a mai pus problema cheltuielilor cu lefurile celor aleşi, aşa cum s-a pus la noi. La „nemţi” democraţia e mai presus de costuri şi chiar de populisme ieftine. La ei nu au contat nici costurile unificării cu Germania de Est, în timp.ce la noi, peste 40% dintre cetăţeni trăiesc sub pragul sărăciei. Şi aceasta, fără să ne fi unit măcar cu Basarabia. Germania, chair dacă a părut că semnalizează stânga şi-a ales până la urmă dreapta. În urma scrutinului din Germania fostul Cancelar creştin-democrat Angela Merkel va conduce un nou guver, dar alături de liberali, care au obţinut cel mai bun scor electoral, în timp ce social-democarţii au înregistart cel mai slab scor din istoria lor. Aşadar, stânga germană a înregistrat ceea mai usturătoare înfrângere. În vreme ce la noi stânga, cu o întrerupere de numai patru ani, stă la guvernare încă din 1990. Ce a adus românilor guvernările de stânga se poate vedea chiar şi după Lună. Nici în restul ţărilor foste comuniste, Bulgaria, Ungaria, Slovacia, guvernările de stânga nu au adus mai multă bunăstare. Măcar cetăţenii celor trei state s-au trezit la timp, au înlăturat stânga şi au pus în loc gverne tehnocrate, în timp ce noi perseverăm să ţinem la guvernare o struţo-cămilă doar de dragul stabilităţii, impusă chipurile de FMI. Nimic mai fals! FMI-ului nu-i pasă cum obţii, ca stat, parametri economici negociaţi. Restul, prin ce politici, sub ce guvernari, de stânga sau de dreapta, FMI-ului îi este perfect egal. Nu şi Bucureştiului. Bucureştiul vrea cu orce preţ să facă totul cu o struţo-cămilă de Guvern. Desigur şi Germania a exersat o cohabitare a dreptei cu stânga, dar Guvernul Merkel era format numai din „nemţi”, în vreme ce Guvernul Boc este înjghebat numai din...”manelişti”, care, după cum se observă, guvernează, cum altfel, decât după ureche. Totuşi, într-un fel, românii îşimerită soarta, fie şi numai pentru cum au ales în 2008. Alegerile din Germaani ar trebui să fie pentru români o adevarată lecţie şi să lase de-oparte fumigenele, perdele de fum, intoxicările politicienilor, mai cu seamă că votul din noiembrie, respectiv decembrie v-a fi pentru cinci ani, şi că vor trebui să traverseze efectele unei crize pe care actuala guvernare nu a fost capapbilă să-i limiteze efectele. Ştefan Dumitru Afrimescu
sâmbătă, 26 septembrie 2009
Sfertodoctii presei romanesti
Sfertodocţii presei româneşti! Cum a ajuns presa de la, “a patra putere” sau “câinele de pază”, la „a patra putoare” şi” javra de serviciu” a politicienilor, iar jurnaliştii nişte ”tonomate”!
Cu 10-12 ani în urmă, un fost Premier al României a avut curajul să rostească, e drept într-un cerc restrâns, o sintagmă care ar fi trebuit să dea încă de pe-atunci de gândit mass mediei româneşti. Citez: “Care a patra putere domnilor? Poate aţi vrut să ziceţi a patra putoare!”. Sigur că pe moment, aserţiunea acelui Premier despre mass media, m-a oripilat. Mai cu seamă că, prin felul în care a fost pusă în ecuaţie, “Presa…a patra putoare în stat” însemna că şi celelelalte trei Puteri ale statului, Puterea Legislativă, Puterea Executivă şi cea Judecătorească. erau tot nişte “putori”. Aserţiunea în sine m-a făcut în acel moment să mă simt mai solidar ca niciodată cu cei din bresla din fac parte. Aserţiunea aceea m-a urmărit apoi, mai bine de 10 ani, creându-mi aproape clipă de clipă un discomfort pe care l-a putut egala doar concedierea de la România liberă. Cu timpul însă, aveam să-mi nuanţez resentimentele şi să-i dau, măcar parţial, dreptate acelui Premier. “Putoare” nu este însă toată mass media din România. “Putori” sunt doar unii aşa zişi jurnalişti, numiţi în fruntea unor instituţii media pe te miri ce criterii, de către nişte persoane, care habar n-au cu ce se “mănâncă” profesia de journalist. Reprezentante ale unor grupuri de interese sau centre de putere, devenite pe căi mai mult sau mai puţin oneste, adevăraţi “moguli”, acele persoane ştiu să-şi urmărească doar propriele interese, pe-ale centrelor de Putere şi/sau pe cele ale grupurilor de interese pe care le reprezintă. Aceştia, alături de acei pseudojurnaliştii, care au acceptat să le devină chipurile consilieri, transformaţi în “simpli” executanţi, în fapt ni;te trepăduşi de serviciu, însă pe salarii de mii şi mii de euro. Aceştia sunt adevăratele “putori” din presa românească. Aceştia, grupurile de interese şi centrele de putere din spatele lor se fac vinovate în egală măsură de alterarea media din România. Acum, când au rămas mai puţin de trei luni pâna la împlinirea a 20 de ani de la evenimentele din decembrie ’89, la ceas aniversar deci, pe cei mai mulţi dintre români nu-i mai încearcă decât un gust amar, iar sintagma “Păcat, de sângele vărsat”, este mai veridică şi mai actuală ca niciodată. Şi restul Puterilor statului, Executivele perindate la guvernarea României, Parlamentele şi Justiţia, s-au dovedit unele mai incompetente decât celălalte, iar Puterea nou instalată în decembrie 2008, formată din coaliţia PDL-PSD, în frunte cu Cabinetul Boc, se dovedeşte cea mai incompetentă guvernare din câte a avut România ultimilor 50-60 de ani.
De la “şantajul şi etajul” lui Pamfil Şeicaru, la “mogulii” şi “tonomatele” de azi! Cu mai bine de 70 de ani urmă, gurile rele ziceau despre Pamfil Şeicaru că practica în presa vremii “şantajul şi etajul”. Azi, la mai bine de 70 de ani distanţă, patronatele din presă românească nu numai că nu au evoluat, dar s-au transformat în “moguli”, iar pe “angajaţi”( vorba vine, întreucât cei mai mulţi dintre jurnalişti nu au decât un amărât de contract de colaborare), i-a transformat în “tonomate”. Aşa se face, că aproape niciuna dintre solicitările participanţilor ditect la evenimentele de până în 22 decembrie ’89 să nu mai fie respectată. Până şi cele mai importante dintre solicitări, ca dreptul la informare corectă şi dreptul la liberă exprimare, să nu mai fie respectate. În ciuda unei adevărate inflaţii de mijloace media, precedată de o dezvoltare oarecum haotică, garantarea dreptului la informare corectă şi a dreptului la liberă exprimare au rămas doar vorbe-n vânt. Cenzura este aproape la fel de prezentă ca înainte de 1990. Mmijloacele media, luate în stăpânire cel mai adesea de persoane cu bani, câştigaţi mai mult sau mai puţin onest, dar care reprezintă anumite grupuri de interese, ori centre de putere, sunt (sau vor să pară?!), absolut paralele cu profesia de jurnalist, cu ceea ce presupune exercitarea aceastei profesii la modul profesional şi onest. Aceştia, preferă să angajeze în locul unor jurnalişti cu talent, experienţă şi expertiză, pseudojurnalişti, ieşiţi pe benzile rulante ale universităţilor particulare sau de stat, unde au învăţat să facă, în cel mai fericit caz, o presă de cartier, cel mai adesea însă, îşi “scriu” articolele cu “coppy peste,” fie de pe fluxurile de ştiri ale agenţiilor de presă, fie din paginile comunicatelor de presă, ori ale altor mijlaoce media, ca radiouri, televiziuni ori diferite site-uri. Practic, aproape a fost desfiinţată presa de autor. Reportajul, ancheta, reportajul-anchetă, în unele cazuri chiar şi editorialele, sunt pe cale de dispariţie. Profitându-se de lipsa de organizare a acestei bresle, există, din păcate, o tendinţă reală de închiderea unor publicaţii. Printre primele redacţii închise în Argeş au fost “Societatea Argeşană”, “Observator”, “Actualitatea Argeşană” şi “Viitorul Argeşan”. Închiderile acestor publicaţii au fost urmate de disponibilizări colective. O altă soluţie găsită de patronatele din media a fost tabloidizare masivă a unor publicaţii de tradiţie cum sunt “Adevărul” şi “Evenimentul Zilei”, tendinţă, care va duce finalmente la anihilarea jurnaliştilor cu personalitate, a jurnalistului de brand şi transformarea acestora într-o masă amorfă, din care “mogulii” să poată face orice, care să poată fi şi mai uşor manipulată. Astfel, din vectori de opinie, jurnaliştii urmează să fie transformaţi în nişte “legume”, simpli executanţi ai dorinţelor unor “moguli”. Şi până la urmă, la ce te-ai putea aştepta de la nişte patroni de presă în genul lui Penescu senior şi Penescu jr., al Marilenei Baraţă şi Cristi Neguţ, al celor de la “Vasicos”, editorii “Societăţii Argeşene” sau al ex-ministrului Tineretului şi Sportului Georgiu Gingăraş, omul din saptele “Actualităţii Argeşene”? Toţi aceştia au avut alte profesii, total paralele cu profesia de journalist. Cu toate acestea nimeni şi nimic nu i-a împiedicat să decidă nu numai asupra salariilor jurnaliştilor, ci şi asupra subiectelor sau a subiecţilor despre care angajaţii urmau să scrie. Din păcate, aceeaşi “moguli”gen Adamescu jr. sau gen Penescu jr., care, ca şi Adamescu jr., i-a lăsat pe jurnalişti fără salarii, tot pentru a-şi cumpăra o limuzină, diferenţa constând doar în marca limuzinelor. Ei bine, astfel de patroni de presă, asemenea celor două “beizadele”, vor să restructureze mass media românească. Pe de-altă parte, chiar dacă pare a fi sosit momentul unei restructurări a mass media din România, nu ar fi de loc de bun augur să fie făcută în vremuri de criză, asemenea legilor tocmai asumate de Guvern. Astfel de demersuri se fac în vremuri normale, de stabilitate şi nu asemenea celor pe care le traversăm. Sigur, există riscul datorat crizei, ca restructurarea să se producă instantaneu. Ar fi, pe cât de păcat, pe-atât de trist, pentru consumatorii de media mai ales, dar şi pentru români în general. Şi aceasta, în primul rând, pentru că românii sunt încă avizi de informaţie. Din păcate, criza face ca segmente întregi de populaţie, cum ar fi pensionarii şi/sau bugetarii să nu-şi mai poată permite cumpărarea unui ziar. La acest capitol poate ar trebui făcut ceea ce Europa civilizată a făcut de ani buni:: spre exemplu, accesul gratuit sau la un preţ simbolic, la informaţie.
“Tonomatele” din presa românească
Dacă în primii anii de după 1990, presa era cu adevărat a patra putere, reuşind nu de puţine ori să schimbe în urma articolelor chiar şi Premieri, azi la mai puţin de 20 de ani mass media românească a ajuns, din câinele de pază al democraţiei o bietă” maidaneză”, care abia dacă mai mârâie şi uneori mai apucă să şi “latre”, fără să mai reuşească, măcar din când în când, să “muşte”! Căci de “sfâşiat” nici vorbă!. Cine a reuşit, în mai puţin de 20 de ani, să pună mass media din România cu “botul pe labe”? Nimeni, decât EA însăşi, prin proprii ei reprezentanţi, transformaţi de “moguli” în “tonomate”! Pentru că, după ce “pui botul” la tot felul de…”oportunităţi”, nu te mai poţi da apoi şi …“fată mare”! Bunăoară, cum pot fi numiţi jurnaliştii celor trei Antene ale moguluilui “Felix”, adică Mircea Badea, Mihai Gâdea, Radu Tudor, Tolontan, et comp. sau unii dintre jurnaliştii aflaţi în “parohia” mogulului SOV. Nici presa scrisă nu e ocolită de sindromul “tonomatelor”, cotidiane centrale ca EvZ, Cotidianul sau România liberă, au fost transformate de moguli în “trompete” prezidenţiale, care ezită să comenteze nu numai gesturile sau atitudinile mârlăneşti ale preşedintelui Băsescu, ci şi afacerile scandaloase ale familiei prezidenţiale. De cealaltă parte există alte cotidiane, ca Jurnalul Naţional, respectiv restul publicaţiilor editate de trustul Intact, care s-au transformat în trompetele lui Mircea Geoană şi ale PSD. Mai mult, genul acesta de publicaţii fac totul prin ceea ce scriu să deturneze atenţia cititorilor de la problemele reale de zi cu zi ale românilor, să dezinformeze şi să intoxice, prin tot soiul de “fumigene”, lansate fie de la Cotroceni sau Modrogan, fie de Mircea Geoană direct din laboratoarele PSD.
“Mogulii”
După cum se ştie, presa a fost primul domeniu care s-a privatizat după 1990 în România. A fost din păcate o privatizare, originală, asemenea tuturor privatizărilor de la noi., Adică, tot una de “cumetrie”. Au urmat investiţiile în media. Cei mai mulţi dintre cei care au investit în mass media din România au fost fie trusturi de media străine, Wass, Rengier, fie ”investitori” autohtoni, care fie au iniţiat jocuri piramidale, gen FNI, FNA şi Gelsor ale lui SOV sau Philadelphia, căruia Briostar îi publica listele cu câştigătorii şi îi făcea publicitate, contra unor sume uriaşe pentru acele timpuri, fie au fentat statul şi clienţii, cum au procedat fraţii Penescu .Există însă, cel puţin în Argeş, un alt soi de “investitori” în media, mai ales din rândurile PSD şi PC, care în ciuda sumelor investite, preferă să rămână în umbră, de unde însă pot mai bine să facă jocurile şi să împartă şi “cărţile”, celor care le merită. Această specie de “investitori” sunt la fel de “moguli”, însă mult mai periculoşi pentru presă şi jurnalişti decât “mogulii” obişnuiţi, întrucât deţin pe lângă forţa financiară, şi multă, foarte multă putere politică. Un astfel de mogul, poate converti cele trei puteri (financiară, politică şi mass media), într-una singură absolut nimicitoare pentru orice fel de adversar, politic sau de afaceri. Ştean Dumitru Afrimescu
Cu 10-12 ani în urmă, un fost Premier al României a avut curajul să rostească, e drept într-un cerc restrâns, o sintagmă care ar fi trebuit să dea încă de pe-atunci de gândit mass mediei româneşti. Citez: “Care a patra putere domnilor? Poate aţi vrut să ziceţi a patra putoare!”. Sigur că pe moment, aserţiunea acelui Premier despre mass media, m-a oripilat. Mai cu seamă că, prin felul în care a fost pusă în ecuaţie, “Presa…a patra putoare în stat” însemna că şi celelelalte trei Puteri ale statului, Puterea Legislativă, Puterea Executivă şi cea Judecătorească. erau tot nişte “putori”. Aserţiunea în sine m-a făcut în acel moment să mă simt mai solidar ca niciodată cu cei din bresla din fac parte. Aserţiunea aceea m-a urmărit apoi, mai bine de 10 ani, creându-mi aproape clipă de clipă un discomfort pe care l-a putut egala doar concedierea de la România liberă. Cu timpul însă, aveam să-mi nuanţez resentimentele şi să-i dau, măcar parţial, dreptate acelui Premier. “Putoare” nu este însă toată mass media din România. “Putori” sunt doar unii aşa zişi jurnalişti, numiţi în fruntea unor instituţii media pe te miri ce criterii, de către nişte persoane, care habar n-au cu ce se “mănâncă” profesia de journalist. Reprezentante ale unor grupuri de interese sau centre de putere, devenite pe căi mai mult sau mai puţin oneste, adevăraţi “moguli”, acele persoane ştiu să-şi urmărească doar propriele interese, pe-ale centrelor de Putere şi/sau pe cele ale grupurilor de interese pe care le reprezintă. Aceştia, alături de acei pseudojurnaliştii, care au acceptat să le devină chipurile consilieri, transformaţi în “simpli” executanţi, în fapt ni;te trepăduşi de serviciu, însă pe salarii de mii şi mii de euro. Aceştia sunt adevăratele “putori” din presa românească. Aceştia, grupurile de interese şi centrele de putere din spatele lor se fac vinovate în egală măsură de alterarea media din România. Acum, când au rămas mai puţin de trei luni pâna la împlinirea a 20 de ani de la evenimentele din decembrie ’89, la ceas aniversar deci, pe cei mai mulţi dintre români nu-i mai încearcă decât un gust amar, iar sintagma “Păcat, de sângele vărsat”, este mai veridică şi mai actuală ca niciodată. Şi restul Puterilor statului, Executivele perindate la guvernarea României, Parlamentele şi Justiţia, s-au dovedit unele mai incompetente decât celălalte, iar Puterea nou instalată în decembrie 2008, formată din coaliţia PDL-PSD, în frunte cu Cabinetul Boc, se dovedeşte cea mai incompetentă guvernare din câte a avut România ultimilor 50-60 de ani.
De la “şantajul şi etajul” lui Pamfil Şeicaru, la “mogulii” şi “tonomatele” de azi! Cu mai bine de 70 de ani urmă, gurile rele ziceau despre Pamfil Şeicaru că practica în presa vremii “şantajul şi etajul”. Azi, la mai bine de 70 de ani distanţă, patronatele din presă românească nu numai că nu au evoluat, dar s-au transformat în “moguli”, iar pe “angajaţi”( vorba vine, întreucât cei mai mulţi dintre jurnalişti nu au decât un amărât de contract de colaborare), i-a transformat în “tonomate”. Aşa se face, că aproape niciuna dintre solicitările participanţilor ditect la evenimentele de până în 22 decembrie ’89 să nu mai fie respectată. Până şi cele mai importante dintre solicitări, ca dreptul la informare corectă şi dreptul la liberă exprimare, să nu mai fie respectate. În ciuda unei adevărate inflaţii de mijloace media, precedată de o dezvoltare oarecum haotică, garantarea dreptului la informare corectă şi a dreptului la liberă exprimare au rămas doar vorbe-n vânt. Cenzura este aproape la fel de prezentă ca înainte de 1990. Mmijloacele media, luate în stăpânire cel mai adesea de persoane cu bani, câştigaţi mai mult sau mai puţin onest, dar care reprezintă anumite grupuri de interese, ori centre de putere, sunt (sau vor să pară?!), absolut paralele cu profesia de jurnalist, cu ceea ce presupune exercitarea aceastei profesii la modul profesional şi onest. Aceştia, preferă să angajeze în locul unor jurnalişti cu talent, experienţă şi expertiză, pseudojurnalişti, ieşiţi pe benzile rulante ale universităţilor particulare sau de stat, unde au învăţat să facă, în cel mai fericit caz, o presă de cartier, cel mai adesea însă, îşi “scriu” articolele cu “coppy peste,” fie de pe fluxurile de ştiri ale agenţiilor de presă, fie din paginile comunicatelor de presă, ori ale altor mijlaoce media, ca radiouri, televiziuni ori diferite site-uri. Practic, aproape a fost desfiinţată presa de autor. Reportajul, ancheta, reportajul-anchetă, în unele cazuri chiar şi editorialele, sunt pe cale de dispariţie. Profitându-se de lipsa de organizare a acestei bresle, există, din păcate, o tendinţă reală de închiderea unor publicaţii. Printre primele redacţii închise în Argeş au fost “Societatea Argeşană”, “Observator”, “Actualitatea Argeşană” şi “Viitorul Argeşan”. Închiderile acestor publicaţii au fost urmate de disponibilizări colective. O altă soluţie găsită de patronatele din media a fost tabloidizare masivă a unor publicaţii de tradiţie cum sunt “Adevărul” şi “Evenimentul Zilei”, tendinţă, care va duce finalmente la anihilarea jurnaliştilor cu personalitate, a jurnalistului de brand şi transformarea acestora într-o masă amorfă, din care “mogulii” să poată face orice, care să poată fi şi mai uşor manipulată. Astfel, din vectori de opinie, jurnaliştii urmează să fie transformaţi în nişte “legume”, simpli executanţi ai dorinţelor unor “moguli”. Şi până la urmă, la ce te-ai putea aştepta de la nişte patroni de presă în genul lui Penescu senior şi Penescu jr., al Marilenei Baraţă şi Cristi Neguţ, al celor de la “Vasicos”, editorii “Societăţii Argeşene” sau al ex-ministrului Tineretului şi Sportului Georgiu Gingăraş, omul din saptele “Actualităţii Argeşene”? Toţi aceştia au avut alte profesii, total paralele cu profesia de journalist. Cu toate acestea nimeni şi nimic nu i-a împiedicat să decidă nu numai asupra salariilor jurnaliştilor, ci şi asupra subiectelor sau a subiecţilor despre care angajaţii urmau să scrie. Din păcate, aceeaşi “moguli”gen Adamescu jr. sau gen Penescu jr., care, ca şi Adamescu jr., i-a lăsat pe jurnalişti fără salarii, tot pentru a-şi cumpăra o limuzină, diferenţa constând doar în marca limuzinelor. Ei bine, astfel de patroni de presă, asemenea celor două “beizadele”, vor să restructureze mass media românească. Pe de-altă parte, chiar dacă pare a fi sosit momentul unei restructurări a mass media din România, nu ar fi de loc de bun augur să fie făcută în vremuri de criză, asemenea legilor tocmai asumate de Guvern. Astfel de demersuri se fac în vremuri normale, de stabilitate şi nu asemenea celor pe care le traversăm. Sigur, există riscul datorat crizei, ca restructurarea să se producă instantaneu. Ar fi, pe cât de păcat, pe-atât de trist, pentru consumatorii de media mai ales, dar şi pentru români în general. Şi aceasta, în primul rând, pentru că românii sunt încă avizi de informaţie. Din păcate, criza face ca segmente întregi de populaţie, cum ar fi pensionarii şi/sau bugetarii să nu-şi mai poată permite cumpărarea unui ziar. La acest capitol poate ar trebui făcut ceea ce Europa civilizată a făcut de ani buni:: spre exemplu, accesul gratuit sau la un preţ simbolic, la informaţie.
“Tonomatele” din presa românească
Dacă în primii anii de după 1990, presa era cu adevărat a patra putere, reuşind nu de puţine ori să schimbe în urma articolelor chiar şi Premieri, azi la mai puţin de 20 de ani mass media românească a ajuns, din câinele de pază al democraţiei o bietă” maidaneză”, care abia dacă mai mârâie şi uneori mai apucă să şi “latre”, fără să mai reuşească, măcar din când în când, să “muşte”! Căci de “sfâşiat” nici vorbă!. Cine a reuşit, în mai puţin de 20 de ani, să pună mass media din România cu “botul pe labe”? Nimeni, decât EA însăşi, prin proprii ei reprezentanţi, transformaţi de “moguli” în “tonomate”! Pentru că, după ce “pui botul” la tot felul de…”oportunităţi”, nu te mai poţi da apoi şi …“fată mare”! Bunăoară, cum pot fi numiţi jurnaliştii celor trei Antene ale moguluilui “Felix”, adică Mircea Badea, Mihai Gâdea, Radu Tudor, Tolontan, et comp. sau unii dintre jurnaliştii aflaţi în “parohia” mogulului SOV. Nici presa scrisă nu e ocolită de sindromul “tonomatelor”, cotidiane centrale ca EvZ, Cotidianul sau România liberă, au fost transformate de moguli în “trompete” prezidenţiale, care ezită să comenteze nu numai gesturile sau atitudinile mârlăneşti ale preşedintelui Băsescu, ci şi afacerile scandaloase ale familiei prezidenţiale. De cealaltă parte există alte cotidiane, ca Jurnalul Naţional, respectiv restul publicaţiilor editate de trustul Intact, care s-au transformat în trompetele lui Mircea Geoană şi ale PSD. Mai mult, genul acesta de publicaţii fac totul prin ceea ce scriu să deturneze atenţia cititorilor de la problemele reale de zi cu zi ale românilor, să dezinformeze şi să intoxice, prin tot soiul de “fumigene”, lansate fie de la Cotroceni sau Modrogan, fie de Mircea Geoană direct din laboratoarele PSD.
“Mogulii”
După cum se ştie, presa a fost primul domeniu care s-a privatizat după 1990 în România. A fost din păcate o privatizare, originală, asemenea tuturor privatizărilor de la noi., Adică, tot una de “cumetrie”. Au urmat investiţiile în media. Cei mai mulţi dintre cei care au investit în mass media din România au fost fie trusturi de media străine, Wass, Rengier, fie ”investitori” autohtoni, care fie au iniţiat jocuri piramidale, gen FNI, FNA şi Gelsor ale lui SOV sau Philadelphia, căruia Briostar îi publica listele cu câştigătorii şi îi făcea publicitate, contra unor sume uriaşe pentru acele timpuri, fie au fentat statul şi clienţii, cum au procedat fraţii Penescu .Există însă, cel puţin în Argeş, un alt soi de “investitori” în media, mai ales din rândurile PSD şi PC, care în ciuda sumelor investite, preferă să rămână în umbră, de unde însă pot mai bine să facă jocurile şi să împartă şi “cărţile”, celor care le merită. Această specie de “investitori” sunt la fel de “moguli”, însă mult mai periculoşi pentru presă şi jurnalişti decât “mogulii” obişnuiţi, întrucât deţin pe lângă forţa financiară, şi multă, foarte multă putere politică. Un astfel de mogul, poate converti cele trei puteri (financiară, politică şi mass media), într-una singură absolut nimicitoare pentru orice fel de adversar, politic sau de afaceri. Ştean Dumitru Afrimescu
marți, 8 septembrie 2009
De la "Inflaţia" de soluţii anticriză, la criza de soluţii
Eforturi direcţinate aiurea
De la Inflaţia de soluţii anticriză, la criza de soluţii
De la „inflaţia” de soluţii anticriză, la criza de soluţii!
În timpul campaniei electorale din 2008, actualii guvernanţi strigau din toţi rărunchii, pe toate posturile tv şi în toată presa scrisă, că sunt singurii care au soluţiile de ieşire din criză. şi românii chiar i-au crezut, aducându-i la putere. De-atunci au trecut aproape 11 luni, iar soluţii de ieşire din criză promise de actuali guvernanţi încă se mai lasă aşteptate, soluţiile lor dovedindu-se a fi un fel de frecţie „Galenica”, aplicată la un picior de lemn. Atât de valoroase au fost, încât ne-am trezit cu un deficit bugetar de minus 8-8,5%, iar estimările unor organisme financiare internaţionale sunt şi mai sceptice, apropiindu-se la sfârsitul anului în curs de 10%, şi de peste 8,5% din PIB. Cu toate acestea, şi chiar în ciuda evideţelor (şomaj, falimente, câte 10 zile obligatorii de concediu fără plată, reducerea cu 20% a salariului bugetarilor, etc.), guvernanţii nu mai contenesc să se laude cu „soluţiile” lor minune, anticriză! Care soluţii, cum ar fi impozitul forfetar, disponibilizările colective, majorarea taxelor şi impozitelor, în fapt au adâncit şi mai mult criza din Romania. Soluţiile guvernanţilor noştri sunt exact pe invers celor luate de restul statelor membre UE. Aşa se face, că ţări ca Ungaria, Polonia, Cehia sau Slovacia, care intraseră în 2009 cu economiile mult mai afectate decât a României, au reuşit nu doar să împiedice adîncirea cizei, ci să obţine şi uşoare creşteri economice. Aceasta, în timp ce în România singurele creşteri au fost înregistrate la falimente, somaj, disponibilizări colective şi scandaluri. Nu a fost zi în care să nu se înregistreze un nou scandal, de fiecare dată, protagoniştii fiind, fie din sânul familiei prezidenţiale sau din anturajul ei, respectiv PDL, fie din sânul marii „familii” PSD. Astfel, primul scandal post electoral a fost generat chiar de premier, prin angajarea unei nepoate în Executiv, după ce premierul însuşi declanşase acţiunea „jos cu nepotismele”. Şi scandalurile au continuat în ritmuri ameţitoare, unul cu mult mai mare decât celălalt, cel de ieri mult mai mic decât următorul. Iar următorul scandal a fost cel al Europarlamentarelor, legat de candidatura „Ebei”. Şi la orizont a apărut scandalul Popoviciu, de la care, cealaltă odraslă prezidenţială, Ioana Băsescu a achiziţionat o locuinţă, după unii „moca”, după alţii la un preţ de peste un milion de eeuro, sumă pe care Ioana Băsescu nu o poate justifica. Şi nici nu i se stinsese bine ecoul, că „mezina” prezidenţială a generat un nou scandal, cel al „legalizării drogurilor”. Acestuia i-a urmat scandalul „muniţie pentru terorişti”, în care este implicat este fratele prezidenţial Mircea Băsescu. Nici acestui scandal nu i s-a stins bine ecoul şi a apărut scandalul „serviciilor” de la Interne, declanşat de „blonda de la Turism” şi detonat de Vanghele, „primarul care este”. Ultimul scandal declanşat chair seara trecută este legat de modificarea unei ordonanţe de urgenţă la sugestia prezidenţială, în baza căreea Traian Băsescu poate candida ca independent, dar din partea PDL, ceea ce îi va permite să-şi „planteze” oamenii în secţiile de votare. Sigur, atâtea scandaluri, uneori chiar şi câte două pe zi, presupune un efort uriaşi pentru o gestionare adecvată. Aşe se face, că mai toate energiile guvernanţilor, în loc să fie canalizate în direcţia gestionării treburilor ţării, sunt folosite la stingerea, muşamalizarea sau măcar atenuarea efectelor pe care le-ar produce, măcar pe termen scurt, asemenea scandaluri. Astfel că, eforturile Executivului, în loc să fie folosite la găsirea celor mai bune soluţii de scoaterea românilor din criză, sunt direcţionate în zone conflictuale, criza şi efectele ei fiind aproape abandonate. Şi iată cum am ajun de la „inflaţia” de soluţii anticriză, din timpul camaniei, la criza de soluţii. Sigur că toate aceste scandaluri fac deliciul foarte multora dintre români, precum şi al presei, mai ales a celei audio-vizuale, dar...totuşi, românii nu se hrănesc numai cu presă şi scandaluri. Cei mai mulţi nu mai au bani nici să-şi cumpere o pâine, dar să mai cumpere şi un ziar. Dar, din păcate politicienii noştri, odată văzuţi cu sacii-n căruţă, vor să ne ofere în loc de soluţii anticriză, scandaluri şi în loc de pâine, mai mult circ. Nici măcar pâne şi circ, ci doar circ pe burta goală! ştefan dumitru afrimescu
De la Inflaţia de soluţii anticriză, la criza de soluţii
De la „inflaţia” de soluţii anticriză, la criza de soluţii!
În timpul campaniei electorale din 2008, actualii guvernanţi strigau din toţi rărunchii, pe toate posturile tv şi în toată presa scrisă, că sunt singurii care au soluţiile de ieşire din criză. şi românii chiar i-au crezut, aducându-i la putere. De-atunci au trecut aproape 11 luni, iar soluţii de ieşire din criză promise de actuali guvernanţi încă se mai lasă aşteptate, soluţiile lor dovedindu-se a fi un fel de frecţie „Galenica”, aplicată la un picior de lemn. Atât de valoroase au fost, încât ne-am trezit cu un deficit bugetar de minus 8-8,5%, iar estimările unor organisme financiare internaţionale sunt şi mai sceptice, apropiindu-se la sfârsitul anului în curs de 10%, şi de peste 8,5% din PIB. Cu toate acestea, şi chiar în ciuda evideţelor (şomaj, falimente, câte 10 zile obligatorii de concediu fără plată, reducerea cu 20% a salariului bugetarilor, etc.), guvernanţii nu mai contenesc să se laude cu „soluţiile” lor minune, anticriză! Care soluţii, cum ar fi impozitul forfetar, disponibilizările colective, majorarea taxelor şi impozitelor, în fapt au adâncit şi mai mult criza din Romania. Soluţiile guvernanţilor noştri sunt exact pe invers celor luate de restul statelor membre UE. Aşa se face, că ţări ca Ungaria, Polonia, Cehia sau Slovacia, care intraseră în 2009 cu economiile mult mai afectate decât a României, au reuşit nu doar să împiedice adîncirea cizei, ci să obţine şi uşoare creşteri economice. Aceasta, în timp ce în România singurele creşteri au fost înregistrate la falimente, somaj, disponibilizări colective şi scandaluri. Nu a fost zi în care să nu se înregistreze un nou scandal, de fiecare dată, protagoniştii fiind, fie din sânul familiei prezidenţiale sau din anturajul ei, respectiv PDL, fie din sânul marii „familii” PSD. Astfel, primul scandal post electoral a fost generat chiar de premier, prin angajarea unei nepoate în Executiv, după ce premierul însuşi declanşase acţiunea „jos cu nepotismele”. Şi scandalurile au continuat în ritmuri ameţitoare, unul cu mult mai mare decât celălalt, cel de ieri mult mai mic decât următorul. Iar următorul scandal a fost cel al Europarlamentarelor, legat de candidatura „Ebei”. Şi la orizont a apărut scandalul Popoviciu, de la care, cealaltă odraslă prezidenţială, Ioana Băsescu a achiziţionat o locuinţă, după unii „moca”, după alţii la un preţ de peste un milion de eeuro, sumă pe care Ioana Băsescu nu o poate justifica. Şi nici nu i se stinsese bine ecoul, că „mezina” prezidenţială a generat un nou scandal, cel al „legalizării drogurilor”. Acestuia i-a urmat scandalul „muniţie pentru terorişti”, în care este implicat este fratele prezidenţial Mircea Băsescu. Nici acestui scandal nu i s-a stins bine ecoul şi a apărut scandalul „serviciilor” de la Interne, declanşat de „blonda de la Turism” şi detonat de Vanghele, „primarul care este”. Ultimul scandal declanşat chair seara trecută este legat de modificarea unei ordonanţe de urgenţă la sugestia prezidenţială, în baza căreea Traian Băsescu poate candida ca independent, dar din partea PDL, ceea ce îi va permite să-şi „planteze” oamenii în secţiile de votare. Sigur, atâtea scandaluri, uneori chiar şi câte două pe zi, presupune un efort uriaşi pentru o gestionare adecvată. Aşe se face, că mai toate energiile guvernanţilor, în loc să fie canalizate în direcţia gestionării treburilor ţării, sunt folosite la stingerea, muşamalizarea sau măcar atenuarea efectelor pe care le-ar produce, măcar pe termen scurt, asemenea scandaluri. Astfel că, eforturile Executivului, în loc să fie folosite la găsirea celor mai bune soluţii de scoaterea românilor din criză, sunt direcţionate în zone conflictuale, criza şi efectele ei fiind aproape abandonate. Şi iată cum am ajun de la „inflaţia” de soluţii anticriză, din timpul camaniei, la criza de soluţii. Sigur că toate aceste scandaluri fac deliciul foarte multora dintre români, precum şi al presei, mai ales a celei audio-vizuale, dar...totuşi, românii nu se hrănesc numai cu presă şi scandaluri. Cei mai mulţi nu mai au bani nici să-şi cumpere o pâine, dar să mai cumpere şi un ziar. Dar, din păcate politicienii noştri, odată văzuţi cu sacii-n căruţă, vor să ne ofere în loc de soluţii anticriză, scandaluri şi în loc de pâine, mai mult circ. Nici măcar pâne şi circ, ci doar circ pe burta goală! ştefan dumitru afrimescu
luni, 7 septembrie 2009
În ce ţară trăim?!...
...Şi ce mai clasă politică avem!
În ce ţară trăim? Şi ce mai clasă politică avem?!
Hotărât lucru, ne merităm soarta! Şi nu doar pentru că ne lasăm mituiţi la fiecare scrutin, votând apoi, după ureche, după cum s-a stabilit în cârciumă, sau după cum ne cer, cu poze document, cei de la care am primit mita electorală, ci mai ales, pentru că în aproape 20 de ani, nu am fost în stare, să trimitem această clasă politică, la coşul Istorie. O clasă politică formată din foşti: nomenclaturişti, criptocomunişti, fosti securişti şi turnători, sau din odraslele acestora, nişte semidocţi cu diplome, obţinute nici măcar la „Cantemir”, ci tocmai prin State, UK, Franţa sau Canada, iar odată întorşi în ţară redevin ce-au fost şi chiar mai mult decât atât! Adică, mai şmecheri, mai aroganţi şi mai plini de autosuficienţă, decât înainte de plecare. În fapt, se-ntorc nişte impostori! Bunăoară, ce fel de politicieni sunt ăştia, aflaţi într-o coaliţie, care se înjură ca la uşa cortului în fiecare weekend şi ameninţă cu ruptura şandramalei, pentru ca în fiecare lune, la şedinţa comună a coaliţiei cu toţii să uite subit şi de înjurături şi de-ameninţări, şi să pupe „piaţa independenţei”? Acum, toţi ăştia ori îi cred pe toţi cei care i-au trimis în vârfurile structurilor de Putere, nişte proşti, ori ei, cu toţii sunt nişte lichele inconştiente de ce ar trebui să li se întâmple!. Şi nici nu m-ar mira să fie vorba despre amândouă! Cum să-i mai creadă cineva pe aceşti loozări ai Istoriei, pe aceşti mimi, că ar fi în stare să renunţe de bună voie la Putere sau la avantajele funcţiilor pe care le deţin?! Păi, ce-ar mai fi ei, fără funcţiile pe care le deţin graţie partidelor care i-au propulsat, fie chiar şi pe bani grei, în fruntea bucatelor?! Şi-apoi, cum dracului să plece tocmai acum, când prezidenţialele bat la uşă şi îşi pot face campania pe bani publici, poate chiar pe banii de la FMI?! Şi nu în ultimul rând, cum să plece, când îi aşteaptă cei peste 30 de miliarde de euro, bani de la UE, tocmai buni de prădui, în următorii patru-cinci ani?! ştefan dumitru afrimescu
În ce ţară trăim? Şi ce mai clasă politică avem?!
Hotărât lucru, ne merităm soarta! Şi nu doar pentru că ne lasăm mituiţi la fiecare scrutin, votând apoi, după ureche, după cum s-a stabilit în cârciumă, sau după cum ne cer, cu poze document, cei de la care am primit mita electorală, ci mai ales, pentru că în aproape 20 de ani, nu am fost în stare, să trimitem această clasă politică, la coşul Istorie. O clasă politică formată din foşti: nomenclaturişti, criptocomunişti, fosti securişti şi turnători, sau din odraslele acestora, nişte semidocţi cu diplome, obţinute nici măcar la „Cantemir”, ci tocmai prin State, UK, Franţa sau Canada, iar odată întorşi în ţară redevin ce-au fost şi chiar mai mult decât atât! Adică, mai şmecheri, mai aroganţi şi mai plini de autosuficienţă, decât înainte de plecare. În fapt, se-ntorc nişte impostori! Bunăoară, ce fel de politicieni sunt ăştia, aflaţi într-o coaliţie, care se înjură ca la uşa cortului în fiecare weekend şi ameninţă cu ruptura şandramalei, pentru ca în fiecare lune, la şedinţa comună a coaliţiei cu toţii să uite subit şi de înjurături şi de-ameninţări, şi să pupe „piaţa independenţei”? Acum, toţi ăştia ori îi cred pe toţi cei care i-au trimis în vârfurile structurilor de Putere, nişte proşti, ori ei, cu toţii sunt nişte lichele inconştiente de ce ar trebui să li se întâmple!. Şi nici nu m-ar mira să fie vorba despre amândouă! Cum să-i mai creadă cineva pe aceşti loozări ai Istoriei, pe aceşti mimi, că ar fi în stare să renunţe de bună voie la Putere sau la avantajele funcţiilor pe care le deţin?! Păi, ce-ar mai fi ei, fără funcţiile pe care le deţin graţie partidelor care i-au propulsat, fie chiar şi pe bani grei, în fruntea bucatelor?! Şi-apoi, cum dracului să plece tocmai acum, când prezidenţialele bat la uşă şi îşi pot face campania pe bani publici, poate chiar pe banii de la FMI?! Şi nu în ultimul rând, cum să plece, când îi aşteaptă cei peste 30 de miliarde de euro, bani de la UE, tocmai buni de prădui, în următorii patru-cinci ani?! ştefan dumitru afrimescu
miercuri, 2 septembrie 2009
România: De la "Ţara lui Papură-Vodă" - la No man's land!
Sau de la Romania, No man's land, la o Românie pe...ghiaţă
Romania a intrat deja în luna a noua (era să zic de gestaţie), de guvernare Boc. În tot acest timp vi s-a părut măcar o clipă că ţara ar fi guvernată? De fapt, România arată mai degrabă a un teritoriu de luptă, aflat între două "armate", unde se dau lupte crâncene, pentru a fi cucerit de una dintre tabere. Până la cucerire însă, teritoriul respectiv ar trebui să nu aparţină nimănui, având un statut de..."no man's land"! Aşa arată şi România sub Administraţia Băsescu-Boc: a un soi de "No men's land! Cele două "armate" care se înfruntă pentru cucerirea teritoriului "nimănui" sunt PSD şi PDL. Două forţe politice, care sunt în stare, au dovedit-o doar, ca pentru adjudecarea "victoriei", să sacrifice totul: să-i trădeze pe toţi cei 19 milioane de români, să-i înfometeze, să le amaneteze viitorul, să-i vândă cu urmaşi cu tot, să le "măritate" resursele, să-i arunce la nevoie după gratii, pentru că teritoriul fiind al nimănui, şi locuitorii sunt la fel, ai nimănui sau ai tuturor. Cum mai arată România după 9 (nouă) luni de..."guvernare" PSD-PDL? Ca un sat fără "cânii" de pază! O Românie, sfâşiată însă de nişte..."maidanezi"! De "guzgani rozalii"! Şi condusă de "prostănaci", "stolojeni", "văcăroi", "cârpe kaghebiste" şi de tot soiul de clanuri şi "baroni"locali: clanul Băsescu, clanul Oprişan, clanul Mazăre, clanul "Vanghele", clanul Mitrea, clanul Nicolescu, clanul Liviu Dragnea, clanul Boţârcă sau clanul lui Nicolae Stan, zis "Bulă" de la Olt. Aceştia conduc de fapt România. O Românie a corupţiei generalizate. O Românie a tuturor "tunurilor" posibile: Philadelphia, FNI, FNA, Gelsor, Delphinul, Bancorex, Romtelecom, Alro Slatina, Rompetrol, Romcim, IMGB, ARO, Semănătoarea, Rolat Piteşti, Tractorul Braşov, Fregatele, etc. O Românie, care cu fiecare "tun" a devenit tot mai săracă şi românii tot mai cenuşii şi mai nostalgici după "geniul Carpaţilor". O Românie în care românilor de rând le-au fost până şi speranţele furate sau amanetate. De vreo nouă luni, românii aşteaptă cu sufletul la gură să "nască" o dată ceva acest Guvern. Şi când să zică şi românii "gata, în sfârşit, "fătă" şi Guvernul ăsta măcar o iluzie", s-a dovedit că Executivul Boc a adus pe lume o Românie, care tot alunecă la vale, într-o direcţie de necontrolat şi pe care n-o cunoaşte nimeni, de parcă ar fi pe rotile sau pe ghiaţa unui imens patinuar, numit "Lumea a treia". Ce fel de ţară o mai fi şi asta?! Dar oamenii ei?! Şi Guvernul Băsescu-Boc, ce fel de executiv mai este dacă nu-şi respectă nici proprilei Legi chiar promulgate sau Ordonanţe (cică de Urgenţă?!)!?
Ştefan Dumitru Afrimescu
Romania a intrat deja în luna a noua (era să zic de gestaţie), de guvernare Boc. În tot acest timp vi s-a părut măcar o clipă că ţara ar fi guvernată? De fapt, România arată mai degrabă a un teritoriu de luptă, aflat între două "armate", unde se dau lupte crâncene, pentru a fi cucerit de una dintre tabere. Până la cucerire însă, teritoriul respectiv ar trebui să nu aparţină nimănui, având un statut de..."no man's land"! Aşa arată şi România sub Administraţia Băsescu-Boc: a un soi de "No men's land! Cele două "armate" care se înfruntă pentru cucerirea teritoriului "nimănui" sunt PSD şi PDL. Două forţe politice, care sunt în stare, au dovedit-o doar, ca pentru adjudecarea "victoriei", să sacrifice totul: să-i trădeze pe toţi cei 19 milioane de români, să-i înfometeze, să le amaneteze viitorul, să-i vândă cu urmaşi cu tot, să le "măritate" resursele, să-i arunce la nevoie după gratii, pentru că teritoriul fiind al nimănui, şi locuitorii sunt la fel, ai nimănui sau ai tuturor. Cum mai arată România după 9 (nouă) luni de..."guvernare" PSD-PDL? Ca un sat fără "cânii" de pază! O Românie, sfâşiată însă de nişte..."maidanezi"! De "guzgani rozalii"! Şi condusă de "prostănaci", "stolojeni", "văcăroi", "cârpe kaghebiste" şi de tot soiul de clanuri şi "baroni"locali: clanul Băsescu, clanul Oprişan, clanul Mazăre, clanul "Vanghele", clanul Mitrea, clanul Nicolescu, clanul Liviu Dragnea, clanul Boţârcă sau clanul lui Nicolae Stan, zis "Bulă" de la Olt. Aceştia conduc de fapt România. O Românie a corupţiei generalizate. O Românie a tuturor "tunurilor" posibile: Philadelphia, FNI, FNA, Gelsor, Delphinul, Bancorex, Romtelecom, Alro Slatina, Rompetrol, Romcim, IMGB, ARO, Semănătoarea, Rolat Piteşti, Tractorul Braşov, Fregatele, etc. O Românie, care cu fiecare "tun" a devenit tot mai săracă şi românii tot mai cenuşii şi mai nostalgici după "geniul Carpaţilor". O Românie în care românilor de rând le-au fost până şi speranţele furate sau amanetate. De vreo nouă luni, românii aşteaptă cu sufletul la gură să "nască" o dată ceva acest Guvern. Şi când să zică şi românii "gata, în sfârşit, "fătă" şi Guvernul ăsta măcar o iluzie", s-a dovedit că Executivul Boc a adus pe lume o Românie, care tot alunecă la vale, într-o direcţie de necontrolat şi pe care n-o cunoaşte nimeni, de parcă ar fi pe rotile sau pe ghiaţa unui imens patinuar, numit "Lumea a treia". Ce fel de ţară o mai fi şi asta?! Dar oamenii ei?! Şi Guvernul Băsescu-Boc, ce fel de executiv mai este dacă nu-şi respectă nici proprilei Legi chiar promulgate sau Ordonanţe (cică de Urgenţă?!)!?
Ştefan Dumitru Afrimescu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)