Manual de haiku
(Fragment)
de Ştefan Dumitru Afrimescu

x

Lumina – templul
În care întunericul
sfâşie ziua.

X

Eu, şi-n sfârşit tu
strigând pe numele meu
râul tristeţii.

X

Şi-n râu, nedormind,
visându-ne celuilalt
zeu fiecare.

X

Amintiri treze
văzând păsări pleacând
spre zări mai calde

X

Ce mai adăpost.
Urletul lupilor în
nopţi lungi de iarnă.

X

Să rămâi iubind,
ca leoaica tânără
în primăvară.
X

Însoţind, şi-a fi
însoţit la plecare.
Gesturi sparte.

X

În curând, lângă
mine-n piatră şi umbra-mi
aşezându-se.

X

Noaptea în mine
picurând sihăstria
ca-ntr-o banchiză.

X

Drum făcându-se
dor, pentru celălalt drum,
din celălalt ieri.

X

Aşezându-mă,
unde n-a mai stat nimeni,
într-o linişte ...

X

Câte premise!
Şi chiar toate să fi fost
Promisiuni doar?

X

Alergând, să fii
la sfârşit, o mare de
timp şi uitare.


X

Să asculţi timpul
urcând prin tine altă
vârstă a lumii.

X

Tresărind, când la
porţile trupului bat
iubirile-n somn.

X

Uitând gustul ca
de străin, al zăpezii,
de cum a căzut.

X

Însingurarea
pietrei până să crape
de-atâtea linişti.

X

Fulger în noapte,
traversând lumea:
gândul poetului doar.

X

Vise colindând
un gând în paragină:
lumea de mâine ...

X

Zăpadă fiind,
fulgui ce fulgui trecând
dincolo cerul.


X

Moartea m-a adus
să mă treacă într-alta
fără să exist.

X

Martor singur al
trecerii mele în somn
fântâna din cer.

X

Dacă altfel mi-ar
fi fost viaţa aceasta,
acelaşi eram?

X

Zi de-nceput şi
cineva dintr-odată
dând cerului foc.

X

Oameni singuri, traşi
zilnic pe roată, de azi vom
traşi împreună

X

Suflete râzi, un
ram de-al tău stă nflorit
pe buza bopţii.

X

Femei grele ca
păsări (de piatră) pe rod
-facerea lumii-


X

Într-alt răsărit,
ram tânăr rodind lumii,
noua facere.

X

Clipe duse şi
întoarse-n fântână – trup
plecat într-alt trup.

X

Pământ nou strigând
după rouă altui cer
vechi de când lumea.

X

Visele mele
încolţind lumii un timp,
încă revolut.

X

În absenţa mea
şi-ntr-a ta făcându-se
deja prea târziu.

X

Sânge-nflorit în
rana unui trup tânăr,
ca iarba de crud.

X

Dinspre nisipuri,
Deşertul vânzându-se
unui plâns de copil.


X

Dând începutul
deşertului de băut
să tacă în veac.

X---?

Timp făcând cercuri
în ape şi-n somn,
mai e chip s-adorm

X

În absenţă-ne,
făcându-se devreme
târziu din noi.

X

Zborul păsării,
vis adormit, o arcă
uitată pe cer.

X

Păsări pe cer. Zbor
invers, înnebunit în
noi – cântecul lor.

X

Lumina, râul
urcat de Iisus spre-a se
arăta lumii.

X

Istorie ţi-ai
fost şi timpul altui timp-
ţărm la alt ocean.


X

Vreme-n spuză, drum ...
brumă de timp, orbind ca
o pradă – viaţa.

X

Ignorând vieţii
dreptul, te-aţâţă până
te predai singur.

X

Singuri, de mână
cu viaţa de-apoi stând la
marginea lumii.

X

Frontieră de
sânge, neant, între voi
şi-acest cântec dus.

X

Înnebunit de
dor, deşertul se vinde
unei lumi întregi.

X

Se retrag, încă
nu fug; virgine ape
se duc învinse.

X

Neant, ziduri de
lumină, aer şi dor,
zborul păsării.


X

Încercând s-adormi
înainte de-a trezi
din somn visele ...

X

Adormind marea,
frântă de dor, te poate
ucide în vis.

X

Într-atât mi-a fost
de frumoasă uitarea,
c-am vrut s-o pictez.

X

Cu marea n-ai cum
să poţi încheia pace,
doar armistiţiu ...

X

Drum fără nici-o
speranţă – trecutul din
mine – uitarea ...

X

Drum purtându-se
singur, desculţ prin noi în
uitare – gândul

X

Maleolă a
visului , muşcată de
fulger – poemul.


X

Ploaie ce urcă
în cumpătul grâului,
noaptea desculţă.

X

Coborând în zei,
s-auzi plânsul vremii din
urmă, în stele.

X

Fântânile nu
mai au glas, nici plânset, ia-ţi
rând la absenţă!

X

Desculţe, coborând
în absenţă, uitate
fântâni fără cer.

X

Adevăr care
te-mparţi celui puternic
doar, cui trebuieşti?

X

Un om de carne-i
şi-un om de vis, dar
nu-ntotdeauna.

X

Ploaia-n dans peste
Noi, păru-i lung până-n Cer
căzut – fulgerând ...

de Ştefan Dumitru Afrimescu