luni, 30 mai 2011

luni, 23 mai 2011

În atenţia ministrului T.Igaş, a şefului DGIPR şi a şefului IPJ Argeş

În atenţia ministrului InternelorTraian Igaş, a şefului DGIPR şi a şefului IJP Argeş
Afacerile şi averea şi ilegalităţile comisarului şef adjunct de la Poliţia Rutieră a judeţului Argeş!

Despre “afacerile”, averile şi ilegalităţile unor poliţişti din Argeş, am tot relatat (a se citi ancheta “Vile cu epoleţi”, spre edificare). De acestă dată voi relata despre averea, afacerile şi ilegalităţile şefului adjunct de la Poliţia Rutieră Argeş, comisar şef adj. Marius Duţulescu. Acesta deţine în comuna Mărăcineni, împreună cu fratele său, fost poliţist, demis din poliţie pe motive psihice (în urma unor tentative de suicid), o balastieră, peste 40 de autobasculante de cate 40 de tone, cateva şi mai multe microbuze, cu care face transport de persoane tip maxi-taxi, pe ruta Davideşti-Mioveni-Piteşti şi retur. Afacerile cu balastiera sunt trecute însă, pe numele soţiei-75%, şi al fratelui cu probleme psihice-25%, iar cu primarul de la Davideşti în afacerea cu maxi-taxi. Cei doi fraţi Duţulescu deţin în Mărăcineni cate o vilă şi cate două autotrisme de lux fiecare, cate una se pare, pentru fiecare membru al familiei. Spre exemplu, consoarta poliţistului Marius Duţulescu deţine un Audi A8, limuzină care costă peste 30.000 de euro, soţul deţin un jeep de 15.000-20.000. De altfel, Marius Duţulescu a fost la un pas de a se afla alături de cei din lotul permiselor acordate ilegal, dar a fost, nu se ştie din ce motive, făcut scăpat. Mai mult decat atat, deşi are interdicţie de a căra balastul de la propria balastieră pe şoseaua principală din cauza gabaritului de cate 42 de tone a basculantelor, care a dus la crăparea pereţilor de la casele sătenilor, “miliţianul” continuă să nesocotească decizia Primăriei şi C.L. Mărăcineni. Stefan Dumitru Afrimescu

PS Vom reveni în curand cu o anchetă completă asupra cazului Duţulescu

sâmbătă, 14 mai 2011

S-a’ntors lumea cu susul în jos
Azerbaigean a caştigat Eurovisionul!

Am crezut că doar noi romanii suntem loviţi definitiv cu leuca! M-am înşelat. Mai sunt şi alţii. Aceasta însă nu înseamnă că musai trebuie să mă declar satisfăcut. Dimpotrivă. Pe de-altă parte ce pretenţii să mai am de la Romani, cand ţări ca Anglia, Italia, Spania, Suedia, Danemarca, ţări care au dat zeci de formaţii şi solişti care au dominat luni sau chiar ani la rand toate topurile muzicale nu doar din Europa, ci şi de peste Ocean, au ajuns să fie azi la picioarele Azebaigeanului. Absolut lamentabil. La fel de lamentabil fiind şi sistemul de voting. Şi s-a văzut cum au votat ţările din estul Europei şi Balcani, fapt care nu s-a întamplat şi cu ţările Europei de Vest. În ceea ce priveşte prestaţia reprezentanţilor Romaniei cred că sunt mai puţin vinovaţi decat cei care i-au trimis acolo. Nu am înţeles spre exemplu de ce nu a fost trimisă INA, care este de mii de ori mai cunoscută decat cei votaţi şi trimişi, desigur tot de roamnii cu gusturi cel puţin îndoielnice. Păcat! Ş.D.Afrimescu

marți, 10 mai 2011

"Băieţii" veghiază! E-mail-uri şi postări de la "necunoscuţi"

Dormiţi liniştiţi, "băieţii" ex-securistului Slabu veghiază!

"Habar nu ai mai fraiere cine a fost Slabu !
Cu BIDEPA ai ami nimerit-o.
Tu esti muritor de foame pentru ca rsti prost.
Ce vreti ? Sa va bage altul bani in buzunasr pentru ca atifost fraieri toata viata ?"

PS (n.r.): Iată un mod "sănătos" de a gandi al unui fan de-al col. Slabu.
Stimate... "anonim", eu, spre deosebire de tine, chiar ştiu cine a fost col. de Securitate Slabu, şi înainte de 1990 şi după "loviluţia" din decembrie '89. Prin urmare mai citeşte, dacă este nevoie şi de 100 de ori articolul şi-abia apoi dă-ţi cu părerea. Cat despre că aş fi muritor de foame, nu-mi amintesc să-ţi băgat ţie sau col. slabu mana în buzunare, sau să fi stat vreodată cu mana întinsă la vreunul dintre voi. Cum la fel nu-mi amintesc să fi fugit vreodată cu geamntanele pline cu banii deponenţilor la vreunul dintre jocurile piramidale din Piteşti sau din Roamnia, cu atat mai puţin cu ai celor de la FINI, FNA sau Gelsor.
Cat despre restul textului nu merită niciun fel de comentariu. Totul este atat de abject, încat nu cred că e cazul să mă aplec asupra lui. Pană una alta învaţă mai întai să scri şi-abia apoi apucă-te de scris comentarii pe bloguri.

miercuri, 4 mai 2011

Osama, eliminat fizic de "Geromo"

Osama, teroristul internaţional nr 1, eliminat fizic de “Geromo”!
Locul ar putea fi luat de următorii 1000 de fundamentalişti

După cum este cunoscut, Osama Bin Laden a fost eliminat fizic în urma unei acţiuni de comando, executată ca la carte de către SUA. Este greu de crezut însă, că prin aceasta a fost eradicat terorismul în lume. Dacă şi-a făcut cineva o asemenea iluzie este de-a dreptul tragic. Locul lui Bin Laden a fost luat în secunda doi, de următori 1000 de lideri regionali al-Qaeda. Şi chiar dacă lucrurile nu s-ar fi petrecut întocmai, în mentalul colectiv al locuitorilor planetei, “graţie” psihozei create în cei 10 ani scurşi de la aruncarea în aer a turnurilor gemene, evenimentul nu poate fi altfel perceput. Şi voi aduce ca argument, un fapt petrecut în Romania: caţi dictatori, megalomani sau paranoici au luat locul lui Ceauşescu după execuţia”geniului carpaţilor”? Răspuns: Cateva zeci de mii de Ceauşesci şi Leane. Caţi nostalgici avem? Cateva milioane. La fel vor sta lucrurile şi în cazul Bin Laden. Ori de cate ori SUA va “sări calul”, în sensul aplicării standardului propriu de democraţie în oricare stat al se va găsi cel puţin un nou “Bin Laden” şi cel puţin cateva milioane de “fani” sau nostalgic ai teroristului. În ceea ce mă priveşte cred că putea fi şi altfel neutralizat, decat prin eliminare. Mai mult, locul teroristului va fi luat şi de nenumărate legende care vor fi ţesute în jurul lui. Şi, dacă se mai putea lupta cu cineva fizic, cu o legenda va fi aproape imposibil de luptat. Ar fi ca şi cum te-ai lupta cu o hologramă!
Ştefan Dumitru Afrimescu

sâmbătă, 30 aprilie 2011

Nunta regală de la Londra

Nuntă regală la Londra

Nu-mi dau seama dacă va fi chiar "nunta secolului", aşa cum a numit-o o parte a mass media romanească, mai cu seamă că din acest secol XXl nu am parcurs decat 11 ani. Cert este însă, că unirea destinului prinţului William cu al lui Kate a fost cu adevărat o nuntă princiară. Mai mult decat atat, Casa Regală a Marii Britanii, şi monarhiile în general, au caştigat prin acest eveniment în imagine cat ar fi putot-o face în zeci de ani săraci în astfel de "mondenităţi". O întrebare, pe care nu şi-a pus-o nimeni este, cat s-ar va fi bucurat Diana dacă ar mai fi trăit?! Sau cum ar fi arătat această numntă cu Diana prezentă la eveniment? Ce schimbări at fi făcut în desfăşurarea evenimentului? Dar cat ar fi caştigat Romania în imagine, dacă ar fi fost în loc de republică, o monarhie, la fel de modernă ca a Marii Britanii?! Şi unde s-ar fi aflat economic şi ca nivel de trai Romania azi? S-ar mai fi furat la fel de mult ca sub cei trei preşedinţi, fără ca aproape nimeni să nu fi păţit nimic?Care ar fi fost după 20 de ani, nivelul corupţiei? Greu de răspuns, dar şi mai greu de crezut că ne-am fi aflat în acelaşi punct în care suntem azi. Adică, încremeniţi de 20 de ani în nişte proiecte inexistente. Cine va fi purtand vina acestor blesteme, ar trebui să şi plătească pentru ele.
Ştefan Dumitru Afrimescu

miercuri, 27 aprilie 2011

Despre cum se fură un muzeu: Mesajul dlui Gh. Iosif

Citat din mesajul lui: Gheorghe Iosif - Noiembrie 27, 2010, 15:57:40
Despre cum se fură un muzeu în Roamanica!

Am trăit s-o văd şi pe-asta! Dar, la cate mi-a fost dat să asist, pentru că de implicat nu am avut cum să mă implic, decat scrind şi eventual, făcand cunoscute fărădelegile comise, devalizarea de valori a unui muzeu, fie el şi al aurului, poate nu mai oripilează pe foarte mulţi. Şi afirm aceasta, întrucat au fost ele furate brăţările dacice din pămantul Sarmisegetusei, dar nişte piese de aur adunate de-a gata într-un muzeu?! Au fost furaţi muţi cu tot cu păduri si subsol, au fost tăiate şi exportate ca fier vechi instalaţii chimice şi petrochimice, au fost vandute pe nimic zăcămintele de petrol şi acum asistăm neputincioşi la scumpirile carburanţilor. Şi-apoi nu doar Muzeul Aurului de la Brad a fost devalizat, ci mult mai multe muzee, cum ar fi Peleşi, Bran,Brancuşi, Piteşti, au fost “uşurate” de piese rare şi de patrimoniu, sensibil egale sau chiar mai mari ca valoare (cărţi unicat, opera de artă, picturi, sculpturi, uneori chiar colecţii întregi, etc), au luat drumul străinătăţii. În unele cazuri se şi cunosc autorii acestor şi chiar beneficiarii acestor furturi. Una sau două dintre brăţările dacice de la Sarmisegetuza au intrat în posesia familiei Adrian şi Dana Năstase, o alta s-a aflat în posesia lui Dan Iosif, care era era şi unul dintre acoperitorii reţelelor de tranficanţi de obiecte de tezaur din zona Orăştiei şi nu numai. Un alt acoperitor al unei alte reţele de traficanţi de valori de patrimoniu a fost şi C.V.Tudor şi lista poate continua. Deci lucrurile sunt cunoscute. Cu atat mai mult rămane de neînţeles pasivitatea, neimplicarea organelor abilitate ale statului în acţiuni care să facă măcar lumină în cazurile déjà cunoscute. Sigur că oripilează ceea ce s-a petrecut sau urma să se petreacă la Muzeul Aurului de la Brad, dar s-o vezi pe Dana Năstase pe Antena 1 cu o brăţară dacică pe braţ de ce nu o fi oripilat pe nmeni din nicio instuţie abilitată a statului?! Nu era cazul sau nu era de competenţa lor? A DNA-ului spre exemplu?
Alătur acestui şapou mesajul dlui Gh. Iosif, spre edificarea celor abilitaţi să facă exact ce-ar fi trebuit făcut şi în cazurile relate mai sus.
Ş.D.Afrimescu

"În municipiul Brad, judeţul Hunedoara, există prin strădania şi purtarea de grijă a unor profesionişti şi vizionari ai meseriei de miner, din minele de aur ale moţilor, MUZEUL AURULUI BRAD. În urmă cu câteva zeci de ani, nişte oameni din domeniu, au iniţiat şi au susţinut cu consecvenţă strângerea şi conservarea într-un loc anume, a mineralelor auro-argintifere [cunoscute în graiul minerilor ca şciufe] care prin forma, conţinutul şi valoarea lor îşi justificau locul în dulapurile şi vitrinele aşezământului, fiind descoperite în minele zonei, precum şi pietre preţioase şi altele semipreţioase aduse din toată lumea.
Pentru a afla istoricul şi truda entuziaştilor vremurilor trecute, de a constitui una dintre cele mai fabuloase colecţii de minerale la nivel planetar, prin valoarea intrinsecă inestimabilă a exponatelor, dar şi prin unicitatea lor la nivel mondial, vă rog să accesaţi pe un motor de căutare al internetului numele muzeului şi veţi afla o istorie fascinantă, diferită şi deosebită de ceea ce îndeobşte se presupune că înseamnă înfiinţarea unui muzeu. A încerca o istorie a acestei comori, tezaur la propriu, [dar şi la figurat] în spaţiul asigurat de rigorile unui articol de ziar, ar însemna să sacrific pe altarul criteriilor şi încorsetărilor formatelor de presă o poveste adevărată şi fascinantă, demnă de legendele şi miturile care însoţesc marile comori şi tezaure ale nu mai puţin fabuloaselor poveşti orientale.
Acest material se doreşte un strigăt de furie, dar şi de deznădejde pentru ceea ce se întâmplă cu Muzeul Aurului, nu în întunericul absolut al unei galerii miniere de pe vremea romanilor, de la mina de aur Gurabarza-Brad, ci la lumina zilei, în anul de graţie 2010, şi nu în Evul Mediu, şi nu de către puteri oculte şi străine ci de către încrengături de celenterate autohtone. Profitând de incoerenţa legislativă endemică existentă, şi făcând o periculoasă echilibristică printre paragrafele legilor, cu concursul dat de personae lipsite de interes pentru ceea ce se întâmplă sub nasul şi în „parohia” lor, dar şi de către persoane lipsite de cinste, dar nu şi de interese în speţa respectivă, nişte nemernici au pus mâna lor murdară pe Muzeul Aurului din Brad. Se pare însă, că reuşita lor nu este deplină încă, şi că strigătul de pericol al zecilor de mii de cetăţeni, la aflarea acestei stupefiante veşti, şi măsurile luate de organele puterii locale şi atitudinea miilor de oameni de bine din lumea întreagă, materializate în semnături on line pe un PROTEST, [lucru pentru care le mulţumim respectuos tuturor] vor determina până-n final stoparea şi anularea acestei ruşinoase mizerii.
Rădăcinile adânci ale răului pornesc de la politica “consecventă şi bine condusă” în anii ‘90,de distrugere a mineritului în general şi a celui auro-argintifer în special. Extragerea acestor metale preţioase şi punerea lor, lună de lună pe cântarul Băncii Naţionale, făcea cumva inoperante, sau măcar îngreuna, strădaniile de a ne şti, pe noi românii, cu căciula-n mână la uşile diferitelor organisme financiare ale lumii. Astfel că am fost “îndrumaţi” să nu mai subvenţionăm mineritul, care, nu-i aşa, era o mare gaură neagră în bugetul ţării. Dar ca nici să nu ne folosim banii, cică economisiţi astfel, şi să fim şi fără mineritul care producea direct şi nimic altceva decât AUR şi ARGINT şi CUPRU şi ALTE MINEREURI SCUMPE, s-a preferat în schimb, ca sumele respective să treacă în buzunarele marilor companii mondiale de construcţii autostrazi, [dar nu numai] care ni le construiesc [?] la preţuri triplate si qvadruplate faţă de costul real, [practicat azi în lume]. Toate acestea fiind posibile cu complicităţi [din nou] despre care nu e locul de a fi aici discutate. În concret, vechile găuri negre au fost transformate în altele, noi, mult mai suple şi savante de „topire” a aceloraşi bani, de la subvenţionarea mineritului. În rândul minelor puse pe lista dezafectării a fost şi bimilenara Întreprindere Minieră Auriferă Barza-Brad, în a cărei proprietate era Muzeul Aurului. Ajuns în mâinile unui lichidator, odată cu întreprinderea căreia îi era în proprietate, muzeul, a ajuns obiect de negoţ, practicându-se, de-acum cunoscutul model de rapt, prin devalorizare controlată, prin casări successive, prin lucrul cu valori de inventar neactualizate de zeci de ani, etc, etc.
În ceea ce ne priveste pe noi, brădenii, dar şi pe alţi români şi neromâni, oameni de bine din lumea întreagă, în timp ce facem cunoscut furtul şi vă strigăm tuturor pentru ajutor, nu ne rămâne altceva de făcut, până la pronunţarea justiţiei, decât să luptăm până la ultima consecinţă prin toate mijloacele legale, pentru a evita în ultima clipă dezastrul, şi, la nevoie, să instituim gărzi civile permanente care să apere, cu bâta-n mână MUZEUL AURULUI BRAD