miercuri, 9 aprilie 2008

Mânăriile imobiliare cu terenurile de la Autostrada Bucureşti- Piteşti şi de sub Mettro fac primele victime

La data de 29 octombrie 2007 , deputatul PSD de Argeş Constantin Tamagă (fost prefect), şi vicepreşedintele PSD Argeş Mircea Drăghici (fost subprefect), cei doi făcând tandem în perioada 2000-2004, au dat cu subsemnatul în faţa unui complet format din nouă judecători, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (I.C.C.J.), într-o cauză privind suprapunrea unor terenuri situate la Autostrada Bucureşti Piteşti şi sub Mettro. În fapt este vorba despre o plângere penală înaintată Parchetului Tribunalului Argeş atât pe numele celor doi foşti funcţionari, precum şi pe numele Vioricăi Răducanu, fost secretar general al Prefecturii Argeş (reciclată şi în prezent secretar general al CJ Argeş), Ion Ţărdea, Ion Bolovan, Gheorghe Căplan şi Ion Creangă, cu toţii membri în Comisia Judeţeană de Fond Funciar. Plângerea penală amintită a fost apoi constituită în dosarul penal nr. 6249/29.06.2007, care a avut ca obiect o altă plângre îndreptată împotriva rezoluţiilor şi ordonanţelor procurorilor Parchetului Tribunalului Argeş de netrimitere în judecată a celor şapte foşti funcţionari în frunte cu fostul prefect şi subprect de Argeş. Practic Dumitru Ioana, parte vătămată, se judecă la ICCJ cu Parchetul Tribunalului Argeş, cel care a soluţionat dosarul în cauză cu NUP. Procesul la care facem referire este primul caz în care sunt judecaţi doi foşti înalţi funcşionari publici, unul devenit, de loc întâmplător, înalt demnitar al statului. Amintim aici faptul că datorită ex-prefectului Tamagă şi fostului subprefect Drăghici locuitorii comunei Oarja au fost devalizaţi de peste 190 ha de teren, atribuite ilegal comunei Bradu, pentru ca mai apoi pe aceleşi terenuri să fie puse în posesie rubedeniile preşedintelui CJ Argeş Constantin Nicolescu şi cele ale fostului ministru al Tineretului şi Sportului în Guvernul Năstase, Georgiu Gingăraş. Rudele celor au vândut apoi terenurile patronilor SC „Mettro Cash & Care”, reuşind să dea primul „tun” imobiliar în valoare de peste 40 miliarde lei, la.nivelul anilor 2002-2003. „Vânzătorul”, o puştioaică din Bucureşti, de numai 18 ani şi două luni, citată în zecile de procese cu sătenii din Oarja, este dată dispărută.
Ştefan Dumitru afrimescu.

Niciun comentariu: