Copiii argesenilor beau in loc de lapte apa chioara!
Firma castigatoare a licitatiei "Cornu' si lapticu'", sanctionata pentru lipsa grasimilor din lapte
Stefan Dumitru Afrimescu
Luni, 03 Octombrie 2005
DSP (Directia de Sanatate Publica) Bucuresti a efectuat zilele trecute un control al calitatii produselor lactate comercializate pe piata Capitalei. In urma analizelor facute laptelui de consum ambalat in pungi de plastic produs de SC "Lactag" SA, firma castigatoare a licitatiei guvernamentale "Cornu' si lapticul", s-a constatat ca laptele marca "Lactag" nu numai ca nu corespunde standardelor legale, dar un indice de grasimi este trecut pe pungi si alti indici au fost gasiti in laptele continut de ambalaje.
Un control pe nepusa masa
Rezultatele probelor au scos la iveala faptul ca indicii de grasimi din laptele produs de "Lactag" si cei ai substantelor proteice sunt prea mici, iar densitatea produsului este la randul ei redusa. La aceasta situatie nu exista decat doua explicatii: fie laptele achizitionat de la sateni este indoit de acestia cu apa, fie firma prelucratoare recurge la aceasta varianta pentru a putea vinde mai mult, ignorand standardele legale. Precizam ca densitatea minim admisa pentru laptele de consum este de 1,27, iar DSP a gasit densitatea laptelui prelucrat de "Lactag" de numai 1,23. Ar mai fi o a treia varianta: indoirea laptelui cu apa sa fie efectuata de administratia "Lactag" pentru a se permite completarea laptelui de la furnizori cu lapte praf. Acest lucru va duce practic la dublarea si chiar triplarea profitului firmei "Lactag", desigur in detrimentul calitatii produselor. Cert este ca administratia firmei argesene a si obtinut acordul ca de la 1 noiembrie a.c. laptele de consum produs de "Lactag" sa fie "imbunatatit" cu lapte praf. Este inca o inexactitate, intrucat "Lactag" foloseste de luni de zile laptele praf pentru "imbunatatirea" calitatii laptelui de consum. Precizam insa ca pentru a acoperi deficientele de calitate a laptelui pentru beneficiarii programului "Corn si lapte", "Lactag" a apelat la produsele "Dorna".
"Astea cu parametrii scazuti sunt povesti ale concurentei"
Conducerea "Lactag" sustine ca "laptele produs si prelucrat de Lactag nu are nici un fel de probleme. Laptele primit de la sateni se incadreaza in parametrii ceruti, de 3,5 grasimi si 1,29 densitate. Ceea ce a facut ISS (Inspectia Sanitara de Stat) a fost doar un control de rutina. Insa, daca s-au gasit ceva nereguli in magazine, vina o poarta comerciantii, care probabil pastreaza produsele in conditii improprii. Astea cu parametrii scazuti sunt povesti ale concurentei". Numai ca o sursa autorizata din ISS contrazice conducerea "Lactag", sustinand: "Laptele se deterioreaza, isi schimba calitatile biologice, in sensul ca se acreste, insa niciodata nu se modifica fizico-chimic. Adica sa i se modifice, spre exemplu, coeficientul de grasime."
www.romanialibera
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu