Fabrica de tâmpiţi

FABRICA DE TÂMPIŢI

Este tot mai evident faptul că şi Învăţământul se află de 65 ani în tot felul de crize. De la crizele financiare generate de politicile de subfinanţare ale fostelor guvernări, la cele de calitatea personalului didactic rămas în sistem, de la numărul tot mai redus de elevi, abandonul şcolar, fiind la cele mai ridicate cote din UE, la calitatea tot mai precară a absolvenţilor. O altă cauză este corupţia din sistem, mica, dar mai ales marea corupţie, unde „sfânta şpagă” este noua religie.

Nu există post în învăţământ, începând cu cel de director adjunct de unitate şcoolară, care să nu fie obţinut prin şpagă şi/sau culoare politică. Nu există concurs pentru vreun post mai acătări, care să nu fie măsluit. De la mica corupţie, care începe acolo unde un profesor îşi obligă elevii să ia meditaţii, pentru a nu-i lăsa corigenţi şi/sau repetenţi sau un profesor pensionar, care pentru a obţine câteva ore sau o catedră întreagă, cotizează şi el cu cât îl ţine buzunarul, şi până la marea corupţie, prin care un proaspăt absolvent cu nota 5 la titularizare ajunge să suplinească un profesor la un colegiu naţional, sau un profesor obscur ajunge director, inspector şcolar, inspector general adjunct şi chiar inspector general, nu mai este decât un pas. Doar cuantumul şpăgii mai face diferenţa, aceasta fiind direct proporţională cu funcţia vizată.

Altminteri ce mai poţi să crezi, când autorii testelor unice la limba maternă confundă personajele din Schiţele lui Caragiale, Ghiţă Niţescu cu Niţă Ghiţescu, iar peste doar câteva zile, gafa se repetă şi la teza de Istorie, unde Armata 1 a fost confundată cu Armata a 2-a? Pe de-altă parte, ce fel de pretenţii mai poţi avea de la nişte profesori care sunt mai prost remuneraţi chiar şi decât măturătorii?! Iată unde s-a ajuns! Până acolo când, până şi un „buticar”, dictează profesorilor notele pe care să le pună odraslei lui de bani gata. Iar consecinţele deja se văd.

< Cert este că, de ani buni, Învăţământul românesc scoate pe bandă rulantă tot felul de „rebuturi”. În fapt, nişte semianalfabeţi cu diplome. Semianalfabeţi, care, într-o zi, se pot întoarce în sistem cu apucături cu tot. Însă, pe post de „profi”, asigurând, astfel, perpetuarea corupţiei, a nonvalorii şi promovarea nepotismului. S-a preferat astfel, unui învăţământ performant, un învăţământ de cumetrie, lipsit nu doar de performanţă, ci şi de o minimă eficienţă. Învăţământul românesc a devenit astfel necompetitiv chiar şi în plan intern. Pentru că un sistem care a scos timp de 17 ani şomeri pe bandă rulantă nu mai poate fi competitiv nici cu sine însuşi. Cum de s-a ajuns aici? Simplu! Prin amânarea şi/sau respingerea reformării sistemului în sine. O politică păguboasă de amânare a reformei, preferată de clasa politică şi dublată de reticenţa la reformă a celor care compun sistemul. Dacă pe termen scurt efectele par insesizabile, pe termen mediu şi lung, acestea pot fi catastrofale. Mai mult, clasa politică românească a „uitat” se pare, că acest învăţământul românesc a intrat în competiţie cu sistemele de educaţie din tot restul ţărilor componente UE, şi că „produsul finit”, adică absolvenţii învăţământului nostru, va trebui să facă faţă concurenţei de pe piaţa muncii din CE. O piaţă tot mai pretenţioasă nu numai cu emigranţii de-aiurea, ci mai ales cu cei din ţările membre UE.

Şi-atunci, nu cumva ne jucăm cu viitorul câtorva generaţii amanetându-le carierele?

Un articol de Ştefan Dumitru Afrimescu (2009-06-22)