Cei mai "tari" moguli media din istorie!

Lumea a aflat doar CE-AU VRUT “muşchii” lor!
Cei mai "tari" moguli media din istorie!

Inca de la inceputurile mass-media, ziarele, radiourile si televiziunile au fost folosite pentru a informa si educa publicul. Patronii de trusturi media s-au folosit la fel de mult de business-urile lor si pentru a controla lumea politicului si pentru a-si consolida puterea.
Iata-i pe cei mai importanti moguli media de pana acum, potrivit Business Pundit.

Silvioa Berlusconii alias „punga-punga”
Berlusconi a eliminat intermediarul dintre politica si media. In acelasi timp premier al Italiei si actionar majoritar la una dintre cele mai mari televiziuni private italiene, a reusit sa tina influenta in familie.
Sotia si fratele sau detin cate un ziar national.
A fost acuzat de nenumarate ori de folosire a canalului sau de televiziune pentru a combate criticile la adresa sa.

Ted Turner
Ted Turner Este fondatorul CNN. Insa pana sa investeasca in televiziune, a fost cel mai mare latifundiar al Americii si un adept al filantropiei.
Dusman declarat si peren al lui Rupert Murdoch, l-a provocat pe acesta de nenumarate ori la... „bataie”.

William Randolph Hearst
Imperiul lui Hearst a inceput de la ziarul pe care l-a mostenit de la tatal sau, San Francisco Examiner, ajungand in cele din urma la 30 de ziare.
A creat cel mai mare business de ziare si reviste din lume. Folosindu-si canalele media cu iscusinta, a fost ales de doua ori in Congresul american.
Dupa viata lui Hearst, s-a facut filmul "Cetateanul Kane", unul dintre cele mai bune filme din toate timpurile.

Max Aitken
A fost ministru de Informatii britanic in timpul primului Razboi Mondial. Dupa ce a castigat controlul ziarului Daily Express, l-a transformat in cel mai bine vandut ziar din lume.
Prin ziarul sau, Aitken putea cladi si distruge cariere. A fost bun prieten cu Winston Churchill.

Joseph Pulitzer
Pulitzer a fost un luptator convins impotriva coruptiei, demascand mai multe afaceri guvernamentale necurate.


La inceput republican, convertit in democrat, Pulitzer ajunge membru al Congresului, dupa care abandoneaza functia oficiala, pentru a se ocupa de ziarele sale.
Pulizer ramane cunoscut in jurnalism, in mare parte datorita premiului cu acelasi nume cu care sunt rasplatiti cei mai buni jurnalisti, in fiecare an.

Henry Luce
A lansat unele dintre cele mai rasunatoare reviste, printre care Time, Life, Fortune si Sports Illustrated.
A fost un puternic luptator impotriva comunismului, si-a folosit influenta pentru a sprijini gruparile anti-comuniste si dictaturile de dreapta.
Articolul lui Luce, publicat in 1941, in Life, cu titlul "Secolul american" a ajutat SUA sa isi contureze politica externa.

Michael Bloomberg
Primar al New York-ului si unul dintre cei mai bogati americani, Bloomberg detine 88% din compania care-i poarte numele, estimata la 18,1 miliarde de dolari.

Bloomberg L.P. ofera servicii de informare financiara, prin intermediul ziarelor, revistelor, televiziunilor si posturilor de radio care fac parte din grup.

Unii analisti spun ca Bloomberg va candida la functia de presedinte al Americii, la urmatoarele alegeri.

Rupert Murdoch
A inceput cu un ziar in Australia si a ajuns sa conduca un adevarat imperiu media. Acest cuprinde de la tabloide in Marea Britanie la studiourile 20th Century Fox de la Hollywood.

Detine Wall Street Journal si Fox News.

Compania lui Murdoch este implicata intr-un scandal gigant, dupa ce anagajatii tabloidului News of the World, acum inchis, au apelat la interceptari telefonice pentru a face rost de subiecte.

Forbes l-a asezat pe Rupert Murdoch pe locul al 13-lea, in topul celor mai puternici oameni din lume

Operaţiunea „Paperclip”...!

Operaţiunea „Paperclip”, cu bune si cu relele ei!

„Paperclip” înseamnă agrafă de birou. Un nume inofensiv sub care se ascunde una dintre cele mai mari minciuni ale secolului XX. 1600 de oameni de ştiinţă nazişti au fost duşi în SUA, după cel de-al Doilea Război Mondial. Majoritatea erau susţinători convinşi ai ideilor naziste, ofiţeri SS, lideri ai celui de-al treilea Reich şi criminali de război. Serviciile secrete ale SUA le-au „curăţat” biografiile şi CV-urile şi, astfel, aceştia au primit cetăţenie americană şi au fost angajaţi să lucreze pentru armata SUA sau pentru diferite institute de cercetare. Faptul că în SUA, aceşti oameni de ştiinţă nazişti au pus bazele unor institute şi programe de cercetare (inclusiv programul spaţial al NASA), discipline, teorii, orientări educaţionale, oferă o perspectivă terifiantă. Sau, mai degrabă, ne ajută să înţelegem mai bine de ce ştiinţa contemporană este atât de destructiv orientată şi de ce educaţia este atât de defectuoasă.

Ultima bătălie a celui de-al Doilea Război Mondial nu s-a dat pe câmpul de luptă, ci a reprezentat o cursă disperată pentru a pune mâna pe tehnologia celui de-al Treilea Reich. În 1945, Aliaţii se confruntaseră deja cu o parte dintre rezultatele tehnologice ale nemţilor în domeniul militar: rachete teleghidate, farfurii zburătoare, avioane cu reacţie. Ei se temeau să nu existe alte proiecte secrete. După o cursă disperată, agenţiile de spionaj ale SUA au reuşit să pună mâna pe o cantitate uriaşă de documentaţie ştiinţifică şi au dus în SUA sute de oameni de ştiinţă germani, pentru a-i interoga despre cercetările şi proiectele lor. Nu era vorba numai de tehnologie militară, ci şi de experimente de control mental, cercetări medicale, sociale, electronice, aeronautice, de fizică atomică. Apoi, din aproape în aproape, s-a ajuns la ideea de a-i aduce pe aceşti oameni de ştiinţă în SUA, împreună cu familiile lor, şi a-i angaja să lucreze în cadrul proiectelor ştiinţifice americane. Operaţiunea LUSTY – vânătoarea de tehnologie aeronautică Încă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, serviciile de spionaj ale armatei SUA aveau în obiectiv, printre altele, investigaţii privind tehnologia militară germană. Echipe speciale erau trimise pe front sau în Germania pentru a pune mâna pe rapoarte tehnice şi ştiinţifice, arme, avioane, echipamente, inclusiv rămăşiţele avioanelor prăbuşite, pentru a extrage cât mai multe informaţii. Echipele de spionaj tehnic ale SUA erau antrenate la o şcoală militară specială din Ohio. Acestora li se adăugau 32 de unităţi de spionaj tehnologic ale Aliaţilor. La încheierea războiului, în 1945, spionajul tehnologic a fost declarat una dintre priorităţile serviciilor secrete ale SUA. Atunci a fost demarată operaţiunea LUSTY, care se referea la exploatarea tehnologiei aeronautice secrete a Luftwaffe (aviaţia armatei naziste). LUSTY a demarat, cu scopul de a extrage maximul de beneficii din documentele ştiinţifice, facilităţile de cercetare şi echipamentele aeronautice ale aviaţiei naziste. Operaţiunea avea două echipe şi direcţii de acţiune: prima, sub comanda colonelului Harold R. Watson, fost pilot de testare, colecţiona avioane şi arme, pentru analiza lor în SUA. Cea de-a doua echipă recruta oameni de ştiinţă, căuta documente ştiinţifice şi investiga laboratoarele de cercetare şi platformele de testare. Echipa lui Watson a recrutat rapid un număr de piloţi de testare germani pentru a transporta aeronavele germane în SUA. În mod similar, au fost recrutaţi şi cercetători ştiinţifici, iniţial pentru a traduce documentaţia şi a da anumite explicaţii tehnologice. Ulterior, ei au fost „păstraţi” în SUA ca „resursă intelectuală”. Proiectul s-a extins gradat şi pentru alte domenii, nu doar pentru aeronautică. Oamenii de ştiinţă germani au ales SUA Pierderea războiului era iminentă pentru Germania, încă de la începutul anului 1945. Propaganda nazistă, una dintre cele mai eficiente în ceea ce priveşte manipularea maselor, încuraja populaţia vorbind de „armele minune” care vor distruge armatele aliaţilor, inclusiv de celebrele rachete V2, care ar fi făcut imposibilă apropierea oricăror avioane de Berlin. Totuşi, în diferite cercuri, existau oameni suficient de realişti, care să aibă în vedere anumite planuri pentru eventualitatea pierderii războiului. În fabrica de rachete din Peenemunde, directorul tehnic Wehrner von Braun a intuit iminenţa capitulării, datorită ordinelor contradictorii primite de la ofiţerii superiori SS. În cadrul unei întâlniri secrete cu apropiaţii săi, el a avansat ideea că superioritatea tehnologică a germanilor poate fi o „carte-blanche” pentru oamenii de ştiinţă. Negociind diferitele resurse tehnologice şi ştiinţifice, aceştia vor putea beneficia de un tratament privilegiat din partea aliaţilor, după pierderea războiului. În viziunea sa, ei puteau să aleagă cui să se predea – URSS-ului, Angliei sau SUA – şi au ales SUA. În eventualitatea unui atac asupra fabricii din Peenemunde, 14 tone de documentaţie au fost ascunse în minele din munţi. Toată această documentaţie a fost predată ulterior serviciilor secrete ale SUA. Victoria forţelor aliaţilor în Europa s-a proclamat pe 7 mai 1945, odată cu capitularea armatei germane. La scurt timp după aceea, Magnus von Braun, fratele profesorului dr. Wehrner von Braun, a fost trimis să contacteze autorităţile americane şi să le informeze că mulţi mare dintre cercetătorii şi tehnicienii de la staţia de rachete Peenemunde, care fugiseră după învingerea Germaniei, trăiau în sătucurile împrăştiate în munţii Alpi şi erau dispuşi să se predea armatei SUA. Overcast şi Paperclip – „ Vânătoarea de capete” 150 de oameni de ştiinţă au fost curând contactaţi şi investigaţi de serviciile secrete americane. Toţi au fost angajaţi cu contracte (pentru început, de cinci ani), în SUA. Primii dintre ei au început să lucreze pentru armata SUA chiar de la jumătatea anului 1945. SUA s-a angajat să aibă grijă de familiile acestora în Germania şi ulterior să le aducă familiile în SUA. Aşa a început Operaţiunea „Overcast”, rebotezată ulterior „Paperclip”. Realizând progresul tehnologic şi ştiinţific al Germaniei Naziste, autorităţile americane nu au văzut decât avantaje în aducerea acestor oameni de ştiinţă în SUA. Dar cel mai mare avantaj era, în viziunea lor, ca aceştia să nu ajungă să lucreze pentru Uniunea Sovietică, marele inamic al Americii. După încheierea războiului, a început vânătoarea criminalilor de război – ofiţerii superiori SS şi Gestapo şi liderii partidului nazist. Dar înafara serviciilor secrete „clasice” existau şi cele care „vânau capete” – aşa cum fac acum corporaţiile care caută să angajeze oamenii cei mai performanţi. O agenţie specială se ocupa de recrutarea cercetătorilor şi tehnicienilor germani pentru a lucra la proiectele de cercetare americane: Joint Intelligence Objectives Agency (JIOA), sub conducerea căpitanului Bosquet N. Wev. „Vânătoarea de capete”, familiară pe piaţa muncii în ultima vreme, nu e prin urmare, ceva foarte nou… Operaţiunea a primit numele de „Paperclip” (cuvânt care înseamnă agrafă de birou) de la agrafa cu care formularul de imigrare era ataşat documentelor personale ale „recruţilor ştiinţifici”, acest formular fiind o promisiune implicită a naturalizării sau acordării cetăţeniei americane. Sub auspiciile acestui program, urmat de alte programe similare până în anii ‘70, peste 1600 de oameni de ştiinţă germani au fost aduşi, pe ascuns, în SUA împreună cu familiile lor şi li s-a acordat cetăţenie. Politica guvernului SUA declara că „naziştii convinşi” şi criminalii de război nu au dreptul să intre pe teritoriul SUA. Din acest motiv, proiectul Paperclip a fost controversat încă de la început şi desigur, clasificat, pentru a evita discuţiile publice. Paperclip, între versiunea oficială şi manevrele CIA Preşedintele SUA, Harry Truman a autorizat în 1946 demararea oficială a proiectului Paperclip. La ora respectivă, primii 150 de oameni de ştiinţă fuseseră deja aduşi şi angajaţi în SUA. Truman a introdus un amendament privind “inadmisibilitatea foştilor membrii ai Partidului Nazist, a suporterilor activi ai nazismului şi militarismului”. Directorul JIOA a replicat că oamenii de ştiinţă germani erau numai formal membri ai organizaţiilor naziste (lucru obligatoriu pentru a putea ocupa anumite funcţii importante) şi erau politic inactivi. Convenabil, dar discutabil, în actele tuturor “recruţilor ştiinţifici” importaţi de SUA se regăseşte – aşa cum a reieşit după declasificarea documentelor respective din Arhivele Naţionale ale SUA – aceeaşi formulă: “membru formal al Partidului Nazist, politic inactiv”. Responsabilă cu investigarea trecutului oamenilor de ştiinţă propuşi pentru angajare şi imigrare în SUA, Agenţia JIOA a finalizat cercetările pentru primul lot şi a înaintat primele dosare Departamentului de Stat şi Departamentului de Justiţie în februarie 1947. Reprezentantul Departamentului de Stat a declarat că dosarele erau acuzatoare şi că toţi cei selecţionaţi sunt “nazişti convinşi”, astfel că toate cererile de acordare a vizei au fost respinse. Wev, directorul JIOA, a scris un memoriu în care avertiza asupra faptului că oamenii de ştiinţă respectivi, dacă ar fi fost trimişi înapoi în Germania, vor putea fi folosiţi de inamicii Americii, şi această posibilitate ar reprezenta o ameninţare mult mai mare decât convingerile lor naziste. El se referea la precauţiile Departamentului de Stat în termeni ireverenţioşi: “eforturile de a lovi în continuare un cal nazist deja mort”. Acelaşi personaj considera că, după înfrângerea Germaniei, comunismul era o ameninţare mult mai mare decât nazismul. Nu este pentru prima dată în istoria serviciilor secrete când conducătorii acestora, convinşi că ştiu ei mai bine care este interesul naţional şi binele public, iau decizii peste capul preşedinţilor SUA şi al organizaţiilor democratice. Şi în cazul proiectului Paperclip, serviciile secrete şi-au urmat cu tenacitate scopul propus şi au reuşit până la urmă să aducă în SUA toate persoanele vizate. Conexiuni la vârf între CIA şi spionajul nazist Comandantul Wev a decis să ocolească legea şi a găsit sprijin la CIA. După ce JIOA a început investigaţiile pentru realizarea dosarelor oamenilor de ştiinţă nazişti, directorul CIA, Allen Dulles s-a întâlnit cu liderul spionajului nazist, Reinhard Gehlen şi au găsit împreună soluţia. Gehlen le-a oferit americanilor reţeaua amplă de spionaj pe care reuşise să o infiltreze în URSS, în schimbul promisiunii că SUA va “importa” întreaga sa unitate de spionaj, care urma să continue să funcţioneze în cadrul CIA. În acelaşi sens, Dulles a dat ordin să fie rescrise dosarele oamenilor de ştiinţă germani pentru eliminarea tuturor elementelor incriminatoare. Importarea spionilor, dar şi a cercetărilor “ştiinţifice” din domeniul spionajului, este o explicaţie posibilă pentru proliferarea ulterioară la nivelul CIA a proiectelor nebuneşti de genul ARTICHOKE, MK-ULTRA, Midnight Climax (proiecte de manipulare mentală incluzând tehnici de interogare). Aşa se face că dosarele oamenilor de ştiinţă au fost “curăţate” de orice referire la nazism şi, până în 1955, numai în cadrul proiectului Paperclip, peste 700 de oameni de ştiinţă germani au primit cetăţenie americană şi poziţii proeminente în comunitatea ştiinţifică americană. Mulţi dintre ei fuseseră ofiţeri SS, membri ai Gestapo-ului, lideri ai partidului Nazist, făcuseră experimente inumane pe prizonierii de război şi erau criminali de război. Per total, numărul “recruţilor ştiinţifici” se pare însă că depăşeşte 1600 – incluzându-i pe cei aduşi în SUA înainte de 1947 în cadrul altor proiecte colaterale care au continuat şi după 1955. Uluitor este nu doar succesul acestor manevre, ci faptul că au reuşit să fie ascunse faţă de opinia publică. În ciuda unor informaţii şi a unor lucrări care au apărut în anii ’70, de-abia în 1985 dezvăluirile despre acest subiect încep să facă vâlvă. Linda Hunt scrie un cutremurător articol de investigaţie în Buletinul Fizicienilor Atomişti (Bulletin of the Atomic Scientists) în 1985, articol în care arată că a examinat mai bine de 130 de rapoarte asupra unor subiecţi ai proiectului Paperclip şi că fiecare dosar fusese modificat pentru a elimina menţiunile privind ameninţarea la adresa securităţii naţionale pe care respectivii o reprezentau. Figuri proeminente: trei exemple Un bun exemplu privind modificarea dosarelor este cazul lui Wehrner von Braun, despre care am mai vorbit. În ceea ce-l priveşte, un raport din 18 septembrie 1947 îl considera pe acesta: “o ameninţare la adresa securităţii naţionale”. În luna februarie 1948 însă, apare un nou raport care afirmă că “nu există nici o informaţie incriminatoare despre subiect. El nu poate fi o ameninţare din punct de vedere al securităţii.” Wehner von Braun, ofiţer SS, a fost timp de opt ani directorul staţiei de rachete de la Peenemunde şi, sub conducerea lui, au fost produse armele care au devastat Anglia în bombardamentele din 1944-1945. În ciuda acestui fapt, el a fost printre primii recrutaţi de SUA şi angajat de armata americană. Mai mult decât atât, el a devenit celebru la începutul anilor ’60 ca director al centrului spaţial NASA, Marshall Space Flight Center şi este considerat “părintele” programului spaţial al SUA. Probabil cel mai proeminent medic adus în SUA de proiectul Paperclip a fost doctorul Hubertus Strughold. În timpul războiului, el a fost director al Institutului aeromedical al Luftwaffe (aviaţia nazistă). Naziştii au realizat experimente medicale criminale asupra prizonierilor din lagăre. Una dintre temele specifice de cercetare medicală în aviaţie era legată de influenţa condiţiilor extreme de zbor asupra piloţilor – în lagărul de la Dachau, de exemplu, existau anumite camere depresurizate în care se simulau condiţiile de înaltă altitudine. Deşi nu există dovezi care să îl lege personal pe Strughold de aceste experimente, cariera sa de succes atestă afilierea sa, nu doar formală, la Partidul Nazist. Trecutul nazist al lui Strughold a fost uitat pe baza recomandărilor comandantului JIOA însuşi. După ce a lucrat ani de zile în cadrul SAM – School of Aerospace Medicine, Şcoala de Medicină Aerospaţială – aparţinând de Aviaţia Militară a SUA (US Air Force), Strughold este cunoscut acum ca “părintele medicinii spaţiale”. Biblioteca de la SAM îi poartă numele şi a primit nenumărate distincţii publice în SUA. Un al treilea exemplu este Erich Traub, care conducea în Germania nazistă un laborator de cercetare privind armele biologice şi lucra sub directa îndrumare a lui Heinirich Himmler (nr. 2 în al treilea Reich, după Hitler). Denumirea conspirativă a acestor cercetări era “Programul de cercetări despre cancer”. Traub îşi făcuse studiile în SUA la Institutul Rockfeller în anii ’30 şi era implicat în activităţi de propagandă nazistă pe teritoriul SUA încă de atunci. Rămas în Germania după sfârşitul războiului, a lucrat pentru ruşi în cadrul aceluiaşi laborator care urmărea crearea de arme biologice. Adus în SUA în 1952 pentru a fi intervievat ca „expert virusolog” a fost imediat racolat în cadrul proiectului Paperclip. Trecutul nazist şi implicarea sa în rău-famatul program nazist de cercetare pentru obţinerea unor arme biologice au fost şterse cu buretele la solicitarea unor înalţi militari. În SUA, Traub a lucrat la un proiect extrem de controversat de elaborare a unor arme biologice în cadrul bazei experimentale Plum Island. La numai şase ani de la angajarea sa, el a fost numit director al centrului experimental. Aici se realizează, oficial, cercetări asupra bolilor la animale, dar în spatele acestei faţade este vorba de cercetări privind crearea unor virusuri şi arme biologice. Două ramuri ale aceleiaşi organizaţii oculte O altă operaţiune secretă cutremurătoare, asemănătoare proiectului Paperclip, este Proiectul Rat Line (sau Rat Run, fuga şobolanilor) – prin care au fost „salvaţi” ofiţerii superiori ai SS şi Gestapo, marii criminali de război fiind făcuţi scăpaţi în America Latină şi primind noi identităţi. În cadrul Operaţiunii Rat Line este dovedită deja implicarea lojii masonice italiene P2 şi a Vaticanului, precum şi a grupării masonice Cavalerii de Malta. Oficial, Proiectul Paperclip a fost stopat în 1957, când Germania (RFG) a protestat faţă de SUA că a secătuit-o de „resurse umane ştiinţifice”. Nu s-a făcut nici un comentariu la nivel diplomatic despre sprijinirea şi protejarea naziştilor de către SUA. Consecinţele acestui proiect sunt incalculabile. Categoric, epoca pe care o trăim este determinată mai mult de acţiunile serviciilor secrete decât de istoria oficială. Faptul că „inteligenţele” aflate în spatele maşinii de război naziste au ajuns să aibă poziţii proeminente în comunitatea ştiinţifică din SUA şi în armata SUA şi-a pus amprenta asupra evoluţiei acestei superputeri. Cruzimea manifestată de armata americană în confruntările militare recente şi arbitrarul acestor războaie nu are de ce să ne mire, pe acest fundal. Pe de altă parte, „frăţia” dintre Thule (societatea secretă ocultă nazistă) şi ordinul american masonic Skull&Bones şi-a spus cuvântul şi, prin proiecte precum Paperclip şi Rat Line, a dus la reunirea celor două ramuri ale aceleiaşi secte.

Şi Tezaurul de la Tismana se află tot în mâinile sovieticilor

-aSlehQNJxt8/T3X0N7bpVwI/AAAAAAAAAI0/gyr4TPEwEH8/s1600/010%2B%25281%2529.jpg">


De ce şi cum a ajuns şi Tezaurul de la Tismana tot în mâinile sovieticilor!

În ziua de 15 decembrie 1916, încărcat în şaptesprezece (17) vagoane de marfă (la care s-au ataşat încă şapte (7) - trei (3) pentru delegaţii Băncii Române şi patru (4) pentru cei două sute (200) de gardieni însoţitori -), tezaurul Băncii Naţionale a României şi bijuteriile M.S.Regina Maria au luat drumul Moscovei pentru „a fi puse-n siguranţă”. Şase luni mai tîrziu, la 27 iulie 1917, o altă parte a tezaurului B.N.R., alături de „valorile diferitelor instituţii bancare şi de credit şi a fondurilor arhivistice şi muzeale aduse la Iaşi”, adică „documentele şi manuscrisele Academiei Române, documentele Arhivelor Statului, zestrea arhivistică a muzeelor, pinacotecilor şi chiar colecţiilor particulare” (V. G. Morţun, Dr. C. Angelescu, I. Kalinderu, G. Enescu etc...), la care s-au adăugat şi obiectele de cult din mănăstiri şi biserici, precum şi bijuteriile din depozitele private ale cetăţenilor români, cu alte cuvinte „avutul societăţii constând în titluri, efecte de orice măsură şi obiecte preţioase etc” a fost încărcat în 24 de vagoane şi expediat în Rusia.
Aceste două transporturi de bunuri materiale şi spirituale, au desemnat o realitate exprimată prin sintagma „Tezaurul românesc de la Moscova!”

În 1943, dupa Stalingrad, conducerea statului a hotarît mutarea tezaurului României de la Sinaia la Tismana, lucru care s-a si realizat abia în luna iulie 1944, în conditiile înaintarii rapide a Armatei Rosii spre România. Antonescu vroia să-l transporte în Spania franchistă (ţară în care era stabilit si fostul rege Carol al II-lea!), pentru a-l apăra de sovietici. Tezaurul trebuia însă aparat si de "aliatii" nemţi, care, gîndindu-se ca pierd războiul, în retragerea lor, ar fi putut să ia tezaurul cu ei. La Tismana, tezaurul va sta pîna în februarie 1947, cînd va fi readus la Bucuresti. Erau circa 320 tone de aur fin. La 23 august 1944, a avut loc însă, lovitura de stat binecunoscută. Dupa aceasta data, soarta tezaurului va fi decisa de trei vîlceni: Adrian Mironescu, Petre Chirtop si Ion Marina. Cine erau ei?

Adrian Mironescu -casier la B.N.R.
Adrian Mironescu era, în 1944, casier al sucursalei B.N.R. din Rîmnicu Vîlcea. Se nascuse pe 29 mai 1905 la Pungesti-Dumbraveni, judetul Vaslui, ca fiu al lui Ioan si al Nataliei. Între anii 1923-1925 face Scoala Normala din Vaslui.
Devine învatator si chiar îsi practica un timp meseria în satul Pestera, din judetul Hunedoara. În acest rastimp face si Scoala Comerciala Superioara din Hateg, pe care o termina în 1927. În 1927 devine apoi secretar la Scoala de meserii din Rîmnicu Vîlcea, pîna în 1928.
Este întîlnirea lui cu orasul în care va cunoaste aventura vietii sale. În acest ultim an pleaca la Bucuresti la cursurile Academiei de Înalte Studii Comerciale si Industriale pe care o absolva în 1932. Între 1932-1938, lucreaza în mai multe locuri de munca din Moldova. Între 1938-1941 este contabil la Cîmpulung Moldovenesc, apoi este transferat la filiala Bancii Nationale de la Rîmnicu Vîlcea.
Avea 39 de ani în 1944 si nutrea convingeri de stînga, se pare, înca din vremea studentiei. Aflînd de intentia guvernului Antonescu de a evacua tezaurul României de la Tismana în Spania, Mironescu încearca sa dejoace aceasta tentativa transmitînd planurile de evacuare a tezaurului... comunistilor.
În acest scop, el apeleaza la preotul Ion Marina, viitorul patriarh „roşu” al României, ca prin intermediul acestuia sa fie informati si comunistii locali, pe care acesta îi cunostea foarte bine.

Comoara Romaniei rămâne şi azi îngropată... tot la Moscova!

Daca ar fi sa vorbim despre relatiile romano-ruse, s-ar putea spune ca intre cele doua tari s-a creat o legatura "frateasca", desi presa rusa afirma, recent, ca "Romania nu mai este o tara frateasca".

Din motive pe care toata lumea si le aminteste, Rusia a jucat rolul fratelui mai mare si, de-a lungul timpului, si-a exercitat puterea in cele mai variate forme, mergand de la atitudinea protectoare a unei natiuni superioare (doar numeric am spune), si pana la furia si aroganta cotropitorului.

Prin prisma acestei ultime "insusiri" se poate judeca si lipsa de disponibilitate a Moscovei de a aborda o problema ramasa in litigiu, si anume Tezaurul Romaniei.

Imaginea pe care o au in prezent romanii despre Rusia s-a format, in mare parte, in prima jumatate a secolului trecut, cand momente ale istoriei, cum ar fi cele doua razboaie mondiale, Marea Unire, pierderea Basarabiei si a Bucovinei, preluarea puterii de comunisti, au ramas definitiv in memoria poporului roman.
Revolutia bolsevica a aratat Romaniei o dubla ipostaza a Moscovei, aceea de aliat, dar si de dusman. Romanii nu pot uita imaginea trupelor sovietice invadatoare, care nu au tinut cont de morala si reglementari internationale, dar isi amintesc si despre prietenia romano-sovietica, gratie careia vizitau URSS mai mult decat propria tara.

Dupa 1945 a avut loc un proces sustinut al autoritatilor comuniste de a transforma Rusia dintr-un vechi dusman intr-un nou aliat. Ultima data, imaginea Rusiei in Romania s-a schimbat dupa Revolutie, imagine marcata de redescoperirea adevaratei istorii, de caderea blocului comunist, de problemele din Republica Moldova si de dificultatile economice prin care au trecut ambele tari.

LITIGII
De-a lungul timpului au existat si au ramas probleme nerezolvate intre cele doua tari, candva vecine, cum ar fi problema Tezaurului romanesc aflat la Moscova, despre a carui retrocedare ar trebui sa se discute intens. Un alt moment de criza l-a constituit aderarea Romaniei la NATO, care, insa a fost depasit gratie eforturilor diplomatice.

Un alt "punct fierbinte" al relatiilor bilaterale il constituie, in prezent, amplasarea de baze militare americane pe teritoriul tarii noastre, problema discutata intre cele doua parti, dar si in cancelariile occidentale.

TRATATIVE
In 1922, Romania deschidea pentru prima data tratativele de recuperare a Tezaurului. Lucrurile inaintau anevoios. Abia in 1935, o data cu reluarea relatiilor diplomatice, Rusia a restituit o parte din arhive. Iar in 1956, comunistii romani primeau de la tovarasii rusi o alta transa: tablouri, cateva comori antice si ceva documente.

Restul a ramas in Rusia si nu a fost restituit nici astazi, in pofida solicitarilor tenace ale conducatorilor perindati la conducerea Romaniei. Si aceasta pentru ca, in problema Tezaurului, indiferent de regim, culoare politica sau pozitia fata de "marea prietena de la Rasarit", autoritatile romane au avut aceeasi cerere: "Vrem Tezaurul inapoi!".

De la Bratianu la Titulescu, de la maresalul Antonescu la Gheorghiu-Dej si Ceausescu, toti au purtat ample tratative pentru recuperarea aurului. Guvernatorii BNR din 1922 incoace si-au transmis unul altuia dosarul juridic al Tezaurului depozitat la Kremlin, o data cu datoria de onoare de a nu renunta niciodata la revendicari. In prezent insa, lucrurile se misca mai greu, sau aproape deloc.

COMPROMIS POLITIC sau ÎNALTĂ TRĂDARE?!
La data de 4 iulie 2003, presedintele Romaniei si cel al Federatiei Ruse si-au pus semnatura pe "Tratatul privind relatiile prietenesti si de cooperare dintre Romania si Federatia Rusa", tratat al carui text a fost ferit de ochii si dezbaterea opiniei publice pana dupa semnarea sa de cei doi sefi de stat.

Ridicarea valului ce acoperea asa-zisul mister nu a relevat nimic spectaculos, de natura sa rastoarne presupunerile anterioare. Toata lumea si-a dat seama ca "documentul" nu reprezenta un soi de piatra de hotar pentru relatiile romano-ruse. Mai mult, analistii sustin ca, asa cum este el redactat, tratatul este aproape lipsit de sens si esenta.

Faptul ca Rusia isi afirma respectul pentru dreptul Romaniei de a-si alege aliantele politice si militare, poate singura concesie facuta de partea rusa, nu este decat consfintirea unei stari de fapt si a directiei in care societatea romaneasca s-a indreptat dupa decembrie 1989.

Cum a ratat România locul 13 mondial în topul rezervelor de aur şi-am picat pe 31

România s-ar fi putut clasa pe locul 13 în clasamentul mondial al rezervelor de aur, deci cu aproape 20 de locuri mai sus decât poziţia ocupată acum, dacă nu am fi trimis ruşilor tezaurul în 1916 şi am fi păstrat neatinsă rezerva de aur din 1944, potrivit lui Cristian Păunescu, consilier al guvernatorului băncii centrale, relatează Mediafax.

Tezaurul trimis de România la Moscova în două faze, în 1916 şi 1917 includea, pe lângă multe obiecte de patromoniu, 91,2 tone de aur, nerecuperate nici până acum, şi care sunt evaluate în prezent la 13 miliarde de lei sau 3,2 miliarde de euro, potrivit datelor prezentate de Păunescu în cadrul simpozionului "Banca Naţională a României în timpul Primului Război Mondial". Din această cantitate, circa 90% erau monede de aur, iar 10% aur fin, sub formă de lingouri.

Potrivit consilierului BNR, dacă celor 91 de tone de aur trimise la Moscova li s-ar adăuga stocul de aur al BNR din 1944, de 244 tone de aur (fond folosit ulterior pentru a plăti datoriile către anumite ţări) şi cele 106 tone incluse în rezerva de aur a BNR astăzi, atunci s-ar ajunge la o cantitate totală de circa 440 de tone, care ar poziţiona România pe locul 13 în lume din punct de vedere al rezervei de aur, imediat sub Banca Centrală Europeană, aflată pe locul 12.
În prezent, rezerva de aur a României ocupă poziţia 31 în acest clasament.

Conflict romano-bulgar

Portiunea de pe fundul marii care valoreaza miliarde de euro.
Miza pentru care Romania si Bulgaria vor sa redeseneze granita din Marea Neagra

Romania si Bulgaria incearca de 18 ani sa lamureasca un litigiu privind frontiera maritima dintre cele doua state. Este un conflict asemanator celui pe care l-am avut cu Ucraina, si pe care tara noastra l-a castigat la Haga. De rezolvarea lui depinde soarta unor proiecte economice de miliarde de euro.



Granita maritima dintre Romania si Bulgaria a fost stabilita in 1956, cand apele teritoriale erau de maximum 12 mile marine de la tarm. Acum cele doua tari vor sa aplice Conventia ONU asupra marii, semnata in urma cu 30 de ani, care le da dreptul sa isi creeze o zona economica exclusiva pana la 200 de mile marine in larg.

Pentru stabilirea limitei dintre cele doua zone, bulgarii propun prelungirea frontierei maritime stabilita in 1956. Romania cere insa ca limita zonei economice exclusive de 200 de mile marine sa fie paralela cu linia tarmului. Diferenta dintre cele doua variante este zona aflata in litigiu.

In varianta propusa de noi, zona exclusiva a Romaniei s-ar invecina cu a Turciei, tara cu care am avea granita comuna - e drept, pe fundul marii.

In varianta romaneasca, gazoductul Nabucco care va aduce gaze caspice, ar putea sa vina din Turcia direct in Romania, evitandu-i pe bulgari. In schimb Rusia si Bulgaria ar trebui sa ceara acordul Romaniei sau al Turciei pentru viitorul gazoduct South Stream, alternativa pe care o promoveaza rusii ca replica la Nabucco.

La Curtea Internationala de la Haga nu putem apela, cel putin deocamdata. Ambele tari declara ca sunt gata sa continue negocierile, desi in ultimii 18 ani au avut 14 runde de discutii. Fara rezultat.
Proiectul South Stream vizeaza construirea unei conducte de transport de gaze naturale din Rusia catre Bulgaria, prin Marea Neagra, si, mai departe catre Grecia, Italia si Austria.
In cazul solutionarii favorabile Romaniei a litigiului, s-ar asigura peste 50 de metri lineari, comuni cu platoul continental al Turciei, ceea ce ar constitui un avantaj prin crearea unei conexiuni directe cu Turcia in cazul in care proiectul Nabucco ar fi dus pana la capat.
Bulgaria ar fi inceput deja discutii cu Exxon, referitoare la zona in litigiu, sustin sursele citate. Acestea au mai declarat ca portiunea respectiva, care de fapt ar avea aproximativ 300 de kilometri patrati, nu este singura chestiune legata de frontiera cu Bulgaria, in opinia Bucurestiului.
Romania ia in calcul deschiderea unor discutii cu Bulgaria pentru recalcularea frontierei de pe Dunare, care conform regulilor, este trasata pe mijlocul firului de apa. Rediscutarea ei ar fi necesara, sustin sursele citate, in contextul erodarii naturale a malului bulgaresc. Avantajul ar fi, in acest caz, faptul ca pe portiunea romaneasca ar intra mai multe insule de pe fluviu.
MAE a precizat, miercuri, la solicitarea Mediafax, ca Romania va examina impreuna cu partenerii bulgari "toate posibilitatile de ajungere la un compromis avantajos pentru ambele parti" in ceea ce priveste litigiul din Marea Neagra.
"Romania si Bulgaria sunt angrenate de mai mult timp intr-un proces de negocieri privind delimitarea marilor teritoriale, a suprafetelor de platou continental si a zonelor economice exclusive ale celor doua tari in Marea Neagra. Negocierile romano-bulgare pe tema delimitarii spatiilor maritime au debutat in anul 1994, pana in prezent avand loc 14 runde", a precizat MAE.
Ministrul de externe, Cristian Diaconescu, a declarat marti ca "exista o zona in litigiu in ceea ce priveste chiar frontiera de stat, marea teritoriala" dintre Romania si Bulgaria, el explicand ca este vorba de 17 kilometri patrati si ca vor avea avea loc discutii cu experti bulgari.

Revista Time: Cei mai influienti oameni din lume

Revista Time: un activist egiptean, fondatorul Facebook si cel al Wikileaks,
in primii 10 cei mai influenti oameni din lume

In primii 10 cei mai influenti oameni din lume se regasesc nume precum Wael Ghonim, un activist egiptean care a contribuit la prabusirea regimului presedintelui Hosni Mubarak, si care a ocupat primul loc, "creierul" Facebook - Mark Zuckerberg si Julian Assange - fondatorul WikiLeaks, potrivit unui top intocmit de reivsta Time si care a grupat 100 de persoane.

"Cunoasteti-i pe cei mai influenti oameni din lume. Ei sunt artisti si activisti, reformatori si cercetatori, sefi de state si mari industriasi. Ideile lor provoaca la dialog, dar starnesc si controverse, iar uneori chiar revolutii" - astfel isi incep editorii revistei Time articolul care insoteste editia din acest an a listei celor mai influente 100 de persoane din lume.
Pe primul loc in topul celor mai influente persoane este Wael Ghonim, un activist egiptean si directorul de marketing al Google Egipt si care a contribuit la prabusirea regimului presedintelui Hosni Mubarak. Acesta a folosit o pagina pe reteaua de socializarea Facebook pentru a mobiliza tinerii sa iasa in strada. El a fost chiar retinut de politie timp de 12 ore si a riscat sa fie torturat, insa nu a fost agresat.
In primii 10 cei mai influenti oameni se afla si "creierul" Facebook - Mark Zuckerberg. El a pus in legatura mai mult de jumatate de miliard de persoane din intreaga lume si a creat o "harta" a relatiilor sociale. Tot Time l-a desemnat omul anului 2010.

"Perdantul" competitiei a fost atunci Julian Assange, australianul care a publicat, in ultimii patru ani, documente secrete ale autoritatilor americane. El conducea in topul clasamentului intocmit de cititorii revistei Time. Chiar si asa, acum el s-a clasat in top 10 cei mai influenti oameni din lume.
Din lumea sportului se remarca jucatorul argentinian de fotbal Lionel Messi si starul indian de crichet Mahendra Singh Dhoni.

In top se mai regasesc lideri politici de prim rang, precum premierul britanic David Cameron, presedintele francez Nicolas Sarkozy, cancelarul german Angela Merkel si presedinta Braziliei Dilma Rousseff au fost si ei inclusi in aceasta lista, pentru felul in care au ales sa-si exercite puterea politica.

Cine este femeia...

Cine este femeia din spatele Facebook

Facebook, în prezent cea mai mare reţea de socializare din lume, creată de Mark Zuckerberg în 2004, pe vreme când era student la Harvard, nu ar fi ajuns una dintre cele mai mari companii de internet din lume dacă nu i s-ar fi alăturat în urmă cu doi ani Sheryl Sandberg, actual director de operaţiuni al companiei, relatează cotidianul american The New York Times.
Sandberg (41 de ani), o veterană a companiilor de internet, a transformat Facebook într-un fenomen, în prezent cu peste 500 de milioane de utilizatori în lume.
De când Sandberg s-a alăturat companiei, Facebook a cunoscut o perioadă de "hipercreştere", scrie The New York Times. Numărul de angajaţi a crescut de aproape şase ori, la 1.800, iar cel al utilizatorilor de şapte ori.
Volumul de publicitate atrasă de Facebook a crescut în ultimii ani datorită relaţiilor bune cu marile companii pe care Sandberg le-a dezvoltat în cei cinci ani cât a lucrat la Google, cel mai popular motor de căutare din lume, unde a ocupat funcţia de vicepreşedinte pentru vânzările online. Veniturile Facebook sunt estimate de analişti pentru acest an la aproape 1,6 miliarde de dolari, provenite în principal din publicitate. Compania nu este în prezent listată la bursă şi nu comunică rezultatele financiare. Valoarea de piaţă a reţelei de socializare este estimată la 41 de miliarde de dolari, fiind a treia companie de internet din SUA, după Amazon, cel mai mare retailer online din lume, şi Google.
Cât timp Sandberg a lucrat la Google, compania şi-a dezvoltat unul dintre cele mai de succes modele de publicitate online. Când a părăsit gigantul de internet, divizia pe care o conducea ajunsese la 4.000 de angajaţi şi aducea mai mult de jumătate din veniturile companiei.
De când s-a alăturat companiei, Sandberg s-a concentrat asupra dezvoltării businessului, extinderea la nivel internaţional şi dezvoltarea de relaţii cu marile companii pentru a atrage publicitate. Acest lucru l-a ajutat pe Zuckerberg (26 de ani) să se concentreze pe ce îi place cel mai mult: site-ul reţelei de socializare, scrie The New York Times.
Sheryl Sandberg a absolvit Universitatea Harvard, iar în acest an s-a clasat pe locul 16 din 50 în topul Forbes al celor mai puternice femei în business. Înainte de Google, a lucrat la Banca Mondială şi a fost şeful cabinetului lui Larry Summers, secretar al Trezoreriei în timpul mandatului lui Bill Clinton la sfârşitul anilor '90. Din această poziţie s-a ocupat de ştergerea datoriei ţărilor în curs de dezvoltare în timpul crizei financiare din Asia.

Bank of America a scapat de un "glont" de 5 GB!

Bank of America a scapat de un "glont" de 5 GB!
Cel mai mare beneficiar de pe urma tradarii din interiorul Wikileaks!

Distrugerea a mii de documente nepublicate, apartinand Wikileaks, au dus la un scandal urias intre fondatorul Julian Assange si fostul purtator de cuvant al organizatiei, Daniel Domscheit-Berg, scrie Der Spiegel in editia electronica. Insa adevaratul castigator de pe urma acestui conflict este categoric Bank of America.

Cea mai mare banca din SUA a evitat la milimetru glontul Wikileaks. 5 gigabytes de informatii confidentiale ar fi stat in baza de date a organizatiei, potrivit Financial Times.
La un moment dat, chiar Assange a spus ca este in posesia unor documente interne stanjenitoare ale Bank of America si ca le va folosi ca unelta a campaniei sale impotriva industriei financiare.
Informatiile care au strigat tradare par a fi pierdute definitv dupa ce Domscheit-Berg a distrus zilele trecute peste 3.500 de documente nepublicate, obtinute de la informatori necunoscuti, dupa cum chiar el a declarat.
Informatiile secrete au fost stocate pe serverul WikiLeaks pana la sfarsitul verii lui 2010, cand fostul purtator de cuvant a scapat de ele pentru ca sursele sa nu fie compromise". Acesta si-a mai motivat gestul si prin faptul ca Assange nu poate garanta manipularea sigura a documentelor.
Potrivit Der Spiegel, in baza de date exista o lista cu numele suspectilor de terorism care au interdictie de imbarcare in avioane americane, dar si documente cu informatii legate de 20 de organizatii de extrema-dreapta. Assange a cerut publicarea acestor informatii inca de la inceputul anului.
O declaratie care pare sa-i apartina lui Assange a fost postata pe site-ul WL Central si il critica dur pe Domscheit-Berg, sugerand ca acesta a pastrat relatii prea stranse cu agentii de informatii si politia.
Fostul purtator de cuvant al organizatiei promoveaza in prezent OpenLeaks, o platforma alternativa la WikiLeaks. Dar dupa ce a prezentat proiectul celui mai important grup de hackeri din Germania, Chaos Computer Club (CCC), Domscheit-Berg a fost criticat dur de Andy Muller-Maguhn, purtatorul de cuvant al acestora, care si-a exprimat rezervele fata de integritatea fostului purtator de cuvant al WikiLeaks.