Cianura ex-sovietică şi propaganda maghiară!
Despre cum a ajuns compania romaneasca SC Aurul SA in portofoliul oligarhilor Noului KGB autoritatile Romaniei mai poartă şi acum tacerea. La fel si presa centrala, ajunsa in mare parte pe aceleşi mâini KGB-iste. Fosta SC Aurul SA a trecut prin mai multe suveici si istorii controversate, care nu au exclus accidente ecologice bizare si crime misterioase, pana a devenit Romaltyn Mining.
Daca Rom banuim ca vine, ca si in cazul Rompetrol, de la Romania si nu de la ciocolata Rom sau conlocuitorii nostri nomazi, Altyn vine de la o denumire tatareasca a aurului. Carevasazica, Romaltyn ar insemna, totusi, aurul romanesc. Daca nu ar fi acum rusesc. Conform altor explicatii, numismatice, Altyn a fost o moneda ruseasca batuta de tarii Alexei, Piotr si Nicolai (toti intai) si folosita apoi pana prin 1991, cu o valoare de trei copeici. Adica, excact cu ce ne alegem noi din mina de la Baia Mare. Oricum ar fi, observam o invazie de firme “romanesti”, toate una si una, care ar merita sa-si dea arama (aurul fiind prea scump), pe fata. Oficiul de protectie al consumatorului ar trebui sa se autosesizeze pe marginea propagandei inselatoare cu prescurtari care invoca numele Romaniei in cazuri precum Romaltyn – Rusaltyn, Alro – Alru, TMK Artrom – TMK Artrus, Volksbank – Rusbank, Rompetrol – Ruspetrol sau Petrom – Petrus. Basca Lukoil –Rusoil.
De la Rosia Montana, la Rusia Montana
Cazul Aurul este insa, semnificativ, si pentru modul cum retele mai mult sau mai putin deschise, de la reteaua “civililor” lui Soros la cea a “acoperitilor” lui Putin, au reusit sa traga Romania şi pe conducătorii ei vremelnici pe sfoară, eliminand investitori occidentali in folosul aliantei ruso-maghiare, dupa cum se preconizeaza si in cazul Rosia Montana, localitate aflata deja pe hartile aurifere ale laboratoarele de la Kremlin cu denumirea mai neaosa de… Rusia Montana.
Inca din anul 1990 in societatea Aurul SA s-a aflat implicata cu o participatie de 50% o companie australiana, Esmeralda Exploration Ltd. Pentru a fi pusa pe fuga s-a inventat in 2000, intamplator anul venirii lui Putin la putere, o “catastrofa planetara”: accidentul ecologic de la Baia Mare. Poluarea raului Tisa – provocata de un accident la SC Aurul SA Baia Mare, aflata in apropierea unui afluent al Somesului, care, la rândul lui, se varsa in Tisa – “a ucis 88- 90% din fauna si flora raului”, se plangeau ecologistii maghiari. “Sunt afectati, pe o perioada de zeci de ani ungurii, iugoslavii mai putin romanii”, declara atunci un ziarist maghiar. Ciudat, au trecut doar 10 si carasul maghiar zburda zglobiu prin apele Tisei. “Se pare ca accidentul de la S.C. Aurul S.A. Baia Mare, in urma caruia Tisa a fost poluata cu cianuri, este speculat politic, de vreme ce se vorbeste de “cea mai mare catastrofa dupa Cernobâl” si dincolo de Tisa se fac referiri la Tratatul de la Versailles”, se arata la vremea respectiva in buletinul Argument Ecologic al Centrului de Consultanţă Ecologică Galaţi. In ciuda faptului ca analizele cercetatorilor romani aratau indici normali, dincolo de granita propaganda maghiara se zbatea in marsuri cu drapele negre si lumanari pentru “moartea Tisei”.
Peşti ungureşti cu paşaport chinezesc, sau invers?
Presedintele companiei Esmeralda, Brett Montgomery, avea sa respinga acuza de contaminare a raului si sa afirme destul de raspicat la Bursa din Australia: “Subliniez, oricum, ca nu exista nici o dovada care ar putea confirma ca distrugerile si contaminarea despre care s-a spus ca sunt cauzate de noi sunt rezultatul inundatiei provocate de spargerea digului de la Baia Mare”. Purtatorul de cuvânt al companiei Esmeralda, Chris Codrington, a apreciat ca pentru moartea pestilor din râul Tisa nu trebuie data vina pe cianuri. “În reportajele televizate am vazut pesti care înca mai miscau. Daca erau otraviti cu cianura ar fi fost morti. Si, daca exista pesti morti în Ungaria, de ce nu s-a intamplat acelasi lucru în Romania, acolo unde s-au produs deversarile?”, a mai intrebat, poate prea curios, reprezentantul companiei australiene. Raspunsul a fost dat prin faptul ca Ungaria a pierdut procesul european intentat Romaniei. Dar nu l-a mai auzit nimeni. Pestii vazuti de Chris Codrington si o lumea intreaga, care dadeau acrobatic din coada dandu-si ultima rasuflare in fata camerele de filmat, erau… crapi chinezesti. Se pare ca proprietarii crescatoriilor de peste din Ungaria au dat lovitura vietii lor, cu bani-gheata proveniti direct din rezervele serviciilor speciale ungare.
Rezultatul: australienii si-a luat talpasita. La scurt timp, Ioan Hudrea, Iuliu Chiorean şi Staicu Bălănescu, afirmati drept magnaţiiresurselor minerale din Maramureş, au reprivatizat Aurul SA redenumita Transgold pe mana kazaha (va suna cunoscut?) prin Alty Group, parte a KazakhGold Group Limited cu o participatie a Oxus Gold, retrasa din joc undeva prin Uzbekistan, pentru ca apoi fosta Aurul SA sa intre direct în posesia oligarhului rus Mihail Prokhorov printr-o operaţiune alambicată a Polyus Gold. Pana la urma, acesta pare sa fie si interesul Retelei Deschise Soros: blocarea proiectului actual de la Rosia Montana pentru a aparea, calare pe o racheta Katiusa “ecologica”, un “salvator” rasaritean cu stea rosie in frunte si un proiect revolutionar care sa placa pana si crapilor chinezesti din crescatoriile unguresti.
Afacerea Aurul si coada lui Magureanu
Ioan Hudrea este cunoscut drept un apropiat de-al lui Virgil Magureanu, primul sef al SRI, despre care se spune ca a inventat metoda falimentarii minelor de aur si metale rare. Jurnalista de investigatii Adina Anghelescu si specialista in energie si resurse minerale Gabriela Moroianu, au prezentat intr-o ancheta a fostului ziar “Ziua” (acum disparut si de pe net) matrapazlacurile celor doi, sub titlul Afacerea Aurului.
Mai este de amintit ca, pana la definitivarea afacerii cu rusii, in 2003, are loc la Baia Mare o crima misterioasa cunoscuta sub numele dat de presa de “Masacrul de la Arhive”. Jurnalistul veteran Cornel Sabau – el insusi o victima a mafiilor locale, arestat si închis de mai multe ori de mai multe ori dar si primul ziarist castigator la CEDO in urma procesului privind detentia sa pentru “delict de presa” – pomeneste de Ioan Hudrea si crima de la Arhive in analiza complexa Armaghedonul Maramureşului 1.
Comando si masacru la Arhivele Nationale din Baia Mare
In noaptea de 14 spre 15 septembrie, la Arhivele Nationale Maramures a avut loc un adevarat masacru. Flaviu Pop, militar in termen la Jandarmerie si ajutor al comandantului garzii, ar fi tras singur si in acelasi timp cu doua arme kalasnikov cu care si-ar fi impuscat patru colegi aflati in cladire, dupa care s-ar fi sinucis. Nu e clar daca sinuciderea a venit tot de la doua arme. Au murit Gabriel Pripon, Florin Romonti, Vasile Sav si Gratian Muresan si atentatorul oficial Flaviu Pop. Nici macar la doi ani de la crima nu se daduserea publicitatii rezultatele anchetei. Si noi n-am auzit nimic nou pana azi. Gazeta de Maramureş arăta insa, intr-unul din ultimele articole pe aceasta tema ramas pe internet, ca organele locale au inventat un fals prim martor ocular in timp ce autenticul martor, facut disparut, declarase ca imediat dupa rafale a vazut doi oameni fugind din cladire. Foarte multe neconcordante duc la ipoteza unei posibile operatiuni de comando specifice serviciilor speciale rusesti, care au acest tupeu de a actiona criminal pe teritoriul Romaniei. Jurnalistul Cornel Sabau afirma ca, in Baia Mare, “neoficial însă, se vorbeşte despre faptul că la ordinul lui Hudrea cineva ar fi încercat sustragerea – sau înlocuirea – din arhivele maramureşene a documentelor care ar proba adevărata concentraţie de aur din piritele maramureşene” .
Si iata cum la Baia Mare se exploateaza chiar acum, aurul si alte metale rare, linistit, tot cu cianuri, fara ca “societatea civila” si “activistii ecologisti” sa se sesizeze. De unde se vede treaba ca cianura ruseasca este la fel de dulce (pentru unii), ca propaganda ungureasca.
Afacerea “Aurul Românesc”!
De ani de zile, aurul din Romania aflat in sterilul din iazurile de decantare de la Baia Mare se „scurge” peste granita prin cele mai ingenioase metode "contractuale".
Banii pentru acest aur se topesc prin aceleasi manevre. Afacerea are o ”linie” cu patru "canale de navigatie": REMIN SA-TRANSGOLD-GEOMIN SA-TRAFIGURA Elvetia. In spatele tuturor se contureaza vesnicul Virgil Magureanu&Comp. Una dintre marile manevre ecomonico-financiare care a scapat pana acum autoritatilor, afacerile cu minereu aurifer, se desfasoara nestingherite sub ochii Guvernului Romaniei. Nimeni nu a intrat in subteranele afacerilor de la SC TRANSGOLD Baia Mare.
Şi aceasta, pentru ca le-a fost frica, pentru ca unii au mai primit si amenintari, pentru ca altii si-au vazut de-ale lor, stiind ca o astfel de "inginerie", pe care o vom demonta in randurile de mai jos, trebuia sa aiba OK-ul celor din varful piramidei. Deţinem documente care dovedesc faptul ca in tranzactiile cu minereul aurifer al Romaniei, statul continua sa piarda cantitati insemnate si bani foarte multi. Si ca cineva castiga, de multa vreme, in detrimentul cetateanului.
ESMERALDA, preambul la marea tranzactie "aurifera"
La inceputul anilor '90, REMIN Baia Mare (societatea de stat care se ocupa cu extragerea si prelucrarea minereurilor aurifere) a format impreuna cu firma australiana ESMERALDA societatea comerciala AURUL. Actionarii initiali ai SC AURUL SA Baia Mare erau: ESMERALDA-50%, REMIN-44,8%, GEOMIN-5%, Uzina de utilaj minier si reparatii Baia Mare-0,1% si ICPM Baia Mare-0,1%.
Evident ca a fost realizat, pentru desfasurarea acestei activitati, si un studiu de fezabilitate. Din datele existente rezulta ca indicatorii acestui studiu nu au fost atinsi niciodata. Din acest studiu reiesea ca „AURUL” putea sa obtina mai mult aur si argint intr-o noua uzina si printr-o metodologie moderna decat reusise REMIN in propria uzina de prelucrare.
Dupa scandalul cianurilor care au afectat zona de nord a tarii si au trecut granitele Romaniei spre Ungaria si Ucraina, AURUL si-a schimbat denumirea in SC TRANSGOLD SA Baia Mare, companie infiintata pentru prelucrarea, exclusiv a sterilului din iazurile Sasar si Flotatia Centrala. Din 1999 s-a schimbat obiectul de activitate, ceea ce a permis si prelucrarea minereului provenit de la REMIN. Pe baza studiului de fezabilitate, AURUL urma sa realizeze o recuperare a aurului de minimum 85%
Intre REMIN si societatea AURUL, metamorfozata in TRANSGOLD, au existat de-a lungul timpului mai multe contracte care priveau aceste detalii. Astfel, in numai doi ani, printr-un nou contract, din iulie 2001, de la o recuperare de minimum 85% s-a ajuns ca AURUL "sa faca tot posibilul" pentru a realiza o recuperare maxima de 83% aur si 48% argint. Dintr-un foc, de la minimum 85% s-a ajuns la maxim 83% recuperare a aurului din minereu.
De remarcat, in decursul anilor s-au format trei mari iazuri de decantare: Sasar, in care se regaseau 4,43 milioane de tone de steril (din care se recupera aurul propriu-si prin decantare), Flotatia Centrala -10,05 milioane tone si Bozanta -8,5 milioane tone. Asa ca, cele numai doua procente, care par insignifiante la prima vedere pentru un neavizat, inseamna, in timp, kilograme de aur si tone de argint "evaporate" in alte buzunare. Pe care ar trebui sa le identifice DNA. Sau DICOT din Parchetul Inaltei Curti.
In 2002, conform anexei la contract din 25 octombrie, daca TRANSGOLD urma sa realizeze un randament global inferior valorilor minime impuse de continut, productia de metale pretioase urma a fi calculata pe baza randamentului global minim garantat. Printr-un alt contract, aceasta recuperare minima ajunsese si mai "minima" decat in 2001. Ca natalitatea din Romania. Astfel, pentru un continut extractabil de aur mai mic de 1,5 grame/tona, recuperarea minima a ajuns la 70%! In acelasi timp, recuperarea argintului din steril a coborat si ea veritiginos, de la 48% la 43%. Sa fi dat metoda "moderna" rateuri in fiecare an? Prin uzura? Mira-ne-am.
Ca si cum toate acestea n-ar fi fost suficiente, nici macar valorile micsorate n-au fost respectate. Din documentele pe care le detinem, reiese ca pentru anul 2001, REMIN are de recuperat contravaloarea a peste noua kilograme de aur si 70 kilograme de argint. Pentru 2002, are de recuperat contravaloarea a 28 kilograme de aur si 100 kilograme de argint. Putin, nu? La aceasta ora, gramul de aur este cca 40 lei grei (400.000 lei vechi). Adica, 12 miliarde lei vechi pentru un an de zile si numai pentru aur. Despre argint...ar mai fi vorba de alte cateva miliarde.
Un contract pentru „linistea” TRANSGOLD!
Ajungem la contractul din 2004, dintre SC REMIN Baia Mare si SC TRANSGOLD Baia Mare, inregistrat cu nr. 1722 din 1 aprilie la REMIN si cu BMC25 din 30 martie , inregistrat la TRANSGOLD. Adica, cu doua zile mai devreme decat la REMIN, ceea ce reprezinta, practic, o imposibilitate. Contractul are deficiente din start, pentru ca nu respecta ordinul Ministerelor Finantelor si al Transporturilor nr. 1013/873/ 12.06.2001.
Mai precis, lipseste obiectul contractului, garantiile, documentele, caracterul confidential si, ce este mai important, pretul. In mod normal, la capitolul "Obiectul contractului", ar fie trebuit sa fie stipulat - afirma expertii in domeniu - "prelucrarea minereului livrat de REMIN si valorificarea namolului auro-argentifer rezultat in Uzina TRANSGOLD in conditiile prezentului contract".
Platile catre REMIN trebuiau facute in moneda in care se comercializeaza aurul la Bursa Internationala de la Londra si nu asa cum este prevazut in contract: "Transgold va plati REMIN in termen de 14 zile de la intocmirea Bilantului Metalugic lunar, metalele pretioase din namolul auro-argentifer, la cotatia medie lunara la care TRANSGOLD vinde aurul pe piata intrenationala.
Platile vor fi efectuate in lei, la cursul de schimb comunicat de BNR si valabil in ultima zi lucratoare a lunii calendaristice de referinta (luna productiei). Daca platile s-au efectuat pana acum asa, este evident ca vor exista mari diferente intre incasarile TRANSGOLD de pe piata internationala si "firimiturile" pe care le-a ingurgitat REMIN. Care este prejudiciul? Si aceasta este treaba PNA sau a DICOT.
TRAFIGURA la oferta "mascata"!
"Bucataria" TRANSGOLD a fost puricata, pe ici, pe colo, de-a lungul ultimilor ani, de ochii lumii. Pentru ca nu a existat nici un "cutremur" in afacerile cu aur. Spre exemplu, in 2002 si 2003, Corpul de Control al Ministerului Economiei, a dispus ca REMIN SA sa puna mana si sa conditioneze TRANSGOLD-ului plata contravalorii produselor procesate macar la nivelul randamentelor prevazute in ultimele contracte.
"Cautatorii" de aur s-au facut ca ploua. Consiliul de Administratie al REMIN SA, reprezentantii companiei mixte, directorul general al REMIN au tacut. Care a fost pretul tacerii? Si asta este treaba procurorilor. Noua etapa din derularea contractelor de acest gen trebuia sa poarte si un alt nume, avand in vedere incredintarea contractelor pentru valorificarea la export a concentratelor miniere. S-a numit TRAFIGURA.
Concursul de oferte a inceput in noiembrie 1999, pentru livrarea la export a concentratelor miniere, mai putin cele de metale pretioase. Practic, de la acest concurs au fost excluse din start companiile romanesti care nu puteau indeplini conditiile impuse de REMIN. De altfel, se stie ca atunci cand exista "pe teava" un castigator in umbra, la licitatii se pun astfel de conditii care elimina concurentii nedoriti.
Pentru negocieri au fost selectate companiile elvetiene GLENCORE si TRAFIGURA. Singura companie careia i s-a permis imbunatatirea ofertei cu 150.000 de dolari a fost TRAFIGURA, declarata si castigatoare. De remarcat ca aceasta competitie nu a beneficiat nici macar de un caiet de sarcini!!! Totusi, comisia de evaluare a ofertelor a impus conditii dupa cum i s-a nazarit. Sau dupa cum i s-a dictat. De exemplu, s-a cerut adjudecarea intregului pachet de sorturi de concentrate unei singure firme si acordarea unei prefinantari catre REMIN de circa 2.000.000 de dolari.
Comisionarul GEOMIN SA
Apoi, interesant este ca in contractele de export apare, desi nu-i vedem rostul, un "comisionar": GEOMIN SA Bucuresti. Reamintim ca GEOMIN detinea 5% din actiunile AURUL SA care s-a transformat in TRANSGOLD SA. Mai mult, se pare ca GEOMIN a devenit reprezentantul in tara al companiilor GLENCORE si TRAFIGURA.
Din analiza prevederilor inscrise in contractul de comision si anexa nu rezulta cuantumul sumelor incasate de SC GEOMIN SA pentru serviciile ocazionate de derularea contractelor de export incheiate cu firma TRAFIGURA. In plus, se specifica faptul ca "incasarile rezultate din exporturi se pot efectua prin conturile GEOMIN", ceea ce presupune posibilitatea ca banii cuveniti REMIN din exporturi sa fi ajuns in conturile GEOMIN SA.
Deficientele constatate in urma controalelor din minister efectuate pana acum sunt majore si tin de "diminuarea banilor pe care ar fi trebuit sa-i incaseze REMIN pe perioada derularii contractului cu TRAFIGURA". De exemplu, in perioada 2001-2004 s-a exportat concentrat de zinc dar nu s-a incasat nici un leu din aurul si argintul care putea fi valorificat din acest concentrat.
Specialistii au facut cateva calcule sumare si ar fi vorba de aproape 200 kilograme de aur si 16.000 kilograme de argint pentru care REMIN nu a incasat nimic de la TRAFIGURA. Orice motivatie privind imposibilitatea tehinica de extractie a aurului si argintului din concentratul zincos sau nerentabilitatea economica nu-si au rostul, de vreme ce alte oferte depuse odata cu TRAFIGURA mentionau astfel de posibilitati aducatoare de profit pentru REMIN.
Autoritatile statului pot gasi, insa, adevaratele argumente care au stat la baza "artificiilor" afacerii cu minereuri de metale pretioase sau cele cu neferoase. Si pot evidentia si care sunt principalii beneficiari ai imenselor sume care s-au scurs din buzunarele romanilor.
Preambul la afacerea "AURUL", oamenii lui Magureanu!
In spate, se "contureaza" mai multe profiluri de personaje care au nasit aceste afaceri. "Capul" REMIN a fost, pana in 1998, Ioan Hudrea. Urmat de adjunctii lui, dintre care unul, Iuliu Chioreanu, venit chiar de la AURUL Baia Mare. Oamenii din varful REMIN au continuat sa-i fie loiali lui Hudrea. Mai mult, Hudrea este prieten cu Ioan Gaf Deac (fost secretar de stat la Ministerul Econoniei, pe departamentul de minerit), care a devenit ambasador in Australia. Locul de bastina al companiei ESMERALDA. De altfel, Ioan Hudrea a vizitat Australia in 1993, cand Deac era ambasador. Reamintim ca, inca din 1995, REMIN-ul lui Hudrea a pus umarul la constructia colosala devenita celebra a fostului sef al SRI Virgil Magureanu, de la Giurtelecul Hododului. Aprobarile pentru alimentarea cu apa a Giurtelecului au fost date in urma propunerii sustinute la Executiv de catre Gaf Deac.
Istoria incepe de aici. Ce a urmat dupa, este "ata" din mosorul marilor afaceri care au generat adevărate „gauri negre” in economia statului. Si este obligatia Parchetelor sa descopere adevaratii beneficiari. Daca statul roman plange de atata vreme dupa tezaurul de la Moscova, ar fi bine sa-l intereseze si unde se duce, de atata timp postdecembrist, aurul tarii.
Fărâmituri de adevăr, şi-acelea spuse pe la colţuri!
Investitorii ruşi exploatează şi-acum aurul de la Baia Mare!
Polyus Gold, cel mai mare producător de aur din Europa (corporaţia miliardarului rus Mihail Prokhorov) a pus mâna pe aurul românesc după ce a cumpărat, în acest an, KazakhGold Group Limited (care deţine 25% din industria auriferă din Kazahstan). Astfel „s-a pricopsit” şi cu o subsidiară în Baia Mare: compania Romaltyn Mining, descendentă a fostei uzine Aurul, numită apoi Transgold (cea implicată în accidentul ecologic transfrontalier din anul 2000).
În aparenţă o parte infimă, neglijabilă, a tranzacţiei, firma din Baia Mare este interesantă pentru Polyus Gold prin prisma faptului că aici se poate relua producţia de aur printr-o tehnologie extrem de rentabilă: cianurarea. Procedurile au început în urmă cu patru ani, de atunci desfăşurându-se o luptă surdă (metoda fiind una controversată în România), dar care se află într-un stadiu avansat.
De 30 de ori mai mult aur decât cifrele oficiale
Prelucrarea cu cianuri a sterilului minier de către Romaltyn Mining are o miză uriaşă. La scurt timp după ce Polyus Gold a devenit proprietar al companiei băimărene, directorul tehnic, Benoniu Munteanu, a afirmat că „SC Romaltyn Mining se bazează pentru procesare pe circa 8,5 milioane tone de steril din Iazul Central, singura resursă aflată astăzi în patrimoniul său”. Adevărul este altul!
Compania intrată în patrimoniul miliardarului rus Mihail Prokhorov nu urmăreşte prelucrarea sterilului doar din singura haldă pe care o deţine, cea din Tăuţii de Sus (implicată în accidentul ecologic din 2000), ci şi din alte perimetre. În noiembrie 2010, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale i-a acordat companiei Romaltyn patru licenţe de exploatare a “produsului rezidual minier”. Conform acestora, Romaltyn poate exploata sterilul din iazurile de decantare de la Flotatia Centrala, Meda, Aurul Săsar şi de la Uzina de Preparare. Din cele patru “depozite de aur”, cel mai interesant concentrat piritos se află la halda de steril de la Flotaţia Centrală (situată între Baia Mare şi orăşelul Baia Sprie). Acesta este, susţin sursele noastre, de câteva ori mai bogat în aur decât o spun cifrele date publicităţii.
Potrivit datelor comunicate de fiecare când vreun oficial (deputaţii Luca Ştefănoiu - în 1999, Vlad Gabriel Hogea - în 2003 ori şeful Gărzii de Mediu Maramureş, Călin Crişan, în 2010) pirita arseno-auriferă din zona industrială de est a Băii Mari, depozitată în Uzina de Preparare Flotaţia Centrală, ar avea un conţinut de aur de 0,4 grame/tonă.
În realitate, compoziţia chimică a piritei de Şuior, stocate în incinta Uzinei de Preparare Flotaţia Centrală, indică valori mult mai mari de aur, care le depăşesc de aproape 30 ori pe cele publice. Conform unei expertize de specialitate care până acum nu a fost făcută publică, concentratul piritos arseno-aurifer de Şuior din Uzina de Preparare conţine… 11,30 grame de aur/tonă şi 43,10 grame de argint/tonă. Această analiză de specialitate a fost comandată de Compania Naţională a Metalelor Preţioase şi Neferoase REMIN SA (proprietara haldei) şi efectuată la singurul laborator atestat în acest sens din judeţ, fostul Institut de Cercetări şi Proiectări Miniere Baia Mare, de firma SC Lorechim SRL, specializată în cercetare şi extracţie a minereurilor metalifere neferoase.
Ce mai scoate cianura din steril ?!
De asemenea, analiza efectuată de specialiştii în chimie şi metalurgie de la Lorechim atestă faptul că “pirita refractară cu conţinut de aur” mai conţine: sulf (46,78%), arsen (2,30%), plumb (0,61%), zinc (0,73%), cupru (0,04%), dioxid de siliciu (14,40%), oxid de calciu (sau var nestins - 1,27%), oxid de magneziu (0,12%), mangan (0,02%), fier (36,4%), stibiu (antimoniu - 0,08%), cadmiu (0,002%) şi seleniu (0,003%).
La Flotaţia Centrală din Baia Mare sunt depozitate aproximativ 10,5 milioane tone de steril cu metale grele şi 500.000 de tone de pirită arsenioasă (numit în limbaj mai puţin tehnic: „steril aurifer”). Se estimează că prin prelucrarea prin tehnologia cianurării se obţin peste 5,65 tone de aur. Directorul tehnic al Romaltyn Mining, Benoniu Munteanu, a afirmat că noii proprietari ai companiei din Baia Mare “doreau să reia activitatea de procesare până la începutul anului 2011”.
Transgold ar fi „şterpelit” din România aur, wolfram şi beriliu
Proiectul “Aurul” a debutat în 9 mai 1990, dată la care a fost semnat acordul de principiu între Esmeralda Ranger Exploration (Australia), Compania Natională Remin Baia Mare şi Geomin SA Bucureşti. Noua firmă, SC Aurul SA, avea următorul acţionariat: Esmeralda - 50%, Compania Remin - 44,5%, Geomin S.A. Bucureşti - 5%, alţii - 0,5%, iar obiectul de activitate declarat era extracţia metalelor neferoase din sterile de flotaţie depozitate în haldele din jurul municipiului Baia Mare. După apariţia companiei australiene în Maramureş, la conducerea Remin s-au perindat trei oameni-cheie, care s-au regăsit ulterior în structurile de conducere ale Transgold, firma care s-a înfiinţat după dispariţia SC Aurul SA, dispariţie forţată de catastrofa ecologică din 2000. Aceşti oameni, care sunt şi acţionari la firmele cu care lucra Transgold, SC Transfigura SRL şi SC Explorer SA, sunt Ioan Hudrea, Iuliu Chiorean şi Staicu Bălănescu (ultimul a fost şi director general în Ministerul Industriilor şi Resurselor).
Cei trei au pus bazele actualului Romaltyn, Hudrea regăsindu-se şi azi în conducerea firmei, indiferent de cine a fost stăpânul „fabricii de aur” din jurul Băii Mari. În 2003, deputatul Vlad Hogea, care cita documente de arhivă de la unităţile miniere care au făcut iazul Meda, iaz “drenat” de Transgold, spunea că în zonă ar fi fost extrase 45 de tone de aur şi 300 de tone de argint. Pentru că Transgold a refuzat prelucrarea în Baia Mare a minereului obţinut după prelucrări succesive ale haldei de steril şi l-a transportat în Anglia, fără ca autorităţile vamale române să aibă posibilitatea tehnică de a verifica conţinutul real al aliajului, statul român a fost păgubit într-o afacere în care a intrat cu materia primă şi a scos… mai nimic (redevenţa anuală plătită României a fost de 2% din producţia de aur declarată de Transgold, după prelucrarea minereului în Anglia).
De altfel, una dintre disputele niciodată cercetate de autorităţile statului roman se referă la faptul că, pe lângă aur şi argint, minereul trimis în străinătate conţinea metale rare şi mai preţioase decât aurul: wolfram, cesiu, stronţiu, radiu, beriliu, iridiu.
Tehnologia cu cianuri – lecţie învăţată?
Printre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru extragerea prin cianurare a aurului din sterilul minier, noul proprietar al Romaltyn Mining, Polyus Gold, trebuie să construiască şi o staţie de epurare performantă. “Încă din anul 2007 a fost finalizată procedura de solicitare a autorizaţiei de mediu, dar pentru a primi această autorizaţie, fără care nu pot începe producţia, Romaltyn trebuie să îndeplinească nişte condiţii, printre care finalizarea instalaţiei de cianurare, prin care se reduce conţinutul din tulburele de steril până la parametri legali”, a explicat şeful Gărzii de Mediu Maramureş, Călin Crişan. Conform legii, concentraţia cianurilor din apa ce urmează să fie evacuată în râul Lăpuş trebuie să fie sub 0,1 miligrame/litru.
Deşi autorităţile de mediu din judeţ liniştesc populaţia privind termenul îndepărtat privind începerea procesului de exploatare a sterilului minier prin cianurare, reprezentanţii Gărzii de Mediu spunând că mai durează până la construirea staţiei respective şi că acum, spre deosebire de 30 ianuarie 2000, când aproximativ 100.000 de metri cubi de steril şi cianuri s-au scurs din iazul de decantare de la Bozânta în Tisa, “un accident asemănător nu mai e posibil”, localnicii privesc cu scepticism reînceperea activităţii la Romaltyn. Cu toate acestea, băimărenii “au stat pe margine” în 25 iulie 2010, când li s-a oferit posibilitatea să se pronunţe în acest sens, în cadrul unui referendum, doar 12,67% dintre localnicii cu drept de vot prezentându-se la urne.
Profitând de letargia localnicilor, şefii de la mediu se transformă în avocaţi ai Romaltyn. “Condiţiile de siguranţă sunt respectate. Acum, pereţii celor patru tancuri de leşiere «vinovate» de accidentul din 2000 au o grosime de un centimetru, aproape dublă faţă de cea prevazută de lege, şi fiecare tanc are o başă colectoare (gropi betonate, ermetice) cu o capacitate dublă decât a tancului. Nu sunt motive de îngrijorare”, a menţionat şeful Gărzii de Mediu, Călin Crişan. El a mai precizat că în cazul în care conţinutul de cianură din lacurile de oxidare de la Bozânta este peste limita legală, se neutralizează şi după aceea, dacă analizele de laborator indică o concentraţie “normală”, sunt evacuate în râul Lăpuş.
Tehnologia fără cianuri, ignorată
Băimărenii de la Lorechim (dr. ing. Jack Goldstein, ing. Gabriel Duda, Liana Oşanu, Lidia Ionescu, Loredana Năftănăilă dr. ing. Vasile Coman şi dr. ing. Corneliu Pop) au perfecţionat şi brevetat o tehnologie de extragere a aurului şi argintului din reziduuri miniere prin metode nepoluante, care utilizează tiosulfatul de sodiu şi care exclude tehnologiile pe baza de cianuri. Deşi eficientă, unii spun că tehnologia nepoluantă e puţin mai scumpă decât cea prin cianurare, însă poate ar trebui luat în calcul şi riscul de mediu, ţinând cont de precedentul din anul 2000.
Cianura ex-sovietică şi propaganda maghiară!
Despre cum a ajuns compania romaneasca SC Aurul SA in portofoliul oligarhilor Noului KGB autoritatile Romaniei mai poartă şi acum tacerea. La fel si presa centrala, ajunsa in mare parte pe aceleşi mâini KGB-iste. Fosta SC Aurul SA a trecut prin mai multe suveici si istorii controversate, care nu au exclus accidente ecologice bizare si crime misterioase, pana a devenit Romaltyn Mining.
Daca Rom banuim ca vine, ca si in cazul Rompetrol, de la Romania si nu de la ciocolata Rom sau conlocuitorii nostri nomazi, Altyn vine de la o denumire tatareasca a aurului. Carevasazica, Romaltyn ar insemna, totusi, aurul romanesc. Daca nu ar fi acum rusesc. Conform altor explicatii, numismatice, Altyn a fost o moneda ruseasca batuta de tarii Alexei, Piotr si Nicolai (toti intai) si folosita apoi pana prin 1991, cu o valoare de trei copeici. Adica, excact cu ce ne alegem noi din mina de la Baia Mare. Oricum ar fi, observam o invazie de firme “romanesti”, toate una si una, care ar merita sa-si dea arama (aurul fiind prea scump), pe fata. Oficiul de protectie al consumatorului ar trebui sa se autosesizeze pe marginea propagandei inselatoare cu prescurtari care invoca numele Romaniei in cazuri precum Romaltyn – Rusaltyn, Alro – Alru, TMK Artrom – TMK Artrus, Volksbank – Rusbank, Rompetrol – Ruspetrol sau Petrom – Petrus. Basca Lukoil –Rusoil.
De la Rosia Montana, la Rusia Montana
Cazul Aurul este insa, semnificativ, si pentru modul cum retele mai mult sau mai putin deschise, de la reteaua “civililor” lui Soros la cea a “acoperitilor” lui Putin, au reusit sa traga Romania şi pe conducătorii ei vremelnici pe sfoară, eliminand investitori occidentali in folosul aliantei ruso-maghiare, dupa cum se preconizeaza si in cazul Rosia Montana, localitate aflata deja pe hartile aurifere ale laboratoarele de la Kremlin cu denumirea mai neaosa de… Rusia Montana.
Inca din anul 1990 in societatea Aurul SA s-a aflat implicata cu o participatie de 50% o companie australiana, Esmeralda Exploration Ltd. Pentru a fi pusa pe fuga s-a inventat in 2000, intamplator anul venirii lui Putin la putere, o “catastrofa planetara”: accidentul ecologic de la Baia Mare. Poluarea raului Tisa – provocata de un accident la SC Aurul SA Baia Mare, aflata in apropierea unui afluent al Somesului, care, la rândul lui, se varsa in Tisa – “a ucis 88- 90% din fauna si flora raului”, se plangeau ecologistii maghiari. “Sunt afectati, pe o perioada de zeci de ani ungurii, iugoslavii mai putin romanii”, declara atunci un ziarist maghiar. Ciudat, au trecut doar 10 si carasul maghiar zburda zglobiu prin apele Tisei. “Se pare ca accidentul de la S.C. Aurul S.A. Baia Mare, in urma caruia Tisa a fost poluata cu cianuri, este speculat politic, de vreme ce se vorbeste de “cea mai mare catastrofa dupa Cernobâl” si dincolo de Tisa se fac referiri la Tratatul de la Versailles”, se arata la vremea respectiva in buletinul Argument Ecologic al Centrului de Consultanţă Ecologică Galaţi. In ciuda faptului ca analizele cercetatorilor romani aratau indici normali, dincolo de granita propaganda maghiara se zbatea in marsuri cu drapele negre si lumanari pentru “moartea Tisei”.
Peşti ungureşti cu paşaport chinezesc, sau invers?
Presedintele companiei Esmeralda, Brett Montgomery, avea sa respinga acuza de contaminare a raului si sa afirme destul de raspicat la Bursa din Australia: “Subliniez, oricum, ca nu exista nici o dovada care ar putea confirma ca distrugerile si contaminarea despre care s-a spus ca sunt cauzate de noi sunt rezultatul inundatiei provocate de spargerea digului de la Baia Mare”. Purtatorul de cuvânt al companiei Esmeralda, Chris Codrington, a apreciat ca pentru moartea pestilor din râul Tisa nu trebuie data vina pe cianuri. “În reportajele televizate am vazut pesti care înca mai miscau. Daca erau otraviti cu cianura ar fi fost morti. Si, daca exista pesti morti în Ungaria, de ce nu s-a intamplat acelasi lucru în Romania, acolo unde s-au produs deversarile?”, a mai intrebat, poate prea curios, reprezentantul companiei australiene. Raspunsul a fost dat prin faptul ca Ungaria a pierdut procesul european intentat Romaniei. Dar nu l-a mai auzit nimeni. Pestii vazuti de Chris Codrington si o lumea intreaga, care dadeau acrobatic din coada dandu-si ultima rasuflare in fata camerele de filmat, erau… crapi chinezesti. Se pare ca proprietarii crescatoriilor de peste din Ungaria au dat lovitura vietii lor, cu bani-gheata proveniti direct din rezervele serviciilor speciale ungare.
Rezultatul: australienii si-a luat talpasita. La scurt timp, Ioan Hudrea, Iuliu Chiorean şi Staicu Bălănescu, afirmati drept magnaţiiresurselor minerale din Maramureş, au reprivatizat Aurul SA redenumita Transgold pe mana kazaha (va suna cunoscut?) prin Alty Group, parte a KazakhGold Group Limited cu o participatie a Oxus Gold, retrasa din joc undeva prin Uzbekistan, pentru ca apoi fosta Aurul SA sa intre direct în posesia oligarhului rus Mihail Prokhorov printr-o operaţiune alambicată a Polyus Gold. Pana la urma, acesta pare sa fie si interesul Retelei Deschise Soros: blocarea proiectului actual de la Rosia Montana pentru a aparea, calare pe o racheta Katiusa “ecologica”, un “salvator” rasaritean cu stea rosie in frunte si un proiect revolutionar care sa placa pana si crapilor chinezesti din crescatoriile unguresti.
Afacerea Aurul si coada lui Magureanu
Ioan Hudrea este cunoscut drept un apropiat de-al lui Virgil Magureanu, primul sef al SRI, despre care se spune ca a inventat metoda falimentarii minelor de aur si metale rare. Jurnalista de investigatii Adina Anghelescu si specialista in energie si resurse minerale Gabriela Moroianu, au prezentat intr-o ancheta a fostului ziar “Ziua” (acum disparut si de pe net) matrapazlacurile celor doi, sub titlul Afacerea Aurului.
Mai este de amintit ca, pana la definitivarea afacerii cu rusii, in 2003, are loc la Baia Mare o crima misterioasa cunoscuta sub numele dat de presa de “Masacrul de la Arhive”. Jurnalistul veteran Cornel Sabau – el insusi o victima a mafiilor locale, arestat si închis de mai multe ori de mai multe ori dar si primul ziarist castigator la CEDO in urma procesului privind detentia sa pentru “delict de presa” – pomeneste de Ioan Hudrea si crima de la Arhive in analiza complexa Armaghedonul Maramureşului 1.
Comando si masacru la Arhivele Nationale din Baia Mare
In noaptea de 14 spre 15 septembrie, la Arhivele Nationale Maramures a avut loc un adevarat masacru. Flaviu Pop, militar in termen la Jandarmerie si ajutor al comandantului garzii, ar fi tras singur si in acelasi timp cu doua arme kalasnikov cu care si-ar fi impuscat patru colegi aflati in cladire, dupa care s-ar fi sinucis. Nu e clar daca sinuciderea a venit tot de la doua arme. Au murit Gabriel Pripon, Florin Romonti, Vasile Sav si Gratian Muresan si atentatorul oficial Flaviu Pop. Nici macar la doi ani de la crima nu se daduserea publicitatii rezultatele anchetei. Si noi n-am auzit nimic nou pana azi. Gazeta de Maramureş arăta insa, intr-unul din ultimele articole pe aceasta tema ramas pe internet, ca organele locale au inventat un fals prim martor ocular in timp ce autenticul martor, facut disparut, declarase ca imediat dupa rafale a vazut doi oameni fugind din cladire. Foarte multe neconcordante duc la ipoteza unei posibile operatiuni de comando specifice serviciilor speciale rusesti, care au acest tupeu de a actiona criminal pe teritoriul Romaniei. Jurnalistul Cornel Sabau afirma ca, in Baia Mare, “neoficial însă, se vorbeşte despre faptul că la ordinul lui Hudrea cineva ar fi încercat sustragerea – sau înlocuirea – din arhivele maramureşene a documentelor care ar proba adevărata concentraţie de aur din piritele maramureşene” .
Si iata cum la Baia Mare se exploateaza chiar acum, aurul si alte metale rare, linistit, tot cu cianuri, fara ca “societatea civila” si “activistii ecologisti” sa se sesizeze. De unde se vede treaba ca cianura ruseasca este la fel de dulce (pentru unii), ca propaganda ungureasca.
Afacerea “Aurul Românesc”!
De ani de zile, aurul din Romania aflat in sterilul din iazurile de decantare de la Baia Mare se „scurge” peste granita prin cele mai ingenioase metode "contractuale".
Banii pentru acest aur se topesc prin aceleasi manevre. Afacerea are o ”linie” cu patru "canale de navigatie": REMIN SA-TRANSGOLD-GEOMIN SA-TRAFIGURA Elvetia. In spatele tuturor se contureaza vesnicul Virgil Magureanu&Comp. Una dintre marile manevre ecomonico-financiare care a scapat pana acum autoritatilor, afacerile cu minereu aurifer, se desfasoara nestingherite sub ochii Guvernului Romaniei. Nimeni nu a intrat in subteranele afacerilor de la SC TRANSGOLD Baia Mare.
Şi aceasta, pentru ca le-a fost frica, pentru ca unii au mai primit si amenintari, pentru ca altii si-au vazut de-ale lor, stiind ca o astfel de "inginerie", pe care o vom demonta in randurile de mai jos, trebuia sa aiba OK-ul celor din varful piramidei. Deţinem documente care dovedesc faptul ca in tranzactiile cu minereul aurifer al Romaniei, statul continua sa piarda cantitati insemnate si bani foarte multi. Si ca cineva castiga, de multa vreme, in detrimentul cetateanului.
ESMERALDA, preambul la marea tranzactie "aurifera"
La inceputul anilor '90, REMIN Baia Mare (societatea de stat care se ocupa cu extragerea si prelucrarea minereurilor aurifere) a format impreuna cu firma australiana ESMERALDA societatea comerciala AURUL. Actionarii initiali ai SC AURUL SA Baia Mare erau: ESMERALDA-50%, REMIN-44,8%, GEOMIN-5%, Uzina de utilaj minier si reparatii Baia Mare-0,1% si ICPM Baia Mare-0,1%.
Evident ca a fost realizat, pentru desfasurarea acestei activitati, si un studiu de fezabilitate. Din datele existente rezulta ca indicatorii acestui studiu nu au fost atinsi niciodata. Din acest studiu reiesea ca „AURUL” putea sa obtina mai mult aur si argint intr-o noua uzina si printr-o metodologie moderna decat reusise REMIN in propria uzina de prelucrare.
Dupa scandalul cianurilor care au afectat zona de nord a tarii si au trecut granitele Romaniei spre Ungaria si Ucraina, AURUL si-a schimbat denumirea in SC TRANSGOLD SA Baia Mare, companie infiintata pentru prelucrarea, exclusiv a sterilului din iazurile Sasar si Flotatia Centrala. Din 1999 s-a schimbat obiectul de activitate, ceea ce a permis si prelucrarea minereului provenit de la REMIN. Pe baza studiului de fezabilitate, AURUL urma sa realizeze o recuperare a aurului de minimum 85%
Intre REMIN si societatea AURUL, metamorfozata in TRANSGOLD, au existat de-a lungul timpului mai multe contracte care priveau aceste detalii. Astfel, in numai doi ani, printr-un nou contract, din iulie 2001, de la o recuperare de minimum 85% s-a ajuns ca AURUL "sa faca tot posibilul" pentru a realiza o recuperare maxima de 83% aur si 48% argint. Dintr-un foc, de la minimum 85% s-a ajuns la maxim 83% recuperare a aurului din minereu.
De remarcat, in decursul anilor s-au format trei mari iazuri de decantare: Sasar, in care se regaseau 4,43 milioane de tone de steril (din care se recupera aurul propriu-si prin decantare), Flotatia Centrala -10,05 milioane tone si Bozanta -8,5 milioane tone. Asa ca, cele numai doua procente, care par insignifiante la prima vedere pentru un neavizat, inseamna, in timp, kilograme de aur si tone de argint "evaporate" in alte buzunare. Pe care ar trebui sa le identifice DNA. Sau DICOT din Parchetul Inaltei Curti.
In 2002, conform anexei la contract din 25 octombrie, daca TRANSGOLD urma sa realizeze un randament global inferior valorilor minime impuse de continut, productia de metale pretioase urma a fi calculata pe baza randamentului global minim garantat. Printr-un alt contract, aceasta recuperare minima ajunsese si mai "minima" decat in 2001. Ca natalitatea din Romania. Astfel, pentru un continut extractabil de aur mai mic de 1,5 grame/tona, recuperarea minima a ajuns la 70%! In acelasi timp, recuperarea argintului din steril a coborat si ea veritiginos, de la 48% la 43%. Sa fi dat metoda "moderna" rateuri in fiecare an? Prin uzura? Mira-ne-am.
Ca si cum toate acestea n-ar fi fost suficiente, nici macar valorile micsorate n-au fost respectate. Din documentele pe care le detinem, reiese ca pentru anul 2001, REMIN are de recuperat contravaloarea a peste noua kilograme de aur si 70 kilograme de argint. Pentru 2002, are de recuperat contravaloarea a 28 kilograme de aur si 100 kilograme de argint. Putin, nu? La aceasta ora, gramul de aur este cca 40 lei grei (400.000 lei vechi). Adica, 12 miliarde lei vechi pentru un an de zile si numai pentru aur. Despre argint...ar mai fi vorba de alte cateva miliarde.
Un contract pentru „linistea” TRANSGOLD!
Ajungem la contractul din 2004, dintre SC REMIN Baia Mare si SC TRANSGOLD Baia Mare, inregistrat cu nr. 1722 din 1 aprilie la REMIN si cu BMC25 din 30 martie , inregistrat la TRANSGOLD. Adica, cu doua zile mai devreme decat la REMIN, ceea ce reprezinta, practic, o imposibilitate. Contractul are deficiente din start, pentru ca nu respecta ordinul Ministerelor Finantelor si al Transporturilor nr. 1013/873/ 12.06.2001.
Mai precis, lipseste obiectul contractului, garantiile, documentele, caracterul confidential si, ce este mai important, pretul. In mod normal, la capitolul "Obiectul contractului", ar fie trebuit sa fie stipulat - afirma expertii in domeniu - "prelucrarea minereului livrat de REMIN si valorificarea namolului auro-argentifer rezultat in Uzina TRANSGOLD in conditiile prezentului contract".
Platile catre REMIN trebuiau facute in moneda in care se comercializeaza aurul la Bursa Internationala de la Londra si nu asa cum este prevazut in contract: "Transgold va plati REMIN in termen de 14 zile de la intocmirea Bilantului Metalugic lunar, metalele pretioase din namolul auro-argentifer, la cotatia medie lunara la care TRANSGOLD vinde aurul pe piata intrenationala.
Platile vor fi efectuate in lei, la cursul de schimb comunicat de BNR si valabil in ultima zi lucratoare a lunii calendaristice de referinta (luna productiei). Daca platile s-au efectuat pana acum asa, este evident ca vor exista mari diferente intre incasarile TRANSGOLD de pe piata internationala si "firimiturile" pe care le-a ingurgitat REMIN. Care este prejudiciul? Si aceasta este treaba PNA sau a DICOT.
TRAFIGURA la oferta "mascata"!
"Bucataria" TRANSGOLD a fost puricata, pe ici, pe colo, de-a lungul ultimilor ani, de ochii lumii. Pentru ca nu a existat nici un "cutremur" in afacerile cu aur. Spre exemplu, in 2002 si 2003, Corpul de Control al Ministerului Economiei, a dispus ca REMIN SA sa puna mana si sa conditioneze TRANSGOLD-ului plata contravalorii produselor procesate macar la nivelul randamentelor prevazute in ultimele contracte.
"Cautatorii" de aur s-au facut ca ploua. Consiliul de Administratie al REMIN SA, reprezentantii companiei mixte, directorul general al REMIN au tacut. Care a fost pretul tacerii? Si asta este treaba procurorilor. Noua etapa din derularea contractelor de acest gen trebuia sa poarte si un alt nume, avand in vedere incredintarea contractelor pentru valorificarea la export a concentratelor miniere. S-a numit TRAFIGURA.
Concursul de oferte a inceput in noiembrie 1999, pentru livrarea la export a concentratelor miniere, mai putin cele de metale pretioase. Practic, de la acest concurs au fost excluse din start companiile romanesti care nu puteau indeplini conditiile impuse de REMIN. De altfel, se stie ca atunci cand exista "pe teava" un castigator in umbra, la licitatii se pun astfel de conditii care elimina concurentii nedoriti.
Pentru negocieri au fost selectate companiile elvetiene GLENCORE si TRAFIGURA. Singura companie careia i s-a permis imbunatatirea ofertei cu 150.000 de dolari a fost TRAFIGURA, declarata si castigatoare. De remarcat ca aceasta competitie nu a beneficiat nici macar de un caiet de sarcini!!! Totusi, comisia de evaluare a ofertelor a impus conditii dupa cum i s-a nazarit. Sau dupa cum i s-a dictat. De exemplu, s-a cerut adjudecarea intregului pachet de sorturi de concentrate unei singure firme si acordarea unei prefinantari catre REMIN de circa 2.000.000 de dolari.
Comisionarul GEOMIN SA
Apoi, interesant este ca in contractele de export apare, desi nu-i vedem rostul, un "comisionar": GEOMIN SA Bucuresti. Reamintim ca GEOMIN detinea 5% din actiunile AURUL SA care s-a transformat in TRANSGOLD SA. Mai mult, se pare ca GEOMIN a devenit reprezentantul in tara al companiilor GLENCORE si TRAFIGURA.
Din analiza prevederilor inscrise in contractul de comision si anexa nu rezulta cuantumul sumelor incasate de SC GEOMIN SA pentru serviciile ocazionate de derularea contractelor de export incheiate cu firma TRAFIGURA. In plus, se specifica faptul ca "incasarile rezultate din exporturi se pot efectua prin conturile GEOMIN", ceea ce presupune posibilitatea ca banii cuveniti REMIN din exporturi sa fi ajuns in conturile GEOMIN SA.
Deficientele constatate in urma controalelor din minister efectuate pana acum sunt majore si tin de "diminuarea banilor pe care ar fi trebuit sa-i incaseze REMIN pe perioada derularii contractului cu TRAFIGURA". De exemplu, in perioada 2001-2004 s-a exportat concentrat de zinc dar nu s-a incasat nici un leu din aurul si argintul care putea fi valorificat din acest concentrat.
Specialistii au facut cateva calcule sumare si ar fi vorba de aproape 200 kilograme de aur si 16.000 kilograme de argint pentru care REMIN nu a incasat nimic de la TRAFIGURA. Orice motivatie privind imposibilitatea tehinica de extractie a aurului si argintului din concentratul zincos sau nerentabilitatea economica nu-si au rostul, de vreme ce alte oferte depuse odata cu TRAFIGURA mentionau astfel de posibilitati aducatoare de profit pentru REMIN.
Autoritatile statului pot gasi, insa, adevaratele argumente care au stat la baza "artificiilor" afacerii cu minereuri de metale pretioase sau cele cu neferoase. Si pot evidentia si care sunt principalii beneficiari ai imenselor sume care s-au scurs din buzunarele romanilor.
Preambul la afacerea "AURUL", oamenii lui Magureanu!
In spate, se "contureaza" mai multe profiluri de personaje care au nasit aceste afaceri. "Capul" REMIN a fost, pana in 1998, Ioan Hudrea. Urmat de adjunctii lui, dintre care unul, Iuliu Chioreanu, venit chiar de la AURUL Baia Mare. Oamenii din varful REMIN au continuat sa-i fie loiali lui Hudrea. Mai mult, Hudrea este prieten cu Ioan Gaf Deac (fost secretar de stat la Ministerul Econoniei, pe departamentul de minerit), care a devenit ambasador in Australia. Locul de bastina al companiei ESMERALDA. De altfel, Ioan Hudrea a vizitat Australia in 1993, cand Deac era ambasador. Reamintim ca, inca din 1995, REMIN-ul lui Hudrea a pus umarul la constructia colosala devenita celebra a fostului sef al SRI Virgil Magureanu, de la Giurtelecul Hododului. Aprobarile pentru alimentarea cu apa a Giurtelecului au fost date in urma propunerii sustinute la Executiv de catre Gaf Deac.
Istoria incepe de aici. Ce a urmat dupa, este "ata" din mosorul marilor afaceri care au generat adevărate „gauri negre” in economia statului. Si este obligatia Parchetelor sa descopere adevaratii beneficiari. Daca statul roman plange de atata vreme dupa tezaurul de la Moscova, ar fi bine sa-l intereseze si unde se duce, de atata timp postdecembrist, aurul tarii.
Fărâmituri de adevăr, şi-acelea spuse pe la colţuri!
Investitorii ruşi exploatează şi-acum aurul de la Baia Mare!
Polyus Gold, cel mai mare producător de aur din Europa (corporaţia miliardarului rus Mihail Prokhorov) a pus mâna pe aurul românesc după ce a cumpărat, în acest an, KazakhGold Group Limited (care deţine 25% din industria auriferă din Kazahstan). Astfel „s-a pricopsit” şi cu o subsidiară în Baia Mare: compania Romaltyn Mining, descendentă a fostei uzine Aurul, numită apoi Transgold (cea implicată în accidentul ecologic transfrontalier din anul 2000).
În aparenţă o parte infimă, neglijabilă, a tranzacţiei, firma din Baia Mare este interesantă pentru Polyus Gold prin prisma faptului că aici se poate relua producţia de aur printr-o tehnologie extrem de rentabilă: cianurarea. Procedurile au început în urmă cu patru ani, de atunci desfăşurându-se o luptă surdă (metoda fiind una controversată în România), dar care se află într-un stadiu avansat.
De 30 de ori mai mult aur decât cifrele oficiale
Prelucrarea cu cianuri a sterilului minier de către Romaltyn Mining are o miză uriaşă. La scurt timp după ce Polyus Gold a devenit proprietar al companiei băimărene, directorul tehnic, Benoniu Munteanu, a afirmat că „SC Romaltyn Mining se bazează pentru procesare pe circa 8,5 milioane tone de steril din Iazul Central, singura resursă aflată astăzi în patrimoniul său”. Adevărul este altul!
Compania intrată în patrimoniul miliardarului rus Mihail Prokhorov nu urmăreşte prelucrarea sterilului doar din singura haldă pe care o deţine, cea din Tăuţii de Sus (implicată în accidentul ecologic din 2000), ci şi din alte perimetre. În noiembrie 2010, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale i-a acordat companiei Romaltyn patru licenţe de exploatare a “produsului rezidual minier”. Conform acestora, Romaltyn poate exploata sterilul din iazurile de decantare de la Flotatia Centrala, Meda, Aurul Săsar şi de la Uzina de Preparare. Din cele patru “depozite de aur”, cel mai interesant concentrat piritos se află la halda de steril de la Flotaţia Centrală (situată între Baia Mare şi orăşelul Baia Sprie). Acesta este, susţin sursele noastre, de câteva ori mai bogat în aur decât o spun cifrele date publicităţii.
Potrivit datelor comunicate de fiecare când vreun oficial (deputaţii Luca Ştefănoiu - în 1999, Vlad Gabriel Hogea - în 2003 ori şeful Gărzii de Mediu Maramureş, Călin Crişan, în 2010) pirita arseno-auriferă din zona industrială de est a Băii Mari, depozitată în Uzina de Preparare Flotaţia Centrală, ar avea un conţinut de aur de 0,4 grame/tonă.
În realitate, compoziţia chimică a piritei de Şuior, stocate în incinta Uzinei de Preparare Flotaţia Centrală, indică valori mult mai mari de aur, care le depăşesc de aproape 30 ori pe cele publice. Conform unei expertize de specialitate care până acum nu a fost făcută publică, concentratul piritos arseno-aurifer de Şuior din Uzina de Preparare conţine… 11,30 grame de aur/tonă şi 43,10 grame de argint/tonă. Această analiză de specialitate a fost comandată de Compania Naţională a Metalelor Preţioase şi Neferoase REMIN SA (proprietara haldei) şi efectuată la singurul laborator atestat în acest sens din judeţ, fostul Institut de Cercetări şi Proiectări Miniere Baia Mare, de firma SC Lorechim SRL, specializată în cercetare şi extracţie a minereurilor metalifere neferoase.
Ce mai scoate cianura din steril ?!
De asemenea, analiza efectuată de specialiştii în chimie şi metalurgie de la Lorechim atestă faptul că “pirita refractară cu conţinut de aur” mai conţine: sulf (46,78%), arsen (2,30%), plumb (0,61%), zinc (0,73%), cupru (0,04%), dioxid de siliciu (14,40%), oxid de calciu (sau var nestins - 1,27%), oxid de magneziu (0,12%), mangan (0,02%), fier (36,4%), stibiu (antimoniu - 0,08%), cadmiu (0,002%) şi seleniu (0,003%).
La Flotaţia Centrală din Baia Mare sunt depozitate aproximativ 10,5 milioane tone de steril cu metale grele şi 500.000 de tone de pirită arsenioasă (numit în limbaj mai puţin tehnic: „steril aurifer”). Se estimează că prin prelucrarea prin tehnologia cianurării se obţin peste 5,65 tone de aur. Directorul tehnic al Romaltyn Mining, Benoniu Munteanu, a afirmat că noii proprietari ai companiei din Baia Mare “doreau să reia activitatea de procesare până la începutul anului 2011”.
Transgold ar fi „şterpelit” din România aur, wolfram şi beriliu
Proiectul “Aurul” a debutat în 9 mai 1990, dată la care a fost semnat acordul de principiu între Esmeralda Ranger Exploration (Australia), Compania Natională Remin Baia Mare şi Geomin SA Bucureşti. Noua firmă, SC Aurul SA, avea următorul acţionariat: Esmeralda - 50%, Compania Remin - 44,5%, Geomin S.A. Bucureşti - 5%, alţii - 0,5%, iar obiectul de activitate declarat era extracţia metalelor neferoase din sterile de flotaţie depozitate în haldele din jurul municipiului Baia Mare. După apariţia companiei australiene în Maramureş, la conducerea Remin s-au perindat trei oameni-cheie, care s-au regăsit ulterior în structurile de conducere ale Transgold, firma care s-a înfiinţat după dispariţia SC Aurul SA, dispariţie forţată de catastrofa ecologică din 2000. Aceşti oameni, care sunt şi acţionari la firmele cu care lucra Transgold, SC Transfigura SRL şi SC Explorer SA, sunt Ioan Hudrea, Iuliu Chiorean şi Staicu Bălănescu (ultimul a fost şi director general în Ministerul Industriilor şi Resurselor).
Cei trei au pus bazele actualului Romaltyn, Hudrea regăsindu-se şi azi în conducerea firmei, indiferent de cine a fost stăpânul „fabricii de aur” din jurul Băii Mari. În 2003, deputatul Vlad Hogea, care cita documente de arhivă de la unităţile miniere care au făcut iazul Meda, iaz “drenat” de Transgold, spunea că în zonă ar fi fost extrase 45 de tone de aur şi 300 de tone de argint. Pentru că Transgold a refuzat prelucrarea în Baia Mare a minereului obţinut după prelucrări succesive ale haldei de steril şi l-a transportat în Anglia, fără ca autorităţile vamale române să aibă posibilitatea tehnică de a verifica conţinutul real al aliajului, statul român a fost păgubit într-o afacere în care a intrat cu materia primă şi a scos… mai nimic (redevenţa anuală plătită României a fost de 2% din producţia de aur declarată de Transgold, după prelucrarea minereului în Anglia).
De altfel, una dintre disputele niciodată cercetate de autorităţile statului roman se referă la faptul că, pe lângă aur şi argint, minereul trimis în străinătate conţinea metale rare şi mai preţioase decât aurul: wolfram, cesiu, stronţiu, radiu, beriliu, iridiu.
Tehnologia cu cianuri – lecţie învăţată?
Printre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru extragerea prin cianurare a aurului din sterilul minier, noul proprietar al Romaltyn Mining, Polyus Gold, trebuie să construiască şi o staţie de epurare performantă. “Încă din anul 2007 a fost finalizată procedura de solicitare a autorizaţiei de mediu, dar pentru a primi această autorizaţie, fără care nu pot începe producţia, Romaltyn trebuie să îndeplinească nişte condiţii, printre care finalizarea instalaţiei de cianurare, prin care se reduce conţinutul din tulburele de steril până la parametri legali”, a explicat şeful Gărzii de Mediu Maramureş, Călin Crişan. Conform legii, concentraţia cianurilor din apa ce urmează să fie evacuată în râul Lăpuş trebuie să fie sub 0,1 miligrame/litru.
Deşi autorităţile de mediu din judeţ liniştesc populaţia privind termenul îndepărtat privind începerea procesului de exploatare a sterilului minier prin cianurare, reprezentanţii Gărzii de Mediu spunând că mai durează până la construirea staţiei respective şi că acum, spre deosebire de 30 ianuarie 2000, când aproximativ 100.000 de metri cubi de steril şi cianuri s-au scurs din iazul de decantare de la Bozânta în Tisa, “un accident asemănător nu mai e posibil”, localnicii privesc cu scepticism reînceperea activităţii la Romaltyn. Cu toate acestea, băimărenii “au stat pe margine” în 25 iulie 2010, când li s-a oferit posibilitatea să se pronunţe în acest sens, în cadrul unui referendum, doar 12,67% dintre localnicii cu drept de vot prezentându-se la urne.
Profitând de letargia localnicilor, şefii de la mediu se transformă în avocaţi ai Romaltyn. “Condiţiile de siguranţă sunt respectate. Acum, pereţii celor patru tancuri de leşiere «vinovate» de accidentul din 2000 au o grosime de un centimetru, aproape dublă faţă de cea prevazută de lege, şi fiecare tanc are o başă colectoare (gropi betonate, ermetice) cu o capacitate dublă decât a tancului. Nu sunt motive de îngrijorare”, a menţionat şeful Gărzii de Mediu, Călin Crişan. El a mai precizat că în cazul în care conţinutul de cianură din lacurile de oxidare de la Bozânta este peste limita legală, se neutralizează şi după aceea, dacă analizele de laborator indică o concentraţie “normală”, sunt evacuate în râul Lăpuş.
Tehnologia fără cianuri, ignorată
Băimărenii de la Lorechim (dr. ing. Jack Goldstein, ing. Gabriel Duda, Liana Oşanu, Lidia Ionescu, Loredana Năftănăilă dr. ing. Vasile Coman şi dr. ing. Corneliu Pop) au perfecţionat şi brevetat o tehnologie de extragere a aurului şi argintului din reziduuri miniere prin metode nepoluante, care utilizează tiosulfatul de sodiu şi care exclude tehnologiile pe baza de cianuri. Deşi eficientă, unii spun că tehnologia nepoluantă e puţin mai scumpă decât cea prin cianurare, însă poate ar trebui luat în calcul şi riscul de mediu, ţinând cont de precedentul din anul 2000.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu