Despre cum se fură un muzeu: Mesajul dlui Gh. Iosif

Citat din mesajul lui: Gheorghe Iosif - Noiembrie 27, 2010, 15:57:40
Despre cum se fură un muzeu în Roamanica!

Am trăit s-o văd şi pe-asta! Dar, la cate mi-a fost dat să asist, pentru că de implicat nu am avut cum să mă implic, decat scrind şi eventual, făcand cunoscute fărădelegile comise, devalizarea de valori a unui muzeu, fie el şi al aurului, poate nu mai oripilează pe foarte mulţi. Şi afirm aceasta, întrucat au fost ele furate brăţările dacice din pămantul Sarmisegetusei, dar nişte piese de aur adunate de-a gata într-un muzeu?! Au fost furaţi muţi cu tot cu păduri si subsol, au fost tăiate şi exportate ca fier vechi instalaţii chimice şi petrochimice, au fost vandute pe nimic zăcămintele de petrol şi acum asistăm neputincioşi la scumpirile carburanţilor. Şi-apoi nu doar Muzeul Aurului de la Brad a fost devalizat, ci mult mai multe muzee, cum ar fi Peleşi, Bran,Brancuşi, Piteşti, au fost “uşurate” de piese rare şi de patrimoniu, sensibil egale sau chiar mai mari ca valoare (cărţi unicat, opera de artă, picturi, sculpturi, uneori chiar colecţii întregi, etc), au luat drumul străinătăţii. În unele cazuri se şi cunosc autorii acestor şi chiar beneficiarii acestor furturi. Una sau două dintre brăţările dacice de la Sarmisegetuza au intrat în posesia familiei Adrian şi Dana Năstase, o alta s-a aflat în posesia lui Dan Iosif, care era era şi unul dintre acoperitorii reţelelor de tranficanţi de obiecte de tezaur din zona Orăştiei şi nu numai. Un alt acoperitor al unei alte reţele de traficanţi de valori de patrimoniu a fost şi C.V.Tudor şi lista poate continua. Deci lucrurile sunt cunoscute. Cu atat mai mult rămane de neînţeles pasivitatea, neimplicarea organelor abilitate ale statului în acţiuni care să facă măcar lumină în cazurile déjà cunoscute. Sigur că oripilează ceea ce s-a petrecut sau urma să se petreacă la Muzeul Aurului de la Brad, dar s-o vezi pe Dana Năstase pe Antena 1 cu o brăţară dacică pe braţ de ce nu o fi oripilat pe nmeni din nicio instuţie abilitată a statului?! Nu era cazul sau nu era de competenţa lor? A DNA-ului spre exemplu?
Alătur acestui şapou mesajul dlui Gh. Iosif, spre edificarea celor abilitaţi să facă exact ce-ar fi trebuit făcut şi în cazurile relate mai sus.
Ş.D.Afrimescu

"În municipiul Brad, judeţul Hunedoara, există prin strădania şi purtarea de grijă a unor profesionişti şi vizionari ai meseriei de miner, din minele de aur ale moţilor, MUZEUL AURULUI BRAD. În urmă cu câteva zeci de ani, nişte oameni din domeniu, au iniţiat şi au susţinut cu consecvenţă strângerea şi conservarea într-un loc anume, a mineralelor auro-argintifere [cunoscute în graiul minerilor ca şciufe] care prin forma, conţinutul şi valoarea lor îşi justificau locul în dulapurile şi vitrinele aşezământului, fiind descoperite în minele zonei, precum şi pietre preţioase şi altele semipreţioase aduse din toată lumea.
Pentru a afla istoricul şi truda entuziaştilor vremurilor trecute, de a constitui una dintre cele mai fabuloase colecţii de minerale la nivel planetar, prin valoarea intrinsecă inestimabilă a exponatelor, dar şi prin unicitatea lor la nivel mondial, vă rog să accesaţi pe un motor de căutare al internetului numele muzeului şi veţi afla o istorie fascinantă, diferită şi deosebită de ceea ce îndeobşte se presupune că înseamnă înfiinţarea unui muzeu. A încerca o istorie a acestei comori, tezaur la propriu, [dar şi la figurat] în spaţiul asigurat de rigorile unui articol de ziar, ar însemna să sacrific pe altarul criteriilor şi încorsetărilor formatelor de presă o poveste adevărată şi fascinantă, demnă de legendele şi miturile care însoţesc marile comori şi tezaure ale nu mai puţin fabuloaselor poveşti orientale.
Acest material se doreşte un strigăt de furie, dar şi de deznădejde pentru ceea ce se întâmplă cu Muzeul Aurului, nu în întunericul absolut al unei galerii miniere de pe vremea romanilor, de la mina de aur Gurabarza-Brad, ci la lumina zilei, în anul de graţie 2010, şi nu în Evul Mediu, şi nu de către puteri oculte şi străine ci de către încrengături de celenterate autohtone. Profitând de incoerenţa legislativă endemică existentă, şi făcând o periculoasă echilibristică printre paragrafele legilor, cu concursul dat de personae lipsite de interes pentru ceea ce se întâmplă sub nasul şi în „parohia” lor, dar şi de către persoane lipsite de cinste, dar nu şi de interese în speţa respectivă, nişte nemernici au pus mâna lor murdară pe Muzeul Aurului din Brad. Se pare însă, că reuşita lor nu este deplină încă, şi că strigătul de pericol al zecilor de mii de cetăţeni, la aflarea acestei stupefiante veşti, şi măsurile luate de organele puterii locale şi atitudinea miilor de oameni de bine din lumea întreagă, materializate în semnături on line pe un PROTEST, [lucru pentru care le mulţumim respectuos tuturor] vor determina până-n final stoparea şi anularea acestei ruşinoase mizerii.
Rădăcinile adânci ale răului pornesc de la politica “consecventă şi bine condusă” în anii ‘90,de distrugere a mineritului în general şi a celui auro-argintifer în special. Extragerea acestor metale preţioase şi punerea lor, lună de lună pe cântarul Băncii Naţionale, făcea cumva inoperante, sau măcar îngreuna, strădaniile de a ne şti, pe noi românii, cu căciula-n mână la uşile diferitelor organisme financiare ale lumii. Astfel că am fost “îndrumaţi” să nu mai subvenţionăm mineritul, care, nu-i aşa, era o mare gaură neagră în bugetul ţării. Dar ca nici să nu ne folosim banii, cică economisiţi astfel, şi să fim şi fără mineritul care producea direct şi nimic altceva decât AUR şi ARGINT şi CUPRU şi ALTE MINEREURI SCUMPE, s-a preferat în schimb, ca sumele respective să treacă în buzunarele marilor companii mondiale de construcţii autostrazi, [dar nu numai] care ni le construiesc [?] la preţuri triplate si qvadruplate faţă de costul real, [practicat azi în lume]. Toate acestea fiind posibile cu complicităţi [din nou] despre care nu e locul de a fi aici discutate. În concret, vechile găuri negre au fost transformate în altele, noi, mult mai suple şi savante de „topire” a aceloraşi bani, de la subvenţionarea mineritului. În rândul minelor puse pe lista dezafectării a fost şi bimilenara Întreprindere Minieră Auriferă Barza-Brad, în a cărei proprietate era Muzeul Aurului. Ajuns în mâinile unui lichidator, odată cu întreprinderea căreia îi era în proprietate, muzeul, a ajuns obiect de negoţ, practicându-se, de-acum cunoscutul model de rapt, prin devalorizare controlată, prin casări successive, prin lucrul cu valori de inventar neactualizate de zeci de ani, etc, etc.
În ceea ce ne priveste pe noi, brădenii, dar şi pe alţi români şi neromâni, oameni de bine din lumea întreagă, în timp ce facem cunoscut furtul şi vă strigăm tuturor pentru ajutor, nu ne rămâne altceva de făcut, până la pronunţarea justiţiei, decât să luptăm până la ultima consecinţă prin toate mijloacele legale, pentru a evita în ultima clipă dezastrul, şi, la nevoie, să instituim gărzi civile permanente care să apere, cu bâta-n mână MUZEUL AURULUI BRAD