La 21 de ani de la confiscarea revoluţiei, protestele continuă!

La 21 de ani de la confiscarea revoluţiei protestele ...!

Pe 21
decembrie 1989, în Romania era încă revoluţie. Pe 22, acelaşi decembrie, revoluţia a fost confiscată de către Iliescu şi ai lui şi transformată în lovitură de palat, puci sau cum s-o mai fi numind. Din acel 22 decembrie, profitorii-impostori ai revoluţiei nu mai contenesc să şi-o asume, deşi au stat fie în fotolii comode la televizor, fie ascunşi, fie chiar au tras în manifestanţi sau erau în "misiuni": de filare, urmărire sau filmări. Spărgeau şi vandalizau magazine, jefuiau şi incendiau maşini în numele revoluţiei. A unei revoluţii, care în ciuda numărului mare de victime s-a dovedit a fi fost una de faţadă, de carton. O revoluţie de mucava!

În toţi aceşti ani, în Romania totul s-a mimat. S-au mimat reforme, restructurări, funcţionarea instituţiilor publice, funcţionarea statului de drept. S-a mimat funcţionarea economiei de piaţă, a capitalismului în sine, aşa cum s-a mimat şi comunismul sau construirea socialismului multilateral-dezvoltat. S-a mimat munca, bunăstarea, traiul decnt, încurajindu-se, nemunca, şmecheria, micile-mari învarteli, tunurile de zeci şi chiar sute de milioane de euro. Locul valorii şi al elitelor a fost luat de veleitari şi nonvalori, de semidocţii pseudorevoluţiei. Elitele noastre, valorile intrisece sunt fie peste graniţe, fie sub pămant, fie zac în uitare marginalizate. În locul lor triumfă pleava, scursorile, sfertodocţii acestui neam. Aici, totul se obţine pe şpagă, pe trafic de influienţă pe cunoştinţe, pile şi relaţii, cunoscutul p.c.r. este mai actual ca niciodată. Citind aceste randuri, unii vor spune că sunt gandurie unui frustrat. Ei bine nu. M-am detaşatt de mult de lumescul care mă-nconjoară. Şi nu sunt nici măcar gandurie unui resemnat. Sunt gandurile unui om lucid, care ştie foarte bine prin ce-a trecut, prin ce trece mai ales şi ce urmează să-l aştepte. Le mai spun cititorilor acestui blog, doar că sunt pregătit pentru orice. De pierdut, oricum nu mai am ce. Şi nu pentru că aş fi pierdut totul, ci pentru că pur şi simplu nu mai ce pierde. Pană şi libertatea mea este una interioară pe care nu mi-o poate nimeni nici confisca, nici lipsi de ea.
ş.d. afrimescu