De ziua tuturor romanilor-ce cred, în ce mai cred şi cu ce costuri!

De ziua tuturor romanilor - ce cred, în ce mai cred şi cu ce costuri!

Pentru ca presa şi oamenii oneşti din presă să reprezente cu adevărat o forţă, ar trebui să facem ceva cu totul special. Ceva ce nu a mai fost făcut de nimeni pană acum. După cum ştiţi presa este totuşi o putere în oricare ţară din lume, deci şi-n Romania. Depinde doar de cine o face şi de cum este făcută. Eu ştiu cum să o fac, dar nu ştiu cu de unde bani. Ne-ar trebui un “ins”, cu destui bani, dispus să investească în media, care să nu se aştepte la caştiguri mari şi nici imediate. Un “ins” desfundat la minte, de încredere şi care să mai creadă încă în oamenii de calitate, în profesionişti, fără nu ştiu ce orgolii, în constructori de idei, de inedit, de frumos, de viitor, de trăinicie, de durabil. Am evitat anume "absolutul", pentru că nu cred în absolut, aşa cum nu cred în infinit, sau în perfecţiunea pe Pămant. Cred doar în ceea ce pot atinge, vede şi gusta. Cred şi-n oameni. Vedeţi? Încă mai cred în oameni, deşi... La fel mai cred şi-n prieteni şi prietenie, fără de care nu cred că e posibilă existenţa. Cred în familie, deşi nu mai am aşa ceva. Nu mai cred însă,în patriotismul de paradă cum nu mai cred că poporul ăsta se va mai vindeca prea curand. Că va performa în vreun domeniu. Că v-a şti vreodată să distinga adevărul de minciună, de intoxicare. Că îşi v-a preţui vreodată propriile-i valori sau că v-a şti vreodată să şi le "exploateze", punadu-le la treabă. Le va prefera întotdeauna cat mai departe de sine, cat mai înstrăinate. Cu toate acestea nu v-a ezita să şi le revendice, să se mandrească cu ele , deşi nu v-a mişca un deget pentru a şi le păstra. Ar prefera mai de grabă să le ştie după gratii, decat să lupte pentru a şi le apropia. Şi, pentru că toate au un cost, preferă să nu le aibă, decat să accepte costul. Păstrarea unor valori precum Cioran, Eliade sau Ionesco, presupunea nişte costuri, care puteau însemna chiar răsturnarea unui Regim, poate chiar a unui întreg sistem politic, a unei întregi ideologii, pe care această naţie în ignoranţa ei, nu a fost dispusă să le accepte. Pe alţii, precum fostele elite politice interbelice, le-au preferat pe după de gratii sau la Canal. Ca de altfel şi pe Noica, pe Blaga şi Arghezi, pe care i-au preferat interzişi ani de-a randul, cu domiciliile forţate, iar pe Labiş, sub roţile tramvaiului. Indiferanţa acestui popor, laşităţile, inapentenţele pentru frumos, pentru durabil şi valori l-au adus aici, unde se află, acum. Într-o încremenire vecină cu disperarea, într-o rătăcire continuă asemenea evreilor, timp de 40 de ani, print-un deşert nu numai fizic, ci şi spiritual şi social. Din păcate, niciunul dintre foştii conducători postbelici ai Romaniei nu a fost un “David” al romanilor. Acum trăim într-o lume doar a mimilor. Cat va mai dura şi cu ce costuri? Greu de estimat. Factura, pe care nu o vor achita ei, ci tot romanii de rand, Romania aceea profundă, v-a fi una fabulos de scumpă, dacă nu vom şti să ne recunoaştem valorile şi vom continua să le marginalizăm. ştefan dumitru afrimescu