Abuzurile ex-PRM-stului PSD-ist Boţarcă Baronul PSD local-primarul Topoloveniului, Boţarcă-scos basma curată de magistraţi !
Ex-peremistul PSD-ist Gheorghe Boţarcă este primar al Topoloveniului încă din primele zile ale evenimentelor din decembrie ’89. Atunci a intrat pentru prima oară în instituţie şi a “uitat” să mai iasă pană-n ziua azi, deşi a fost la un pas de-a fi demis de Văcăroiu. S-a opus din răsputeri CVT, Boţarcă fiind pe-atunci membru PRM, iar Vadim a intervenit la timp pe langă fostul premier. De-atunci, între Văcăroiu şi Boţarcă (trecut la PDSR), s-a cimentat o prietenie de nezdruncinat, la adăpostul căreia în toţi aceşti ani, edilul Topoloveniului a făcut tot ce-au vrut muşchii lui. Iată doar cateva dintre abuzurile baronului PRM-isto-PSD-ist de Topoloveni.
Abuzuri şi ilegalităţi pe bandă rulantă
1)*-A vandut toate centralele termice ale oraşului, chiar în nume propriu, specificand că una dintre ele a fost contruită de el şi pe terenul lui, chiar în timpul comunismului. În această calitate a vandut centrala unei bucureştence cu nici 100 milioane lei. În aceeaşi zi bucureşteanca a vandut-o lui Boţarcă jr., cu doar cateva milioane lei mai mult, pentru ca, peste numai cateva luni, Boţarcă jr. să o revandă cu terenul aferent cu tot, unei alte persoane, cu suma de 45.000 de euro, lăsandu-şi concetăţenii ani de- randul în frig; 2)*-Topoloveniul nu are apă caldă încă din 1992, adică de 18 ani;
3)*-Şi-a construit pod privat peste Carcinov din bani publici în valoare de 1.800.000 RON , care duce doar la trei vile : la a sa, la a fiiului său aflată încă în construcţie şi la a fostului colonel SECU, Dan Zanfirescu, fost deputat PRM între 2004 şi 2008, în prezent vicepreşedinte PRM naţional. Şi noroc că a avenit criza pentru că altfel, urma să mai construiasc încă un pod. 4)*-A cumpărat 68 ha de teren extravilan de la cetăţeni, la preţul de 70-80 milioane lei vechi/ha, şi l-a vandut, după ce la transferat în intravilanul oraşului, cu 5-6 euro/mp, acţionarilor consorţiului spaniol « Bamesa »., cărora, pentru că i-au acceptat preţul cerut pe terenuri, le-a creat tot felul de scutiri de la taxe şi impozite, sume care ar fi ajuns în bugetul primăriei; 5) *-A închiriat spaţiul Bibliotecii oraşului, care aparţinea fostului CENTROCOOP, PSD-ului, pentru al transforma în sediu de partid şi a-l cumpăra mai apoi pe mai nimic; 6)*-A angajat lucrări de construirea unui complex cultural multifuncţional încă din 1992, în care sunt incluse: o Catedrală, o discotecă, sediu pentru Judecătorie, pentru Parchetul Judecătoriei şi Primărie, cu o singură firmă, SC « Nordco » SRL, aparţinand PSD-istului Mircea Georgescu, complex căruia, numai în 2008 i-a fost alocat suma de 1.761.375 euro; 7)*-A iniţiat o asociere între 10 primării şi consilii locale, numit “Consorţiu Zonal”, al cărui şef s-a autointitulat, care îşi propunea aducţiunea de gaze în cele 10 comune. Numai că, în loc să aducă gaze naturale cetăţenilor, le-a “subtilizat” aproape 4 miliarde lei, fără să fi fost săpat un metru de şanţ pentru ţeava prin care urma să circule gazele; 8)*-A acordat ajutor de sprijin cate 2,5 milioane lei, mai multor odrasle de bani-gata, între care şi fiului unui fost inspector general adjunct din I.Şc.J.Argeş ; 9)*- Şi, deşi are bani să dea ajutor de sprijin unor odrasle de bani gata, a refuzat cu obstinenţă să plătească transportul cadrelor didactice care fac naveta pentru a preda în şcolile din Topoloveni ; 10)*-Ajutat de Zanfirescu, Miriţă prin consoartă, judecătoare la Curtea de Apel Piteşti, de un fost preşedinte al CJ Tulcea, membru PRM şi de Tribunalul Tulcea, Ghoerghiţă Boţarcă a devenit şi proprietar de Deltă, însuşindu-şi nu mai puţin decat 47 de hetare din Delta Dunării, chiar dacă suparfaţa face parte din Zona protejată şi administrată de Adiministraţia Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării (ARBDD) ; 11)*-Acestora li se adaugă încă vreo 200-300 he de pădure, situate pe raza comunei Bogaţi şi obţinute cu ajutorul şi complicitatea aceluiaşi tandem Zanfirescu-Miriţă, plus secretarul Primăriei Bogaţi. Şi acestea sunt doar cateva dintre abuzurile şi ilegalitălile baronului local PRM-sto-PSD-ist Gheorghe Boţarcă , primarul de la Topoloveni.
Studiile, afacerile şi averea primarului de la Topoloveni
Studii
Primarul Boţarcă este de profesie mecanic auto, mai exact tinichigiu. După 1990 şi-a « completat » studiile, ajungand subinginer, apoi în urma unui masterat a devenit inginer diplomat. Şi-a continuat studiile, absolvind şi o Facultate de administraţie publică locală şi un Institut de Teologie. Numai că, nu prea a dat pe la cursurile absolvite. Nici nu ar fi avut cum, trebuind să facă faţă, nu atat funcţiei, cat mai ales propriilor afaceri, vizetelor în străinătate, chiolhanurilor şi, nu în ultimul rand, activismului politic şi de partid, atat din sanul PSD, cat şi cel al PRM. Şi nu numai în plan local, ci şi naţional, fiind pentru Topoloveni un fel de « Pendiuc » al Piteştiului, garantand pentru candidaţii de la centru, veniţi să candideze în coligiul său, pentru Dan Zanfirescu a garantat doar pe jumătate spre deloc. Motiv pentru care PRM nu a mai intrat în Parlament.
Afacerile
Iată şi care sunt afacerile dlui Boţarcă: *-*-Tip-Topo, o firmă de taximetrie ; *- “Crescendo Market”, o firmă de cablu pentru TV şi Internet; *- “Valmar”, mai mult decat o carciumă, un soi de pensiune, dar şi loc de întalniri şi consfatuiri PSD-iste, la care au participat chiar liderii naţionali: Iliescu, Geoană, Năstase şi chiar Ponta şi unde s-au şi luat deciziile falimentare dinaintea prezidenţialelor: *- o fermă de agricolă în toată regula ; *-şi bineînţeles un service auto. Se pare însă că toate firmele sale sunt doar de paravan, pentru a justifica provenienţa banilor din afcerile ilegale, cum ar fi traficul cu terenuri, traficul de influienţă şi sfanta şpagă. De altfel, în fruntea celor patru afaceri ale primarului este trecut Boţarcă jr. « Seniorul » avand probleme mult mai importante cum ar fi consolidarea propriei puterii şi « cultivarea » pilelor şi a relaţiilor la nivel înalt, şi nu numai cu marea familie a PSD-ului local, ci cu liderii marcanţi ai partidului: Iliescu, Năstase, şi nu în ultimul rand cu Văcăroiu şi Nicolescu, relaţii care i-au întărit în Topoloveni puterea absolută. Adica, atat puterea politică, cat şi pe cea economică, atrăgandu-i titlul de « baron local PSD » de Topoloveni.
Averea
Averea primarului Boţarcă este extrem de greu de evaluat. Chiar şi cea aflată la vedere. Deţine, potrivit mai multor surse peste 70 ha de teren în lunca Argeşului. Mai deţine (oficial ?) 6 ha teren pădure la Bogaţi, iar neoficial vreo 300 de ha şi alte 5 ha forestiere la Răteşti, două vile şi-o a treia în construcţie, un jeep şi cate un autoturism pentru fiecare membru al familiei, inclusiv pentru o noră. Dar, acestea sunt doar varful aisbergului. Primarul Boţarcă deţine foarte mulţi bani în conturi deschise în bănci din Germania, unde se află stabilită una dintre cumnatele sale. Sume, desigur nefăcute publice în declaraţiile sale de avere.
Scos basma curată
Parte importantă în scandalul «Tigris », dar mai ales autorul toturor abuzurilor, ilegalităţilor şi nedreptăţilor săvarşite în cei 20 de stat în funcţia de primar, atat cetăţenii exasperaţi, cat şi consilierii locali şi chiar funcţionarii din cadrul Prefecturii Argeş, l-au reclamat la Poliţie, Parchet, precum şi liderilor PSD. Pe numele « baronului » de Topoloveni au fost întocmite peste 30 de dosare de cercetare penală. Cu toate acestea “organele” l-au scos de fiecare dată basma curată, soluţionand dosarele cu NUP sau SUP. A existat totuşi un dosar, rezultat în urma unei plangerii din partea Prefecturii, în care s-au făcut cercetări ceva mai aprofunde şi în urma cărora forţele DEPIR au descins la primărie şi la una dintre vilele baronului şi i-au « săltat » orece documente. Mai mult, primarul Topoloveniului a şi fost reţinut în vreo două randuri, dar numai pentru declaraţii, şi cel mult pentru cate o zi sau două. A fost însă de fiecare dată scos din mainile procurorilor tocmai de relaţiile pe care a avut grijă să şi le “cultive” de-a lungul celor 20 ani de stat în funcţia de primar al Topoloveniului. Relaţii dovedite salvatoare chiar şi sub o guvernare liberală şi iată şi sub o altă guvernare şi mai de drepta, PDL-sto-UDMR-istă.
Ştefan Dumitru Afrimescu
Mie sincer mi-e mila de bietul primar din Topoloveni. S-a vandut diavolului, iar ce-l asteapta, nu se poate imagina nici de cea mai lugubra minte. Si nu numai pe el.
RăspundețiȘtergereCa cel cu coarne si copite l-a lasat sa intre adanc in mocirla, iar acum urmeaza sa dea de pamant cu el. daca ar avea posibilitatea sa-si cunoasca drumul vietii al mortii, probabil ar innebuni instantaneu