marți, 20 iulie 2010

Nicolescu şi-a "tras" licenţa cu o lucrare făcută de un specialist al CCSITA

Nicolescu şi-a luat licenţa cu o lucrare făcută de un fost angajat al CCSITA!?
În existenţa lui Constantin Nicolescu, au fost şi perioade dintre cele mai grele, cum ar fi cea a studiilor şi formării sale ca om. Atunci, cand după terminăarea Şcolii profesionale a trebuit să facă naveta Mihăieşti-ARO Campulung vreo caţiva ani cu bicicleta, indiferent de anotimp. A fost o perioadă în care după cele 8 ore de muncă, mergea şi la cursurile serale ale Liceului „Dinicu Golescu” din Campulung, unde numai carte nu se făcea. După absolvirea cursurilor liceale la seral, îndrumat de fratele cel mare Valeriu Nicolescu, ajuns primar al Piteştiului, s-a înscris, tot la seral, la cursurile Institutului de Construcţii de Maşini. Ocazie cu care şi-a schimbat şi locul de muncă, de la ARO, la UAP. Alţi trei ani de navetă, de muncă, ziua la uzină şi seara la cursurile de la Institut. Şi colac peste pupăză, după absolvire a trebuit să mai treacă un hop, cel al examenului de licenţă. O treabă nu tocmai uşoară, pentru cineva care îşi făcuse toate studiile de pană atunci la seral, unde se făcea orice (bişniţă, turnătorii), numai carte nu. Dandu-şi seama de situaţie, acelaşi Valeriu Nicolescu a trebuit să apeleze la specialiştii de la Centrul de Cercetăre, Studii de Inginerie şi Tehnologii Auto (CCSITA), pentru a-i concepe şi redacta Lucrarea de Diplomă pentru Licenţă în Construcţia de Maşini. “Măgăreaţa”, ca să ne exprimăm nu tocmai academic, a căzut pe capul unui specialist al CCSITA, I. B., care în timpul liber mai cocheta şi cu arta şi literatura, frecventand cenaclurile din oraş, dar cu precădere, pe cel al Casei Studenţilor. “Eu cred că Nicolescu nu a ştiut niciodată cine este autorul acelei lucrări de licenţă. Intervenţia a fost făcută de către primarul de-atunci al Piteştiului Valeriu Nicolescu, direct la şeful de-atunci al fostei CCSITA. Nu ştiu, mă gandesc, pentru că altfel m-ar fi abordat în toţi anii ăştia să-mi spună măcar un mulţumesc”. Fostului Institut de Construcţii de Maşini Piteşti i-a urmat ASE-ul, pe care l-a absolvit (fireşte la…F.F. adică, fără frecvenţă), şi potrivit dr. Gheorghescu (fost medic la Cabinetului Medical de pe platform “Dacia”), “A absolvit ASE-ul, pe bază de piese de schimb, scoase “moca”din Uzină. Iar doctoratul l-a luat pe bază de carnet de partid, avandu-l ca îndrumător pe unul dintre liderii centrali ai PSD”.
Cine este Constantin Nicolescu? Activitate profesionala Potrivit Wikipedia,între anii 1962 – 1967era Frezor-sculer la Fabrica de scule Rasnov si Uzina Mecanica Muscel. 1967 - 1969 - Mecanic auto punti ARO la Uzina Mecanica Muscel. 1973 - Tehnolog la Serviciul Tehnic al Uzinei de Autoturisme Dacia Pitesti 1973 - 1974 - Reprezentantul Uzinei Dacia in America Latina – Columbia. 1975 - 1980 - Profesor-inginer la Liceul Industrial Nr.1 Pitesti, predand cursul de Intretinere si reparatii auto.1974 - 1985 a lucrat la Grupul Unitaţilor de Asistenta Tehnica pentru Autoturisme Pitesti (IATSA), indeplinind, pe rand, urmatoarele atributii: sef de atelier (1974 - 1978); sef sectie - coordonator a 20 unitai service (1978 - 1979) 1979 - 1985 - director general GUATA (IATSA) 1985 - 1990 - Director Comercial la Centrala Industriala de Autoturisme Pitesti, coordonator al activitaii de comert exterior si interior. Din 1990 - Director, manager si director general la S.C. Grupul IATSA SA Pitesti
Studii, specializari 1968 - Absolvent al Liceului Dinicu Golescu din Campulung Muscel 1973 - A absolvit Institutul de Invaţamant Tehnic Pitesti, Specializarea - Intretinere si reparatii auto; 1974 - 1978 - A urmat cursurile Academiei de Studii Economice Bucuresti, Facultatea de Comert, specialitatea : Relatii Economice Internationale 1979 - Absolvent al Cursurilor postuniversitare de specializare in management- marketing international organizate de Academia de Studii Economice Bucuresti 1986 - Absolvent al Cursurilor postuniversitare de organizare si conducere a activitaii in industrie. Din 1998 - devine Doctor in Relatii economice internationale cu lucrarea Perfectionarea activitaiţi de management - marketing in productia si exportul de autoturisme, cu referire la autoturismul ARO. (Poftim??!!!-n.r.).
Apartenenta politica: Partidul Social Democrat (PSD) Activitatea politica: - Din 7 ianuarie 1995 – membru a PDSR, primvicepresedinte al Organizatiei Judetene Arges; - Din 1996 – Membru al Biroului Executiv Central al PDSR, activand in cadrul Departamentului pentru Industrii al Consiliului National al PSD; - Prefect al judetului Arges in perioada 28 aprilie 1995 – 20 decembrie 1996; - Consilier judetean al Partidului Social Democrat in perioada 17 iunie 2000 – 22 februarie 2001; - Senator al Partidului Social Democrat – 2000 – 2004; - Secretar al Biroului Permanent al Senatului Romaniei - 2000 – 2003; - Presedinte al Comisiei Speciale a Camerei Deputatilor si Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului de Informatii Externe (2001 – 2004); - Membru al Comisiei de Aparare a Senatului Romaniei (2000 – 2004); - Secretar al Grupului Parlamentar de prietenie cu Republica Columbia (2000 – 2004); - Membru al Grupului Parlamentar de prietenie cu Republica Chile (2000 – 2004); - Deputat mirean in Adunarea Bisericeasca Nationala; - Presedinte Executiv al Organizatiei Judetene Arges 2003 – aprilie 2005; - Presedinte al Consiliului Judetean Arges – din iunie 2004 si in prezent; - Presedinte al Organizatiei Judetene a PSD Arges – din aprilie 2005 si in prezent; - Vicepresedinte si membru al Consiliului Director al Uniunii Nationale a Consiliilor Judetene din Romania – februarie 2006 – prezent; - Presedinte al Consiliului de Dezvoltare Regionala Sud Muntenia – mai 2006 – august 2007; - Presedinte Crucea Rosie, filiala Arges – aprilie 2007 – prezent; - Vicepresedinte al Comitetului Regional de Evaluare Strategica si Corelare Sud Muntenia (CRESC) – ianuarie 2008 – prezent; - Vicepresedinte al Partidului Social Democrat – februarie 2008 – prezent; - Reprezentantul U.N.C.J.R. - Presedintele Comisiei pentru Dezvoltare Durabila din cadrul Congresului Puterilor Locale si Regionale din Europa – iulie 2008 – prezent.
Alte responsabilitai publice Presedinte al Federatiei Nationale a Dealerilor de Autoturisme din Romania. Lector din 1998 al Universitaii “Constantin Brancoveanu”, sustinand cursul Managementul Afacerilor Economice Internationale. Presedinte al Fundatiei Filantropice si caritabile Valsan. Presedinte executiv al Fundatiei culturale “Dinu Lipatti”, precum şi alte "comiţii şi comitete". “Ece omo”! Ştefan Dumitru Afrimescu

Un comentariu: