Încrengături securisto-mafioto-PRM-iste l-au dorit pe Neguş eliminat din PRM!
Primul eşec al noii echipe
Cine l-a cunoscut pe Ion Neguş musai trebuie să ştie că e un „soi” de „gură bogată”, pe un fond altminteri ok. Gura sa bogată (a se înţelege rău de gură, cand are dreptate), i-a făcut să tremure pe mulţi dintre colegii săi de partid şi nu numai. S-a opus din răsputeri atunci cand anumite grupări din PRM au dorit să încheie o afacere cu iz oneros. L-a făcut şi pe dracu-n patru şi le-a dejucat planurile nu tocmai ortodoxe unora, ca primarul Boţarcă, rudă prin alianţă cu fostul colonei SECU Dan Zanfirescu şi prieten la catarmă cu Ilie Miriţă (naşul nepoatei lui Slabu), şi cu Bărbulescu, fost secretar al Primăriei Bogaţi, care le-a făcut cadou celor trei, în jur de 300 de ha de pădure la Bogaţi. Drept mulţumire, Zanfirescu i-a forţat mana preşedintelui interimar PRM, col. Slabu să-l numească pe Miriţă secretar în Biroul Permanent al PRM. A devoalat legăturile periculoase dintre primarii PSD Boţarcă şi Pendiuc, precum şi pe cele dintre primarul Barbu de la V. Iaşului, col. Dan Zanfirescu, Ciuciu de la PNL şi Afacerea „Dr. Otker”, de 15 mil. Euro. L-a avertizat ori de cate ori a avut ocazia pe Vadim despre tot ce se întamplă în sanul PRM Argeş, inclusiv asupra aşa ziselor „note informative”, în fapt nişte dezinformări şi intoxicări „marca SECU”, cu care îl bombardează col. Zanfirescu pe Vadim. De ceva timp însă toţi aceştia s-au coalizat împotriva lui Neguş. L—au „lucrat” la Vadim pană ce, total neinspirat, Vadim i-a făcut jocul tandemului Zanfirescu-Slabu şi Miriţă. Aparentul calm din sanul PRM Argeş este de fapt liniştea dinaintea furtunii. Şi aceasta, pentru că liniştea şi calmul nu pot fi impuse cu trupele paramilitare ale firmei BIDEPA, condusă de col. Slabu. Asemenea tuturor partidelor şi PRM trebuie să se reformeze. Deocamdată este singurul care a rămas încremenit de 20 de ani în acelaşi format (proiect), impus în 1990 de CV Tudor. Primul semnal al ineficienţei PRM ca structură de partid s-a dovedit în 2008, cand a ratat pragul de 5%, al intrării în Parlament. Vadim ar trebui să nu se îmbete cu falsele „note informative” ale col. Zanfirescu, întrucat acesta, în loc să facă PRM-ului campanie electorală în 2008, i-a făcut PSD-ului şi lui Boţarcă. Noua conducere a PRM, fie şi interimară, este cu atat mai ilegal instalată, cu cat col Slabu a intrat în PRM abia în luna aprilie a.c. Apoi, este un fost col. SECU, şi poate singurul din Romania, care şi-a însuşit ilegal banii deponenţilor FNI, fugind cu suma de 1,6 miliarde lei. Revenind la reformarea PRM. Prima condiţie cerută de orice reformă este restructurarea. Păi despre ce restructurare poate fi vorba la PRM Argeş, cand înlocuieşti un avocat cu un fost securist, care racola minori înainte de 1990, pentru a-i transforma în turnători la SECU şi, care a mai furat şi 1,6 miliarde lei, banii unor amăraţi de deponenţi la FNI? În acest caz, restructurarea a îmbrăcat forme de destructurare a unei structuri destul de bine articulate înaintea instalării col. Slabu în fruntea filialei argeşene. Neguşi nu era poate omul de echilibru în PRM, dar era cu certitudine cel care deparazita organizaţia de tot soiul de neaveniţi în oricare dintre partide, gen: Slabu, Miriţă, Zanfirescu sau inculpatul Mihai Georgescu. Iată şi un argument al afirmaţiilor de mai sus. Azi, duminică 17 iulie a.c., au avut loc la Vultureşti alegeri anticipate pentru funcţia de primar. Din partea PRM a candidat Ionuţ Daniel Dumitra, un fiu al localităţii dintre cei mai respectaţi concetăţeni. Totul părea să meargă bine, pană în momentul în care şi-a făcut apariţia în zonă col. Slabu, preşedintele interimar al PRM Argeş, care imediat a fost recunoscut de cetăţeni ca fiind cel care le-a fugit cu banii de la FNI., comuna avand mulţi deponenţi la afacerea lui SOV. În secunda doi de la apariţia lui Slabu, lumea a încept să voteze masiv reprezentanţii celelalte partide aflaţi în competiţie. A fost primul eşec al noii „echipe” din fruntea PRM Argeş. Şi apropo de competiţie, se pare că tocmai această noţiune nu este înţeleasă de către liderii PRM: totul e, şi ar trebui să fie şi pentru PRM, o competiţie, pe care o şi caştigă doar cei foarte bine organizaţi, cu o infrastructură în teritoriu care să funcţioneze asemenea unui ceas elveţian. Restul nu mai contează. Cine mai crede azi în lideri, care se mai vor şi providenţiali?! Poate doar Vadim. Deşi, dacă nu exista Becali, Vadim nu ar fi pupat niciodată Parlamentul European. Ştefan Dumitru Afrimescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu