Mineriada 13-15 iunie 1990

După 20 de ani-Mineriada din 13-15 iunie 1990

Sub numele de Mineriada din iunie 1990 sunt cunoscute evenimentele care au avut loc în perioada 13-15 iunie în Bucureşti, când forţele de ordine, susţinute de mineri, au intervenit în forţă împotriva protestatarilor din Piaţa Inuversităţii şi a populaţiei civile. A fost considerată cea mai sângeroasă, cea mai brutală ca stil şi anvergură dintre toate acţiunile minerilor.
Desfăşurarea evenimentelor
13 iunie În dimineaţa zilei de13 iunie 1990, la ora 3,00-4,00 a.m., forţele de ordine au distrus corturile celor aflaţi în Piaţă şi au făcut arestări. Cordoanele de trupe antitero au fost rupte de manifestanţi. În jurul orei 9,00, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piaţa Universităţii scandând lozincile: "IMGB face ordine!" şi "Moarte intelectualilor!", "Noi muncim, nu gândim!". Cu toate astea s-au retras şi au defluit spre o altă zonă necunoscută. Pe strada paralelă cu Institutul de Arhitectură două cordoane de trupe USLA au încercat să protejeze un obiectiv format prin încercuirea Pieţei cu autobuzele din dotarea Poliţiei. La îndemnul unor tineri fără ocupaţie atmosfera s-a încins până în momentul când a izbucnit un conflict direct, iar trupele USLA au şarjat mulţimea. Aceasta a reacţionat răsturnând o autoutilitară marca TV de culoare albastră, din rezervorul maşinii a fost furată benzina, cu care s-au confecţionat cocteiluri Molotov. Aceleaşi persoane au rupt pietre din caldarâm pe care le-au folosit drept proiectile. Autobuzele s-au aprins, după eveniment TVR a lansat versiunea oficială că au fost incendiate, a existat o înregistrare a generalului Mihai Cgiţac în care acesta dădea ordin ca autobuzele să fie aprinse chiar de Poliţie. În scurtă vreme, nori groşi de fum negru au acoperit Piaţa.
Pe tot parcursul zilei au avut loc confruntări violente între manifestanţi şi forţele de poliţie; au fost incendiate autobuzele poliţiei, sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne şi SRI.
La televiziune se citeşte un comunicat al preşedinteluiIon Iliescu, în care se afirmă „Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului şi televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită”.
În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri au plecat din Ptroşani spre Bucureşti, iar un alt tren a plecat a doua zi din gara Motru spre Bucureşti.
14 iunie Ajunşi în Gara de Nord la ora 4 dimineata, minerii conduşi de Miron Cozma au fost preluaţi de angajaţi ai SRI şi a altor servicii secrete şi au fost orientaţi spre punctele nevralgice ale Capitalei. Un grup foarte mare a ocupat Piaţa Universităţii, unde au pretins că refac rondurile de flori distruse de corturile manifestanţilor, pe platoul din faţa Teatrului Naţional. Imediat au pătruns în incinta Facultăţii de Geologie, unde au ocupat balconul, simbolul libertăţii de opinie şi au devastat o colecţie unică în Europa de flori de mină şi zăcăminte geologice ca şi sediul Ligii Studenţilor. O soartă asemănătoare au avut şi Facultatea de Litere şi cea de Matematică, dar şi Institutul de Arhitectură Ion Mincu. Numeroşi profesori au fost bătuţi, între ei se numără şi profesorii de lingvistică Grigore Brâncuşi şiPetru Creţia, acesta fiind agresat de indivizi care se aflau în posesia fotografiei sale. În zonă, minerii au mai devastat sediile PNŢCD şi ale PNL, unde au pretins că au descoperit valută falsă şi arme şi de unde au furat tot ce se putea fura, inclusiv o staţie radio şi aparate de birotică.
Liderul studenţilor Marian Munteanu a fost bătut şi aruncat apoi în fântâna de la Universitate, dar a scăpat ca prin miracol. Alţi lideri au avut o soartă asemănătoare. Un alt grup a ocupat Televiziunea română, autointitulată liberă. În câteva ore Bucureştiul era complet pacificat şi haosul a coborât pe străzile unde puterea era deţinută de aceste grupări paramilitare, care colaborau cu Poliţia şi SRI. Toţi intelectualii, persoanele cu barbă, cei îmbrăcaţi cu haine fistichii au fost bătuti, arestaţi, urcaţi în dubele Poliţiei şi interogaţi la o unitate militară din Măgurele.
15 iunie La orele prânzului minerii au fost urcaţi în autobuze şi transportaţi la complexul expoziţional Romexpo, unde şeful statutului, preşedintele ales recent Ion Iliescu le-a mulţumit pentru acţiunea lor vitejească prin care au salvat democraţia din România. Discursul său a fost întâmpinat cu urale. Imediat după aceasta au fost conduşi la trenurile care îi aşteptau în Gara de Nord, şi transportaţi în Valea Jiului
Victime Numărul victimelor este controversat. Oficial, conform evidenţei de la comisiile parlamentare de anchetă, numărul răniţilor este de 746 iar numărul morţilor este de şase: patru morţi prin împuşcare, un decedat în urma unui infarct şi o persoană înjunghiată. Viorel Ene, preşedintele „Asociaţiei Victimelor Mineriadelor”, a declarat că „Există documente, mărturii ale medicilor, ale oamenilor de la cimitirele Domneşti şi Străuleşti. Cu toate că am afirmat tot timpul că cifra reală a morţilor este de peste 100, nimeni nu ne-a contrazis până în prezent şi nu a existat nici o poziţie oficială împotrivă!”.
Cauze Rădăcinile acestor mineriade se găsesc în evenimente mai vechi ale istoriei românilor. De altfel, limba română este singura din lume în care a fost creat acest cuvânt, care mai apoi a fost tradus în toate limbile planetei. Se pare că după revolta minerilor din 1977, Valea Jiului a fost permanent supravegheată şi păzită de Securitate, inclusiv prin înlocuirea adevăraţilor mineri cu securişti. Ceauşescu însuşi avea un plan prin care trupele de Apărarea Patriei să contribuie la înăbuşirea Revoluţiei şi le dotase cu bâte şi alte obiecte contondente, dar muncitorii din Timişoara, Braşov nu au putut fi convinşi să ia parte la un asemenea carnagiu, ci dimpotrivă au manifestat pentru libertate. O lovitură asemănătoare fusese administrată partidelor politice din Opoziţie cu prilejul grevei regale în 1947, când sute de studenţi membri ai organizaţiilor de tineret ale PNŢCD şi PNL au fost bătuţi în Piaţa Palatului de muncitori cu bâte aduşi cu camioanele de PCR.
Efecte În plan intern mineriada din iunie 1990 a reprezentat o perioadă de lipsă a libertăţii presei prin prezentarea unilaterală la unica televiziune din acea vreme(doar din punctul de vedere al puterii FN), împiedicarea prin ameninţare a apariţiei ziarului "România Liberă" . Sediile partidelor de opoziţie au fost devastate. Puterea FSN nu a reuşit să genereze probe cu care vreuna din persoanele arestate să fie condamnată în justiţie. Acţionând ca o forţă independentă de stat minerii s-au substituit forţelor de ordine şi implicit au subminat statul, iar consecinţa a fost acţiunea împotriva statului în următoarele 3 mineriade (împotriva guvernului Petre Roman în septembrie 1991 şi a guvernului Radu Vasile în ianuarie 1999 şi februarie 1999). Efectele în plan extern au fost catastrofale, România a fost exclusă de la orice finanţare a organismelor internaţionale, a întrerupt acordul de asistenţă cu FMI. Mii şi mii de tineri au fugit din ţară, au ales libertatea şi s-au refugiat în ţari democratice. Foarte lent, efectele acestea au fost îndepărtate iar încrederea Occidentului, care părea pierdută definitiv, a fost reclădită şi România a devenit membru al NATO şi al Uniunii Europene. Cu toate acestea, deşi au trecut mai mult de 18 ani de la evenimente, dosarul mineriadelor e departe de a fi finalizat, deşi procurorul militar Dan Voinea, cel care se ocupă şi de dosarul revoluţiei din 1989 a promis că până la 1 ianuarie 2007, data aderării României la UE va fi finalizat şi va începe urmărirea penală a vinovaţilor.
În pofida declaraţiei, Voinea n-a finalizat dosarele mineriadei, motiv pentru care în 20 martie 2009 a fost revocat din funcţie, iar în 1 aprilie a fost pensionat.
*-"Desi era evident pentru toata lumea ca obiectivele demonstratiei au puternice accente politice, reprezentantii Puterii in frunte cu presedintele Ion Iliescu si premierul Petre Roman au considerat demonstratia drept o forma de anarhie si o problema de circulatie rutiera."
*-"Pe 11iunie a fost convocata o sedinta restransa la sediul Guvernului condusa de Ion Iliescu si premierul interimar Petre Roman. Potrivit documentelor aflate la dosar, la sedinta care a inceput la orele 16.00, la Palatul Victoria, au mai participat vice-premierul Gelu Voican Voiculescu, ministrul de interne generalul Mihai Chitac, seful I.G.P. generalul Diamandescu Corneliu, ministrul apararii, generalul Victor Atanasie Stanculescu, seful Marelui Stat Major generalul Vasile Ionel, seful S.RI., Virgil Magureanu, primarul general al Capitalei Dan Predescu, procurorul general Gheorghe Robu, prim-vicepresedintele F.S.N. Nicolae S. Dumitru si altii. In aceasta sedinta s-a discutat despre eliberarea Pietii Universitatii. Initial, s-a prevazut ca evacuarea acesteia sa aiba loc a doua zi, in 12 iunie 1990, insa la propunerea invinuitului, generalul Mihai Chitac s-a decis ca aceasta actiune sa aiba loc in dimineata zilei de 13 iunie 1990 la orele 04.00, pentru a se asigura politiei si celorlalte forte armate implicate timpul necesar pentru pregatire."
*-"Ion Iliescu a decis sa fie mobilizati si adusi in piata cateva mii de muncitori (4.000-5.000) care sa stationeze acolo pana la normalizarea situatiei, precizand ca pe langa acestia sa mai fie pregatite pentru a interveni la nevoie inca unul sau doua schimburi."
*-"Este important de subliniat ca decizia initiala de reprimare a fost luata la cel mai inalt nivel si a fost coordonata, personal, de catre fostul sef al statului, Iliescu Ion. Fata de acesta, s-a dispus inceperea urmaririi penale pentru participatie improprie la aceeasi fapte, prin rezolutia din data de 19.06.2007. Planul de actiune a fost elaborat din ordinul sau si, in calitate de presedinte ales, a ordonat interventia militara, cu munitie de razboi, TAB-uri si alte forte, impotriva demonstrantilor care se manifestau violent, depasindu-si atributiile prevazute de art. 82 din Decretul Lege nr. 92/1990. De asemenea, nu a fost luata o decizie cu consultarea Consiliului Militar Superior (ulterior denumit Consiliul Suprem de Aparare a Tarii). Nu exista nici un Decret ori alt act, in baza caruia sa se fi dispus alarmarea de lupta a unitatilor ori instituirea starii de urgenta, asa cum se prevede in art. 82, lit. g, din actul normativ anterior mentionat. "
*-"Este evident ca atat fostul sef al statului Ion Iliescu, cat si ministrul de interne, generalul Mihai Chitac ori adjunctul sau generalul Andrita Gheorghe, precum si col. Costea Dumitru si col. Constantin Vasile au fost lideri incontestabili, comandanti sau superiori ai militarilor folositi in actiunea de reprimare. Prin urmare, ei sunt cei responsabili de faptele savarsite, fara vinovatie, de catre militarii folositi in acesta actiune iar solutia adoptata initial, fiind corecta, urmeaza a fi mentinuta."
Fragmente din discursul de mulţumire al lui Ion Iliescu *-"Va multumesc pentru tot ceea ce ati facut in aceste zile, in general pentru toata atitudinea dumneavoastra de inalta constiinta civica. Deci, va multumesc inca o data tuturor pentru ceea ce ati demonstrat si in aceste zile: ca sunteti o forta puternica, cu o inalta disciplina civica, muncitoreasca, oameni de nadejde si la bine, dar mai ales la greu. Si de asta data ati demonstrat cat de importanta este solidaritatea muncitoreasca. Cu un sentiment deosebit de constiinta civica, patriotica ati simtit momentul dificil si cu o daruire exemplara v-ati aratat gata sa fiti solidari cu puterea noua. Exemplul dumneavoastra a fost plin de imbarbatare pentru toti cei de bine, care doresc progresul societatii romanesti. Vreau sa va multumesc deci pentru acest act de inalta solidaritate pe care l-ati demonstrat in aceste zile."
*-"Cu ajutorul dumneavoastra au fost descoperite in subsolul cladirii PNT-ului: depozit de sticle incendiare, de droguri, de seringi cu care au injectat droguri unora din cei care stateau in Piata Universitatii si armament. La cladirea Asociatiei "16-21 Decembrie" depozite de bate si de alte asemenea arme albe, lanturi si asa mai departe. In subsolul cladirii Universitatii s-au descoperit arme: 22 de pusti Jeco, dar care sunt arme periculoase in asemenea conditiuni, si saci cu prafuri euforizante pe care probabil ca le-au tot folosit in aceasta perioada. Cum se poate motiva ca in sediul unui partid politic, in sediul unor asociatii declarate apolitice, prezenta unor asemenea depozite de sticle incendiare, de munitii, de droguri si arme de tot felul, arme de agresiune; cum se poate motiva asa ceva? Noi consideram ca raspunderea morala o au si unii gazetari, unii intelectuali care au incitat in aceasta perioada"
*-"Eu vreau inca o data sa-mi exprim intreaga recunostinta, din partea populatiei Capitalei pentru prezenta dumneavoastra, utila si eficienta. Vreau sa multumesc pentru spiritul organizat in care v-ati prezentat, in care ati actionat, sa multumesc conducatorilor dumneavoastra, inginerului Cozma si celorlaltor lideri sindicali care au fost in fruntea dumneavoastra, alaturi de noi, care ne-au ajutat in aceste zile. Deci va multumesc tuturor pentru tot ce ati facut in aceste zile."
*-"Stim ca avem in dumeavoastra un sprijin de nadejde, cand va fi nevoie vom apela! Sper sa nu mai fie nevoie sa apelam la dumneavoastra."
Argeşul pe harta „Mineriadei” „Pe data de 13 iunie, Dorin Popa (pe-atunci şoferul liderului Sindicatului Minerilor din Câmpulung) îi transmite liderului sindicatului amintit, Ion Olteanu preşedintele FSN local, un ordin de la bucureşti, să se prezinte în Grui, la un telefon. Pe „firul scurt” se afla N.S.Dumitru, care îl chema cu minirei cu tot în Bucureşti”.
„Dom’ne, dacă trebuie venim!” La presiunile lui N.S.Dumitru de la celălalt capăt al „firului scurt” cu Guvernul Romaniei, Ion Olteanu a promis: „Dom’ne, dacă trebuie venim” Şi s-au dus. I-au îmbrăcat pe mineri în salopete noi şi i-au urcat în autobuzele ITL-ului, unde îi aşteptau cunoscutele bate. Au umplut cel puţin 10 autobuze pnă la refuz şi au plecat spre Capitală. Dorin Popa a răspuns de minerii unei anumite zone miniere, liderul Ion Olteanu de o altă zonă şi viceliderul sindical de o a treia zonă. Liderul sindicatului minerilor musceleni Ion Olteanu a urcat în primul autobuz, viceliderul în al doilea şi Dorin Popa în al treilea.
Întâmpinaţi cu pâine şi sare la Podul Viilor Pentru a nu-i scoate pe piteşteni în stardă s-a hotărât ocolirea Piteştilui prin dirijarea „alaiului” minersc spre Capitală pe Şoseaua veche Bucureşti Piteşti. Misiunea de avitarea a intrării hoardelor de mineri în Piteşti a revenit grupului de piloţi de încercări de la ICSITA. Potrivit acestora. În apropierea Podului Viilor autobuzele minerilor au făcut joncţiunea cu atubuzele care îi transportau pe poliţiştii argeşeni ce aveau aceeaşi destinaţie; Bucureştiul. La sosire în punctul Podul Viilor, liderii minerilor şi ai poliţiştilor au fost întampinaţi de autorităţile locale de-atunci cu pane şi sare, după care s-au îndreptat spre Capitală
Şi miliţienii a argeşeni au “prestat” la Mineriada din 13-15 iunie 1990 Tot pe 12 iunie 1990, cu o zi înainte de prima Mineriadă, toţi comandanţii din poliţia argeşeană am fost chemaţi de către dl Berechet la sediul IJP. Dumnealui a dat atunci următorul ordin: „Asiguraţi serviciile, iar mâine, la ora 7.30 dimineaţa, toate celelalte cadre, alături de dvs, să fie prezente în curtea Inspectoratului pentru o misiune la Bucureşti”. Apoi m-am întors la sediul Poliţiei Municipale şi am prezentat acest ordin subordonaţilor mei, ofiţerilor Irimia, Ticuţă, Lăpuşneanu şi celorlalţi colaboratori. În circa o oră şi jumătate mi s-a dat lista cu persoanele, respectiv miliţienii, care, îmbrăcaţi civil, trebuiau să se prezinte împreună cu mine, a doua zi, în curtea Inspectoratului. Numai eu aveam în subordine aproximativ 40 de cadre persoane. A doua zi, în curtea IJP, erau prezente toate serviciile aferente poliţiei judeţului Argeş. Dl Berechet ne-a adunat în careu, pe când în curte erau deja staţionate acele autobuze celebre. Ne-a transmis textual: „Domnilor, din ordinul d-lui general Diamandescu şeful Poliţiei Române din acea perioadă, cu autobuzele pe care le vedeţi în faţă, vă veţi deplasa în misiune, la Bucureşti. Şoferii sunt instruiţi unde anume să oprească în Bucureşti şi în punctul respectiv veţi fi contactaţi de un ofiţer din IGP, la dispoziţia căruia vă veţi pune”. În autobuze erau celebrele bate. “În autobuze, ne-a spus dl Berechet, veţi găsi nişte instrumente. Erau, de fapt, nişte bâte fabricate în judeţul Argeş, după cum aveam să aflu ulterior de la colegi. Cel care era director la ITA (Întreprinderea de Transport Argeş) în locul lui Popa, era Ion Cârstoiu. Cunoscând ce se petrece la Bucureşti, nu puteam să fiu de acord cu o asemenea deplasare. O parte a masei de mineri erau deja acolo, situaţia era extrem de tensionată. Am făcut un pas în faţă, în acel careu, şi m-am adresat comandantului IJP Argeş, dl. Berechet: „Dl colonel, eu nu execut un asemenea ordin”. Berechet s-a încruntat, aproape să facă spume. Toţi au rămas sideraţi auzind că eu, căpitanul Darie, îmi permit să nu execut un asemenea ordin. După ce mi-a făcut morală, Berechet mi-a ordonat sec: „Marş din front”. Am părăsit Inspectoratul, iar apoi am văzut şi eu la televizor grozăviile ce s-au petrecut în Bucureşti, grozăvii la care, subliniez, au participat şi poliţişti din Argeş. Apoi, pe seară, am mai primit un ordin de la dl Berechet. Să bag, fără armament şi muniţie în posturi, toţi poliţiştii care mai rămăseseră în Piteşti. Nu puteam executa nici acest ordin pentru că însemna, practic, să îmi trimit subordonaţii la moarte. Nu a durat 5 minute şi m-am pomenit în birou cu colonelul Mărăşescu, cu colonelul Angheloiu şi cu ofiţerul de serviciu. Primul mi-a spus foarte clar că, din acel moment, nu voi mai ieşi din birou. Am întrebat dacă sunt arestat şi mi-a răspuns că mă pot considera cum vreau. Aşa am fost sechestrat în biroul meu. Când au crezut ei că se liniştesc apele, după aproximativ 4 ore, s-au retras. Acesta a fost primul episod al ciocnirii dintre mine şi viitorul şf al Poliţiei Romane, chestor Nicolae Berechet.
Şi Fătuloiu a refuzat ordinul lui Berechet să meargă, dar la a Mineriada din septembrie 1991
“Subordonaţii mei s-au întors de la Bucureşti abia după câteva zile. Am încercat să vorbesc cu ei, însă toţi erau instruiţi să nu-mi povestească absolut nimic din ce au făcut la Bucureşti. Cu timpul am aflat, iar primul care mi-a spus totul a fost Costică Lăpuşneanu. Apoi au vorbit şi ceilalţi şi aşa am aflat de ce-i trimisese domnul Berechet în Capitală. Rămâne acum ca organele de anchetă să-şi facă treaba şi să-l tragă la răpundere şi pe dl Berechet fiindcă există atâtea dosare penale la Tribunalul Militar pe subiectul Mineriade. A venit însă şi următoarea mineriadă, cea din septembrie, şi lucrurile s-au repetat în aceeaşi manieră. Din nou m-am opus executării ordinului, dat de acelaşi domn Berechet. În acel moment, există destui martori, a făcut acelaşi lucru ca şi mine şi dl Dan Fătuloiu, care a spus: „Nu merge Darie, nu merg nici eu!”. Şi aşa a fost, nu a mers nici Fătuloiu. Eu n-am fost în acele misiuni ca să ştiu cu exactitate ce s-a întâmplat, cert este că există victime ale mineriadelor, iar dl. chestor Berechet a fost foarte receptiv la nişte ordine venite de la centru. În primă fază ale lui Diamandescu, după aceea ale lui Ion Iliescu. De ce Diamandescu este cercetat pentru Mineriadă, iar Berechet nu? Există ofiţeri care pot confirma tot ceea ce am declarat în legătură cu misiunea de la Mineriadă. Cred că acum, după ce au ieşit la pensie, toţi aceşti martori trebuie să fie deschişi şi să spună adevărul, pentru că mulţi dintre ei au devenit victime”, susţine Ion Darie. Ştefan Dumitru Afrimescu