joi, 17 iunie 2010

Despre aberaţia care demonizează!

Mai ceva ca în „Dosarele X”(!) sau despre aberaţia care demonizează!
Vătaful judeţului Argeş a primit „direct” de la Vlad Ţepeş un înscris prin care este înştiinţat că a fost primit în „Ordinul Dragonului”!!!

Încercăm să găsim o explicaţie la apetitul unor foşti politruci, ajunşi azi mari „politicieni”, de-a se împopoţona cu tot felul de titluri nobiliare, mai ales medievale sau de-a se imortaliza mural în chip de...”sfinţi”, pe pereţii unor biserici ctitorite prin te miri ce coclauri mioritici. Din ultima categorie fac parte mai ales primarii, ca Gheorghe Stancu, primarul comunei Bascov şi Gheorghe Boţarcă, primarul Topoloveniului. Dar, există şi alţi politicieni, pe care alegătorii unui judeţ îi credeau cu mai multă minte, doar sunt „doctori în ştiinţe economice”, care se dau în vant după tot felul de altfel „diplome”, cum este cea prin care „baronul” PSD de Argeş Constantin Nicolescu, preşedintele C.J. Argeş este înştiinţat de însuşi Voievodul Vlad Ţepeş, că: „Întors în lumea valahă, la văleatul 2009, dă înaltului dregător Constantin Nicolescu noul Ordin al Dragonului pentru neostenită credinţă şi dragoste de vatră, precum şi pentru înţeleaptă slujire şi vrednicie în ţinutul voievodal al Argeşului şi Muscelului”!

Deşi “Dracula Park” ştiam că a murit, a renăscut se par între timp, în “Dracula Fest”, o preluare a mitului “Dracula” şi adaptarea acestuia la forma de ketch. Manifestarea a avut loc în cadrul unui festival inventat de către nişte oameni “de bine”, şi cuprins în “Sărbătorile Argeşului şi Muscelului”, care au ţinut de la 30 august pînă pe 13 septembrie, timp în care s-au drenat vreo 900.000 euro, desigur de la buget. “Dracula Fest” s-a desfăşurat în comuna Arefu, lîngă Cetatea Poienari, ctitorită de Vlad Ţepeş cu soldaţi turci, luaţi prizonieri de voievod, şi a fost redescoperită de PSD-işti după ce tot ei o retrocedaseră prin 2004, Obştei Moşnenilor arefeni.

Nu mai intrăm în amănunte, pentru că nu facem o cronică a festivalului. Au făcut-o alţii, cu ceva mai mult folos. Noi. consemnăm doar un fapt istoric fără precedent, dublat de un exemplu de slugărnicie neaoşă devenită tradiţională de la Dej şi Ceauşescu încoace.
Cum care fapt istoric? Păi e puţin lucru faptul, că însuşi Domnitorul Vlad Ţepeş i-a trimis cu peste 600 de ani în urmă baronului pesedist de azi Constantin Nicolescu, preşedinte al Consiliului Judeţean, o diplomă pe care v-o şi reproducem în facsimil?!.

Ce tare este! Voievodul de atunci îi trimite “baronului” de azi, “înalt dregător”, o diplomă prin care îl înştiinţează că-l primeşte în “Ordinul Dragonului”! Şi ce mic copil a fost şi Ceauşescu ăla pe langă Nicolescu! El abia a reuşit să ciocnească un pahar cu Ştefan cel Mare, şi asta doar într-un tablou pictat de Hatmanu! Pe cînd Constantin Nicolescu primeşte, direct de la Vlad Ţepeş, o misivă! Cum care slugărnicie?! Păi “capodopera” aia de misivă, cu tot cu ideea de “Ordin al Dragonului”, a fost făcută la sugestia “înalt-dregătorului” de azi şi dusă la îndeplinire din ordinul directorului Muzeului Judeţean Argeş, Spiridon Cristocea, ca să-l mulţumească şefului de judeţ. Şi aceasta, pentru că Muzeul Judeţean Argeş are sub frontispiciu “zicerea” tradiţională: “Instituţie finanţată de C.J.” Astfel, şi întrebarea lui Eminescu „Unde eşti tu, Ţepeş, Doamne?“ este pe cale şă-şi găsescă răspunsul: “Pe undeva pe-aici, prin rîndurile unor psd-işti, din Argeş de "foarte-nalt caracter”...medieval! Ştefan Dumitru Afrimescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu