Editorial

EDITORIAL Cu PDL-ul pe "şine", dar cu Romania pe arătură! Pumni în gura presei?!

Nu aş fi crezut nici în ruptul capului că ne vom întoarce la vremurile de tristă amintire, trăite sub Ceauşescu nu numai din punctul de vedere economic, ci mai ales al libertăţii de exprimare. Credeam că măcar atat reuşisem să caştigăm în decembrie ’89. Se pare că m-am înşelat amarnic. Cel puţin pentru mine este tot mai clar că nu ne mai aflăm în Europa. Poate cel mult pe una dintre “centurile” ei ocolitoare. Cine este de vină? Cu certitudine, întreaga societate, cu elite şi clasa ei politică cu tot.

După cum este cunoscut, coaliţia, Cabinetul Boc, preşedinţia, şi anumnite cercuri de interese au impus discutarea în CSAT declararea presei ca unul dintre factorii principali de vulnerabilitate a Romaniei, a siguranţei naţionale. Doamne, ce imbecilitate! Cu ce resorturi poate atenta presa la siguranţa naţională? Concret, cum ar putea presa, vulnerabiliza siguarnţa naţională a Romaniei? Prin manipularea cititorilor cumva? A privitorilor la televizor? A ascultătorilor radioului? Ce poate fi mai aberant?! Este ştiut că presa nu mai este de mult o putere. Au avut grijă “mogulii” media, politicienii, anumite grupuri de intrerese, mai întai să-i reducă tirajele, la nişte tiraje de buzunar, s-o împingă la faliment, s-o decredibilizeze. Şi-atunci, despre ce fel de atentat la siguranţa naţională vorbim? Presa a ajuns din ditamai “dulăul” de pază al democraţiei de prin anii ’90 –2000, o biată “maidaneză”, obligată să stea cu mana întinsă la guvernanţi. Cum mai poate fi presa o putere, atata vreme cat cititorul nu mai are bani nici de paine şi medicamente, iar pentru un ziar nici atat?! Pe de-altă parte, oricare putere care apelează la îngrădirea dreptului la liberă exprimare, nu-şi dovedeşte decat fragilitatea, proprile-i vulnerabilităţi. Ideal ar fi, ca toate cele patru puteri în stat să deţină segmente egale de putere, şi fiecare să-şi facă onest, onorabil şi echidistant datoria. Cum să mai fie presa egală ca putere, cu restul puterilor statului: legislativă, executivă sau judecătoarească? Cum poate fi un journalist cu un salariu obţinut din drepturi de autor, egal cu un ministru, parlamentar sau judecător? Ce glumiţe sunt acestea? Cărui ministru, parlamentar sau judecător i-a zis preşedintele “găozar”, “ţigancă împuţită”sau “tonomat”?! De cand persoana preşedintelui, a premierului sau coaliţia aflată la guvernare, reprezintă siguranţa naţională? Cine se cred ăştia?! Nu cumva fac imensa greşală de se autoconfunda cu instituţiile în care vremelnic semnează statul de plată? Cine nu este în stare să facă diferenţa dintre personae şi instituţii, ar trebui să plece. Să dispară. Poate că Romania este mai altfel decat restul Europei, dar liderii săi ar trebui să înţeleagă că ţara pe care pretind c-o reprezintă, nu poate rămane la nesfarşit încremenită întro acută lipsă de proecte. Proiecte care…”sunt sublime, putem zice, dar lipsesc cu desăvarşire”. Decat cu asemenea lideri, care ne imping în sărăcie, mai bine lipsă. Ei sunt cei care prin sărăcirea populaţiei, atentează la siguranţa naţională, şi nu presa. Presa poate cel mult evoca adevărul despre cum s-a ajuns la o astfel de pauperizare a romanilor de rand. Ceea ce nu înseamnă nicum că atentează la siguranţa statului: Cei doi, şi coaliţia aflată la guvernare sunt statul cumva? A mai crezut cineva prin Franţa, chiar cu “sange albastru” prin vene, dar ghilotina nu a ţinut cont şi l-a scurtat de-un cap, iar alţii doi care se credeau “geniul Carpaţilor”şi “savantă de renume mondial” au sfarşit ciuruiţi pe la Targovişte. Pană la urmă, ce vină are presa că restul puterilor în stat nu sunt în stare să aducă romanilor bunăstarea în case? Sau cu ce sunt vinovaţi pensionarii de situaţia din ţară, pentru a li se tăia din pensii? Cu ce este vinovată restul Romaniei că aparatul bugetar este unul clientelar, umflat numeric, neprofesional şi corupt? Vinovaţii trebuisc căutaţi tot în structurile puterilor statului, Executivă, Legislativă, Judecătoarească şi mai nou, prezidenţială. Pe de-altă parte, fiecare dintre noi avem partea noastră de vină, dovedită măcar la vot. Atunci cand vom înceta să ne mai dăm votul contra şpagă, cand vom conştientiza importanţa fiecărui vot sau a furtului unui singur vot, cu siguranţă o vom duce poate ceva mai bine. Pană atunci, mă tem că ne meritam nu numai soarta, ci şi conducătorii. Presa însă, trebuie lăsată, în oricare dintre situaţii, să-şi facă datoria. Nimeni, nici măcar preşedintele, nu trebuie să încerce să pună presei în carcă dezastrele unei guvernări apocaliptice, girată de un Executiv format din nepricepuţi, din veleitari în ale ocarmuirii. Ştefan Dumitru Afrimescu