Autori argeseni si operele lor

Starea culturii argeşene
Instituţii culturale, autori şi opere

Poate că ar trebui până la urmă să pună cineva degetul pe rană şi să spună odată adevărul despre starea actului cultural şi artistic din Argeş. Ei bine, acesta „Există, e sublim putem zice, dar cam lipseşte cu desăvârşire”, ca să-l cităm pe Caragiale. Din păcate este o boală mai veche a acestei zone, mai exact din anul destrămării colectivului redacţional al Revistei Argeş: Tomozei-Mugur-Ivănescu. Din acea perioadă, de post- dezgheţ cultural, cei trei fiind cumva exilaţi în Argeş, actul cultural argeşan a tot coborât, până ce, iată, a ajuns în ziua de azi, să atingă nivelul cel mai de jos. Despre cauzele acestui declin şi efectele pe termen mediu şi lung, în cele ce urmează.

Instituţiile culturale şi rolul ambiguu al acestora
În Argeş există următoarele instituţii culturale: Direcţia Judeţeană de Cultură şi Culte, care a stat aproape o jumătate de an fără conducere, Centrul Cultural şi Comisiile de Cultură din cadrul C.J. şi C.L., care în loc să-şi facă treba pentru care au fost create mai mult se calcă pe bombeuri, punându-şi tot felul de tălpi una, celeilalte. Nimeni din aceste structuri nu a auzit, sau nu a vrut să audă, despre mangementul cultural şi marketingul actului de cultură. Şi dacă tot nu ştiu cu ce se „mănâncă” cele două noţiuni, atuci măcar să subvenţioneze valoarea produsului cultural. Şi nu ca acum, nonvaloarea, respectiv subprodusul cultural. Din păcate, atât Primăria şi CJ, cât şi Centrul Cultural, preferă să arunce zeci de miliarde de lei pe apa sâmbetei pentru tot felul de pseudproduse culturale, finanţând în fapt nonvaloarea, subprodusul cultural. Şi totul pe bani publici.

Orhestră Simfoncă în ţinutul fanilor de mici, bere şi manele!
Am ajuns să fim piteşteanul cu statuia lui, sau omul cu arteziana sa, când mult mai necesar era să fi fost autorul şi cărţile lui, sau omul şi spectacolul său de teatru. Existenţa Orhestrei Simfonice era poate necasară, dar numai după o prealabilă pregătire a ”terenului”. Chit că este teribil de costisitoare. Şi aceasta, întrucât, ar fi trebuit mai întâi asigurate: finanţarea proiectului, o sală de spectacole adecvată concertelor instrumentale instrumentişti şi muzicieni de înaltă clasă şi nu în ultimul rând, un public educat în spiritul clasic. Publicul nostru este fan (PSD), de mici, bere şi manele sau cel mult de muzică de petrecere. Nici măcar de folclor autentic. Şi-atunci, cui a trebuit această Orhetră Simfonică? Primarelui, ex-directorului de la Centrul Cultural? Boss-ului din fruntea C.J.? Greu de precizat.

Compromisul în Cultură
Cu siguranţă, nimic nu poate fi mai dăunător unei culturi, fie chiar şi de provincie, decât compromisul făcut pe seama ei chiar de către diriguitori. După cum este cunoscut, în Argeş fiinţează vreo trei reviste de cultură: Revista Argeş, Cafeneaua literară şi Cultura. Calende, cea de-a patra revistă, singura care se ridica la un anumit standard şi-a încetat activitatea cu peste doi-trei ani în urmă, din lipsă de fonduri. Primele două reviste sunt finaţate de către primărie şi Consiliul Local (C.L.), iar Revista „Cultura” e finţată de Consiliul Judeţean (CJ). Din păcate, atât Revista Argeş cât şi Cafeneaua literară sunt revistele celor care le conduc. Directorii lor decid unilateral când, pe cine şi ce publică. Astfel că, în ciuda faptului că finanţarea este suportată de Primăria şi C.L Piteşti, cele două reviste, găzduiesc în paginile lor mai ales autori din afara judeţului: din Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Timişoara şi din Capitală. Desigur că nimic nu pare a fi rău în asta. Numai că, directorii celor două reviste în loc să promoveze la schimb în revistele din Cluj, Constanţa, Craiova Iaşi, Timişoara şi din Capitală, autori argeşeni, se promovează eclusiv pe ei. Dar, compromisul în actul cultural din Argeş merge până acolo, încât a ajuns să vicieze până şi rezultatele puţinelor concursuri literare găzduite de Centrul Cultural sau de Revista Argeş, prin accelaşi Centru Cultural. Centru Cultural, care sponsorizează şi apariţia unei pseudoreviste de... pseudoepigrame. Şi aceasta, doar pentru că directorul fiţuicii este „tare-n clanţă”(?!). La fel a procedat şi cu unii dintre autori, cărora le-a sponsorizat apariţia mai multor cărţi, deşi aceştia sunt şi membrii ai USR şi se află şi la a şaptea, a opta sau a zecea carte. Păi, dacă nu au reuşit să convingă în niciuna ditre cărţile apărute anterior, atunci pentru ce continuii să sponsorizezi la nesfârşit apariţia altor subproduse, ale aceloraşi autori?

Autori argeşeni şi...”operele” lor
În nomenclatorul de profesii, meseria de scriitor este asimilată scriitorului de vagoane din staţiile CFR. Se pare că unii dintre autorii argeşeni ţin cu tot dinadinsul să se încadreze întocmai acestei definiţii.lapidare a DEX-ului, fără a fi reuşit până acum să-şi depăşescă propria condiţie. Aşadar, în ediţia de azi vom lua în discuţie pe unii dintre autorii locali şi cărţile lor. Demersul nostru va începe, cu cine altcineva decât, cu decanul de vârstă al scriitorimii argeşene. Şi anume, cu una dintre (sperăm), ultimele relicve ale proletcultismului (protocronismului) local, prozatorul şi dramaturgul Marin Ioniţă. Crescut şi instruit la Şcoala de Literatură de pe „Kisseleff” a rămas de-atunci tot restul vieţii tributar acelei şcoli. Ajuns la vârsta senectuţii îşi mai scapă mâinile pe sânii şi-n chiloţii unor poetese minore, şi ca vârstă şi ca talent, pe care, sub pretextul promovării pe „sticlă” îşi permite să le pipăie live... ”talentele” (sânii şi zona pubiană). A fost şi a rămas toată viaţa un scriitor minor. Cu toate acestea, aproape în fiecare an şi-a tipărit o carte, fireşte pe banii municipalităţii sau ai C.J. Despre Florin Silişteanu „omul” şi jurnaluistul s-au scris pagini întregi. De o moralitate îndoielnică, Sile şi-a permis să-şi facă viaţa, când vraişte, când varză. A reuşit să-l „facă muci” pe directorul cotidianului local Argeşul liber, pretinzând că va merge în Afganistan dacă îi va acordată suma de 10.000 USD. Numai că nu a ajuns nici măcar până la Bucureşti. Sile transmitea „corespondenţe” din „teatrul de război” al...teraselor de cartier ale Piteştiului. Cât despre poezia lui Sile, accesaţi vă rog site-ul www.poezie.ro şi vă veţi minuna cum un autor care scrie o asemenea poezie a fost „uns” membru USR, filiala Argeş. Tot în peisajul literar argeşan există şi copilul minune al poeziei universale: Crisian Gava, care finalmente s-a dovedit a fi doar o chestie gonflabilă. Un simplu vesificator aidoma mentorului său, Adrian Păunescu. Şi lista poate continua cu alţi autori şi autoare gen Calinic Argatu, Jan Dumitraşcu, Maria Diana Popescu, Denisa Popescu, Dorina Mihai, Mihaela Sandu, Gabriela Zăvăluş etc. Cei nominalizaţi chiar sunt paraleli cu poezia şi cu literatura în general. Cu toate acestea şi-au tipărit câteva volume, iar unii sunt chiar membrii ai USR. Mai mult, există autori despre ale căror cărţi nu a scris nimeni, „pe bune”, nici măcar un rând. Cel mult s-au periat ei între ei, în genul: „scrie tu, despre mine, azi de bine, şi mâine voi scrie şi eu despre tine... tot de bine”. Numiţi cum vreţi asemenea practici, acest mod de ascensiune, dar tot compromis cultural se chiamă, dacă nu cumva chiar „troc”...Troc cultural!
„Culturnicii” de ieri şi de azi, repuşi pe tapet!
Mulţi ne-am întrebat de ce Cultura argeşană se află la nivelul cel mai de jos. Păi nici nu ar avea unde fi, atâta timp cât este făcută fie de veleitari, fie de foşti sau actuali „culturnici”. Spre exemplu: timp de peste un deceniu, Cultura argeşană a fost condusă de un fost director de penitenciar, cu gradul de colonel în retragere, fost CI-st (ofiţer contrainformaţii), Dl. Liviu Martin, nimeni altul decât soţul poetei Denisa Popescu. De la înălţimea funcţiei sale editează sub egida CJ, revista „Cultura”, cea care scria în ultima apariţie pe 2008, la modul cel mai laudativ, despre câştigarea alegerilor locale în Argeş de către PSD şi de mâna întinsă culturii de către realesul preşedinte al CJ, Constantin Nicolescu. La un asemenea electorat, asemenea „cultură”, de valoarea nici măcar a unei cepe degerate! Mai nou, Jan Dumitraşcu, reîntors în fruntea refistei Argeş a scos semnăturile unor autori ca Mircea Bârsilă, Nicolae Oprea, Dumitru Augustin Doman, Virgil Diaconu. Urmează Aurel Sibiceanu şi Magda Grigore.Cu toţii vârfurile „optzecismului” local. Şi aceasta, pentru a face loc unora ca Petre Popa fost şef al Culturii argeşene înainte de ’89, reprezentant al „Generaţiei ’60”,Marin Ioniţă, etc. Prin urmare, în cultura argeşană are loc o revenire la protocronismul anilor ’60! Curat proletcultism în plin postmodernism! Curată restauraţie, coane Jenică!
Ştefan Dumitru Afrimescu