sâmbătă, 26 septembrie 2009

Sfertodoctii presei romanesti

Sfertodocţii presei româneşti! Cum a ajuns presa de la, “a patra putere” sau “câinele de pază”, la „a patra putoare” şi” javra de serviciu” a politicienilor, iar jurnaliştii nişte ”tonomate”!
Cu 10-12 ani în urmă, un fost Premier al României a avut curajul să rostească, e drept într-un cerc restrâns, o sintagmă care ar fi trebuit să dea încă de pe-atunci de gândit mass mediei româneşti. Citez: “Care a patra putere domnilor? Poate aţi vrut să ziceţi a patra putoare!”. Sigur că pe moment, aserţiunea acelui Premier despre mass media, m-a oripilat. Mai cu seamă că, prin felul în care a fost pusă în ecuaţie, “Presa…a patra putoare în stat” însemna că şi celelelalte trei Puteri ale statului, Puterea Legislativă, Puterea Executivă şi cea Judecătorească. erau tot nişte “putori”. Aserţiunea în sine m-a făcut în acel moment să mă simt mai solidar ca niciodată cu cei din bresla din fac parte. Aserţiunea aceea m-a urmărit apoi, mai bine de 10 ani, creându-mi aproape clipă de clipă un discomfort pe care l-a putut egala doar concedierea de la România liberă. Cu timpul însă, aveam să-mi nuanţez resentimentele şi să-i dau, măcar parţial, dreptate acelui Premier. “Putoare” nu este însă toată mass media din România. “Putori” sunt doar unii aşa zişi jurnalişti, numiţi în fruntea unor instituţii media pe te miri ce criterii, de către nişte persoane, care habar n-au cu ce se “mănâncă” profesia de journalist. Reprezentante ale unor grupuri de interese sau centre de putere, devenite pe căi mai mult sau mai puţin oneste, adevăraţi “moguli”, acele persoane ştiu să-şi urmărească doar propriele interese, pe-ale centrelor de Putere şi/sau pe cele ale grupurilor de interese pe care le reprezintă. Aceştia, alături de acei pseudojurnaliştii, care au acceptat să le devină chipurile consilieri, transformaţi în “simpli” executanţi, în fapt ni;te trepăduşi de serviciu, însă pe salarii de mii şi mii de euro. Aceştia sunt adevăratele “putori” din presa românească. Aceştia, grupurile de interese şi centrele de putere din spatele lor se fac vinovate în egală măsură de alterarea media din România. Acum, când au rămas mai puţin de trei luni pâna la împlinirea a 20 de ani de la evenimentele din decembrie ’89, la ceas aniversar deci, pe cei mai mulţi dintre români nu-i mai încearcă decât un gust amar, iar sintagma “Păcat, de sângele vărsat”, este mai veridică şi mai actuală ca niciodată. Şi restul Puterilor statului, Executivele perindate la guvernarea României, Parlamentele şi Justiţia, s-au dovedit unele mai incompetente decât celălalte, iar Puterea nou instalată în decembrie 2008, formată din coaliţia PDL-PSD, în frunte cu Cabinetul Boc, se dovedeşte cea mai incompetentă guvernare din câte a avut România ultimilor 50-60 de ani.
De la “şantajul şi etajul” lui Pamfil Şeicaru, la “mogulii” şi “tonomatele” de azi! Cu mai bine de 70 de ani urmă, gurile rele ziceau despre Pamfil Şeicaru că practica în presa vremii “şantajul şi etajul”. Azi, la mai bine de 70 de ani distanţă, patronatele din presă românească nu numai că nu au evoluat, dar s-au transformat în “moguli”, iar pe “angajaţi”( vorba vine, întreucât cei mai mulţi dintre jurnalişti nu au decât un amărât de contract de colaborare), i-a transformat în “tonomate”. Aşa se face, că aproape niciuna dintre solicitările participanţilor ditect la evenimentele de până în 22 decembrie ’89 să nu mai fie respectată. Până şi cele mai importante dintre solicitări, ca dreptul la informare corectă şi dreptul la liberă exprimare, să nu mai fie respectate. În ciuda unei adevărate inflaţii de mijloace media, precedată de o dezvoltare oarecum haotică, garantarea dreptului la informare corectă şi a dreptului la liberă exprimare au rămas doar vorbe-n vânt. Cenzura este aproape la fel de prezentă ca înainte de 1990. Mmijloacele media, luate în stăpânire cel mai adesea de persoane cu bani, câştigaţi mai mult sau mai puţin onest, dar care reprezintă anumite grupuri de interese, ori centre de putere, sunt (sau vor să pară?!), absolut paralele cu profesia de jurnalist, cu ceea ce presupune exercitarea aceastei profesii la modul profesional şi onest. Aceştia, preferă să angajeze în locul unor jurnalişti cu talent, experienţă şi expertiză, pseudojurnalişti, ieşiţi pe benzile rulante ale universităţilor particulare sau de stat, unde au învăţat să facă, în cel mai fericit caz, o presă de cartier, cel mai adesea însă, îşi “scriu” articolele cu “coppy peste,” fie de pe fluxurile de ştiri ale agenţiilor de presă, fie din paginile comunicatelor de presă, ori ale altor mijlaoce media, ca radiouri, televiziuni ori diferite site-uri. Practic, aproape a fost desfiinţată presa de autor. Reportajul, ancheta, reportajul-anchetă, în unele cazuri chiar şi editorialele, sunt pe cale de dispariţie. Profitându-se de lipsa de organizare a acestei bresle, există, din păcate, o tendinţă reală de închiderea unor publicaţii. Printre primele redacţii închise în Argeş au fost “Societatea Argeşană”, “Observator”, “Actualitatea Argeşană” şi “Viitorul Argeşan”. Închiderile acestor publicaţii au fost urmate de disponibilizări colective. O altă soluţie găsită de patronatele din media a fost tabloidizare masivă a unor publicaţii de tradiţie cum sunt “Adevărul” şi “Evenimentul Zilei”, tendinţă, care va duce finalmente la anihilarea jurnaliştilor cu personalitate, a jurnalistului de brand şi transformarea acestora într-o masă amorfă, din care “mogulii” să poată face orice, care să poată fi şi mai uşor manipulată. Astfel, din vectori de opinie, jurnaliştii urmează să fie transformaţi în nişte “legume”, simpli executanţi ai dorinţelor unor “moguli”. Şi până la urmă, la ce te-ai putea aştepta de la nişte patroni de presă în genul lui Penescu senior şi Penescu jr., al Marilenei Baraţă şi Cristi Neguţ, al celor de la “Vasicos”, editorii “Societăţii Argeşene” sau al ex-ministrului Tineretului şi Sportului Georgiu Gingăraş, omul din saptele “Actualităţii Argeşene”? Toţi aceştia au avut alte profesii, total paralele cu profesia de journalist. Cu toate acestea nimeni şi nimic nu i-a împiedicat să decidă nu numai asupra salariilor jurnaliştilor, ci şi asupra subiectelor sau a subiecţilor despre care angajaţii urmau să scrie. Din păcate, aceeaşi “moguli”gen Adamescu jr. sau gen Penescu jr., care, ca şi Adamescu jr., i-a lăsat pe jurnalişti fără salarii, tot pentru a-şi cumpăra o limuzină, diferenţa constând doar în marca limuzinelor. Ei bine, astfel de patroni de presă, asemenea celor două “beizadele”, vor să restructureze mass media românească. Pe de-altă parte, chiar dacă pare a fi sosit momentul unei restructurări a mass media din România, nu ar fi de loc de bun augur să fie făcută în vremuri de criză, asemenea legilor tocmai asumate de Guvern. Astfel de demersuri se fac în vremuri normale, de stabilitate şi nu asemenea celor pe care le traversăm. Sigur, există riscul datorat crizei, ca restructurarea să se producă instantaneu. Ar fi, pe cât de păcat, pe-atât de trist, pentru consumatorii de media mai ales, dar şi pentru români în general. Şi aceasta, în primul rând, pentru că românii sunt încă avizi de informaţie. Din păcate, criza face ca segmente întregi de populaţie, cum ar fi pensionarii şi/sau bugetarii să nu-şi mai poată permite cumpărarea unui ziar. La acest capitol poate ar trebui făcut ceea ce Europa civilizată a făcut de ani buni:: spre exemplu, accesul gratuit sau la un preţ simbolic, la informaţie.
“Tonomatele” din presa românească
Dacă în primii anii de după 1990, presa era cu adevărat a patra putere, reuşind nu de puţine ori să schimbe în urma articolelor chiar şi Premieri, azi la mai puţin de 20 de ani mass media românească a ajuns, din câinele de pază al democraţiei o bietă” maidaneză”, care abia dacă mai mârâie şi uneori mai apucă să şi “latre”, fără să mai reuşească, măcar din când în când, să “muşte”! Căci de “sfâşiat” nici vorbă!. Cine a reuşit, în mai puţin de 20 de ani, să pună mass media din România cu “botul pe labe”? Nimeni, decât EA însăşi, prin proprii ei reprezentanţi, transformaţi de “moguli” în “tonomate”! Pentru că, după ce “pui botul” la tot felul de…”oportunităţi”, nu te mai poţi da apoi şi …“fată mare”! Bunăoară, cum pot fi numiţi jurnaliştii celor trei Antene ale moguluilui “Felix”, adică Mircea Badea, Mihai Gâdea, Radu Tudor, Tolontan, et comp. sau unii dintre jurnaliştii aflaţi în “parohia” mogulului SOV. Nici presa scrisă nu e ocolită de sindromul “tonomatelor”, cotidiane centrale ca EvZ, Cotidianul sau România liberă, au fost transformate de moguli în “trompete” prezidenţiale, care ezită să comenteze nu numai gesturile sau atitudinile mârlăneşti ale preşedintelui Băsescu, ci şi afacerile scandaloase ale familiei prezidenţiale. De cealaltă parte există alte cotidiane, ca Jurnalul Naţional, respectiv restul publicaţiilor editate de trustul Intact, care s-au transformat în trompetele lui Mircea Geoană şi ale PSD. Mai mult, genul acesta de publicaţii fac totul prin ceea ce scriu să deturneze atenţia cititorilor de la problemele reale de zi cu zi ale românilor, să dezinformeze şi să intoxice, prin tot soiul de “fumigene”, lansate fie de la Cotroceni sau Modrogan, fie de Mircea Geoană direct din laboratoarele PSD.
“Mogulii”
După cum se ştie, presa a fost primul domeniu care s-a privatizat după 1990 în România. A fost din păcate o privatizare, originală, asemenea tuturor privatizărilor de la noi., Adică, tot una de “cumetrie”. Au urmat investiţiile în media. Cei mai mulţi dintre cei care au investit în mass media din România au fost fie trusturi de media străine, Wass, Rengier, fie ”investitori” autohtoni, care fie au iniţiat jocuri piramidale, gen FNI, FNA şi Gelsor ale lui SOV sau Philadelphia, căruia Briostar îi publica listele cu câştigătorii şi îi făcea publicitate, contra unor sume uriaşe pentru acele timpuri, fie au fentat statul şi clienţii, cum au procedat fraţii Penescu .Există însă, cel puţin în Argeş, un alt soi de “investitori” în media, mai ales din rândurile PSD şi PC, care în ciuda sumelor investite, preferă să rămână în umbră, de unde însă pot mai bine să facă jocurile şi să împartă şi “cărţile”, celor care le merită. Această specie de “investitori” sunt la fel de “moguli”, însă mult mai periculoşi pentru presă şi jurnalişti decât “mogulii” obişnuiţi, întrucât deţin pe lângă forţa financiară, şi multă, foarte multă putere politică. Un astfel de mogul, poate converti cele trei puteri (financiară, politică şi mass media), într-una singură absolut nimicitoare pentru orice fel de adversar, politic sau de afaceri. Ştean Dumitru Afrimescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu