joi, 13 august 2009

Văcăroiu jr, scăpat din nou basma urată!

Mihăiţă Văcăroiu, scăpat din nou basma curată!
Trimis de DNA în judecată, a fost doar partenerul de afaceri al „juniorului” Văcăroiu!

Potrivit DNA,procurorii anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Adrian Negru, nimeni altul decât partenerul de afaceri al lui Mihăiţă Văcăroiu, fiul ex-senatorului PSD de Argeş Nicolae Văcăroiu, ex-preşedintele Senatului României, în prezent preşedintele Curţii de Conturi a României. Adrian Negru,partenerul lui Mihăiţă de afaceri, este acuzat de săvârşirea a nu mai puţin de şase infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene. Astfel, conform procurorilor DNA,în perioada 2002-2004,în calitate de asociat şi adiministrator al mai multor firme,Adrian Negru ar fi semnat trei contracte de finanţare PHARE cu Ministerul Integrării Europene,condus la acea vreme de dna Puwac.Pentru cele trei contracte,cei doi asociaţi au primit finaţare nerambursabilă în valoare de patru miliarde lei şi 36.000 euro.Ambele sume au fost obţinute,potrivit magistraţilor DNA,în baza unor documente inexacte şi/sau false chiar.Ulterior,partenerul de afaceri al lui Văcăroiu jr.a schimbat destinaţia fondurilor,folosindu-le în interes propriu.Cazul este cu atât mai interesant cu cât, Mihăiţă jr.,odrazla ex-preşedintelui Senatului,deşi asociat al inculpatului Adrian Negru,a fost scos din dosar,ca şi cum nici usturoi n-a mâncat şi nici gura nu i-a mirosit,cu toate că s-ar fi putut bucura,cel puţin de statutul de complice,dacă nu chiar, de cel de „creier” al afacerii.Pentru că,s-o spună DNA lu’ mutu,că Adrian Negru ar fi obţinut vreodată fonduri europene,dacă nu ar fi intervenit„Juniorul”pe lângă„Senior”şi„Seniorul”pe lângă„tanti”Puwac.Să nu uităm că,toate acestea se petreceau sub guvernarea PSD!
Ştefan Dumitru Afrimescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu