luni, 10 august 2009

Pe urmele unor revoluţionari de bani gata

Pe urmele unor revoluţionari din Argeş!
Preşedintele Asociaţiei Revoluţionarilor din Argeş şi al Asociaţiei Antidrog, cercetat de Parchetul Militar în dosarul Mineriadei din ’90!

Preşedintele Asociaţiei Revoluţionarilor din Argeş Dorin Popa a fost înainte de’90 şoferul directorului Exploatării Miniere din Câmpulung. După 1990, acelaşi Dorin Popa a devenit şoferul liderilor Sindicatului Minier. Evenimentele din decembrie
’89, la care pretinde că ar fi participat, l-au prins pe Dorin Popa la Câmpulung, unde în faţa Primăriei striga din toţi rărunchii să-l pună pe directorul exploatorii Miniere Stoienescu primar al municipiului şi, unde numai revoluţie nu a fost. Cu toate acestea a ajuns preşedintele celei mai mari asociaţii de revoluţionari din Argeş. Asociaţie care numără peste 280 de membri.

Revoluţionarii lui Popa

În această calitate, Dorin Popa a susţinut eliberarea de Certificate de revoluţionar pe bandă rulantă, dar contra cost, asemenea lui Bebe Ivanovici. Printre cei dotaţi cu astfel de Certificate se numără: Gheorghe Boţârcă-primarul oraşului Topoloveni; Nicolae Barbu-decanul Facultăţii de Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii Piteşti, fratele ex-rectorului aceleaşi universităţi, Gheorghe Barbu preşedintele CA al Universităţii amintite; Mihai Mustăţea-mâna dreaptă a primarului Boţârcă, „traseist” cu „autobuzul electoral”, prins în 2004, votând tocmai pe la Călăraşi; ex-primarul Piteştiului Ion Dumitrescu-samsarul spaţiilor comerciale de la Fortuna; sora lui Dorin Popa şi Mihai Tantana-fost patron al unei reţele de TV prin cablu, stabilit de vreo trei ani în Canada, singurul care a recunoscut că a cumpărat în’97 de la Dorin Popa, una bucată Certificat de revoluţionar, cu suma de două milioane lei, la nivelul anului 1997. Pentru toţi aceştia, Dorin Popa s-a bătut ca un leu, ajutat de Bebe Ivanovici şi Rudolf Schmutzer, ofiţer SIE sub acoperire, artizanul „modernizării” MIG-urilor de o firmă izraeliană, să le fie eliberate certificatele de revoluţionari. Acum, parte dintre dosarele acestora au fost respinse de comisia guvernamental S.S.P.R., condusă de Petrişor Morar, ministrul cu problemele revoluţionarilor, iar Dorin Popa încolţit va trebui să dea la rândul lui explicaţii în două locuri: şi la Comisia SSPR şi faţă de „revoluţionarii” nevalidaţi, dar care şi-au plătit certificatele.

Şeful revoluţionarilor din Argeş, cercetat de Parchetul Militar, pentru Mineriada din 13-15 iunie ’90

La şase luni după decembrie ’89, în 13-15 iunie ’90, Dorin Popa a venit la chemarea lui Iliescu în Capitală. S-a pus în fruntea a peste 1000 de mineri din Câmpulung şi i-a aduşi cu autobuzele în Bucureşti, unde numai de plantat panseluţe în Pieţele: Presei Libere, Victoriei, Unirii sau la Universitate nu s-au ocupat. Mai mult, Dorin Popa şi-a instigat ortacii chiar şi la plecarea din Capitală, când au tăbărât cu bâtele pe câţiva bucureşteni care îi huduiau. La oridinele lui Dorin Popa au fost oprite autobuzele, din care au coborât cîteva sute de ortaci, care au tăbărât peste grupul de bucureşteni, pe care i-au bătut până i-au lăsat laţi. Aceasta, după ce îşi încheiaseră misiunea pentru care fuseseră chemaţi de Iliescu în Capitală. Şi, pentru care, de altfel, le-a şi mulţumit. Numai că, şi pentru Dorin Popa a venit ziua scadenţei. Astfel, de aproape o lună de zile, procurorul militar Dan Voinea a început anchetarea Mineriadei şi în rândurile ortacilor de la Câmpulung. Iar primul anchetat, chiar în sediul Asociaţiei Revoluţionarilor din Argeş a fost tocmai preşedintele Asociaţiei, Dorin Popa. În acest sens, mai multe persoane, între care şi Nicolae Decebal, s-au constituit în părţi vătămate ale lui Dorin Popa.

De la Asociaţia de Revoluţionari, la Asociaţia Antidrog, via traficul cu carne vie!

Nu se cunoşte prin ce relaţii, Dorin Popa a ajuns şi preşedintele Asociaţiei Antidrog din Argeş, patronată la nivel naţional de generalul Paul Abraham. În această calitate Dorin Popa a eliberat legitimaţii de luptător antidrog la tot cartieru, evident contra a cel puţin 100 de euro/bucată. Mai mult, asemenea legitimaţii au fost eliberate chiar şi unor traficanţi şi consumatori de droguri, care nu au ezitat când au fost prinşi să le prezinte anchetatorilor, pretextând că se aflau în misiune. Este vorba de cazurile Bosnea şi Adrian Alexandru, din judeţul Buzău, nimeni altcineva decât fratele secretarei Asociaţiei Antidrog Argeş.Dar, pentru a avea o imagine şi mai exactă despre şeful revoluţionarilor din Argeş trebuie să amintim şi momentul 2004, când acesta adică Dorin Popa a fost reţinut 24 de ore de Poliţie pentru trafic de carne vie, fiind acuzat de plasarea pe piaţa sexului din Grecia a unor minore din Argeş. A fost pus în libertate, numai după ce şi-a adus un avocat şi şi-a vândut o limuzină. Insă, ilegalităţile acestui pseudorevoluţionar continuă şi la această oră. Întâi de toate, se foloseşte de un sediu, situat faţă-n faţă cu Prefectura şi C.J. Argeş, pentru care nu plăteşte nici chirie şi nici utilităţi. Apoi, excedentul de spaţiu l-a subînchiriat, unora pe sume mari, altora pe gratis. Exemplu? Firmelor consoartei le-a închiriat „moca”.
Ştefan Dumitru Afrimescu

2 comentarii:

  1. Oare pentru ce se platesc indemnizatiile "revolutionare" in Arges, unde nu s-a tras niciun foc de arma?

    RăspundețiȘtergere
  2. mihai marinescu29 mai 2010 la 03:09

    anonimule,...afla ca din arges,au plecat la bucuresti in acele zile,zeci de revolutionari,cu diferite ajutoare:sange-plasma pt.spitalele din capitala,ajutor dat celor de la televiziune,PLUS CEI DIN PITESTI,PRINSI ACOLO LA INTER.O ZI ININTE _21DEC.,etc.Daca pe22dimineata nu se ocupa prefectura,Ceausescu venea la pitesti,de unde nimeni nu-l mai scotea,dupa cat de comunist e judetul asta;daca nu cumva asta vrei:sa dai foc la casa pt.a scapa de soareci{sa dai in toti,inclusiv in revolutionarii ce au facut parnaie la mineriade,ca sa justifici lupta impotriva impostorilor}!trebuie sa-ti invingi frustrarea si sa intelegi ca-si asa prea tarziu-trebuie recompensat curajul,celor care N-AU STAT IN PAT ATUNCI!Ca-n orice tara civilizata{vezi;franta,italia,germania,elvetia,etc.NU REVOL.AU CERUT,STATUL A DAT, deci tot el,-STATUL-,trebuie sa-i scoata pe securisti,comunisti si falsi d-intre adevarati,NU TREBUIE LOVITI TOTI,ca sa le facem tot lor jocul!asta daca nu cumva faci parte si tu din ei...sau esti doar frustrat si ai stat in pat atunci?

    RăspundețiȘtergere