duminică, 16 august 2009

Acuze aduse şefului spitalelor DGP

Acuze aduse şefului spitalelor DGP:
*-Trafic cu medicamente străine, *-folosirea mânii de lucru a deţinuţior în scopuri personale, *-protejarea unor deţinuţi cu dare de mână,
*-sustragerea de materiale de construcţii

Actualul şef al spitalelor Direcţiei Generale a Penitenciarelor (DGP), dr. Cristian Burea a fost timp de-aproape 15 ani (şi până să fie uns în funcţia amintită), directorul spitalului penitenciar „fantomă” al Închisorii de Maximă Siguranţă de la Colibaşi. În toţi cei aproape 15 ani dr. Burea, potrivit mai multor „armaghedoane” de dincolo de gratii, a mărturisirilor unor foste cadre ale penitenciarului şi foşti deţinuţi, a fost acuzat de următoarele:
*-ani de zile a condus şi încasat salariul de director al unui spital care exista doar pe hârtie,
*- a făcut trafic cu medicamente străine,
*-s-a folosit de mâna de lucru a deţinuţilor la construirea propriei vile,
*-i-a protejat pe acei deţinuţi cu dare de mână, ţinându-i internaţi în spitalul fantomă sau trimiţându-i în câte o „vacanţă” de câte trei luni, pentru a se „trata” de nişte afecţiuni doar imaginare.
*-şi-a completat cu materialele de construcţie destinate unor renovări, reabilitări şi fortificarea penitenciarului, necesarul de materiale pentru construirea proprie-i vile.
Gesturi, făcute însă, de loc filantropic, ci contra dolari, euro, sute de ore de „muncă patriotică” prestate la propriul viloi sau diferite avantaje,

Spital-penitenciar fantomă, condus de un director cu salariu pe bune

Pentru ca un spital să aibă acest statut, trebuie să îndeplinească anumite condiţii standard. Cu atât mai mult atunci când e vorba de un spital-penitenciar. Timp de aproape 15 ani dr. Cristian Burea a condus spitalul Penticenciarului Colibaşi care exista doar pe hârtie. Cu toate acestea dr. Burea a încasat lună de lună salariul de director de spital, care era al numărului trei în ierarhia penitenciarului. Sistemul de salarizare al angajaţilor din sistemul penitenciar face ca salariile lor să fie aproape triple faţă de cele cazone. Spre exemplu, pensia fostului director al Penitenciarului Colibaşi Gheorghe Bălăşoiu este de 350 milioane lei/lună. Păi, dacă pensia este de 350 milioane lei, salariul fostului director nu avea cum fi mai mic de 380-400 milioane lei. Diferenţa de salariu dintre fostul „număr unu”, Gheorghe Bălăşoiu şi fostul „număr doi”, şeful pazei penitenciarului, Ion Gârleanu (azi col în rezervă, primar al comunei Bogaţi şi profesor la Facultatea de Drept a Universităţii Piteşti), nu putea fi mai mare de 25-30 mil. lei/lună. Salariul lunar al directorului Cristian Burea nu avea cum fi mai mic de 200 mil. lei/lună. În ciuda salariului mare şi a celorlalte avantaje (tot felul de sporuri, trei mese gratuite/zi, uniforme etc), actualul şef al spitalelor DGP nu s-a dat în lături nici de la a trafica medicamente străine destinate deţinuţilor, nici de la a folosi gratis mâna de lucru a deţinuţilor la construirea propriei vile şi nici de la completarea cu materiale de construcţie a necesarului de materiale pentru vilă.

Medicamentele străine donate de fundaţii, guverne şi organisme internaţionale pentru deţinuţi, traficate de Cristian Burea

A exustat o perioadă de câţiva ani când numeroase fundaţii străine, guverne europene (cum ar fi cel olandez) şi organizaţii internaţionale au donat medicamente de maximă necesitate pentru deţinuţii de la Colibaşi. Cel care gestiona acele medicamente era directorul spitalului, mai mult fantomă, al penitenciarului Colibaşi, dr. Cristian Burea, care în loc să le distribuie deţinuţilor suferinzi le vindea cunoştinţelor, farmaciilor din oraş sau chiar deţinuţilor cu dare de mână. Printre cele mai solicitate medicamente de către deţinuţi erau cele pe bază de halucinogenele, precum şi cele pentru bolile cronicizate, cum ar fi boli cardiace, TBC, diabet şi cancer. Cu toate acestea, dr. Burea a preferat să distribuie doar o mică parte din medicamente deţinuţilor, cea mai mare parte cu preţurile cele mai ridicate, au fost vândute în reţeau de farmacii şi spitale civile cu ajutorul prietenilor şi cunoştinţelor, mai întâi pe „verzişori”, apoi pe lei şi euro. Şi toate acestea, în vreme ce deţinuţii fără bani, pile şi relaţii se stingeau cu fiecare zi, suferind tăcuţi în celule.

Deţinuţi folosiţi moca la construirea vilei

Este cunoscut faptul că în închisori îşi execută pedepsele nu numai hoţi, borfaşi, criminali, tâlhari şi violatori, ci şi deţinuţi cu ucideri din culpă, de diferite profesii, inclusiv de constructori. Astfel că, după ce dr. Burea s-a văzut cu „verzişorii” pe medicamentele traficate, la teşcherea, a purces la construirea unei vile într-unul dintre cartierele rezidenţiale ale Piteştiului. Dar, construirea unei vile presupune şi oarece cheltuieli, atât cu materialele de construcţie, cât şi cu mâna de lucru. Şi cum dr Burea avea la îndemână şi forţă de muncă şi materiale de construcţie, amândouă moca, nu a trebuit decât să urmeze exemplul şefilor săi, Ion Gârleanu şi Gheorghe Bălăşoiu, şeful pazei, respectiv directorul penitenciarului, şi să se folosescă de-amândouă. Spre deosebire însă de cei doi, dr. Cristian Burea nu numai că nu fost demis, pensionat sau măcar sancţionat, dar a fost chiar avansat, fiind uns de curând şef peste toate spitalele penitenciar din cadrul Direcţiei Generale a Penitenciarelor (DGP)!

Protejarea deţinuţilor cu dare de mână, contra cost?

Directorul Spitalului Penitenciar Colibaşi, dr Cristian Burea a făcut însă şi acte de...
”caritate”, dar numai cu acei deţinuţi cu „dare de mână”. Cu cei în genul unui Bogdan Marinete (”petrolist”), Minu Bădoi (fost patron de juc piramidal), dar şi a unor „interlopi” gen Cătălin Bosnea (dealer şi consumator de droguri), dar şi patronul unui bar situat la subsolul sediului PSD Argeş, foarte frecventat tocmai datorită uşurinţei procurării drogurilor, sau Gogu Forţă, amândoi decedaţi în urma unor accidente rutiere cel puţin dubioase, ca şi „petrolistul” Marinete, decedat tot în urma unui „accident”, petrecut în munţi, dar cu ATV-eul. Toţi cei amintiţi mai sus au trecut prin Penitenciarul Colibaşi, dar mai mult cu numele, pentru că au stat mai mult pe paturile spitalului condus de dr Burea unde s-au bucurat contra cost, de telefoane mobile, hrană pe alese, acces la acele medicamente din donaţii, la pachete, corespondenţă şi chiar la droguri. Astfel, potrivit Biroului de presă al Penitenciarului Colibaşi, numai în ultimii doi ani au fost trimişi în „vacanţă” din Închisoarea Colibaşi nu mai puţin de 13 infractori. Dintre aceştia, şase deţinuţi au fost puşi în libertate din motive sociale şi ceilalţi şapte din cauze medicale. Mai mult, printre beneficiarii întreruperii executării pedepsei s-au aflat deţinuţi atât cu risc scăzut de pericol social, condamnaţi pentru furt, înşelăciune, evaziune fiscală, repectiv infracţiuni economice, cât şi deţinuţi condamnaţi pentru infracţiuni grave, cu risc maxim de pericol social ca tâlhării, trafic de droguri şi omoruri calificate. Mai lipsea trimiterea în „vacanţă” şi a criminalilor în serie!
Ştefan Dumitru Afrimescu

P.S.-Cele câteva „armaghedoane” strecurate dincoace de gratiile Panitenciarului Colibaşi, mărturisirile unor foşti ofiţeri şi subofiţeri de supraveghere, „puşi pe liber” din sistem, dar şi ale unor foşti deţinuţi, precum şi evoluţia spectaculoasă a dr-ului Cristian Burea, ne-au determinat să întreprindem acest demers jurnalistic.

Un comentariu:

  1. Nu stiu daca sunteti constienti de ce spuneti, sper sa aveti probe si declaratii ale fostilor "AGENTI" ai Penitenciarului. Rusine !
    ...si va mai spuneti JURNALISTI !

    RăspundețiȘtergere