Patronul „Lactag” –arestat!
Trimis în judecată pentru tranzacţii ilegale cu bunuri imobiliare, spălare de bani şi evaziune fiscală, Oiţă a fost condamnat definitiv şi irevocabil de ICCJ la 3 ani şi 6 luni îmchisoare cu executarea pedepsei
Zilele trecute procurorii DIICOT au reuşit, după aproape şapte ani de cercetări, să finalizeze ancheta în dosarul 61/D/P/2006, în care directorul general „Lactag”, Nicolae Oiţă Marinescu, a fost cercetat pentru tranzacţii ilegale cu imobile, evaziune fiscală şi spălare de bani. Prejudiciul produs bugetului la nivelul anilor 2002-2004 se ridică la peste 33 miliarde lei, drept pentru care magistraţii DIICOT au dispus, încă de anul trecut, instituirea sechestrului asiguratoriu pe acţiunile „Lactag” şi pe mai multe bunuri. Mai mult, deşi se afla pe lista rău-platnicilor, a participat trei-patru ani la rând la licitaţiile organizate de C.J. pentru aplicarea programului guvernamental „Cornul şi Laptele” pentru elevii claselor I-VIII. Acelaşi director al „Lactag”, Nicolae Oiţă Marinescu, a reuşit să inducă în eroare atât autorităţile române, cât şi pe oficialii europeni şi, în baza unui proiect, a accesat de la U.E. suma de 2,5 milioane euro, fonduri nerambursabile. În scandal mai sunt implicaţi doi cetăţeni străini, Viorica Nicolescu, soţia preşedintelui C.J. Argeş, Constantin Nicolescu, şi Ambasada României la Bogota. Infracţiunile de spălare de bani şi evaziune fiscală sunt rezultatul unor inginerii imobiliare cu două terenuri aparţinând SC „Lactag”, tranzacţionate de mai multe ori de către Nicolae Oiţă Marinescu în 2002. Trimis îm judecată în 2007, Nicolae Oiţă Marinescu a fost condamnat în 2008 de către Tribunalul Argeş la 3 ani, cu suspendarea executării pedepsei. A umat recursul înaintat atât de procurori, cât şi de inculpat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care la condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar, sentinţă rămasă definitivă, irevocabilă şi executorie, vineri spre sâmbătă fiind arestat direct de pe patul Spitalului Floreasca din Bucureşti. Dar, despre toate acestea în cele ce urmează. Mai precizăm doar că „Dosarul Lactag” a fost pentru prima dată făcut public de către RL.
Caruselul ingineriilor imobiliare „marca Oiţă”
Potrivit procurorilor DIICOT Piteşti, prin adresa din 05.01.2004, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) a sesizat organele de urmărire penală privind operaţiunile efctuate de Florin Volcinschi (53 ani), rezident român la Bogota., Sanchez Mantilla Miguel Angel (42 ani), cetăţean columbian, Nicolae Oiţă Marinescu (51 ani) şi Reisenauer Klauss, atât prin conturile personale, cât şi ale SC „Lactag” şi SC „Terra Invest” SRL Sibiu. Astfel, potrivit sesizării ONPCSB din data de 24.06.2003, Florin Volcinschi, cetăţean român cu domiciliul în Columbia, a cumpărat de la SC „Lactag” SA, prin două tranzacţii, suprafaţa totală de 17.934 mp, cu suma de 523.968 USD. La data de 03.10.2002 a cumpărat în „buricul” Piteştiului suprafaţa de 13.300mp cu suma de 400.000 USD, scadentă la 31.01.2003. La 26.05.2003, Volcinschi a cumpărat şi restul de suprafaţă de până la 17.934, respectiv 4.634 mp, cu suma de 1232.968 USD, fără să fi achitat însă contravaloarea primei tranzacţii. Ultima sumă trebuia achitată până la data de 31.08.2003. Numai că, în data de 10.06.2003, Volcinschi vinde întreaga suprafaţă cumpărată de la „Lactag” firmei „Terra Invest” SRL Sibiu pentru suma de... 2.779.910 USD. Din suma obţinută pe cei 17.934 mp de teren aparţinând „Lactag”, Volcinschi şi-a achitat datoria către societatea amintită, obţinând şi un profit de 2.256.038 USD.
Scandal cu iz internaţional şi diplomatic prin implicarea Ambasadei României în Columbia
Printre protagoniştii scandalului numit „Lactag” se află firme şi nume grele din Argeş, dar şi din Columbia, Germania şi chiar Ambasada României la Bogota. Astfel, potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), SC „Lactag” SA (fostă ICIL Piteşti), este o societate pe acţiuni, înmatriculată, ce are ca obiect de activitate fabricarea de produse lactate şi brânzeturi, cu sediul iniţial în Piteşti, mutat însă de anul trecut în Costeşti. Potrivit ONRC, Lactag şi-a schimbat în mai multe rânduri acţionariatul. Acţionarii „Lactag”, potrivit sursei citate, sunt: Mihai Lăzăroiu-5,7%, Viorica Nicolescu (soţia preşedintelui CJ Argeş, ex-senatorul PSD Constantin Nicolescu)-4%, Adriana Marinescu Oiţă-3%, Maria Marinescu Oiţă-40% şi Nicolae Marinescu Oiţă-51%, cel din urmă având şi calitatea de administrator. Numai că la data de 3.10.2002, data primei tranzacţii cu terenul „Lactag”, acţionar majoritar, cu 75%, era SC „Atlantic Invest” SRL, firmă controlată până în ianuarie 2004 de familia senatorului Nicolescu şi administrată de Sanchez Mantilla Miguel Angel, Nicolae Oiţă Marinescu şi Floricel Traşcă. Din analiza rulajelor celor două conturi a rezultat că suma de 523.698 USD, reprezentând contravaloarea celor două terenuri vândute de Oiţă lui Volcinschi, a fost transferată în data de 10.06.2003 din contul lui Volcinschi în cel al directorului „Lactag”. O parte din sumă a fost schimbată gradual în lei, soldul fiind de 374.519 USD. În urma aceleiaşi analize a conturilor s-a mai stabilit că SC „Terra Invest” SRL Sibiu a fost titulara mai multor conturi, iar împuternicite să le acceseze au fost patru persoane. La data de 10.06.2003, suma de 2.161.885 euro dintr-unul dintre conturi a fost schimbată în dolari şi în aceeaşi zi a fost transferată în contul lui Volcinschi.
Evaziune fiscală de peste 12 miliarde lei
În urma rezultatului analizei financiar-contabile a „Lactag”, „Atlantic Invest” şi „Terra Invest” a rezultat că niciuna dintre cele trei firme nu înregistraseră în contabilitate sumele tranzacţionate. Astfel, „Lactag” nu a raportat la capitolul imobilizări corporale terenurile vândute lui Volcinschi cu doar 523.968 USD, pe care acelaşi Volcinschi le-a vândut „Terrei Invest” cu suma de 2.779 milioane USD. Adică cu aproape de cinci ori suma cu care le cumpărase. Potrivit rechizitoriului, procurorii DIICOT au concluzionat că au existat indicii temeinice cu privire la săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani în valoare de 2,5 milioane USD şi de evaziune fiscală de peste 15 miliarde lei. Situaţie în care magistraţii au dispus punerea în mişcare a urmăririi penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a directorului „Lactag”, Nicolae Oiţă Marinescu, a lui Florin Volcinschi şi a Doinei Moraru, contabil şef al SC „Lactag”.
Lungul drum al dosarului până să ajungă în justiţie sau când „prietenii” la nevoie se cunosc
Nicolae Oiţă Marinescu şi Florin Volcinschi sunt doi foşti „colegi de muncă” ai preşedintelui C.J. Argeş., Constantin Nicolescu. Cei trei au lucrat înainte de 1990 împreună în cadrul centralei de Autoturisme de la Piteşti, mai cunoscută sub numele de „Dacia Export”, care se ocupa cu exportul autoturismelor „Dacia” şi „Aro”, deci cu comerţul exterior. Cei trei răspundeau de relaţiile cu ţări din America Latină, respectiv Columbia, Mexic şi Venezuela şi în special cu piaţa columbiană. În Columbia, Constantin Nicolescu a contractat de altfel o boală de piele şi i-a făcut unei columbience un copil din flori. Dosarul „Lactag” a avut un drum mult mai sinuos până să ajungă în Instanţă decât, spre exemplu, dosarele „Flota”, „Zambaccian”, „D.I.P.” sau „Tender”. Şi aceasta pentru că dosarul „Lactag” s-a plimbat pe la ONPCSB sub nr.110/2004, la PNA Bucureşti, apoi la Pna Piteşti şi înapoi la ONPCSB, apoi din nou la PNA Bucureşti şi iarăşi la PNA Piteşti , apoi la Parchetul Curţii de Apel Piteşti, şi din nou la Bucureşti, la Parchetul General, la DNA, apoi la DIICOT Bucureşti, după înfiinţarea acestei noi structuri, şi din nou la DIICOT Piteşti. În tot acest timp, adică din momentul sesizării ONPCSB, 24.06.2003 şi până la data de 05.07.2007, dosarul „Lactag” a tot făcut „naveta” Bucureşti-Piteşti, fără a se găsi cineva care să finalizeze cercetările începute la data amintită. Pentru această tergiversare de peste 4 ani se fac vinovate mai multe persoane. În primul rând foştii şefi ai ONPCSB, începând din 2004, apoi magistraţii pe ale căror birouria zăcut dosarul „Lactag” atâta amar de vreme , deşi nici suma şi nici infracţiunile săvârşite nu sunt de neglijat: evaziune fiscală, tranzacţii ilegale cu bunuri imobile şi spălare de bani, dar şi fals şi uz de fals, iar suma de 2,5 milioane USD la momentul respectiv însemna ceva. Printre magistraţii care au lucrat la dosarul „Lactag” se numără şi procurorul Teodor Teodosescu, fost şef al PNA Piteşti, care a făcut totul ca să palmeze cât mai mult dosarul în cauză. Magistratul Teodosescu era la momentul 2004 un procuror şantajabil, fiind asociat la Curtea de Argeş în mai multe afaceri, inclusiv cu produse petroliere. Şi fostele conduceri ale Direcţiei Judeţene a Finaţelor Publice (DJFP) Argeş nu numai că nu s-au ocupat mai mult de dosarul „Lactag”, dar şi-au plantat şi câţiva angajaţi în cadrul acomisiei de cenzori a „Lactag. Această tergiversare s-a datorat în mare parte şi traficului de influenţă practicat de ex-senatorul PSD Constantin Nicolescu, fost preşedinte al Comisiei de Control SIE din Senat şi fost secretar general al Senatului, , prietenul declarat al senatorului PSD de Argeş, Nicolae Văcăroiu, preşedintele Senatului României. Constantin Nicolescu este din luna mai 2004 şi până în prezent, preşedintele C.J. Argeş şi şeful Filialei PSD Argeş, cel care controla şi poate mai controlează încă”Lactagul” prin „Atlantic Invest”.
Cum au fost implicate Ministerul de Externe şi Ambasada României în Columbia în scandalul „Lactag-Oiţă”
Potrivit procurorului DIICOT, Teodor Teodosescu, fost şef PNA Piteşti, pentru a încasa cei peste 2 milioane USD, inculpaţii au produs documente false constând într-un contract de vânzare-cumpărare şi un alt contract de împrumut prin care Volcinschi l-a împrumutat pe Oiţă cu suma de 2 milioane USD. Documentul respectiv poartă ştampila Ambasadei României în Columbia. Şi are un număr de înregistrare care ar trebui să demonstreze că operaţiunea comercială s-ar fi realizat în birourile Ambasadei. Numai că, în urma verificărilor efectuate de organele de cercetare, ceea ce era transcris la numărul respectiv era de fapt o radiogramă prin care Ministerul de Externe Român era înştiinţat de faptul că şoferul Ambasadei se afla în concediu. „Toate aceste manopere frauduloase făcute cu documente false au fost de natură să inducă în eroare autorităţile şi să escamoteze adevăratul raport juridic care a existat între părţi, ceea ce a însemnat săvârşirea infracţiunii de spălare de bani”, susţine fostul şef al PNA Piteşti, procuror Teodor Teodosescu. Astfel, patronul „Lactag”, Nicolae Marinescu Oiţă & Comp. au reuşit să atragă Ministerul Român de Externe, Ambasada României în Columbia şi, implicit, statul român într-un adevărat scandal diplomatic şi totodată să spolieze bugetul statului cu peste 2 milioane USD.
Învinuiţii au riscat ani grei de puşcărie
Învinuiţii din dosarul „Lactag”, Nicolae Oiţă Marinescu. Florin Volcinschi, Doina Moraru, Mantilla Miguel Angel & Comp., deşi judecaţi în stare de libertate, riscă ani grei de puşcărie, pedepsele pentru astfel de infracţiuni fiind cuprinse între cinci şi 15 ani de închisoare. Principalul învinuit, Nicolae Oiţă Marinescu, a refuzat să-şi exprime punctul de vedere. Dosarul Lactag numără vreo 17 dosare, conţinând peste 4000 de pagini.
Oiţă condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare şi arestat din Spitalul Floreasca
Şi totuşi, inevitabilul s-a produs, chiar dacă au trebuit să treacă aproape şapte ani de investigaţii, până la condamnarea definitivă şi arestarea efectivă a patronului „Lactag”. Ca să fim cinici, am putea spune că aşteptarea a meritat şi nu tocmai, pentru ca inculpatul să primească o pedeapsă de numai jumătate din durata investagaţiilor, din care destul de probabil va executa doar jumătate din pedeapsă, adică 1 an şi 9 luni.
Ştefan Dumitru Afrimescu
PS:-Pe terenul respectiv a fost construit supermarket-ul Kaufland, „Lactag”schimbându-şi locaţia în Costeşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu