Interviu
MIRCEA GEOANĂ, ŞAPTE…CASE ?! Trei locuinţe, trei firme şi conturi de 195 mil USD în SUA, alte trei vile şi-o a patra în construcţie, în România!
Relatările de faţă sunt atât de şocante, încât multora ar putea, să li se pară neveromile. Cum a ajuns Mircea Geoană un “rechin” imobiliar atât de mare? Să fie de vină doar “sistemul ticăloşit”? Şi cine a implementat acest “sistem ticăloşit”? Oricare ar fi răspunsurile acestor întrebări, interlocutorul îi asigură pe cititori, că toate relatările de mai jos au acoperire în documente, cu număr de înregistrare, date, cine şi când le-a semnat, etc.
Trecutul de fost securist al tatălui preşedintelui Senatului, gen. Ion Geoană “Tatăl beizadelei a fost General de Securitate sub Regimul Ceauşescu. Academia Caţavencu a publicat fotografia Generalului Geoană “umăr la umăr”, ca să folosesc expresia din “Caţavenci”, cu generalul Ion Mihai Pacepa. Generalul Geoană n-a fost însă un oarecare general de securitate. Se bucura de atâta încredere din partea membrilor CPEx, încât i se acordau misiunile cele mai delicate. Revista Historia, anul 2, nr. 30 din mai 2004, publica, in documentarul „Revoluţia romană“, stenograma emisiunii Naşul, de la postul de televiziune B1 Tv, la care au participat Victor Athanasie Stănculescu, Radu Moraru si Ion Cristoiu. Dumitru Burlan, locotenent-colonel in Directia V Securitate şi Garda, declara in interviul-fluviu „Eu am fost sosia lui Nicolae Ceausescu“, acordat lui Viorel Patrichi, publicat in revista Lumea magazin si editat ulterior ca volum cu acelasi titlu: „De toate adăposturile secrete raspundea generalul Geoană, tatăl lui Mircea Geoana, ministrul de Externe“. (vezi Lumea magazin, numarul 10, 2001, „Politică si servicii secrete“). Contactat la telefon pe 22 mai, locotenent-colonelul Burlan a reafirmat cele declarate in interviu”, .
(Deocamdată atât despre Generalul de Securitate Ioan Geoană, tatăl “numărului doi” în România. Într-un alt articol vom relata despre crimele genaralului Ioan Geoană, tatăl ex-ministrului de externe, în timpul aşa zisei “revoluţii”, când era custodele tuturor tunelelor secrete de legătură ale lui Ceausescu, atât cele care deserveau clădirile oficiale, cât si cele personale). Din ilegalităţile fostului ambasador în SUA Micea Geoană şi-ale cumnăţelului Costea
În 1996, la propunerea lui Adrian Năstase, Mircea Geoană a fost trimis ca ambasador la Washington, în locul lui Aurel-Dragoş Munteanu…„ Da. Din curiozitate, m-am dus şi eu la Washington să-l cunosc personal pe noul ambasador. Un tip fără sare si piper, ce nu ştia să lege două cuvinte, gângăvit, bleg si lipsit total de cultură generală. Am vorbit englezeste cu el, să văd ce ştie. M-a bufnit râsul. Vorbea o engleză de baltă ca şi “locatarul” din Cotroceni. Ambasada României are o vilă frumoasă şi un apartament mare pentru resedinţa ambasadorului. Beizadelei nu i-a plăcut apartamentul în care au stat toti ambasadorii dinaintea lui si a închiriat un apartament şi mai mare în zona rezidentială a Washingtonului, pentru care s-a plătit tot timpul o chirie de 150.000 $ pe lună!! Stiti ce-nseamnă asta? Cu 150.000 de dolari îţi poţi cumpăra în orice Stat sau oraş ale SUA, o casă pentru intreaga familie, cu 7-8 camere, bazin de înot, gradină în spatele casei, cu iarbă specială si flori în faţa casei, cum au mai toate casele familiilor americane”, susţine interlocutorul nostru, dr. A.S. (SUA). (“Mircea Geoană n-a dat banii din buzunarul sau. Nu-l durea sufletul de cei mulţi nemâncaţi, desculţi şi dezbrăcaţi de acasă. Beizadeaua face parte din “eşalonul doi” securisto-comunist. S-a născut la Spitalul Colţea, a copilărit în zona Primăverii cu alte beizadele de “înalţi demnitari” comunişti, şi habar n-are ce-i aia să împrumuţi un ceaun de mălai de la vecini, sau să strângi de pe câmp, după ce IAS-ul sau CAP-ul îsi lua recolta, un pumn de cartofi rămasi pe brazdă”)
Să revenim la aventurile din timpul când “mr. Geoană” era ambasador la Washington. “În perioada guvernării “Monstruoasei Coaliţii”, Guvernul CDR a încheiat un contract cu firma CASE, una dintre cele mai mari companii din Statele Unite, care produce masini si utilaje agricole, ca să aducă în România sămânţă selecţionată, maşinile si echipamentele necesare, să-l înveţe pe ţăranul român metodele americane. Adică să cultive ei înşişi pământul, cu oamenii lor americani, pentru ca ţăranii nostri, să vadă cum se lucrează pământul. Să-i înveţe pe agronomii români managementul în agricultură. Contractul încheiat avea o valoare de 160 de milioane de dolari. Alfred H. Moses, ambasadorul american la Bucuresti, auzind de un asa gheşeft i-a telefonat imediat, prietenului său Mircea Geoană la Washington. Ambasadorul României i-a spus lui Moses să ia de îndată legătura cu Ionut Costea, cumnatul lui, care era Secretar de Stat în Ministerul de Finante. Toţi trei, împreună cu alte „cozi de topor”, ca Ioan Avram Mureşan, Ministrul Agriculturii, Remus Opriş, Secretarul General al Guvernului, şi alţii, au lucrat împreună şi au anulat contractul cu CASE”. Drept pentru care, iată ce agricultură avem!
“Atunci, Moses a vrut iniţial să treacă contractul pe numele firmei, “Covington & Burling”, din Washington, D.C., unde el era acţionar. Era însă o firmă de avocatură, şi acţionarii, sfătuindu-se împreună, au ajuns la concluzia că se vor face de băşcălie. O firmă de avocatură din Washington, să facă agricultură în România! Ar fi râs si curcile! După cum spune “Human Rights Report” scris de Vera Munteanu, si Mihai Albulescu, Ionut Mircea Costea a fost principalul om de “lobby” din Guvernul României, care a susţinut consecvent ideea semnării contractului între corporatia americană “TransChem Finance & Trade Corporation”, profilată pe activitati legate de agricultură, şi SNIF România (Societatea Naţionala de Imbunătăţiri Funciare). Cu doi ani înainte, în 1995, “TransChem” derulase un contract similar în Ucraina, soldat cu un eşec răsunator, care a generat un mare scandal de presă”.
“La acea vreme, însă, Ministerul Finanţelor al cărui demnitar era şi Costea, nu a ţinut cont de situaţia de peste graniţa de nord, ci a acceptat să fie garantul unui credit de 80 milioane de dolari pentru contractul încheiat între unitatea din subordinea Ministerului Agriculturii şi “TransChem” fiindcă Alfred Moses avea interese personale în această firmă. Pe hartie, obiectivele contractului erau: <…modernizarea sistemului de irigaţii, asigurarea parcului agricol cu utilaje de mare capacitate, reducerea costurilor la lucrarile agricole, implicarea furnizorilor de utilaje, într-o etapă ulterioară, la producerea acestora în Romania>. Din momentul semnării contractului, derularea acestuia a intrat într-un con de umbră. Nu au existat rezultate palpabile în teren, proporţionale cu valoarea investiţiei”. Dovadă, starea sistemului naţional de irigaţii.
“Exact! De altfel, suspiciunile au planat încă de la inceputul semnării contractului. Potrivit acestuia, “TransChem” a demarat o mega-afacere cu un numar de unităti agricole private, iar pe suprafeţele de teren astfel obţinute au luat fiinţă aşa zisele ferme de tip american. Asociaţiile agricole mixte trebuiau să ramburseze creditul din surplusurile de recoltă obţinute. In schimbul lucrărilor executate, compania americană nu a primit şi nu a vândut nici măcar un ştiulete de porumb sau vreun bob de grâu. Bun de plată a rămas doar statul român. Investiţia totală a americanilor s-a ridicat la aproximativ 11 milioane de dolari”.
“Numai că, eşecul care se întrezarea nu le stârnea motive de îngrijorare. Indiferent de rezultate, pentru ei afacerea avea un profit de 800 la sută. In HG nr. 686/1997, Ministerul Finanţelor, pe atunci condus de Mircea Ciumara si de Costea, a fost autorizat “să garanteze, în numele statului, dobânzile, comisioanele, spezele bancare, primele de asigurare, precum si alte cheltuieli aferente creditului garantat”. Imprumutul extern, in valoare de 160 de milioane de dolari, a fost acordat de “Citybank N.A. – SUA”. Jumatate din sumă a fost aruncată pe fereastră de pagubosul program “ROMAG ‘98”. Reprezentanta “TransChem” în România a fost firma “TransAG Production Company”.
“Ţeapa a început să se contureze prin 1998, când s-a constatat că societatea menţionată, care avea obligaţia să importe utilajele agricole, nu adusese nici unul în ţară. In acţionariatul “TransAG” figurau unsprezece cetăţeni americani. Impreună, nu deţineau nici măcar 1% din firmă. In schimb, 99,8916% erau in proprietatea firmei “TAG Limited”, cu sediul în Limassol, Cipru. SNIF nu a deţinut nici o acţiune în societatea care a implementat programul “ROMAG’ 98”. Conform HG686 /1997, aceasta ar fi trebuit să fie SC “Agroserv Consult” SRL, care, în proporţie de 49%, aparţinea SNIF. Numai că, după sosirea sa din SUA, Ioan Avram Mureşan, ignorând actul normativ, a desemnat firma “TransAG” să aplice programul”. “Nerespectarea obligaţiilor contractuale de către “TransAG” în proiectul romano-american nu l-a impiedicat deloc pe ministrul Mureşan să concesioneze acestei firme lucrări şi la SC “Insula Mare a Brăilei” SA. “TransAG” a încasat valoarea prestărilor de servicii, dar a uitat sa mai vireze vreo suma către SNIF”. “In prezent, “TransAG” se află in reorganizare judiciară. Escrocheriile de proportii au fost scoase la iveala de un control recent al Corpului de Control al Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului (M.A.P.A.M.). In paralel, Curtea de Conturi a efectuat o altă verificare. De data aceasta, rezultatele au fost tratate cu discreţie desăvârşită. In mai 2003, Guvernul a emis ordonanţa de urgenţă nr. 42/2003, privind preluarea de catre AVAB a creanţelor SNIF. In nota de fundamentare a actului normativ se argumentează: “Datorită schimbării structurii de proprietate a pământului, faţă de 1997, cand “ROMAG’98” a fost aprobat, acţiunea de identificare a terenurilor, care să indeplinească condiţiile cerute de Program este foarte dificilă”. (“Printr-o coincidentă sau nu, agricultura naţională a Georgiei se află tot in mâna “TransChem”, această firmă fantomă si plină de escroci şi rechini internaţionali. Georgia face parte si ea din aria de responsabilităţi ale directorului zonal al BERD, Ioan Mircea Costea, căruia cumnatul său, Mircea Geoană, i-a aranjat între timp un post călduţ de milioane de dolari. “Sunt tare curios cum o va scoate la capăt Ionut Mircea Costea cu Mihail Saakasvili, Presedintele Georgiei, care este un naţionalist şi un patriot desăvârşit. Cred că va veni cu coada-ntre picioare, dacă nu va face chiar închisoare pe celelalte maluri ale Mării Negre, adică pe latura de Răsărit.”) “O altă situaţie catastrofală pentru statul român, în care s-a implicat fostul secretar de stat Ioan Mircea Costea, a fost aşa-zisa recuperare a unui miliard de dolari, bani trecuţi la datoria publică. Potrivit unui raport al Curţii de Conturi, redactat la acea vreme, imensa sumă a provenit din angajarea unor plăţi din fondurile publice, pentru importul de ţiţei si dotarea cu echipamente şi utilaje a unor rafinării. Mai mulţi reprezentanţi ai Băncii Naţionale, ai defunctului FPS si ai FPP s-au constituit intr-un “Comitet de Coordonare”, al cărui preşedinte era chiar Costea. Rambursările au inceput timid, dar totul s-a incheiat foarte repede şi într-o nebuloasă totală. Interesele demnitarilor din acea vreme, legate de recorelările datoriilor anumitor rafinării, au primat în faţa peticirii unui buget naţional fărâmiţat”.
“Pomposul “Comitet de Coordonare” nu s-a dovedit a fi decât un bluf guvernamental”. Faptele “patriotice” ale lui Costea au o istorie bogată! “Exact. La sfarşitul mandatului 2000, Guvernul Isărescu a aprobat prin HG 1043/2000, un contract de cesiune încheiat între statul român si SC “Argirom International” SA, firma baronului PSD, Iosif Armaş. Obiectul contractului era vânzarea de către Ministerul Finantelor, firmei lui Armaş, a creanţelor României rezultate din activităţi de comerţ exterior cu Angola, derulate până in 1990. Datoria ţării africane către noi se ridica la aproximativ 18,7 milioane de dolari. Conform documentului, “Argirom” încasa intreaga datorie, iar statul se alegea cu praful de pe tobă, adică, doar cu 15% din sumă. Cu alte cuvinte, bugetul nu s-ar fi rotunjit din toată această afacere, decât cu 2,8 milioane de dolari, din aproape 19 milioane USD. Dar despre acestea si multe alte fapte de vitejie ale cumnaţilor Mircea Geoană si Ionut Costea, pe altădată”. Alba- Neagra cu Declaraţia de avere a lui Mircea Geoană “Până atunci, iată însă, un fragment dintr-un interviu luat lui Mircea Geoană de redacţai EvZ”: Redacţie: “Ce ştiti despre cabana Sipa de Buşteni, care se invecinează cu terenul deţinut de socrul dumneavoastră?
Mircea Geoană (M.G.)-Nu stiu ce-i cu ea. Eu stiu că acolo au ei nişte construcţii, dar nu ştiu altceva. Nu am idee. Nu, nu ştiu. Red. :In declaraţia de avere aţi trecut că detineti 50 la suta dintr-un apartament.
M.G.-Nu eu, sotia mea. Este 50 la sută din apartamentul părinţilor ei, care este deţinut împreună cu fratele ei. Red.: Pe ce stradă este acest apartament?
M.G.-S-a schimbat denumirea străzii. “Uruguai” se numeşte acum. Este pe undeva pe lângă piaţa “Charles de Gaulle”. Acolo au stat mult timp parinţii ei, nu noi. Red:. Noi am descoperit un apartament ce vă aparţine,sitaut pe str. “dr. Felix Iacob”.
M.G.-Acolo a fost locuinţa noastră înainte să plecăm în SUA. Acolo am stat de când ne-am căsătorit. Red: Al cui este apartamentul?
M.G.-Cred că este… Nu ştiu. Nevastă-mea stie. E al nostru. Nu e trecut in declaraţie? Eu stiu că e trecut in declaraţie. Red.: Nu este trecut, din moment ce apare doar 50 la suta dintr-un apartament, despre care spuneţi că aparţine soacrei dvs.
M.G.-Inseamnă că acolo este. Nu ştiu. Efectiv nu ştiu. Cu scuzele de rigoare. S-o intreb pe soţie. Nu e o chestiune de… Dacă mă sunaţi în cinci minute vă spun, căci ea e sefa cu lucrurile astea”. Conturi de 195 milioane USD în bănci din SUA “Vă mai amintiţi cum un “fermier” spunea că are atâtea ouă pe la Cornu că nu le poate număra singur şi îi invita pe jurnalişti să i le numere? Ei bine, dl. fost Ministru de Externe are atâtea case si apartamente că nici el nu le mai poate număra. Deosebirea constă în fapul că dl Geoană nu-i învită pe jurnalişti să-i numere casele! Când el, consoarta, cumnăţelul şi mama soacră, Margareta Costea, împreună cu alte rude si prieteni se vor înţelege si vor împărti cine ce are, ne vom da seama cine este proprietarul celor trei (3) vile din Primăverii, al vreo şase (6) apartamente de lux, cabane, terenuri intravilane etc.” Sic transit gloria mundi!! “Da, şi un amănunt, de mai “mică” importanţă: dl. Ex- ministru a trecut în declaraţia de avere că are conturi în străinătate în valoare de 195.000 dolari. Dl fost ministru a comis o “mică” eroare: a “uitat” să adauge cele trei zerouri de la sfârşit. Domnia sa are nu doar 195.000 USD, ci…195 de milioane de dolari. În declaraţia de avere, Mircea Geoană a spus că are doar o maşină Volkswagen şi un teren de 1000 mp”.
Mircea Geoană membru PNŢCD! “Şi încă un alt “mic” amănunt, de data asta politic: atunci când “monstruoasa coaliţie” a venit la Putere, domnului ambasador îi cam tremurau “parantezele” că va fi “măturat”. S-a sfătuit cu soacra, consoarta şi cumnăţelul şi i-a trimis o telegramã de felicitare lui Emil Constantinescu, numindu-l pe Ion Iliescu ,,cancerul democraţiei româneşti”, ca să se lingusească pe lângă noul presedinte. În 1997, la sugestia cumnatului sãu, Ionut Costea, membru PNTCD, secretar de Stat la Finanţe, unde ministru era vicepresedintele PNTCD Mircea Ciumara,, Mircea Geoanã se înscrie în secret în PNTCD şi îşi reconfirmã ataşamentul faţã de Guvernul Ciorbea si presedintele Emil Constantinescu. Când PSD a furat alegerile în 2000 şi a revenit la Putere, tot în secret, mr Geoană a rupt carnetul de partid PNTCD şi s-a reînscris în PSD”. Unde, între timp, graţie unui “puci” organizat în ultima zi a ultimului Congres al PSD, a ajuns preşedintele partidului celor trei trandafiri, apoi preşedinte al Senatului României şi vecepreşedinte al CSAT. Adică, al doilea om în stat. Iar ambiţiile sale merg chiar mai departe, vizând funcţia supremă în stat. Cea de preşedinte al României! Ştefan Dumitru Afrimescu
PS 1-Confirmarea celor de mai sus o face site-ul “Inpolitic” şi Andrei Bădin, senior editor la Antena 3, care preiau informaţia de la “Intelius”, o prestigioasă agenţie de informaţii din SUA.
POVESTEA CELOR PATRU CASE DIN SUA ALE LUI MIRCEA GEOANĂ: -Reşedinta Ambasadorului României şi Empire State Building - Misterul altor două case şi a celor trei firme pe numele soţiei şi al cumnatului Costea
Inpolitics titrează: Mircea Geoană ar avea trei case în Statele Unite ale Americii, pe care nu le menţionează în declarația de avere. Informația despre casele lui Mircea Geoană apare pe motorul de căutare Intelius, unde pot fi găsiți toţi cei care au locuit în SUA.
Un articol de Andrei Bădin
P.S.2-Paragrafele scrise cu alte fonturi decât Times New Roman (12), cel dominant, pentru economie de spaţiu, pot fi eliminate din text. Pentru detalii sau nelămuriri, sunaţi-mă pe nr. de tel: 0745/850 237.
PS 3- Titlul, şapoul, intertitlurile şi tot ce NU se află între ghilimele, îmi aparţin)
Nu stiu cum se face dar toti "mortii" - subiecte jurnalistice incheiate - sunt dezgropati in anumite momente ale anului electoral. Am citit si rascitit prin presa despre acele locuinte de serviciu ale lui Geoana.. si mi-a fost destul de clar ca nu au legatura cu speculatiile facute in presa. Se pare insa ca pentru altii.. aceasta evidenta nu e usor de priceput.
RăspundețiȘtergere