JENEL, JUPÂN DE OLT
Deşi la alegeri avea doar un garaj, în trei ani de mandat şi-a tras patru vile!
După scrutinul din 2004, am crezut că vom scăpa, măcar pentru un timp, de baronii locali. Unii, mai naivi, chiar mai credem că într-o bună zi vor fi aruncaţi, dacă nu în ţepele din Piaţa Victoriei, măcar pentru câţiva ani după gratii. Ei bine, nu numai că n-am scăpat de „baronii” locali în funcţii, gen Dragnea, Oprişan, Mazăre sau deputatul PSD, Filip Georgescu, dar la numai 60 de km de Piteşti, la Slatina, în patru ani de mandat în fruntea C.J. Olt, a mai răsărit un „baron” local, sau „jupân de Olt”, cum îi place ex- PRM-isto-PSD-istului, PNL-ist (mai nou), Jenel Copilău. Un „jupân”, fost candidat pentru un nou mandat la şefia CJ Olt, din partea PNL, chiar dacă se afla pe „lista neagră” a Coaliţiei pentru o Guvernare Curată. A fost sancţionat însă de electorat şi-a ajuns pe „centura” politică a Oltului..
Mici- mari inadvertenţe în declaraţiile de avere După alegerile din 2004, Jenel Copilău, până atunci vicepreşedinte de Consiliu Judeţean din partea PRM, a declarat la investirea sa ca preşedinte de Consiliu că „toată averea constă într-un garaj”. Iată însă, că la patru ani de la înscăunarea în fruntea C.J.Olt, dom’ Jenel şi-a tras, evident din salariul său de bugetar, patru viloaie şi-un „lanţ” de farmacii în tot judeţul.
„Vile de vile” omise mai bine de doi ani din declaraţiile de avere Contrar declaraţiei sale de avere dată în 2004 şi niciodată de-atunci reînnoită, anul acesta, la insistenţele presei, dl. Jenel Copilău catadicseşte să-şi facă publică averea printr-o altă declaraţie, repetăm, prima în cei doi ani şi câteva luni de la înscăunare. Şi ce să vezi în noua declaraţie?! Că dlui Copilău i-au „răsărit” în acest răstimp nu mai puţin de trei viloaie. Una dintre ele se află situată în peisajul mirific al staţiunii turistice Rânca, din comuna Novaci, jud. Gorj, şi a fost evaluată la 4 miliarde lei vechi. A doua vilă „răsărită” peste noapte se află în municipiul Slatina şi este evaluată la 6 miliarde lei vechi, iar o a treia la Moşteni, pe malul Râului Olt, la câţiva km în aval de Slatina, şi este evaluată tot în jur de 4 miliarde lei vechi, fiind însă dotată şi cu ponton, valoarea poate depăşi lejer 5 miliarde, iar ultima vila aflată în fază finală de construcţie, este situată la Horezu.
„Moşteniri de la soacră”!? Întrebat de unde a avut atâta bănet cât să-şi poată construi într-o perioadă relativ scurtă, de numai doi ani şi câteva luni, trei viloaie, dom’ Jenel a răspuns sec, la fel ca mentorul său Adrian Năstase: „Moştenire de la mama soacră”. De altfel, şi-n ultima şi singura declaraţie de avere făcută publică din 2004 încoace, dl Jenel Copilău mai figurează cu o altă moştenire. Şi tot de la soacra decedată în 2005. O moştenire în sumă de 24.000 de USD. Sumă, desigur, bine ascunsă într-un cont. De unde se vede treaba că şi soacra, la rândul ei, l-a moştenit se pare pe...Rockefeller. Altminteri, de unde să fi avut atâţia bani încât să-i lase fiicei, Rodica Copilău, o asemenea avere. Şi încă nu e totul. Tot din moştenirea lăsată, consoarta jupânului Jenel, Rodica Copilău, şi-a tras un adevărat lanţ de farmacii. Astfel, de la o farmacie deschisă în Scorniceşti, dna Copilău a ajuns să deţină la această dată farmacii în Drăgăneşti Olt, Nicolae Titulescu, Coloneşti şi Slatina. Şi toate acestea numai după ce dom’ Jenel a ajuns „jupân” peste judeţ!
Vila cu ponton sau ilegalităţile „jupânului” Jenel Potrivit presei locale din Olt, precum şi altor surse preşedintele CJ Olt a săvârşit ilegalităţi pe bandă rulantă, atât la construirea celor trei viloaie, cât şi în rest. Exemplul cel mai recent? La construirea vilei de la Moşteni, comuna Teşlui, situată pe malul Oltului în aval de Slatina, dl Copilău nu numai că nu a respectat niciuna dintre etapele legale pentru obţinerea autorizaţiei de construire a vilei, dar acelaşi lucru s-a repetat şi-atunci când şi-a construit pontonul de la vila cu pricina. Despre obligaţia unor autorizaţii de construire, dom Jenel şi-a amintit abia în decembrie 2006, când a solicitat de la Hidroelectrica Slatina avizul cerut de Certificatul de urbanism. Aviz refuzat de Hidroelectrica. A găsit înţelegere însă la şefimea din Sistemul de Gospodărire a Apelor. Aceeaşi care îşi dăduse acordul şi la construirea vilei, ca şi a pontonului, după ce fusese construite deja. Acordul de punere în funcţiune a pontonului a fost dat sub nr.190/20.06.2006, iar solicitarea a fost făcută în decembrie acelaşi an. Adică după şase luni, acordul fiind, desigur, antedatat. O altă ilegalitate trecută tot în dreptul dlui Copilău este şi tipărirea propriei fizionomii pe calendarele de promovare a instuţiei pe care o conducea, respectiv Consiliului Judeţean Olt. Aşa, ca pentru eternitate! Ba mai mult, se şi întreba (retoric, presupunem) dacă gestul său înseamnă reînvierea cultului personalităţii. Desigur, dar nu numai, ci şi o gravă ilegalitate, pentru că nu-ţi pui fizionomia pe un produs plătit din bani publici. Şi chiar pe prima copertă a calendarelor, pentru că sunt două tipuri de calendare cu dimensini diferite, de birou şi de perete.
Nepotismele din CJ Olt Ne-am tot întrebat de ce nimeni dintre reprezentanţii instituţiilor abilitate nu a luat nicio măsură. Păi cine să ia, când soţia şefului DIICOT Olt, Dumitru Dumitru, este subordonata dlui Jenel, fiind director executiv al CJ Olt. Soţia unui alt procuror din tot din cadrul DIICOT Olt, Claudiu Negrilă, este, de asemenea, subalternă a „jupânului” Jenel în aclaşi CJ Olt. La rândul său, şeful DIICOT Olt, Dumitru Dumitru, este cumnat cu unul dintre adjuncţii IJP Olt. Şi-atunci cine să-l mai ancheteze pe dom’ Jenel, dacă şeful DIICOT şi unul dintre adjuncţii IJP sunt la mâna preşedintelui CJ Olt. Pe de-altă parte şi primarul Slatinei îl acuză pe dom Jenel că nu eliberează fondurile necesare dezvoltării municipiului şi că dirijează banii de la Guvern primarilor din PSD şi PRM. Despre toate acestea nu s-a sesizat nimeni. Poate de-acum încolo.
PS- La ancheta de faţă deţin toată documentarea, inclusiv fotografiile vilelor lui Copilău, dar din cauză că ex-preşedinta CSM era din Olt şi este o apropiată a acestuia, ancheta nu a putut apărea în niciun cotidian central.
Un articol de Ştefan Dumitru Afrimescu (2009-06-22)
Articolul a fost vazut de 148 ori.
Comentarii (0)
Adauga comentariul tau!
Alte articole din categoria editorial - Olt
• Fără construcţia politică a lui Darius Vâlcov, Popescu, Matei şi Diaconu nici n-ar fi avut de unde să fie daţi afară!
• CITE VOTURI POTI ADUCE PENTRU PRESEDINTE
• Prinţul pavelelor se revoltă. Ei, şi?!
• JENEL, JUPÂN DE OLT
• În spatele oamenilor mari sunt oameni care se cred şi mai mari
• Glonţul Restauraţiei
• Numele Marin Diaconescu a fost reabilitat de… MARIN DIACONESCU!
• Darius Vâlcov şi Vali Matei revin la valorile fundamentale
• De ce plâng chitarele?
• Să scrii pe Grădişte cu oi: BĂSESCU ŞI ELENA UDREA
• Trebuiau să poarte un nume
• România călăreaţă
• „Duşmanii” cu care ar trebui să ne mândrim!
• CANARUL ŞI... VISCOLUL
• PESCUITUL POLITIC PE MALURILE OLTULUI
• SPIRITUL OLIMPIC, LA SLATINA
• DAMA DE PARTID
• DE ZIUA EUROPEI: NEVOIA DE RECUNOAŞTERE
• DISPARIŢIA LEPRELOR
• SPECTRUL ŞOMAJULUI BÂNTUIE CERUL SLATINEI
Prima pagina | Editorial | Stiri Arges | Stiri Dambovita | Stiri Olt | Stiri Prahova | Stiri Valcea | Video | RSS Feed
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu